PROFILUL PSIHOLOGIC AL VARSTEI SCOLARE MICI

PROFILUL PSIHOLOGIC AL VARSTEI SCOLARE MICI

1. Transformarile dominante din profilul acestui stadiu

In jurul varstei de 7 ani, in viata copilului se petrece un eveniment cu totul deosebit, acela al intrarii in scoala. De acum incolo intreaga sa dezvoltare fizica si psihica va fi influentata de acest nou factor. Invatarea scolara se deosebeste in mod radical de toate actele de invatare anterioare atat prin continut sau, cat si prin cadrul si modul de desfasurare. Volumul, calitatea si diversitatea continuturilor invatarii scolare de dincolo de 7 ani,hotarasc, in societatea contemporana, viitorul fiecaruia, locul sau in comunitatea umana. De aceea eforturile societatii si ale indivizilor sunt directionate spre reusita si succes,spre integrarea scolara optima.

Scolaritatea mica, sau cea de-a treia copilarie, coincide cu durata primului ciclu de instructie scolara, perioada in care se acumuleaza cunostinte si se formeaza capacitati psihice de baza care sunt deosebit de semnificative pentru urmatoarele etape pentru viitorul profesional, chiar pentru toata viata. De aceea sprijinirea de catre familie si scoala a dezvoltarii tuturor posibilitatilor acestui stadiu trebuie sa fie o preocupare centrala. In raport cu celelalte stadii, copilaria a treia sau mica scolaritate se diferentiaza prin urmatoarele dominante :

1. Invatarea scolara devine organizatorul principal al procesului de dezvoltare psihica si exercita influente hotaratoare pentru toate transformarile din acest stadiu ;

2. Se stabilesc raporturi mai obiective cu lumea, scoala atragandu-l pe copil in aria inteligibilului, rationalului,rigorilor cunoasterii ;

3. Se formeaza deprinderi intelectuale de baza, privind scris - cititul, operarea cu simbolurile matematice, prelucrarea primara a continuturilor de invatare etc. ;

4. Creste caracterul voluntar si constient al tuturor manifestarilor psiho-comportamentale ;

5. Se insuseste noul statut, cel de elev, se schimba pozitia in cadrul familiei, se insusesc noile roluri si creste interesul pentru reusita si succes scolar ;

6.Catre finalul stadiului se obtine un echilibru general stabil in raporturile cu mediul si se implinesc toate atributele copilariei.

Acest echilibru final al stadiului este precedat, cum observa A. Gesell, de faze de oscilatii si adaptari numai partiale. La 6 ani se constata un fel de tensionare si agitatie generata de contactul initial cu scoala, de efortul de adaptare la noul mediu. Dincolo de 7 ani, daca a fost depasita faza anterioara, se intra intr-o perioada de relativ calm, de adaptare satisfacatoare si de traire mai degraba interioara a tuturor felurilor de evenimente cotidiene. Aceasta repliere interioara pregateste, catre 8 ani, o expansiune caracteristica in relatiile cu mediul,manifestate ca larga,dar calma curiozitate. La 9 ani apar evident capacitati noi de autoconducere si autonomie si astfel copilul devine mai ordonat, mai perseverent si chiar simte nevoia organizarii timpului sau. La 10 ani se atinge un fel de apogeu al copilariei, manifestat printr-o anume siguranta fata de sarcinile scolare, prin inteligenta in situatie, calm, echilibrul reactiilor si o anume capacitate de stapanire de sine.

2. Adaptarea la mediul scolar

Desi acum, mai ales catre finalul claselor primare se spune ca a crescut, copilul ramane inca o fiinta care are mari caracteristici, de hrana, odihna, activitate. El nu poate consuma orice, iar regimul lui alimentar trebuie sa-i asigure toate substantele necesare unui proces in crestere inca intens. Are nevoie de trei mese substantiale si de doua gustari care trebuie sa se afle la aceleasi intervale bine stabilite in programul zilnic de viata. Apetitul alimentar este usor tulburat la inceputul scolii si in momentele de tensionare, insa in rest este satisfacator. Se consolideaza deprinderile implicate comportamentului alimentar si la fel cele de asigurare a igienei personale, de ordine si curatenie in clasa si in spatiul de locuit. Toate aceste tipuri de comportamente isi vor gasi locul numai prin relationarea cu perioadele de invatare in clasa si acasa. De asemenea,copilul mic are nevoie de 10 ore de somn neintrerupt in timpul noptii pentru a fi capabil de randament scolar.

Cercetarile au aratat ca la copiii la care nu exista un regim necorespunzator de odihna apar stari de somnolenta, dificultati de concentrare a atentiei, slabirea interesului pentru activitatile din clasa, randament scolar scazut. Familia are de facut fata unei sarcini dificile si anume aceea a stabilirii si respectarii riguroase a programului zilnic de catre copilul insusi, cu atat mai mult cu cat mai ales emisiunile variate si prelungite ale televizorului reprezinta o permanenta tentatie.

Un moment foarte important in programul zilnic este cel al realizarii temelor date pentru acasa, care trebuie sa se desfasoare la aceleasi ore ca sa se poata forma obisnuintele corespunzatoare si deci sa se poata mai usor instala atentia si tonusul general necesar, sa se mobilizeze cunostintele anterioare si procedeele de lucru etc.

Copilul trebuie sa se bucure de asistenta unui parinte cand el invata si rezolva teme pentru acasa, insa acestea nu trebuie sa i se substituie, ci sa urmareasca dezvoltarea progresiva a autonomiei in lucru, el, adultul, mentinandu-si doar interesul pentru ce si cum face copilul si rolul de a-i valoriza munca. Oricat de incarcat ar fi programul zilnic al parintilor, ei nu trebuie sa omita niciodata sa manifeste interes pentru prestatia scolara si sa sustina si sa valorizeze eforturile copilului.

