Metodologia si tehnologia instruirii

Metodologia si tehnologia instruirii

1. Delimitari conceptuale: tehnologie, metodologie, metoda,procedeu

2. Noi tendinte in metodologia didactica

3. Sistemul metodelor de invatamant

1. Delimitari conceptuale:tehnologie, metodologie, metoda, procedeu

Termenul de tehnologie didactica are doua acceptiuni:

a. in sens restrans: ansamblul mijlocacelor audiovizuale utilizate in practica educativa

b. in sens larg: ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor de invatamant, al strategiilor de organizare a predarii-invatarii, puse in aplicare in interactiunea dintre educator si educat, printr-o stransa corelarea a lor cu obiectivele pedagogice, continuturile transmise, formele de realizare a instruirii, modalitatile de evaluare.

Metodologia didactica vizeaza ansambulu metodelor si procedeelor didactice utilizate in procesul de invatamant.

Metoda didactica. Termenul de metoda deriva din termenii grecesti odos= drum, cale; metha= spre, catre. Cu alte cuvinte metoda este drumul catre atingerea obiectivelor .

In sens praxiologic, arata I.Cerghit, metoda are intelesul "unui mod eficient de actiune si, prin extensiune, al unei modalitati practice de lucru a profesorului cu elevii, al unei tehnicide realizare a actiunii de predare si invatare."

Pe scurt, metoda este o cale eficienta de organizare si conducere a invatarii, un mod comun de a proceda care reuneste intr-un tot familiar eforturile profesorului si ale elevilor sai.

7. Vaideanu surprinde urmatoarele caracteristici ale metodei:

selectionata de catre cadrul didactic si pusa in aplicare in lectii sau activitati extrascolare cu ajutorul elevilor si in beneficiul acestora

care, presupune, in toate cazurile, cooperarea intre profesor si elevi si participarea acestora la cautarea solutiilor, la distingerea adevarului de eroare

care se foloseste sub forma unor variante si/sau procedee selectionate, combinate si utilizate in functie de nivelul si trebuinte si/sau interesele elevilor, in vederea asimilarii temeinice a cunostintelor, a trairii valorilor, a stimularii spiritului creativ; utilizarea metodelor nu vizeaza numai asimilarea cunostintelor

care-i permite profesorului sa se manifeste ca purtator competent al continuturilor invatamantului si ca organizator al proceselor de predare-invatare; in cursul desfasurarii acestora, el poate juca rolul de animator, ghid, evaluator, predarea fiind un aspect al invatarii.

Numerosi specialisti atrag atentia asupra faptului ca metodele folosesc mai multor scopuri: de cunoastere (stapanirea normelor si metodelor de gandire), de instruire (asimilarea unor cunostinte, priceperi si operatii de lucru), formative (de formare si perfectionare a trasaturilor de personalitate)

Astfel se contureaza functiile metodelor: cognitiva, formativ-educativa, instrumentala, normativa.

Procedeul didactic este o tehnica mai limitata de actiune, un detaliu sau o componeneta a metodei. Intre metoda si procedeu exista stanse interactiuni. De exemplu demonstratia poate fi un procedeu in cadrul metodei explicatiei; in alt context, explicatia poate fi doer un procedeu in cadrul altei metode exercitiu, demonstratie etc.

2. Tendinte in metodologia didactica

Noile orientari in metodologia didactica sunt expresia evolutiei teoriilor si practicii in educatie, cre reflecta evolutia din societate. Azi, in societatea cunoasterii sicomunicarii, competentele de comunicare si de relationare, de gandire critica si capacitatea de decizie sunt cele mai solicitate. De aceea ele trebuie formate inca din scoala cu ajutorul unor metode adecvate.

S.Panturu analizeaza principalele tendinte in metodologia didactica: (pp.172-173)

Imbogatirea si diversificarea metodologiei didactice

Cresterea ponderii si calitatii metodelor cu un grad sporit de activizare a elevilor, a metodelor activ-participative, care sa puna mai bine in valoare potentialul intelectual, de initiativa si creativitate a elevilor, sa solicite structurile cognitiv-operatorii si energizant reglatorii ale personalitatii

Amplificarea caracterului formativ al metodelor

Extinderea utilizarii unor combinatii si ansambluri metodologice, evitandu-se dominanta metodologica si promovandu-se alternarea si complementarietatea metodologica

Instrumentalizarea optima si eficienta a metodologiei prin incorporarea unor mijloace de invatamant noi, cu aport autentic in aclitatea predarii-invatarii.

Folosirea pe scara mai larga a metodelor care solicita componenetele relationale ale activitatii didactice si formeaza disponibilitatile de comunicare si cooperare, invatare si formare prin participare alaturi si impreuna cu altii (professor-elevi, elevi-elevi)

Folosirea in conceptii si paradigme noi a metodelor activ-participative in "campul" invatarii prin cooperare(strategia invatarii prin cooperare si dezvoltarea gandirii critice)

Reevaluarea si revitalizarea metodelor "traditionale"

"Pragmatizarea" metodologiei didactice, in sesul deschiderii caracterului sau practic-aplicativsi, prin aceasta aeficientei sale.

