Rolul speciilor si al arborilor individuali in organizarea si conducerea structural-functionala a arboretelor

Rolul speciilor si al arborilor individuali in organizarea si conducerea structural-functionala a arboretelor

1. Criterii de baza in alegerea speciilor.

Aratam ca statiunea exercita asupra compozitiei arboretelor o actiune selectiva, in sensul ca asigura unor specii conditii de existenta mai bune decat altora. Din pacate, nu intotdeauna speciile favorizate de natura sunt si cele mai valoroase din punct de vedere econimic, ecologic, estetic etc., astfel incat revine gospodariei silvice rolul alegerii si promovarii in cultura a speciilor cele mai corespunzatoare intereselor social-ecologice si economice. Criteriile de alegere variaza in functie de aceste interese, hotaratoare pentru padurile de productie fiind valoarea economica a productiei, data de cresterea arborilor si calitatea produselor lemnoase.

Redam mai jos principalele criterii avute in vedere cu ocazia alegerii speciilor:

a)     Importanta economica a produselor.

Odata cu cresterea lor, arborii se desavarsesc din punct de vedere calitativ si cantitativ, astfel incat din mijloc de productie, devin cu timpul produs. De aici, oportunitatea introducerii sau substituirii unor specii din arboretele cu rol de productie, este determinata de importanta economica a produselor lor.

Dintre speciile padurilor noastre, urmatoarele au fost cunoscute ca fiind specii de valoare: molidul, bradul, gorunul, stejarul. Acestea au cea mai larga utilizare in industrie si constructii.

Desi cu utilizari mai restranse. Lumn valoros au si urmatoarele specii: larice, pin, plop, frasin, paltin, cires, tei etc.

O problema aparte o reprezinta fagul. Considerat mult timp ca inferior in ceea ce priveste calitatea lemnului, lemnul acestei specii, care ocupa singura mai multe de o treime din suprafata fondului forestier, cunoaste astazi nenumarate utilizari, care il fac indispensabil pentru nevoile economice nationale.

Aceste precizari au, au de multe ori, o valoare relativa, deoarece importanta unei specii nu depinde totdeauna de intereselede ordin general. Uneori conteaza si interesele locale, astfel incat valoare speciilor se poate judeca si dupa alte produse sau intrebuintari. Asfel, marul, parul, ciresul, corcodusul, sangerul, cornul, paducelul, porumbarul etc, isi gasesc justificarea in promovarea in cultura datorita importantei lor vanatoresti; teiul se poate cultiva pentru liber sau flori, mesteacanul pentru insusirile sale estetice etc.

Trebuie amintit aici telurile politicii si strategiei forestiere romanesti in domeniul alegerii speciilor si anume:

promovarea in cultura a speciior de foioase autohtone valoroase: stejar pedunculat, gorun, fag, fracin, cires, paltin,tei;

extinderea culturii speciilor de rasinoase: molid, brad,,larice, pin , duglas;

extinderea in cultura a speciilor de foiase moi, repede crescatoare: plopii indigeni, salcie, plopi euroamericani.

b)     Productivitatea speciilor.

Se stie ca nivelul absolut al productivitatii este un atribut specific fiecarei specii. Din acest punct de vedere exista specii mai productive ( plopi euroamericani, plopi indigeni, duglas, molid, brad) sau mai putin productive ( carpen, jugastru, mojdrean).

Dar prouctivitatea speciilor depinde si de conditiile stationale, in statiuni nefavorabile, cele mai multe specii devenind, practic, neproductive. Asfetl, plopul, in statiuni favorabile acumuleaza pana la 800 m³/ha, pe cand in statiuni de productivitate scazuta volumul la hectar abia depaseste 100mc.

Avand in vedere cele de mai sus, este evident ca reglementarea amestecului pe specii presupune introducerea si promovarea celor mai productive specii pentru fiecare staiune in parte.

In cazul speciilor autohtone, care cresc in amestecuri deja existente, alegerea celor care urmeaza a fi promovare in cultura se poate face prin comparatie. Mai greu este in situatia introducerii in cultura a speciilor exotice. Fra date sigure, care sa confirme stabilitatea si performantele ce se asteapta de la acestea, introducerea lor in cultura trebuie sa pastreze un caracter experimental.

c)     Temperamentul si insusirile speciei

Problema alegrii speciilor si a proportionarii lor nu poate neglija exigentele lor de lumina, care, in fapt, determina printre altele, si ritmurile propii de crestere si dezvoltare.

Sensul general in care se foloseste notiunea de crestere este acela de marime treptata, de acumulare cantitativa. Acumularea se realizeaza in ceea ce priveste caracteristicile biometrce ale arborilor: inaltime, diametru ; si are ca rezultat acumularea de masa lemnoasa ( volumul). Cresterea se exprima prin calificative si poate fi curenta sau medie.

Marimea si variatia cresterilor anuale sunt influentate de bonitatea statiunii, lucru deja aratat., de provenienta si de taratmentul speciei.

Astfel, arborii proveniti din samanta au o variatie a cresterii asemanatoare: mica la inceput, aceasta devine din ce in ce mai mare , atinge un maxim, dupa care scadeincet , spre batranete.La speciile de lumina, insa, crsterile sunt de la inceput mai mari, mersus ascendent este mai pronuntat, atingand maximum la vareste mai mici.( graficul)

La aceleasi specii de lumina ( care sunt si repede crescatoare) scaderea cresterii dupa atingerea maximului este mai accentuata decat la celelalte.

