MANAGEMENTUL CLASEI SI DISCIPLINAREA ELEVILOR

MANAGEMENTUL CLASEI SI DISCIPLINAREA ELEVILOR

Prin management al clasei se intelege acel demers de organizare si coordonare a eforturilor deliberate ale elevilor de a-si atinge propriile obiective educationale. In cadrul acestui proces, mentinerea disciplinei elevilor constituie unul dintre obiective, e adevarat, cu importanta decisiva in desfasurarea normala a procesului instructiv-educativ.

Managementul clasei se refera la o schema de activitati administrative cu ajutorul carora profesorul instituie si mentine conditiile optime in care elevii pot uza de abilitatile lor intelectuale si creative pentru a face fata cu succes cerintelor educationale.

Dificultatile cadrului didactic in a tine clasa sub control deriva si din usurinta cu care se trece peste obligatiile administrative, considerandu-se ca menirea profesorului este de a preda si a evalua, nu de a mentine disciplina. Aversiunea unor cadre didactice fata de gestionarea comportamentului elevilor tine poate si de necunoasterea unor tehnici eficace de asigurare a unei atmosfere propice invatarii si relationarii interpersonale.

Pentru elevi, relatia lor cotidiana cu scoala nu se rezuma strict la activitatile didactice si nu este inteleasa ca o interactiune exclusiv profesionala. Dimpotriva, atat la prescolar, cat si la adolescent, mediul clasei reprezinta spatiul fizic si psihosocial de manifestare a propriei personalitati, a intereselor si preferintelor, a simpatiilor si antipatiilor, a opiniilor si (mai tarziu) a convingerilor, a aptitudinilor si talentelor ori a diverselor deficiente si retarduri. Este inutil daca profesorul se considera un simplu "prestator de servicii"; pentru elev el ramane continuu un termen personal de referinta in raport cu care isi moduleaza conduita (in sens pozitiv sau negativ), isi evalueaza performantele sau isi ierarhizeaza prioritatile. Nu de putine ori profesorul serveste drept "paratraznet" al nemultumirilor si frustrarilor puberilor si adolescentilor ori exponent discreditat al unei societati opresive, rigide si decrepite. Relatia copilului cu scoala si cadrele didactice nu este in consecinta numai cerebrala, rationala, ci presupune un nivel profund al implicarii afective, mai mult sau mai putin constientizat, deci deliberat.

Peste toate acestea, participarea la activitati didactice ori interactiunile cu personalul scolii sunt doar parte a ecuatiei. Elevul (fie ca e in ciclul primar, fie in cel gimnazial ori liceal) percepe timpul petrecut zilnic in spatiul institutiei de invatamant ca oportunitate de exprimare personala in compania colegilor de generatie. Scoala devine "arena" cotidiana in care el (sau ea) evolueaza ca actor social, sensibil la reactiile pozitive sau negative ale celor din jur, cooperant sau aflat in competitie, conciliant, conflictual ori indiferent fata de persoane, atitudini, sarcini, evenimente. Profesorul superficial tinde sau egocentric tinde sa uite ori sa expedieze in derizoriu viata scolara complicata a elevilor sai pentru care fiecare zi este un conglomerat contradictoriu si solicitant de cerinte, decizii, emotii, atitudini, satisfactii sau dezamagiri.

In fine, trebuie sa mai adaugam rolul de model uman (asumat sau nu) al profesorului pentru elevii sai, la care acestia se raporteaza cu respect, admiratie, condescendenta ori dispret, foarte rar insa cu indiferenta. Stilul personal al dascalului, valorile sale, conduita sa morala si profesionala, talentul pedagogic, entuziasmul didactic, apropierea de elevi in incercarea de a-i intelege si de a-i ajuta, abilitatea de a motiva si a uni colectivul scolar in vederea atingerii unui scop comun, tactul cu care rezolva situatiile delicate, autoritatea cu care stie sa se impuna, consecventa in decizii, colaborarea cu parintii sunt caracteristici ce se transmit elevilor si care isi pun amprenta asupra evolutiei lor personale.