3.Sistemul metodelor de invatamant

Metodele de invatamant pot fi clasificate dupa mai multe criterii.

- dupa criteriul istoric: metode vechi (traditionale sau clasice) si metode noi (moderne)

- dupa gradul de generalitate: metode generale si metode speciale

- dupa organizarea muncii: metode de munca individuala, de echipa si in grup

- dupa functia fundamentala indeplinita: metode de transmitere si asimilare a cunostintelor, de formare a priceperilor si deprinderilor, de consolidare, de aplicare etc.

- dupa modul de determinare a activitatii mentale intalnim metode algoritmice, semialgoritmice si nealgoritmice

In cele ce urmeaza ne vom opri asupra unei clasificari realizate de I.Cerghit care are la baza criteriul izvorul cunoasterii sau sursa generatoare a invatarii scolare.

I. Metode de comunicare

1a. Metode de comunicare orala: - expozitive (povestirea, descrierea, explicatia, prelegerea clasica, prelegerea cu oponent, prelegerea tip dezbatere, instructajul, conferinte)

- interogative (conversatia, discutia colectiva,problematizarea,invatarea prin redescoperire, metodele de dezvoltare si stimulare a creativitatii)

1b. Metode de comunicare scrisa (lectura, studiul cu manualul sau cu lte surse bibliografice)

1c. Metode de comunicare oral-vizuala (instruirea realizata prin radio,tv, casete-video)

1d. Metode de comunicare interioara (metode de comunicare cu sine insusi pe baza limbajului intern-metoda reflectiei)

II. Metode de explorare a realitatii

2a. Metode de explorare directa (observatia organizata. Lucrari experimentale, studiul de caz, cercetarea documentelor si vestigiilor istorice, efectuarea de anchete de teren, elaborarea de monografii etc.)

2b. Metode de explorarae indirecta (demonstratia cu ajutorul obiectelor reale, demonstrarea cu ajutorul imaginilor, demonstratia grafica, modelarea.)

III. Metode de actiune

3a. Metode de actiune reala (exercitii practice, lucrari practice, aplicatii tehnice elaborarea de proiecte, activitati de creatie)

3b. Metode deactiune simulata (jocul didactic, jocul de simulare, invatarea pe simulatoare)

IV. Instruirea asistata de calculator

I. Metodele de comunicare orala

1a. Metodele expozitive denumite de P.I.Galperin metodele "trasferului dintr-un cap in altul" pot fi analizate prin prisma avantajelor si dezavantajelor lor:

Ca avantaje , I. Cerghit, subliniaza urmatoarele:

- reprezinta modalitati de transmitere ordonata, sistematica si continua a unui sistem de cunostinte

- sunt cai simple si functionale, directe si rapide, economice si foarte eficace de predare

- in expunerea profesorului elevii pot gasi un model coerent de gandire stiintifica si de vorbire

- caracterizate prin mare flexibilitate, metodele expozitive confera profesorului spontanietate si putere de adaptare la specificul temei, la nivelul intelectual al elevilor, la disponibilitatile de timp si conditiile didactico-materiale.

Ca dezavantaje

ofera cunostinte "de-a gata elaboarate", impuse in mod autoritar, obligandu-i pe ascultatori sa accepte cele afirmate ca adevaruri de la sine intelese

se mentine riscul de a genera pasivism la elevi

fluxul unidirectional de comunicare, cu slabe posibilitati de interactiune profesor-elev, de diferentiere si de individualizare a predarii si de asigurare a feed-back-ului optim

cunostintele expuse oral se retin partial si se uita usor

notitele luate de elevi sunt fragmentare si uneori inexacte

provoaca scaderea rapida a atentiei

Pentru a contracara unele din limitele acestor metode, autorul propune si modalitati de optimizare cum ar fi:

Combinarea cu metode active cum ar fi expunerea cu oponent, prlegerea-discutie, conferinta-dezbatere etc.

Utilizarea unor procedee care sa solicite operatiile gandirii

Stabilirea unui contact viu cu auditoriul

Utilizarea unor dinamizatori ai expunerii (mijloacele audio-vizuale)

Schitarea pe tabla a planului expunerii

Printre metodele repezentative ale acestei categorii exista:

a)      Explicatia este metoda didactica care urmareste sa dezvaluie, sa clarifice si sa asigure intelegerea semnificatiilor, cauzelor relatiilor, principiilor, legilor, ipotezelor, teoriilor etc. esentiale, care definesc obiectele, fenomenele, procesele etc. studiate

In sens etimologic, a explica = a face sa fie mai usor de inteles, a lamuri

Este una dintre metodele /procedeele clasice indispensabile predarii oricarei discipline.Prin modul in care se desfasoara, explicatia poate reprezenta unmodel de argumentare pentru elevi.

