CATEGORII DOCUMENTE |
Gradinita |
Evaluarea elevilor in alternativa educationala Step by Step
Evaluarea si responsabilitatea sunt scopuri ce merita sa fie urmarite. Sarcina este de a crea un sistem care sa evalueze in mod corect si util lucrurile pe care le consideram importante si sa nu distorsioneze procesul instructiv .
Theodore Sizer
Invatarea si dezvoltarea reprezinta procese in continua evolutie. In consecinta, educatorii trebuie sa aiba in vedere o evaluare continua . Un prim program de dezvoltare a copilului trebuie sa aiba in vedere perfectionarea continua a cunostintelor sale, intelegerea tot mai aprofundata a lumii si a propriei persoane .
Evaluarea continua ce are loc in cadrul activitatilor la clasa poate asigura o imagine clara, corecta si reprezentativa a capacitatilor si progresului copilului. In mod traditional, evaluarea aprecia performantele elevului prin diferite forme, cum ar fi : lucrari scrise notate, extemporale saptamanale si teste standardizate . Invatatorii aveau tendinta de a evalua munca copiilor pentru a avea la dispozitie, impreuna cu parintii si conducerea scolii, dovada cifrica a progresului copilului. Cu toate acestea, tendintele recente din educatie au promovat metode alternative, elaborate de educatori, pentru evaluarea si incurajarea progresului copilului. Adoptarea unei noi perspective in educatie, bazata in intregime pe limbaj, in cadrul careia elevii sunt implicati activ in procesul ascultarii, vorbirii, citirii si scrierii, a incurajat o noua viziune asupra evaluarii . Aceste aspecte au fost integrate pentru a duce la o evaluare mai corecta a copilului .
Evaluarea autentica, spre deosebire de cea la cerere, este o forma de evaluare care are loc continuu, in contextul unui mediu propice invatarii si dezvoltarii copilului. Ea reflecta experientele adevarate si demne de retinut din procesul invatarii, care pot fi documentate prin observatii, intimplari consemnate, jurnale, caiete de observatie, mostre de lucru propriu - zise, sedinte, fise ale elevilor, rezultatele in indeplinirea unor sarcini si alte metode . Evaluarea autentica e folositoare elevilor si se desfasoara in paralel cu procesul invatarii, fiind o conditie primordiala a dezvoltarii elevului .
Aprecierea individuala a dezvoltarii si progreselor in invatare realizate de fiecare copil e un element crucial pentru elaborarea si implementarea unor programe in conformitate cu gradul de dezvoltare a elevilor , afirma Asociatia Nationala pentru Educarea Copiilor Mici. Anumite metode alternative sunt mai potrivite pentru copiii mici decat testele scrise. Orientarile recente privind evaluarea accentueaza necesitatea de a descoperi ce stiu si pot face copiii, mai degraba decat sa se detecteze ce nu stiu si nu pot face . Daca doresc cu adevarat sa stie de ce sunt capabili elevii lor, invatatorii trebuie sa observe cum isi indeplinesc ei sarcinile in situatii obisnuite, unde au numeroase ocazii de a-si demonstra cunostintele si aptitudinile, mai degraba decat sa se bazeze numai pe teste scrise. Perspectivele asupra evaluarii trebuie corelate cu gradul de dezvoltare a copilului, pentru a furniza o imagine mai cuprinzatoare asupra capacitatilor si realizarilor sale ; rezultatele testelor nu sunt elocvente in acest sens.
Evaluarea este un mijloc de adunare a informatiei, ulterior folosita pentru a aprecia progresul elevului si pentru a elabora programa de invatamant. Criteriile de evaluare trebuie sa includa :
validitatea ;
mai multe modalitati de evaluare a realizarilor, diferite de cele standard bazate pe alegeri multiple ;
implicarea totala a copilului ;
observatii repetate ;
un proces continuu in timp ;
folosirea unei varietati de metode .
Conform modelului de Program Step by Step pentru invatamantul primar, evaluarea trebuie sa se bazeze pe urmatoarele premise :
Evaluarea trebuie sa stimuleze acumularea de cunostinte, intelegerea si increderea copilului in sine ;
Trebuie sa se axeze pe obiective importante si sa implice multiple surse de informatii ;
Evaluarea trebuie sa sprijine si sa informeze asupra practicilor de instruire conforme gradului de dezvoltare a copilului ;
Parintii si elevii sunt parteneri de baza in procesul de evaluare .