Dificultatile psihosociale mai frecvent intalnite in clasa sunt:

a)      Lipsa de unitate a clasei. Un grup cu grad scazut de coeziune este discreditat in opinia celor care il formeaza (nu are prestigiu). Clasa e divizata in mici grupuri ostile sau indiferente unele fata de altele. Comunicarea intre elevi este ineficienta, agresiva sau persiflanta, uneori acuzatoare. Normele comune nu sunt constituite, caci elevii se simt mai degraba constransi sa se suporte unii pe altii; daca trebuie sa lucreze impreuna, se manifesta cu nemultumire. Predomina competitia ostila in locul cooperarii amicale. Disputele verbale sunt frecvente, de regula initiate de motive minore (pretexte). Activitatile scolare sunt permanent intrerupte de diverse reclamatii sau incidente minore.

b)      Lipsa de conformare la standardele de conduita, ca si la rutina activitatii zilnice: in scoala, normele de conduita sunt clar precizate, iar elevii sunt familiarizati cu acestea, precum si cu consecintele ce deriva din nerespectarea lor. Abaterile cele mai des intalnite se refera la absente, fumat, tinuta necorespunzatoare, folosirea telefoanelor mobile etc. Deoarece regulamentul scolar prevede sanctiuni negative pentru incalcarea regulilor si prea rar recompense pentru respectarea lor, exista la unii elevi senzatia unui regim autoritar care le "vaneaza" greselile. La altii, mai cu seama la puberi, conduita "rebela" devine uneori irezistibila. Problemele serioase cu adevarat privesc violenta, consumul de droguri si alcool, furtul, traficul de bunuri si valori, posesia de arme albe. In unele scoli au fost tentative de antrenare a elevilor in elaborarea regulilor de conduita, insa fara prea mare succes, pentru ca destui din cei ce fusesera coautori ai acestora nu se simteau obligati moral sa le si respecte.

c)      Reactii negative fata de unii dintre membrii colectivului scolar: indeosebi atunci cand grupul nu se poate revolta impotriva unui regim autoritar, unii elevi servesc drept "tapi ispasitori", preluand tensiunea acumulata. Ei devin "bufonii" clasei, iar umilintele indurate din partea celorlalti sunt compensate de atentia ce o primesc in momentul in care intra intr-o disputa "comica" cu profesorul. Alteori, aversiunea membrilor mai ostili ai clasei se indreapta asupra acelora care sunt "favoritii" dascalului (sunt si profesori care aplica principiul divide et impera pentru a pastra controlul in clasa).

d)      Incurajarea comportamentului inadecvat: in cazul grupurilor slab motivate pentru invatare ori care antipatizeaza cadrul didactic, intreruperile activitatilor scolare se transforma in mici reprize de divertisment. Elevul admonestat de catre profesor este sustinut, chiar incitat, de catre ceilalti. Lipsa de tact a dascalului poate antrena elevul recalcitrant intr-o disputa verbala si, in cazuri extreme, chiar fizica. In alte situatii, sunt elevi care provoaca profesorul in mod deliberat, contand pe sprijinul tacit al colegilor. Escaladarea confruntarii reflecta inabilitatea cadrului didactic de a gestiona situatiile dificile si carente ale relationarii interpersonale.

e)      Rebeliune fatisa: clasele ce au reputatia de a fi "rele" isi fac un scop din a intimida profesorii ce le sunt repartizati. Atunci cand sunt provocati, liderii unor astfel de grupuri simt ca e de datoria lor sa riposteze. Sunt dascali care cred ca lipsa de autoritate este cauza perpetuarii unor astfel de situatii si atunci considera necesara o abordare dura, lipsita de compromisuri. Un elev poate reactiona cu obraznicie in momentul in care profesorul ii solicita, pe un ton sever, sa efectueze o anumita activitate. Profesorul, dornic sa inabuse in fasa orice act de insubordonare, creste miza confruntarii aplicandu-i acestuia o sanctiune. Pedepsirea lui amplifica gradul de tensiune, mergand pana la coalizarea celorlalti cu colegul lor. Improbabilitatea primirii unei pedepse colective sporeste sentimentul de siguranta si consolideaza identitatea "rebela" a grupului. Rezultatul final e cel al intaririi comportamentului inadecvat, concomitent cu slabirea autoritatii cadrului didactic.