Fiind un organism in crestere, scolarul mic are o nevoie crescuta de miscare. Dupa efortul de a-si stapani, regla si subordona miscarile scolare, recreatia este absolut obligatorie. Acest interval de 10 - 20 minute satisface trebuintele de miscare si relaxare si asigura un bun tonus mintal pentru urmatoarea ora. Aceeasi nevoie de miscare se simte si dupa pregatirea temelor de acasa. Iesirea in afara locuintei, intalnirea cu alti copii de aproximativ aceeasi varsta, organizarea de jocuri, antrenamente sunt absolut necesare pentru desfasurarea normala a activitatilor scolare, pentru cresterea si asigurarea sanatatii copiilor. Astfel de intalniri si jocuri risca sa fie acum inlocuite de cu vizionarea in exces a programelor TV sau, in familiile instarite, cu jocurile pe calculator.

Odata cu consolidarea deprinderilor de citit, in programul zilnic al copiilor de clasa a III-a si a IV-a pot aparea si lecturile preferate. Tot acum,mai ales la copiii din mediul rural, pot aparea si unele activitati casnice prin care acestia isi ajuta parintii si astfel sa fie in situatia de ,,a invata facand'', dupa cum spune J. Dewey, prin care se intregeste experienta de viata de la aceasta varsta si ,totodata, alimenteaza atitudinile si abilitatile ocupationale de mai tarziu. Din acest punct de vedere experienta copiilor de la orase este mai saraca.

Dar partea cea mai importanta a programului zilnic al copilului care a devenit scolar este petrecuta in clasa. Ea este esentiala pentru dezvoltarea generala a copilului. De aceea si familiei si personalului didactic i se cere o atentie speciala pentru a preveni si a inlatura disfunctionalitatile care pot aparea la aceasta varsta si care ar putea genera atitudini negative fata de scoala si ar compromite intr-o anumita masura efectele formative ale acesteia.

Chiar prima intalnire cu scoala poate lasa urme placute sau neplacute care sa influenteze latent starile copilului cand se afla in acest spatiu. Adaptarea la acest nou mediu inseamna :

1. integrarea in programul scolar si in activitatile sale specifice ;
2. realizarea unei relatii noi cu invatatoarea care este o altfel de persoana decat educatoarea;
3. stabilirea unor relatii cu cei care ii devin colegi si cu care se va confrunta mereu, si se va compara, mai ales,dupa criteriul prestatiei scolare.

In ceea ce priveste adaptarea la programul scolar si la tipurile de activitati scolare, pot aparea o serie de deosebiri intre copii. Pentru cei care au frecventat gradinita adaptarea se realizeaza mai usor, pentru ca mai ales la grupa mare si la anul pregatitor ei au fost pregatiti special pentru acest moment. Dar mai sunt inca multi copii care, de cele mai multe ori, din motive financiare, nu merg la gradinita. Cand vin pentru prima data la scoala pot manifesta teama mai mult sau mai putin crescuta fata de faptul ca trebuie sa ramana aici, singuri, fara nimeni din cei de acasa. Ei refuza uneori sa se desprinda de mana celor care i-au adus, au o crispare caracteristica care exprima starea de neliniste si tensiunea pe care o simt. Sunt in pragul unei crize de plans. Fata de acestia, atat conduita parintelui, cat si a invatatoarei, trebuie sa fie cea de securizare afectiva a copilului si chiar de tolerare a unei cerinte care ar putea parea absurda. Este ilustrativ, din acest punct de vedere, cazul unei fete care refuza sa stea in clasa daca nu i se permitea sa se ridice din cand in cand sa se uita pe fereastra si sa o vada pe bunica sa pe banca din curtea scolii. Toleranta invatatoarei fata de aceasta conduita ciudata a asigurat linistea si capacitatea de concentrare a elevei care a si avut rezultate scolare foarte bune si apoi succese in urmatorii ani si mai departe, dincolo de scoala.

Pot exista, de asemenea, dificultati si in legatura cu respectarea ca atare a programului zilnic despre care copiii trebuie sa stie ca este obligatoriu. Mai ales cei care nu au fost la gradinita si nu s-au obisnuit cu mersul zilnic la activitati, pot aparea comportamente ciudate. Pot, de exemplu, refuza sa mearga intr-o zi la scoala spunand :,,asa vreau eu''. Rabdarea parintilor, in a-i explica acestuia normele regulamentului scolar si ajutorul pe care-l poate da invatatoarea, in a-l face pe cel in cauza sa-si schimbe atitudinea, sunt conditii obligatorii pentru integrarea fara tensionari si dificultati in regimul scolii. Daca familia interpreteaza acest refuz al copilului ca pe un semn ca va avea probleme cu el si insista sa mearga la scoala fara sa-i explice cu calm sensul acestei cerinte, copilul se va simti frustrat de libertate si va fi tentat mereu sa o recucereasca prin evitarea scolii.

Mai ales invatatoarele stiu foarte bine ca o mare dificultate este respectarea de catre micii lor elevi a normelor de desfasurare a lectiilor scolare, referitoare la pastrarea ordinii si disciplinei, a indeplinrii sarcinilor propuse, a pastrarii atentiei pe toata durata lectiei, a mobilizarii efortului corespunzator pentru sustinerea si desfasurarea actelor de invatare. Este nevoie de mult tact pedagogic fata de incalcarea din nestiinta sau din neputinta a acestor cerinte.

O observatie prea aspra facuta de invatatoare, in primele zile cand inca nu s-au tesut acele relatii de incredere reciproca, poate fi o rana morala de durata la copiii sensibili sau la cei fata de care familiile au exigente foarte mari. Pot aparea usor in aceste situatii fobii fata de scoala, spaime care pot ajunge cosmaruri, intimidari nedorite etc.

Adaptarea esentiala la activitatile scolare a copilului din prima clasa consta, mai ales, in mobilizarea proceselor si insusirile psihice cerute de aceasta noua forma de activitate. Este vorba de mentinerea voluntara a atentiei, de calitatea perceptiilor, de efortul de memorare si gandire, de reglaj voluntar sustinut pentru depasirea obstacolelor, pentru finalizarea activitatilor etc. Dar toate acestea se ating treptat, cu rabdare si tact. Insa odata obtinute devin cele mai importante conditii ale randamentului scolar crescut.

Inainte de a incepe scoala, in general, prescolarii mari isi formeaza o imagine anticipata despre persoana care le-ar putea fi invatator, pornind de la figura si personalitatea educatoarei. Daca vor fi concordante intre aceasta imagine si calitatile invatatoarei, adaptarea la noua relatie va fi usurata. Daca vor fi diferente, mai ales, de varsta, va apare la unii copii reactia initiala de refuz de a merge la o invatatoare mai in varsta daca au avut o educatoare mai tanara. Este necesar din nou sa se manifeste intelegere fata de aceste comportamente si sa fie ajutat copilul sa depaseasca nemultumirile sale, mai ales, cand acesta va constata calitatile umane ale acestui nou adult semnificativ cu care trebuie sa lucreze.

Dar, in general, spre deosebire de educatoare, invatatoarea, fara a fi distanta afectiv, imbina intr-o maniera noua dragostea cu exigenta si le manifesta pe cat posibil, in mod egal fata de copii. Ea formuleaza mai intai clar cerinte, pretinde indeplinirea lor si apoi in functie de rezultat isi va arata multumirea sau nemultumirea, va confirma, accepta, valoriza sau va atentiona, dojeni, pedepsi. Ea urmareste in mod constant sa asigure insusirea cunostintelor, sa formeze deprinderi si capacitati si-si amplifica rolurile de indrumare, verificare, control, evaluare. In primul an de scoala, copiii o percep ca fiind centrul grupului lor si cea care trebuie sa stie ce se face si cum se face, asa ca toti ii comunica totul. Unul din ei il poate reclama pe celalalt ca nu a facut ceva ce i s-a cerut sau a facut, dar nu cum trebuie si toti ceilalti percep ca fiind foarte firesc acest act pe care copiii mai mari il numesc para. Dar incepand cu clasa a II-a aceiasi elevi vor fi un grup cu capacitate de autoorganizare si autoconducere cu schimburi majore de informatii si servicii, iar invatatoarei i se va comunica selecti numai ceea ce este important pentru bunul mers al lucrurilor.

Daca dupa 8 ani cineva va continua sa ,,parasca'', va fi sanctionat de grup, macar printr-o porecla. El insusi face dovada, prin acest gest, ca nu este inca matur socio-afectiv pentru relatiile cu altii.

Spre sfarsitul acestui ciclu scolar, grupul clasa isi va intari autonomia, fara ca relatiile cu invatatoarea sa se diminueze. Acestea vor dobandi o alta consistenta si semnificatie ; invatatoarea va aparea in rolul celui mai mare si mai bun evaluator a ceea ce reusesc ei si astfel multumirea ei va iradia la nivelul intregului grup. Prezenta ei mereu in clasa este un factor general de securizare afectiva fata de ceea ce grupul isi propune sa faca, fata de initiativele care sunt intotdeauna insotite de bucurii si surprize, dar si de teama latenta de necunoscut. Alaturi de ea, elevii pot trai mari satisfactii si pot sa-si satisfaca nevoile afective, de orientare, de confimare a alegerilor facute, a solutiilor gasite etc. Toti elevii unei clase se pot bucura de interesul si atentia invatatoarei fata de ei si problemele lor. Cercetarile au aratat ca daca scoala nu da atentie fiecarui elev, atunci acesta isi pierde interesul pentru studiu.

Calitatea cu totul deosebita a relatiilor cu invatatoarea se demonstreaza prin faptul ca ramane in amintirea tuturor elevilor sai, iar cu o parte dintre ei legaturile se mentin si dincolo de incheierea claselor primare. De aceea se poate spune ca pregatirea psihologica a invatatoarei, care sa o ajute sa stabileasca astfel de relatii cu elevii, trece inaintea celei didactice, pentru ca ea trebuie sa indeplineasca la acest nivel roluri formative cu totul deosebite si foarte importante pentru toata viata scolara a elevilor.

Oricat de constante, bogate si optime ar fi relatiile copilului cu adultul, ele nu vor putea satisface toate nevoile de dezvoltare ale acestuia. Interactiunile cu cei de aceeasi varsta au importanta in toate stadiile, dar semnificatia lor este si mai crescuta incepand cu scolaritatea mica.

Abia odata cu intrarea in scoala copilul descopera cu adevarat grupul. Toti cei integrati evolueaza odata cu grupul si dobandesc constiinta apartenentei la grup, a locului ocupat printre ceilalti. Incepand cu varsta de 9 ani relatiile cu grupul incep sa influenteze chiar calitatea invatarii scolare. Grupul este un izvor de experienta sociala pentru copil. Printre cei de aceeasi varsta el invata sa-si cucereasca un loc prin forte proprii, sa se faca inteles, sa prevada asteptarile altora, sa-si acorde actiunile cu cele desfasurate in comun, sa coparticipe la stabilirea de norme si la controlul indeplinirii lor, sa se afirme, sa se compare, sa-si masoare puterile si sa se cunoasca mai bine, sa devina mai putin egocentric etc.

