OPTIMIZAREA LECTIILOR DE GEOGRAFIE

OPTIMIZAREA LECTIILOR DE GEOGRAFIE

1.1. Alegerea strategiilor didactice adecvate pentru eficientizarea

activitatii de predare-invatare a geografiei

Conceptul de strategie de instruire/autoinstruire

Strategiile de instruire / autoinstruire sunt sisteme de metode, procedee, mijloace si forme de organizare a activitatii de instruire / autoinstruire, integrate in structuri operationale, care au la baza o viziune sistemica si care sunt menite sa asigure o invatare activa si creatoare a cunostintelor si abilitatilor si sa relationeze procesul instruirii (M.Ionescu, 2000, pag. 139).

Caracteristicile strategiilor de instruire/autoinstruire

caracter sistemic, intre componente existand conexiuni, interrelatii si interdependente; sunt alcatuite dintr-o suita de operatii, etape, reguli de desfasurare, reguli de decizie;

caracter dinamic, deoarece structureaza inlantuirea de situatii de invatare;

declanseaza mecanismele psihologice ale invatarii;

vizeaza procesul instruirii in ansamblu, nu doar obtinerea unei performante imediate, la nivelul unei situatii de predare-invatare-evaluare ca metoda didactica;

flexibilitate, fara rigiditatea unor reguli sau algoritm, cu toate ca au un oarecare caracter normativ;

caracter scolar si extrascolar deoarece vizeaza toate activitatile desfasurate de profesori si elevi.

caracter probabilistic, deoarece nu garanteaza reusita procesului de instruire din cauza numarului mare de variabile care intervin.

Taxonomia strategiilor de instruire si autoinstruire

M.Ionescu (2000, pag. 143) prezinta o taxonomie a strategiilor didactice:

Dupa gradul de generalitate: generale (comune mai multor discipline de studiu), particulare (specifice unei discipline de studiu);

Dupa caracterul lor: de rutina (bazate pe automatisme rigide); bazate pe sisteme de deprinderi, pe moduri generale de abordare a predarii pentru categorii de probleme; novatoare, creative (elaborate de catre cei care predau);

Dupa natura obiectivelor pe care sunt centrate: cognitive, actionale, afectiv-atitudinale;

Dupa evolutia gandirii elevilor: inductive, deductive, analogice, transductive, mixte;

Dupa gradul de dirijare a invatarii:

- algoritmice (de invatare riguros dirijata), semialgoritmice (de invatare semiindependenta), nealgortimice (de invatare prepronderent independenta);

- prescrise (de dirijare riguroasa a invatarii): imitative, explicativ-reproductive (expozitive), explicativ-intuitive (demonstrative), algoritmice, programate; neprescrise / participative (de activizare a alevilor): euristice (explicativ - investigative / descoperire semidirijata, investigativ/explicative, de explorare observativa, de explorare experimentala, de descoperire - independenta, dirijata, semidirijata, bazate pe conversatia euristica, problematizante, bazate pe cercetarea in echipa), creative, bazate pe originalitatea elevilor; mixte: algoritmico-euristice; euristico-algoritmice.

Criterii de stabilire a strategiilor didactice

Scopul utilizarii strategiilor didactice este identificarea celui mai eficient demers de instruire si autoinstruire, de valorificare si combinare optima a resurselor materiale, a resurselor procedurale si a resurselor umane in acest demers. Principalele criterii de stabilire a strategiilor didactice sunt:

conceptia pedagogica si didactica actuala, principalele orientari din didactica specialitatii si conceptia cadrului didactic rezultata din experienta proprie;

sistemul principiilor didactice generale si sistemul principiilor didactice specifice disciplinei de studiu;

idealul educational, finalitatile sistemului de invatamant, obiectivele-cadru ale disciplinei de studiu, obiectivele de referinta, obiectivul fundamental si obiectivele operationale ale activitatii didactice, intre care exista congruenta;

specificul continutului stiintific;

rolul predominant al unuia din cei doi membri ai binomului educational;

particularitatile clasei de elevi: numarul elevilor; gradul de omogenitate sau eterogenitate al colectivului; nivelul de pregatire al clasei in general si la disciplina respectiva; particularitatile psihologice de varsta si individuale ale elevilor; nivelul de dezvoltare intelectuala si capacitatea de invatare a elevilor; nivelul motivational pentru invatarea disciplinei respective; nevoile, interesele si scopurile elevilor; aptitudinile pentru disciplina respectiva.

modul si forma de evaluare;

resursele materiale ale scolii, caracteristicile spatiului scolar;

timpul scolar disponibil pentru activitatea didactica respectiva;

personalitatea, competenta psihopedagogica, metodica si de specialitate a cadrului didactic, creativitatea si stilul de activitate didactica,.

