DEFINIREA CONCEPTULUI DE EDUCATIE INTERCULTURALA IN CICLUL PRIMAR

DEFINIREA CONCEPTULUI DE EDUCATIE INTERCULTURALA IN CICLUL PRIMAR

Educatia interculturala in ciclul primar usureaza adaptabilitatea timpurie la societatea

democratica a generatie viitoare de globalizare,toleranta si la diversitatea culturii altor

popoare cat si cunoasterea acestora.

Diversitatea culturala este unanim recunoscuta ca o realitate a societatilor contemporane si apare implicit nevoia de gestionare a implicatiilor acesteia la nivelul diferitelor institutii publice, inclusiv la nivelul sistemului educativ, precum si nevoia de gestionare a interactiunilor asociate convietuirii intre membrii diferitelor grupuri etnoculturale.

Hofstede defineste cultura ca fiind "programarea colectiva a gandirii care distinge

membrii unui grup (sau categorie de oameni) de un altul"; G. Hofstede Managementul structurilor multiculturale Editura Economica, Bucuresti, 1996, pag. 30-34.

Dimensiunea individualism-colectivism este legata de integrarea indivizilor in grupurile

primare. In societatile individualiste legaturile dintre indivizi sunt slabe, oamenii isi

poarta singuri de grija si apreciaza mai mult obiectivele individuale. In opozitie, in

societatile colectiviste, indivizii sunt integrati in grupuri coezive care ii protejeaza de-a

lungul vietii, in schimbul unei profunde loialitati. In astfel de societati nevoile si scopurile grupului sunt mai importante decat cele ale individului.

Educatia interculturala este in fapt o educatie a relatiilor interpersonale care implica

membrii ai unei culturi diferite .

Termenul intercultural este utilizat in sens descriptiv atunci cand se pune in evidenta

caracterul inevitabil al contactelor intre persoane apartinand diferitelor grupuri

etnoculturale si interferentele asociate interactiunilor intre grupuri, respectiv fenomenelor

de aculturatie. De asemenea, este utilizat in sens descriptiv in sintagme de genul:

"comunicare interculturala", "dialog "intercultural, "conflict "intercultural.

Apare in sintagme de genul "abordare interculturala" sau "perspectiva interculturala" dar

si in "societate interculturala". Aceasta inseamna de fapt promovarea unei anumite

viziuni asupra societatii si relatiilor intre grupurile ce se afirma cu identitati etnoculturale

specifice.

Dar ce presupune conceptul de educatie interculturala?

C. Cucos ( 2000) precizeaza, la nivel global, ca educatia interculturala vizeaza o abordare pedagogica a diferentelor culturale, strategie prin care se iau in considerare specificatiile spirituale sau de gen, evitandu-se, pe cat posibil, riscurile ce decurg din schimbarile inegale  dintre culturi sau si mai grav tendinta de atomizare a culturilor.  De aceea, se urmareste dezvoltarea unei educatii pentru toti in spiritul recunoasterii diferentelor ce exista in interiorul aceleiasi societati.

Acelasi autor isi nuanteaza punctul de vedere asupra existentei educatiei culturale,[1]argumentand ca aceasta educatie se transforma intr-un proiect dialectic de structurare a unei identitati culturale deschise, avand drept scop:

-indrumarea tinerilor pentru a asimila o cultura in perspectiva antropologica;

- intelegerea punctului de vedere al altuia, prin pozitionarea inteligent relativista;

-legitimarea identitatii culturale, impiedicand sacralizarea;

-protejarea schimburilor a ajuta fara culpabilizare pozitionarile personaliste;

-asigurarea respectului diferentelor, dar in cadrul unui sistem de atitudini reciproce.

C. Bennett ( 1995 ), arata ca educatia interculturala este o abordare a procesului de predare- invatare bazata pe valori si credinte democratice, care incearca sa promoveze pluralismul cultural in contextul unei societati diverse si al unei lumi interdependente.  Acest tip de educatie include o abordare din patru unghiuri complementare: miscare ; curriculum intercultural; procesul de educatie interculturala si angajamentul intercultural. Jennifer Kerzil si Genevieve Vinsonneau concluzioneaza ca educatia interculturala nu este o disciplina de invatamant, ci impregnarea unei filosofii culturale in intreaga viata scolara. P. Dasen se adreseaza tuturor elevilor, autohtoni sau emigranti, si cauta sa-i sensibilizeze la respectarea diversitatii, toleranta, solidaritate.  Aceasta alegere este determinata in pregatirea viitorilor cetateni pentru o viata armonioasa intr-o societate multiculturala. Scoala care practica principiile interculturalitatii va profita efectiv de prezenta elevilor de origini diferite pentru a (re) valoriza culturile lor de origine si a ii sensibiliza in acelasi timp, pe ceilalti la diversitatea culturala, dar va evita stereotipiile- prezentarea culturilor in mod static.M. Rey argumenteaza faptul ca este calea obligatorie pentru educarea drepturilor omului, care urmareste sa depaseasca etnocentrismul.

J. Banks, presupune cel putin trei unghiuri de abordare:

-o ide - aceea ca toti elevii, fara deosebire de apartenenta etnica -culturala, trebuie sa beneficieze de oportunitati egale de a invata;

-o miscare de reforma educationala, menita sa produca schimbari majore in scoala si in cadrul altor institutii educationale;

-un proces in permanenta derulare, care include idei ca echitatea si preocuparea culturala continua pentru stimularea realizarii scolare.

Viziunea lui M. Page cu privire la cateva perspective complementare asupra educatiei interculturale, optiune care poate suplini cu succes maxim orice alta incercare personala: -perspective compensatori, care vizeaza "asigurarea celor mai bune sanse de reusita scolara pentru elevii minoritatilor care constituie un risc din motive lingvistice si socio-economice". In practica scolara, se concretizeaza in aparitia claselor de integrare si adaptare:

-perspective de cunoastere a culturilor, care presupune dezvoltarea relatiilor armonioase intre membrii grupurilor entice distincte;

-perspectiva heterocentrista, privind reconstituirea cunoasterii realizate prin stiinta si cultura, prin distrugerea stereotipurilor privind suprematia anumitor culori;

-perspectiva izolationista, care urmareste "valorizarea limbilor si culturilor minoritare din scoala prin activitati separate";

-perspectiva altirasista, care are ca obiectiv "favorizarea educatiei pentru critica discriminarilor din institutii si societate";

-perspectiva educatiei civice, care promoveaza o educatie practica pentru drepturile omului si pentru valorile democratiei;

-perspectiva cooperarii, care cauta "sa promoveze cooperarea in educatie intre grupurile scolare eterogene, centrata pe egalizarea statuturilor".

Astfel ca o educatie interculturala in ciclul primar nu poate decat sa stimuleze o cunoastere cat mai vasta si o buna interactiune cu ceilalti indiferent de etnie ,nationalitate, rasa, fara discriminari.

1.1.IMPORTANTA ORIZONTURILOR FARA FRONTIERE IN EDUCATIA INTERCULTURALA

"    A pleca de la probleme care sunt cu adevarat probleme, si a gasi o solutie care poate sa aduca o imbunatatire operei scolare , aceasta este regula de conduita care nu trebuie niciodata pierduta din vedere.''

 (E.Planchard)

Ce poate fi mai deosebit si mai important decat de a trai linistit pe Pamant in buna relationare si intelegere cu toti ceilati indiferent de nationalitate si cultura.Sa fie pace!

Sa ne putem bucura impreuna de valorile culturale si nu numai ,sa cooperam si sa ne

completam."Cand sunt multi puterea creste",deci problema de orice natura nu se iveste

sau se poate rezolva cat mai usor si am trai intr-o armonie deplina.

