Inadaptarea scolara - cauza a esecului scolar

Inadaptarea scolara - cauza a esecului scolar

Prin opozitie, inadaptarea scolara se refera la dificultatile de a indeplini sarcinile scolare (a), cat si la esecul de integrare in mediul scolar din care copilul face parte (b) (Baton - 1962, Dopchie - 1971).

a)                Inadaptarea pedagogica sau instructionala - indeplinirea cu dificultate a sarcinilor scolare, poate fi globala (la toate disciplinele), partiala (la un anumit obiect sau grup de obiecte), pe cale de inraurire partiala sau generala etc.;

b)                Inadaptarea comportamentala - se refera la tulburarile de relationare a copilului cu colegii, parintii sau profesorii, la incalcarea regulilor colectivitatii scolare sau extrascolare.

Perron (1992) constata ca exista trei mari tipuri de inadaptare infantila:

a)                Inadaptarea datorata intarzierilor sau tulburarilor dezvoltarii intelectuale, manifestate prin incapacitatea de a oferi raspunsuri adecvate solicitarilor ambiantei din cauza deficitului intelectual;

b)                Handicapurile senzorio-motorii si tulburarile instrumentale care actioneaza defavorizant in adaptarea armonioasa a copilului la nivelul functiei de receptie senzoriala (tulburari de vedere, de auz etc.), de expresie (handicap motor, dificultati de lateralizare, instabilitate psiho-motorie) si al functiilor instrumentale (tulburari/intarzieri ale dezvoltarii limbajului oral si scris etc.);

c)                Tulburarile si dificultatile de constructie si cristalizare a personalitatii, referitoare la copiii asa-zis "caracteriali" si manifestate prin conduite inadaptate, agresivitate, bizarerii etc., in general, in comportamente care vizeaza mai ales aspectele etico-morale ale conduitei si relationarii sociale.

In fiecare etapa cronologica de dezvoltare, elevul are resurse, motivatii si mecanisme diferite de adaptare. Exista pentru fiecare copil perioade si conjucturi maximal favorabile internalizarii constrangerilor externe. In acest proces interactiv pot aparea dezechilibre majore in ceea ce priveste maturizarea si integrarea conduitelor adaptate (adica internalizarea constrangerilor). Daca aceste constrangeri nu actioneaza progresiv si elastic, se ajunge la cristalizarea unei personalitati care este structurata pe interdictii, pe mecanisme de inhibitie continua, fapt care va duce la stari de aparent echilibru, la tensiuni si conflicte interne, in ultima instanta la inadaptare. Perioada cu frecventa maxima de izbucnire a conduitelor inadaptate este adolescenta. "Obiectul" protestului vor fi parintii (ca prime surse ale interdictiilor), scoala, societatea si regulile impuse de acestea.

Trebuie mentionat faptul ca nu orice adaptare este acceptabila si nu orice inadaptare suparatoare. Dezvoltarea si adaptarea presupun stari de inadaptare functionala relativa si provizorie. Starile de criza temporara sunt adesea provocate inconstient chiar de copilul in cauza, pentru ca acestea ii ofera prilejul si justificarea schimbarii, a descoperirii de noi conduite si sisteme de organizare comportamentala. Astfel, copilul, adolescentul, se maturizeaza.

Cronicizarea starii de criza, prelungirea excesiva sau chiar ramanerea intr-o perpetua stare de inadaptare vor trebui sa faca obiectul atentiei celor avizati, pentru a preveni, atenua sau rezolva aceste situatii dramatice.

In ceea ce priveste reusita scolara, pentru a fi un citeriu valid si fidel al adaptarii copilului la cerintele activitatii scolare, ar trebui sa exprime nivelul de formare a aptitudinilor, gradul de operativitate a cunostintelor elevilor, pregnanta si eficienta, orientarea si stabilitatea atitudinilor sale fata de munca, de societate etc., rezultate din activitatea scolara.

In majoritatea cazurilor, esecul scolar este rezultatul unei duble inadaptari: a copilului la activitatea scolara si a scolii la factorii interni ai acestuia. Fiecare caz de insucces scolar are o "istorie" proprie, care evidentiaza faptul ca inadaptarea scolara nu poate fi redusa la un singur factor cauzal. Urmarirea "istoriei" dezvoltarii individuale inseamna a-l studia pe elevul inadaptat de devenirea lui, a urmari pe parcursul varstelor schimbarile psihice ce s-au produs, a interpreta procesele si competentele psihice actuale in raport cu viata proprie a fiintei in dezvoltare.

Pe parcursul scolaritatii diversi factori fizici, afectivi, caracteriali, morali, familiali, sociali sau pedagogici, mai mult sau mai putin perturbatori ai echilibrului dinamic elev-scoala, se pot combina intr-un mod specific, paralizand capacitatea de invatare, educabilitatea elevului, respectiv dezvoltarea acestuia.

Dezechilibrul relatiei elev-scoala exoplica aparitia unor mecanisme de aparare a elevului in fata situatiei scolare. Abandonarea situatiei dificile, fuga de la ore, deplasarea interesului de la activitatea scolara asupra unei activitati sportive s.a. sunt, de cele mai multe ori, comportamente de autoaparare, care agraveaza idaptarea scolara. Esecul scolar devine foarte curand o piedica in dezvgoltarea intelectuala, afectiv, caracteriala etc. a elevului in cauza.