Se considera eficiente activitatile care permit realizarea obiectivelor instructiv-educative in timpul planificat (ora, semestru, an scolar etc) cu cheltuieli minime de resurse materiale si educationale. Activitatea este de calitate buna cand diferenta dintre obiectivele propuse si rezultatele obtinute este minima sau nula. Eficienta activitatii poate fi privita sub trei aspecte: eficienta pedagogica (randamentul scolar, calitatile de personalitate etc), eficienta economica (cheltuielile si costurile de scolarizare, valoarea "productiei scolare) si eficienta social-culturala (nivelul de cultura si cunoastere, gradul de participare a educatilor la activitatea social-culturala etc). Cand alege si proiecteaza strategia de instruire profesorul are in atentie mai multe aspecte specificate in tabelul urmator.

Tabelul 1.1 Aspecte privind interventia profesorului in lectie

Pentru eficientizarea lectiei se formuleaza 4-5 obiective operationale derivate din obiectivul fundamental, realizabile in secventa respectiva de timp; daca se propun prea multe exista riscul ca ele sa nu fie atinse de catre elevi. Obiectivele propuse apartin celor trei categorii (atitudinale, metodologice, cognitive) pentru orientarea invatarii de la cunostinte, spre capacitati, atitudini, competente. Modul de formulare  a obiectivelor permite trecerea de la activitati centrate pe profesor, la cele centrate pe elev. Obiectivele vor asigura orientarea invatarii spre calitate, nu spre cantitate.

Pentru eficientizarea lectiei se aleg mijloace de invatamant care faciliteaza intelegerea realitatii. Alegerea se face in functie de: calitatea, dimensiunea si continutul mijlocului de invatamant, de obiectivul operational vizat, de continutul vehiculat. Se prefera utilizarea unui numar mai mic de mijloace de invatamant, in jurul carora se organizeaza situatii de invatare eficiente.

Pentru realizarea obiectivelor operationale profesorul alege intre diverse combinatii de metode, proceduri si tehnici de instruire si autoinstruire, la care el le cunoaste in detaliu modul de aplicare si eficienta. Profesorul gandeste strategia "metodic", adica pas cu pas, pentru a asigura realizarea obiectivelor operationale. El opteaza pentru o anumita strategie, in functie de obiective, tinand cont de tipurile variate de strategii clasificate conform criteriiloe specificate anterior. Se apreciaza ca strategiile sunt cu atat mai eficiente cu cat numarul si continutul interventiilor profesorului este mai mic, iar elevii sunt implicati activ in situatiile de invatare. Pentru cresterea eficientei se considera ca ideala motivarea elevilor inainte de utilizarea strategiei, dar si sa genereze din aplicarea ei.

1.2. Optimizarea lectiilor de geografie prin raportarea continuturilor

la un suport grafic si cartografic adecvat

1.2.1. Utilizarea suporturilor grafice in lectie

Tipuri de materiale grafice. Materialele grafice se grupeaza in clase conform unor criterii:

Dupa tehnica de realizare remarcam: desenele schematice, cartoschemele, etc.

Dupa suportul material al mijlocului grafic: in manual, pe planse, pe folie de retroproiector, pe diapozitiv, pe foi volante, pe CD-uri, in programul calculatorului, pe tabla, pe flip-chart, pe caietele de notite etc.

Avantajele si dezavantajele utilizarii diferitelor tipuri de materiale grafice

Utilizarea materialelor grafice in lectie prezinta mai multe avantaje: permit perceperea unui spatiu, obiect sau fenomen prin intermediul unui substitut; faciliteaza intelegerea corecta, rapida, facila, indirecta a realitatii; faciliteaza cunoasterea unui spatiu inaccesibil prin dimensiune, periculozitate, discontinuitate spatiala sau temporala; integrarea lor este posibila in orice moment al lectiei (dobandirea cunostintelor, fixare, evaluare); informatiile se fixeaza temeinic in MLD prin asocierea verbala si vizuala a elementelor si relatiilor; faciliteaza invatarea constienta a cunostintelor.

Tabelul 1.2. Avantajele si dezavantajele utilizarii materialelorr grafice in functie de suportul pe care sunt realizate

Optimizarea lectiei prin utilizarea desenelor schematice

Desenul schematic geografic este o reprezentare a unui obiect, fenomen sau proces, areal, spatiu prin mijloace grafice. Lectia devine mai eficienta daca in timpul explicatiei unui fenomen profesorul schiteaza pe tabla unele aspecte referioare la acesta. Pentru asigurarea premisei unei lectii eficiente desenele schematice geografice satisfac anumite cerinte:

de continut: sa reprezinte esentialul, fara detalii nesemnificative care impiedica intelegerea; sa corespunda continutului stiintific din programa scolara, din manual si explicatiei profesorului; sa reprezinte corect si sugestiv trasaturile caracteristice (forma, dimensiunea, proportia, culoarea, alcatuirea) componentelor mediului geografic (sa nu fie dealul mai mare decat copacul sau sa aiba pante mai mari decat in realitate etc); sa redea succesiunea logica a fenomenelor sau proceselor; sa cuprinda titlul, legenda, denumirile indicate prin sageti etc.

