LIMBAJUL SI COMUNICAREA UMANA

DEFINITIA LIMBAJULUI

Vom incerca in continuare sa lamurim unele aspecte ale limbajului si comunicarii umane, unde pentru evitarea confuziilor s-a introdus termenul de limbaj natural, care se refera la comunicarea umana exclusiv verbala (ceea ce in mod curent numim limbaj).

La om, limbajul - ca activitate se realizeaza pe baza unei importante functii psihice: functia semiotica. Acesta desemneaza capacitatea de a utiliza semne/simboluri, adica semnificatii ca inlocuitori ai obiectelor si de a opera cu acestea pe plan mintal.

Pentru a putea intelege plasarea limbajului in cadrul mai larg al conduitelor simbolice, il vom aborda in relatie cu comunnicarea, el fiind inainte de toate un instrument de comunicare.

Comunicarea umana este un concept foarte extins care se realizeaza printr-o gama variata de mijloace: cuvant, gest, mimica, postura corporala, etc. Se poate vorbi deci de existenta comunicarii nonverbale alaturi de comunicarea verbala si implicit de existenta unui limbaj nonverbal alaturi de cel verbal. Din acest motiv, dupa unii autori comunicarea si comportamentul devin practic sinonome. Din aceasta perspectiva, orice comportament capata in procesul interactiuii interumane valoare de mesaj.

Pentru a putea delimita conceptul de limbaj din cadrul vast al modalitatilor de interactiune umana trebuie sa legam comportamentul de comunicare de utilizarea unui cod. Astfel, nu toate gesturile au functia de semne care trimit altceva, exista gesturi care au doar o functie de informare si fac parte din asa - numitul comportament informativ. Acesta este un mod de interactiune, dar nu este comunicare. Comportamentul se suprapune cu comunicarea doar in masura in care participa la un cod.

LIMBAJUL COPILULUI

Dezvoltarea limbajului inseamna, in acelasi timp, formarea unei functii si dobandire de cunostinte. Pe de o parte, datorita dezvoltarii capacitatii simbolice, care caracterizeaza inteligenta umana, copilul descopera in mod progersiv ca toata realitatea traita se poate exprima si comunica. Totodata functia simbolica ii ofera "cheia" fara de care limbajul adultului i-ar ramane de neinteles pentru totdeauna. Dar, pe de alta parte, stimuleaza si ii orienteaza achizitiile. Mediul ii propune copilului un sistem lingvistic deja elaborat: o limba, el ii ofera toate resursele ei, dar, in acelasi timp, ii impune si formele.

Contactul dintre acesti doi factori: realizarea posibilitatilor proprii speciei si influenta actuala a unui mediu social si a unei civilizatii, determina aparitia si dezvoltarea limbajului. Este oarecum inutil sa ne intrebam care dintre acesti doi factori este mai important; in conditii normale unul nu actioneaza fara celalalt. Imprejurari exceptionale, care permit sa-i izolam, fac sa apara tocmai dubla lor necesitate. Astfel, micul cimpanzeu crescut in familia Kellog pe langa propriul lor baiat, in conditii identice, n-a invatat niciodata limbajul uman: nu i-o permitea echipamentul lui ereditar. Exista si conditii individuale care care fac ca unii copii, intelectualmente deficienti, sa nu dobandesca limbajul la fel cu copiii normali, chir daca sunt solicitati in aceeasi masura de limbajul oral din jurul lor.

Invers, la copiii lasati numai la posibilitatile lor individuale, adica lipsiti de aportul social si cultural, limbajul nu se dezvolta.

Realizarea functiei simbolice presupune deci nu numai posibilitati care tin de specie si care sunt transmise fiecarui individ, dar si viata sociala intr-un mediu uman.

Viata in societate nu este suficienta pentru a compensa lipsa unei limbi, constituita si imbogatita in cursul istoriei si care este ca un receptacol al achizitiilor acesteia.

