Componentele principale ale procesului de invatamant

Componentele principale ale procesului de invatamant

Scena activitatii cotidiene a profesorului este lectia si clasa, cuprinse in perimetrul unei unitati scolare. Acestea fac parte dintr-un sistem mai larg, care trebuie considerat ca atare. Privit ca sistem, invatamantul comporta in prima aproximare: (1) un flux de intrare, reprezentat de resursele umane si materiale (personal didactic, contingentele de elevi, spatii scolare, dotari tehnice etc.); (2) un proces - in speta procesul de invatamant - care angajeaza resursele in vederea atingerii obiectivelor si (3) un flux de iesire, reprezentat de rezultatele sistemului, in cazul nostru de seriile de absolventi, inzestrati cu competente si atitudini prevazute de cererea sociala de educatie.

Evident, sistemul scolar nu functioneaza in vid; el se inscrie ca subsistem in ansamblul social sj se patrunde de mutatiile acestuia. Astfel, in "datele de intrare' se tine seama de evolutia demografica, de structura pe varste a populatiei in vederea cuprinderii tinerei generatii in filiera scolara. Intervine, de asemenea, politica scolara, care exprima in mod condensat cerintele majore ale dezvoltarii economice si culturale a societatii. In prezent, scoala este cuprinsa intr-un context social in plina schimbare; nu se intrevad, deocamdata, decat linii de evolutie pe termen foarte scurt, astfel incat politica scolara e greu sa capete contururi precise. In "datele de iesire' ale sistemului ar trebui prevazute nevoile de forta de munca in diferite sectoare ale vietii economice si sociale, precum si nivelul de cultura al populatiei, in conditiile tranzitiei spre o economie de piata, sistemul de alocare a resurselor umane este reglat de jocul pietii. Rata ridicata a somajului si necesitatile conversiei profesionale modifica cererea sociala de educatie, solicitand forme ale educatiei permanente, care sa inlesneasca trecerea de la un sector de activitate la altul. Dincolo de aceste constrangeri de ordin economic, societatea de maine va fi o "societate a invatarii continue'. Creatia stiintifica si tehnica evolueaza in chip accelerat, iar ritmul de difuziune a noilor cunostinte este extrem de rapid gratie mijloacelor perfectionate de comunicare (de exemplu, Internet-ul). Se apreciaza ca prima prioritate in investitii este invatamantul. Dinamica profesiunilor si cerintele reprofilarii la scara mare impun necesitatea unei pregatiri de baza foarte temeinice, pentru a favoriza specializari rapide ulterioare. Se estimeaza ca absolventul de liceu de astazi va schimba, in medie, intre 7 si 10 locuri de munca si 2-3 profesii pe parcursul unei vieti active. De asemenea, se apreciaza ca numai 8 % din locurile de munca de maine vor cere mai putin decat liceul, 35 % din posturi vor cere cel putin liceul, iar 60 % din posturile de munca vor necesita invatamant postsecundar de 3 sau mai multi ani (E. Garcia, 1998). Orientarea prospectiva a scolii este o necesitate.

Procesul de invatamant poate fi examinat sub unghi psihopedagogie din mai multe puncte de vedere; ne intereseaza aici doua aspecte: (1) acela al componentei si structurii sale si (2) alprocesualitatii interne.

(1) Dupa cum reiese din schema amintita, pe primul loc se situeaza finalitatile, obiectivele procesului de invatamant, care condenseaza cerintele de instruire si educatie puse de societate, tipul de rezultate scontate. Aceste obiective corespund unor optiuni si prioritati sociale majore cu privire la informatia si deprinderile pe care trebuie sa le dobandeasca elevii, cu privire la judecatile ~de valoare si comportarea acestora. Jalonand macar pe termen scurt activitatile instructiv-educative din scoala, obiectivele stabilesc ce urmeaza sa cunoasca elevii ca informatie, ce anume sa stie sa faca ei ca actiune/deprindere, apoi ce atitudini si judecati sa-si aproprie s.a.m.d.  Ca orice activitate, telurile sau obiectivele se prefigureaza la inceputul actiunii, dar dobandesc expresie palpabila la incheiere, rezultatele fiind cele care atesta atingerea obiectivelor.

