Psihometria clasica si evaluarea formativa

Psihometria clasica si evaluarea formativa

"Diagnosticul defectologic" este dupa Dumitru Ciumageanu (1970) activitatea de sinteza a datelor de evaluare medicala, psihologica, pedagogica si sociala. Denumirea nu s-a consolidat in limbajul psihopedagogic actual, dar ideile preconizate au ramas valabile, in mare masura si astazi.

E. Verza arata ca psihodiagnoza la persoanele cu handicap trebuie sa vizeze:

diferentierea tulburarilor organice de cele functionale,

stabilirea rolului factorilor socio-culturali si familiali,

depistarea factorilor etiologici.

In procesul studierii indelungate a numerosi scolari cu probleme, initial s-a pus accentul pe scoaterea in evidenta a uneia dintre caracteristicile acestora - intarzierea in dezvoltare. Aceasta a fost perioada utilizarii cu predilectie a unor instrumente psihometrice, in care s-a insistat mai ales pe diferentele cantitative dintre copii, exprimate in "varste mintale" (V.M.) si "coeficienti de inteligenta" (C.I.).

A urmat apoi, ca o reactie fireasca, deplasarea spre aspectele calitative ale dezvoltarii, reflectate in descrierea unor sindroame si evidentierea unor trasaturi de specificitate, pe categorii si grade ale deficientelor.

Ca o tendinta de echilibrare a situatiei create prin exagerarea importantei fie a parametrilor cantitativi, fie a celor calitativi ai dezvoltrii, a aparut si se dezvolta orientarea formativa. Aceasta urmareste atat aspectele cantitative (indicii de intarziere), cat si cele calitative (dezechilibrele, dizarmoniile), dar mai ales urmareste perspectiva evolutiei posibile a copilului investigat, sub influenta interventiei corectiv-formative dirijate.

Prin maniera formativa, actul psihodiagnostic se intregeste, deoarece el abordeaza prezentul sau psihodiagnoza de stare (dupa E. Verza - 1987), nu doar prin prisma trecutului, a istoriei dezvoltarii (psihodiagnoza etiologica), ci si in perspectiva viitorului, a previziunii evolutiei in etapa imediat urmatoare (prognoza consecutiv diagnozei).

Orice proba clasica de psihodiagnostic poate deveni o proba formativa. Din ansamblul instrumental al psihologiei aplicate, printre cele mai apropiate orientarii formative sunt probele psihogenetice piagetiene, adica probele operatorii.

Pentru a fi eficienta in sens formativ, invatarea trebuie proiectata astfel incat sa actioneze in zona proximei dezvoltari, adica sa-l solicite pe copil peste capacitatile lui de invatare spontana. Astfel, invatarea urmareste transformarea continua a zonei proximei dezvoltari in zona dezvoltarii actuale, forta motrice a acestei dezvoltari accelerate gasindu-se in resursele interne ale invatarii ca factor dinamizator.

Psihometria clasica este statica si constatativa, pe cand metodele moderne sunt dinamice si formative. Psihometria clasica ne semnaleaza doar rezultatul functionarii cognitive, nu si procesualitatea ei. Metodele dinamice de diagnostic se centreaza pe proces, nu pe produs. Dinamismul are un dublu sens:

se dinamizeaza relatia drintre examinator si examinat (evaluarea nu asista pasiv la performantele subiectului, ci ofera "ajutoare" pe care acesta urmeaza sa le valorifice ulterior);

se dinamizeaza testul insusi, care masoara castigul cognitiv, survenit datorita invatarii dintre pre- si post-test, nu un nivel de performanta intelectuala deja dobandit.

Diagnosticul dinamic devine si formativ, in sensul ca el poate ghida interventia, modificarea cognitiva necesara pentru ameliorarea performantelor intelectuale (metodele traditionale ofera un diagnostic care nu poate ghida interventia).

Ajutoarele pe care evaluatorul le ofera evaluatului vizeaza 3 asoecte principale:

Utilizarea unor sarcini a caror rezolvare nu depinde in mod necesar de achizitiile cognitive anterioare;

Anihilarea acelor obstacole actuale care determina ineficienta functionarii cognitive;

Inducerea unui nivel optim al functionarii mintale, tinand cont de natura sarcinii si capacitatea subiectului.

Pentru a optimiza functionarea cognitiva a subiectului se incearca evaluarea potentialului de invatare si de dezvoltare, parcurgandu-se urmatoarele faze:

a)                masurarea initiala a capacitatilor rezolutive fara ajutor, in care sunt utilizati de obicei itemi ai unor teste de inteligenta psihometrice;

b)                o secventa mai mult sau mai putin de durata si structurata - elaborata de oferire a unor ajutoare pentru rezolvarea itemilor gresit rezolvati sau nerezolvati din faze anterioare;

c)                un retest final care vizeaza evaluarea gradului de transferabilitate si de integrare in structurile operatorii cognitive ale cunostintelor induse in faza de formare.

Caracterul dinamic si formativ al evaluarii este asigurat de permanenta conlucrare dintre subiect si examinator, avand ca scop crearea acelor conditii/contexte ale situatiei-problema care sa faciliteze valorificarea potentialelor latente (prin procedee de mediere).

Un specific al diagnosticului formativ privind interpretarea rezultatelor consta in luarea in considerare a raspunsurilor bune, dar izolate. Pe acestea diagnosticul elaborat pe baza metodelor psihometrice le ignora sau le considera intamplatoare. Scorurile obtinute la un test de inteligenta permit discriminarea cu suficienta precizie a nivelelor de performanta intelectuala (retard mintal, intelect de limita, inteligenta medie, inteligenta superioara). Ele ofera o buna predictie asupra performantelor scolare ale subiectilor, dar se dovedesc insuficiente pentru elaborarea unui plan individualizat al interventiei educative.

Evaluarea dinamica fundamenteaza educatia cognitiva, care cuprinde un ansamblu de metode si de programe ce vizeaza, in principal, ameliorarea eficientei intelectuale.

Diagnosticul formativ are 3 mari caracteristici care il deosebesc de testele clasice de inteligenta:

Este mai comprehensiv - poate face aceleasi selectii si predictii ca si metodele clasice, dar ofera in plus indici ai profilului cognitiv.

Este mai discriminativ - identifica nu numai nivelurile intelectuale pe care le putem stabili prin testele cunoscute. Acolo unde probele clasice sunt "opace" (exemplu: "intelect de limita"), probele formative detecteaza subcategorii (cuprinzand si pseudodeficienta mintala).

Este mai util psihopedagogic - orienteaza interventia psihologica si educatia cognitiva pentru ameliorarea performantelor intelectuale.

Rezumand, psihometria clasica este centrata pe produsul intelectual, fiind statica si constatativa; ea ofera o evaluare retrospectiva a nivelului intelectual si minimalizeaza relatia dintre inteligenta si invatare.

Dimpotriva, evaluarea formativa este centrata pe proces, ca atare ea devine dinamica, ofera o evaluare a potentialului de dezvoltare cognitiva si reconsidera relatia inteligenta-invatare, citind inteligenta in profilul cognitiv ce survine in urma situatiei de invatare.