estetice: sa fie executate cu linii simple, groase, clare si vizibile din orice punct al clasei; literele sa fie mari, distantate si scrise cu linii groase pentru a fi lizibile la distanta; culorile intense, contrastante, alese conform conventiilor internationale; sa reprezinte realitatea schematic, nu artistic; sa fie ordonate, curate si fara stersaturi;

metodice: sa fie utilizate cand reprezinta cea mai eficienta cale de insusire a cunostintelor, de intelegere a fenomenelor si proceselor; sa nu fie utilizate un numar exagerat de desene, ci sa fie introduse si alte mijloace de invatamant (fotografii, harti, modele tridimensionale); timpul afectat desenarii sa nu depaseasca 2-3 minute; sa fie executat cu mana libera, nu cu ajutorul liniarului, pentru formarea deprinderii de a schita si pentru faptul ca nici in natura formele nu sunt conturate de linii drepte; sa nu fie copiate identic din manual (prin suprapunerea unei foi de indigo) pentru ca scopul desenarii nu este formarea deprinderii de a copia; pentru a evita degradarea cartilor desenele sa nu fie decupate si lipite pe caiete.

Sugestii privind utilizarea eficienta a desenelor schematice in lectie

Pregatirea profesorului pentru demostratia prin desene schematice cuprinde: formularea obiectivului operational; documentarea teoretica; alegerea desenului schematic; alegerea modalitatii de prezentare a desenului schematic; efectuarea desenului (folie, foaie, plansa); alegerea momentului utilizarii (dobandirea cunostintelor, fixare, recapitulare, evaluare).

Demersul de integrare eficienta a desenului schematic in lectie cuprinde: stimularea motivatiei prin intrebari cauzale sau alte procedee didactice; comunicarea obiectivul operational; efectuarea sau prezentarea desenului simultan cu explicarea fenomenului sau procesului; integrarea desenului in schema lectiei de pe tabla;  adresarea unor intrebari pentru fiecare aspect pe care-l pot identifica, analiza sau explica elevii singuri; comunicarea informatiilor pe care nu le deduc singuri; solicitarea elevilor sa formuleze intrebari asupra aspectelor neclare; solicitarea elevilor sa caute singuri raspunsuri cu ajutorul unor informatii suplimentare.

Elevii savarsesc diverse activitati: observa desenul si asculta mesajele profesorului (intrebari, explicatii); raspund la intrebari; formuleaza intrebari, explicatii; deseneaza dupa incheierea demonstratiei (daca timpul permite, daca este necesar). Prin executarea desenelor schematice elevii invata: sa reprezinte plastic si constient un aspect al realitatii; sa opereze cu simboluri grafice (culori, linii, semne), sa combine elemente, sa dea armonie si frumusete; sa descompuna si sa recompuna grafic realitatea fixeaza cunostintele in MLD; devin mai creativi; isi dezvolta sensibilitatea pentru frumusetea sau uratenia realitatii; isi schimba atitudinea fata de mediul in care traiesc.

Tema: Alegeti un desen schematic si precizati in ordine logica intrebarile pe care le veti adresa elevilor pentru analizarea si interpretarea sa.

Optimizarea lectiei prin utilizarea cartochemelor (harti schematice, crochiuri)

Harta schematica sau cartoschema este o reprezentare micsorata, in plan a caracteristicilor esentiale ale unui spatiu terestru, fara utilizarea scarii de proportie, dar cu mentinerea proportiilor si a formelor. Cand elevii reproduc in caiete harti frumoase si conforme celor din manual, nu elaboreaza cartoscheme. Aceasta activitate este sterila pentru elev deoarece doar isi perfectioneaza tehnica de copiere si de colorare si nu face nici un efort psihic care sa aiba ca rezultat formarea unei capacitati intelectuale sau achizitia unei cunostinte. Pentru ca activitatea sa fie eficienta si sa constituie un act de invatare finalizat prin achizitia unei capacitatii profesorul angajeaza elevul intr-o autentica sarcina de lucru.

Utilizarea cartoschemelor in lectie are avantaje pentru elevi: selecteaza logic informatii; executa constient o cartoschema; se orienteaza pe harta; localizeaza componentele sistemelor geografice si stabilesc relatiile dintre ele; fixeaza informatiile in MLD (denumirile si pozitia geografica) prin asocierea verbala si vizuala a elementelor, cunostintele devenind temeinice; se substituie schita logica a lectiei scrisa pe tabla si in caiete cu o harta schematica;