f)       Grupuri anxioase: elevii sunt tensionati, necomunicativi, se foiesc, isi aranjeaza cu exagerata meticulozitate materialele necesare, apar "epidemii" de tuse etc. Fie asteapta intalnirea cu un profesor necunoscut, fie este vorba de un examen sau de o inspectie. Provocarea consta mai degraba in stabilirea unei comunicari cu elevii decat in impiedicarea alterarii acesteia. Insistentele profesorului, nerabdarea lui de a obtine cooperarea elevilor genereaza efecte contrare, de retragere si inchistare, chiar de iritare.

g)      Inabilitate de adaptare la schimbari neasteptate: sunt elevi care se comporta mai putin adecvat atunci cand au la clasa un profesor-suplinitor pentru un interval scurt de timp. Ei au cumva impresia ca dascalul respectiv nu are autoritate deplina asupra lor, disciplina apartinand "de drept" celuilalt. Stiu ca suplinitorii evita, de regula, sa puna note sau sa aplice pedepse, pentru a nu-i incurca pe titulari. Mai mult, riscul de a mai avea de a face cu suplinitorul respectiv in viitor este destul de redusa.

Principalii factori cauzatori ai problemelor disciplinare la scoala sunt:

dificultatile personale ale elevului. Aceste pot fi obiective (tulburari emotionale, deficienta, afectiune psihica sau somatica, grad scazut de discernamant), respectiv subiective (motivatie scazuta pentru invatare, conflicte familiale, neintelegeri din afara scolii, complex de inferioritate, carente educative, imitatia unor modele).

disfunctionalitati ale grupului scolar ca intreg. Cele mai frecvent intalnite sunt lipsa de coeziune si prestigiu a grupului, incapacitatea de stabili norme comune, neincrederea in ceilalti, suspiciunea, ostilitatea, dezinteresul fata de stabilirea unor relatii interpersonale, nivel minim al cunoasterii reciproce.

Din practica se stie ca sunt trei categorii distincte de elevi "problema":

a)      cei care au exagerata nevoie de atentie din partea profesorului (attention-seeking behavior): solicita permanent indrumari sau incurajari, isi parasesc banca pentru a cere imperativ ajutor sau a arata progresul in activitate, fac "caz" de sarguinta lor si isi deranjeaza astfel colegii, vorbesc fara permisiune, au initiative inutile, vor sa devina "favoritii" profesorului.

b)      cei care nu-si cunosc limitele: cred ca totul li se cuvine, provoaca constant colegii pentru a-si afirma autoritatea asupra lor, intra in dispute cu profesorul considerand aceasta drept un act de bravura, desconsidera sansele de reabilitare care i se ofera si nutresc sentimente de razbunare atunci cand sunt pedepsiti, sunt impermeabili la sfaturile adultului, sunt atrasi de grupuri infractionale.

c)      cei care sunt submotivati: prezenta zilnica la scoala e o corvoada pe care o indura cu stoicism, lucreaza la limita minimei rezistente, saboteaza constant sarcinile pe care le primesc, cauta in orice mic incident prilej de divertisment, gasesc pretexte pentru a iesi din clasa sau a nu raspunde la ore, se plang de tot felul de neplaceri marunte.

Abordarea corespunzatoare a dificultatilor in gestionarea comportamentului elevilor impune, mai inainte de orice, identificarea corecta a situatiei-problema. Urmeaza apoi precizarea, pe cat posibil, a cauzelor care au generat-o. In functie de evaluarea facuta, profesorul intervine sau transfera responsabilitatea unei autoritati superioare (directorul scolii). Nu trebuie sa uite de aprecierea efectului interventiei si de eventualele reajustari necesare. Se recomanda ca intotdeauna profesorul sa dispuna de un "plan de urgenta" care sa poate fi implementat imediat, pentru a evita agravarea problemei inainte ca o examinare amanuntita a incidentului sa poata avea loc.

Daca in cazul elevilor avizi de atentie ignorarea este de multe ori solutia, conceperea si punerea in aplicare a unui program riguros de interventie comportamentala constituie maniera eficace de tratare a celor necomplianti. Reproiectarea activitatilor didactice concomitent cu valorificarea aptitudinilor si intereselor individuale reprezinta calea de urmat pentru stimularea elevilor submotivati.