Toate felurile de influente care vin din partea scolii au sanse de a dezvolta cat mai mult capacitatile psihice ale copilului, daca se complementarizeaza si cu prestatia educationala a familiei. Dialogul pe tema ,,ce ai facut la scoala'' trebuie sa fie firesc, zilnic si apara ca prilej de stimulare, incurajare pentru ce este pozitiv, atentionare si prevenire pentru ce nu poate fi acceptat, dar insotite in partea parintelui de intelegerea si dorinta de a-l ajuta. Este si mai bine daca scolarul simte el insusi nevoia acestui dialog si-l poarta cu sinceritate si cu incredere in parinti, daca simte dragostea lor neconditionata manifestata in toate imprejurarile si in cele bune si in cele rele si insotita mereu de disponibilitatea acestora de a-i veni mereu in sprijin.

3. Cateva aspecte ale dezvoltarii fizice intre 7 - 10 ani

Fiind inca un stadiu al copilariei, schimbarile fizice continua sa fie importante si multiple, desi se petrec in ritm variat de-a lungul acestui interval de varsta. In tabelul de mai jos se observa doua aspecte importante ale dezvoltarii fizice si anume cresterea in inaltime si greutate :

Examinand tabelul constatam ca intre 6 si 7 ani ritmul cresterii este ceva mai incetinit, mai ales in ceea ce priveste greutatea. In mare masura acest aspect poate fi explicat prin efortul de adaptare al copilului la noul mediu. Cel mai mare ritm de crestere este intre 7 si 8 ani - cu cate 10 cm in inaltime si 4 kg in greutate. La sfarsitul stadiului, inaltimea medie este la baieti de 132 cm, iar fete 131 cm si greutatea de 29 kg la baieti si 28,9 la fete, cu o tendinta ca fetele sa aiba un usor avans al dezvoltarii fizice care se va exprima mai bine in stadiul urmator. Sunt, de asemenea, si cateva particularitati caracteristice acestui stadiu, privind sistemul osos, muscular, nuro-hormonal si cel nervos.

In ceea ce priveste sistemul osos se continua procesul de osificare care devine mai consistent in urmatoarele zone :

la nivelul coloanei vertebrale s-a atins deja in stadiile anterioare o anumita stabilitate a curburilor cervicala si toracica, dar a ramas fragila inca cea lombara. De aceea in conditiile unei proaste pozitii la scris sau in cazul purtarii unor ghiozdane prea grele apar riscuri de deformare.

intrarea in scoalaeste usor precedata sau concomitenta cu schimbarea danturii provizorii. Desi sunt avertizati, copiii traiesc tensionat aceste momente pentru ca ele sunt insotite de durere, dificultate in alimentare si de vorbire.

Sistemul muscular prezinta, la randul sau, cateva schimbari si anume cresterea generala a masei musculare si a consistentei fibrelor, dar se modifica mai ales capacitatea de reglare a miscarilor. Musculatura fina a mainilor atinge o mare finete in ceea ce priveste declansarea si coordonarea tonusului si modularea lui in raport cu exigentele privind formarea deprinderilor grafice.

Dintre modificarile organice care se produc in acest stadiu cele mai importante sunt la nivelul sistemului nervos central :

la 7 ani masa cerebrala este de 1200 gr. Din punct de vedere histologic,creierul copilului se apropie foarte mult de cel al adultului.

lobii frontali ajung sa reprezinte 27% din totalul substantei cerebrale si sunt antrenati in achizitiile acestui stadiu. Puternic motivate sunt zonele verbo-motoare.

Intre 6 si 7 ani, scolarul mic pare mai putin robust ca la 5 ani, oboseste usor, are unele indispozitii organice, ii scade rezistenta generala a organismului. Catre sfarsitul stadiului, toate acestea dispar si pot apare semnele urmatorului stadiu. Cu privire la felul in care apare copilul la 10 ani, P.Osterrieth spune :,,Varsta de 10 ani,cu echilibrul, cu buna sa adaptare, cu calm, dar insufletita sa siguranta, cu tinuta lipsita de incordare constituie pe drept cuvant apogeul copilariei, momentul de deplina inflorire si de plina integrare, a caracteristicilor copilului mare''.(P. Osterrieth, Introducere in psihologia copilului, 1976, pag.138).

Dezvoltarea psihica a scolarului mic

Transformarile organice prezentate mai sus si mai ales ales cele ale sistemului nervos, in interactiune cu influentele mediului scolar si ale invatarii sistematice, vor produce schimbari in toate planurile vietii psihice a copilului, adica in cognitie , afectivitate si motivatie, vointa si personalitate.

In legatura cu evolutia atentiei pe durata acestui stadiu, trebuie sa facem doua observatii de baza : a) scoala solicita permanent si sistematic capacitatile de atentie ale copilului si prin aceasta le si dezvolta ; b) in acest stadiu trebuie chiar dobandite sau amplificate cateva calitati ale atentiei, absolut necesare pentru desfasurarea activitatilor copilului de acum, cat si din urmatoarele trepte scolare.

Astfel, in ceea ce priveste relatia dintre atentia involuntara si cea voluntara,se constata ca daca la intrarea in scoala prima tinde sa domine, pe masura parcurgerii urmatoarelor clase cea voluntara este mai frecvent prezenta si din ce in ce mai eficienta. O alta insusire importanta a atentiei, care se modifica pe parcursul invatamantului primar, este volumul acesteia. La clasa I el este de 2-3 elemente care pot fi receptionate simultan si in timp foarte scurt. Apoi creste catre 4-5 elemente si copilul este capabil sa citeasca un cuvant si sa cuprinda in campul sau vizual si pe cel care urmeaza ,usurandu-si astfel intelegerea ideii cuprinsa intr-o fraza si in final intrgul text.

Distributivitatea progreseaza si-i permite copilului sa receptioneze in bune conditii ceea ce ii explica invatatoarea si ceea ce-i arata. In sarcini mai complexe, cum sunt cele de dictare, invatarea trebuie sa tina seama de dificultatile pe care le intimpina elevii in trecerea cu usurinta de la ceea ce aud la exprimarea grafica.

