Invaziile biotice in contextul lumii contemporane

Invaziile biotice in contextul lumii contemporane

Globalizarea organismelor si comunitatilor planetei a dus si duce in continuare la modificarea profunda a faunelor si florelor, de la nivelul unor insule indepartate si mici pana la nivelul continentelor introducerea de noi specii altereaza compozitia si ecologia unor biocenoze cu o istorie indelungata (Wilson, 1992).

Invaziile biologice reprezinta cea mai importanta amenintare pentru biodiversitate si al doilea factor ca pondere a gravitatii pentru distrugerea habitatelor naturale. Impactul socio-economic este de asemenea imens (Anonim, 2004). Constituie din acest motiv subiecte majore in domenii precum ecologia conservarii biodiversitatii si managementul resurselor de mediu.

Speciile invazive se definesc ca specii care se extind in afara arealului lor natural si fac parte din toate grupele de vietuitoare. Pot fi organisme autotrofe si heterotrofe, saprotrofe dar si biotrofe, atat patogene cat si mutualiste.

Speciile invazive sunt fie exotice, fie autohtone, dar sensul curent al conceptului invazivitatii vizeaza speciile straine in raport cu ecosistemele in care patrund, provenind de cele mai multe ori din zone geografice indepartate. In momentul de fata, fenomenul invazivitatii este determinat in cea mai mare parte de activitati umane, dar nu trebuie scapat din vedere ca invaziile sunt si fenomene naturale datorate extinderilor sau restrangerilor de areal.

In majoritatea cazurilor, aceste specii au fost introduse deliberat sau accidental. Astfel, in Europa au fost inregistrate ca specii non-native introduse: 3691 de specii de plante, 140 de specii de pesti, 40 de specii de reptile, 90 de specii de mamifere, 51 de specii de pasari, 1350 de specii de insecte, 210 specii de arahnide, 65 de psecii de anelide, 135 de specii din alte grupe taxonomice de viermi, 155 de specii de crustacee, 201 specii de moluste si 17 specii de cnidari (celenterate). numprul cel mai mare de plante introduse se afla in Asia, 18000 de specii, iar pe continentul american sunt inregistrate 5000 de specii de plante si 4500 de specii de artropode introduse (Piementel si al., 2000).

In raport cu modalitatile de introducere, speciile invazive sunt:

a. introduse in mod intentionat;

b. introduse intentionat cu scaparea de sub control urmata de extinderea lor in mediul natural;

c. specii introduse neintentionat.

Inca din antichitate, un factor determinant al invazivitatii este cel de natura antropica, cauzele finnd agricultura, cresterea animalelor, comertul. Aceste activitati au determinat un flux important de specii, modificarea arealelor, raspandirea patogenilor care au fost initial endemici, a speciilor daunatoare. Astfel, invaziile biologice acumulate in timp numai in Europareunesc 120 000 de specii introduse. La nivel global se considera ca organismele invazive ocupa deja 3% din suprafata terestra (Mooney si Cleland, 2001).

In epoca contemporana acumularea de invazii bilogice a devenit la fel de grava ca poluarea si schimbarile climatice. De exemplu, introducerea speciei Pinus mugo, specie central si estic europeana in Danemarca si Suedia pentru stabilizarea dunelor de nisip maritime a avut un impact ecologic grav, perturband dinamica naturala a comunitatilor native de plante. Introducerea deliberata a eucaliptului pentru celuloza in Portugalia, Eucalyptus globulus, devine o amenintare pentru ecosistemele naturale ca buruiana forestiera datorita capacitatii mari de dispersie prin seminte. Atat in Portugalia cat si in Spania sau Italia una dintre cele mai grave invazii de palnte este cea cauzata de specii subtropicale de Acacia.

Constientizarea gravitatii fenomenului introducerii necontrolate de organisme a fost posibila numai la inceputul secolului al 20-lea cand schimburile economice intercontinentale au devenit mai intense. In momentul de fata globalizarea economiilor favorizeaza extinderea si agravarea fenomenului invazivitatii.

Ca urmare, au aparut o serie de organisme si programe preocupate cu monitorizarea si combterea fenomenului invazivitatii. Scopurile finale ale acestor organisme si programe sunt conservarea si/sau restaurarea ecosistemelor pentru a le asigura starea de sanatate si stabilirea.