"Limita este o realitate. Orice dat are un centru si o periferie (un mijloc si o margine). Ne confruntam cu notiunea de limita "limita este constituita pentru creierul nostru".Dar uneori se incearca si trecerea de aceste limite spre un totunitar,un intreg.Iar "Limita" frontiera - este asadar o expresie a unei "fatalitati"bio-sociale,care se sustrage insa determinatiilor istorice.

Pe timp ce trece, civilizatia face posibila adeziunea ,comuniunea pasnica intr-o armonie universala, pace cu ceilalti tinzand spre unificare. Ar fi minunat ca viata noastra pe planeta sa fie mai frumoasa si mai buna! Sa putem merge linsititi ,usor dintr-o tara in alta fara probleme de ambele parti,sa ne bucuram de drepturile si atributiile teritorului respectiv ca si unul de al lor.

Iar limitele teritoriale sa fie inlocuite cu pacea modiala,unificarea teritoriala dar fiecare cu originalitatea sa.Potrivit analistului Anthony Giddens, globalizarea este 'intensificarea relatiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanta unele de celelalte ajung sa se interconecteze astfel incat evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese care au loc intr-un loc de la multi kilometri departare si viceversa'.

Se spune ca frontiera este tot atat de importanta pentru definirea si analiza popoarelor ca matca genezei lor sufletesti, ca nici un popor nu se poate defini daca isi ignora marginile.Dar prin unire devenim un tot unitar, deci o singura lume, popor mai mare, un singur Dumnezeu etc.

Cum ne afecteaza globalizarea in viata de zi cu zi? Globarizarea inseamna standardizare? Roland Robertson spune ca 'globarizarea se refera la micsorarea lumii si la marirea gradului de constientizare a lumii ca un intreg'.Importanta acestui tip de educatie este de a creste eficienta relatiilor interculturale, de-a mari gradul de deschidere ,de toleranta , de acceptare a celuilalt, care este diferit.Diferentele in raport cu celalat se intind pe mai multe registre :limba , religie, practici sociale de comunicare, de relationare, de vestimentare, de alimentare ,de productie, traditii, norme, cutume,etc.

Spectrul larg al diferentelor si determinarilor complexe care se instituie intre o suita de

reactii complexe de natura cognitiva afectiva, comportamentala in interactiune cu

strainul, cu celalat diferit. O alta importanta se centreaza pe conceptul de "cetatenie",pe o invatare cooperatoare, de creare de situatii de invatare la un loc pornind de la un fond comun ,pe seama unui transfer intercultural, alcatuit cu premeditare.

Odata cu perspectiva construirii unui spatiu unitar european , a internalizarii economiei, a globarizarii informatiilor ,problemelor scoala este nu numai un loc de primire ci si de realizare a interferentelor , schimbarilor egale dintre culturi.

"A invata recunoasterea diversitatilor codurilor culturale diferite ,a sti sa comunici intr-un context intercultural , a lua cunostiinta de propia identitate culturala ,a fi capabil de a trece dincolo de sterotipuri si prejudecati, de a cunoaste mai bine institutiile, caracteristicile social , formele de vietuire din diversele tari europene, acestea ar putea fi obiectivele unei practici interculturale largite in educatie."(Lipiansky,1999,p.15).

Iata ca educatia interculturala inca din ciclul primar nu poate decat sa obisnuiasca si sa modeleze copilul intr-o maniera deschisa si de interactiune activa fata de ceea ce ii este

strain. Sa capteze informatii si sa coopereze cu ceilalti .Stim ca mediul diferit formeaza

personalitati diferite si gandiri multiple! Diferente si varietate!

Altfel se comporta un scolar venit dintr-un mediu ostil si altfel se comporta un scolar

provenit dintr-un mediu propice . Sau altfel se comporta un scolar cand nu are o cultura

limitata si poate sa interactioneze cu alti copii de varsta lui dar de alte nationalitati/etnii, sau efectiv sa aiba acces la o informatie ,cultura cat mai vasta. Cu siguranta gandirea sa va fi mult mai activa si frumos dezvoltata. In ziua de astazi copii sunt mult mai inteligenti dar si mediul intervine in acest fapt.Cand se poate studia si cunoaste cultura putem sa ne deschidem orizonturi noi fara frontiere fara bariere si deci sa intervenim acolo unde este cazul, sau sa cooperam pentru binele societatii.

