Functiile jocurilor didactice in procesul invatarii

Functiile jocurilor didactice in procesul invatarii

Jocurile didactice indeplinesc o functie esentiala, cea organizatorica, ele permit o mai buna planificare a timpului elevului si institutorului. In cursul jocului toti elevii sunt activi. Actiunile lor sunt jalonate si controlate prin regulile de joc. In activitatile traditionale, de regula, la un moment dat este activa o singura persoana (de obicei in alternanta institutor-elev). Jocurile fac posibila desfasurarea unor interactiuni diferentiate, in care elevii se intrec cu ei insusi, colaboreaza in cadrul unui grup - concurand in acelasi timp cu alt grup -, lucreaza in perechi. Aceasta le permite sa se cunoasca mai bine, sa-si asume responsabilitatea pentru actele proprii. Lucrul in grupe este o forma de colaborare deosebit de importanta pentru copiii timizi, care de obicei sunt mai putin activi in cazul invatarii frontale. In asemenea situatii, ei sunt dominati de elevii extravertiti. Uneori chiar explicarea de catre colegi a problemelor mai dificile este mai eficienta decat cea a institutorului.

El nu poate intotdeauna sa controleze intreaga desfasurare a jocului; uneori reuseste doar sa evalueze rezultatul final. In cadrul jocului ca activitate cu structura inchisa, in care inceputul si sfarsitul sunt exact definite, se observa precis cand participantii se apropie de sfarsit. Institutorul poate folosi timpul liber castigat in acest fel, pe seama controlului, pentru alte activitati indispensabile, cum ar fi verificarea prezentei, activitatea de compensare cu un elev sau un grup de elevi, examinarea temei pentru acasa, corectarea rapida a fiselor individuale, sau pentru informarea imediata a elevilor cu privire la rezultatele obtinute.

O alta functie importanta a jocurilor, la lectiile de limba romana, o constituie functia motivationala. Efectuarea sarcinilor pedagogice conventionale deriva rar din cerintele personale ale elevilor, cel mai adesea ea are o motivare exterioara (de exemplu notele). De aceea este important si modul de formulare al temelor. Este necesara stimularea anumitor motivatii pentru ca tema impusa si obligatorie sa fie efectuata fara sentimentul de constrangere. Cu siguranta ca elevilor le vine mai usor sa accepte teme care decurg din desfasurarea unui joc, fie si pentru faptul ca nu este vorba despre o activitate stereotipa. Acesta este in acord cu aptitudinile naturale ale tinerilor pentru divertisment si pentru distractie. Jocurile se deosebesc de sarcinile formulate in cursul altor activitati scolare prin climatul care se creeaza in cursul desfasurarii lor (absenta sentimentului de amenintare, colaborarea cu ati colegi, tensiunea provocata de asteptarea rezultatului etc.). Tema care decurge dintr-un joc are o motivatie mai mare decat majoritatea temelor didactice cu caracter instructiv, informativ sau imitativ. Tocmai de aceea jocurile ii activeaza pe participanti.

In literatura psihologica se repeta adesea ca nimic nu este atat de eficient ca succesul. Acesta este unul din factorii care formeaza, mentin si stimuleaza in cel mai incet grad motivatia.

Elevul se angajeaza cu placere in munca daca se naste sentimentul propriei valori si se ajunge la indeplinirea nazuintelor sale. Jocurile faciliteaza obtinerea succesului. Avand in vedere factorul hazard, care are influenta in multe jocuri, chiar si elevii mai slabi pot uneori sa cunoasca satisfactia, ceea ce in cazul temelor conventionale este putin probabil. In plus, participand la jocurile colective, acestia pot sa obtina multumire prin apartenenta la echipa castigatoare, iar insuccesul in cursul jocului este mai putin dureroasa si nu influenteaza negativ motivatia. In jocurile colective responsabilitatea pentru infrangere se imparte intre toti jucatorii, pe cand in cele individuale se stie dinainte ca poate fi doar un singur invingator.

