RENASTEREA - UN SISTEM DE EDUCATIE UMANIST

RENASTEREA - UN SISTEM DE EDUCATIE UMANIST

Incepand cu secolul al XIV-lea o schimbare profunda se petrece in plan cultural: viata contemplativa nu mai este privita ca un ideal superior al existentei umane. Sunt criticate ascetismul medieval si retragerea invatatilor din viata activa. Orientarea culturii catre ceea ce este omenesc si situarea omului in centrul cunoasterii este cunoscuta sub numele de umanism

Sub influenta umanismului si in lupta cu ideile pedagogice scolastice au aparut si s-au manifestat o serie de idei pedagogice prin care se exprima respectul fata de om, increderea in posibilitatile sale fizice si intelectuale de dezvoltare, orientarea, in acest scop, spre studiul literaturii clasice laice si al disciplinelor realiste. Reprezentantii pedagogiei in timpul Renasterii italiene au dovedit o adanca intelegere a scopului educatiei si a mijloacelor adecvate de infaptuire a ei. Unii pretuiesc cultura clasica mai mult, altii mai putin, dar toti sunt influentati de ea, mai ales de Platon, Aristotel, Plutarch, Cicero, Quintilian si sunt unanimi in a recunoaste dreptul individului de a avea si alte interese decat cele strict legate de religie, desi nu neaga preponderenta punctului de vedere religios intr-o serie de domenii, cum ar fi, de exemplu, etica.

Schimbarile culturale survenite o data cu iesirea din canoanele dogmei crestine medievale, precum si transformarile petrecute in plan social(inceputurile capitalismului) s-au repercutat si asupra modului in care era conceputa si realizata educatia. Sistemul de educatie propus de catre umanistii Renasterii nu a fost o constructie abstracta, fara nici o legatura cu viata practica, precum in Evul Mediu. Valoarea omului nu mai este apreciata in perspectiva mantuirii intr-o "viata de apoi"; ea este conferita de meritul personal dovedit in aceasta lume, iar activitatea cetateneasca e conditia esentiala pentru realizarea unei personalitati integrale si libere.

Studiile umaniste continua sa se numeasca liberale, pentru ca sunt demne de omul liber si ii formeaza o constiinta de om liber sub aspect spiritual. Ele cultiva in om intelepciunea si virtutea. Sistemul de educatie umanist se baza pe Studia humanitatis, pe litterae humaniores, adica pe studiul operelor antichitatii clasice, considerate mijloace ideale pentru formarea omului complet: homo universalis

Studiile clasice si sistemul de educatie umanist, amenintand monopolul si spiritul invatamantului teologic, aveau sa intampine inevitabil rezistenta clerului. Primii umanisti s-au aparat spunand ca chiar pentru initierea si specializarea in studiile teologice e nevoie de o buna pregatire gramaticala si de cultura literara, fara de care nu se poate intelege Sfanta Scriptura si nu se pot combate afirmatiile necredinciosilor si ereticilor. De exemplu, Calucio Salutati explica "coruptia" latinei de catre membrii clerului prin lipsa lor de cultura profana, in particular prin necunoasterea gramaticii. Un discipol al acestuia, Leonardo Bruni(1369-1444) a elaborat si cateva precepte privind formarea omului superior din punct de vedere cultural. Un astfel de individ ar trebui sa se distinga prin pasiune pentru cunoastere, aprofundand toate disciplinele. El propunea ca in toate domeniile sa se aleaga doar capodoperele literaturii clasice si sa se concentreze nu numai asupra continutului, ci si la constructia frazei, la eleganta si frumusetea formei.

Leonardo Bruni distinge doua ordine de cunostinte:

a)Scientia rerum - studiul lucrurilor reale;

b)Peritia litterarum - formarea stilului literar.

Aceste doua aspecte se completeaza, caci literele fara cunostinte reale sunt sterile, iar cunoasterea lucrurilor reale, oricat de vasta ar fi, daca e lipsita de frumusetea formei literare devine obscura si greu de inteles.