Educatia interculturala promoveaza  atitudini tolerante, deschise,  de acceptare si intelegere fireasca a raportului eu-celalalt si a notiunii de strain, recunoasterea si respectarea diferentelor culturale prin valorificarea pozitiva a relatiilor de egalitate intre oameni si nu prin aplicarea polaritatii superior-inferior.

De asemenea, presupune promovarea unor politici scolare care sa permita egalizarea sanselor in educatie si a unor strategii de valorificare a diferentelor culturale pentru a le transforma in resurse pedagogice. Scoala este principalul spatiu al invatarii pluralitatii culturale prin pretuirea diversitatii, a notei distincte aduse de cultura fiecarui actor social participant. Scoala trebuie sa formeze deprinderea pretuirii valorilor pluriculturale , nu exista valori superioare si inferioare, ci exista valori specifice care trebuie judecate. In scoala este necesara ,,modelarea''orgoliului etnic al majoritatii si intarirea increderii in sine a minoritatii Iata de ce este atat de importanta cunoasterea si educatia fara frontiere! Practic deschide noi orizonturi si in ceea ce priveste educatia ,dar si viata insasi alaturi de

celalat.Educatia interculturala nu trebuie sa se limiteze in mod exclusiv la transmiterea unor

continuturi specifice in cadrul unei discipline particulare , consolidarea abordarii sale

interdisciplinare este fundamentala; nu poate fi conceputa doar pentru mediul scolar, ci si in legatura cu extrascolarul (familie, grupuri sociale,  institutii , comunitati , mass - media). Se remarca si o schimbare a rolului profesorului, care depaseste functia de a comunica modele si programe , acesta trebuind sa acorde o mai mare atentie spiritului de initiativa si creativitatii, centrarea intregii actiuni fiind pe elev.

M. Rey considera ca deschiderea orizonturilor poate fi posibila si prin activitati gen:

-utilizarea bibliotecilor, a centrelor de documentare audio-video pentru consultarea unor lucrari care sa corespunda obiectivelor educatiei interculturale (drepturile omului si libertatile sale fundamentale, dezvoltarea durabila si mediul inconjurator, expuneri asupra unor evenimente istorice sau contemporane);

-studii culturale comparative; utilizarea noilor tehnologii ale invatarii (invatamant la distanta,internet,programe TV educative,casete audio-video, softuri educationale);activitati desfasurate in parteneriat cu parintii si cu reprezentantii diferitelor institutii culturale (lectorate, povestiri, jocuri, cantece, evocari, informari despre experiente de viata, arta, stiinta, tehnica);

-participarea la evenimente culturale si sarbatori locale, expozitii, concursuri, serbari, activitati muzicale si corale in conditiile in care arta se prezinta ca un excelent pretext si ca o cale privilegiata pentru descoperirea, recunoasterea si aprecierea altor culturi;manifestari sportive, acestea devenind ocazii autentice de intalnire, colaborare, cu atat mai mult cu cat principiul de constituire a echipelor nu este unul al separarii, ci al integrarii  (de ex., intr-o competitie sportiva ne vom stradui sa formam echipe mixte, care contribuie, valorificand diferentele dintre sportivi si actionand prin complementaritate, la dezvoltarea cooperarii si la obtinerea de rezultate frumoase);

- organizarea de intalniri intre persoane apartinand unor culturi diferite, ca ocazie de cunoastere si stabilire a unor noi relatii de prietenie, mergand de la vizite, excursii, petrecere a unui timp liber impreuna pana la schimburi literare, muzicale, culinare, hobiuri;exprimarea solidaritatii in raport cu evenimente locale sau internationale (zile aniversare, calamitati, accidente, manifestari rasiste);