(2) A doua componenta principala o reprezinta resursele umane, agentii actiunii - profesorii si elevii -, la care se adauga aportul parintilor etc., reuniti in acelasi efort convergent. Situatia complexa de interactiune care se instituie contureaza ceea ce s-ar putea descrie prin notiunea de "camp educational', in care termenii de baza raman profesorul si elevii. Orice disciplina scolara ar preda, profesorul trebuie sa posede o competenta comuna: aceea de a forma, cu mijloacele specialitatii sale, inteligenta si modul de comportare a elevilor. Nimeni nu contesta faptul ca formarea inteligentei, ca si modelarea conduitei reprezinta in sine procese complexe, a caror stapanire reclama cunostinte precise despre structura si componenta acestor fenomene psihice, despre legile lor de dezvoltare, despre modalitatile practice de instruire si de formare a acestora. "insusirile care dau distinctie unui profesor - arata I. Cerghit (1986) - sunt: stapanirea disciplinei de predat si avans in informatie, competenta pedagogica, munca de pregatire, maiestria si tactul pedagogic, stilul de predare (educational), devotamentul si exigenta, personalitatea etc. La randul lor, elevii se disting prin caracteristici de varsta si individuale, sex, nivel de dezvoltare fizica si intelectuala, capacitati si aptitudini, inteligenta, stare de pregatire generala si speciala, motivatie pentru studiu etc. (pag. 4).

Didactica moderna pune in centrul atentiei elevul, tintind sa-1 faca partas la propria sa formare. Profesorului ii revine raspunderea organizarii "campului educational'; el are rolul de a proiecta, de a conduce si indruma activitatile multiple din scoala si, in parte, din afara ei, in vederea formarii inteligentei si conduitei elevilor.

(3)  Suportul de baza al instruirii si educatiei il constituie continutul, format din bazele stiintei si ale culturii (religia constituie una din formele culturii). Procesul de invatamant vehiculeaza continuturi stiintifice, tehnice, literar-artistice, filozofice, religioase, etice etc., programate dupa o anumita logica si in functie de nivele de dificultate. Elevul urmeaza sa-si insuseasca notiuni si legitati, modalitati de aplicare ale acestora, tehnici de munca, precum si anumite reprezentari asupra lumii. Esential este sa se valorifice intreg potentialul instructiv si educativ al continutului, ceea ce depinde de calitatea activitatii didactice.

(4)  O alta componenta o constituie mijloacele de invatamant si materialul didactic. Inventarul tehnicilor traditionale de instruire   se reducea, in esenta, la mijloace verbale, creta si tabla. Gama acestor mijloace s-a largit simtitor, ingloband astazi, pe langa aparatura audiovizuala (diapozitivul, filmul, banda magnetica etc.), calculatorul electronic cu prelungirile sale (Internet-ul etc.), ceea ce amplifica neasteptat de mult posibilitatile clasice. Procesul de instruire este sustinut, "asistat' tot mai mult de mijloace tehnice menite sa inlesneasca predarea si insusirea cunostintelor si deprinderilor, in care sunt incorporate cuceririle pe plan teoretic si practic ale generatiilor anterioare. Nu este de asteptat, in viitor, ca o tehnologie eficienta a instruirii sa fie mai simpla decat electronica sau medicina, spunea B.F. Skinner in 1971, creand prima forma a invatamantului programat. Asa cum nu putem construi o schema noua a unui aparat de radio, plecand de la cateva principii generale de electricitate, tot asa - spunea acelasi autor - nu putem sconta o imbunatatire a invatamantului bizuindu-ne doar pe bunul simt.

(5)  Forme de organizare.   Avand precizate obiectivele, avand suportul in continuturi si aplicand diferite tehnici, se pune intrebarea: cum sunt acestea angrenate, articulate in forme de munca adecvate? Istoria educatiei a acreditat organizarea invatamantului pe clase si lectii ca forma statornica de desfasurare, care a cunoscut o diversificare si imbunatatire continua. Asadar, procesul de invatamant imbraca diferite forme care asigura cadrul de organizare a acestuia: lectiile, activitatile practice, activitatea in cercuri de elevi, excursii didactice si vizite, cu formatiile de lucru specifice. Ele sunt menite sa multiplice experientele de cunoastere si actiune ale elevilor, sa largeasca aria de contacte cu realitatea concreta.

