ROLUL JOCUL DIDACTIC IN INVATARE

ROLUL JOCUL DIDACTIC IN INVATARE

LOCUL SI IMPORTANTA JOCULUI DIDACTIC IN

DEZVOLTAREA COPILULUI

Rolul si locul jocului in sistemul mijloacelor educative a fost si este recunoscut de marea majoritate a pedagogilor lumii. Formele de manifestare ale jocului si functiile sale difera de la o perioada de varsta la alta. Daca in perioada copilariei jocul indeplineste mai mult functii cognitive sau formativ -educative ,mai tarziu functiile sale devin de recreere si reconfortare fizica si pshica.

Practica dovedeste ca atat cronologic cat si educativ, legea dezvoltarii copilului urmeaza calea de la joc la invatatura si munca, ponderea avand-o una sau alta din activitati, in functie de specificul si particularitatile diverselor perioade ale varstei umane. Trecerea de la o perioada de dominatie a unei activitati la alta se realizeaza in mod treptat intr-o perioada destul de indelungata de timp si care nu presupune excluderea uneia si inlocuirea brusca prin alta, ci dimpotriv, coexista cele doua forme de activitate printr-o imbinare care inlesneste saltul de la o etapa la alta fara praguri , fara obstacole.

Jocul didactic reprezinta forma de trecere de la joc la invatatura si este o activitate care se deosebeste prin structura specifica de celelalte activittii cu continut asemanator. Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire si educare a scolarilor deoarece rezolva intr-o forma cu totul adecvata varstei sarcini instructive complexe. Eficienta jocului didactic in raport cu celelalte mijloace practicate in scoala este cu atat mai mare cu cat se realizeaza o concordanta perfecta intre procesul de cunoastere a mediului inconjurator, procesul de invatare si actiunea de joc, atat de atractive pentru scolari. in felul acesta procesul asimilarii si adancirii cunostintelor este adaptat la cerintele si specificul varstei scolare.

Prin introducerea si folosirea jocului didactic ca mijloc de baza in dezvoltarea vorbirii se realizeaza una din cele mai importante cerinte ale educatiei scolare, aceea de a-i invata pe copii foarte multe lucruri, insa nu prin metode scolare ci sub forma de joc. Jocul didactic reprezinta forma de activitate care imbina in mod armonios sarcinile intsructive cu latura distractiva. El realizeaza in practica dezideratul invatarii prin joc, prin organizarea unor activitati special create de adulti in acest scop. Structura lui este specifica, reusind sa imbine intr-o fina tesatura sarcina didactica, regulile si elementele de joc. Fiind un joc a carui actiune este construita in scopuri didactice se tine seama de linia generala a evolutiei copiilor in joc si se complica cerintele, complexitatea problemelor didactice, regulile.Cu cat copiii sunt mai dezvoltati, elementele de joc se estompeaza si apar din ce in ce mai conturate problemele didactice la a caror rezolvare copiii sunt antrenati din timp.Treptat jocul didactic trece de la rezolvarea pe planul actiunilor concrete la acela al actiunilor mintale. Concludente sunt jocurile in care copiii trebuie sa raspunda prompt si corect, sa ghiceasca repede un cuvant dupa unele indicii abstracte, sa compuna o ghicitoare, sa gaseasca cuvantul care lipseste intr-un context etc.

Comparat cu celelalte jocuri cu subiect si reguli stabilite de invatatoare, jocul didactic se deosebeste prin continutul pe care-l dezvaluie si prin faptul ca accentul cade pe rezolvarea sarcinilor intelectuale, respectiv pe cunoasterea mediului inconjurator, dezvoltarea vorbirii sau formarea reprezentarilor matematice.

Jocul didactic are o larga contributie, mai cu seama in stimularea si dezvoltarea tuturor proceselor psihice. Cea mai mare parte a jocurilor didactice cuprinde importante exercitii senzoriale si de memorare, contribuind la dezvoltarea sesibilitatii auditive si a auzului fonematic.

Efortul intens intelectual al copiilor este posibil in cadrul jocului didactic numai cu conditia de a mentine treaza atentia lor. Jocurile orale cer copilului discernamant in alegerea cuvintelor, in inlocuirea unui cuvant prin altul cu inteles opus. Ele dezvolta promptitudinea reactiilor verbale, contribuie la precizarea vocabularului, la activizarea vorbirii corecte din punct de vedere gramatical.

Jocul didactic este activitatea cea mai fireasca, care corespunde cerintelor de dezvoltare a copiilor, tendintei lor de a fi in contact cu adultii si cu alti copii, de a precepe activ, de a intelege si a oglindi lumea inconjuratoare, de a-si exprima gandurile. Actiunea jocului didactic asupra comportamentului copiilor, asupra disciplinei, asupra caracterului si vointei este permanenta, directa si de o intensitate mare, ceea ce-i mareste considerabil valoarea instructiva si educativa.