-infratirile, practicate intre regiuni, orase, comune, scoli, institutii social- culturale.  Ele reprezinta o ocazie concreta de manifestare a schimburilor si solidaritatii (clase ale aceleasi scoli, clase/ scoli din regiuni diferite, clase/ scoli cu dominanta lingvistica diferita sau apartinad unor tari diferite);

-corespondenta scolara (desene, casete, e-mail, "Caietul prieteniei" - ca instrument redactat la initiativa "Asociatiei mondiale pentru scoala ca instrument al pacii", in vederea realizarii

"Caietului drepturilor copiilor");

-vizite, cursuri, zile sau saptamani de studio centrate pe un anume aspect (artizanat, limba, datini, religie);celebrarea "Zilei drepturilor copilului" (20 noiembrie), a "Zilei drepturilor omului"    prin concursuri, expozitii, postere, dezbateri pe teme specifice educatiei interculturale. De asemenea este importanta formarea ,dezvoltarea si evolutia personalitatii copilului prin aceste interactiuni si educatie interculturala. Apartenenta la o clasa ori alta,relatiile sociale,conditiile concrete de existenta reprezinta factorii obiectivi ai dezvoltarii personalitatii,asa cum releva gandirea Marxist-lenianista.,dar chiar daca personalitatea umana reprezinta produsul societatii si culturii, omul se naste si traieste,personalitatea reflecta in structura sa sistemul relatiilor sociale, contradictiile societatii sale, omul nu suporta pasiv influentele exterioare, ci dimpotriva se manifesta activ modificand mediul sau de viata in raport cu trebuintele si aspiratiile sale,prin aceasta modificandu-se pe sine fizic, psihic, constructiv. Toate interactiunile dintre noi si ceilati, mediu ,educatie interculturala au ca efect formarea personalitatii umane.

Dupa psihologul Jean Soetzel, personalitatea poate fi definita "din exterior", ca efect produs de un individ asupra celorlalti, ansamblul trasaturilor si conduitelor umane care provoaca raspunsuri psihocomportamentale din partea altora, cat si din "interior",ca structura intima a elementelor biologice, innascute, instincte, trebuinte, tip de activitate nervoasa superioara, psihologice, limbaj, gandire, imaginatie, si sociomorale, achizitionate in procesul socializarii, norme comportamentale, valori sociale, convingeri, idealuri.

1.2.UNICITATEA PERSONALITATII UMANE

Toti copiii fie din ciclul prescolar fie din ciclul primar sau oamenii mai mari trec prin anumite etape ale vietii si isi dezvolta personalitatea, dar fiecare ramane diferit si unic.

Implinirea personalitatii la nivelul masei indivizilor este un proces realizabil numai

prin transformarea radicala a raporturilor sociale si totodata este un proces interior

diferit. Personalitatea se consolideaza prin relationarea cu ceilalti, mediul social, dar ea se

formeaza diferit, devenind unica si originala.

Copilul este o fiinta sociala, aflata in stransa legatura si interdependenta cu semenii

sai iar privind personalitatea in contextul raporturilor copilului cu ceilalti copii/indivizi, in tesatura relatiilor socio-economice, reprezinta cheia intelegerii corecte a universului uman interior, a vietii psihice.

Valorile inglobate finalitatilor educatiei interculturale nu se pot realiza de la sine in raporturile interculturale. Toleranta ,deschiderea, acceptarea nu sunt innascute ,ci se construiesc in personalitatile individuale prin demersuri educationale sistematice.

Pentru a dezvolta aceste valori ,diferentele vor fi prezentate ,cu prioritate ,ca sursa a

dezvoltarii personale si comunitare, si mai putin sursa ca prejudicii, tensiuni, disconfort.

Acestea poat fi considerate o fateta a misiunii scolii si a colectivelor de profesori din

ciclul primar, in raport cu domeniul educatiei interculturale in ciclul primar.