Fireste, nu sunt "retete-minune" pentru disciplinarea elevilor. Experienta pedagogica joaca aici un rol decisiv. Empatia, tactul, rabdarea, umorul, onestitatea, consecventa, lipsa de parti-pris-uri, intransigenta sunt doar cateva din calitatile necesare administrarii fara sincope a clasei. Sunt profesori care stiu sa se impuna prin simpla lor prezenta, in vreme ce altii se straduiesc inutil pentru a deveni "populari". Exista insa o serie de recomandari generale, multe fiind aplicatii ale conditionarii operante, care s-au dovedit benefice atat in rezolvarea situatiilor-problema, cat mai ales in prevenirea lor.

O prima recomandare se refera la elaborarea unei strategii articulate de administrare a momentelor non-educationale ce vizeaza pregatirea pentru debutul orei, tranzitia de la o activitate la alta, rezolvarea "din mers" a micilor probleme organizatorice, formarea si exersarea conduitelor rutiniere, prevederea unor planuri de contingenta.

O a doua recomandare vizeaza definirea unor reguli aplicabile in clasa, cu luarea in considerare a urmatoarelor observatii:

regulile trebuie sa fie usor de inteles: de pilda, "urmeaza indicatiile profesorului";

regulile trebuie sa fie clar observabile: "ridica mana pentru a cere sau a spune ceva";

regulile trebuie sa nu dea loc la interpretari sau contestari: "ascultarea muzicii nu este permisa in timpul orei";

regulile trebuie sa poata fi aplicate: "utilizarea instrumentarului de laborator este permisa cu acordul prealabil al cadrului didactic";

regulile trebuie sa aiba in vedere comportamentele perturbatoare cel mai des intalnite: "vorbitul in timpul orei fara permisiunea profesorului este interzis";

regulile trebuie sa vizeze principalele elemente reglatorii ale procesului didactic: abuzul de reguli e contraproductiv si creeaza impresia de spatiu concentrational;

regulile trebuie sa fie in numar rezonabil: practica a aratat ca numarul optim de reguli este de 5-7;

regulile depind de un numar de variabile: varsta elevilor, cultura organizationala a scolii, strategia didactica a profesorului, natura disciplinei scolare;

regulile trebuie explicate in detaliu elevilor: acestia trebuie sa ia la cunostinta nu numai continutul lor, ci si motivele pentru care a fost necesara formularea lor;

elevii trebuie implicati in elaborarea regulilor: cerinta generoasa, dar de multe ori doar ipocrita (sugestiile elevilor sunt acceptate numai daca sunt compatibile cu regulamentul general al scolii).

O a treia recomandare impune sublinierea recunoasterilor si a recompenselor care pot fi acordate in cazul respectarii regulilor. De cele mai multe ori atentie sporita o capata cazurile de incalcare a normelor. Comportamentul adecvat nu este intarit in mod expres, poate si fiindca se considera firesc ca elevii sa urmeze intru-totul indicatiile profesorului. Se ajunge astfel in situatia paradoxala ca elevii indisciplinati sa beneficieze de mai multa atentie din partea cadrelor didactice decat "anonimii" care isi vad de treaba. Modalitatile uzuale de apreciere a elevilor merituosi sunt simbolice (laude in public, note scrise sau telefoane de felicitare adresate parintilor, diplome), dar pot fi si materiale (burse de merit, excursii, premii in carti sau rechizite). La copiii mici functioneaza cu bune rezultate asa-numita token economy, in care jetoanele oferite ca recompense simbolice pot fi convertite in echivalente materiale. La puberi si adolescenti de multe ori conteaza mai mult efectul de prestigiu decat recompensa materiala marunta.