Desi capacitatea de concentrare a atentiei este in evident progres, de-a lungul stadiului se pot constata inca insuficiente in manifestarea ei, in sarcinile dificile sau in situatii in care apare oboseala. Mai ales la clasa I trebuie actionat cu rabdare si tact in antrenarea corespunzatoare a atentiei, in functie de tipul de sarcini pentru a asigura, pe de o parte succes in realizarea lor, iar pe de alta parte a evita ca disfunctionalitatile de scurta durata sa creeze nemultumire atat copilului cat si invatatoarei. Este vorba de faptul ca la copiii de clasa I atentia este foarte usor distrasa, de cele mai neasteptate si mai neinsemnate schimbari in ambianta si in aceste conditii ei pot sa nu receptioneze mesajele, sa nu realizeze ce se cere. Pana si caderea unui creion sau inchiderea prea brusca a unei usi poate sustrage copiii de la ceea ce au de facut. Invatatoarele cu experienta cunosc aceste aspecte si au grija sa controleze special daca evenimentul respectiv a perturbat sau nu activitatea, pentru a se evita erorile si lacunele in cunostinte sau in modurile de munca. Trebuie avut in vedere ca scolarul mic,mai ales cel din clasa I, nu reuseste sa-si modeleze gradul de concentrare a atentiei in functie de momentele activitatii si astfel poate sa fie neatent chiar in secventele deosebit de importante pentru realizarea continutului lectiei si,de foarte multe ori, atunci cand i se comunica temele pentru acasa.

O sarcina speciala la clasele mici este de a descoperi elevii care au dificultati speciale de atentie :a) neatentia activa, care se poate usor constata, pentru ca se exprima in neastamparul elevului, agitatie inutila, imprastiere in ceea ce face, instabilitate in desfasurarea propriei activitati si deranjarea celorlalti ; b) forma pasiva, este mai greu de relevat pentru ca respectivul elev este linistit, poate da impresia ca urmareste ce se petrece in clasa, pare sa lucreze ce i s-a cerut, dar in realitate, sa se afle cu mintea in alte locuri. In fata acestor fenomene sunt doua sarcini majore : sa se depisteze cauza neatentiei ca sa se distinga cea care provine din tulburari organice si va necesita tratamentul corespunzator si cea care are cauze educationale, cum ar fi insuficienta pregatire a elevului pentru scoala si astfel el nu face distinctia intre cerintele de acum si cele care au fost in gradinita, nu este capabil de un anume efort, nu-si da seama de noul lui statut si de rolurile pe care le are de indeplinit.

Actiunile educative vor fi orientate spre inlaturarea cauzelor si spre tratarea individuala a acestor elevi, in sensul sprijinirii speciale a lor pentru a-si dezvolta mecanismele atentiei voluntare si calitatile la care ne-am referit. Asigurarea dezvoltarii corespunzatoare a atentiei in acest stadiu este o contributie majora a ciclului primar la pregatirea pentru indelungatul proces de invatare in urmatoarele stadii.

Solicitarile scolare sistematice si de durata antreneaza principalele modalitati senzoriale si anume :vazul, auzul, tactul. Astfel, in ceea ce priveste vazul, sensibilitatea generala creste cu 60% fata de stadiul anterior, iar capacitatile de diferentiere a stimulilor cu 45%. Sunt astfel asigurate conditii functionale pentru perceptii mai clare, mai complete, mai precise decat la prescolar. Creste, de asemenea, campul vizual, mai ales cel periferic, ceea ce va avea o mare importanta pentru citit. Mobilitatea oculara creste la randul sau, permitand explorarea din ce in ce mai rapida a obiectelor sau a textelor scrise. Se consolideaza schemele perceptive( M. Zlate, Psihologia mecanismelor cognitive, Polirom, 1999, pag.111), care vor permite identificarea rapida a obiectelor sau a literelor si cuvintelor in citire, culorile sunt mai bine diferentiate si verbalizate si la fel formele.

In ceea ce priveste auzul, cel fonematic este cel mai mult solicitat si dezvoltat in legatura cu insusirea cititului si scrisului. Se formeaza capacitati de discriminare mult mai bune decat in stadiul anterior si se perfectioneaza functia auzului de a regla actul citirii. Auzul muzical progreseaza la randul lui si regleaza mai bine functionarea aparatului fonator in actul de a canta. Scolarii percep o gama mai larga de sunete muzicale decat in stadiul anterior si reusesc sa intoneze sunete cu inaltimi mai variate.

Sensibilitatea si perceptiile tactile continua sa aiba un rol insemnat in cunoasterea obiectelor si copiii sunt inca tentati ca tot ce vad sa fie si atins, sau manipulat, dar sub influenta scolii aceste explorari perceptive devin mai organizate si mai sistematice. Ele vor fi implicate in activitati artizanale, dar si in intuirea unor obiecte in vederea insusirii cunostintelor despre natura. Acum cresc si capacitatile de a verbaliza toate informatiile care sunt obtinute pe aceasta cale.

Avand in vedere capacitatile perceptive ale scolarului mic, in ansamblu, se pot face anumite constatari :

sub influenta scolii,creste caracterul intentionat si voluntar al activitatii perceptive ;

creste viteza de explorare a lucrurilor, se stabilizeaza schemele perceptive si perceptia serveste mai bine activitatile de invatare sau pe cele lucrative ;

continuturile de invatare scolara si sarcinile ce sunt indeplinite de copii ii pun in contact cu mult mai multe aspecte ale realului si imbogatesc semnificativ experienta perceptiva a copiilor ;

includerea constanta si sistematica a perceptiei in activitati de invatare schimba raporturile sale cu gandirea si ii sporeste eficienta. Perceptia este acum subordonata gandirii si suporta influentele acesteia, ceea ce este o diferenta remarcabila fata de stadiul anterior si o conditie importanta a eficientei cunoasterii ;

activitatile observative ale scolarului mic beneficiaza de noua relatie cu gandirea si de influentele sistematice si de durata ale invatarii. Copiii sunt mult mai activi si dispun de multe cunostinte care le asigura mai rapide identificari si interpretari ale celor percepute. Dar, activitatile de observare incluse in rezolvarea sarcinilor de invatare scolara trebuie organizate si conduse de catre invatatoare, ca sa poata avea eficienta ceruta. Acest fapt va avea efecte foarte importante pentru dezvoltarea generala a capacitatilor observative necesare invatarii din urmatoarele trepte scolare.