Contributia activitatilor de joc la dezvoltarea proceselor psihice si a personalitatii scolarului mic

"Timpul este un copil care se joaca", este metafora "cu deschidere ludica maxima, generatoarea unei considerabile literaturi filosofice in care, sub masca jucatorului divin, s-au perindat pe rand Natura, Ideea, Vointa, Noul Primordial, sau la limita, Nimeni, in care caz lumea a putut fi inteleasa si ca un joc fara de cel care se joaca."

Copilaria este perioada celei mai intense dezvoltari fizice si psihice a fiintei umane, de aceea, intrarea in scoala, frecventarea si parcurgerea cu succes a sarcinilor impuse de obiectivele pedagogice ale cursului primar reprezinta momente hotaratoare ale vietii. Invatarea de tip scolar isi are radacinile in formele de experienta spontana ale varstei prescolare, care se imbina cand cu manipularea obiectelor, cand cu jocul, cand cu forme elementare de munca. Se poate sustine ca in jurul varstei de sase ani, luata ca norma, se formeaza premisele trecerii de la activitatea de joc la cea de invatare. Desi se implica si se intrepatrund, situandu-se intr-o ordine de succesiune genetica, jocul si invatarea, privite ca forme de activitate distincte ale conduitei infantile, se afla in raporturi antinomice. Jocul este considerat ca o activitate libera, spontana, bazata pe comunicarea nemijlocita si pe simpatie interpersonala, pe "jocul" dispersional al atentiei, realizandu-se un raport de noutate, creativitate si autodirijare ce nu permite instalarea oboselii si plictiselii iar invatarea se constituie ca fiind o activitate obligatorie, cu program stabilit si efort dozat, cu operatii si prestatii masurate prin raportare la un etalon. Datorita notelor definitorii celor doua tipuri de activitate, raportandu-se la caracteristicile de personalitate si indicele de maturizare, trecerea si adaptarea la noua situatie, cea de scolar, cu status si rol bine definit, pot sa decurga inegal de la un copil la altul. Astfel pot fi admise valide cele doua situatii: a copiilor la care premisele necesare trecerii la scolaritate s-au maturizat, dar formal ei raman insa prescolari, desi pot realiza activitatea de invatare; si cea a copiilor la care premisele trecerii cunosc o oarecare intarziere in formarea lor, desi formal, ei au inceput sa desfasoare noua forma de activitate, invatatura, dezvoltarea lor fiind inca dependenta de structurile jocului.

Completarea si perfectionarea conditiilor psihologice interne sunt absolut necesare, deoarece ramanerea in urma se poate croniciza.

Jocul ca activitate fundamentala din gradinita nu va disparea complet, ci dimpotriva va insoti si va completa activitatea de invatare. Acum jocul va avea in consideratie mai mult sarcinile didactice, constituindu-se ca o activitate ce trebuie sa ocupe un loc prioritar in procesul de predare-invatare.

Ocupandu-se cu observarea, descrierea si explicarea jocului copiilor si al oamenilor adulti, psihologia si sociologia cauta sa stabileasca natura si semnificatiile acestuia si sa indice locul lui in planul vietii asa cum scolii i s-a atribuit calitatea formatoare asupra laturii psihice a copilului.

Dezvoltarea proceselor senzoriale

In faza scolaritatii mici se dezvolta vazul, auzul precum si analizatorul verbo-kinestezic, solicitat cu deosebire in activitatea citit-scrisului.

Desi interesul pentru joc ramane foarte puternic, creste interesul pentru film, cartile cu povestiri, cu actiuni palpitante.

Copiii de sex diferit incep sa se separe in mod spontan in jocuri, devin mai meditativi. Este evidenta dorinta copilului de autoperfectionare, de imbogatire a cunostintelor. Acesta devine mai ordonat, mai perseverent, simte nevoia de a-si planifica timpul si activitatile.

La inceputul scolarizarii, copilul manifesta o deosebita curiozitate care constituie un sprijin pretios in desfasurarea activitatii instructiv-educative. Calitatea de scolar schimba continutul activitatii sale anterioare si pozitia sa in societate, invatarea fiind o activitate dirijata, serioasa, cu raspundere. Aceasta calitate schimba de asemenea relatiile copilului cu cei din jur, creeaza obligatii si datorii.

Invatatorul este cel care influenteaza cel mai puternic dezvoltarea scolarului mic. Exemplul invatatorului, exigentele lui, aprecierile facute asupra comportarii elevilor il impresioneaza adanc si-i determina o comportare corespunzatoare. In procesul de invatare se imbogatesc cunostintele elevului si se dezvolta procese psihice, se formeaza deprinderi de munca intelectuala si deprinderi practice, se dezvolta aptitudiniile creatoare, gustul pentru frumosul din natura si cel artistic.

Sub influenta muncii, a jocului si mai ales a procesului de invatamant are loc in aceasta perioada o intensa dezvoltare intelectuala a copiilor.