O crestere mare in inaltime determina o crestere corespunzatoare in diametru si volum, astfel incat speciile care realizeaza un maxim al cresterilor in inaltime vor realiza si un maxim al cresterilor in volum, momentul atingerii maximului depinzand de gradul de izolare al arborelui.

La aceeasi specie si aceleasi conditii stationale, cresterea exemplarelor din lastari difera fata de aceea a exemplarelor din samnata. Aceasta este mai mare la inceput ( cresterea in diametru si inaltime atinge un maxim in primul sau al doilea an); scade cu varsta, astfel incat exemplarele din samanta ajung si depasesc pe cele din lastari inaintea atingerii varstei de 20 de ani.

d)     Longevitatea arborilor

Este o caracteristica variabila cu specia, in general speciile de lumina, care au cresteri mai accentuate in prima tinerete, sunt mai putin longevive.

Speciile longevive ( stejar, gorun, brad, fag) se mentin in amestecuri pana la varste inaintate, de sute de ani, pe cand cele putin longevive ( mesteacan, plop) dispar de pe la varta de 40-50 de ani. De aceea, amestecuile formate din specii longevive si mai putin longevive au un caracter temporar. Acesta din urma, insa, fiind specii pioniere, sunt cele care, de multe ori, prin instalarea lor, creeaza conditiile de mediu necesare instalarii celorlalte, cu mult mai productive si mai valoroase.

e)     Forma arborilor.

In procesul complex al biosintezei, prin aparatul sau foliar capabil de fotosinteza, arborele prezinta insusirea unica de a converti energia solara in energie chimica, acumulata in principal sub forma de biomasa ( in lemn, frunze, fructe, coaja etc.). Bioacumularea si forma arborilor poarta amprenta, atat a relatiilor biocenotice existente intre elementele componente ale arboretului, cat si a raporturilor dintre arboret si conditiile stationale.In raport cu particularitatiile morfologice si auxologice, la arbori se disting doua forme caracteristice: specifica si forestiera.

Forma specifica este caracteristica arborilor izolati. In padure ea se intalneste la arborii de margine, in poieni, de-a lungul drumurilor, adica acolo unde arborii se pot dezvolta in plina lumina, infruntand arsita, gerul, furtunile. Aceasta forma se caracterizeaza prin trunchi scurt, conic, bine ancorat in sol printr-un sistem bogat de radacini, coroana larg dezvoltata si scoarta aspra. Prin aceste caracteristici arborii se apara pe si insasi de actiunea destabilizatoare a factorilor de mediu vatamatori, dar aparandu-se pe ei, acesti arbori indeplinesc si functia de aparatori ai padurii insasi.

Forma forestiera este o consecinta a cresterii arborilor in masiv. Este caracterizata prin trunchi inalt, cilindric si bine elagat, care da sortimente de mare valoare si este forma proprie productie de lemn. In masiv lipsa spatiului nu premite dezvoltarea normala a sistemului de radacini si a coroanei iar arborii pierd capacitatea de a se apara singuri. Ei se apara in masa, sprijinindu-se unul pe altul, iar de indara ce masivul se rareste si arborii ramanizolati, acestia sunt expusi insolatiei, inghetului, doboraturilor de vant etc.

Trebuie amintit ca intre cresterea arborilor si marimea coroanei exista o legatura stransa. In masiv coroana este cu atata mai mica, cu cat masivul este mai dens, si in consecinta cresterile in diametru si volum sunt mai mici. Dimpotriva, pe masura micsorarii consistentei, se dezvolta coroana si se activeaza cresteriile in diametru si volum, iar forma arborilor se apropie de forma specifica. In felul acesta, manuindu-se cu pricepere lucrarile de ingrijire sau taierile de regenerare in cadrul tratamentului adoptat, se poate ridica simtitor productia lemnului de valoare, de mari dimensiuni.

O importanta deosebita o capata forma specifica a arborilor in cazul padurilor de interes social, in care primeaza functia estetica. In acest caz, un criteriu de baza in alegerea speciilor de cultivat si gruparea lor artistica il formeaza tocmai forma specifica.

2. Caracterizarea arboretelor ca ansambluri de arbori

2.1. Notinuni generale

Aratam ca arboretul reprezinta o suprafata de teren acoperita cu arbori, in masa mai mult sau mai putin compacta, si destul de intensa pentru ca in interiorul ei sa nu se resimta efectul imaginal. Aratam ca limita inferioara a suprafetei este conditionata de influenta mediului inconjurator si variaza cu felul arboretului, fiind greu de determinat in practica, motiv pentru care s-a admis ca fiind 0,5 ha.

Trebuie observat ca pentru ideea de arboret nu suprafata de teren este determinanta, ci arborii de pe ea. De aceea, arboretul mai poate fi definit ca fiind un ansamblu de arbori dintr-o padure, caracterizat printr-o structura omogena si, implicit, printr-un mediu prpriu, ocupand o suprafata destul de intinsa pentru ca in interiorul lui sa nu se resimta efectul marginal. Un astfel de ansamblu poarta si denumirea de masiv.