Participarea determina o atitudine pozitiva a elevilor fata de joc ca element al lectiei. Rezultatul actiunilor care formeaza scopul jocului este imediat, de unde devine evidenta si necesitatea invatarii regulilor jocului.

Nu mai putin importanta este functia didactica pe care o pot avea jocurile lingvistice. Datorita faptului ca activeaza toti participantii, jocurile fac posibila dezvoltarea multilaterala, permit formarea diferitelor deprinderi de vorbire, intelectuale, tactice, mnemotehnice etc. dar cel mai important este faptul ca jucatorii sunt interesati de perfectionarea acestor deprinderi, deoarece ele sunt indispensabile pentru desfasurarea jocului. Prin repetarea partidelor se ajunge la perfectionarea deprinderilor. Activitatile traditionale, cand sunt prea des repetate, trezesc un sentiment de apatie, in timp ce jocurile se bucura in general de bunavointa participantilor.

Atat pentru institutor cat si pentru elevi, jocurile pot avea o functie cognitiva. Pentru institutor, obiectul cunoasterii este insusi elevul, personalitatea, aptitudinile, realizarile si lipsurile lui. In activitatea didactica procesele si mecanismele cognitive nu functioneaza intotdeauna corect. Adesea apar deformari, constand in generalizarea eronata a fenomenelor, operarea cu "false teorii ale personalitatii" etc. S-a observat ca opiniile unui institutor despre un elev se caracterizeaza printr-o mare persistenta, chiar daca ele nu sunt adecvate cu starea de fapt. Acestea influenteaza frecventa si calitatea raporturilor cadrului didactic cu elevul: sanctiune si recompensa, stimulare sau nu, numarul de teme efectuate. Crearea unor asemenea scheme de cunoastere depinde de pozitia adoptata de institutor si de perspectiva elevului. Pot fi distinse doua astfel de perspective, care concentreaza atentia asupra unor procese variabile - cea a actorului si cea a observatorului. Institutorul este inainte de toate actor - se concentreaza mai ales asupra aspectelor ce tin de obligatiile impuse de activitatea sa: obiective, metode, personalitatea elevilor si rezultatele lor. Observatorul se concentreaza mai degraba asupra proceselor si mecanismelor psihologice: motive, sentimente, atitudinea elevilor. In legatura cu perspectiva cognitiva a actorului, informatiile acumulate si sistematizate de institutor se refera cel mai des la sarcinile realizate si dificultatile din procesul didactic si educativ. Institutorului ii lipsesc, in schimb, informatiile esentiale despre cauzele situatiilor existente.

In general se considera ca, in conditiile scolii, perspectiva observatorului o poate adopta psihologul, pedagogul sau directorul. Totusi imbogatindu-se repertoriul de strategii folosite in jocurile didactice, institutorul poate adopta si perspectiva de observator si prin aceasta sa-si diversifice schemele cognitive. In cursul multor jocuri, asa cum s-a impus deja, activitatea elevilor este adesea dirijata si controlata prin regulile jocului. Institutorul indeplineste doar rolul de initiator al activitatii. El poate observa astfel comportamentul individual al elevilor. Ca orice divertisment, jocurile didactice asigura elevilor exprimarea libera, care este stanjenita in cadrul activitatilor cu caracter formal mai accentuat. In cursul desfasurarii lor se reliefeaza trasaturile individuale, cum ar fi temperamentul, sursele si dinamica motivatiei, nevoia de succes, modul de gandire, inclinatia pentru risc, starea conflictuala, caracterul adecvat al autoevaluarii, caracterul extravertit sau introvertit. Jocurile permit, de asemenea, institutorului sa observe predispozitiile elevilor pentru conducerea unui colectiv. Jocurile didactice pot, prin urmare, sa devina un instrument care adanceste exactitatea si onestitatea opiniilor despre fiecare copil, ceea ce permite diferentierea influentelor didactice. Aceasta poate sa determine eficienta intregului proces formativ.