Functia limbajului este esentialmente de comunicare. Limbajul prelungeste, diversificand-o, fuziunea sociala, care face din copil, cateva luni dupa nastere, o fiinta strans solidara cu anturajul ei, de la care asteapta satisfacerea trebuintelor proprii. La origine, fuziunea emotionala il determina pe copil sa fie esnsibil la manifestarile expresive ale celor din jur si confera unora dintre ele o valoare de semnal; asociate cu situatii agreabile sau dezagreabile, ele tind sa evoce astfel de situatii. Ca o completare, copilul descopera efectele propriei lui manifestari reflexe fata de cei din jur si se straduieste sa le repete. La aceste schimburi primitive pot participa atitudini, stirgate, surasuri. Asemenea resurse expresive nu constituie inca limbaj, dar constituie un preludiu functional al vorbirii.

ETAPELE IN ASIMILAREA LIMBAJULUI

Progresul in limbajul copilului se manifesta mai ales prin imbogatirea vocabularului si prin achizitia structurii gramaticale a limbii.

Cresterea vocabularului este insotita de o mai adecvata intrebiuntare a cuvintelor: pe masura ce copilui dispune de un numar mai mare de cuvinte pentru a-si exprima ideile, sensul acestora se precizeaza si se nuanteaza. Ea atrage dupa sine si diferentierea gramaticala; apar diferite categorii de cuvinte: substantive, verbe, adjective, termeni de relatie, cu functiile lor proprii. Limbajul nu este o juxtapunere oarecare de elemente; el traduce dinamismul si structura insasi a actiunilor, a situatiilor sau a ideilor. Asimilarea formelor gramaticale, care reflecta aceasta structura, se produce deci si ea in sensul unei mai pronuntate adecvari a limbajului la realitatea pe care o exprima.

Aceste progrese devin evidente printr-o succesiune de achizitii care se imbina intr-o masura mai mare sau mai mica si se sprijina unele pe altele. Doar in perioadele initiale ale acestor achizitii se pot deosebi etape destul de transante. Dupa M. Cohen, in asimilarea limbajului se constata urmatoarele etape:

aparitia primelor elemente de comunicare

multiplicarea elementelor de comunicare folosite izolat

aparitia sintezelor

aparitia formelor (gramaticale) ale limbajului adult.

S-a vazut ca aparitia primelor elemente de limbaj se caracterizeaza prin intentia de comunicare, ea insasi bazata pe posibilitatea de a identifica unele situatii si de a le asocia un element expresiv determinat. Aceste elemente sunt la inceput numeroase: timp de mai multe luni pot ramane in numar de circa zece pana la douazeci. Ele comporta atat elemente orale cat si elemente gestuale. Elementele orale sunt , de cele mai multe ori, forme sonore, individuale, care nu par imitate dupa limbajul adultilor.

Se vede cat de delicate si greu de identificat pot fi aceste semnificatii. In aceeasi etapa se poate constata ca unele cuvinte din limba materna, ca de pilda: "tata" si "mama" sunt mai rar folosite decat se crede. Dar mai ales in etapa multiplicarii elementelor de comunicare, adica cateva luni mai tarziu, apar clar cuvintele. Acestea au atunci tendinta sa inlocuiasca celelalte elemente, mai putin intelese de cei din jur. Achizitia lor raspunde necesitatii de a depasi posibilitatile de expresie, prea limitate ale simbolurilor individuale.

Acesta etapa este marcata prin cresterea rapida a vocabularului care urmeaza o perioada de stagnare. Elementele de comunicare, folosite inca izolat, pot atinge atunci, dupa M. Cohen, un numar de aproximativ doua sute. W. Stern a interpretat aceasta pornire ca momentul in care limbajul se intelectualizeaza, copilul descoperind ca ficare lucru are un nume. Totusi, se pare ca perioada cand copilul incepe sa se informeze despre numele lucrurilor este mai tarzie. Etapa de stagnare se poate socoti un stadiu de incubatie a limbajului; functia noua se cauta pe sine, isi acumuleaza materialele care-i vor permite sa se dezvolte. Un fenomen de acest ordin se observa in imitarea amanata, careia Wallon ii atribuie un rol esential in dezvoltarea reprezentarii. Aparitia primelor comunicari dezvaluie ivirea functiei simbolice. S-a nascut ineresul pentru limbaj, o data cu posibilitatea - inca fragila - de a-l intelege si de a-l folosi. Dar, catva timp se pare ca mai mult un efort de asimilare acapareaza copilul; procesele intelegerii si ale imitatiei pregatesc avantul posibilitatilor de exprimare.