Deosebirile de structura dintre arboretele asftel intelese fac ca aceasta sa se deosebeasca intre ele si prin problemele de conducere pe care le ridica, deoarece modalitatiile de transformare si conducere structural-functionala a arboretelor sunt determinate si ele de natura acestora, ca si efectele lor social-ecologice si economice. Pentru aceasta amenajarea padurilor incepe cu delimitarea, studiul si descrierea arboretelor.

De mentionat ca, prin structura arboretelor se intelege, in acceptiunea obisnuita, modul lor de alcatuire si, deoarece acesta variaza, la randul ei structura insasi apare sub infinite aspecte, determinate de diversitatea caracteristicilor arbrilor componenti, de raporturile numerice si spatiale dintre arborii de diferite feluri etc.

Notiunea de structura implica, asadar, la un arboret, atata aspectul diferentiat, discontinuu al alcatuirii lui, cat si legaturile, corelatiile dintre elementele componente, determinate de aceasta alcatuire, ceea ce inseamna, de fapt ca structura este data de :
- relatiile spatiale, respectiv arhitectonica, pozitia reciproca in spatiu, la un moment dat, a elementelor componente;

- relatiile temporale, adica interactiunile in timp dintre elementele componente.

Reprezentand unitatea dintre elementele si legaturile lor, structura unui arboret poate fi modificata in vederea perfectionarii lui ca sistem ecologic, facand astfel incat interactiunile si functiile partilor sa fie subordonate functiilor esentiale de intregul arboret in vederea realizarii cu maximum de avantaje a unui scop determinant ( tel, obiectiv social-ecologic si economic). In felul acesta este evident ca organizarea priveste atat structura, cat si functia fiecarui arboret. Ceea ce se urmareste in cultura, in felul acesta, este realizarea unei structuri adaptate functiunii arboretelor, adica o structura functionala.

De observat ca relatiile spatiale, respectiv temporale, determinante pentru caracterizarea structurii reprezinta, in fapt, relatii de convietuire strabilite intre elementele componente ale arboretului. Aceste relatii sunt de mai multe feluri, si anume:
- de apropiere ( consistenta);

- de asociere ( compozitia);

- de marime ( tipul de structura gradinarita, regulata etc);

- de subordonare ( aspectul coronamentului).

2.2. Caracterizarea arboretelor dupa elementele care definesc structura

a)     Structura arboretelor si compozitia.

Compozitia unui arboret defineste specia (speciile) care alcatuiec arboretul si proportia de participare a acestora. Proportia este redata prin cifre de la 1 la 10 sau prin zecimi.Astfel, compozitia unui arboret alcatuit din molid, brad si fag, reprezentate in proportie de 4/10, 3/10 si 3/10 se exprima prin formula:

4Mo 3Br 3Fa sau 0,4Mo 0,3Br 0,3Fa

Arboretele pot fi constituite dintr-o singura spezie (arborete pure) sau mai multe (arborete amestecate).

In practica se considera ca fiind pure toate arboretele in care una din specii este reprezentata in proportie de 9/10 sau mai mult.

O specie reprezentata in arboret printr-un numar mic de exemplare imprastiate se numeste diseminare. Speciile diseminale se mentioneaza in formula numai daca prezinta o insemnatate deosebita.Ex: 7Br 3Fa dis Pa

Daca mai multe specii diseminate depasesc impreuna o zecime se mentioneaza in formula ca diverse (D), de felul:

DT (diverse foiase tari)

DM (diverse foioase moi)

DR (diverse rasinoase)

In paranteza se insiruie si numele acestora, ex:

6Fa2Mo1DR (Br,La)1DT(Pa m,Fr,Ci)

Ordinea enumerarii speciilorin formula exprima importanta acestora in arboret, data de proportia lor de participare.

De regula proportia speciilor se exprima in raport cu suprafata ocupata de fiecare din acestea in arboret. Excepti o fac arboretele exploatabile, unde proportia speciilor se exprima in raport cu volumul total. Transformarea proportiei pe volum in proportie pe suprafata se face cu ajutorul unor factori de transformare.

In arboretele amestecate, arborii apartinand diferitelor specii pot sa fie uniform distribuiti sau in grupuri. In primul caz amestecul este intim, in cel de-al doilea acesta este grupat.

Gruparile de arbori pot fi mai mai sau mai mici. In functie de marimea lor se disting:

amestecuri grupate in buchete ( pana la 100 mp);

amestecuri grupate in palcuri: mici( intre 100 si 1000 mp), mijlociu    ( intre 1000 si 3000 mp) si mari ( peste 3000 mp).

b)Structura arboretelor si consistenta.

Consistenta arboretului reprezinta o caracteristica structurala variabila a arboretuluisi este data de gradul de apropiere dintre arbori. Potrivit clasificarii relatiilor de convietuire redata anterior, rezulta ca aceasta este expresia relatiilor de apropiere dintre arbori.

Acest grad de apropiere este determinat pentru masura in care se resimte influenta arborilor asupra mediului. Daca arborii sunt suficient de departati incat efectul lor asupra mediului ramane izolat, atunci acestia nu reusesc sa alcatuiasca un arboret, in sensul definitiei. Dimpotriva, o apropiere suficienta intre arbori determina realizarea unei clime interioare, avand caracteristici mult diferite fata de cea din exterior.