La Conferinta de la Rio de Janeiro (1992), in cadrul Conventiei asupra Biodiversitatii s-a recunoscut pentru prima data in mod formal ca organismele invazive reprezinta o problema.

Un program dezvoltat pentru controlul speciilor invazive este GISP, Global Invasive Species Programe care este coordonat de SCOPE, Scientific Comittee on Problems of Eviroment si IUCN (World Conservation Union), United Nations Enviroment Programe. Un alt program este coordonat de fundatia LIFE, Natura 2000 al carui scop este controlul si eradicarea speciilor exotice invazive in diferite tari europene. In acest context s-au desfasurat proiecte de eradicare in nordul Italiei a speciilor considerate invazive: Prunus Serotina, Quercus Rubra, Ailanthus altissima, Robinia pseudacacia.

In 1993 a fost infiintat un grup de experti pe problema speciilor exotice invazive din care fac parte 41 de tari si este subordonat comisiei pentru supravietuirea speciilor a IUCN (Ivasive Species Specialist Group, ISSG din cadrul Species Survival Commission of IUCN).

In 2003 a fost elaborata o strategie europeana pentru specii invazive (European Strategy on Alien Species), conventie care ofera un cadru metodologic pentru monitorizarea si combaterea speciilor invazive prin creearea unei baze de date accesibile fiecarei tari).

In termeni generali, impactul speciilor invazive se manifesta la mai multe nivele: la nivelul bioceozelor in care patrund, la nivelul ecosistemelor, la nivelul peisajelor si la nivel regional. Sunt specii care intra in competitie cu specii autohtone, frecvent le inlocuiesc datorita unor strategii de dispersie mai eficiente, a unei amplitudini ecologice mai mari, din cauza lipsei dutmanilor naturali. La nivelul ecosistemului se produc modificari ale circulatiei nutrientilor, ale structurii trofice, ale regimurilor topoclimatice si microclimatice. La nivelul peisajelor se modifica structura metapopulatiilor, scade biodiversitatea.

Evaluarea riscurilor de patrundere a unor organisme invazive este un proces complex care necesita o informare extinsa si colaborativa asupra: cerintelor speciilor fata de factorii de mediu, viteza de dispersie si mecanismele acesteia, in ce masura este posibila suprapunerea partiala cu nisele altor specii din habitatele de risc, existenta unor dusmani naturali care se pot orienta asupra speciilor nou patrunse, care sunt caile posibile de prevenire sau de combatere.

In silvicultura, interesul pentru introducerea de specii exotice a fost legat de impadurirea unor terenuri degradate, obtinerea de plantatii repede crescatoare (specii de arbori utilizate pentru celuloza sau culturi energetice) sau in scopuri ornamentale. In Africa de sud a fost introdusa specia mediteraneana Pinus pinaster cu scopul protejarii bazinelor hidrologice si marirea debitelor de apa, ulterior fiind introduse si alte specii exotice pentru aceasta zona ca Pinus taeda, Pinus radiata si Pinus halepensis (Moran si al., 2000). Introducerea s-a soldat cu o invazie astfel incat aceste specii sunt considerate astazi ca buruieni forestiere impotriva carora se cauta metode biologice de control.

In Portugalia a fost introdusa specia Eucalyptus globulus pentru celuloza, specie de origine australiana, s-a redus astfel suprafetele cu tipuri autohtone de paduri edificate, in principal de cvercinee. In plus, prin efectele puternic alelopatice, in plantatiile de eucalipt stratul arbustiv si cel ierbos sunt slab reprezentate ducand la o scadere marcanta a biodiversitatii locale.

Plantele invazive reprezinta o amenintare si prin efectele indirecte: intra in competitie pentru resurse si spatiu cu plante autohtone, modifica habitatele prin alterarea chimismului solului sau a regimului apei. Un exemplu dramatic de specie invaziva este Melaleuca quiquenervia, specie de arbore originar din Australia si introdus in sudul Statelor Unite ca arbore ornamental unde in momentul de fata se extinde cu o rata de 11 000 de hectare pe an, in special in statul Florida unde inlocuieste specii dominante lemnoase din ecosisteme caracteristice umede.