| CATEGORII DOCUMENTE |
Sensurile imprumutate conceptului educatie pe parcursul evolutiei istorice a omenirii sunt multiple si variate, in functie de momentul de timp si de intentionalitatea asociata acestora. Prezentam, spre exemplificare, cateva conceptii prezente de-a lungul timpului referitoare la acest termen:
q I. Kant: Educatia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare si moralizare a omului, iar scopul educatiei este de a dezvolta in individ toata perfectiunea de care este susceptibil.
q Herbart: Educatia este actiunea de formare a individului pentru el insusi, dezvoltandu-i-se o multitudine de interese.
q Dewey: Educatia este acea reconstructie sau reorganizare a experientei care se adauga la intelesul experientei precedente si care mareste capacitatea de a dirija evolutia celei care urmeaza.
Indiferent de sensul acceptat putem constata, la o prima aproximare, ca educatia este in o componenta a existentei sociale, fiind in fapt o intalnire de factura informationala intre individ si valorile de orice natura ale societatii. Analiza conceptului educatie poate fi realizata din mai multe perspective si anume: perspectiva etimologica, perspectiva actionala, perspectiva procesuala si perspectiva relationala.
In prezent, datorita complexitatii sale, conceptul "educatie" este definit din mai multe perspective: perspectiva etimologica, perspectiva actionala, perspectiva procesuala si perspectiva relationala.
Perspectiva etimologica. Analizand etimologia cuvantului "educatie", distingem doua traiecte explicative, convergente ca sens, dar distincte: latinescul "educo-educare" (a alimenta, a creste, a ingriji) si latinescul "educe-educere" (a duce, a conduce, a scoate). Reunind intr-un concept actual sensurile oferite de catre cele doua interpretari, putem opta pentru sintagma sinonima "evolutie dirijata", sau, daca dorim sa exploatam mai pe larg aceasta perspectiva, observam ca decantarea semiotica oferita de cele doua sensuri explicative ale conceptului educatie, permite conturarea cu suficienta precizie a intelesului primar, originar al acestuia, pe de o parte ca "scoatere din starea de natura", iar pe de alta parte, ca si "crestere, actualizare a unor potentialitati existente doar in stare latenta".
Perspectiva actionala. Educatia este un ansamblu de actiuni desfasurate deliberat in cadrul unei societati pentru transmiterea si formarea la tinerele generatii, a comporta-mentelor si valorilor acumulate de-a lungul timpului, a zestrei culturale a omenirii in general.
Perspectiva procesuala. Educatia este un proces implicand actiunea de transfor-mare in sens pozitiv si pe termen lung a fiintei umane, in perspectiva unor finalitati explicit formulate. Aceasta transformare se realizeaza concomitent pe doua coordonate sau dimensiuni fundamentale:
dimensiunea psihologica, de transformare individuala prin acumularea culturii transmise in actiunea educationala;
dimensiunea sociala, de socializare, de dobandire a unor comportamente, atitudini sau conduite dezirabile din punct de vedere social.
Perspectiva relationala. Educatia este, deopotriva, o relatie umana si sociala intre educator si educat, relatie in interiorul careia primul urmareste schimbarea intentionata a celui de-al doilea, in conformitate cu un scop bine definit.
Concluzionand, putem afirma ca educatia este in esenta sa o actiune sociala, o actiune de transformare ce se desfasoara in directia impulsionarii evolutiei individului spre stadiul de personalitate formata, autonoma, responsabila, conforma cu un model dezirabil social. In general, putem spune ca prin educatie desemnam un ansamblu de influente (actiuni deliberate sau nedeliberate, explicite sau implicite, sistematice sau neorganizate), care contribuie la formarea omului ca om, respectiv actiunea de modelare a naturii umane in directia atingerii anumitor finalitati, in temeiul anumitor valori social acceptate.
Referitor la functiile educatiei, majoritatea specialistilor sunt de acord asupra faptului ca aceasta serveste realizarii a trei scopuri principale:
functia de selectare, prelucrare si transmitere a informatiilor si valorilor de la societate la individ;
functia de dezvoltare a potentialului biopsihic al omului;
functia de asigurare a unei insertii sociale active a subiectului uman.
Functia de selectare, prelucrare si transmitere a cunostintelor si valorilor de la societate la individ este functia care in fapt asigura in timp existenta unei continuitati informa-tionale intre generatii, oferind astfel posibilitatea evolutiei culturale si tehnologice.
Analiza acestei prime functii a educatiei permite decelarea a trei subfunctii specifice fenomenului educational:
selectarea (informatia aleasa pentru a fi vehiculata este analizata din punctul de vedere al importantei si consistentei sale stiintifice),
prelucrarea (are loc o adecvare a informatiei la nivelul de intelegere al subiectului caruia i se adreseaza) si
transmiterea (in vederea asigurarii intelegerii sunt utilizate tehnici si procedee specifice de vehiculare a continutului informational).
Functia de dezvoltare a potentialului biopsihic al omului se refera la dimensiunea teleologica a fenomenului educational, respectiv la faptul ca derularea actiunii educationale urmareste atingerea anumitor finalitati, explicit sau implicit formulate. Aceste finalitati se traduc, in linii generale, in producerea de modificari pozitive si de durata in plan cognitiv, afectiv-motivational si comportamental la nivelul subiectului care se educa.
Functia de asigurare a unei insertii sociale active a subiectului uman releva dimensiunea socio-economica a educatiei, sau mai exact spus, necesitatea de a pregati indivizii pentru o integrare sociala si profesionala optima.