Intru-cat o metoda directa si precisa de determinare a mediului interior unui arboret nu exista, in practica consistenta se exprima imediat prin gradul de inchidere a coronamentului, gradul de acoperire, indicele de desime sau de densitate.

Gradul de inchidere a coronamentului se apreciaza vizual, in functie de spatiul liber dintre coroanele arborilor, se exprima printr-un numar zeciaml ( cu valori cuprinse intre 0,1 si 1) si reprezinta raportul dintre suprafata efectiv ocupata de coroanele arborilor si suprafata de proba luata in calcul.

Gradul ( indicele ) de acoperire se apreciaza, de asemenea, vizual si se exprima printr-un numar zecimal si reprezinta raportul dintre suprafta proiectiei coroanelor arborilor la sol si suprafata solului luata in calcul. El ia valoarea 1 cand proiectia coroanelor arborilor este egala cu suprafata arboretului, dar are in cea mai mare parte valori subunitare. Uneori poate lua si valori supraunitare(1,1;1,2).

Desimea ( incidcele de desime) reprezinta raportul dintre numarul de arbori rel si numarul de arbori nrmal dat de tabelele de productie pentru arboretul aflat in spatiu,potrivit formulei:

Id = Nr/Nn

Poate lua valori intre 0,1 si 1.

Densitatea ( indicele de densitate) reprezinta rapotrul dintre volumul real si volumul normal, determinate cu ajutorul tabelelor de productie, dupa formulele:

Id=Vr/Vn ; Id=Gr/Gn

Ia valori cuprinse intre 0,1 si 1.

In consistenta si densitate ( ca modalitate practica de exprimare a consistentei) exista un raport direct. In sensul ca o consistenta mai mare determina si un volum ( o suprafata de baza) mai mare. Trebuie observat insa ca intre indicele de acoperire si indicele de densitate nu exista compatibilitate. Asftel, in cazul indicelui de acoperire, un arboret se considera normal atunci cand coronamentul acestuia este complet inchis, pe cat, in ceea ce priveste densitatea (exprimata ca raport intre suprafat de baza reala si cea normala, indicata de tabelele de productie), arboretul poate fi considerat normal in conditiile in care coronamentul poate fi aerat. Este cazul speciilor cu temperament de lumina, al caror indice de acoperire este , in general, mai mic decat indicele de densitate. Ex: Un arboret de larice cu indicele de densitate 1,0 are indicele de acoperire 0,6-0,7.

Ca urmare, recomandarile ce se fac prin normele de aplicare a operatiunilor culturale de a nu scade consistenta sub 0,8 isi gasesc pe deplin justificarea.

Fiind in acelasi timp o expresie atat a consistentei, cat si a masei lemnoasela hectar, indicele de densitate foloseste ca factor de reducere pentru determinarea volumului unui arboret prin procedeul tabelelelor de productie, astfel:

Vr=Vt x Id

Ir=It x Id

Unde:

Vr(Ir)-volum ( crestere) real

Vt(It)- volum (crestere) din tabele

In ceea ce priveste consistenta, in practica se pot intalni mai multe situatii si anume.:
- consistena (densitate) maxima este consistenata corespunzatoare unui arboret in care nu s-a facut nici=o extractie de arbori ( ori s-au extras cal mult arborii uscati). Acesta este saturat in ceea ce priveste continutul de masa lemnoasa, si ca urmare, procesul cresterii este procesul eliminarii naturale.

- consistenta (densitatea) optima este consistenta, exprimata prin suprafata de baza, pentru care cresterea in volum, intr-o perioada data, este cea mai mare posibila. Suprafat de baza corespunzatoare se numeste, la randul ei, suprafata de baza optima, iar raportul dintre acesta si suprafata de baza maxima se numeste induce ( natural) de consistenta (de densitate) optim. Evident ca indicele de consistenta maxim corespunzator consistentei maxime are valoarea 1,0.

- consistenta (densitatea) critica reprezinta consistenta corespunzatoareunui arboret exprimata prin suprafata de baza, pentru care cresterea in volum, pe o perioada data reprezinta 95 % din cresterea maxima posibila. Suprafata de baz corespunzatoare se numeste suprafat de baza critica, iar raportul dintre acesta si suprafat de baza maxima se numste indice ( natural) de consistenta (de densitate) critic.

Exprimata prin indicele de acoperire, consistenta unui arboret poate fi:

excesiva (>10);

plina (0,9-1,0);

normala (0,7-0,8);

bracuita (0,4-0,6);

degradata (0,1-0,3).

c)Structura arboretelor si calitatea arborilor.

In vederea indeplinirii rolului de mijloace de productie, arboretele se pot diferentia intre ele printr-o vigoare mai mare sau mai mica de vegetatie. Aceasta vigoare se poate recunoaste dupa clasa de productie realizata si dupa cresterile anuale realizate. Dra, in acelasi timp, starea arborilor poate oglindi, prin anumite semne particulare, o stabilire a vitalitatii arborilor, ca urmare a unor imprejurari prin care au trecut sau ca efect al varestei.