Prelegerea se realizeaza la nivelul unor colectivitatii organizate sub forma unui auditoriu omogen din perspectiva pregatirii si a motivatiei invatarii.

In sens etimologic , "prelegerea" deriva din termenii latinesti: "prae" = in fata cuiva ( a unui auditoriu); "legere" = actiunea de citire.

Semnificatia cuvantului prelegere = citire in fata unui auditoriu a evoluat in sensul de " prezentare libera a unei teme in fata unui auditoriu"

Prelegerea este metoda didactica , cu caracter abstract si nivel stiintific inalt, care ofera posibilitatea comunicarii (prezentarii) unui volum mare de informatii intr-o unitate de timp, de obicei 2 ore didactice

Prin urmare prelegerea, foloseste ca procedee didactice descrierea si explicatia, imbinate cu diferite modalitati demonstrativ-intuitive, logico-matematice specifice predarii unei discipline. De regula, prelegerea ia forma unei inlantuiri logice de rationamente, prin intermediul careia profesorul comunica o unitate informationala noua, sau putin cunoscuta din programa scolara unui auditoriu. Avand in vedere exigentele legate de pregatirea auditoriului, intelegerea si necesitatea, concentrarii atentiei pe o durata mai mare (2 ore, de regula), prelegerea se recomanda a fi utilizata pentru un auditoriu adult, studenti sau elevi in ultimele clase de liceu. Se va face astfel diferentierea intre prelegerea scolara si prelegerea universitara sau cursul magistral.

In functie de anumite criterii cum ar fi: perioada de predare, mijloacele si "limbajele" folosite, specificul disciplinei etc, se pot defini urmatoarele tipuri de prelegeri:

ð     Prelegerea magistrala - este o forma de expunere traditionala, de tipul "ex cathedra" (de la catedra), care foloseste preponderent comunicarea "orala" combinata cu scrisul la tabla sau cu alte "limbaje" de comunicare (audio-vizuale etc).

ð     Prelegerea gen dezbatere sau discutie imbina comunicarea orala cu conversatia didactica (intrebari si raspunsuri) adica o combinatie dintre comunicarea orala expozitiva si cea conversativa . Specificul acestui tip de prelegere consta in faptul ca, dupa o expunere concentrata si sistematizata a temei de catre profesor, urmeaza, in aceeasi sedinta, o dezbatere, o discutie colectiva pe marginea temei respective.

ð     Prelegerea cu demonstratii si aplicatii imbina mesajele orale intuitive cu mesaje logico-matematice si aplicative, imbinand dirijarea profesorului cu participarea activa si efectiva a elevilor, asigurand un caracter afectiv-participativ si euristic al predarii-invatarii.

ð     Prelegerea cu oponenti implica alte cadre didactice sau elevi foarte bine pregatiti in domeniul respectiv, care, prin intrebari si observatii, sa aduca lamuriri si completari suplimentare temei aflate in dezbatere.Astfel de interventii dau un caracter activ-participativ, elevat si interesant prelegerii, eliminand monotonia si apatia auditoriului.

ð     Prelegerile in echipa (sau "team teaching-ul") - necesita cooperarea mi multor specialisti sau cadre didactice care prezinta, intr-o corelatie stiintifica si metodico-didactica, diferite teme sau lectii. Se creaza astfel posibilitatea imbunatatirii calitatii predarii-invatarii datorita actiunii simultane a unor competente diferite, a talentului lor pedagogic.

ð     Prelegeri audio-video cum ar fi inregistrarile pe benzi magnetice, C.D.-uri sau casete video, care pot fi audiovizionate direct sau prin mass media, urmate de indrumari de studiu, explicatii suplimentare, sau recomandari pentru studiul individual.

1b. Metodele interogative compenseaza in parte limitele metodelor expozitive, prin faptul ca ele activeaza auditoriul, transformandu-l in partener de dialog.

Una dintre metodele reprezentative ale acestei categorii, care se bucura de un mare interes si utilizare in didactica actuala este metoda conversatiei.

Cuvantul conversatie provine din termenii latinesti conversatio, compus din con= cum, cu si versus= intoarcere, cea ce sugereaza actiunea de intoarcere de examinare a unei probleme sub toate aspectele ei. Problema importanta in conversatie o reprezinta formuarea intrebarilor, structurarea intrebarilor si a raspunsurilor. Functiile pe care le indeplineste aceasta metoda justifica interesul de care se bucura:

functia euristica, de descoperire a unor adevaruri (de asimilare a unor noi cunostinte) si in acelasi timp formativa (conversatia de tip euristic)

functia de clarificare, de sintetizare si de aprofundare a cunostintelor, cu care elevii au avut in prealabil un anumit contact cognitiv (conversatia de aprofundare)

functia de consolidare si sistematizare a cunostintelor, de intarire a convingerilor stiintifice (conversatia de consolidare)

functia de verificare sau de control (de examinare si evaluare) a performantelor invatarii (conversatia de verificare) (Cerghit,

Conversatiei ca metoda de comunicare orala - i s-a acordat o atentie deosebita de catre toti marii pedagogi, din antichitate si pana in zilele noastre, datorita valentelor activ-participative, euristice si formtive in cadrul procesului de predare-invatare.