Un complex plan de educatie umanista a fost elaborat de catre Pier Paolo Vergerio(1349-1420) in lucrarea Despre moravurile nobile si despre studiile liberale, lucrare ce cuprinde preceptele potrivite indeosebi pentru a educa fiii de nobili, ce trebuie sa se instruiasca pentru a merita conditia sociala pe care au mostenit-o. In opinia sa, scopul educatiei este de a intari pornirile bune si de a le indrepta pe cele rele. Mijlocul cel mai eficace este stimularea prin exemple extrase din literatura clasica. Tinerii, nu numai cei dotati, ci si cei mediocri, trebuie pusi sa studieze inca din copilarie si deprinsi cu ideea ca au sa invete toata viata: "Timpul de studiu nu se termina niciodata", spune Vergerio. El recomanda indeosebi studiul eticii, care le arata copiilor ce trebuie sa faca, si al istoriei, care le ofera exemplele demne de urmat. Totodata, regreta faptul ca elocinta, care ne invata sa ne exprimam cu gravitate si gratie, era in acele vremuri uitata. Semnificativa este si importanta acordata stiintelor naturale, prin care este cunoscuta originea si schimbarea continua a lucrurilor, cauzele si efectele miscarilor lor.

Sub inspiratia directa a lui Aristotel, Vergerio este partizanul educatiei de stat. Toate dispozitiile privind educatia ar trebui sa fie luate de stat, pe cale legala caci este in interesul sau sa aiba cetateni cu moravuri bune. Idealul educatiei este, asadar, o buna integrare sociala a individului. In infaptuirea ei prioritara este cultura spiritului, cultura generala fara a se neglija insa celelalte aspecte sufletesti sau trupesti. Parerea sa este ca fiecare trebuie sa imbratiseze mai ales acea disciplina pentru care se simte mai apt. De aceea, diagnosticarea si urmarea aptitudinilor personale joaca un rol important in educatie: "Mai intai fiecare va trebui sa-si descopere talentul sau daca din cauza varstei nu si-l poate aprecia, atunci acest lucru revine parintilor si celor ce le tin locul. Nu numai atat, dar copilul trebuie observat si in dezvoltarea lui sufleteasca, caci fiecare varsta isi are particularitatile ei, fie ca este vorba de insusiri favorabile, fie de defecte si educatia trebuie sa procedeze in consecinta". Metoda cea mai potrivita pentru educatia intelectuala a copiilor consta mai intai intr-o dozare adecvata a volumului cunostintelor, caci multa materie transmisa deodata este ineficienta. Curiozitatea si dorinta de studiu pre marea nu sunt bune, caci elevul voind sa imbratiseze prea multe in acelasi timp, se disperseaza. Invatand zilnic cate putin, dar temeinic, se poate ajunge mult mai departe. Memoria, care nu este totdeauna apanajul celor mai inteligenti, trebuie totusi cultivata prin dese repetitii sau recapitulari

Idei despre educatie, asemanatoare cu cele ale lui Vergerio, intalnim si la Leon Batista Alberti, care, in tratatul sau Despre familie sustinea ca natura l-a facut pe om ca fiinta sociala, i-a dat capacitatea de a cunoaste si i-a impus necesitatea ca, prin limbaj si rationament sa comunice cu ceilalti semeni ai sai, impartasindu-le ideile si sentimentele. Rolul educatiei e de a cultiva aceste dispozitii innascute ale oamenilor, indeosebi prin intermediul studiului operelor clasice. Nu pietatea constituie idealul ultim al educatiei; ea este doar o treapta spre adevaratul scop al vietii, care este fericirea in activitatea productiva si virtuoasa. Lauda, onoarea, gloria pe care ti-o dau ceilalti oameni, ca si faptul de a fi placut lui Dumnezeu, este semnul actiunii bune, iar fericirea este urmarea fireasca a unei vieti astfel indreptate, caci viata virtuoasa duce la fericire. De aceea, tineretul trebuie educat in acest sens.

Comunitatea pedagogica in care Alberti vrea sa vada realizandu-se educatia este familia, caci parintii sunt educatorii naturali ai copiilor, aceasta fiind misiunea lor cea mai importanta. Numai cand nu sunt in stare sa o indeplineasca, locul lor poate fi luat de un preceptor.

In educarea copiilor trebuie procedat cat mai activ posibil, mentinandu-se un contact permanent cu viata, cu oamenii, chiar daca studiul cartilor, pentru a cultiva spiritul, era considerat primul lucru folositor acestora. De asemenea, trebuie procedat sistematic la convorbiri cu copiii, punandu-i sa judece si sa-si dea parerea asupra unor chestiuni ce se ivesc in viata de familie si in viata sociala. , pentru a le ascuti intelectul si a le intari talentul.

