CONSECINTE ALE MANIFESTARII DEFICIENTEI IN PROCESUL DE DEZVOLTARE, ADAPTARE, INTEGRARE SOCIALA SI SOCIALA A COPIILOR

CONSECINTE ALE MANIFESTARII DEFICIENTEI IN PROCESUL DE DEZVOLTARE, ADAPTARE, INTEGRARE SOCIALA SI SOCIALA A COPIILOR.

Una din principalele manifestari ale dereglarii functiei de adaptare si integrare sociala a deficientilor mintali consta in limitarea posibilitatilor de contact cu mediul inconjurator, in afectarea procesului de comunicare si in tulburarea activitatii cognitive. Aceasta limitare a relatiilor deficientului mintal cu lumea exterioara este determinata de o slaba functionalitate a structurii semiotice care sta la baza formarii limbajului si gandirii, functie care nu este produsul unu proces psihic anume, ci un fenomen complex care antreneza intr-o anumita masura principalele componenete ale psihicului uman.

Deficientul mintal este un handicapat mintal si deci si comportamental, datorita deficitului functiilor de cunoastere, imaturitatii afective, impulsivitatii si sugestibilitatii crescute, a conditiilor precare de educare in familie, a influentelor externe.

Insuficienta capacitatii mintale nu-i permite deficientului mintal sa aprecieze concret imprejurarile de viata ce solicita o adaptare comportamentala adecvata si, prin aceasta, este lipsit de capacitatea de anticipare a riscurilor actiunilor sale, de diferentierea binelui de rau etc.

Imaturitatea afectiva se releva prin aceea ca, in functie de gradul deficientei mintale, trairile ideo-afective sunt mai sarace, mai difuze, si nediferentiate de tip emotional primar, de unde si caracterul de brutalitate impulsiva a unor acte de comportament aberant cu motivatie predominant afectiva.

Aspectele particulare ale comportarii deficientului mintal sunt datorate si lipsei vointei, educarea acesteia fiind o munca deosebit de grea si in stransa legatura cu formarea si dezvoltarea personalitatii.

Tulburarile afectivitatii, capacitatea redusa de a controla expresiile emotionale, intregul comportament, complica relatiile deficientului mintal cu cei din jur.

Stiind ca personalitatea se structureaza, se modeleaza si se integreaza diferit se impune ca si in cazul debilului mintal sa modelam acea personalitate care sa aiba capacitati de integrare in viata, in productie.

Pentru integrarea sociala trebuie sa i se formeze debilului mintal; mecanismele de decizie pentru a se putea adapta, accentul in educatie cazind pe experienta de relatie, sa-i dam cunostinte si deprinderi practice, sa-i cream instrumente operationale de integrare.

Din punctul de vedere al integrarii sociale putem distinge idiotia completa si idiotia partiala.

Idiotul complet nu prezinta decit instincte de conservare. Este fara limbaj, scoate sunete nearticulate, tipete, uneori ecolalie. Comportamentul sau este alcatuit din acte pe reflexe ; inactivitatea sa globala este intrerupta de impulsiuni violente sau de crize colerice. Afectivitatea sa ramine la nivelul pur autoerotic (masturbare, bulimie).

Idiotul incomplet, din contra, prezinta o afectivitate mai putin rudimentara, intilnindu-se la el chiar o tendinta afectiva catre anturaj. Dresarea functiilor sale vegetative si motrice este posibila. In limbaj insa nu poate depasi monosilabele.

Totusi idiotul va ramine intotdeauna incapabil sa se ingrijeasca el insusi si impune o supraveghere si o asistenta permanenta.

Prezenta unui copil idiot intr-o familie reprezinta o mare drama, care tulbura adanc atat echilibrul interior al familiei cit si relatiile acesteia cu societatea.

Datorita acestui fapt se recomanda scoaterea copilului din mediul familial si plasarea lui intr-o institutie de asistenta sociala pentru irecuperabili.

Avantajul unei astfel de masuri il reprezinta recuperarea familiei sub raport social.

Copilul cu intelect liminar prezinta dificultati de colaborare si de stabilire a unor relatii interpersonale datorate unei imaturitati social-afective, hiperactivitate motorie, instinctuala si emotiva, tulburari de comportament pe fondul trairii lipsei de eficienta scolara, autocontrol redus, incapacitate de stapanire a impulsurilor primare, teama de insucces, nivel de aspiratie redus, neincredere in sine;

Integrarea scolara a copiilor cu intelect liminar este posibila in conditiile diferentierii si individualizarii curriculumului (continuturile educatiei, metodele si procedeele didactice, mijloacele de invatamant, criteriile de evaluare sa fie adecvate potentialului intelectual si aptitudinal al copilului, iar accentul sa fie pus pe formarea si consolidarea competentelor sociale ale acestuia).

Copilul cu intelect liminar prezinta imaturitate afectiva destul de accentuata, evidentiata in principal prin caracterul exploziv si haotic al trairii afectelor (acestea au de cele mai multe ori un efect distructiv asupra activitatii desfasurate de subiect) si capacitatea redusa de a controla expresiile emotionale, adesea exagerat de puternice in raport cu cauza care le-a produs, afecteaza. negativ relatiile cu cei din jur; deasemenea, activitatea voluntara prezinta disfunctii in toate momentele desfasurarii sale: scopurile activitatilor sunt, in general, scopuri apropiate, generate de trebuintele si de interesele momentane, scopul fixat este imediat abandonat daca se intampina dificultali, preferandu-se o alta activitate mai usoara; apar frecvent si manifestari de negativism; copilul respectiv este perseverent in activitatile motrice datorita aparitiei unor stereotipuri chinetice insotite de rigiditate in planul gandirii care il impiedica sa se orienteze si sa ia decizii cu privire la anumite momente ale activitatii sale;

Majoritatea acestor copii prezinta tulburari ale psihomotricitatii, in special cei care sufera de leziuni la nivel cerebral, evidentiate prin viteza si precizia mai scazuta a miscarilor (in special miscarile fine ale mainii), dificultati in imitarea miscarilor, fapt ce influenteaza negativ formarea multor deprinderi; posibilitati reduse de valorificare a indicatiilor verbale in organizarea si corectarea comportamentului motor din cauza reducerii capacitatii de intelegere a mesajului verbal; probleme serioase in orientarea spatiala si temporala, dificultati in realizarea relaxarii voluntare a unor grupe de muschi si in trecerea de la o miscare la alta.

Din punct de vedere psihopedagogic, subiectii cu deficienta mintala de gradul II prezinta urmatoarele caracteristici definitorii:

- sunt capabili sa achizitioneze un volum minim de cunostinte, dar insuficiente pentru o scolarizare corespunzatoare si pentru asigurarea unei activitati independente; pot efectua unele calcule elementare, fara sa poata achizitiona conceptul de numar si sa-si formeze o reprezentare clara despre numere si componenta lor;

- sunt instruibili pana la un anumit punct, cu posibilitatea insusirii unor operatii, fara a fi in masura sa ajunga la un anumit grad de automatizare; sunt partial dependent de unele servicii si au o minima capacitate de autoprotectie impotriva unor pericole obisnuite;

- majoritatea ajung sa-si insuseasca limbajul, vocabularul este restrans la cuvinte uzuale, insa vorbirea lor este imperfecta, cu numeroase agramatisme, prezinta frecvente tulburari de articulatie, iar inteligibilitatea le este redusa; nu reusesc sa-si insuseasca scris-cititul, iar cand ajung la aceasta performanta deprinderea este mecanica;

- din punct de vedere afectiv, prezinta un grad accentual de imaturitate si labilitate manifestate prin crize de plans, negativism fata de anturaj, indiferenta, izolare, atasament exagerat fata de persoanele care se ocupa de ei, puerilism, ostilitate ; au o mare nevoie de securitate, iar in situatii de abandon din partea parintilor (singurul lor sistem de referinta si singura experienta relationala) prezinta conduite reactive pe fondul carora se pot dezvolta structuri mentale obsesive, fobice sau ipohondrice, deliruri de revendicare sau de persecutie, depresii anxioase care pot culmina cu actiuni autoagresive (inclusiv suicidul) sau heteroagresive (inclusiv crime), devenind astfel un pericol social;

- desi ritmul de dezvoltare fizica si psihica este destul de lent, intr-un cadru social cu o structura mai putin complexa, deficientii din aceasta categorie sunt utilizabili, permitand o adaptare sociala relativa; daca avem in vedere si particularitatile vietii lor afective, se poate aprecia ca integrarea sociala a persoanelor cu deficienta mintala severa, sub aspectul relatiilor interpersonale, este destul de dificila si nu lipsita de riscuri.

Copilul cu def mintala usoara, prezinta imaturitate afectiva destul de accentuata, evidentiata in principal prin caracterul exploziv si haotic al trairii afectelor si capacitatea redusa de a controla expresiile emotionale, adesea exagerat de puternice in raport cu cauza care le-a produs, afecteaza. negativ relatiile cu cei din jur

Copilul cu def mintala moderata prezinta urm caracteristici :

in urma unor interventii educationale sistematice pot dezvolta o serie de abilitati sociale si ocupationale, dar nu reusesc sa depaseasca nivelul corespunzator primilor doi ani de scolarizare;

reusesc sa aiba un grad ridicat de autonomie sociala in perimetre familiare, iar in perioada adulta pot desfasura o activitate necalificata sau calificata, in ateliere obisnuite sub supraveghere:

Copilul cu def de gradul II, prezinta urm elemente definitorii :

sunt partial dependenti de unele servicii si au o minima capacitate de autoprotectie impotriva unor pericole obisnuite

din punct de vedere afectiv, prezinta un grad accentual de imaturitate si labilitate manifestate prin crize de plans, negativism fata de anturaj, indiferenta, izolare, atasament exagerat fata de persoanele care se ocupa de ei, ostilitate au o mare nevoie de securitate, iar in situatii de abandon din partea parintilor prezinta conduite reactive pe fondul carora se pot dezvolta structuri mentale obsesive, deliruri de revendicare sau de persecutie, depresii anxioase care pot culmina cu actiuni autoagresive sau heteroagresive (inclusiv crime), devenind astfel un pericol social

- desi ritmul de dezvoltare fizica si psihica este destul de lent, intr-un cadru social cu o structura mai putin complexa, deficientii din aceasta categorie sunt utilizabili, permitand o adaptare sociala relativa daca avem in vedere si particularitatile vietii lor afective, se poate aprecia ca integrarea sociala a persoanelor cu deficienta mintala severa, sub aspectul relatiilor interpersonale, este destul de dificila si nu lipsita de riscuri.

Persoanele cu def. mintala profunda necesita un grad ridicat de dependenta, sunt irecuperabile, fara sanse de profesionalizare, avand un potential f scazut de integrare si adaptare sociala.

Tabloul psihopedagogic al def mintali de gradul III prezinta urmatoarele caracteristici:

- imposibilitatea de a comunica prin limbaj cu cei din jur, cunostintele acestui copil nu depasesc prima copilarie, functiile sale intelectuale nu sunt dezvoltate, relationarea cu factorii de mediu si cu cei din jur fiind redusa doar la primul sistem de semnalizare (senzatii, perceptii, dar si acestea prea putin diferentiate);

Sintetizand putem spune ca persoanele cu def.mintala profunda necesita un grad ridicat de dependenta, sunt irecuperabile, fara sanse de profesionalizare, avand un potential f scazut de integrare si adaptare sociala.

Din cauza intarzierii in invatarea vorbirii, pierderea perioadei optime de insusire a limbajului verbal maresc decalajul in dezvoltarea psihica intre elevul surd si auzitor, ceea ce afecteaza relatiile sociale ale celui dintai, adaptarea la cerintele scolii, integrarea intr-un grup profesional, determinand conduite de izolare, sentimente de inferioritate, stari depresive, lipsa de interes, descurajare, esecuri in plan scolar si profesional etc.

Deficientele fizice si/sau neuromotorii reprezinta categoria tulburarilor care afecteaza in special componentele motrice ale persoanei, avand o serie de consecinte in planul imaginii de sine si in modalitatile de relationare cu factorii de mediu sau cu alte persoane. Daca deficientele fizice si/sau neuromotorii nu sunt asociate cu alte tipuri de deficiente, iar gradul deficientei este accentuate afectand anumite componente vizibile sau limitand capacitatea de miscare a persoanei, se produc unele transformari in procesul de structurare a personalitatii si in modalitatile de relationare cu cei din jur, adesea fiind prezente simptomele complexului de inferioritate, stari depresive, tendinte accentuate de interiorizare a trairilor si sentimentelor, izolare fata de lume, refugiu in activitati care pot fi efectuate in maniera individuala. Daca deficientele motrice sunt asociate cu alte tulburari, fie din cauza etiologiei comune sau consecutive unei interventii tardive in plan recuperator, fie din cauza intarzierilor in procesul de educatie, tabloul clinic devine mai complex, iar prognosticul cu privire la nivelul evolutiei si al dezvoltarii psihofizice a persoanei capata un grad mai ridicat de relativitate.

Privita sub aspectul formarii, dezvoltarii, educarii si integrarii sale in sfera functionala a psihismului uman, psihomotricitatea imbraca aspecte foarte variate datorita interferentelor determinate de relatiile permanente ale individului cu mediul inconjurator in procesul adaptiv si educational la care este supus. Conduitele psihomotorii ale fiecarui individ evolueaza in functie de inzestrarea sa aptitudinala, de gradul de dezvoltare fizica si intelectuala si de influentele educative carora a fost supus pe tot parcursul copilariei.

Adaptarea sociala si profesionala a tineretului cu handicap mintal, fizic se confrunta cu probleme deosebite din cauza lipsei de utilaj special, mijloace tehnice de cercetare a handicapului, etc.

Unul din obiectivele de baza a fiecarei institutii educative este necesitatea de a-i pregati pe tineri pentru integrarea ca adulti in comunitate si cultura. Nimeni nu constata faptul ca scopul final al instruirii speciale ale persoanelor cu handicap mintal este integrarea deplina in societate ce le ofera posibilitatea de a se bucura de toate bucuriile si privilegiile accesibile celorlalti cetateni. Persoana cu handicap mintal trebuie sa se bucure de unele posibilitati ca anume handicapul ii limiteaza activitatea, ramine pentru totdeauna, este important sa cream pentru el posibilitati optimale si sa-i dam din nou sanse de integrare. De aceea noi nu atragem atentia la ceea ce persoana nu poate face, ci la ceea ce ea poate face. profesionala este o alta forma particulara a integrarii foarte importanta daca exista aspiratia spre autonomie si independenta sociala.

Daca in privinta calificarii diversitatea de abordari este foarte mare, in ceea ce priveste integrarea profesionala, propriu zisa se pot desemna in principiu doua strategii:

una caracterizata de obligativitatea prin legea integrarii;

alta ca ar pune accentul pe stimularea agentilor economici integratorii.

Obtinerea profesiei de catre absolventii institutiei speciale este o problema nu mai putin dificila.