Caracterizarea arboretelor din acest punct de vedere se poate face pe baza unor criterii de apreciere, dupa cum urmeaza:

☺Starea de vegetatie.Est determinata de sanatatea si vitalitatea raborilor si poate fi:

foarte buna: caracterizata printr-o crestere viguroasa a arborilor si poate fi,la randul ei, luxurianta, foarte activa sau activa;

buna: este atribuita arboretelor cu o crestere moderata, datorata fie statiunii nu foarte favorabile, fie ca efect al pasunatului, atacurilor de insecte etc;

lanceda: se caracterizeaza prin arbori cu frunzisul rar, de un verde palid, cu trunchiuri acoperite cu licheni si cresteri mici, eventual stagnante.

Normele de amenajare romanesti clasifica aceste stari de vegetatie ca fiind foarte viguroasa, viguroasa, normala, slaba si foarte slaba.

☺Starea fitosanitara.Este determinata de sanatatea si vitalitatea arborilor ce compun arboretul si se exprima prin gradul de defoliere a arborilor sau de decolorare a frunzisului stabilite prin biomonitorizarea ecosistemelor foriestiere.

In functie de proportia de decolorare ori de defoliere a coroanei arborilor individuali, acestia pot fi incadrati in cinci clase de vatamare:

clasa 0: arbori neafectati, aparent sanatosi;

clasa 1: arbori slab afectati, cu simptome de imbolnavire;

clasa 2: arbori moderat afectati, bolnavi;

clasa 3: arbori puternic afectati, cu fenomene de uscare;

clasa 4: arbori uscati.

In functie de proportia arborilor vatamati din grupa claselor de defoliere2-4, arboretele pot fi caracterizate ca fiind:

slab afectate ( <10%);

moderat afectate (10-20%);

puternic afectate (>20%).

☺Proveninta arborilor. Este data de modul de regenerare al acestora.Srborii pot proveni din samanta, din lastari, din butasi. Arborii intregului arboret pot avea o singura proveninta, doua sau mai multe.

Se stie ca arboretele provenite din lastari au longevitate mai mica si sunt mai putin productive.

Caracterizarea arboretelor din punctul de vedere al provenientei se face indicand proportia diferitelor proveninte. Ex: arborete din samanta (0,7) si din lastar (0,3). In practica daca o anumita provenineta depaseste 80%, acesta se artibuie intregului arboret.

☺Calitatea arborilor. Se exprima prin proportia lemnului de lucru. Caracterizarea calitativa a arborilor se face odata cu inventarierea acestora. Cu acest prilej, functie de forma si elagarea trunchiului si prezenta eventualelor defecte se atribuie fiecarui arbore o clasa de calitate din cele 4 practicare in sistemul de punere in valoare roamnesc, iar fiecarei clase de calitate ii corespunde un anumit procent de utilizare a lemnului ca lemn de lucru, astfel:

Dupa inventarierea arborilor si incadrarea acestora pe clase de calitate se poate trece la clasificarea calitativa a arboretelor. Pentru aceasta s-a elaborat un sistem de clasificare pe 10 clase de calitate, dupa procentul arborilor de lucru din clasa I de calitate, dupa cum urmeaza:

La nivelul intregului arboret arborii din clasa I de calitate sunt considerati a fi atat arbori ed clasa I invetariati, cat si arbori artibuiti acestei clase prin echivalare folosind coeficientii de echivalenta aratati mai sus, folosind formula:

Pentru foioase: N=NI+0,81NII+0,57NIII+0,17NIV

Pentru rasinoase: N=NI+0,94NII+0,81NIII+0,15NIV

a)     Structura arboretelor si marimea arborilor

Pentru caracterizarea arboretelor constituite din arbori e diferite marimi se disting cinci tipuri de structura si anume: tipul gospodarit, tipul regulat, tipul cvasi-gradinarit, tipul etajat, tipul natural.

De precizat ca in ceea ce priveste marimea raborilor, prin tip de structura se intelege o unitate taxonimica care cuprinde toate arboretele caracterizate printr-un anumit mod de dispunere a caracterelor arborilor in plan vertical.

Din cele cinci tipuri de structura amintite mai sus, primele doua sunt fundamentale, celelalte sunt edrivate, Caracterizarea acestora este urmatoarea:

☻Tipul gradinarit

In tipul gradinarit se cuprind toate arboretele constituite din arbori de diferite marimi, in urmatoarele conditii: arborii de diferite marimi sunt raspanditi ep suprafata arboretului in mod intamplator. Ca urmare, coroanele lor sunt dispuse la difeirte inaltimi si sunt imprastiate in spatiul arboretului in mod regulat. Aceasta da coronamentului un profil variat. Datorita acestei forme specifice a coronamentului astfel de arborete se mai numesc si neregulate.

In ceea ce priveste repartitia arborilor pe categorii de diametre, arboretele de tip gradinarit sau o structura caracterizata prin determinarea progresiva a numarului de arbori incepand de la cei subtiri la cei grosi. Ea se poate exprima printr-o progresie geometrica descrescatoare sau printr-o functie exponentiala. Curba rezultata se numeste curba lantizor.

In raport cu varsta arborilor, care este tot atat de diferita ca si marimea lor, arboretele de tip gradinarit se mai numesc si pluriene.