Atata timp cat copilul nu foloseste decat elemente izolate, limbajul lui ramane foarte neprecis. Semnificatia acestor elemente este globala, nehotarata, polivalenta. Este stadiul descris deseori ca stadiu al cuvantului fraza. Cuvantul este mai intai asociat cu o situatie resimtita sau traita in totalitatea ei. Cuvantul rochie, reprezentand plimbarea si tot ce e in legatura cu ea, este un bun exemplu. Cand sunt izolate unele elemente ale situatiilor, determinarea lor este deseori subiectiva. De exemplu cuvantul mama este folosit de copil atunci cad doreste sa fie luat in brate, chiar daca se adreseza tatalui, pe cand cuvantul tata este intrebuintat in prezenta unor obiecte care apartin tatalui. Cu acelasi cuvant sunt desemnate actiuni diferite, deoarece ele au legatura cu aceeasi situatie sau pentru ca provoaca reactii asemanatoare: apa inseamna tot "a te spala" cat si "a te pieptana". Actiunea si cuvantul nu au fost distincte in general, numele obiectului foloseste pentru a desemna diferite actiuni care au legatura cu el; paine poate avea sensul de "a da paine", "a manca paine"etc. obiectele diferite sunt la inceput confundate intr-o aceeasi denumire din cauza unei impresii globale de asemanare. Astfel , copilul incepe prin a numi toti barbatii tata; na-na indica un caine, o pisica, o blana. Extensiunea prea mare a primelor cuvinte nu e datorata unei generalizari, cum s-a spus uneori, ci globalismului perceptiei si a gandirii, insuficientei lor discriminatorii. In fine, insasi inexistenta expresiva a elementului izolat este polivalenta. Un cuvant-fraza poate sa exprime o reactie de satisfactie sau de repulsie si o vointa de apreciere, o constatare, o povestire, o intentie sau chiar previziune.

Numai situatia permite sa se inteleaga intentia expresiva a acestor cuvinte. Copilul le precizeaza singur sensul prin atitudine, mimica, ton.

O data cu primele sinteze, semnificatiile se precizeaza, devin mai explicite. Sinteza a doua cuvinte constituie prima etapa a frazei. Copilul care spune: tape, babo juxtapune doua idei distincte, fara sa stabilesca cu adevarat o legatura intre ele. Inceputul de sinteza in fraze se caracterizeaza prin aparitia unor legaturi organice intre cuvinte, printr-o complimentaritate prin care fiecare primeste de la celelalte o parte a sensului sau. Asa este, de exemplu, asocierea unui nume de persoane cu un verb care indica o actiune sau expresia unei atributii. In acest stadiu cuvintele au deja functii diferite in fraza. Diferentierea garmaticala se generealizeaza apoi la alte categorii de cuvinte. Dupa nume si verbe apar adjectivele. Achizitia de morfeme, care permit explicarea relatiior si organizarea diferitelor parti ale convorbirii, este mai tarzie. Ordinea de achizitie a diferitelor morfeme este determinata de gradul de abstractie sau de compexitatea relatiilor pe care le exprima. Astfel adverbele si prepozitiile de loc apar devreme; din contra folosirea conjunctiilor este foarte tarzie. Folosirea termenilor de relatie si a constructiilor garmaticale se traduce prin alungirea frazei. Frazele copilului de trei sau patru ani sunt deja relativ complexe; dar, de cele mai multe ori, ele nu comporta decat o propozitie. Alungirea frazei semnifica, odata cu imbogatirea vocabularului, una dintre caracteristicile cele mai importante ale progresului limbajului dincolo de acesta varsta.

Studierea primelor etape in dezvoltarea limbajului infantil, de la primele comunicari pana la achizitia structurii gramaticale a limbii materne, arata acesta dezvlotare este legata de aparitia si de perfectionarea treptata a posibilitatilor de sinteza, de analiza si de intelegere a relatiilor.