Umanistii Renasterii au fost teoreticieni ai educatiei, dar a fi educatori practici, aceasta era o profesie pe care o considerau mai degraba ca o povara. Lui Petrarca, de exemplu, profesia de dascal, care initiaza copiii in gramatica si in artele liberale, ii aparea trista si mizerabila, cu totul nedemna de un spirit cu indemnuri superioare. Totusi, avem doua exemple de mari educatori practicieni: Vittorino da Feltre si Guarino Veronese.

Vittorino da Feltre(1378-1446) a studiat la Padova filosofia, dialectica, retorica si matematica. Un timp a functionat ca profesor La Universitatea din Padova, dar dupa o vreme se retrage si deschide un colegiu la Venetia. Dupa un timp, prin 1422-1423 deschide la Mantova o scoala privata, intr-o vila pusa la dispozitie de un aristocrat al locului pentru a-i educa proprii copii. Treptat, in aceasta scoala au fost acceptati si alti copii, inclusiv unii provenitii din medii sociale modeste.

Asemenea altor umanisti, da Feltre avea incredere in puterea educatiei si respect fata de posibilitatile de dezvoltare ale copilului, pentru ca pe fiecare natura l-a facut pentru o anumita activitate. Idealul sau pedagogic era pregatirea unor cetateni desavarsiti sub aspect intelectual, moral si practic-utilitar. In realizarea sa trebuie pus accentul nu numai pe educatia spiritului, ci si pe cea a corpului. In spiritul traditiei scolastice, preocuparile spirituale erau preponderente. In Renastere, umanistii au largit campul preocuparilor spirituale, fara a accepta insa intotdeauna educatia fizica. La scoala lui da Feltre gasim o armonizare a celor doua dimensiuni formative, dupa exemplul vechilor greci. In ce priveste disciplinele predate aici, pe langa matematici, geografie sau morala, literatura avea o importanta deosebita, cu predominarea literaturii latine asupra celei grecesti(Titus Livius, Cezar, Plutarch, dar si Homer, Demostene, Xenofon si Isokrates, Platon, Aristofan, Eschil, Sofocle, Euripide, Pindar). Autorii studiati erau astfel alesi incat contactul cu operele lor sa serveasca la educatia morala a elevilor.

Potrivit ideii pe care si-o facuse despre om si in care punctul de vedere vocational era foarte important, da Feltre individualizeaza pe cat posibil invatamantul, conform aptitudinilor fiecaruia. Asadar, fiecare, dupa cum l-a facut natura pentru o anumita ocupatie, va fi indrumat sa se exerseze in ea. Cei mai slabi nu trebuie abandonati, ci pusi la lucrari mai usoare, astfel incat nici unul dintre elevi sa nu fie lipsit de atentia educatorului.

Guarino Veronese(1374-1460) a facut studii la Ravena si Constantinopol, pentru ca, mai apoi, sa-si arate talentul de profesor la Florenta, Venetia, Verona si Ferara. In acest de pe urma oras, el a condus o scoala cu internat(un colegiu) si o data cu infiintarea Universitatii din Ferara a devenit unul dintre cei mai reputati profesori ai sai.

Pedagogia Renasterii franceze

Pentru a veni in intampinarea apetitului pentru studiile clasice, greu de satisfacut in conservatoarea Universitate pariziana, unde domnea inca spiritul teologic scolastic, regele Francisc I infiinta in 1530 institutia lectorilor regali, care avea sa devina mai apoi Collge Royal de France, iar dupa revolutia franceza vestitul Collge de France. Infiintarea acestei institutii menite sa promoveze studiile clasice s-a datorat mai ales staruintelor lui Guillaume Bud, un umanist care a sprijinit puternic miscarea in favoarea noii culturi. Multi intelectuali remarcabili ai epocii au predat aici, dintre care trebuie sa-l amintim pe Petrus Ramus(1515-1572), care a militat pentru introducerea limbii nationale in literatura si in stiinta si care ocupa, din 1551 catedra de elocventa si de filozofie, anume creata pentru el.

Francois Rabelais(1483-1553). In lucrarea sa Gargantua si Pantagruel, Rabelais si-a expus ideile referitoare la educatie, o educatie care trebuie sa se bazeze pe libertatea gandirii si exprimarii. Si in opinia sa, puterea educatiei este foarte mare. Gargantua era atat de prost si de necioplit datorita educatiei gresite primite in copilarie, insa de indata ce intra sub influenta unui bun preceptor transformarea se petrece rapid, incat nu mai este de recunoscut.