In concluzie, tipul gradinarit cuprinde arborete care pot fi caracterizate ca fiind: dupa varsta pluriene, in raport cu forma: neregulate, cu profil dantelat, iar in functie de regimul de cultura: gradinarite.

☻Tipul regulat

De tip regulat sunt considerate toate arboretele constituite din arbori cu inaltimi apropiate, cum sunt cei care rezulta din plantatii sau semanaturi, sau din aplicarea taierilor in crang simplu.

Deoarece aproape toti arborii ajung la aceeasi inaltime, coroanele lor formeaza un coronament sanatos, paralel cu suprafat solului. De aceea arboretele cu o astfel de structura se numesc reguolate, uniforme.

Cu privire la repartitia arborilor pe categorii de diametre, arboretele de tip regulat se caracterizeaza printr-o frecventa mai mare a arborilor de diametre mijlocii. Curba care exprima variatia are forma de clopot.

Dupa varsta, arborii care compun arboretele de tip regulat pot varia in limitele unei perioade de regenerare. Ca urmare, arboretele pot fi echiene sau relativ echiene.

In functie de regiuml de cultura, arboretele regulate constituie arborete de codru regulat sau de crang.

In concluzie, tipul regulat cuprinde arborete care pot fi caracterizate dupa varsta ca fiind echiene sau relativ echiene, in raport cu forma: regulate, uniforme, cu profil continuu, iar in functie de regimul de cultura: de codru regulat sau de crang( simplu).

Fiind alcatuite din arbori de marimi apropiate, acesti arbori pot fi mai dezvoltati sau mai putin dezvoltati, aflati in diferite faze.Astfel:

stadiul de semintis (plantatie) sau lastaris este stadiul initial de dezvoltare, care tine de instalarea culturii forestiere pana la realizarea starii de masiv.

Stadiul de desistine de realizarea starii de masiv pana la inceperea ejagajului natural;

Stadiul de nuielis tine de la inceperea elagajului natural pana la atingerea diametrului mediu de 5 cm;

Stadiul de prajinis tine de la realizarea diametrului mediu de 6 cm pana la cea de 10 cm;

Stadiul de paris stboretul este constituit din arbori avand diametrul mediu cuprins intre 11 si 20 de cm;

Stadiul de codrisor ( codru tanar) arboretul este constituit din arbori avand diametru mediu cuprins intre 36 si 50 cm;

Stadiul de codru batarn arboretul este constituit din arbori avand diametrul mediu de peste 50 cm.

☻Tipul cvasigradinarit

Cuprinde formele structurale ale arborilor caracterizate printr-un numar mare de arbori de dimensiuni mijlocii, dar si printr-o proportie sporita de arbori subtiri, potrivit graficului.

In profil forma arboretelor este destul de regulata sin cauza surplusului, fie de arbori subtiri, fie de arbori grosi, datorat extractiilor de tipul gradinaritului cultural concentrat.

☻Tipul etajat

Cuprinde arboretele cu coronament continuu si orizontal, fiind format insa din doua sau mai multe straturi separate si apare in profil transversal ca si cand ar fi o suprapunere a doua sau mai multe arborete regulate, aflate in faze diferite de dezvoltare. In mod practic, se considera a constitui un etaj distinct, numai acel strat de coroane a carui inaltime ramane sub 2/3 din inaltimea stratului superior, iar volumul arborilor respectivi reprezinta cel putin 10 % din volumul total al arboretului.

Tipul natural

Este caracteristic arboretelor virgine.Acestea prezinta forme structurale mixte, dupa distributia arborilor pe categorii de diametre si dupa varste se incadreaza in tipul gradinarit, iar dupa forma coronametului se apropie mai mult de tipul regulat. Pentru aspectul lor partucular, insa, se caracterizeaza ca formand un tip aparte.

3. Dezvoltarea si productia arboretelor ca efect al cresterii arborilor si eliminarii naturale. In acest ecosistem fiecare arboret are o productie proprie, iar productia padurii este rezultatul productiei arboretelor.

La randul ei,productia unui arboret este rezultatul productiei arborilor care il compun.

Intr-un arboret se produc doua fenomene contradictorii: cresterea arborilor si eliminarea naturala din care rezulta productia lui.

Cresterea este o insusire de ordin cantitativ, se manifesta ca un proces bioacumulativ, irevesibil, care detremina productia si productivitatea arboretelor. Cu timpulinsa, urmare a acumularilorcantitative, in viata arborilor si arboretelor se produc salturi calitative prin care se realizeaza procesul unic, dar atat de complex,al dezvoltarii arboretelor.

Cresterea in volum a unui arboret ne apare ca un spor, o acumulare determnata atat de cresterea arborilor componenti, cat si de eliminarea naturala sau extragerea unora din acestia. In aceste conditii, spatierea arborilor, diferentierea si eliminarea lor influenteaza hotarator procesul de bioacumulare a masei lemnoase. Dintre acesti factori, eliminarea naturala intervine insa ccel mai activ, modificand structura arboretului, fapt ce face ca suportul de crestere al arboretului sa nu poate fi indentificata decat partial cu suma cresterii arborilor componenti, deoarece are loc o reducere permanenta a numarului de arbori componenti. Aceasta eliminare reprezinta o forma de manifestare a procesului general de selectie naturala in care rolul important il are procesul de autoreglare specific ecosistemului forestier care tinde catre starea de echilibru dinamic.