De asemenea, vorbind de personalitate, se cuvine sa reamintim ca fiecare individ

reprezinta o entitate originala, nerepetabila si inconfundabila.Sofocle (497-405), unul dintre creatorii tragediei clasice grecesti, spunea : " In lume sunt multe minuni, dar nu mai mari ca omul ".Omul constituie o minune pentru ca, din mii si milioane de exemplare pe Terra nu se vor gasi doi indivizi identici.

Fiecare individ reprezinta, asadar o personalitate distincta, dezvoltarea multilaterala a personalitatii nu poate sa duca la uniformizare, dimpotriva, ea presupune totalitatea insusirilor psihomorale ale fiecarui om constituite armonios, in acord cu interactiunea mediului social. Iar fiecare interactiune, educare interculturala are o incarcatura proprie.In felul acesta personalitatea se consolideaza prin relationarea cu ceilalti, mediul social, dar ea se formeaza diferit, devenind si originala.Asupra acestui motiv fundamental a atras atentia K. Marx, cand in " Teze despre Feuerbach ",arata ca " esenta umana nu este o abstractie inerenta a individului izolat, in realitatea ei personalitatea fiind ansamblul relatiilor sociale". Educatia interculturala , relatiile sociale, pe care fiecare individ si fiecare generatie le gasesc ca ceva obiectiv, determina formarea si dezvoltarea personalitatii si diversitatea acesteia de altele. Fiecare are un mod aparte de modelare a

personalitatii, iar "adevarata bogatie spirituala a individului depinde in intregime de

bogatia relatiilor sale reale".

Deschiderea catre educatia interculturala poate sa ne ofere o personalitate mult mai

puternic consolidata.

Individul este un produs al dezvoltarii sale si are un caracter de necesitate si legitate, intrucat procesul vietii in cadrul caruia s-a elaborat este unic si irepetabil. Acea "unitate" pe care o desemneaza notiunea de " personalitate" este un produs calitativ distinct care se elaboreaza in cadrul evolutiei social - istoric a omului, al interactiunii " individului" cu situatiile sociale.

Conceptul de PERSONALITATE este definit intr-o prima acceptiune ca fiind

individualitatea fiintei umane prin totalitatea insusirilor si functiilor fizice, psihice aflate

intr-o continua unitate indisolubila, rezultat al dezvoltarii depline si unitare a calitatilor

persoanei. De asemenea, definitiile date conceptului de persoana si personalitate nu sunt

suficient elaborate, lasand posibilitatea unei interpretari echivoce. [3]

Conceptul de persoana semnifica individul uman socializat,caracterizat printr-o anumita structura biologica si psihica,integrat social intr-un anumit sistem de raporturi determinate asupra procesului formativ al copilului /scolarului.

Conceptul de "personalitate"este intalnit in toate stiintele socio - umane sifilosofie. De fiecare data se releva aspecte specifice, unghiul de abordare fiind schimbat, fapt ce impune cu atat mai mult convergenta perspectivelor.Filosofia are in vedere "omul", ca esenta umana.In psihologie vorbindu-se de "persoana" , "personaj", personalitate si de tulburari de personalitate. In sociologie utilizandu-se frecvent termenul de "personalitate sociala"accentuandu-se importanta elementelor sociogene din structura intima a individului, interiorizarea normelor si valorilor in procesul socializarii, insusirea "modelului cultural", formarea idealurilor, dezvoltarea constiintei.

Termenul " personalitate",derivat de la "persoana",isi are originea in limba latina

clasica, unde cuvantul - persoana - desemna initial masca folosita de actori in teatrul

antic, mai tarziu, acest cuvant a dobandit intelesuri multiple, functionand in mai toate

limbile moderne cu inteles polisemantic, aspect exterior al omului, amintind de intelesul

original (masca), rolul jucat de un actor, functia sociala indeplinita de un om ,actorul

insusi care joaca un rol ca si omul care indeplineste o functie sociala, ceea ce confera

valoare omului, calitatile lui.