Pentru ca utilizarea cartoschemelor sa fie eficienta in lectie, acestea satisfac anumite cerinte:

de continut: sa aiba titlu, legenda, puncte cardinale; sa reprezinte corect suprafetele si elementele componente (orientarea, dimensiunea, proportia, pozitia, forma etc.); sa reprezinte esentialul, fara detalii nesemnificative care ar distrage atentia; in cartoschema unei tari reprezentam granitele, denumirea tarilor, marilor si oceanelor invecinate, unitatile de relief mai importante, varful cu altitudinea maxima, fluviile, capitala si orasele importante; eliminam detaliile nesemnificative care supraincarca cartoschema si memoria elevului blocand locul si timpul utilizabil in demersuri mai valoroase; profesorul care stie ce este esential si specific intr-o regiune / tara / continent ii invata pe elevi sa selectioneze informatiile dupa criteriul valorii; sa respecte conventiile internationale (daca este posibil);

estetice: sa fie executate cu linii simple, groase, clare; literele sa fie mari, distantate si scrise cu linii groase; culorile sa fie intense, contrastante, alese conform conventiilor internationale; sa fie ordonate, curate, fara stersaturi; pentru facilitarea trasarii contururilor tarilor si continentelor se utilizeaza sabloane de carton sau plastic;

metodice: sa fie utilizate cand reprezinta cea mai eficienta cale de insusire a cunostintelor, de intelegere a fenomenelor si proceselor; timpul afectat desenarii sa nu depaseasca 2-3 minute; sa fie executate cu mana libera; sa nu fie copiate identic din manual; sa fie desenate dupa analizarea cu elevii a unor harti.

Demersul de integrare eficienta a cartoschemelor in lectie cuprinde: stimularea motivatiei prin intrebari cauzale sau alte procedee didactice; comunicarea obiectivul operational; efectuarea sau prezentarea cartoschemei simultan cu analizarea componentelor si relatiilor; integrarea cartoschemei in schema lectiei de pe tabla sau inlocuirea acesteia; adresarea unor intrebari pentru fiecare aspect pe care-l pot identifica, analiza sau explica elevii singuri; comunicarea informatiilor pe care nu le deduc singuri; solicitarea elevilor sa formuleze intrebari asupra aspectelor neclare; solicitarea elevilor sa caute singuri raspunsuri cu ajutorul unor informatii suplimentare.

Elevii savarsesc diverse activitati: observa cartoschema si asculta mesajele profesorului (intrebari, explicatii); raspund la intrebari; formuleaza intrebari, explicatii; deseneaza simultan cu profesorul. Prin executarea cartoschemelor invata: sa reprezinte constient un spatiu geografic; sa opereze cu simboluri grafice (culori, linii, semne), fixeaza cunostintele in MLD.

Tema: Analizati o harta din manual. Elaborati cartoschema spatiului respectiv. Formulati in scris informatiile pe care le veti oferi elevilor in timpul desenarii cartoschemei pe tabla.

1.2.2. Utilizarea materialelor cartografice in lectie

a. Sugestii metodologice privind utilizarea eficienta a hartilor in lectie

Harta este o reprezentare a suprafetei terestre, conventionala, generalizata, micsorata conform unei scari si unei proiectii cartografice, pe care este redata repartitia spatiala a elementelor concrete sau abstracte ce pot fi localizate in spatiu. Harta este un model matematic al suprafetei terestre deoarece aceasta este reprezentata micsorat conform unei scari de proportie, care indica de cate ori a fost micsorata lungimea sau suprafata din natura. Harta reda elementele concrete de pe suprafata terestra in mod conventional si intuitiv cu ajutorul semnelor conventionale (culori, hasuri, izolinii, simboluri etc), care sunt explicate in legenda.

Avantajele utilizarii hartilor in lectie sunt: perceperea vizuala a unui spatiu prin intermediul unui substitut; intelegerea corecta, rapida, facila, indirecta a realitatii; cunoasterea unui spatiu inaccesibil prin dimensiune; cunoasterea localizarii spatiale a componentelor sistemelor geografice si stabilirea relatiilor dintre ele; orientarea in spatiul terestru; fixarea temeinica a informatiilor in MLD.

Sugestii privind proiectarea si organizarea situatiilor de invatare cu suport cartografic

Pregatirea profesorului pentru lectie implica anumite activitati legate de organizarea activitatii cu harta: formularea obiectivelor operationale; documentarea teoretica; alegerea hartilor in functie de obiectivul fixat, de continutul ales si de nivelul de pregatire al elevilor; proiectarea situatiei de invatare pe baza hartii (formularea intrebarilor; stabilirea formei de organizare a activitatii;) alegerea momentului in care va fi utilizata harta (dobandirea cunostintelor noi, fixare, recapitulare, aplicare, evaluare). Pentru optimizarea invatarii geografiei, in lectie se utilizeaza tipuri variate de harti (Vezi Subiectul 4.2.)

In timpul lectiei, de fiecare data cand utilizam un nou tip de harta se parcurg anumiti pasi: citirea si intelegerea semnificatiei titlului hartii; identificarea tipului hartii dupa diferite criterii; analiza legendei; analiza scarii; citirea elementelor hartii care intereseaza in situatia respectiva de invatare; interpretarea relatiilor dintre elementele identificate pe harta.