In privinta acestor conditii intelectuale, trebuie sa consideram rolul conditiilor sociale si educative. Rapiditatea dobandirii limbajului poate varia sensibil de la un copil la altul, fara ca diferenta constatata sa fie determinata numai de inegalitatea capacitatilor mentale. Nivelul cultural al mediului apropiat copilului, mai ales al celui familial, este un factor imporatnt al dezvoltarii limbajului. La toate varstele vocabularul copiilor din mediile instarite este mai bogat decat acela al copiilor din medile populare. Atitudinea educativa a parintilor este si ea conditionata de modul cum stau de vorba cu copilul, cum isi dau interesul sa-i vorbeasca corect, sa-i rectifice erorile, sa raspunda la intrebari in privinta denumirii lucrurilor etc. Prezenta fratilor si surorilor mai mari tinde si ea sa favorizeze dezvoltarea limbajului.

O data cu intrarea in scoala, dezvoltarea si perfectionarea limbajului se desfasoara sub influenta deliberata a mediului social. Dupa sase ani, datorita deprinderii citirii si scrierii, copilul dobandeste constiinta limbajului, ca o noua realitate care se preteaza la analiza si rationament. Este punctul de plecare pentru noi progrese, care vor continua atata timp cat progresele in experienta si in cunostinte vor face sa se nasca noi necesitati de expresie.

LIMBAJUL IN PERIOADA SCOLARA MICA

Perioada scolara mica (6/7-10/11 ani), de la intrarea copilului in scoala si terminarea ciclului primar, este apreciata ca fiind un fel de sfarsit al copilarie in care domina particularitatile de varsta asemanatoare cu cele prescolare sau ca etapa de debut primar a pubertatii ori chiar distincta a copilarie. Specific este ca pentru toata aceasta etapa sunt evidentiate descrieri centrate pe problemele adaptarii scolare si ale invatarii, fara a neglija ca unele structuri psihice se dezvolta ca urmare a faptului ca, in prima copilarie timpurie si in perioada prescolara are loc cea mai importanta achizitie de experienta adaptiva si atitudinala.

In perioada scolara mica, se dezvolta caracteristici importante si se realizeaza progrese in activitatea psihica, datorita constientizarii ca atare a procesului invatarii, intens solicitat de scoala, care este obligatorie si gratuita, invatarea devine tipul fundamental de activitate. Aceasta inseamna ca activitatea scolara va solicita intens intelectul si are loc un proces gradat de achizitii de cunostinte prevazute in programele scolii, astfel ,copilului, i se va organiza si dezvolta strategii de invatare, i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei, isi va forma deprinderi de scris-citit si calcul. Invatarea tinde tot mai mult sa ocupe un loc major in viata de fiecare zi a copilului scolar. Aceasta conditie noua isi modifica existenta si actioneaza profund asupra personalitatii copilului. Ele se constituie in efecte directe asupra dezvoltarii psihice, dar la randul lor sunt secondate de efecte ale vietii scolare.

Functia de utilizare a limbii in raporturile cu ceilalti oameni este limbajul, care este o functie complexa care presupune o indisolubila conlucrare a celorlalte functii, in special a celor intelectuale si motorii. Intelegerea cuvintelor impune o perceptie clara si antreneaza memoria semantica, imaginile si gandirea, iar rostirea sau scrisul implica priceperi motorii foarte complexe, o conduita atenta si voluntara. In limbaj sunt prezente si starile afective, influentand vorbirea si transmitandu-se celorlalti. Am putea spune ca limbajul este mai degraba o activitate, decat o functie.

Limbajul este, de fapt, o unealta cu care noi actionam nu asupra lucrurilor, ci asupra oamenilor, iar limba din acest punct de vedere este o realitate supraindividuala, ea existand in afara oamenilor, consacrata in obiecte materiale cum sunt dictionarele, gramaticile, cartile.

Sensul propriu de limba si limbaj este : ,,un ansamblu de semne cu ajutorul carora comunica intre ei oamenii dintr-o societate"(Andrei Cosmovici)

Privind raportul dintre gandire si limbaj au fost mereu puncte de vedere deosebite:

-ca ar exista o singura realitate, limbajul fiind aspectul exterior al gandirii, iar gandirea fiind latura lui interioara;

- gandirea si limbajul fiind functii esentiale diferite, vorbirea folosind doar in a exterioriza, a comunica rezultatele obtinute de gandire in mod independent;

-desii nu sunt activitati identice, vorbirea si rationamentul sunt interdependente, in stransa relatie atat din punct de vedere genetic cat si structural.