Prin conversatie se stabileste o relatie si o comunicare intima si eficienta intre inteligenta profesorului si cea a elevului, permitand o activitate intelectuala si profesionala elevata care asigura atat progresul invatarii cat si satisfactia procesului de predare-invatare.

Conversatia ii ajuta pe elevi sa se exprime, sa gandeasca si sa raspunda, sa reproduca si sa foloseasca cunostintele asimilate.

In practica pedagogica se intalnesc urmatoarele tiouri de conversatii:

Conversatia catehetica are la baza invatarea mecanica, "pe de rost", specifica elevului mediu si perioadei "magister dixit" (profesorul a spus).

Conversatia euristica este o forma de conversatie bazata pe invatarea constienta, folosindu-se dialogul profesor-elev.o mare importanta o detin intrebarile, atent puse tocmai pentru a-I invit pe elevi sa reflecteze, sa argumenteze, sa descopere. Este mult mai eficienta deorece elevii realizeaza un efort de gandire cu efecte formative majore, dezvoltandu-se gandirea convergenta si divergenta materializata in explicatii, aplicatii, analize, sinteze, interpretari etc

Acest tip de conversatie mai este cunoscut si sub denumirea de "maieutica", inca de pe vremea filosofului grec Socrates (469 399 i.Hr).

Conversatia euristica poate fi folosita cu succes la toate disciplinele de specialitate, atat pentru lectii de comunicare-asimilare de noi cunostinte cat mai ales, pentru lectiile de fixare- consolidare a cunostintelor si lectiile de recapitulare si sistematizare.

Problematizarea sau predarea prin rezolvare de probleme-este o metoda de comunicare orala conversative care urmareste realizarea obiectivelor propuse prin formularea, lansarea si rezolvarea unor situatii-problema. Altfel spus, metoda consta in crearea unor dificultati practice sau/si teoretice, a caror rezolvare presupune o activitate proprie de cercetare efectuata de catre elevi, dezvoltandu-le acestora gandirea independenta.

De mentionat ca notiunea de "situatie-problema" trebuie inteleasa ca un concept pedagogic distinct de conceptul de "problema".

Astfel, conceptul de "situatie-problema" desemneaza o situatie contradictorie, conflictuala, ce rezulta din trairea simultana a doua realitati incompatibile intre ele- pe de o parte experienta trecuta, iar pe de alta parte elementul de noutate, de surpriza, necunoscutul cu care este confruntat elevul/studentul

Conceptul didactic de problema, reprezinta o sarcina didactica rezolvabila prin aplicarea unor cunostinte dobandite anterior.

Prin urmare, rezolvarea unei situatii-problema solicita la cautare si descoperire, la gasirea unor solutii noi, la gasirea unor relatii aparent absente intre "vechi" si "nou", intre "experienta trecuta" si "necunoscut". Problematizarea presupune, deci pe langa intelegerea notiunii de situatie - problema si definirea notiunilor predare problematizata si invatare problematizata.

Predarea problematizata consta in crearea situatiilor-problema, este realizata de cadrul didactic care asigura, prin proiectare didactica, organizarea situatiilor problematice, formularea acestora prin obiective concrete si specifice, ajuta elevii in sesizarea si constientizarea "conflictului".

Invatarea problematizata - vizeaza activitatea elevilor, coordonata de profesor prin predarea problematizata si asigura rezolvarea situatiei problemaprin valorificarea creativitatii proprii, a gandirii divergente.

Valoarea formativa a metodei este indiscutabila deoarece

ð     se dezvolta si fortifica structurile cognitive ale gandirii elevului;

ð     se stimuleaza spiritul de explorare, "curiozitatea" elevului;

ð     se formeaza un stil de munca personal al elevului;

ð     se dobandesc incredere, autonomie functionala si cutezanta in depasirea unor conflicte intelectuale;

ð     se dezvolta creativitatea.

Invatarea prin redescoperire - este tot o modalitate de lucru gratie careia elevii sunt pusi in situatia de a redescoperi adevarul prin refacerea drumului elaborarii cunostintelor prin activitate proprie, independenta sau semindependenta. Este o metoda de factura euristica, care face trecerea de la invatarea reproductiva (sau de intretinere) la invatarea creativa (sau de dezvoltare)

Premisa de la care se pleaca in invatarea prin redescoperire consta in delimitarea a ceea ce este util si oportun sa se de-a elevului "de-a gata" si ce este necesar sa decopere el insusi, prin propriile cautari, independent sau cu o minima indrumare a cadrului didactic. Prin urmare, activitatea de "redescoperire" se poate realiza prin descoperire independenta - cand elevul este "actorul" principal iar profesorul supravegheaza discret acest proces si prin descoperire dirijata - cand profesorul conduce activitatea de redescoperire a elevului prin sugestii, intrebarii etc.

