PSIHOLOGIA "NOILOR EDUCATII"

PSIHOLOGIA "NOILOR EDUCATII

Cuvinte cheie: caracterul prospectiv al educatiei, integrare-reintegrare, corelare, adaptare-readaptare, educatie pentru viitor, educatie pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, educatie demografica, educatie pentru timpul liber, educatie permanenta

Educatia este, pe de o parte, un produs al societatii; pe de alta parte, a servit societatea de-a lungul evolutiei sale istorice, satisfacandu-i nevoile, i-a prefigurat si-i prefigureaza viitorul. Invatamantul a fost modern in masura in care a corespuns nevoii de educatie potrivit nivelului de dezvoltare a societatii in momentul istoric dat. Prefigurarea viitorului, in fiecare etapa de existenta a societatii, a permis conturarea profilului personalitatii indivizilor supusi actiunii educatiei, potrivit nevoilor societatii, in perspectiva evolutiei acesteia pe trepte superioare ale exigentelor vietii. Ceea ce scoate in evidenta caracterul prospectiv al educatiei, faptul ca pregatirea tinerilor trebuie sa asigure integrarea lor sociala si profesionala, inclusiv din perspectiva exigentelor viitorului, pe care nu-l cunoastem. Intr-un foarte cunoscut raport al unei comisii internationale, redactat cu aproape trei decenii in urma, se consemneaza: "Viitorul nu poate fi prezis; viitorul poate fi inventat"; "pot fi prevazute mai multe viitoruri; trebuie sa alegem si sa vrem un viitor". In aceste conditii, ratiunea de a fi a educatiei este aceea de a contura, totusi, o ampla conceptie sau opinie asupra viitorului. Este si aceasta una din provocarile lumii contemporane. O solutie si un raspuns, fie si numai partial, la aceste provocari ar putea consta din punerea in functiune a unor noi tipuri de continuturi ale educatiei, prin crearea unor module sau teme de sinteza specifice in cadrul obiectelor de studiu traditionale sau a unor actiuni extradidactice si extrascolare, care sa aiba un caracter interdisciplinar, prin formularea unor finalitati cu perspectiva mai indepartata, avand ca tinta formarea unor capacitati de larga respiratie, precum: integrarea, reintegrarea, corelarea, adaptarea, readaptarea, aplicarea, valorificarea, creativitatea s.a. Cateva asemenea modele, cu caracter ilustrativ, care ar putea aparea foarte bine sub genericul "Noile educatii".

Educatia pentru viitor

Perspectiva integrarii socio-profesionale a oricarui tanar sau a reintegrarii - in cazul adultilor, atunci cand mobilitatea profesionala o solicita - este o tema care se afla mereu la ordinea zilei. Din acest punct de vedere, avem in fata o cunoscuta certa cu privire la precizarea viitorului: integrarea (reintegrarea) socio-profesionala. Tema care trebuie solutionata inca din perioada scolaritatii o constituie pregatirea psihologica si, mai ales, cea teoretica-practica pentru integrarea fireasca, fara convulsii in societatea viitorului, pentru exprimarea optiunii profesionale la timpul potrivit, in functie de parametrii care vor exista, indubitabil, atunci. In ultima perioada de timp au fost extinse cercetarile psihologice, pedagogice si sociologice cu privire la procesul complex al pregatirii tinerilor pentru integrarea sociala si profesionala. Tema este abordata, de obicei, din perspectiva functiilor si finalitatilor educatiei. Integrarea este tratata, ea insasi, ca o functie esentiala a educatiei: "integrarea individului in societate, in asa fel incat, ca urmare a asimilarii experientei sociale, a valorilor culturale, acesta sa creeze, el insusi, asemenea valori, care sa contribuie la dezvoltarea societatii D. Todoran). Functia fundamentala a educatiei este aceea de vehicula, selecta, actualiza si valorifica experienta sociala in vederea asigurarii unei integrari eficiente si rapide a individului in societate si, prin aceasta, in vederea crearii premiselor autodeterminarii sale, ca factor de progres social.

