Etapele lectiei

Etapele lectiei

R. Gagn (Principii de design al instruirii, Bucuresti, EDP, 1977) s-a ocupat de teoria proiectarii didactice (design instructional), ceea ce a adus o mai mare suplete in structura interna a lectiei. Evenimentele propuse de el sunt, in general, valabile pentru lectia mixta; astfel, in functie de sarcina didactica de baza, etapa de dirijare a invatarii poate fi cu usurinta adaptata oricarei variante de lectie (dobandire de cunostinte, consolidare, recapitulare-sistematizare, formare de priceperi si deprinderi, evaluare). Acestea sunt urmatoarele: captarea si pastrarea atentiei, enuntarea (comunicarea) obiectivelor urmarite, reactualizarea elementelor invatate anterior, prezentarea materialului stimul (materiei noi), asigurarea "dirijarii invatarii", relevanta (masurarea) rezultatelor, a performantelor (verificarea), asigurarea conexiunii inverse (feed-back-ului) pentru corectitudinea performantei, evaluarea rezultatelor (performantei), fixarea (retentie) celor invatate, transferul (aplicarea cunostintelor) si eventual si altele (de exemplu, enuntarea temelor pentru acasa).

In cele ce urmeaza prezentam etapele /componentele de baza ale structurii lectiei mixte, intrucat ea combina sarcinile didactice de baza. Acestea sunt:

Moment organizatoric: profesorul trebuie sa se asigure nu numai de linistea necesara- conditii minimale: elevii au carti, au cu ce sa scrie, pe ce sa scrie, chiar daca nu le utilizeaza in momentul respectiv.

Captarea atentiei (moment de ordin psihologic): atentia, efortul cognitiv al elevilor sa fie orientata spre ceea ce vrea profesorul sa realizeze; apel la motivatia elevului, trezirea unor interese specifice, apel la curiozitatea intelectuala, cu ajutorul unor elemente de problematizare (sa declanseze o contradictie cognitiva, printr-o situatie problema).

Reactualizarea cunostintelor anterioare: poate fi realizata prin: verificarea temelor: global, cantitativ sau din punct de vedere calitativ, reactualizarea acelor concepte, principii, definitii, teorii pe care profesorul le considera utile, semnificative si relevante pentru o noua invatare; este o conditie a invatarii constiente si active.

Dirijarea invatarii sau Comunicarea (asimilarea) noilor cunostinte este etapa cu durata cea mai mare in care se desfasoara activitatea dominanta (transmitere de cunostinte, formarea unor abilitati, repetarea si sistematizarea cunostintelor, evaluarea). In aceasta etapa profesorul realizeaza, pe rand, diferite activitati, fiecare presupunand o metodologie specifica. De pilda, prezentarea continutului poate fi realizata prin urmatoarele trei modalitati: prezentare activa (actionala), prezentare iconica (mijlocita de substitute ale realitatii): imagini figurative sau grafice, scheme privind bilantul, organigrama etc, prezentare simbolica: pe baza de simboluri verbale sau scrise (formule matematice pentru indicatorii economici). Metodele cel mai des utilizate sunt cele bazate pe comunicare orala (expunerea, conversatia) si scrisa (munca cu manualul, lectura rapida). Dirijarea invatarii presupune si adaptarea permanenta la situatia concreta de instruire. Aceasta adaptare se poate situa pe / intre urmatoarele niveluri principale: dirijare riguroasa, pas cu pas urmarita, dirijare moderata, minima dirijare.

Fixarea notiunilor esentiale: vizeaza repetarea, in forme variate, pentru a se asigura extinderea sistemului de legaturi intre notiuni. Presupune rezumarea si sistematizarea volumului de informatii, formularea de sarcini diferite mai ales din mijlocul lectiei care sa mentina starea de activism in procesul invatarii/repetarii.

Conexiunea inversa (feed-back): este un tip specific de interactiune didactica prin care se solicita dovedirea insusirii unui continut inainte de a permite achizitionarea altuia; opereaza o diagnosticare a unui rezultat in vederea introducerii unor secvente cu rol corectiv si ameliorativ sau cu scopul refacerii programului ce a produs disfunctia constatata: explicatii, exercitii suplimentare, schimbarea ritmului de studiu, analiza unor greseli tipice, noi interventii (revizii, ajustari, inovatii spontane) suplimentare cu rol corectiv asupra actiunilor de suprasolicitare/subsolicitare realizate prin predare.

Verificarea si aprecierea rezultatelor implica o evaluare care se deosebeste de conexiunea inversa prin faptul ca scopul sau imediat este acordarea de note si calificative, pe baza operatiilor de masurare si de apreciere a rezultatelor obtinute. Este etapa de confruntare a rezultatelor obtinute cu obiectivele propuse. Aceasta confruntare este posibila, intrucat elaborarea instrumentelor de masurare[1] se face pe baza obiectivelor lectiei, considerate "criterii de reusita".

Transferul cunostintelor este o etapa aflata in legatura cu formularea obiectivelor operationale ("ce stiu sa faca elevii cu ceea ce stiu") care consta in posibilitatea efectuarii unor extensii a cunostintelor la situatii diferite de cele in care s-a realizat invatarea lor. Transferul cunostintelor este facilitat de insusirea temeinica a sistemelor de notiuni specifice mai multor domenii de activitate, de priceperile si deprinderilor intelectuale formate, precum si de intarirea pozitiva a celor invatate.

Tema pentru acasa. Importanta acestei etape deriva din faptul ca isi propune aprofundarea cunostintelor pe baza situatiilor de invatare oferite in clasa. Prin specificul sau, ca activitate independenta, tema pentru acasa fixeaza si perfectioneaza deprinderile de munca intelectuala.