In formarea gandirii cuvantul are rol de directionare a atentiei si inlesneste operatiile gandirii: analiza, sinteza, comparatia. Semnificatiile sunt in functie de experienta individului, dar, incetul cu incetul, ele sunt corectate si precizate de catre societate, vocabularul condensand experienta milenara a unei societati.

Limbajul obliga la rationalizarea si socializarea gandirii ,iar evolutia limbajului a fost solidara cu dezvoltarea gandirii. Progresul invatarii limbajului se realizeaza concomitent cu progresul gandirii; comunicand, incercand sa elucidam altora o notiune, ne precizam noua insine intelesurile, eliminam neclaritatile. Este evidenta stransa legatura intre gandire si limbaj, intre inteligibil si comunicabil.

Pana la intrarea in scoala, copilul invata vorbirea intr-un anumit fel, mai mult spontan, iar de la aceasta varsta, conduita verbala a copiilor capata o serie de caracteristici noi, datorita procesului de instruire verbala a formarii culturii verbale

Experienta verbala a copilului din primii 6 ani de viata influenteaza intreaga dezvoltare psihica, iar la intrarea la scoala are deja o anumita experienta intelectuala si verbala. El intelege bine vorbirea celor din jur si se poate face inteles prin exprimarea gandurilor in propozitii si fraze alcatuite corect. Exprima bine diferentele dintre obiecte si fenomene, este capabil de a face ironii si discutii contradictorii, iar dorintele, preferintele sunt tot mai clar exprimate. Aceasta exprimare este facilitata si de volumul relativ mare al vocabularului sau: aproximativ 2500 cuvinte din care circa 700-800 fac parte din vocabularul activ

Se pot constata diferente insemnate de la un copil la altul in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului la intrarea in scoala. Ele se datoreaza, pe deoparte, capacitatii, potentelor intelectuale ale copilului, iar pe de alta parte, influentelor mediului familial, ale modului de a vorbi al parintilor, ale claritatii logice in exprimarea fata de copil, ale felului in care maturii stiu sa-l stimuleze.

Limbajul constituie unul dintre cele mai accentuate fenomene ce ii diferentiaza pe copii la intrarea in scoala. Diferentele apar mai ales pe latura exprimarii, a foneticii, a structurii lexicale, a nivelului exprimarii. Aceste diferente in limbajul copiilor se mentin si dupa intrarea in scoala, ca efect al influentelor instructiv-educative receptate si asimilate diferit.

Sub influenta procesului citit-scris apare un stil personal de exprimare a ideilor. Desi limbajul nu este suficient automatizat sub raportul stereotipului gramatical si inca mai intalnim elemente ale limbajului situativ, vorbirea scolarului mic devine un element al exprimarii gandirii cu pronuntate note personale. Posibilitatile de verbalizare crescute inlesnesc folosirea unui limbaj ce contine deseori elemente literare si estetice pe fondul unui stil vioi si al pronuntiei tot mai corecte. Structura cuvintelor, a propozitiilor si frazelor este tot mai complexa si mai nuantata. Daca in clasa I si a II-a se intalnesc expuneri incomplete, in clasa a III-a si a IV-a apar raspunsuri mai complexe, organizate si sistematizate. O astfel de exprimare fluenta si coerenta este facilitata si de dezvoltarea limbajului interior care constituie cadrul de organizare al limbajului exterior.

In cazul copiilor cu tulburari ale limbajului apar o serie de greutati in vorbire care pun in pericol transmiterea gandurilor proprii si perceperea corecta a vorbirii auzite. Asemenea tulburari ale limbajului pot influenta in general comportamentul copilului si in mod special conduita sa verbala mai cu seama atunci cand se fixeaza stereotipuri deficitare. Astfel de copii, cu intelect normal se mentin, cu o frecventa relativ mare, pronuntari incorecte ale unor sunete si cuvinte, deformari, substituiri, nazalizari ale unor sunete si silabe.

Sunt deficiente ale limbajului - dislalia si rinolalia - care nu ridica probleme la tratarea lor logopedica, daca recuperarea incepe de timpuriu, dar logonevroza si balbaiala au implicatii mai profunde atat in vorbire cat si in starea psiho-fizica, in personalitatea copilului. Acesti copii au retineri in discutii, intervine teama de a vorbi, iar in multe cazuri dau impresia ca au posibilitati intelectuale reduse desi dovedesc contrariul in desfasurarea unor activitati. La scolarii mici cu o frecventa destul de ridicata vom intalni disgrafia, agrafia, dislexia si alexia, care consta in pierderea partiala si chiar totala a deprinderii de a scrie si de a citi, de a recunoaste literele si de a le imbina in cuvinte.