O alta metoda din aceasta categorie mult utilizata azi este metoda discutiilor si dezbaterilor. Discutia, arata I. Cerghit, are "semnificatia unui schimb reciproc si organizat de informatii si de idei, de impresii si pareri, de critici si de propuneri in jurul unei teme sau chestiuni determinate." Dezbaterea este o discutie mai larga si mai amanuntataa unor problemeadeseori controversate si ramase deschise, urmarindu-se influentarea convingerilor, atitudinilor si conduitei participantilor.

Prezentam in continuare avantajele si limitele acestor metode.(Cerghit,p.70)

Pentru a reduce limiteleacestor metode si aici putem recurge la prezentarea unor materiale audio.vizuale pentru a dinamiza / sustine discutia. De asemenea este importanta abilitatea profesorului de a conduce discret discutia si de a interveni atunci cand unele persoane tind sa domine si sa incurajeze participarea a cat mai multi participanti.de asemenea respectarea structurii unei discutii/dezbateri contrbuie la buna ei desfasurare:

a. introducerea in dezbatere (formularea problemei de catre conducatorul discutiei)

b. dezbaterea propriu-zisa (luarile de cunant ale participantilor)

c. sintetizarea rezultatelor (sistematizarea concluziilor si a argumentelor la care s-a ajuns, insotite de aprecieri)

1c. Metodele de comunicare scrisa uzeaza de limbajul scris si au avantajul ca il obisnuiesc pe elev cu studiul/munca independenta pregatindu-l pentru autoinstruire. Si autoformare.

Lectura este metoda principala de comunicare scrisa. Ca tehnica fundamentala de munca intelectuala, lectura indeplinelte urmatoarele functii:

de culturalizare

de invatare propriu-zisa (de instruire si autoinstruire)

de informare

de documentare etc.

Exista mai multe tipuri de lecturi care pot fi clasificate astfel:

a.       lectura lenta, de profunzime care presupune intelegerea notiunilor din text

b.      lectura rapida, utila pentru formarea imaginii de ansamblu a textului

Dupa modul de desfasurare a lecturii distigem:

lecturi crtice

lecturi paralele- care evidentiaza asemanarile si deosebirile dintre texte

lecturi explicative

lecturi problematizate

lectura-investigatie de text (studiu de text)

lectura lineara - oprima lectura de formare a unei imagini asupra cuprinsului unui text

lectura selectiva

lectura continua de informare

lectura cu caracter analitic sau sintetic

lectura de asimilare (pentru pregatirea unui examen)

1d. Metodele de comunicare oral-vizuala au avantajul ca solicita simultan mai multi analizatori, ceea creste perfomanta retinerii informatiilor.

Metodele de predare-invatare oral-vizuale implica utilizarea unor mijloace de invatamant adecvate. De regula aceste metode sunt complementare metodelor de comunicare orala sau scrisa si se bazeaza pe transmiterea de informatii prin radio, Tv, videocasete, filme si in ultimii ani prin INTERNET.

Utilizarea de videocasete sau filme este recomandata in procesul de predare-invatare la disciplinele de specialitate pentru prezentarea unor tehnologii noi, a unor masini si instalatii etc. Aceste informatii audio-video vor completa eficient si pragmatic cunostintele dobandite prin metodele de comunicare orala sau scrisa

II. Metode de explorare a realitatii. Etimologia cuvantului "explorarea" ne arata ca acesta provine de la verbul "a explora" = "a a cerceta o tara sau o regiune necunoscuta sau putin cunoscuta cu scopul de a face descoperiri sau studii stiintifice" (conform DEX ). Extinzand continutul definitiei la procesul de invatamant, prin metodele de explorare se intelege"ansamblul activitatilor desfasurate in vederea cercetarii, studierii urmaririi unor obiecte si fenomene de catre elevi, sub indrumarea cadrului didactic, in scopul sesizarii, descifrarii si intelegerii unor noi aspecte ale realitatii si imbogatirea cunostintelor despre aceste realitati".

Metode de explorare directa a realitatii

Observatia - este o metoda de explorare directa a realitatii care presupune insusirea unei experiente din contactul nemijlocit cu lumea reala a obiectelor. Prin actiunea de observare se urmareste descifrarea, descrierea, explicarea si interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcini concrete de invatare. Acest lucru presupune existenta unor obiecte reale, care sunt descrise concomitent cu vizualizarea pe obiect a celor prezentate. Observatia implica obligatoriu existenta unor mijloace de invatamant corespunzatoare.Ca actiune exploratorie intentionata, sistematica si organizata observatia va avea intotdeauna si o valoare euristica si participativ- activa, dezvoltand receptivitatea si spiritul de observatie.

Experimentul se caracterizeaza prin faptul ca elevii au posibilitatea sa intervina in determinarea conditilor de desfasurare a unui fenomen sau proces.

