METODA - LOCUL SI ROLUL EI IN ACTIUNEA DE INSTRUIRE/EDUCARE

METODA - LOCUL SI ROLUL EI IN ACTIUNEA DE INSTRUIRE/EDUCARE

Infaptuirea obiectivelor formative si informative ale invatamantului impune folosirea unor metode si procedee de lucru, adica a unei metodologii adecvate.

Activitatea de instruire si invatare, ca orice actiune umana, se situeaza intotdeauna intr-un context determinat si concret in interiorul caruia intervin anumite variabile (factori, componente, conditii). Unele dintre variabile sunt bine cunoscute, altele identificabile, unele pot fi mentinute sub control si adaptate nevoilor curente ale procesului didactic, altele trebuie acceptate, frecvent, asa cum sunt. Asadar, fiecare actiune didactico-educativa comporta un evantai de caracteristici:

- are ca punct de start o motivatie constientizata prin obiectivele de indeplinit;

- angajeaza participanti - profesori si elevi, respectiv binomul educational;

- vehiculeaza un continut;

- se desfasoara in conformitate cu anumite reguli;

- recurge la metode si mijloace specifice de realizare;

- se inscrie intr-o forma de organizare a muncii;

- urmareste rezultate care trebuiesc supuse evaluarii etc.

Intre aceste componente/variabile exista o interdependenta functionala, metoda jucand un rol important.

Procesul de instruire se infatiseaza ca o activitate complexa. Privita din punct de vedere praxiologic, actiunea de instruire se prezinta ca relatie procesuala de transformare a omului, iar desfasurarea sa are loc in conditii specifice in care interventia profesorului, indreptata spre obtinerea unei modificari in formatia elevului este intampinata de actiunea proprie de invatare a acestuia. Astfel ca ceea ce intreprinde educatorul, ca actiune exterioara, nu se rasfrange automat asupra dezvoltarii elevului, ci devine conditie a unei schimbari numai in masura in care reuseste sa angajeze elevul intr-un efort intelectual, intr-o traire afectiva si manifestare volitionala.

In practica, actiunea de instruire tinde sa ia o forma optimala de organizare in masura sa imbie eforturile profesorului si ale elevilor. Acest lucru se infaptuieste gratie si a ceea ce reprezinta metoda de invatamant.

Conceptul de metoda de invatamant isi pastreaza si in prezent semnificatia originara, imprumutata din grecescul methodos, ceea ce inseamna drum spre, cale de urmat in vederea atingerii unor scopuri determinate in prealabil.

Pe baza cercetarilor de didactica, s-au surprins caracteristici noi ale metodelor, s-a extins sfera si continutul notiunii, ceea ce se releva in definitii date acestui concept de diferiti autori.

Raportand-o strict la procesul de predare-invatare din cadrul scolii, C. Moise (1996, 98) defineste metoda ca: drum sau cale de urmat, in activitatea comuna a educatorului si educatilor, pentru indeplinirea scopurilor invatamantului, adica pentru informarea si formarea educatilor. Nu este singura definitie care s-ar propune, ci una dintre ele, care isi justifica valabilitatea prin aspectele esentiale pe care le precizeaza, adica: ce continut logic exprima (un mod de lucru sau o cale de urmat); cine o utilizeaza (in cazul nostru, educatorul si educatii); in ce activitate (in procesul de invatamant); cu ce scop (cu scopul informarii si modelarii sub aspect uman a educatilor).

In unele lucrari mai vechi, termenul de metoda de invatamant era considerat echivalent cu cel de forma de invatamant (spre exemplu, o anume forma "intrebatoare", alterna cu alta numita "povestitoare"). Cu timpul s-a renuntat la aceasta echivalenta, azi precizandu-se ca forma este o categorie didactica mai cuprinzatoare decat modul de lucru sau metoda (I. Roman, 1970, vol. II, p. 258).

La randul lor, alte lucrari utilizate la noi in perioada de dupa 1948 (I.A. Kairov, "Pedagogie", 1958, apud C. Moise, 1996, p.99), identifica metoda didactica cu procedeul folosit de educator si educati in activitatea didactica. Aceasta identificare nu mai persista in constiinta oamenilor scolii, caci interventiile ulterioare au subliniat diferenta care trebuie facuta intre metoda pe de o parte si procedeu didactic, pe de alta. Astfel s-a convenit ca metoda de invatamant reprezinta o realitate mai cuprinzatoare, in timp ce procedeul este fie doar o parte alcatuitoare a metodei, fie un element de sprijin, fie un mod concret de valorificare a metodei. Daca, de exemplu, ne referim la predarea unei lectii prin metoda expunerii, putem admite ca in interiorul ei, al expunerii, se pot utiliza diverse procedee (de exemplu intocmirea in paralel a unei scheme pe tabla, folosirea in sprijin a unor ilustratii vizuale); daca, in alta situatie, predam o lectie prin conversatie didactica, putem interpune, tot in calitate de procedee, anumite explicatii din partea celui care preda, fara ca metoda dominanta sa devina alta decat conversatia.

O alta incercare de a defini metoda intr-o formulare mai completa, revine lui G. Vaideanu (1986, p.135), care a incercat sa detalieze notele caracteristice ale metodei didactice. Astfel, pentru autor, metoda didactica s-ar putea caracteriza complet prin: agentii care o manuiesc; beneficiarii ei; variantele in care apare; competentele si posibilitatile pe care i le asigura celui care o pune in valoare. Concret, in conceptia autorului, ea reprezinta "modalitatea de lucru", cu caracter polifunctional, care:

este selectionata de profesor si pusa in aplicare impreuna cu elevii, in lectii si in activitatea extradidactica, in beneficiul elevilor;

presupune in toate cazurile conlucrarea dintre profesor si elevi, in interesul identificarii adevarului;

se utilizeaza diferentiat, in functie de interesele, trebuintele, nivelul elevilor si in scopul prioritar al formarii acestora din urma;

il atesta pe profesor ca purtator al continuturilor de invatamant, ca animator si evaluator al procesului respectiv, certificand totodata obligatiile ce decurg pentru el din aceasta.

O alta precizare de mare interes se refera la functiile multiple ale metodei, la detalierea caracterului ei polifunctional (I. Cerghit, 1980) adica: o functie cognitiva prin aceea ca asigura elevului cunoasterea fie a adevarurilor gata constituite, fie a actiunii de descoperire a acestora; o functie normativa, adica de ghidare a actiunii de predare si invatare; o functie instrumentala, metoda avand si rol de instrument de vehiculare, de sistematizare, de aplicare a continuturilor scolare; o functie formativa si educativa, in sensul ca in acelasi timp ea formeaza capacitati si determina atitudini.

Asadar, organizarea eficienta a actiunii didactico-educative corespunde unei cautari, respectiv elaborari metodice; din punct de vedere metodologic procesul de invatamant este un ansamblu de metode, de cai de instruire. Cum acest proces este orientat cu prioritate spre obiective de cunoastere si actiune, adica spre elaborarea structurilor cognitive si operationale noi ale elevului, esenta metodei de invatamant rezulta din esenta insasi a activitatii de invatare, ca forma specifica a cunoasterii umane supusa, in principiu, acelorasi legi ale cunoasterii stiintifice. Din aceasta perspectiva, metoda de invatamant constituie o cale de acces spre cunoasterea si transformarea realitatii, spre insusirea culturii, a stiintei, a tehnicii, a comportamentelor umane in genere.