Activitatile in care se utilizeaza harta au forme variate de organizare: activitati frontale (cu hartile murale; cu hartile din manual sau atlas); activitati pe grupe (cu hartile din manual, din atlas sau de pe foi volante); activitati individuale (cu hartile din manual, din atlas, de pe ecranul calculatorului sau de pe foi volante). Cand elevii sunt in prima etapa de invatare a utilizarii hartii se prefera activitatile frontale dirijate de profesor, apoi se alterneaza cu activitatile pe grupe si abia cand elevii au competenta de a citi si interpreta singuri harta se organizeaza activitati individuale.

Pe parcursul scolaritatii exista multiple situatii de invatare in care elevii sunt antrenati pentru dobandirea competentei de a utiliza harta: orientarea pe harta dupa punctele cardinale; orientarea pe harta dupa reteaua cartografica sau dupa repere; orientarea in teren cu ajutorul hartii; orientarea hartii cu busola; orientarea hartii fata de detaliile din teren; identificarea sau transpunerea pe harta a detaliilor din teren; identificarea in teren a unui detaliu reprezentat pe harta; deplasarea in teren dupa harta; calcularea coordonatelor geografice ale unui punct dupa harta; calcularea distantei dintre doua localitati, cu ajutorul hartii si a riglei gradate; calcularea lungimii unei linii drepte pe harta, dupa scara grafica, cu ajutorul unui compas; calcularea lungimii unei linii curbe de pe harta, cu ajutorul unei benzi de hartie/atei umezite si a scarii; calcularea unei suprafete de pe harta cu ajutorul hartiei milimetrice; calcularea altitudinii sau adancimii relative a unui punct, cu ajutorul scarii inaltimilor si adancimilor; analiza scarii; analiza legendei; analiza retelei cartografice; analiza elementelor reprezentate pe harta; comparatia elementelor reprezentate etc.

Aplicatie: Observati Harta fizica a Romaniei. Formulati intrebarile pe care le veti adresa elevilor pentru analizarea titlului, apoi pentru analizarea legendei. Creati exercitii prin care elevii exerseaza utilizarea scarii. Pentru analizarea si interpretarea continutului hartii formulati intrebari convergente si intrebari divergente.

b. Sugestii metodologice privind utilizarea eficienta a diagramelor in lectie

Diagramele sunt reprezentari grafice sintetice, expresive, la scara, ale datelor statistice, sub forma de desene geometrice, liniare sau in suprafata, care redau fenomenele cercetate atat sub aspectul cantitativ, cat si calitativ, evidentiind trasaturile esentiale ale acestora. Diagramele utilizate in lectii indeplinesc mai multe cerinte: nu reprezinta mai mult de 3 - 4 elemente sau fenomene pentru a nu incarca desenul; au titlu, legenda, scara; nu cuprind text explicativ, exceptand unele cifre sau denumiri principale.

In lectii se utilizeaza diferite tipuri de diagrame:

Diagrame simple: in coloane (diagrama in coloane, diagrama in coloane in aflux, stereograma), in benzi (diagrama in benzi, diagrama in benzi in aflux), diagrama areolare (in patrate, prin cercuri proportionale)

Diagrame complexe: cronograma sau historiograma (simpla sau combinata), diagramele structurale (prin cerc structural, prin dreptunghi structural, prin patrat structural), diagrama polara, piramida structurala etc.

Sugestii privind proiectarea si organizarea situatiilor de invatare cu ajutorul diagramelor

Pregatirea profesorului pentru lectie implica anumite activitati legate de organizarea activitatii: formularea obiectivelor operationale; documentarea teoretica; alegerea diagramelor in functie de obiectivul fixat, de continutul ales si de nivelul de pregatire al elevilor; proiectarea situatiei de invatare pe baza diagramei (formularea intrebarilor; stabilirea formei de organizare a activitatii;) alegerea momentului in care va fi utilizata diagrama (dobandirea cunostintelor noi, fixare, recapitulare, aplicare, evaluare).

In timpul lectiei, de fiecare data cand utilizam o diagrama se parcurg anumiti pasi: citirea si intelegerea semnificatiei titlului hartii; analiza legendei; analiza scarii; citirea elementelor diagramei care intereseaza in situatia respectiva de invatare; interpretarea relatiilor dintre elementele identificate pe diagrama; corelarea informatiilor de pe diagrama cu cele din text, din tabele, din alte surse.

Activitatile in care se utilizeaza diagrame au forme variate de organizare: activitati frontale (cu diagrame afisate pe tabla; cu diagramele din manual sau din alte surse); activitati pe grupe (cu diagramele din manual, din atlas sau de pe foi volante); activitati individuale (cu diagramele din manual, din atlas, de pe ecranul calculatorului sau de pe foi volante). Cand elevii sunt in prima etapa de invatare a utilizarii diagramelor se prefera activitatile frontale dirijate de profesor, apoi se alterneaza cu activitatile pe grupe si abia cand elevii au competenta de a citi si interpreta singuri o diagrama se organizeaza activitati individuale.