Experimentul este definit si ca "procedeu de cercetare in stiinta, care consta in provocarea intentionata a unor fenomene in conditiile cele mai propice pentru studierea lor si a legilor care le guverneaza"

Din punct de vedere didactic, experimentul poate fi si trebuie folosit pentru dezvoltarea spiritului de investigare, a curiozitatii stiintifice si implica urmatoarele etape :

ð     motivarea psihopedagogica a elevului;

ð     argumentarea importantei experimentului pentru activitatea didactica;

ð     prezentarea ipotezelor de lucru;

ð     reactualizarea cunostintelor necesare desfasurarii experimentului;

ð     desfasurarea experimentului;

ð     observarea si consemnarea principalelor fenomene ce apar pe parcurs;

ð     prelucrarea rezultatelor si elaborarea concluziilor preliminare;

ð     definitivarea concluziilor in sens stiintific si pedagogic, raportarea lor la ipoteze si validarea (sau invalidarea) acestora.

De mentionat ca activitatea experimentala poate avea caracter:

ð     de cercetare pentru familiarizarea elevilor cu demersul investigatiei stiintifice;

ð     aplicativ verificarea unor idei teoretice, modul de obtinere a unor substante chimice etc;

ð     demonstrativ - de ilustrare, de sustinere a unei explicatii;

ð     de formare a unor deprinderi psiho-motorii pentru dezvoltarea abilitatilor de manuire a unor aparate sau instrumente de masurare.

2.2. Metode de explorare indirecta a realitatii

Demonstratia - consta in cunoasterea adevarurilor prin prezentarea, descrierea, observarea obiectelor, fenomenelor si proceselor studiate.

Asa cum indica si etimologia cuvantului "a demonstra: a arata in mod convingator, prin argumente, prin rationamente logice sau prin exemple concrete, adevarul sau neadevarul unei afirmatii, al unui fapt etc; a proba, a dovedi" :

In literatura de specialitate se face diferentierea intre:

ð     Demonstratia inductiva bazata pe intuitie si care foloseste un suport material natural, figurativ sau simbolic;

ð     Demonstratia deductiva teoretica, utilizata in matematica.

Demonstratia didactica inductiva (sau intuitiva) se realizeaza cu ajutorul unor mijloace didactice naturale (cum ar fi masini, scule, sisteme tehnice, procese tehnologice etc) si de substitutie (machete, mulaje, simulatoare, modele, fotografii, planse etc) sau cu ajutorul imaginilor (mijloacelor audio-vizuale).

De mentionat ca demonstratia inductiva bazata pe mijloace audio-vizuale (elevul vede si aude in acelasi timp) asigura randamentul cel mai ridicat de insusire a cunostintelor transmise (peste 65% din materialul propus invatarii [5]).

b)      Modelarea didactica - este procedeul didactic al metodei de explorare indirecta a realitatii in care predomina actiunea de investigatie indirecta a realitatii, cu ajutorul modelelor.

Modelul este un sistem obiectual, figurativ sau simbolic, elaborat, in scopul de a inlocui originalul-care de obicei este mai complex- si care, pe baza analogiei cu originalul, serveste drept mijloc de a studia - indirect proprietatile sau transformarile originalului. Utilizand un model, cunoasterea devine mai usoara, mai rapida si mai temeinica (evident si mai ieftina!). Utilizand modelarea, elevii se familiarizeaza cu rationamentul analogic si li se stimuleaza cunoasterea euristica.

III. Metode de actiune

Metodele de actiune sau metodele practice pot fi incadrate in doua mari categorii:

ð     de actiune reala - exercitii practice, lucrari practice, elaborare de proiecte, activitati de creatie etc:

ð     de actiune simulata - jocul didcatic, invatarea pe simulatoare, instruire asistata.

Metode de actiune reala

a)      Exercitiul - reprezinta o metoda de actiune reala care presupune o actiune constienta si repetata in vederea dobandirii unei indemanari sau aptitudini.

Exercitiul presupune, deci, o succesiune de actiuni/activitati care se reiau relativ identic si care se finalizeaza prin formarea unor componente automatizate ale comportamentului elevilor. Pe langa formarea si consolidarea unor deprinderi, prin exercitiu se pot realiza si alte sarcini didactice cum ar fi: adancirea intelegerii unor concepte, reguli, principii si teorii invatate, dezvoltarea operatiilor mintale, producerea unor stari afective pozitive, generate de satisfactia reusitei etc.

b)      Lucrarile practice ca procedee ale metodei de actiune reala valorifica resursele dezvoltate prin exercitiu si algoritmizare, integrandu-le la nivelul unor activitati de instruire cu obiective specifice de ordin productiv.

Orientarea cunostintelor si capacitatilor spre o activitate cu finalitate productiva urmareste transformarea realitatii abordate la nivel concret in conditiile unei munci efective, realizabila in cabinet, laborator sau atelier [5].