Alti autori, in raport cu domeniul principal vizat de actiunea educationala, vehiculeaza, la randul lor, alte trei categorii de functii ale educatiei:
functia cognitiva (de vehiculare a tezaurului de cunostinte)
functia axiologica (de valorizare si dezvoltare a potentialului de creatie culturala)
functia socio-economica (de pregatire si formare a indivizilor pentru productia materiala).
Diferentierea intre cele trei categorii de functii ale educatiei functioneaza predominant la nivel teoretic, in fapt educatia combinand de o maniera integrativa functiile enuntate anterior sau chiar supralicitand una dintre acestea in conditiile in care realitatea socio-istorica o impune.
Avand ca punct de plecare varietatea situatiilor de invatare, gradul diferit de intentionalitate actionala al acestora si distinctia dintre actiunile si influentele educative, educatia se poate obiectiva in trei ipostaze principale: educatia formala, educatia nonformala si educatia spontana sau informala.
Educatia formala se refera la ansamblul actiunilor sistematice si organizate, elaborate si desfasurate in cadrul unor institutii de invatamant specializate (scoala, universitate etc.) in scopul formarii personalitatii umane. In acest context, educatia si instruirea sunt explicite, desfasurate in virtutea atingerii unor obiective clar formulate, iar procesul educativ se caracterizeaza prin intensitate, concentrare a informatiilor si continuitate. Pregatirea elevilor este elaborata in mod constient si esalonat, fiind asigurata de un corp de specialisti anume pregatiti in acest sens. Informatiile transmise sunt atent selectate si structurate, caracterizandu-se prin exactitate si rigurozitate stiintifica, permitand o asimilare sistematizata a cunostintelor si facilitand dezvoltarea unor abilitati si deprinderi necesare integrarii individului in societate. Educatia formala este puternic expusa exigentelor si comandamentelor sociale, iar rezultatele actiunii educative sunt supuse unei activitati evaluative realizata in modalitati si dupa criterii riguros stabilite.
Avantajele principale ale educatiei formale sunt reprezentate de posibilitatea realizarii unei evaluari individualizate de tip formativ si dezvoltarea sistematica a deprinderilor de munca intelectuala ale celui care se educa. Educatia formala prezinta si anumite dezavantaje sau inconveniente dintre care amintim: centrarea excesiva pe realizarea competentelor prevazute de programa scolara si restrangerea libertatii de actiune a elevului, fapt ce poate conduce la aparitia dezinteresului, plictiselii sau monotoniei.
Educatia nonformala include un ansamblu de actiuni si influente educative, structurate, organizate si institutionalizate, dar desfasurate in afara sistemului de invatamant. Educatia nonformala include, astfel, multiple activitati de educatie si instruire extrascolare, actiunile situate in acest context caracterizandu-se printr-o mai mare varietate si flexibilitate, oferind o mai buna posibilitate de pliere pe interesele si abilitatile si optiunile particulare ale elevilor.
Educatia nonformala include in structura sa doua tipuri de activitati:
activitati parascolare (de perfectionare, reciclare etc.)
activitati periscolare (vizite la muzeu, excursii, cluburi, cercuri stiintifice, vizionari de filme).
Educatia nonformala permite largirea orizontului cultural, imbogatirea cunostintelor din anumite domenii, dezvoltarea unor aptitudini si interese speciale etc. Educatia nonformala prezinta avantajul unui spatiu instructiv-educativ mult mai flexibil decat cel strict scolar, oferind astfel individului o mai mare libertate de actiune, permitand o mai buna selectare a informatiilor resimtite ca necesare de catre cei care se instruiesc.
Dezavantajul major al educatiei nonformale este legat de absenta unor demersuri evaluative sistematice, fapt care in absenta unei autoevaluari riguroase si obiective poate conduce la serioase ramaneri in urma ale beneficiarilor acestei forme de educatie. Din acest motiv, se recomanda o alternanta judicioasa a educatiei nonformale cu cea formala.
Educatia informala se referii la totalitatea influentelor educative neorganizate, nesistematice si nesubordonate unor finalitati educationale explicite. Educatia informala include astfel totalitatea informatiilor vehiculate in contextul situatiilor cotidiene cu care este confruntat individul, informatii ce nu sunt selectate, prelucrate pedagogic sau transmise in conformitate cu principiile de organizare si desfasurare a procesului instructiv-educativ.
Informatiile si cunostintele transmise in contextul educatiei informale sunt informatii aleatorii, neselectale in functie de valoarea lor euristica si achizitionate de cele mai multe ori involuntar in imprejurarile particulare ale existentei cotidiene a individului (mass-media, discutii ocazionale etc.).
Precizam faptul ca educatia formala este aceea care, in ultima instanta, organizeaza si structureaza sistemul cognitiv, aptitudinal si atitudinal al individului de o maniera care sa permita ulterior receptivitatea fata de informatiile si valorile vehiculate prin intermediul educatiei nonformale sau informale.
Cu toate acestea, educatia informala nu-si pierde importanta si valoarea, stiut fiind faptul ca aceasta forma a educatiei ofera individului o mai mare libertate de actiune si posibilitatea de a gestiona procesul de formare al propriei personalitati. Coordonarea si integrarea celor trei ipostaze ale educatiei, ipostaze intre care exista certe raporturi de complementaritate, este o problema extrem de dificila si complexa.
Cu toate ca fiecare tip de educatie are propria sa maniera de actiune si propria functionalitate, este necesara asigurarea unui spatiu instructiv-educativ la nivelul caruia cele trei forme de educatie trebuie sa se sprijine si sa se potenteze reciproc.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 18114
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