Scopul educatiei este expus in scrisoarea pe care Gargantua o trimite fiului sau Pantagruel: corpul si sufletul trebuie formate si dezvoltate in armonie, fara o precadere exagerata pentru unul sau altul. Totusi, educatia fizica este privita indeosebi ca o conditie a celei sufletesti. Pentru a-si cultiva spiritul, Pantagruel este sfatuit sa invete greaca, latina, araba, artele liberale, stiintele naturale, medicina si politica. Dar oricata eruditie si stiinta ar avea cineva, valoarea sa depinde, in cele din urma, de dimensiunea morala a sufletului sau. Stiinta este buna si pregateste pentru o virtute superioara, dar intelepciunea nu intra in sufletul rauvoitor si stiinta fara constiinta nu este altceva decat o ruina a sufletului. De aceea, perfectiunea morala a sufletului trebuie sa constituie un scop prioritar al educatiei.

Pentru atingerea unei inalte moralitati este necesara o influenta metodica, fara a se forta individualitatea copilului. Educatorul procedeaza bine daca mai intai il observa pe copil in manifestarile lui obisnuite si apoi, treptat, ii inlocuieste stilul de viata si preocuparile cu acelea apropiate atat scopului propus, cat si individualitatii sale. Exemplul bun si mediul favorabil constituie o conditie esentiala pentru educatie.

Sustinand un invatamant activ, placut, cu o succesiune bine armonizata intre preocuparile de educatie intelectuala si fizica, toate desfasurandu-se intr-o atmosfera de buna cuviinta si moralitate, garantata prin prezenta educatorului, romanul pedagogic al lui Rabelais il anticipeaza pe cel al lui Rousseau.

M. Montaigne(1533-1592). Nu credea in puterea educatiei de a transforma natura umana; credea insa in eficacitatea ei in ajutarea si intarirea acestei naturi(inclinatiile naturale). Natura umana ofera un material favorabil inrauririlor educative, dar in anumite limite. Optimismul sau pedagogic este, deci, unul moderat de constiinta acestor limite, care devin si mai puternice daca educatia este prost condusa. Asa cum reiese din paginile Eseurilor sale, Montaigne intelegea scopul educatiei ca fiind unul eminamente de educatie cetateneasca. Copilul trebuie astfel crescut incat sa devina un om sincer, care sa iubeasca adevarul, sa cedeze in fata argumentului cel mai bun fara a se incapatana intr-o opinie de a carei netemeinicie s-a convins. Dar virtutea conceputa cu un caracter atat de social-cetatenesc, trebuie sa-si aleaga drumul de manifestare potrivit naturii copilului, potrivit inclinatiilor sau formei sale particulare de viata. Viata urmeaza sa fie condusa potrivit vocatiei noastre spre tinta de virtute care este datoria publica. Omul virtuos este eminamente activ, traieste si lucreaza potrivit vocatiei sale. Un astfel de om va fi mai putin savant, dar va avea cu atat mai mult o judecata sanatoasa; nu va fi omniscient, dar va putea oricand, pe baza pregatirii anterioare, sa-si apropie stiinta de care are nevoie in imprejurari speciale. Nu multilateralitatea stiintifica, ci multilateralitatea putintei il va caracteriza in activitatea sa, o activitate care are mereu binele ca scop. De aceea, nu trebuie sa-i cerem copilului sa reproduca parerile altora; mult mai important este sa il ajutam sa-si formeze o convingere proprie. Nu are valoare in primul rand stiinta cu care parintii vor sa mobileze intelectul copilului, ci formarea capacitatii de judecata. Desigur, cunostintele isi au valoarea lor formativa, dar atunci temeinicia si nu cantitatea lor are valoare. Nu cunostinta, ci putinta are prioritate; nu atat invatatura, cat folosul acestei invataturi, manifestat in actiune.

Exercitiul este un mijloc eficient de educatie, daca se realizeaza ca o experienta proprie(spontaneitate si efort propriu) si nu ca un simplu efort de memorie. Cunostintele trebuie sa fie asimilate si nu doar memorate. Chiar daca am putea fi savanti cu stiinta altora, intelepti nu putem fi. De aceea, este necesar sa avem grija, in educatia copilului, sa nu asezam nimic in intelectul sau prin simpla autoritate, dimpotriva, sa-l determinam sa gandeasca. Prin urmare, metoda socratica o va inlocui pe aceea in care profesorul singur este activ. In aplicarea ei se va tine seama de inclinatiile naturale ale copilului, deoarece daca se neglijeaza individualitatea acestuia, educatia poate ramane fara rezultate.