Aplicatie: Alegeti o diagrama. Formulati toate intrebarile pe care le veti adresa elevilor pentru analizarea si interpretarea ei. Selectati cunostintele pe care le veti expune elevilor pentru intelegerea continutului acesteia.

1.3. Raportul dintre metodele expozitive si cele axate pe dialog

Metodele didactice expozitive sunt cele prin care profesorul, care are rol de emitator, transmite unidirectional, pe cale orala, cunostinte declarative catre elevi, care au rol de receptori. Metodele expozitive sunt: expunerea, descrierea, povestirea, explicatia. Metodele didactice axate pe dialog sunt cele in care informatiile sunt vehiculate in ambele sensuri, pe care verbala, intre profesor si elevi, dar si intre elevi. Metodele axate pe dialog sunt: conversatia, dezbaterea, studiul de caz, brainstormingul, problematizarea etc.

Caracteristicile comune metodelor expozitive si celor axate pe dialog sunt: comunicarea se face pe cale orala; permit comunicarea unui volum mare de informatii, in special cunostinte declarative; permit utilizarea mijloacelor de invatamant pentru facilitarea intelegerii si a a invatarii. Deosebirile dintre cele doua tipuri de metode sunt specificate in tabelul urmator:

Tema: Adaugati alte deosebiri sau asemanari dintre cele doua tipuri de metode.

Tabelul Deosebirile dintre metodele expozitive si cele axate pe dialog

Tema: Completati alte avantaje si dezavantaje ale celor doua tipuri de metode.

Tabelul 1.4. Avantajele si dezavantajele metodelor expozitive si ale celor axate pe dialog

1.4. Forme suple de organizare a lectiei de geografie

Forma de organizare a activitatii este modul sau maniera de lucru in care se realizeaza activitatea.

Taxonomia formelor de organizare a activitatii. Exista mai multe forme de organizare a acitivitatii grupate in clase, dupa diferite criterii.

Dupa numarul participantilor care lucreaza impreuna exista: activitati frontale, cu intreaga clasa; activitati pe echipe sau grupe, cand elevii sunt grupati dupa diferite criterii; activitati in perechi, cand elevii sunt grupati doi cate doi; activitati individuale cand fiecare elev desfasoara singur activitatea.

Dupa ponderea diferitelor categorii de metode didactice (M.Ionescu, 2000, pag. 247) exista: activitati in care predomina metodele de comunicare; activitati in care predomina metodele de cercetare; activitati in care predomina metodele experimentale; activitati in care predomina metodele aplicative.

Dupa locul de desfasurarea a activitatii didactice exista: activitati desfasurate in mediul scolar; activitati desfasurate in mediul extrascolar.

Sugestii metodologice privind organizarea supla a diverselor momente ale lectiei

Momentul lectiei reprezinta o secventa sau o microstructura din cadrul lectiei destinata realizarii unui obiectiv fundamental. Scenariul si derularea concreta a unei lectii cuprinde o suita de momente care se succed temporal si in cadrul careia se desfasoara activitati specifice.

Momentele identificabile intr-o lectie sunt: momentul organizatoric; verificarea temei de casa; verificarea cunostintelor anterioare; dobandirea cunostintelor noi (cu submomentele: evocarea cunostintelor anterioare, stimularea motivatiei, discutarea obiectivelor operationale, descrierea sarcinii de invatare, angajarea in situatia de invatare, comunicarea noilor cunostinte etc); evaluarea cunostintelor noi; fixarea cunostintelor noi (corectarea greselilor, completarea lacunelor, imbogatirea cunostintelor, consolidarea cunostintelor); sistematizarea cunostintelor; recapitularea cunostintelor. Fiecare moment al lectiei poate fi organizat intr-o anumita forma.

Tema: Completati in fiecare tabel alte forme de organizare a activitatilor.

Tabelul 1.5. Forme de organizare a evaluarii cunostintelor

Tabelul 1.6. Forme de organizare a dobandirii cunostintelor noi

Tabelul 1.7. Forme de organizare a fixarii cunostintelor noi

Tabelul 1.1. Forme de organizare a recapitularii cunostintelor

Cand proiecteaza o lectie, profesorul opteaza pentru o anumita combinatie de forme de organizare a activitatii pe tot parcursul ei, deci in final, fiecare lectie dobandeste o structura diferita de a celorlalte. Integrarea mijloacelor de invatamant atrage dupa sine o varietate mare de modalitati de organizare a situatiilor de invatare organizate pe baza acestora.