Procesul formarii si structurarii personalitatii are un caracter dinamic si progresiv,

sistemul astfel format mijlocind si conditionand toate relatiile individ - mediu - societate.

Pentru circumscrierea domeniului de existenta a sistemului individ sunt necesare

urmatoarele coordonate :

- prezenta vietii si a schimbarilor metabolice;

- capacitatea adaptiva si evolutia in raport cu situatia mediului biotic si abiotic;

- capacitatea de autoreglare si prelucrare a informatiei prin prisma starilor, ale

motivatiei primare.

In urma acestor procesari, formarea personalitatii si dezvoltarea ei la individ este realizata diferit de la copil la copil, niciunul nu poate fi identic cu altul chiar daca fizic pare a fi asemanator, personalitatea difera prin trecerea de la forma primara/ereditar si capacitatea individului de a se adapta si coechilibra la asimilarea activa a situatiilor de mediu prin comportamente instrumentale social - istoric.

Astfel, putem spune ca ceea ce reprezinta personalitatea este un fapt complex intr-o

continua modelare, dar si studierea inca din cele mai vechi timpuri. Sunt peste o suta cincizeci de ani,de cand Goethe a formulat in al sau "Divan"unul dintre aforismele cele mai citate asupra vietii umane : "Cea mai mare fericire a omului este personalitatea". Exprimat astfel, acest adevar are un caracter prea general, pentru a fi inteles in semnificatia lui adanca si in toate implicatiile lui.

Personalitatea privita in acceptia ei cea mai generala,sub incidenta cercetarilor psihologiei moderne se intelege intregul vietii noastre individuale, dezvoltata pe constitutia noastra biologica, prin adaptarea la mediul social si cultural al comunitatii din care face parte. Cu alte cuvinte, structura de adancime a corpului nostru, rezultat al unei indelungi evolutii biologice, prin integrarea intr-o viata culturala, la o socializare a

instinctelor, a fondului temperamental, a functiunilor fiziologice elementare, si la o viata spirituala in domeniul valorilor culturale.

Realitatea animalica primitiva a fiintei noastre este chemata la o noua viata,este o viata disciplinata prin educatie interculturala, munca, reguli sociale si legi morale, animalul din noi devenind om deopotriva, printr-o mutuatie biologica dar si printr-o dominare a fondului instinctual.

S-a putut spune ca personalitatea noastra reprezinta un manunchi de impulsii si nevoi biologice, disciplinate prin inhibitii si dominare de sine.

Personalitatea este acest termen de evolutie a vietii, insemnand o umanizare treptata a

omului primitiv si o luare in posesie prin cunoasterea de sine, a propriei fiinte.

Personalitatea presupune, asadar, o bogata viata interioara dezvoltata prin examene de constiinta si bilanturi spirituale in vederea unei potentari si neincetate cresteri, se vorbeste de o dezvoltare fara termen, dezvoltandu-se din copilarie si pana in ultima zi a vietii. Aceasta imbogatire si adancire treptata este insasi conditia specifica a vietii spirituale umane, care nu inseamna in timp o curba suitoare, ci amenintata cu destramari si decaderi pe parcurs.

Personalitatea se formeaza, se cucereste, este ansamblul de dispozitii innascute dobandite, formate si dezvoltate continuu sub influenta factorilor biologici si a experientelor personale.

Aceasta "expresie a structurii sale psihice", este o dimensiune a omului ce presupune

existenta celorlalte dimensiuni, biologica si fiziologica. Natura bio-psiho-sociala,asigurand unui individ buna adaptare originala la mediul natural si social. O astfel de personalitate si o gandire emotionala dezvoltata il poate ajuta pe individ sa se integreze mai usor in societatea sa, sa socializeze, dar si sa se descurce in orice situatie si orice ipostaza ceea ce duce la valorizarea , afirmarea sa. In ultimul timp, numerosi psihologi au manifestat un interes sporit pentru explicarea

definirii si formarii personalitatii in cadrul raportului dintre individ si mediul ambient, natural si social.In opinia lui Vasile Pavelcu, "continutul personalitatii il constituie totalitatea calitatilor si insusirilor, orientarea, inclinatiile, interesele, trebuintele, aptitudinile, etc.,aparute pe baza biologica a relatiilor cu mediul social in corelatiile interne ale trebuintelor sale."