In ce priveste comunitatea pedagogica, Montaigne nu este adeptul educatiei publice, care nu de putine ori abrutizeaza copilul. Educatia in familie isi are si ea lipsurile sale: incapacitatea parintilor de a se ocupa cu pregatirea copiilor si defectele inerente vietii de familie: atitudini subiective, lipsa de autoritate etc. Si atunci, Montaigne opteaza pentru o a treia solutie, dificil de aplicat: educatia cu preceptor, departe de casa, in diverse localitati, acolo unde il conduc pe tanar calatoriile atat de necesare educatiei sale.

Alti umanisti - Erasmus din Rotterdam(1466-1536). Considera educatia ca fiind izvorul oricarei capacitati umane. Tendinta spre educatie se afla intemeiata pe natura insasi a copilului, caci de indata ce acesta s-a nascut este gata sa primeasca tot ce-i este propriu omului. Idealul pedagogic propus de catre Erasmus(Elogiul nebuniei) este de a forma un corp sanatos, o inteligenta cultivata, impreuna cu o moralitate care cuprinde in sine atat onestitatea individuala, cat si folosul adus statului si umanitatii in genere.

Educatia fiecarui individ urmeaza sa fie cladita conform particularitatilor sale, caci "natura trebuie sprijinita in acea parte spre care ea este inclinata de la sine". Perfectiunea la care un om ajunge prin educatie nu inseamna o treapta de superioritate umana decat daca directia in care se manifesta este morala: "Este mai bine sa fii un imbecil decat un om corupt", spune Erasmus subliniind importanta dimensiunii etice a idealului de formare a omului.

In ce priveste institutia menita sa se ocupe de educarea copilului si Erasmus opteaza pentru familie. Daca parintii nu pot sa-si asume educarea copiilor sa recurga la un preceptor platit si daca nu-si permit nu exista alta solutie decat scoala publica. Educatorul, fie el preceptor in casa. Fie profesor la scoala publica, trebuie sa posede insusiri deosebite. Mai intai, sa fie tanar, in floarea varstei pentru a nu starni repulsie copilului, la nivelul caruia este nevoit sa se coboare, dar fara ca acest fapt sa insemne o cadere in copilarie, cum se intampla cu batranii. Apoi, el trebuie sa aiba un spirit inventiv, sa fie priceput in a descoperi tot felul de mijloace prin care sa faca invatarea placuta. Cerintele fata de cultura profesorului sunt foarte mari: o cultura multilaterala si, daca omeneste nu este posibil sa stie totul, atunci sa posede cel putin ce este mai important din fiecare disciplina.

Convins de importanta pe care o au influentele din afara asupra copilului, Erasmus credea ca educatia incepe dinainte de nastere, din momentul conceptiei. Prin urmare, parintii trebuie sa fie constienti ca starea in care se afla in momentul conceptiei si pe parcursul sarcinii are o influenta asupra viitorului lor copil. Educatia morala si religioasa incepe imediat dupa nastere; acelasi lucru intamplandu-se si cu formarea inteligentei, totul depinzand de alegerea cunostintelor corespunzatoare varstei. Solicitarea ca instructia sa inceapa la cea mai frageda varsta se sprijina pe convingerea ca in insasi natura copilului sta tendinta spre educare. Aceasta predispozitie a copilului spre educatie devine, cand este vorba de dezvoltarea inteligentei, un fel de predispozitie pentru toate domeniile culturii. Evident, dispozitiile naturale nu sunt suficiente; la ele trebuie sa se adauge straduinta noastra de a furniza copilului cunostinte. Aptitudinile fiind date, indrumarile teoretice sunt indispensabile formarii individului.

Sarcini de lucru:

1.Comentati din perspectiva pedagogiei moderne ideea exprimata de Erasmus conform careia eruditia nu este totuna cu educatia.

2.Aratati in ce masura idealul educational al lui Homo universalis mai poate fi vizat in scoala contemporana?

3.Comentati urmatoarea afirmatie a lui Montaigne: 'Eu nu vreau sa intemnitam pe acest copil: nu vreau sa-l lasam prada maniei si gandurilor negre ale unui invatator nervos; nu vreau sa-i stricam spiritul, tinandu-l in tortura si munca, dupa moda altora, paisprezece, cincisprezece ore pe zi.'. Cat de actual este mesajul sau?