Eliminarea naturala apare, in felul acesta, ca un proces complex bioecologic, in cadrul caruia conducerea procesului de dezvoltare a arboretelor in directia satisfacerii obiectivelor social-ecologice si economice presupune o deplina cunastere a particularitatilor ecologice ale acestora, a trealtiilor intra si interspecifice dintre indivizii comunitatii de arbori, a exigentelor diferitelor specii fata de factorii naturali si, nu in ultimul rand, a modului specific in care reactioneaza componentii comunitatii la interventiile silvotehnice. Aceste relatii sunt extrem de complexe. Unele dintre ele sunt foarte stabile, iar altele isi manifesta o anumita influenta doar temporar. In final aceste relatii, favorabile sau nefavorabile, fac posibila manifestarea procesului de autoorganizare, prin care arboretele isi realizeaza starea de echilibru functional. Relatiile pot sa apara favorabile prin aceeas ca in interiorul arboretului se formeaza un mediu propriu, diferit de cel din afara, si nefavorabile deoarece, pe masura ce arborii cresc si se dezvolta, spatiul supra si subteran se micsoreaza. Arborii cu o crestere mai viguroasa consuma mai multa apa si elemente nutritive din sol, exploateaza mai bine resursele de caldura si lumina solara etc. In acelasi timp, energia procesului de eliminare este diferita de la o specie la alta in functie de caracterele ereditareale speciei. In plus, apare influenta statiunii. Astfel, in statiuni favorabile, intensitatea eliminarii este mai mare intru-cat si cresterea este mai viguroasa, pe cat in statiuni mai putin favorabile, energia eliminarii este redusa. Ca urmare, la aceeasi varsta, in primul caz numarul de arbori la hectar este mai mic decatin cel de-al doilea. In raport cu varsta, ritmul de miscare a numarului de arbori pe unitatea de suprafata scade odata cu inaintarea in varsta, in schimb creste volumul biomasei ce se elimina.

De-a lungul timpului s-au facut mai multe incercari pentru a exprima cat mai fidel mersul cresterii si al eliminarii naturale in arborete, in valoarea fundamentarii tehnicii de productie din cadrul gospodariei silvice. In acest scop au existat preocupari pentru fundamentarea unor legi cu valabilitate generala care sa fie apoi aplicate in practica silvica.

Astfel, s-a aratat ca eliminarea naturala este ea insasi un efect al cresterii arborilor. Datorita eliminarii naturale, din cateva mii de puieti la hectar, instalati cu ocazia regenerarii unui arboret de tip regulat, ajung la maturitate doar cateva sute. In acelasi timp, pozitia relativa a arborilor in arboret nu ramane aceeasi in intreg ciclul de crestere, si se constata o permanenta miscare a arborilor dintr-o clasa pozitionala in alta, indeosebi in plafonul superior. Asadar, inaintarea arboretului in varsta este insotita de schimbari structurale profunde in ceea ce priveste clasele pozitionale de arbori. Arboretul constituie, deci, din punctul de vedere al propriei dezvoltari, o unitate dinstincta cu legi proprii de dezvoltare, care reprezinta un fenomen de masa de o deosebita complexitate. Astfel, urmarin variatia cresterii curente in raport cu varsta, se constata ca o parte din aceasta crestere se acumuleaza, determinand o majorare a volumului arboretului pe picior, iar o alta se extrage prin rarituri sau se elimina pe cale naturala. In tinerete, cea mai mare parte din cresteri se cumuleaza, dar pe masura inaintarii in varsta, acumularile se micsoreaza treptat, pe cand volumul care se elimina sau extrage sub forma de arbori sporeste din ce in ce mai mult.

Daca ar fi sa facem o serie de reflectii asupra dinamicii procesului de crestere in volum si a eliminarii naturale intr-un arboret de codru regulat, am concluziona:

In etapa tineretii intensitatea si ritmul eliminarii naturale sunt cele mai ridicate, iar diferentierea arborilor dupa inaltime se accentueaza. Spre sfarsitul etapei are loc o crestere maxima in inaltime si in volum a arboretului.

In etapa maturitatii, ca urmare a incetinirii cresterii in inaltime, aspectul nefavorabil al relatiilor inter si intraspecifice slabeste mult in intensitate, ceea ce face ca procesul de eliminare naturala sa se reduca si el in intensitate. Spre sfarsitul etapei, in faza codrului mijlociu, raportul dintre eliminare (F) si crestere in volum ( Iv) atinge valoarea 0,5 (E/Iv=o,5). Atingerea acestei valori corespunde realizarii varstei exploatabilitatii.

Odaa cu intrarea in etapa batranetii ( faza de codru batran), raportul eliminare/crestere depaseste valoarea 0,5 si tinde spre 1 (E/Iv=1). Acesta este momentul atingerii varstei exploatabilitatii fizice. Dupa aceasta varsta efortul arboretului pentru acumularea de biomasa devine mai mic decat cel pentru mentinerea echilibrului sau dinamic, iar de acum arboretul sa pregateste pentru un nou sistem de relatii, care permit o reinoire masiva a arboretului prin autoregenerare.