1.5. Creativitate in conceperea si conducerea lectiilor de geografie

Profesorul creativ. Se considera ca orice educator ar trebui sa fie un agent al schimbarii, capabil sa preia din rezultatele actuale ale societatii elementele noi, progresiste si a le transfera elevilor prin procesul de invatamant.Un profesor creativ manifesta in activitatea cu elevi mai multe caracteristici si atitudini: atitudine pozitiva fata de elementele de noutate si fata de introducerea acestora in propria activitate; acceptarea noului ca un indiciu al progresului, inovatiilor si al creativitatii umane; flexibilitate si disponibilitate mare de a afla, de a invata lucruri noi si de a-i invata pe altii aceste lucruri noi; incurajarea manifestarilor elevilor caracterizate prin originalitate si a rezultatelor inedite; formarea si dezvoltarea aptitudinilor si capacitatilor creative atat la propria persoana, cat si la elevi; preocupare permanenta de a regandi strategiile de lucru, de a le integra in sisteme dinamice, flexibile, eficiente.

Directiile de manifestare a creativitatii profesorului in procesul de invatamant

Profesorul poate manifesta creativitate permanent in toate aspectele procesului de invatamant. Subliniem cateva din aceste directii: restructurarea si/sau reelaborarea, elaborarea curriculumului scolar; proiectarea pedagogica (semestriala, a perioadei de evaluare, a lectiilor) intr-o structura eliberata de "sabloane" rigide; managementul educational; utilizarea unor strategii didactice prospective si operationale; varietatea formelor de organizare a activitatilor instructiv-educative; evaluarea eficienta a reultatelor elevilor; practicarea modalitatilor de autoevaluare a rezultatelor atat de catre elevi, cat si de catre profesor; reglarea permanenta a demersurilor didactice; optimizarea relatiilor profesor-elev, dar si intre elevi.

Toate aceste directii de manifestare a creativitatii profesorului constituie premisa pentru proiectarea si organizarea unor lectii de geografie originale.

Creativitatea profesorului in conceperea proiectului lectiei

Profesorul manifesta creativitate in:

utilizarea unor variate modele de proiectare a lectiei (Vezi cap. 6), in functie de structura lectiei; in functie de obiectivele urmarite si de experienta profesorul prefera un tip de proiect este in locul altuia. Pentru a anticipa demersul logic al lectiei profesorii incepatori formuleaza fiecare intrebare pe care o vor adresa elevilor in lectie. La activitatile in care elevii lucreaza pe echipe, individual sau in perechi nu se proiecteaza in detaliu demersul de dobandire a cunostintelor.

alegerea momentelor lectiei. Nu fiecare lectie cuprinde toate momentele posibile (verificarea cunostintelor, dobandirea cunostintelor noi, fixarea cunostintelor noi, sistematizare, recapitulare, evaluarea cunostintelor noi, verificarea temei de casa etc), motiv pentru care profesorul decide pentru fiecare lectie, in functie de obiectivele fundamentale si de continutul destinat invatarii, cate si ce momente va avea lectia. Un profesor creativ nu va organiza toate lectiile din rutina, dupa acelasi "tipar", ci va schimba ordinea momentelor sau va practica diverse combinatii de momente si submomente.

alegerea si amenajarea spatiului in care sunt organizate lectiile. Lectiile de geografie pot fi organizate in clasa, in cabinetul de geografie, in terenul geografic, in muzee, in parcuri, in spatiul din apropierea scolii etc. Pentru asigurarea unui mediu optim pentru lectie, sala in care se organizeaza lectiile ar fi bine daca ar avea facilitatile unui cabinet de geografie (Vei cap. 5.3).

alegerea continutul destinat invatarii. Continutul vehiculat in lectie este cel specificat in programa scolara, dar, de obicei, se precizeaza doar subiectul lectiei, lasand mare libertate profesorului. Profesorul utilizeaza benevol, ca reper, continutul prevazut in manualele scolare, dar decide si asupra altui continut provenit din alte surse. Este important ca elevii sa realizeze obiectivele operationale prevazute pentru lectie, dar pentru atingerea lor se utilizeaza continuturi variate. Un profesor creativ va aduce intotdeauna elemente de continut inedite, interesante, actuale, prezentate adesea intr-o forma "socanta".

alegerea formelor de organizare a activitatii. Fiecare moment al lectiei poate fi organizat in mai multe forme (Vezi cap. 1.4). Prin practicarea diverselor modalitati de organizare a activitatii instructiv-educative, variate de la moment la moment, lectiile devin originale in ansamblu.

alegerea strategiilor de instruire si autoinstruire. Cand proiecteaza lectia profesorul are la dispozitie o varietate mare de metode, procedee si strategii de instruire si autoinstruire din care alege. Modul cum va proceda pas cu pas in lectie, cum va utiliza aceste metode si procedee, ce mijloace de invatamant va folosi si cum anume, este specificat in scenariul activitatii. Pentru asigurarea caracterului creativ al lectiei sunt utilizate mijloace de invatamant diverse ca forma, continut, calitate etc, fara insa a face excese in privinta numarului acestora. Pe baza acestora sunt organizate situatii de invatare variate si eficiente.