O a patra recomandare se refera, inevitabil, la stabilirea consecintelor. Acestea nu sunt neaparat pedepse, ci, macar in etapa initiala, au rolul de avertisment ori de implicare a adultilor responsabili de conduita copilului (parinti sau tutori, consilieri scolari, asistenti sociali etc.). Formularea consecintelor pleaca de la asumarea responsabilitatii: elevii sunt raspunzatori pentru comportamentul lor; regulile fiind invatate si intelese, inseamna ca incalcarea lor constituie o alegere personala. Lipsa unor justificari acceptabile atrage dupa sine activarea sistemului de consecinte.

Profesorul trebuie sa mentioneze limpede care sunt asteptarile scolii in ceea ce-i priveste pe elevi; daca ei se abat de la acestea, inseamna ca au ales sa procedeze asa. De multe ori, elevilor certati cu disciplina li se pune in vedere ca "e alegerea voastra daca va revizuiti conduita ori suportati consecintele".

Consecintele trebuie alese cu mare grija, astfel incat:

sa nu umileasca elevul sau sa-l puna in ipostaze ofensatoare ("statul pe coji de nuca" nu mai reprezinta o pedeapsa satisfacatoare astazi);

sa fie ierarhizate din punct de vedere al efectului penalizator (advertisment verbal, nota scrisa sau telefon acasa, sedinta cu parintii, amenda, suspendare etc.);

sa poata fi aplicate (o amenintare de genul "dau cu tine de pamant de nu te vezi" este greu implinit in sistemul actual de invatamant);

sa fie intelese de catre elev (in ce fel, de exemplu, maturarea coridoarelor este de natura sa amelioreze punctualitatea?);

sa fie consistente cu cultura organizationala a scolii.

Este vital ca implementarea consecintelor sa se faca in mod unitar si egal de catre tot personalul scolii, fara partinire sau resentimente. Profesorii nu se "razbuna" pe elevi; ei urmaresc doar eliminarea acelor elemente daunatoare dezvoltarii lor bio-psiho-sociale de ansamblu.

Exista, deci, o conduita profesionala de urmat in astfel de situatii:

calmul trebuie mentinut in orice moment, iar tonul vocii este cel obisnuit;

este enuntata regula care a fost incalcata, cu explicarea modului in care abaterea e de natura sa afecteze, dupa caz, elevul, colegii sai, scoala, comunitatea;

elevului i se ofera posibilitatea de a-si explica si, daca e necesar, justifica faptele;

elevul beneficiaza de circumstante atenuante in situatii speciale (discernamant mai scazut in situatia intelectului de limita, stare emotionala paroxistica etc.);

suportarea consecintelor implica si absolvirea de vina;

elevul nu trebuie sa devina "suspect de serviciu" pentru profesor.

Se constata o recrudescenta a abaterilor comportamentale grave, mergand pana la violenta fizica si alte fapte ce cad sub incidenta codului penal. Nu intotdeauna profesorul este cel mai calificat pentru a interveni in aceste situatii extreme, mai ales daca se ajunge la folosirea armelor albe sau de foc (cazul Statelor Unite). El trebuie insa sa ia o decizie cruciala pentru evolutia ulterioara a situatiei: intervine pentru aplanarea conflictului sau se preocupa de siguranta celorlalti elevi? Daca este vorba de o disputa mai infierbantata, interventia impune apropiere de elevii implicati (fara interpunere intre ei, fiindca exista riscul lovirii), adresare ferma ("acum vorbesti cu mine: spune-mi, ce s-a intamplat?"), scoaterea elevului din zona de conflict si plasarea lui intr-un spatiu izolat si linistit unde sa se poata calma, reamintire a consecintelor. Daca insa exista semnele unei agresiuni deschise, grija primara a profesorului este catre ceilalti elevi care trebuie indepartati sau evacuati de urgenta. Interventia ulterioara necesita indepartare de participantii la conflict (pe de o parte fiindca nu sunt in situatia de reactiona rational, pe de alta deoarece intrarea in spatiul apropiat poate fi perceputa instinctiv ca act agresiv), folosirea unui semnal de distragere a atentiei (batut din palme sau suflat puternic intr-un fluier), oferirea unor cai de retragere "onorabila" a combatantilor, astfel incat acestia sa-si poata salva orgoliul. Analiza incidentului si aplicarea consecintelor se va face ulterior, intr-o alta zi, pentru ca discutia sa poata fi purtata in mod civilizat, rational.