Functiile verificarii si evaluarii

Functiile verificarii si evaluarii

Inserate in desfasurarea lectiei sau a altor forme de activitate, controlul si evaluarea cunostintelor si deprinderilor indeplinesc o seama de functii.

1. Moment al conexiunii inverse in procesul de instruire.

Procesul de invatamant face solidare doua activitati: pe de o parte actul transmiterii sau comunicarii de informatie, pe de alta - actul receptarii si insusirii acesteia. Profesorul urmeaza sa-si dea seama despre rezultatele activitatii de predare, sa culeaga o informatie despre modul de receptare a datelor oferite, despre dificultati si lacune in asimilare. O asemenea informatie - care s-a numit si informatie inversa - trebuie sa aiba un caracter sistematic si continuu pentru a "rotunji' ciclul ("bucla') predarii si a "inchide' configuratia. Altfel, dirijarea procesului didactic ar avea loc pe baza unei logici concepute de profesor mai mult sau mai putin speculativ, fara un suport real.

Pe de alta parte, elevul are nevoie de validarea pasilor in invatare, de "sanctionarea' corectitudinii notiunilor si rationamentelor insusite, de corectarea greselilor etc. Adesea, elevii au sentimentul validitatii cunostintelor proprii, chiar cu privire la cunostintele incorect fixate; or, aceasta sanctionare asigura identificarea erorilor si corectarea lor prin interventii specifice. Sa notam ca exercitiul, repetarea ca atare, fara cunoasterea rezultatelor - deci fara un moment de verificare si evaluare - nu este un demers formativ. Repetitia singura poate lasa nemodificate erori instalate inca la inceputul secventei de invatare. Reiese ca reglarea procesului de instruire presupune functionarea continua a "conexiunii inverse', care inchide astfel "ciclul invatarii'.

2. Masurarea progresului realizat de elevi

O functie importanta a verificarii si notarii este masurarea randamentului scolar, a progresului realizat de elevi pentru a sti cat mai corect unde se situeaza acestia pe firul obiectivelor prevazute ale instruirii. Evaluarea progresului unui elev spre atingerea obiectivelor presupune compararea performantelor sale actuale cu rata asteptata de progres, in functie de decalajul constatat se organizeaza apoi programe corectoare. Se initiaza astfel o activitate de monitorizare continua. Se estimeaza ca aceasta monitorizare ar trebui sa aiba loc saptamanal de doua ori pentru a fi eficienta. Cerinte de ordin practic, social, extind nevoia masurarii de la marimile fizice spre sfera psihologica. Ceea ce face obiectul evaluarii sunt rezultate, prestatii, performante produse ale activitatii, etc. din care se "citeste' apoi evolutia capacitatilor, intereselor, atitudinilor.

3. Valoarea motivationala a evaluarii

Desi exista tendinta de a responsabiliza mai mult elevii pentru propria invatare, verificarea/ ascultarea ritmica face pe elev sa invete cu regularitate; intre frecventa ascultarii la lectie si reusita scolara exista o corelatie directa: "Ar fi cu totul nerealist - scrie D. Ausubel (1982) - sa ne asteptam ca elevii sa invete cu regularitate, sistematic si constiincios in absenta unor examinari periodice' (pag. 672). Controlul, evaluarea externa ritmica stimuleaza pregatirea continua a lectiilor de catre elevi, cerintele externe constituie suport pentru deprinderi personale de automonitorizare. Controlul intretine investitia de efort. Sa ne gandim cum ar arata nivelul de pregatire a unei parti din elevi fara catalog si note. Autoritatea unor profesori, la randul ei, este intemeiata pe acelasi suport.

Evaluarea are deci o valoare motivationala: dorinta de succes, respectiv teama de esec simt imbolduri importante in invatare. Succesul sistematic inscrie motivatia invatarii pe o spirala ascendenta, in timp ce esecul poate duce la "demotivare'. De notat ca performanta scolara a unui elev poate fi slaba in comparatie cu performanta medie a clasei, dar poate fi mai buna in comparatie cu rezultatele sale anterioare. Interpretarea acestei performante ca esec - cum ar fi sugerat primul tip de comparatie - poate duce la demotivare, in timp ce interpretarea performantei ca succes - avand in vedere al doilea tip de comparatie - poate determina o stimulare a motivatiei pentru invatare. In functie de situatie, raportarea la performanta proprie anterioara poate genera un imbold pentru autodepasire, in timp ce raportarea la criteriul mediu al clasei induce competitia.

4. Moment al autoevaluarii, al formarii constiintei de sine

Aprecierea obtinuta in scoala este asimilata, interiorizata de elev, devenind reper in autoapreciere, in formarea imaginii de sine. Notele scolare reprezinta, de regula, si note de inteligenta; disocierea dintre acestea in ochii elevilor se produce abia in clasele mari. Pe de alta parte, aprecierea profesorului este insusita de grupul-clasa, se rasfrange in sfera relatiilor interpersonale, in statutul sociometric al elevului. In legatura cu aceasta este amintit "Efectul Pygmalion', descris de R. Rosenthal si L. Jacobson (1968). Experienta s-a desfasurat la o clasa din scoala primara.

La intrarea in scoala s-a aplicat un test de inteligenta, invatatorii au fost informati ca rezultatele permit o predictie asupra dezvoltarii copiilor pentru perioada imediat urmatoare. La incheierea testarii, invatatorii au fost informati cu privire la anumiti elevi care foarte probabil vor avea o evolutie intelectuala pozitiva in anul scolar ce incepe, in realitate, acesti scolari, care reprezentau 20% din fiecare clasa, au fost numiti la intamplare. Prin aceasta informatie s-au creat asteptari pozitive fata de elevii amintiti. Scopul a fost de a verifica ipoteza dupa care asteptari deliberat create induc atitudini discriminatorii in masura sa promoveze performante scolare superioare, in cursul anului scolar, testari repetate asupra coeficientului de inteligenta au scos in evidenta indici mai ridicati la elevii numiti la inceputul experientei care au facut obiectul unor asteptari mereu pozitive din partea invatatorilor. S-au gasit in fond diferente pana la 10 puncte in nivelul coeficientului intelectul la acesti copii in raport cu cei din grupul martor. Elevii fata de care nu au existat asteptari pozitive s-au dovedit mai putin performanti in cursul anului scolar la lectii.

Experienta citata a produs mare valva si a trezit contestatii. Ea avertizeaza insa asupra modului in care imaginea formata asupra unui elev se rasfrange neincetat in comportamentul profesorului fata de acesta si devine. 7n acelasi timp, suport pentru imaginea de sine.

5. Factor de reglare

Datele verificarii si evaluarii constituie un factor de reglare a activitatii:

    pentru profesor: cum sa-si dozeze materialul, ce trebuie reluat in pasi mai mici, evidenta surselor de eroare etc.;

.     pentru elevi: indiciu in reglarea efortului de invatare (un reper in dozarea investitiei de timp in viitor, "semnal de alarma' pentru promovare etc.); gratie evaluarii, elevul ia act de cerintele societatii fata de pregatirea sa si isi contureaza aspiratiile proprii;

.     pentru parinti: o baza de predictie sau garantie a reusitei in viitor, indiciu pentru acordarea de sprijin. Presiunea familiei impinge uneori la supramotivare, in timp ce teama de esec a copilului il face sa aspire la "mai putin', deci presiunea spre "mai mult' are drept efect aspiratia spre "mai putin', pentru a evita deceptia (D. Vrabie, 1975).