Scopul principal al evaluarii este sa urmareasca progresul copilului si sa stabileasca exact la ce nivel de dezvoltare se afla fiecare elev in parte, astfel incat programa sa vina in intampinarea nevoilor copiilor, priviti individual si sa asigure succesul experientelor tuturor. Identificarea copiilor cu nevoi speciale si care ar putea necesita sprijin ori interventii suplimentare, reprezinta un alt obiectiv al evaluarii. Evaluarea corecta trebuie sa asigure o interdependenta activa intre ceea ce se preda si ceea ce se invata in cursul procesului de instruire .
Scopul evaluarii este :
q pentru invatator o modalitate de a stii in ce fel va sprijini invatarea pentru fiecare copil pentru a ajunge la competentele vizate de curicculum,;
q pentru parinti - sa cunoasca ce activitati face copilul lui la scoala si sa stie cum sa-l sustina in ceea ce are de invatat ;
q pentru copil in a-l ajuta sa-si autoevalueze munca si sa stie sa-si precizeze directiile in care in viitor va avea sa depuna mai mult effort sau exercitiu ;
q sa-si dezvolte capacitatea de analiza, de formare a gandirii critice .
Cum se face evaluare in clasele SbS
Evaluarea este permanenta si se desfasoara in mai multe moduri .
Astfel :
1. Centrul de activitate
Se stie ca elevii lucreaza pe centre de activitati unde au de rezolvat sarcini specifice centrului respectiv. Invatatoarea, impreuna cu grupul de elevi, discuta felul in care au rezolvat sarcina, caile diferite in care au lucrat si corectitudinea solutiilor .
2. Scaunul Autorului.
In clasele SbS un instrument de evaluare este ' Scaunul Autorului' .
Pe scaunul autorului elevul prezinta colegilor tema efectuata de el sau a grupului de la centrul la care a lucrat .
Prezentarea este urmata de analiza si comentariile colegilor si invatatoarei . Acest exercitiu ii formeaza pe copii in directia intelegerii rationamentelor colegilor si de a judeca rezultatul muncii colegilor lui pe care il va compara cu munca lui .
3. Expunerea lucrarilor .
Lucrarile elevilor sunt expuse in clasa, toti copiii pot sa examineze cum au lucrat si sa comenteze lucrarile, sa evalueze impreuna munca lor si s-o prezinte si celor ce intra in clasa .
4. Portofoliul/mapa
Fiecare elev are un portofoliu in care sunt adunate lucrarile . Fiecare lucrare are inscrisa data cand a fost efectuata .
Tot ceea ce este prezent in portofoliu reprezinta munca elevului in procesualitatea sa si reprezinta un document . Astfel acestea pot fi prezentate parintilor, care au posibilitatea de a urmari evolutia copiilor lor, ca si altor persoane autorizate .
5. Corespondenta scrisa pentru parinti
Un mod de informare este cel prezentat mai sus.
Invatatoarea transmite parintilor sinteze care sa cuprinda ce si-a propus sa predea, ce a invatat copilul, in ce directii are succes si usurinta in rezolvare si care sunt aspectele in care necesita inca ajutor la care parintii trebuie sa contribuie . Aceste note scrise pot fi transmise saptamanal sau lunar .
Este bine sa fie stabilit de catre invatatoare si parinti, inca de la inceputul anului scolar, ritmul in care vor fi transmise aceste note de evaluare .
6. Caietul de evaluare .
Este instrumentul de evaluare care inlocuieste traditionalul catalog.
Caietele de evaluare SbS inventariaza competentele achizitionate de elev si la rubrica observatii descrie, atunci cand este cazul, specificul individual al nivelului de achizitie, fara folosirea calificativelor .
Evaluarea corecta a elevilor are un rol esential in adoptarea unor decizii competente asupra educatiei lor . Prin observarea copiilor in timp ce citesc, scriu, interactioneaza cu altii, ori sunt implicati in diferite activitati, invatatorul aduna informatii despre fiecare elev in parte, pe care le incadreaza intr-un curriculum ce tine cont de gradul de dezvoltare a copilului. Intamplarile consemnate, listele de verificare, intrevederile invatator - elev, autoevaluarea elevului sunt procedee si tehnici aflate in sprijinul invatatorilor, pentru a-si evalua elevii mai precis si pentru a fi mai eficienti in comunicare . Pentru a obtine o imagine verosimila, clara si reprezentativa a fiecarui copil, a progreselor si capacitatilor sale, evaluarea trebuie sa fie continua, exhaustiva si efectuata in cursul tuturor activitatilor de la clasa .
Modelul Step by Step pentru invatamantul primar promoveaza o viziune asupra evaluarii care incorporeaza tehnici variate si permite cadrelor didactice sa prezinte progresul copiilor, de o maniera semnificativa, atat parintilor cat si altor persoane interesate .
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2804
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved