Metode de evaluare a rezultatelor scolare: metode "traditionale" si metode "complementare"

Metode de evaluare a rezultatelor scolare: metode "traditionale" si metode "complementare"

In debutul acestei unitati tematice se impune mentiunea ca fiecare categorie de metode de evaluare prezinta atat avantaje, cat si limite, astfel incat nici una dintre ele nu trebuie utilizata exclusiv, deoarece, in acest caz, aprecierea rezultatelor obtinute de elevi ar fi afectata. Utilizarea metodele de evaluare trebuie sa se fundamenteze pe o serie de premise precum:

metodele de evaluare sunt complementare, fara a se putea afirma ca metodele traditionale sunt "depasite", iar cele alternative reprezinta unicul reper metodologic;

ele trebuie utilizate in stransa legatura cu obiectivele educationale vizate si in acord cu tipul de rezultate ale invatarii/natura achizitiilor ce se doresc a fi surprinse (cognitive, afective, psihomotorii);

metodele de evaluare trebuie sa ofere atat cadrului didactic, cat si elevilor informatii relevante cu privire la nivelul de pregatire a elevilor, si, implicit la calitatea procesului de invatamant.

Metode de evaluare traditionale

Tipologia metodelor traditionale de evaluare este bine-cunoscuta in spatiul educational si include probe de evaluare orale, scrise si practice (Radu, 2000; Litoiu, 2001; Cucos, 2008).

A. Probele orale sunt cele mai frecvente si se concretizeaza in examinari ale elevilor din lectia de zi si, eventual, din lectiile anterioare pe care elevii le-au parcurs si ale caror continuturi pot avea corelatii cu ale lectiei curente.

Daca aceste examinari orale sunt realizate corect de catre cadrul didactic, ele pot oferi informatii relevante referitoare la nivelul de pregatire a elevilor, lucru datorat avantajelor specifice ale acestor metode dintre care mai importante sunt urmatoarele:

1) Evaluatorul are posibilitatea sa surprinda volumul sau cantitatea de cunostinte asimilate de catre elev in urma instruirii si, implicit, sa depisteze unele lacune, unele minusuri care trebuie completate prin activitati de ratrapare sau de recuperare;

) In cadrul acestor evaluari, examinatorul are posibilitatea sa surprinda profunzimea sau adancimea cunostintelor asimilate de catre elevi sau, altfel spus, nivelul de semnificare a respectivelor cunostinte.

3) Aceste evaluari orale permit cadrului didactic sa aprecieze capacitatea de argumentare a elevului, de a construi o serie de rationamente si de a le sustine in mod cat mai convingator;

4) Aceste evaluari orale permit cadrului didactic sa constate nu numai ce cunostinte au dobandit elevii, dar si ce atitudini si-au format ca urmare a achizitiilor acumulate in cadrul procesului de instruire-invatare;

5) In evaluarile orale, cadrul didactic poate oferi un suport elevului in elaborarea raspunsurilor prin adresarea unor intrebari suplimentare, ceea ce constituie un mare ajutor pentru elevii aflati in dificultate in fata examinatorului.

In concluzie, probele orale prezinta indeosebi urmatoarele avantaje:

Ø      flexibilitatea;

Ø      posibilitatea de a alterna tipul intrebarilor si gradul lor de dificultate, in functie de calitatea raspunsurilor oferite de catre elev;

Ø      posibilitatea de a clarifica si corecta imediat eventualele erori sau neintelegeri ale elevului in raport de un continut specific;

Ø      formularea raspunsurilor potrivit logicii si dinamicii unui discurs oral;

Ø      interactiunea directa intre evaluator si evaluat (profesor si elev).

Dincolo de aceste avantaje incontestabile, metodelor de examinare orala le sunt specifice si o serie de limite care trebuie cunoscute foarte bine de utilizatori, tocmai in ideea de a le diminua la maxim consecintele negative care pot influenta modul de desfasurare a activitatii evaluative. Dintre aceste dezavantaje, mai semnificative sunt urmatoarele: 

1) Utilizand aceste metode, se examineaza mai putini elevi pe unitatea de timp, iar acest impediment este mai vizibil in cazul disciplinelor de invatamant carora le sunt alocate ore putine in planul de invatamant (de exemplu, disciplinelor cu o singura ora pe saptamana).

2) Prin utilizarea acestor metode, se evalueaza o cantitate mica din materia pe care elevii trebuie s-o asimileze in intregime. Altfel spus, prin intermediul acestor metode materia se verifica prin sondaj, existand posibilitatea ca unii elevi sa inregistreze lacune in cunostinte, care cu dificultate vor fi eliminate in etapele ulterioare ale instruirii.

3) In cadrul examinarilor orale, factorii perturbatori ai aprecierii rezultatelor scolare pot avea un impact semnificativ mai ales in cazul in care examinatorii nu depun eforturi pentru eliminarea efectelor negative ale acestora.

4) In cadrul evaluarilor orale este greu sa se pastreze acelasi nivel de exigenta pe durata intregii examinari, existand dovezi certe ca evaluatorul este mai exigent la inceputul acestei activitati si mult mai indulgent spre sfarsitul ei, acest lucru datorandu-se starii de oboseala, plictiselii, unor constrangeri de natura temporala etc.

5) Alt dezavantaj al acestor metode se concretizeaza in imposibilitatea de a echilibra, sub aspectul dificultatii, continuturile care fac obiectul activitatii de evaluare. In acest sens, este arhicunoscut faptul ca unele continuturi, prin natura si specificul lor, sunt mai dificile, putand crea probleme si dificultati elevilor care trebuie sa demonstreze ca le-au asimilat, in timp ce altele sunt mai facile, cu grad mai mic de complexitate, favorizandu-i pe elevii pusi sa le reproduca in fata profesorului evaluator.

6) Metodele de examinare orala creeaza dificultati elevilor (subiectilor) introvertiti si celor care au un echilibru emotional precar. Toti acesti elevi, dar si altii, carora le lipseste initiativa in comunicare, pot sa se blocheze in fata examinatorului si, implicit, sa nu poata demonstra ce achizitii au dobandit in cadrul procesului de instruire.

Pentru a elimina urmarile acestui dezavantaj, evaluatorul trebuie sa manifeste precautie in examinarea acestor elevi, sa creeze un climat de destindere, sa-i motiveze in elaborarea raspunsurilor, sa-i ajute sa depaseasca unele momente delicate, sa-i faca increzatori ca ei pot sa onoreze exigentele actului de evaluare in care sunt implicati.

Pentru a diminua dezavantajele examinarii orale si pentru a-i conferi mai multa rigoare, evaluatorul poate sa utilizeze o fisa de evaluare orala care sa contina o serie de repere care ghideaza intregul demers evaluativ, eliminandu-se astfel posibilitatea ca aceasta metoda de examinare sa fie alterata de multa subiectivitate.

Fisa de evaluare orala pe care o preluam de la I. Jinga si colab. (1996, pp. 46-47) cuprinde urmatoarele repere:

a) continutul raspunsului (evaluatorul va trebui sa aprecieze corectitudinea acestuia si completitudinea lui cu raportare la obiectivele pedagogice vizate si la continuturile predate);

b) organizarea continutului (evaluatorul va tine seama de modul cum este structurat continutul si de coerenta existenta intre elementele acestuia);

c) prezentarea continutului (evaluatorul va tine seama de claritatea, siguranta si acuratetea modului de prezentare a cunostintelor).

Aici, evident, pot fi avute in vedere si elementele de originalitate pe care examinatul le poate etala si care trebuie cotate de catre examinatori.

In concluzie dintre dezavantajele majore ale metodelor de evaluare orala mentionam:

Ø      influenta in obiectivitatea evaluarii si efectele acestora;

Ø      nivelul scazut de validitate si fidelitate.

B. Probele scrise se pot concretiza in mai multe tipuri de lucrari, pe care M. Manolescu (2002, p. 172) le clasifica in felul urmator:

probe scrise de control curent (extemporale) care cuprind intrebari din lectia curenta si carora li se afecteaza 10 - 15 minute;

lucrari de control la sfarsitul unui capitol, prin intermediul carora elevii sunt pusi sa probeze ce achizitii au dobandit ca urmare a parcurgerii respectivului capitol; deoarece obiectivul vizat este mai complex si timpul alocat acestei forme este mai extins, in majoritatea cazurilor aceste lucrari de control se efectueaza pe parcursul unei ore de curs;

lucrari scrise semestriale pregatite, de obicei, prin lectii de recapitulare, care pot releva la ce nivel se situeaza achizitiile elevului la o anumita disciplina la sfarsitul semestrului reprezentand, cum usor se poate deduce, o modalitate de realizare a evaluarii sumative.

Ca si metodele de examinare orala si cele de examinare scrisa prezinta atat avantaje, cat si limite, ceea ce inseamna ca si unele si celelalte trebuie foarte bine cunoscute de catre evaluatori.

Dintre avantaje, cele cu relevanta maxima sunt urmatoarele:

1) Inlatura sau diminueaza subiectivitatea notarii, pentru ca lucrarile pot fi secretizate, asigurandu-se astfel anonimatul celor care le-au elaborat.

2) Se evalueaza un numar mare de elevi si o cantitate mare din materia care a fost parcursa.

3) Subiectele pot fi echilibrate in privinta gradului de dificultate, ceea ce inseamna ca unii elevi nu mai pot fi favorizati pentru ca primesc la examinare subiecte cu grad mai mic de dificultate.

4) Metodele de examinare scrisa respecta in mai mare masura ritmurile individuale de lucru ale elevilor, ceea ce inseamna ca fiecare elev isi elaboreaza raspunsurile in tempoul care il caracterizeaza.

5) Ajuta elevii introvertiti si pe cei timizi sa probeze cu mai mare usurinta calitatea cunostintelor dobandite.

In concluzie, accentuam urmatoarele avantaje ale probelor scrise

Ø      eficientizarea procesului de instruire si cresterea gradului de obiectivitate in apreciere

Ø      economia de timp in cadrul bugetului alocat relatiei predare-invatare-evaluare

Ø      evaluarea unui numar mare de elevi intr-un timp relativ scurt

Ø      acoperirea unitara, ca volum si profunzime, asigurata la nivelul evaluarii.

Dincolo de aceste avantaje trebuie avute in vedere si unele limite, dintre care mai semnificative sunt urmatoarele:

1) Elevii nu pot primi sprijin din partea examinatorului pentru a-si elabora raspunsurile, existand si riscul ca unele lacune in cunostinte, unele neintelegeri ale elevilor sa nu poata fi remediate.

2) Exprimarea in scris este mai contrangatoare pentru ca este reglementata de respectarea unor reguli gramaticale, ceea ce inseamna ca elevii vor trebui sa depuna eforturi atat in redarea cunostintelor, cat si in realizarea unei forme de prezentare cat mai convingatoare.

3) In unele cazuri, elevii nu pot proba profunzimea cunostintelor dobandite si nici corelarea acestora cu alte tipuri de cunostinte asimilate, eventual, in alte contexte de instruire.

4) Examinarile scrise sunt mai costisitoare, pentru ca, de multe ori, implica 2 - 3 examinatori, cum se intampla in cazul unor examene de o importanta deosebita. (Testele nationale sau Examenul de Bacalaureat)

5) Un alt dezavantaj este relativa intarziere in timp a momentului in care se realizeaza corectarea unor greseli sau completarea unor lacune identificate.

C. Probele practice sunt modalitati prin intermediul carora elevii trebuie sa demonstreze ca pot transpune in practica anumite cunostinte, ca le pot obiectiva in diverse obiecte, instrumente, unelte etc.

In privinta frecventei, examinarile practice sunt mai des intalnite la educatie-fizica, la lucrarile de laborator, in lucrarile din ateliere.

Pentru probele practice accentuam indeosebi, avantajul referitor la posibilitatea oferita elevului de a demonstra gradul de stapanire a priceperilor si a deprinderilor de ordin practic iar dezavantajele acestor probe sunt generate de necesitatea asigurarii unor conditii specifice, dar si de modul de aplicare a baremului de notare.

1.2. Metode de evaluare complementare

Alaturi de modalitatile de evaluare traditionale pe care le-am analizat in paginile anterioare, la ora actuala se utilizeaza si modalitati alternative sau complementare de evaluare a caror pondere devine tot mai semnificativa in paleta activitatilor evaluative desfasurate la nivelul intregului sistem de invatamant.

Cum usor se poate anticipa, aceste modalitati nu au fost concepute in ideea de a le inlocui pe cele clasice, ci in dorinta de a face evaluarea mai flexibila si, de ce nu, mai atractiva, atat pentru evaluatori, cat si pentru cei care fac obiectul evaluarii: elevi, studenti, persoane care participa la diverse programe de instruire.

Preocuparea psihopedagogilor pentru aceste modalitati alternative de evaluare este in crestere, iar lucrarile mai recente de specialitate rezerva deja spatii pentru tratarea acestui subiect de maxima actualitate, iar exemplele sunt usor de gasit, deoarece autori precum D. Ungureanu (2001), C. Cucos (2002), M. Manolescu (2002), X. Roegiers (2004) identifica atat avantajele cat si limitele specifice acestor modalitati.

Metodele complementare/alternative de evaluare care vor fi sistematic abordate in aceasta unitate tematica sunt:

referatul;

investigatia;

proiectul;

portofoliul;

autoevaluarea;

1.2.1. Referatul. Acest instrument de evaluare alternativa confera o serie de avantaje care pot fi valorificate de cadrele didactice in masura in care exista o apetenta apreciabila a elevilor care sunt pusi in situatia sa le elaboreze.

Dintre avantajele specifice acestei modalitati de evaluare, mai importante sunt urmatoarele:

a) Ofera indicii referitoare la motivatia pe care o au elevii pentru o disciplina sau alta din curriculum-ul scolar, iar acest aspect este important, deoarece elevii nu se raporteaza la fel fata de toate disciplinele pe care le parcurg la un anumit nivel de scolaritate;

b) Ofera elevilor posibilitatea de a demonstra bogatia, varietatea si profunzimea cunostintelor pe care le poseda pe o anumita tema sau subiect care sunt abordate prin intermediul referatului, lucru care nu este posibil in cazul altor modalitati de evaluare;

c) Referatul ofera elevilor posibilitatea de a stabili o serie de corelatii intre cunostintele diverselor discipline scolare si de a exersa interdisciplinaritatea ca modalitate de abordare a unor teme sau subiecte de maxima importanta si de mare actualitate;

d) Referatul ofera elevilor ocazia de a-si demonstra capacitatile creative si imaginative si, implicit de a-si proiecta subiectivitatea in tratarea temelor care fac obiectul referatelor elaborate iar acest lucru este benefic pentru evolutia si dezvoltarea personalitatii elevilor;

e) Referatul are o pronuntata dimensiune formativa, deoarece ii familiarizeaza pe elevi cu anumite tehnici de investigare, ii obisnuieste sa caute informatiile acolo unde trebuie, ii abiliteaza sa realizeze analize, comparatii, generalizari, sa utilizeze diverse tipuri de rationamente, sa traga concluzii pertinente in urma desfasurarii unui demers cognitiv etc.

f) Referatul genereaza o forma de invatare activa, motivanta pentru elev, cu consecinte benefice pe termen lung, deoarece cunostintele asimilate si exersate se fixeaza mai bine in memoria de lunga durata, au o valoare functionala mai mare si se reactiveaza mai usor cand este vorba ca ele sa fie utilizate in rezolvarea unor sarcini sau in desfasurarea unor activitati.

g) Referatul poate familiariza si apropia elevii de teme sau subiecte carora nu li s-a acordat un spatiu suficient in documentele de proiectare curriculara si, in special, in programele analitice, respectiv in manualele scolare, astfel incat elevii sa-si largeasca sfera de cunoastere si sa diminueze unele lacune generate de proiectarea curriculara.

Dincolo de aceste calitati ale referatului care-i confera o serie de avantaje in comparatie cu alte metode de evaluare, trebuie avute in vedere si o serie de neajunsuri care trebuie sa fie cunoscute de cadrele didactice si din randul carora le mentionam pe urmatoarele:

Referatul nu este pretabil la toate nivelurile de scolaritate, fiind de la sine inteles ca el poate fi utilizat cu rezultate bune la elevii claselor mari care au suficiente cunostinte si informatii si variate experiente de invatare care le permit elaborarea acestor referate, dar nu acelasi lucru este valabil in cazul elevilor din clasele mici care sunt inca in faza de acumulare cognitiva si care nu au inca stiluri de invatare bine structurate.

Referatul nu este compatibil tuturor elevilor, ci numai acelora care sunt bine motivati pentru diversele discipline care intra in structura curriculum-ului scolar. Elevii care nu sunt suficient motivati, evita in general sa elaboreze referate, iar daca sunt obligati, percep aceasta sarcina ca pe o corvoada si, in consecinta, o trateaza cu superficialitate.

Referatul este mai dificil de evaluat, nefiind un instrument standardizat, motiv pentru care cadrele didactice trebuie sa reflecteze bine anterior elaborarii acestora in legatura cu criteriile in functie de care se va face aprecierea lor.

Evident, exista multe criterii care pot fi avute in vedere, dar dintre toate, mai relevante ni se par urmatoarele:

noutatea temei luate in discutie;

rigurozitatea stiintifica demonstrata in tratarea temei;

calitatea surselor de informare;

calitatea corelatiilor interdisciplinare;

existenta elementelor de originalitate si creativitate;

relevanta concluziilor detasate de autor.

1.2.2. Investigatia reprezinta un instrument in cadrul caruia elevii pot aplica in mod creator cunostintele si experientele de invatare pe care le-au dobandit in instruirile anterioare, putandu-se realiza pe o tema propusa de profesor sau de elevii insisi, in cazul in care acestia nutresc anumite interese fata de diversele aspecte ale realitatii.

Putandu-se realiza si individual, dar si in colectiv, investigatia se poate desfasura pe o perioada de timp care diferain functie de specificul subiectului abordat si, implicit, de dificultatile care decurg din realizarea sarcinilor pe care trebuie sa le intreprinda elevii.

Ca orice modalitate de evaluare alternativa, investigatia se distinge printr-o serie de caracteristici, din randul carora C. Cucos (2002, p. 386) mentioneaza:

a)     are un pronuntat caracter formativ;

b)     are un profund caracter integrator, atat pentru procesele de invatare anterioare, cat si pentru metodologia informarii si a cercetarii stiintifice, fiind in acest fel o modalitate de evaluare foarte sugestiva, precisa, intuitiva si predictiva;

c)      are un caracter sumativ, angrenand cunostinte, priceperi, abilitati si atitudini diverse, constituite pe parcursul unei perioade mai indelungate de invatare;

d)     se pot exersa in mod organizat activitati de cercetare utile in formarea ulterioara si in educatia permanenta;

Dupa ce investigatia s-a finalizat, in evaluarea acesteia pot sa se aiba in vedere mai multe criterii din randul carora mentionam:

Noutatea temei sau a subiectului care a facut obiectul investigatiei;

Originalitatea strategiei utilizate in demersul investigativ;

Modul de aplicare a cunostintelor necesare in realizarea investigatiei;

Calitatea prelucrarii datelor obtinute;

Modul de prezentare si argumentare a rezultatelor obtinute in desfasurarea investigatiei;

Atitudinea elevilor pe perioada desfasurarii investigatiei.

1.2.3. Proiectul reprezinta o metoda mai complexa de evaluare care poate furniza informatii mai bogate in legatura cu competentele elevilor si, in general, cu progresele pe care ei le-au facut de-a lungul unei perioade mai indelungate de timp.

Temele pe care se realizeaza proiectele pot fi oferite de catre profesor, dar, in anumite cazuri, ele pot fi propuse si de catre elevii care elaboreaza aceste proiecte.

Informatiile pe care le poate obtine evaluatorul sunt variate si, in esenta, fac referire la urmatoarele aspecte:

a) motivatia pe care o are elevul fata de domeniul din perimetrul caruia a delimitat  sau selectat tema;

b) capacitatea elevului de a se informa si de a utiliza o bibliografie centrata pe nevoile de tratare a subiectului luat in discutie;

c) capacitatea elevului de a concepe un parcurs investigativ si de a utiliza o serie de metode care sa-l ajute sa atinga obiectivele pe care si le-a propus;

d) modalitatea de organizare, prelucrare si prezentare a informatiilor dobandite ca urmare a utilizarii diverselor metode de cercetare;

e) calitatea produsului (produselor) obtinute in urma finalizarii proiectului, care se pot distinge prin originalitate, functionalitate, calitati estetice deosebite.

Ca si in cazul altor metode alternative de evaluare, si in cazul proiectului trebuie avuti in vedere o serie de determinanti, cum sunt varsta elevilor, motivatia acestora pentru un anumit domeniu de cunoastere, varietatea experientelor de invatare pe care le-au acumulat in timp elevii, rezistenta acestora la efort etc.

1.2.4. Portofoliul este definit de catre X. Roegiers (2004, p. 65) il astfel: ,,Un portofoliu este un dosar elaborat de catre elev, fie ca este vorba de un adult in formare, de un student, sau de catre un elev. Acest dosar cuprinde in mod esential un ansamblu de documente elaborate de catre el, cu alte cuvinte, produse personale: probleme, eseuri, contributii mai mult sau mai putin reusite. In mod secundar, dosarul poate sa cuprinda documente care nu sunt produse personale, dar pe care elevul le-a selectionat in functie de utilitatea lor in invatarile sale (o grila de autoevaluare, o schema, o sinteza .). Aceste documente sunt prezentate intr-o maniera structurata si organizata".

Functiile portofoliului pot fi abordate astfel: 1) portofoliul ca suport in invatare si 2) sursa de informatie pentru validarea achizitiilor dobandite de catre elev.

Portofoliul ca suport al invatarii. Aceasta functie se explica prin faptul ca, prin elementele (produsele) pe care le contine, le reuneste, portofoliul sustine invatarea devenind un autentic suport al acesteia.

Aceasta sustinere a invatarii este evidentiata si J. M. De Ketele (1993), care identifica si directiile in care se concretizeaza progresele determinate de portofoliu, dupa cum urmeaza:

a)     mobilizare cognitiva este sustinuta de o serie de productii realizate de elev, cum sunt exercitiile si problemele rezolvate de acesta, compunerile si sintezele pe care le elaboreaza, planurile de invatare pe care si le structureaza.

b)     mobilizare metacognitiva este sustinuta de productii cum sunt grilele de autoevaluare pe care le-a elaborat elevul sau pe care el le-a completat, de comentarii personale asupra metodei sale de lucru, de reflectii asupra unor procedee si tehnici de lucru pe care le utilzeaza in invatare

c)      mobilizare afectiva este sustinuta prin referirea la progresele pe care le-a facut elevul, la unele exemple care ii sunt deosebit de evidente, la unele creatii originale pe care el le-a realizat, la unele produse referitoare la trecutul sau personal.

d)     mobilizare conativa este sustinuta de indicii referitoare la unele proiecte personale, de contracte de activitate pentru a elimina sau diminua o anumita lacuna, o anumita carenta.

Portofoliul ca instrument pentru validarea achizitiilor. In perspectiva celei de-a doua functii, portofoliul este un instrument care valideaza achizitiile dobandite de catre elevi ca urmare a implicarii lor in activitatea de instruire si invatare.

In consecinta, productiile realizate de catre elevi nu mai sunt considerate ca suporturi ale invatarii, ci ca probe sau dovezi ale acesteia iar in aceasta privinta se poate afirma ca portofoliul este un instrument foarte important pentru strangerea informatiilor referitoare la certificarea achizitiilor dobandite de catre elevi.

Avantajele si limitele portofoliului

Ca oricare alt instrument de evaluare alternativa, si portofoliul prezinta atat avantaje, cat si limite, iar toate acestea trebuie cunoscute de cadrele didactice pentru a le maximiza pe primele si a le diminua substantial pe ultimele.

Dintre avantaje, X. Roegiers (2004, p. 68) le enumera pe urmatoarele:

a)     individualizarea demersului invatarii, pe care il sprijina, pe care il sustine, iar acest atu este determinat in special de prima functie pe care o indeplineste portofoliul, si anume aceea de suport al invatarii;

b)     faciliteaza legatura dintre invatare si punerea in proiect, adica faciliteaza considerabil o punte majora intre teorie si practica;

c)      determina invatarea organizarii, a claritatii si a rigorii si, intr-o masura semnificativa, familiarizeaza elevii cu tehnicile de munca intelectuala;

d)     vehiculeaza o importanta dimensiune metacognitiva.

Referitor la dezavantaje, X. Roegiers considera ca acestea sunt reperabile la nivelul fiecarei functii pe care o indeplineste portofoliul, iar la nivelul primei functii mai importante sunt urmatoarele:

a)     necesitatea de a crea, de a concepe un context de responsabilizare a elevului, misiune care nu este intotdeauna usoara, motiv pentru care autorul mentionat considera ca ,,portofoliul este mai mult o stare de spirit decat un instrument de evaluare";

b)     in cazul elevului neexersat (cu putina experienta), partea de autoevaluare ramane redusa, iar profesorului ii va fi dificil sa deduca reglarile (corectiile) necesare care ar trebui operate;

c)      timpul care trebuie alocat pentru o elaborare riguroasa a portofoliului, cerinta care nu intotdeauna poate fi onorata in mod corespunzator.

In privinta celei de-a doua functii, limitele mai importante sunt urmatoarele:

a)     dificultatea privitoare la originea probelor, pentru ca, de multe ori, nu se stie daca este vorba de o productie personala, de o productie a unui parinte, a unui frate sau chiar a unui prieten;

b)     durata necesara pentru examenul portofoliului, datorata dificultatilor de standardizare a procedurilor de corectare si apreciere a productiilor (realizarilor) elevilor; portofoliile, necesita un timp mult mai mare de evaluare in comparatie cu lucrarile obisnuite (extemporale, teze, teste de cunostinte) sau cu cele de sinteza, de genul compunerilor sau referatelor;

c)      dificultatea de a acoperi ansamblul obiectivelor invatarii, pentru ca oricat de voluminos si de consistent ar fi portofoliul acesta nu poate atinge toate obiectivele si, deci, nu poate asigura o invatare complinita.

Avantajele si limitele portofoliului ca instrument de evaluare sunt scoase in evidenta si de alti autori, astfel incat utilizatorii pot sa faca toate demersurile pentru a le maximiza pe primele si pentru a le diminua, in limita posibilului, pe ultimele.

De exemplu, M. Laurier (2005, pp. 141 - 143) enumera cinci avantaje ale portofoliului dupa cum urmeaza:

a)     Amelioreaza validitatea. Castigul in validitate tine mai ales de faptul ca portofoliul privilegiaza realizarea sarcinilor complexe si contextualizate al caror produs este susceptibil de a fi integrat in portofoliu (evaluare autentica);

b)     Informeaza pe diversii interesati. Examinarea portofoliului permite persoanei care il consulta sa vada direct (concret) ceea ce poate sa faca sau sa realizeze un elev fara a trebui sa interpreteze un scor.

c)      Portofoliul poate fi aratat parintilor, unui profesor din ciclul superior de invatamant, unui eventual patron, fiecare examinandu-l din punctul sau de vedere;

d)     Evidentiaza progresul elevilor in invatare. Cum portofoliul este un instrument care insoteste elevul pe parcursul invatarilor sale, este posibil sa se adopte o perspectiva longitudinala si sa se urmareasca elevul in evolutia sa in instruire;

e)     Motiveaza elevii pentru activitatea de invatare. Majoritatea profesorilor care utilizeaza portofoliul pot marturisi interesul pe care-l suscita elaborarea acestuia in randul elevilor comparativ cu alte activitati mai traditionale care ii motiveaza in mai mica masura;

f)        Dezvolta metacunoasterea iar acest lucru se explica prin faptul ca elaborarea portofoliului implica exercitarea unei judecati critice a elevului asupra realizarilor sale pe care doreste sa le includa in acest document.

In privinta limitelor portofoliului, autorul mentionat enumera urmatoarele aspecte, dupa cum urmeaza:

a)     Nu toate competentele sunt evaluabile prin intermediul portofoliului. La modul general se admite ca portofoliul favorizeaza scoaterea in evidenta a competentelor redate prin intermediul scrisului, prin intermediul exprimarii scrise, dar sunt si competente care nu sunt favorizate de aceasta modalitate.

b)     Portofoliul pune un accent deosebit pe abilitatile de prezentare, ceea ce inseamna ca de multe ori forma de prezentare poate crea o impresie mai buna decat continutul portofoliului sau, mai bine zis, forma de prezentare buna a portofoliului sa distraga atentia asupra calitatilor materialelor prezentate.

c)      In concluzie, portofoliul pacatuieste prin faptul ca, de foarte multe ori, favorizeaza aspectele de prezentare in detrimentul calitatilor de continut.

d)     Alocarea unui timp mai mare elevilor de catre profesor atat in elaborarea portofoliilor, cat si in evaluarea acestora, pentru ca acestia trebuie indrumati in permanenta asupra modului de selectare a materialelor care intra in componenta portofoliului si, implicit, asupra calitatii si relevantei acestora.

In pofida acestor neajunsuri, portofoliul este si ramane un instrument alternativ de evaluare pe care cadrele didactice trebuie sa-l utilizeze ori de cate ori contextele de instruire faciliteaza evaluarea printr-o astfel de modalitate.

1.2.5. Autoevaluarea este intr-o legatura directa cu noile orientari din didactica contemporana, cand se pune tot mai mult accent pe dezvoltarea metacognitiei prin implicarea tot mai evidenta a elevului in a reflecta asupra proceselor sale de invatare si, implicit, asupra obstacolelor care o obstructioneaza.

In privinta definirii sale, R. Legendre (1993, p. 118) o considera ,,a fi procesul prin care un subiect este determinat sa realizeze o judecata asupra calitatii parcursului sau, a activitatii si achizitiilor sale, vis- -vis de obiective predefinite, acest demers facandu-se dupa criterii precise de apreciere".

Analizandu-se definitia anterioara, rezulta cu claritate ca autoevaluarea contine doua caracteristici fundamentale care, in fond, conditioneaza si realizarea ei, si anume:

a)     necesitatea ca elevul sa cunoasca in mod evident obiectul evaluarii, care poate fi un obiectiv, o competenta sau un element specific;

b)     necesitatea ca aceste criterii distincte sa-i fi fost comunicate anterior.

Aceste doua cerinte specifice autoevaluarii pot fi onorate daca elevii beneficiaza de grile de evaluare concepute in mod special pentru a facilita realizarea autoevaluarii, in structura acestora delimitandu-se si obiectul evaluarii, dar si criteriile care trebuie respectate cand se desfasoara acest proces.