Formarea si devenirea personalitatii ca proces fiind direct conditionate de structura

psihica,de calitatea determinarilor subiective ale individului, cat si o buna legatura cu cercetarea transformarilor relatiilor sociale, a mediului.deoarece mediul ambient are o influenta colosala asupra formarii si dezvoltarii personalitatii individului. Personalitatea umana este expresia structurii activitatii sale la nivelul careia obiectivul si subiectivul se interpatrund dialectic, se modeleaza reciproc. In acest raport, obiectivul capata dimensiunile subiectivului, iar subiectivul se obiectiveaza, capata conturi definitorii in produsele activitatii sale libere, adica transformare, inventie, creatie de nou autentic, disponibilitati demiurgice pe care subiectul le dobandeste numai prin munca, practica sociala de pe urma structurarii carora el isi modeleaza personalitatea. In teoria marxista si a praxisului, Antonio Gramsci - defineste individul ca " proces", mai exact "procesul actelor sale". Dupa Gramsci , fiinta umana trebuie conceputa ca o serie de raporturi active, ca individ socializat care intra in raporturi cu natura si cu alti oameni nu prin juxtapunere, ci organic, in mod activ, prin intermediul muncii si al tehnicii.

Perspectiva actionalista maxista ofera o viziune filosofica sistemica si implicit istorica asupra personalitatii,aducand incontestabil un spor de eficienta in cercetarea si explicarea personalitatii.

Orice activitate determinata motivational intern, este expresia unei nevoi interne,

bio-psihologice a personalitatii ca individ concret.Aceste nevoi sunt determinate social

prin apartenenta personalitatii la un sistem social , apartenenta care conditioneaza,

motiveaza nevoi, scopuri,optiuni, decizii,valorii dupa care se ghideaza personalitatea in

activitatea sa.

Considerarea structurii ca o structura temporala, in care conditia fundamentala a personalitatii apare ca raport intre necesitatea dezvoltarii si afirmarii sale multilaterale si conditiile acestei dezvoltari si afirmari, are in vedere nu temporalitatea empiric senzoriala, ci sistemul de raporturi actionale ale personalitatii ca raporturi temporale determinate social, concret - istoric.

Ca si gandirea , personalitatea este un proces unitar si complex care dezvolta in timp, se consolideaza,devine mai pregnanta daca ca om o ajuti prin implicarea ta, actiunea ta la

tot ce te inconjoara, gandirea cu cat este mai stimulata cu atata ea te va ajuta mai mult in rezolvarea problemelor. Este ca un circuit ce merge incontinuu fara a rugini daca i-se mai da si putin ulei, adica materialul stimuleaza activitatea si se ajunge la performante, la fel si in cazul personalitatii, cu cat este mai armonios formata cu atat omul va fi mai valoros.

Orientarea faptelor noastre ca si tinta educatiei isi afla o intemeiere in dezvoltarea in totalitate a personalitatii, in permanenta dezvoltare. Formatia noastra mentala ca si conditia noastra practica nu trebuie raportate la functiuni limitate ale vietii, ci la personalitatea noastra intreaga, adaugata la circuitul vietii sociale - o morala predominant intelectualista, asemanatoare intelepciunii grecilor antici, sau exclusiv afectiva, voluntara ca si o igiena limitata la activitatea intelectuala sunt partiale.

Seneca in lucrarea sa " despre linistea sufletului" , ca "trebuie. sa cantarim ceea ce

intreprindem si sa comparam cu fortele noastre cu sarcinile pe care vrem sa le luam, caci

lucratorul va trebui sa aiba totdeauna mai multa energie decat sarcina, iar aceasta din

urma copleseste cand este mai grea decat cel ce o ridica. " .