(6)  inscris intr-un cadru organizational (unitatea scolara) si desfasurandu-se in formatii colective de lucru - clasa, grupa mai restransa, cercurile optionale - procesul de invatamant da nastere unui evantai larg de relatii psihosociale: relatii profesor-elevi, elev-elev. Acestea alcatuiesc o componenta importanta a campului educational, cu valente formative certe. Scoala, grupul-clasa, formatia culturala sau sportiva, cercul de elevi etc. devin, practic, un "laborator' de invatare sociala. Elevii isi desfasoara prestatia curenta in fata clasei, se expun judecatii colective, resimt opinia colectivului, indeplinesc roluri in grup, imprumuta aprecieri si clisee din grupul de varsta, dobandesc anumite pozitii (status-uri) fata de ceilalti etc.

De relatiile profesor-elevi depinde climatul activitatilor, atmosfera tonica de munca si cultivarea simtului de raspundere. Aceste relatii trebuie sa se caracterizeze prin apropiere si intelegere fata de elevi, fara a cadea in familiarism, prin exigenta dozata din partea profesorului fara a ajunge la severitate excesiva, prin autoritate lipsita de enervare, prin echitate in apreciere, evitarea "moralizarii' exagerate s.a.m.d. Raporturile profesor-elevi sunt, pe de o parte, raporturi interpersonale, pe de alta parte, ele sunt mediate de colectivul clasei, intrucat grupul-clasa constituie formatia stabila de munca, el actioneaza in mod latent sau deschis: (a) este martorul colectiv al prestatiei elevului, deci un public aprobativ ori critic, (b) este cadrul unui fenomen continuu de co-actiune fiind vorba, in esenta, de o activitate comuna - invatatura - in care performantele raman predominant individuale (reusita scolara este o tinta personala). Desi invatarea este, in esenta, o activitate individuala, procesul de predare - invatare da loc unor raporturi variate de interactiune: raporturi de comunicare si influenta, de atractie,, de indiferenta sau respingere, relatii de cooperare, emulatie si competitie, de dominare - supunere etc. Rezultanta complexa a acestor fenomene se reflecta in climatul psihosocial al clasei, cu amprenta sa asupra activitatii si comportarii elevilor. Colectivul devine formativ in sensul propriu al cuvantului; el este "creuzetul' de formare al caracterului. Gratie mijloacelor noi de comunicatie - cum este Internet-ul - ponderea informarii individuale creste simtitor.

(7)  In sfarsit, procesul de invatamant se desfasoara in timp: an scolar, semestru, saptamana de scoala, zile de scoala, ore de clasa etc. Continutul invatamantului apare segmentat in unitati de timp: profesorul isi planifica, esaloneaza si fractioneaza activitatea sa in timp. "Elevul lucreaza in mod necesar in dimensiunea unica a timpului, dar ceea ce invata este multidimensional' (B.F. Skinner, -1971, pag. 186). Asadar, "timpul scolar' este canavaua comuna a activitatilor scolare. Utilizarea optima a timpului constituie o problema importanta in scoala; insasi aptitudinea de invatare este masurata prin timpul necesar elevului pentru insusirea unor cunostinte si deprinderi.

Componentele desprinse prin analiza de mai sus se afla in stranse relatii de interdependenta si interactiune; fizionomia si modificarile fiecareia se rasfrang asupra celorlalte, ceea ce releva caracterul de sistem. Succesul actiunii de modelare a inteligentei si conduitei copilului depinde de calitatea personalului didactic, de conditiile materiale de instruire, de aptitudinile individuale ale elevilor, de continutul lectiilor etc. La randul lor, acesti factori se modeleaza in functie de efectele lor, de rezultatele obtinute pe parcurs si in final. Reglajul continuu prin efecte se datoreaza conexiunii inverse. Feed-backul sau conexiunea inversa desemneaza informatia provenita de la "iesirea' sistemului, semnalizand rezultatul atins. Aceasta informatie se adreseaza din nou "intrarii' sistemului pentru ca acesta sa-si modifice datele activitatii in functie de scopul propus. Asistam astfel ta o desfasurare ciclica ce se inscrie in spirala, conexiunea inversa asigurand inchiderea continua a configuratiei.