Tot in acest stadiu poate fi constatata si dezvoltarea reprezentarilor. Creste volumul si varietatea acestora sub influenta procesului de insusire a unor cunostinte elementare de matematica, stiintele naturii, istorie, geografie etc. Insusirea scris-cititului dezvolta o categorie speciala de reprezentari ,cele fonetice si cele grafice, care vor fi o conditie a perfectionarii acestei activitati. Copilul are deja reprezentarea unui cuvant scris, este ajutat sa rezolve mai bine sarcinile scrierii dupa dictare , fara sa fie nevoie sa se opreasca prea mult asupra analizei grafemelor sale. Se stabilizeaza si devin operative reprezentarile geometrice cele mai simple, accesibile scolarilor mici si se formeaza si cele topografice care sunt consolidate chiar prin exercitii speciale.

Sub influenta dezvoltarii cognitive generale si mai ales a celei a gandirii, scolarii mici pot avea nu numai imagini reproductive statice, ci si cinetice si de transformare. Daca au perceput chiar numai o data miscarea unui corp, ei pot sa reconstituie pozitiile intermediare pe care acesta le are pana la incheierea procesului deplasarii lui. La fel pot sa-si reprezinte momentele intermediare ale modificarii formelor sau a functionarii unor instalatii simple etc. Incep sa se realizeze cu usurinta si imaginile anticipative care vor fi cu precadere implicate in desfasurarea imaginatiei sau in intelegerea unor relatii mai complexe atunci cand isi insusesc diferite cunostinte.

In stadiul scolaritatii mici, reprezentarile au o mare pondere in activitatea mintala si joaca un rol foarte important in procesul formarii notiunilor. Sub influenta scolii ele castiga claritate, coerenta, mobilitate si chiar ajung la un anumit grad de generozitate si sprijina insusirea autentica a notiunilor si operarea corecta cu acestea.

Pentru toate stadiile primului ciclu al dezvoltarii psihice uman, analiza achizitiei limbajului trebuie sa aiba in vedere volumul vocabularului, particularitatile vorbirii, ale scris-cititului si ale limbajului intern si a rolurilor sale speciale. Cand este vorba de scolaritatea mica trebuie sa avem in vedere ca toate aceste aspecte sunt influentate puternic de chiar insusirea scris-cititului. Acest proces este principalul aspect al transformarilor privind limbajul intre 7 si 10 ani.

La intrarea in scoala, copilul a avut conditii normale de dezvoltare,comunica foarte bine tot ce este legat de varsta si activitatile sale. Auzul fonematic pentru limba materna este bine dezvoltat si perceptiile auditive se desfasoara operativ astfel ca cele comunicate sunt relativ rapid receptionate si decodificate. La aceste disponibilitati ale auzului se asociaza memoria auditiva care conserva reprezentarile fonetice si semnificatiile si ajuta la recunoasterea rapida a cuvintelor.

Deprinderile de vorbire sunt bine consolidate pentru comunicarea obisnuita si astfel debitul verbal este crescut si mesajul are coerenta si expresivitate. Nivelul gandirii si intelegerii are contributii semnificative in decodificarea mesajelor mai complexe. Unele dificultati de receptionare pot sa apara la copiii la care comunicarea implica bilingvism, adica intr-un fel comunica la scoala si in altul acasa. Este cazul celor care apartin minoritatilor etnice mai restranse.

Este important sa precizam ca vorbirea scolarilor mici se sprijina pe structuri verbale preluate prin imitatie de la adultii din familie sau achizitionate in gradinita si in care sunt implicate normele gramaticale ce controleaza fluxul verbal. Pot fi prezente si forme regionale, dialectele, insa mai departe, in scoala se va cultiva limba literara.

Actul citirii antreneaza la randul sau multe functii si procese psihice. Vazul este una dintre cele mai importante componente. El asigura discriminarea semnelor grafice si recunoasterea lor. Perfectionarea miscarii ochilor permite percepe operativa si facilitarea intelegerii celor citite. Sunt astfel momente de fixare care au cea mai mare pondere. Se constata ca pe masura ce se perfectioneaza cititul, anticiparea cu privire a semnelor ce urmeaza este mai larga, cuprinde mai multe litere sau cuvinte. Mialaret care a studiat in detaliu aceste miscari anticipative constata ca la copiii din clasa a II-a, care citesc mai slab aceasta depasire a cuvantului citit este de numai 5-4 litere, in timp ce la cei foarte buni este de 11 elemente. Se parcurge un adevarat drum si in legatura cu structura miscarilor oculare de trecere de la un rand la altul. La inceput,asa cum bine se stie, procesul este sprijinit pe urmarirea cu degetul a randurilor. Apoi se fixeaza criteriile de comutare a privirii si totul merge rapid.

Se asigura astfel citirea corecta si se tinde tot mai mult sa se ajunga la cursivitate si la expresivitate. Citirea calitativa este legata de intelegerea textului parcurs. Din acest punct de vedere, pot fi cel putin trei situatii :a) citesc usor, dar inteleg greu ;b) citesc greu si inteleg greu ; c) citesc greu, dar inteleg usor. Fiecare din situatiile enumerate cere un ajutor diferentiat din partea invatatoarei.