La randul sau, elevul face cunostinta cu diverse jocuri, procedee de rezolvare a problemelor, cunoaste mai bine limba, iar uneori si cultura din sfera lingvistica data.

Jocurile lingvistice, ca orice jocuri didactice, pot forma norme de comportare ce-i permit cadrului didactic sa-si indeplineasca cu mai multa eficacitate functia educativa. Creand ocazii pentru evaluarea activitatii elevilor, atat sub aspectul eficientei, cat si sub cel al comportamentului, jocurile permit cadrului didactic sa-si manifeste influenta educativa. Este vorba, deci, de o strategie care faciliteaza formarea la elevi a unui sistem propriu de valori. Participarea la jocuri care necesita cunostinte, deprinderi, priceperi de a intra in contact cu alti participanti (de exemplu, in jocurile de simulare) formeaza anumite norme de comportare.

Principiile de comportare cuprinse in regulile de joc ii invata pe elevi cum sa se manifeste in anumite imprejurari. Situatia problematica pe care o creeaza jocul ii stimuleaza pe elevi sa caute diverse solutii, formand la acestia o atitudine activa fata de sarcinile ce li se dau.

Jocul, cea mai libera forma de instruire, creeaza mai multe ocazii pentru interactiuni diferentiate intre toti participantii la procesul didactic decat strategiile traditionale. Avand in vedere factorul emotional, care este strans legat de situatia ludica, in cursul interactiunii se pot manifesta mai deslusit diverse tipuri de comportamente - pozitive (colegialitate, loialitate, deprinderea de a se impaca cu infrangerea, respectarea regulilor de joc), dar si negative (inselaciunea, ridiculizarea echipei invinse, supararea cand el insusi pierde). Acest fapt da cadrului didactic posibilitatea de a lua atitudine fata de situatia existenta. Cadrul didactic poate sa recompenseze prin laude comportamentul corect (de exemplu, colaborarea buna a echipei, acceptarea infrangerii), intarindu-le, prin aceasta, elevilor convingerea ca s-au comportat in mod adecvat.

In timpul jocului influenta educativa a institutorului este mai eficienta decat in cazul altor activitati didactice. Intr-o situatie traditionala de invatare, elevul percepe comportarea sa ca fiind nepotrivita mai ales, poate chiar exclusiv, din punct de vedere al institutorului. Colegii nu considera comportarea lui ca fiind nepotrivita. In acest caz actioneaza schema clasica "noi" contra "ei". Adesea elevii nu observa ca cel care nu-si face singur tema este necinstit nu numai fata de institutor, ci inainte de toate fata de el insusi. In cursul jocului, institutorul, solicitand onestitate, gaseste sprijin tocmai in elevi. Acestia observa mai usor ca institutorul, imprumutand anumite norme etice de comportare actioneaza in interesul lor. La fel se intampla, de exemplu, cand prin purtarea sa elevul stanjeneste desfasurarea lectiei. O asemenea purtare este tratata de multi copii ca o deranjare a institutorului si nu a altor elevi. Cel care insa se comporta rau in cursul jocului stanjeneste pe colegi, fapt unanim apreciat ca fiind un comportament negativ.

Apreciind rolul jocurilor in desfasurarea corecta a procesului instructiv, este necesar totusi sa retinem faptul ca acestea trebuie sa completeze tehnici deja verificate si aplicate. Proportia jocurilor in raport cu procedeele consacrate depinde de varsta elevilor. De exemplu, in invatarea copiilor de varsta mai mica jocurile pot constitui strategia dominanta. Trebuie, de asemenea, sa tinem tot timpul seama de faptul ca jocurile isi indeplinesc functiile in bune conditii numai atunci cand sunt construite si se desfasoara corect.