Educatia pentru respectarea drepturilor omului

Tema, in sine, nu este noua pentru societate; este noua ca argument de reflectie pentru educatie, la toate varstele. Modul in care este formulata spune multe. Ceea ce este cert e faptul ca ea nu poate lipsi din catalogul "noilor educatii", ca angajeaza educatia inclusiv in postura sa de "permanenta". Sintagma aleasa, asa cum apare formulata inclusiv in viata cotidiana, in presa scrisa si vorbita si care reprezinta o constanta a epocii actuale, are in vedere "constientizarea oamenilor in legatura cu drepturile lor la viata, la libera exprimare, la opinie, la respect reciproc etc. Cum se vede, prin dimensiunile ei, are vocatie internationala" (C. Cucos). In aceasta inedita postura, ea presupune: socializarea adecvata a copiilor si tinerilor prin actiunea comuna a factorilor educationali in perspectiva valorilor pe care le promoveaza si care reiese chiar din denumirea data noii educatii; formulare unor norme si valori conforme cu idealurile persoanei, cu dreptul acesteia de a exista ca entitate; acceptarea pluralitatii de exprimare si de existenta a celor care au propriile lor opinii; acceptarea si propagarea drepturilor stabilite in codurile internationale cu privire la drepturile si libertatile omului: Declaratia Universala a drepturilor omului, Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, Declaratia drepturilor copilului, Conventia asupra drepturilor politice ale femeii, Declaratia drepturilor persoanelor cu handicap etc.; eliminarea din sistemele de educatie a platformelor ideologice care propaga ura, razboiul, discriminarea si inegalitatea dintre oameni; alierea cu productii artistice sau cu alte manifestari (culturale, sportive, religioase, economice) purtatoare de mesaje clare in perspectiva intelegerii si nediscriminarii la nivel comunitar si international.

Educatia pentru pace se regaseste, atat din perspectiva obiectivelor, cat si a continuturilor si modalitatilor de infaptuire a lor, intr-o forma sau alta, in toate celelalte "educatii noi". Este generata de dorinta fireasca, innascuta de a trai in liniste si buna intelegere. Obiectivele educatiei pentru pace ar putea fi directionate spre: culegerea si folosirea unor concepte si cunostinte specifice problematicii pacii (pace, razboi, dezarmare, cooperare, echitate, agresiune, terorism, fanatism s.a.); cultivarea unor insusiri ale personalitatii (toleranta, acceptarea si respectarea opiniilor celor din jur, receptivitate); formarea unor atitudini, comportamente fata de propria comunitate si fata de umanitate (iubirea fata de aproape, solidaritatea umana, increderea in semeni etc). Educatia pentru pace presupune, pe de o parte, combaterea ideilor si conceptiilor care favorizeaza atitudini ostile, agresive, rasiste, ceea ce presupune, implicit, o atitudine de eliminare, de anihilare a propagandei agresive, razboinice. Pe de alta parte, ea implica promovarea si formarea unei conduite pasnice, de respect, intelegere intre indivizi si comunitati, ceea ce indreapta atentia spre cultivarea dragostei, simpatiei fata de semeni.

Educatia demografica tine de fenomenele si procesele privitoare la numarul, repartitia geografica, structura, densitatea, miscarea populatiei umane si compozitia ei pe grupe de varsta, pe sexe etc. Implicatiile acestui "fenomen" in procesul educational sunt dintre cele mai complexe. De aceea, educatia in materie de populatie are in vedere, in primul rand, captarea atentiei spre acele predispozitii valorice si atitudini care urmaresc apararea omenirii ca specie, combaterea degenerarii prin scaderea natalitatii si cresterea mortalitatii infantile, diminuarea controlului nasterilor etc. Dreptul la nastere si la existenta este inalienabil; fiecare fiinta este unica, irepetabila; e un adevarat miracol al existentei ca atare. Educatia demografica are ca element de intregire informarea in vederea cunoasterii a tot ceea ce tine de dinamica populatiei, de politica demografica, de particularitatile aparte ale vietii de familie. Dimensiunile demografice, indeosebi cele care tin de efectivele de elevi, au implicatii directe in constituirea formatiilor si structurilor de lucru, a spatiilor de scolarizare, a efectivelor cadrelor didactice, a mijloacelor de invatamant etc. In fine, nu trebuie uitata mult discutata si controversata problema a planificarii familiale, a intreruperilor sarcinilor.