Realizarea acestui procedeu presupune urmatoarea succesiune de operatii pedagogice:

ð     precizarea obiectivelor si normelor ce trebuie respectate (ca sarcini de instruire si norme de protectia muncii);

ð     organizarea ergonomica a spatiului de lucru si a timpului de activitate;

ð     exemplificarea (realizarea demonstrativa a activitatii ce va fi realizata de elevi in mod independent);

ð     evaluarea globala a produsului/rezultatului activitatii;

ð     stabilirea sarcinilor de perfectionare a activitatii, comunicate frontal (pe grupe) sau individual (adica feed-back-ul).

c)      Elaborarea de proiecte - este o metoda de predare-invatare de actiune reala, o modalitate de autoinstruire/instruire gratie careia elevii (dar mai ales studentii!) efectueaza o cercetare orientata spre anumite obiective practice si finalizata printr-un obiect, aparat, un album, o lucrare stiintifica etc.

Specific acestei metode este faptul ca ea reprezinta o cale de invatare bazata pe anticiparea mentala a unei actiuni si executarea ei independent sau in echipa. Deci la realizarea unui proiect se imbina munca teoretica, de investigare stiintifica, cu actiunea practica a elevului/studentului.

Proiectul poate lua diverse forme dar, in invatamantul preuniversitar este mai putin utilizat (cu exceptia proiectelor de absolvire a studiilor profesionale, de exemplu).

d. Metoda studiului de caz. Acesta metoda (lat. casus = a cadea, cadere, accident) s- nascut, sa cum arata I. Cerghit din necesitatea gasirii unor cai de apropiere a instruirii de modelul vietii, al activitatii practice socile sau productive. Spre deosebire de alte metode traditionale care ofera "cazuri fictive", imginate de profesor, sugerate in manuale, metoda studiului de caz, mijloceste o confruntare directa cu o situatiea autentica din viata. Asemenea "cazuri de viata", czuri-problema lute ca exemple tipice,reprezentative si semnificative pentru anumite stari de lucruri sunt supuse unei analize atente, sub tote aspectele , pana ce elevii vor junge la intelegerea complexa a problemei date si la solutionarea ei prin adoptarea unor decizii optime.

Efectele formative ale studiului de caz se concretizeza in:

- deprinderea de a argumentasolustiile sau deciziile adoptate

- cpcitatea de a trasfera cunostinte, teorii, deprinderi

-capacitatea de nticiparesi de a lua decizii in situatii exceptionale

cultiva capacitatea de apreciere a valabilitatii practice a solutiilor

- intensifica reltiile intercolegiale intre participanti

- cultiva spiritul de responsbilitate si accentueaza maturizarea social-morala a elevilor.

Metoda presupune utilizarea ei adecvata, iar profesorul trebuie sa fie atenta ca studiul de caz sa detina urmatoarele caracteristici:

- cafibine focalizat pe obiective clare si pertinente

- va valorifica la maximum potentialul pedagogic al situtiei de caz

- gradul de dificultate presupus de analiza cazului v corespunde nivelului real de pregatire teoretica si practica a grupului cu care se luvreaza

- va fi conceput ca un exercitiu euristic, bazat pe experienta cautarii, a descoperirii, a gasirii de raspunsuri si de argumentatii fundamentate stiintific, convingatoare, cre sa puna in evidenta reguli de rezolvare creatoare a altor czuri-problema asemanatoare

- sa urmareasca utilizarea si familiarizarea sistematica a elevilor cu specificul aplicarii acestei metode

3.2. Metode de actiune simulata

Metodele de actiune simulata reprezinta modalitati de predare-invatare prin intermediul unor mijloace similare (analoage) celor reale, originale realizate la o scara redusa.

a)      Jocul didactic - este metoda prin care informatiile, cunostintele, deprinderile se insusesc prin simulare intr-un joc. In acest caz, jocul este folosit ca pretext pentru a face invatarea mai antrenanta, mai placuta si este utilizat mai mult in sfera invatamantului prescolar si primar, mai putin in invatamantul liceal.

b)      Jocul de simulare (sau simularea) este o modalitate activa de predare-invatare, prin care se poate simula actiuni si fenomene reale, ce se produc in natura si care intra in obiectivele pedagogice ale unei discipline de invatamant. Se preteaza mai ales pentru formarea comportamentului socio-moral - prin jocul de rol, cu caracter general sau specific (de exemplu: joc de simulare didactica; joc de negociere; etc).

Din aceeasi categorie a metodelor de actiune simulata face parte si invatarea pe simulatoare. Simulatorul nu este altceva decat un "obiect", un sistem tehnic construit prin analogie cu cel original, existand o corespondenta biunivoca intre componentele lor structurale si functionale. Procedeul este propriu disciplinelor care isi propun ca obiective dobandirea unor abilitati si competente actional-practice ( ex: simulare pentru pilotarea avionului, pentru conducerea unei locomotive etc). Simularea se poate realiza si prin folosirea mijloacelor informatice (simularea pe calculator).

IV.      Instrirea asistatade calculator (IAC)

Calculatorul, considerata de Alvin Toffler cea mai mare schimbare in sistemul de cunoastere, de la inventarea tiparului , este o prezenta din ce in ce mai puternica in scoli.