alegerea formelor, instrumentelor si tehnicilor de evaluare si autoevaluare (vezi cap 1.4). Pentru evaluarea diverselor forme de rezultate ale invatarii sunt necesare forme variate de evaluare corelate cu obiectivele vizate. Un profesor creativ nu se limiteaza la utilizarea evaluarii prin conversatie si pe baza testelor, ci practica o varietate de forme alternative de evaluare, si in plus insista mereu asupra dezvoltarii capacitatii de autoevaluare a elevilor.

alegerea strategiilor de consolidare a cunostintelor vizeaza mai multe directii: corectarea erorilor, completarea lacunelor, imbogatirea cunostintelor vizate prin obiective, finisarea si consolidarea cunostintelor aflate in primul stadiu de dobandire a lor. Creativitatea implica proiectarea unor situatii de invatare care sa vizeze toate aceste directii. Momentul destinat consolidarii este integrat lectiei sau este gandit ca o prelungire a activitatii prin temele efectuate acasa (Vezi cap. 1.4).

Profesorul manifesta creativitate prin modul in care sistematizeaza cunostintele pe tabla (Vezi cap.4.1.5.), prin modul cum proiecteaza si conduce recapitularea cunostintelor anterioare, prin modul in care determina evocarea cunostintelor din MLD, prin modul in care conduce activitatea instructiv-educativa de la intrarea in clasa pana la iesirea sa. Profesorul poate fi creativ prin manifestarea sa exterioara, prin modul in care comunica verbal, nonverbal, paraverbal cu elevii, prin intregul sau comportament manifestat in fata elevilor.

1.6. Relatiile profesor-elev - factor de stimulare a invatarii geografiei

Procesul de invatamant implica manifestarea unor relatii intre profesor si clasa de elevi, intre profesor si elevi, ca indivizi si relatiile dintre elevi. Calitatea relatiilor constituie un factor de stimulare sau de franare a activitatii instructiv-educative, iar profesorul devine un model si un modelator al relatiilor manifestate in lectie.

Tipuri de relatii manifestate intre profesori si elevi

Relatii autoritariste (autocrate). Termenul autocrat provine din doua cuvinte din limba greaca: autos (insusi) si kratos (putere). Profesorul care stabileste relatii autocrate cu elevii sai detine rolul dominant in procesul instructiv-educativ, el dirijeaza si decide totul, fara a solicita parerea celorlalti. Acest tip derelatie stopeaza initiativa si creativitatea, franeaza dezvoltarea personalitatii autonome a elevilor. Elevii asteapta sa li se spuna ce sa faca in fiecare moment si cum anume sa faca ("Magister dixit"), ei inceteaza sa gandeasca cum anume ar trebui sa procedeze singuri. Practicarea acestui tip de relatii determina "robotizarea" personalitatii umane, un oarecare "dresaj".

Relatii libere (laisser-faire). Multi pedagogi au sustinut manifestarea acestor relatii fara constrangeri in activitatea instructiv-educativa: J.J.Rousseau, Lev Tolstoi, Montessori, Freinet, Decroly etc. Unele sisteme pedagogice (Waldorf, Freinet, Montessori), cunoscute sau chiar utilizate la noi ca alternative educationale, promoveaza acest tip de relatii. Fara a fi sinonime libertinajului, aceste relatii vizeaza dezvoltarea la elevi a spiritului de independenta si de initiativa, a spiritului de observatie si a celui critic / autocritic, asumarea responsabilitatii si stimularea cretivitatii. In aceste relatii sunt importante autoeducatia, autocontrolul, autoaprecierea elevului, insa elevul neavand experienta si fiind in formare se impune respectarea unor conditii: existenta unei indrumari suple si competente din partea educatorilor, care sa le ofere modele flexibile si sa-i invete cum sa invete singur, independent; sa-i dezvolte spiritul de raspundere, de autocontrol si autoapreciere, pentru a nu-i limita autoinstruirea; sa evite tendinta spre libertinaj, in sensul ca elevul sa faca orice, fara nici o raspundere; sa constientizeze si sa accepte necesitatea consilierii profesorului, a exigentei sale.

Relatiile democratice. Aceste relatii se fundamenteaa pe cateva principii: drepturile omului, respectul fata de ceilalti si fata de sine, necesitatea de a se desavarsi spiritual si de a dezvolta o personalitate complexa, autonoma, creatoare. Relatiile democratice presupun urmatoarele caracteristici si conditii: intelegerea necesitatii obiective a stabilirii si manifestarii de relatii interumane si educationale democratice intre profesor si elevi; acceptarea constienta a rolul indrumator al profesorului; imbinarea exigentei constructive, mereu sporite cu respectul fata de elev, ca om, cetatean, ca personalitate in devenire, care va trebui sa dovedeasca spirit de independenta, de initiativa, spirit critic si creator; colaborare si ajutor reciproc, ca factori responsabili ai aceluiasi proces, care sa aiba ca finalitate obtinerea unei temeinice si elevate pregatiri a elevului in vederea integrarii lui socio-profesionale.