Raportand aceasta modalitate la functiile evaluarii, mai multi specialisti apreciaza ca autoevaluarea se constituie intr-un mijloc foarte important pentru realizarea reglarii instruirii, a ameliorarii acesteia, prin introducerea unor modificari in modul ei de desfasurare.

In privinta formelor prin care se poate realiza autoevaluarea, M. Laurier (2005, pp. 134 - 135) considera ca acestea pot fi destul de diferite si anume:

a)     un elev face analiza greselilor pe care profesorul sau le-a incercuit intr-un text si trage concluzia ca va trebui sa acorde atentie sporita unei categorii specifice de erori gramaticale;

b)     un elev din ciclul primar coloreaza o figura pe foaia sa potrivit unui cod de culori dat pentru a indica faptul ca este mai mult sau mai putin satisfacut de activitatea pe care o presteaza in rezolvarea unui exercitiu la matematica;

c)      un elev face bilantul contributiei sale la un proiect de echipa pe o foaie (pagina) care insoteste documentul final;

d)     un elev de la sfarsitul ciclului secundar se refera (face un raport) la grila de evaluare a probei ministeriale de franceza scrisa pentru a reexamina textul argumentativ pe care il va preda;

e)     un stagiar in stiinte medicale face un retur reflexiv asupra experientei sale din ultimele zile, comentand interventiile sale cu ocazia unui seminar de stagiu;

f)        un elev a carui atitudine in clasa este negativa se intalneste cu profesorul sau pentru a-i spune ce ar putea face pentru a ameliora situatia.

Desigur, exemplele ar putea continua, dar ceea ce trebuie retinut este faptul ca, prin aceste forme de autoevaluare, elevul este pus in situatia de a reflecta asupra unor aspecte care sunt circumscrise invatarii si, in consecinta, in urma acestui demers metacognitiv invatarea insasi are sanse sa fie ameliorata si sa determine performante mai semnificative.

Ca nota generala, se poate concluziona ca autoevaluarea prezinta o serie de avantaje care au fost deja identificate de mai multi autori, de mai multi specialisti in evaluare.

In acest sens, L. Allal (1999, pp. 35 - 56) apreciaza ca principalele atuuri ale autoevaluarii sunt urmatoarele:

a)     in planul personal, autoevaluarea ofera elevilor ocazia de a-si dezvolta autonomia, deoarece ei ajung sa transfere in diverse situatii abilitatea de a evalua realizarile lor;

b)     in plan pedagogic, autoevaluarea permite elevilor sa indeplineasca o functie altadata rezervata profesorului; acesta dispune astfel de mai mult timp pentru a satisface nevoile individuale ale elevilor sai;

c)      in plan profesional, elevii dezvolta, prin practicarea autoevaluarii, abilitati din ce in ce mai importante in lumea muncii unde se intampla adesea ca o persoana sa fie nevoita sa impartaseasca aprecierea propriei sale performante.

Admitandu-se faptul ca autoevaluarea prezinta o serie de avantaje pentru evolutia cognitiva ulterioara a elevilor, trebuie sa se constientizeze totusi ca aceasta modalitate de evaluare alternativa nu se dezvolta de la sine, daca profesorul nu creaza situatiile care s-o favorizeze si, evident, in cazul in care elevii nu au nici motivatia necesara pentru a se implica intr-un demers autoevaluativ.

In consecinta, cadrul didactic trebuie, pe de o parte, sa-i initieze pe elevi in activitati de autoevaluare astfel incat aceasta sa devina tot mai rafinata de la o etapa la alta a instruirii, iar, pe de alta parte sa identifice si parghiile prin intermediul carora elevii sa devina tot mai motivati pentru acest gen de activitate.

Metodele complementare de evaluare prezinta urmatoarele avantaje

Ø      pot fi utilizate atat pentru evaluarea procesului, cat si a produselor realizate de elevi;

Ø      surprind atat obiectivari comportamentale ale domeniului cognitiv, cat si ale domeniilor afectiv si psihomotor;

Ø      ofera posibilitatea elevului de a aplica in mod creativ cunostintele si deprinderile insusite, in situatii noi si variate;

Ø      reduc gradul de tensiune emotionala, in comparatie cu metodele traditionale.

Metodele complementare de evaluare prezinta urmatoarele dezavantaje:

Ø      sunt mari consumatoare de timp;

Ø      unele metode nu au o cota ridicata de obiectivitate, cu repercursiuni asupra fidelitatii evaluarii.