Sprijinul tau ma va ajuta sa devin independent maine

Sprijinul tau ma va ajuta sa devin independent maine

"Copilul este constructorul spiritual al omenirii, iar obstacolele in calea dezvoltarii sale libere sunt pietrele din zidul in care a fost inchis sufletul omului".
Maria Montessori

De mic, copilul este inclus intr-un sistem de relatii sociale pe care le gaseste constituite, cadrul socio-cultural punandu-i la dispozitie diverse mijloace de formare a personalitatii. In acelasi timp, exista si un spectru definit de solicitari si imbolduri din partea mediului social, reglementat de norme si legi pe care copilul e invatat sa le respecte de la o varsta frageda.

Odata cu includerea si integrarea scolara a copiilor cu cerinte educative speciale, atat in gradinite, cat si in scolile de masa, egalizarea sanselor si accesul la educatie a acestora, s-a accentuat tot mai mult necesitatea asigurarii unui invatamant flexibil, incluziv, particularizant. De asemenea se incearca valorizarea particularitatilor si a potentialului pozitiv a copiilor cu deficiente, precum si interventia personalizata, diferentiata pe tipul de deficienta acolo unde este cazul.

Educatia inclusiva este o orientare care presupune o schimbare a modalitatii de abordare a problemelor educationale, bazata pe considerentul ca modificarile in metodologie si organizare, aduse pentru a raspunde copiilor cu dificultati de invatare, sunt benefice pentru toti copiii (Ainscow, 1995). Intr-adevar, persoanele cu nevoi speciale devin factorul stimulator care incurajeaza dezvoltarea, pentru crearea unui mediu de invatamant mai cuprinzator.

Principiile generale pe care le propune educatia inclusiva au in vedere urmatoarele patru formulari (Asociatia Nationala pentru educatia cerintelor speciale in Marea Britanie - NASEN, 1999):

1. Principiul drepturilor egale. Fiecare fiinta umana are dreptul la o dezvoltare personala, sociala si intelectuala si trebuie sa aiba asigurate ocaziile de a-si desavarsi potentialul propriu de dezvoltare.

2. Principiul unicitatii. Fiecare fiinta umana este unica in termeni de caracteristici, interese, abilitati, motivatii si nevoi de invatare.

3. Principiul diversitatii. Sistemul educational trebuie astfel proiectat incat sa ia in calcul si sa-si asume intreaga diversitate a persoanelor pe care le antreneaza.

4. Principiul accesului si participarii. Toti cei care au nevoi/cerinte speciale de invatare si/sau dizabilitati ar trebui sa aiba acces la o educatie adecvata si de calitate.

Particularitati ale educatiei inclusive

Educatia inclusiva se refera la ridicarea tuturor barierelor in invatare si la asigurarea participarii tuturor celor vulnerabili la excludere si marginalizare (UNESCO, 2000). Inainte de orice, ea este o abordare strategica desemnata pentru a facilita succesul invatarii pentru toti copiii. Prima cerinta pe care o adreseaza educatia inclusiva este descresterea pana la eliminare a excluderii de la educatie, cel putin la nivelul pregatirii scolare elementare. Aceasta se propune prin asigurarea accesului, participarii si succesului invatarii in educatia de baza de calitate, pentru toti copiii.

Educatia inclusiva inseamna ca "(gradinitele) si scolile trebuie sa primeasca toti copiii, fara nici o deosebire privind conditiile lor fizice, intelectuale, sociale, emotionale, lingvistice sau de alta natura. Acestea se refera si la copiii cu dizabilitati sau cu talente speciale, copiii strazii si cei care muncesc, copii din populatii indepartate sau nomade, copiii apartinand minoritatilor lingvistice, etnice sau culturale si copiilor din alte zone sau grupuri dezavantajate sau marginalizate".(Declaratia de la Salamanca si Cadrul General de Actiune al Nevoilor Speciale in Educatie, paragraful 3).

Aspectele-cheie ale educatiei inclusive sunt: gradinita/scoala reflecta comunitatea ca intreg, este accesibila tuturor, atat sub aspectul fizic, cat si sub cel curricular, prin sisteme de sprijin si metode de comunicare, promoveaza colaborarea si egalitatea, adica toti membrii au drepturi si responsabilitati.

Dezvoltarea unor practici educationale cat mai eficiente este fateta pragmatica a modelului incluzivitatii. Academia Internationala de Educatie (AIE) (Walberg si Paik, 1999) propune in acest sens o concentrare pe acele aspecte ale invatarii ce par a fi universal valabile, si anume: Implicarea parintilor.

Studiile au demonstrat ca incurajarea parintilor sa stimuleze dezvoltarea intelectuala a copiilor lor duce la cresterea timpului acordat invatarii de catre acestia.

Temele adecvate si gradual abordate. S- a demonstrat de asemenea ca, elevii invata mai mult atunci cand efectueaza teme graduale si acestea sunt periodic analizate de profesor.

Acordarea timpului necesar studiului. Elevii care sunt mai atent implicati in cunoasterea obiectivelor invatarii reusesc sa stapaneasca mai bine materia.

Predarea directa. Pentru a deveni eficienta activitatea de predare a profsorului (predarea directa)trebuie sa puna in evidenta notiunile cheie si sa urmeze pasi sistematici.

Proiectarea si planificarea in avans a materiei. Legarea continua a materiei propuse in procesul de predare-invatare de experienta anterioara a elevilor, precum si de materiile invatate anteriar constituie un mod de adancire si largire a invatarii.

Predarea strategiilor de invatare. Strategiile de predare invatare sunt atat ale profsorilor cat si ale elevilor. Oferindu-le elevilorposibilitatea alegerii strategiei proprii pentru stabilirea scopurilor si sprijinindu-i sa-si monitorizeze progresele, se obtin castiguri importante in procesul didactic. Apreda elevilor stategiile de invatare este o activitate eficienta care se petrace intrei faze posibile;

modelarea prin demonstrarea comportamentelor dorite

activitati asistate in care elevii sunt ajutati direct de profesor

activitati practice in care elevii actioneaza independent

sprijinul pentru invatare. Daca se preda unui singur elev si grupurilor mici de copii cu aceleasi abilitati si nevoi educationale poate fi extrem de eficienta.

Asigurarea invatarii temeinice. Pentru stapanirea materiei este necesar sa se invete pas cu pas si fiecare etapa sa fie consolidata.

Invatarea prin cooperare. Daca elevii cooperareaaza in grupurui mici de invatare, randamentul procesului de invatare creste pentru toti.

Educatia adaptata. Folosirea unei varietati de tehnici educative care adpateaza lectiile fiecarui elev in parte, constituie o garantie a cresterii randamentului invatarii.

Cerintele educative speciale (CES) cuprind necesitati educationale suplimentare in raport cu obiectivele generale ale educatiei, particularizate individual in functie de anumite deficiente sau dificultati de invatare.

In acest sens am considerat oportuna dezvoltarea inteligentei emotionale a copiilor cu CES, din dorinta de a-i ajuta pe acestia sa depaseasca limitarea functionala, sa-si insuseasca deprinderi de invatare, sa dobandeasca motivatia adecvata si sa se integreze cat mai bine la cerintele gradinitei sau scolii de masa.

Modele de integrare a copiilor cu CES

Un rol important in modificarea atitudinii fata de problema educatiei copiilor cu CES l-au avut rezultatele unor cercetari care demonstrau cu certitudine, ca acei copii, care au fost educati in institutii speciale, nu fac progrese mai mari, comparativ cu cei ramasi in medii educationale obisnuite Datorita acestui fapt, in secolul XX, modelul educatiei segregate, destinat tuturor categoriilor de copii cu probleme in dezvoltare, a fost supus unor critici severe si cercetat din punct de vedere al actiunii asupra copiilor. G. Stansvik determina argumentele principale ale modelului normalizarii educatiei si asistentei speciale ca o abordare multidisciplinara bazata pe comunicate care prevede:

- argumentul drepturilor civile - institutiile speciale priveaza subiectii de drepturile lor civile (egalitate, participare, etc.);

- argumentul calitatii vietii si anume ca persoanele cu cerinte educative special sunt private de conditiile normale de viata ale unor oameni obisnuiti;

- argumentul psihosocial, care releva absenta intr-o institutie segregata a stimularii necesare satisfacerii nevoilor elementare ale omului (apartenenta la grupul social, constiinta identitatii de sine, etc.), care nu pot fi atinse in mediul obisnuit de viata sau educatie;

- argumentul controlului social si anume faptul ca institutiile au fost considerate principalul instrument de control al surplusului de populatie;

- argumentul eficientei, in sensul ca institutiile separate nu ofera o educatie eficienta in comparatie cu cele obisnuite.

I. Modelul cooperarii scolii speciale cu scoala obisnuita. Scoala obisnuita coordoneaza

procesul integrarii si stabileste un parteneriat activ intre cadrele didactice din cele doua scoli care experimenta si sustine un nou mod de desfasurare a procesului educational. Cadrele didactice, parteneriat pregatesc impreuna continutul lectiilor, adaptand materialele si mijloacele de invatare necesitatile individuale ale elevilor.

Acest model are avantajul ca permite valorificarea resurselor si experientelor deja existente doua tipuri de scoli, fara a necesita cheltuieli suplimentare, insa constituie o forma restransa integrare, deoarece elevul cu CES isi va continua activitatea extrascolara in scolile speciale de care apartine.

II. Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale in cadrul scolii generale presupune

integrarea copiilor cu CES in scoli obisnuite, facilizandu-li-se sprijinul cadrelor didactice si specialistilor din scoala. Acest model este criticat de unii specialisti care nu considera o integrare reala constituirea unei clase speciale intr-o scoala obisnuita, iar practica a demonstrat dificultatea program de integrare dupa acest model.

III. Modelul bazat pe amenajarea in scoala obisnuita a unei camere de instruire si resurse pentru copiii deficienti, integrati individual in clase obisnuite din scoala respectiva - in acest caz profesorii de sprijin se ocupa cu elevii deficienti, atat in spatiul special amenajat din scoala, cat si in orele de clasa, atunci cand conditiile cer acest lucru.

IV.Modelul integrant favorizeaza integrarea intr-o scoala obisnuita a unui numar mic de copii cu CES (1-3 elevi), domiciliati la mica distanta de scoala (se evita astfel dezavantajul deplasarilor pe distante mari a copilului), sprijinul de un profesor itinerant (specializat in munca la domiciliul copilului cu un anumit tip de deficienta), care pot participa la activitatile scolii respective.

Modelul comun este relativ asemanator cu cel precedent, cu deosebirea ca in acest caz

profesorul itinerant este responsabil de toti copiii cu deficiente dintr-un anumit areal si ofera servicii de sprijinire copilului si familiei acestuia.

Un criteriu fundamental de diferentiere a formelor de integrare se refera la durata prezentei copilului cu CES in scoala obisnuita. Astfel putem intalni:

- forme de integrare totala - elevii cu CES petrec tot timpul in scoala obisnuita cu exceptia eventualelor programe terapeutice care se pot desfasura in spatii special destinate acestui scop;

- forme de integrare partiala - elevii cu CES petrec doar o parte din timpul sau in scoala

obisnuita sau la anumite discipline scolare unde pot face fata;

- integrare ocazionala - participarea in comun la diferite excursii, serbari, intreceri sportive, spectacole etc.

Un deosebit interes prezinta modelul temporar a lui J. Hunderi, elaborat in 1982, care include trei faze:

- Faza A - pregatirea copilului cu CES pentru a fi integrat;

- Faza B - pregatirea cadrelor didactice din scoala obisnuita (selectarea tehnicilor, metodelor

specifice de invatamant, proiectarea didactica etc.);

- Faza C - faza de tranzitie - aplicarea treptata a principiului educatiei integrate.

In concluzie, modelele mentionate nu sunt perfecte, pentru a raspunde in totalitate

problemelor si nevoilor copiilor cu CES pentru a fi integrati in invatamantul general. Dezvoltarea si aplicarea lor tine de contextul geografic, demografic, socio-cultural, economic, politic, managerial etc. al sistemului de invatamant.

Asadar, conceptul integrarii copiilor cu CES este destul de vast si contine diverse semnificatii in functie de modalitatile de aplicare a integrarii.

Fiecare individ are anumite capacitati. Intr-o clasa/grupa de copii exista de obicei un decalaj intre performantele copiilor iar ritmul invatarii in cazul dat nu poate fi acelasi pentru toti elevii. Cu cat invatamantul va fi mai individualizat, cu atat el va permite o respectare mai riguroasa a diferentelor individuale ale elevilor. Un astfel de regim face posibil ca elevii sa activeze intr-un ritm propriu. Deci, integrarea scolara a copiilor cu CES presupune indispensabil individualizarea si diferentierea procesului de invatamant, conditii care pot fi realizate prin elaborarea programelor educative.