Dupa autori ca A. Leroy - Boussion si R. Ligeti conditiile de baza ale citirii sunt : auzul fonematic, capacitatea de analiza si sinteza a sunetelor verbale, discriminarea vizuala a formelor, sinteza silabica, memoria vizuala si auditiva.

Scrierea presupune ,la randul sau, antrenarea mai multor capacitati senzorial-perceptive si motrice, dar si alte procese mentale. Dintre premisele neurofunctionale ale insusirii scrisului retinem : stabilizarea laterabilitatii functionale a emisferelor cerebrale, maturizarea schemei corporale, perfectionarea perceptiilor spatiului in raport cu fiinta proprie, discriminarea formelor in spatii mici, distingerea caracteristicilor identice si a celor simetrice.

Insusirea citit-scrisului, dar si asimilarea multor cunostinte conduc la o crestere sensibila a vocabularului. La sfarsitul stadiului, vocabularul pasiv contine 4000-4500 de cuvinte, iar cel activ circa 1500-1600. Prin urmare aproape se dubleaza fata de cel al prescolarului. Semnificatia cuvintelor este mai imbogatita, mai precisa si copiii pot descoperi mai usor sensurile figurate ale unor expresii verbale. Competenta lingvistica a scolarului mic este in progres fata de stadiul anterior. La fel performantele exprimate in capacitatea de a dialoga, de a povesti, de a se exprima in scris.

In cursul ciclului primar, limba devine obiect de studiu, ea se insuseste constient si voluntar sub conducerea competenta a invatatoarei si contribuie la progresul tuturor capacitatilor cognitive ale copilului.

Schimbarea fundamentala care se petrece in planul gandirii, odata cu intrarea in cea de-a treia copilarie, este dobandirea caracterului operatoriu in functionarea ei. J. Piaget, care a studiat sistematic stadiile inteligentei umane, considera ca ,,.perioada dintre 7-8 ani si 11-12 ani este cea a desavarsirii operatiilor concrete.''(J. Piaget, B. Inhelder, Psihologia copilului, 1976, pag. 81). Aceasta subliniere generala trebuie completata cu cateva caracteristici care ne permit sa intelegem mai bine particularitatile de adaptare ale copilului la sarcinile scolare. Cele mai importante sunt :

a)      Gandirea depaseste datul perceptiv si isi subordoneaza perceptia. Trecerea la gandirea operatorie inseamna depasirea unor limite,intalnite in perioada prescolara cand perceptia este cea care subordoneaza gandirea intuitiva. Acum, raspunsurile copiilor la solicitari devin coerente, stabile, corespunzatoare cu datele obiectivelor sale si independente de implicarea eu-lui in situatii.

b)      Se realizeaza o prima descentrare cognitiva de propria fiinta si de dorintele si nevoile personale si se tine seama in mod sistematic de real. Scoala il atrage pe copil in lumea inteligibilului, rationalului si el este acum capabil sa urmeze acest drum.

c)      Caracterul operatoriu al gandirii scolarului micse exprima in faptul ca acum ea nu mai este doar o simpla desfasurare de actiuni mintale coordonate in functie de ceea ce percepe copilul sau de modul in care actioneaza in mod practic.

d)      O alta caracteristica a gandirii scolarului mic este faptul ca dobandeste reversibilitate. Adica, pentru ca au aparut operatiile si acestea nu functioneaza niciodata singular, daca sunt cu adevarat specifice gandirii, ele formeaza grupuri. Ele permit mai intai desfasurarea lor intr-un sens si apoi in sens invers. In fapt,scolarul mic stapaneste cu adevarat adunarea, atunci cand aceasta formeaza o unitate cu scaderea si cand poate cu usurinta sa treaca de la una la alta, sa o verifice pe una prin cealalta. Este, insa, o reversibilitate simpla, avand la baza relatia intre operatia directa si inversa ei.

e)      Operatiile de care dispune scolarul mic sunt concrete. Ele nu se pot desfasura cu succes decat cu sprijin pe date concrete. Scolarul mic gandeste asupra obiectelor si relatiilor fizice existente,chiar daca ele lipsesc din campul lui vizual. Nu pot gandi, insa, asupra unor notiuni sau relatii abstracte, decat limitat si numai in situatii privilegiate. Gandesc astfel corect conservarea cantitatii la 7-8 ani, dar cea a greutatii la 9-10 ani, iar a volumului pe la 11-12 ani.

f)        In acest stadiu se inregistreaza ceea ce J.Piaget a numit inceputul rationalitatii gandirii. Adica scolarul mic nu se mai increde in simple afirmatii, ci in relatiile pe care le poate surprinde. Poate sa porneasca de la anumite date si sa gaseasca un raspuns, este deci un inceput de deductibilitate. Rationamentul dominant este cel inductiv care sub influenta scolii dobandeste rigoare interna, judecatile care il alcatuiesc sunt legate in mod necesar.

In ceea ce priveste entitatile cu care opereaza gandirea scolarului mic, acestea sunt, la intrarea in scoala, aproape in exclusivitate notiuni empirice, dar o parte din acestea se vor transforma in notiuni stiintifice sub influenta procesului instructic educativ din scoala. Dar acestea au urmatoarele caracteristici distinctive : sunt concrete, adica au in mod obligatoriu corespondenti reali, se intemeiaza pe sisteme de operatii, fara de care ar fi, cum spune P. Osterrieth, niste simple etichete, alcatuiesc un fel de retele conceptuale limitate( M. Zlate, 2000, pag. 250) si nu sisteme functionale incheiate.

Grupurile de operatii si notiunile stiintifice stapanite le permit scolarilor mici sesizarea greselilor in gandire, contradictiile intre doua judecati, sa distinga mai bine diferenta dintre real si imaginar, sa gandeasca relatii cauzale mai simple, sa rezolve probleme si sa-si organizeze materialul de invatat.