De mentionat ca, pe baza cunoastrii procesului de eliminare naturala, sa se surprinda cele mai adecvate momente si intensitati ale interventiilor silviculturale, in ideea ca masa lemnoasa care se elimina sa nu se piarda, ci sa se recolteze. Mai mult, eliminarea naturala ramane doar o tendinta pentru ca, prin cultura arborii seextrag inainte de a se fi uscat. De multe ori se manifesta chiar mersul natural al procesului de eliminare, extragandu-se nu arborii amenintati prin umbrire, ci tocmai cei vigurosi, daca acestia nu corespund intereselor economice. In felul acesta, eliminarea devine o actinue constienta de dirijare a cresterii arboretelor spre realizarea unei productii cat mai bune si cat mai mari.

Dar operatiunile culturale se sprijina pe un alt fenomen care apare in procesul eliminarii naturale: fenomenul diferentierii. Astfel, slabirea tot mai accentuata a activitatii arborilor ramasi in umbra, pe de o parte, si impiedicarea dezvoltarii coroanelor lor si forma coroanelor, cat si cea ce priveste pozitia acestora in coronament, dupa care se pot aprecia vitalitatea si rolul arborilor in procesul de productie. In raport cu acest rol se disting in orice arboret regulat mai multe clase de arbori, din care amintim: arboretul principal si secundar.

Arboretul principal ( productia principata) cuprinde arborii bine conformati, cu crestere viguroasa, care formeaza obiectivul ingrijirilor silviculturale, precum si pe cei care urmeaza a fi mentinuti din considerente de ordin silvicultural. Ceilalti arbori, care urmeaza a fi esxtrasi fie ca sunt pe cale de a fi eliminati pe cale naturala, fie ca impiedica in dezvoltare arboretul principal, foremeaza arboretul secundar ( productia seundara).

Operatiunile culturale se efectueaza periodic, extragandu-se de fiecare data arboretul secundar. Cantitatiile de material lemnos astfel extrasee formeaza produselel secundare (intermediare).

Arboretul principal este mentinut si ingrijit pana la momentul executarii taierilor de regenerare, formand produsele principale. Impreuna cu produsele secundare acestea formeaza productia totala sau productia arboretului.

Prin impartirea productiei arboretului la varsta lui rezulta productia medie (anuala), care , raportata la hectar, exprima productivitatea arboretului.

4. Cresterea si productia arboretelor ca efect al cresterii in volum a arborilor

Un arboret creste si se dezvolta odata cu cresterea si dezvoltarea arborilor care il compun. Vigoarea de crestere a acestora determinaritmul cresterii arboretului. De aici rezulta ca aceeasi factori care influenteaza cresterea arborilor influenteaza si cresterea arboretelor. Numai ca, datorita interactiunii dintre arbori si eliminarii naturale, variatia cresterii diferitelor elemente ale arboretului capata caracteristici proprii, ceea ce formeaza obiectul unei alte discipline, auxonomia.

Cresterea in volum a unui arboreteste suma cresterilor in volum a arborilor care il compun.Acesta este aproape neinsemnata in primii ani de viata, devine din ce in ce mai mare, atinge un maxim si scade apoi odata cu inaintarea in varsta. Grafic, variatia cresterii anuale curente (Cc) si medii (Cm) a unui arboret pentru calsele I si a V-a de productie se exprima astfel:

Ca si in cazul arborilor, maximul cresterii in volum se realizeaza mai de timpuriu la arborete constituite din specii de lumina, repede crescatoare si la cele aflate in statiuni favorabile fata de cele alcatuite din specii de umbra si aflate in statiuni mai putin nefavorabile. De asemenea, acest maxim se realizeaza mai devreme la arbori aflati in masiv fata de cei izolati.

Cu privire la conssitenta, cresterea mai mare in volum o au arboretele normale.Celr prea dese, ca si cele prea rare au o crestere mai mica. Rariturile de intensitate puternica activeaza cresterea arborilor, compensand astfel efectul negativ al reducerii consistentei.

Asemanator unui arbore, care producandu-se pe sine, are un volum egal cu suma cresterilor lui anuale, si productia P a unui arboret regulat este egala cu suma cresterilor lui curente:
P= ΣC= C1+C2+...+Ce , unde e=varsta arboretului.

Cat priveste cresterea medie anuala Cm, aceasta variaza in functie de cresterea curenta si de varsta ( vezi graficul) si este redata prin formula :

Cm=( C1+C2+.+Ce )/ e

Cm=P/e

Aceasta atinge valoarea maxima tocmai la varsta la acre cresterea curenta a arborelui incepe sa scada sub nivelul bonitatii stationale ( vezi penultimul grafic) si la care, deci, arboretul urmeaza sa fie exploatat.

Cu privire la modul de calcul al cresterii medii anuale, precizam ca pentru P se poate adopta fie volumul productiei totale, fie volumul arboretului principal. In primul caz se obtine media anuala a productiei totale, iar in cel de-al doilea se obtine cresterea medie anuala a arboretului principal. Productia mediea unui arboret este, evident, mai mare decat cresterea medie a arboretului principal, iar valoarea ei maxima se realizeaza mai tarziu decat la cea sin urma ( vezi ultimul grafic).