Eliminarea tulburarilor de limbaj permite copilului sa-si adopte conduita verbala, tot mai bine, la elementele variabile ale situatiei, de aceea invatatorul apeleaza la sprijinul psihologului-logoped, al medicului care trebuie sa descopere care sunt cauzele acestor tulburari si mai ales cum se pot remedia.

Dezvoltarea limbajului se face si in contextul altor activitati scolare de munca: educatie plastica, educatie fizica, istorie, cunoasterea mediului inconjurator - cu prilejul carora copilul face cunostinta cu o noua terminologie care variaza de la un domeniu la altul.

Din cercetarile facute de Elena Badea reiese ca la varsta scolara mica limbajul are :

la 6 ani - vocabular cu peste 3500 de cuvinte;

- pronunta corect cele mai dificile sunete;

- numara peste 10 cuburi.

la 7 ani - dialogheaza mai mult cu copiii decat cu adultii;

- isi perfectioneaza forma scrisa a limbajului.

la 8 ani - enumera corect lunile anului;

- cunoaste semnificatia curenta a 16 cuvinte;

- isi automatizeaza scrisul.

la 9 ani - cunoaste semnificatia curenta a 21 cuvinte;

- se orienteaza cu ajutorul limbajului in rezolvarea problemelor;

la 10 ani - foloseste fraze scurte, dar variate;

- cunoaste semnificatia curenta a 25 cuvinte;

- are vocabular variat, influentat de motivatie si mediul educativ;

- are aspect elaborat al limbii materne si sensibilitate pentru limbi straine;

- este mai putin precis in scriere.

la 11 an -vorbeste repede, cu accent emfatic pe anumite cuvinte.

Am indrazni sa spunem ca o parte dintre aceste caracteristici nu mai sunt conforme cu realitatea de astazi, cand copiii au la dispozitie o tehnica avansata in domeniul cunoasterii (calculatorul, programe TV diversificate etc.);experienta mea in invatamantul primar imi confirma acest lucru.

Perioada scolara mica este deosebit de semnificativa din urmatoarele considerente:

-varsta scolara mica coincide cu perioada cea mai semnificativa ca intensitate in organizarea exprimarii verbale;

-in perioada scolara mica exprimarea si conduita verbala sunt mai spontane, mai sincere;

- in perioada scolara mica se manifesta o serie de particularitati ale limbajului (dereglarile verbale trec printr-o etapa de clarificare, de restructurare si, in general, de reorganizare);

- in perioada scolara mica, locul conduitei verbale de fiecare zi este luat, treptat, de ,,vorbirea oficiala,, care se transforma si se dezvolta acum;

- in perioada scolara mica se precizeaza sensul si semnificatia ce se poate acorda diferitelor cuvinte, forme de exprimare;

- in perioada scolara mica , cunoasterea caracteristicilor comportamentului verbal are o deosebita importanta pentru procesul instructiv-educativ in general, pentru influentarea gandirii, memoriei, imaginatiei si a altor procese psihice si insusiri ale personalitatii in special.

Asadar, in perioada scolara mica, se dezvolta toate formele de limbaj. Conduitele verbale incep din ce in ce mai mult sa subordoneze toate celelalte comportamente, sa le organizeze si sa le dinamizeze. Conduitele de ascultare, care se integreaza in limbajul oral, contribuie nu numai la insusirea celor comunicate, dar si la o disciplinare mintala a copiilor.

Rolul invatatorului este foarte important deoarece el reprezinta persoana oficiala din partea societatii si prin metodele didactice activ-participative folosite in cadrul activitatilor ce se desfasoara la clasa cat si in activitatile extracurriculare, poate, si chiar are datoria profesionala si morala de a-i ajuta pe cei cu deficiente de limbaj pana la o corectare totala ,daca este posibil, iar celorlalti sa le infrumuseteze si sa le imbogateasca vocabularul la un nivel ridicat, nivel ce va fi o rampa de lansare pentru o viata frumoasa.