El aduce schimbari in:

organizrea invatarii

in conducerea invatamantului

incercetarea pedagogica

T. Hadzilacos analizeaza procesul invatarii si predarii in societatea comunicationala plecand de la unele intrebari, a caror raspunsuri (unele partiale) contureaza principalele caracteristici ale procesului de predare-invatare. (E.C,2003 pp.126-129)

Una dintre intrebari : "De ce computerele in scoli?" evidentiaza, prin raspunsul care il atreneaza, faptul ca instruirea cu ajutorul computerelor este o cerinta fireasca a societatii de azi, care are nevoie de cetateni care sa posede urmatoarele competente:

invatarea invatarii si dezvoltarea atitudinii de aplicare acesteia de-a lungul vietii

invatarea experimentarii, invingerea dificultatilor si rezolvarea problemelor

invatarea de a trata adecvat volumul imens de informatii; de a alege (ce sa citeasca, ce sa creada, ce sa ignore), sa evalueze si sa selecteze; sa trateze critic informatiile si cunostintele prezente. (p.130)

O alta intrebare al carei raspuns este deosebit de sugestiv este "ce sunt computerele pentru scoala?

Raspunsul evidentiaza nu numai evolutia conceptiilor despre ce insemna astazi predarea-invatarea, cat mai ales modul in care se realizeaza acestea: "TIC este un instrument educational pentru exprimare, constructie si experimentare, la fel ca hartia si creionul, tabla si laboratorul combinate, este un instrument de comunicare si publicatie la fel ca telefonul, posta si revistele" (Learning, p.157)

Asadar, computerul in general si instruirea asistata de calculator in special, reuneste toate proprietatile materialelor didactice "clasice"(radio, televizor, planse, reviste, filme etc) ceea ce il face un instrument indispensabil pentru scoala din zilele noastre.

Totodata, arata autorul mai sus citat, tehnologia devine un catalizator al dezvoltarii individuale si al societatii, deoarece tehnologia ne ajuta sa parasim scoala de masa (cu profesori de masa) si sa realizam "individualizarea in masa". De aceea trebuie "sa folosim computerul pentru exprimare, actiune, experimentare si comunicare" (idem, p164)

C.Cucos, citandu-l pe acelsi autor, completeaza lista "functionalitatii calculatorului in scoala" (Cucos,pp.69-70):

- calculatorul este un mijloc de inregistrare a unor expresii, precum tabla si foaia de hartie, ce contin linii, forme, culori

- computerul este un mijloc de constructie si de modelizare, devenind un adevarat laboartor de investigatie

- calculatoruldevine un excelent mijloc de experimentare in mediul scolar

- calculatorul integrat intr-o retea are rolul de mijloc de comunicare si de exteriorizare in mediul scolar

- calculatorul joaca rolul de dispozitiv de programare, cu ajutorul lui fiind posibile planificarea diferitelor secvente cu caracter operational.

Desigur ca acestea sunt numai functiile cele mai comune care fac din calculator unul din instrumentele necesare pentru buna desfasurare a intregii activitati scolare de la proiectare pana la evaluare, de la monitorizarea invatarii elevului pana la mentinerea legaturilor cu parintii, de la motivarea si starnirea interesului elevilor si profesorilor la autoformare si aotudezvoltare.

Noile tehnologii ale comunicarii au starnit asa cum era de asteptat, atat entuziasmul unora care cred in "puterea miraculoasa a computerului", cat si scepticismul altora care vad computerele ca fiind "periculoase".

Printre dezavantajele utilizarii TIC cele mai frecvent mentionate chiar de catre profesori ar fi: (T.Hadzilacos p.170-171,in Learning..)

transformarea elevilor in roboti (utilizand internetul vor uita cum arata o carte)

multi elevi stiu mult mai multe despre computere decat ar putea sa-i invete un profesor

computerele sunt periculoase (afecteaza atit sanatatea fizica cat si psihica - tinerii devin antisociali)

este dificil de cultivat creativitatea cu ajutorul computerelor

este favorizata cultura "copy-paste" si o atitudine relaxata fata de munca intelectuala

creeaza inegalitati intre elevi prin accesul diferit la computere

Asa cum se poate observa dezavantjele prezentate mai sus sunt in mare masura temeri si mituri legate de noile tehnologii. Unele din aceste temeri sunt reactii firesti in fata unor lucruri noi, sau reactii legate de (im)posibilitatea de adaptare la noile cerinte.

Solutia cea mai potrivita este formarea unor competente (cunostinte, deprinderi si atitudini!) necesare pentru acesta noua cultura a cunoasterii si comunicarii ce are avantaje demne de luat in considerare (mentionate mai sus). Nu in ultimul rand, TIC, contribuie la personalizarea si definirea propriei fiinte: "Computerul devine un fel de fereastra care permite universalizarea si mondializarea individualitatii noastre" (Cucos,2006,p.117)