Educatia pentru timpul liber

Se pare ca durata timpului liber are tendinta de a creste, cel putin din perspectiva celor doua zile de la sfarsitul saptamanii, precum si din aceea a folosirii tehnicilor electronice in toate sferele vietii si activitatii, indeosebi a celei intelectuale, care diminueaza considerabil timpul efectiv pentru rezolvarea obligatiilor scolare, profesionale si casnice. Intr-o asemenea imprejurare favorabila, planificarea si gestionarea productiva a timpului liber este nu doar oportuna, ci si necesara. O prima tema a acestei oportunitati este conturarea unei conceptii, a unei mentalitati cu privire la intrebarea: ce obiective imi propun pentru petrecerea timpului liber? Fara a da raspunsuri de tip scolar la aceasta intrebare, cel mai important aspect din perspectiva educationala este acela ca timpul liber sa nu devina un motiv al decaderii, o povara, un prilej de alunecare in plictiseala. Directiile sau domeniile mari ale folosirii timpului liber ar putea fi grupate dupa cum urmeaza: formarea capacitatii de a gestiona cat mai bine intregul regim de viata si de munca, pentru a dispune de cat mai mult timp liber; proiectarea timpului liber si includerea in programul intocmit a unor tipuri de activitate recreativa cat mai diverse, cu valente informative, formative, de divertisment, care sa provoace satisfactii, bucurii si impliniri care sporesc placerea de a trai; asigurarea alternantei si a complementaritatii intre activitatile din timpul liber (fizice, spirituale, de placere, de intretinere, necesare, obligatorii etc.); corelarea activitatilor din timpul liber cu practici formale (institutionalizate), in perspectiva valorificarii la scara sociala a tuturor tipurilor de activitate propuse.

Educatia permanenta este un proces de perfectionare a dezvoltarii personale, sociale si profesionale, pe durata intregii vieti, in scopul imbunatatirii calitatii vietii individului si a colectivitatii din care acesta face parte. Din punct de vedere individual, educatia permanenta este un efort de reconciliere si armonizare a diferitelor stadii ale instruirii, astfel incat individul sa nu mai fie in conflict cu el insusi. Din punct de vedere social, educatia permanenta este o stare, o calitate, dar si un ideal care se manifesta in atitudini, relatii si in organizarea sociala. Educatia permanenta a devenit o necesitate datorita realitatilor care alcatuiesc tabloul societatii moderne: schimbarea rapida are loc in toate sferele vietii; scolarii de astazi sunt pregatiti pentru o lume sociala si profesionala care, datorita schimbarii rapide, nu va mai exista cand ei vor fi adulti; s-a constatat deplasarea catre un nou mod de a concepe cunoasterea si, totodata, catre necesitatea de a facilita dezvoltarea personala deplina si autorealizarea; cresc preocuparile legate de pregatirea adultilor pentru schimbarile pe care le traiesc.

Din punct de vedere psihologic, educatia permanenta are cateva caracteristici majore:

Continuitatea dezvoltarii: invatarea este un fenomen care dureaza toata viata, desi in diferite stadii de dezvoltare poate varia ca forma si continut. Dezvoltarea cognitiva, dezvoltarea personalitatii, dezvoltarea sociala, emotionala si motivationala continua toata viata, iar educatia permanenta este considerata principiul organizator care face posibila functionarea procesului educativ in acest mod.

Trebuintele copiilor foarte mici: educatia permanenta recunoaste faptul ca perioada primilor ani de viata constituie un stadiu crucial in dezvoltarea intelectuala, a capacitatii de concentrare si mobilitate a atentiei, a capacitatii de a analiza si organiza experienta; de asemenea, este o perioada de formare a relatiilor interpersonale, de intelegere a propriului Eu, de formare a simtului identitatii. De aceea, educatia timpurie - ca prim stadiu al educatiei permanente - trebuie sa includa: dezvoltarea deprinderilor de a manipula informatii si simboluri, incurajarea varietatii in autoexprimare, stimularea curiozitatii, cultivarea increderii in propria capacitate de invatare, formarea simtului propriei valori, dezvoltarea capacitatii de a trai impreuna cu ceilalti.

Cerintele adultilor: pentru evitarea perimarii profesionale generate de schimbarile rapide este necesara cultivarea factorilor psihologici precum: flexibilitatea, acceptarea trecerii de la rolul de conducator la cel de cursant, increderea in propria posibilitate de schimbare, increderea in nou si disponibilitatea psihologica de a accepta noul.

Educatia pentru dezvoltarea personala: accentul se deplaseaza de la formarea unor deprinderi profesionale (cautate pe piata muncii) catre dezvoltarea intrapersonala, pe parcursul intregii vieti; de aceea, este necesara accentuarea rolului valorilor, al eticii, constiintei de sine, individualitatii si autorealizarii.

Educatia pentru dezvoltarea sociala: este necesara educarea flexibilitatii fata de rolurile sociale, precum si dezvoltarea capacitatii de a adopta alte roluri, astfel incat invatarea sa fie in legatura directa cu viata sociala reala, cotidiana. Astazi, rolurile sociale sunt supuse unui numar foarte mare de schimbari si, de aceea, educatia permanenta trebuie sa implice experiente care sa ajute individul sa efectueze schimbarile necesare fara a se dezorganiza in planul personalitatii.