La inceputul stadiului, micul scolar mai pastreaza inca trasaturile memoriei din stadiul anterior,dar procesul continuu de maturizare neurofunctionala si antrenarea constanta in activitatea de invatare sistematica schimba calitativ memoria de-a lungul celor patru ani de scoala. Printre cele mai importante caracteristici dobandite acum ,se numara : creste caracterul activ al desfasurarii procesului de intiparire, exista o mai stransa legatura a memoriei cu gandirea si o pondere din ce in ce mai mare a memoriei logice in rezolvarea tuturor sarcinilor de invatare, dominarea progresiva a memoriei voluntare, utilizarea in mod constient a criteriilor logice de organizare a materialului de invatat, constientizarea necesitatii repetarii a celor invatate. In legatura cu productivitatea generala a memoriei, incep sa apara si unele particularitati individuale si astfel elevii se pot diferentia intre ei in ceea ce priveste usurinta intiparirii, durata pastrarii si eficienta reproducerii.

De-a lungul ciclului scolar se asigura cateva conditii de baza pentru dezvoltarea capacitatilor imaginative si anume : a) Se acumuleaza atat o experienta perosnala de viata cat mai ales cunostinte elemnetare din domenii diverse care pot alimenta combinatiile imaginative ; b) Se amplifica interesul si capacitatile de observare a mediului inconjurator, a oamenilor si preocuparilor lor care alimenteaza si stimuleaza chiar demersurile imaginative ; c) Se inregistreaza asa cum am vazut o crestere insemnata a capacitatilor mintale care il fac pe copil sa priveasca in mod mai obiectiv lumea ; d) Sunt mai bine stapanite deprinderile de scris- citit, desene, modelare, constructii etc. ; e) Activitatile din clasa, dar si jocul si preocuparile din timpul liber al copiilor sunt si stimulente si surse de transformari imaginative.

Imaginatia reproductiva este antrenata in desfasurarea tuturor lectiilor, si cu deosebire, la cele de istorie, geografie, mediul inconjurator. In cele mai multe cazuri ea sprijina mai buna intelegere a cunostintelor sale sau aplicarea lor in noi situatii. Ea este deosebit de utila in dezvoltarea gustului pentru lectura. S-a demonstrat pe baza de cercetari ca elevii care erau slabi cititori aveau un nivel scazut de imaginatie reproductiva. Dar tot cercetarile au atras atentia si asupra unor distorsiuni in insusirea cunostintelor care pot fi datorate unor rezultate ale imaginatiei reproductive insuficient reglate de gandire ; s-a constatat astfel ca poate exista riscul imaginarii perioadelor istorice vechi cu includerea unor aspecte din contemporaneitate sau in cazul insusirii cunostintelor de geografie, elevii sa faca transpozitii nejustificate ale florei si faunei din zona in care traiesc ei, spre altele foarte indepartate. Daca se manifesta astfel de tendinte, ele sunt relativ usor de eliminat.

In ceea ce priveste cercetarea imaginatiei creatoare a scolarilor mici ea a generat puncte de vedere contrarii. Mai ales avandu-se in vedere exprimarea tot in desen, modelaj sau colaj s-au gasit mai putine transformari semnificative decat se asteptasera. Scolarii mici au obtinut rezultate mai putin concludente fata de prescolari. Mai ales din punctul de vedere al folosirii culorii in desen, au fost mai putin expresivi, mai fara inspiratie. La fel modelajul sau constructiile au fost realizate mai mult in limitele firescului, realitatii, stiutului si obisnuitului. S-a considerat chiar ca ar fi vorba de un regres al acestor capacitati

, dar

Intrarea copilului in scoala, activitatile specifice acestui nou mediu sunt factorii cei mai importanti care genereaza schimbarile semnificative in planul personalitatii de-a lungul acestui stadiu. Activitatile sistematice de durata, cerintele si exigentele progresive vor structura dezvoltarea capacitatilor formate anterior si vor genera altele. Intalnirea zilnica, perceperea reciproca, dialogul, imitarea, diferentierea de celalalt, compararea cu altul, competitia etc. sunt mecanisme de modelare si perfectionare discrete si continui ale personalitatii si ale tuturor structurilor psiho-comportamentale.

In ceea ce priveste imaginea de sine, cele mai importante aspecte sunt urmatoarele :

1. Eu-l fizic are in fundamentele sale o schema corporala consolidata, identitatea sa sexuala este clara, isi da seama de asemanarea sa cu familia, dar si ce il deosebeste de ceilalti ai sai.
2. Eu-l spiritual incepe sa fie mai implicat, mai ales in invatarea scolara, sa fie influentat de evaluarile invatatoarei si de aprecierile si admiratia colegilor. Insa, la aceasta varsta, ceea ce copilul vede ca fiind calitati ale sale rezulta mai degraba din interiorizarea aprecierilor celorlalti. De aceea,atat parintii, cat mai ales invatatoarea trebuie sa fie atenti la felul in care ii valorizeaza pe copii,deoarece aprecierile lor au urmari de durata si profunzime in dezvoltarea imaginii de sine a copilului.
3. Eu-l social este puternic influentat de viata de grup a scolarului mic,care este mult mai bogata decat la prescolar si fata de care el este mult mai receptiv. Scolarul mic are constiinta locului sau in grupul clasa si isi da seama pentru ce il apreciaza sau nu colegii.

Atentia pe care invatatoarea trebuie sa o acorde dezvoltarii unei imagini de sine cat mai corecte la elevii sai reprezinta o conditie a reusitei scolare din acest ciclu si o latura a pregatirii pentru intrarea in urmatoarele trepte scolare si pentru integrarea generala in viata si societate.