Astfel, la micii scolari se constata o largire a campului vizual si o crestere a preciziei in diferentierea nuantelor cromatice. Se inregistreaza progrese ale capacitatii de receptionare a sunetelor inalte si ale capacitatii de autocontrol a propriilor emisiuni vocale. Este perioada in care continua sa se dezvolte toate formele de sensibilitate, modalitati senzoriale (vizuala, auditiva, tactila, chinestezica,etc.) precum si toate formele complexe ale perceptiei.

La intrarea in scoala perceptiile copiilor pastreaza inca unele trasaturi care vin in contradictie cu activitatea pe care vin sa o desfasoare. Elevii de varsta scolara mica se caracterizeaza printr-o deosebita receptivitate fata de realitatea inconjuratoare. Dar perceptia lor este globala uneori, superficiala. Invatatorul trebuie sa asigure, in desfasurarea procesului instructiv-educativ, conditii favorabile de sporire a eficientei invatarii perceptive prin orientarea si conducerea completa a capacitatii elevilor de sesizare, constientizare, discriminare, recunoastere si interpretare adecvata a obiectelor si fenomenelor percepute concret, intuitiv, direct, observational. Pe parcursul micii scolaritati, perceptia castiga noi dimensiuni, evolueaza. Procesele perceptiei spatiului se datoresc in primul rand imbogatirii experientei proprii de viata a copilului sub influenta scolara, crescand si precizia diferentierii si denumirii formelor geometrice.

In cadrul procesului de invatare uneori nu este necesar si nici chiar posibil ca obiectele, fenomenele reale sa fie prezente si sa fie percepute direct de elevi. Totusi, in aceste conditii cunoasterea lor poate fi realizata deoarece informatiile percepute anterior nu dispar fara urma din mintea elevilor. Ele au capacitatea de a fi conservate si reactualizate la nevoie in lipsa stimulilor care le-au determinat, ca urmare a procesului psihic de reprezentare a lor sub forma de imagini secundare. La intrarea in scoala copilul poseda numeroase reprezentari despre obiectele de uz casnic, despre fructe, animale, oameni din jurul sau. Copilul ajunge sa inteleaga toate aceste lucruri apeland la reprezentari. Caracteristic pentru micul scolar este trecerea de la aparitia involuntara la capacitatea de a evoca reprezentari in mod voluntar, precum si cresterea elementului generalizator care faciliteaza asimilarea, insusirea treptata a notiunilor. Datorita activitatii organizatoare a cuvantului, reprezentarile micului scolar se elibereaza treptat de caracterul lor difuz, devenind mai precise mai clare. De la reprezentari separate se trece la grupuri de reprezentari. Noile caracteristici - claritatea, coerenta, mobilitatea - pe care le dobandesc reprezentarile in cursul micii scolaritati fac posibil ca elevul sa le poata stapani si dirija cursul.

Dezvoltarea proceselor cognitive superioare

Gandirea scolarului mic este, intr-o buna masura, concreta adica se bazeaza pe suport senzorial-perceptiv. In procesul de invatamant, invatatorul transmite elevilor si cunostinte pe baza altor cunostinte mai vechi, servindu-se de cuvinte, aceasta ducand la dezvoltarea necontenita a gandirii abstracte a copilului de varsta scolara mica. Numarul reprezentarilor si notiunilor creste mereu, de la o clasa la alta. Gandirea copilului prezinta unele neajunsuri, cum ar fi faptul ca nu este ampla. Acest neajuns poate fi inlaturat prin indrumarea pas cu pas a gandirii elevului de la concret la abstract.

La aceasta varsta copiii admit conservarea materiei, incep sa recunoasca conservarea greutatii si mai tarziu conservarea volumului. La varsta de 11-12 ani ajung sa surprinda fenomene inaccesibile simturilor - permanenta, invariatia - gandirea ridicandu-se in plan abstract, categorial. La inceput, copiii inainteaza in rezolvarea sarcinilor cu ajutorul ipotezelor, al admiterii in plan mintal a diferitelor posibilitati de actiune. Cu timpul devine capabil sa explice, sa argumenteze, sa dovedeasca adevarul judecatiilor sale. Multe din cunostintele sale si le dovedeste acum, pe calea gandirii, depasind raporturile cognitive primare si actionand mintal pe calea deductiva, apeland la anumite principii de rezolvare generala. A gandi inainte de a actiona devine un mod de raportare a copilului nu numai la sarcinile cognitive dar si la alte aspecte ale activitatii sale, de pilda, la relatiile si procesele de comunicare cu ceilalti.

Elemente ale gandirii intuitive concrete, cu caracter practic, specifice prescolarului, mai apar inca in gandirea scolarului mic, indeosebi in primele clase. Se mai intalnesc tendinte de sincretism, rezultat al insuficientei analize a sarcinilor cognitive si al amestecului conditiilor esentiale ale problemei cu cele neesentiale. 

Materia prima a gandirii este constituita din scheme, imagini, simboluri si concepte ca cel de substantiv, verb, adjectiv, etc, dar si concepte mai complexe ca cel de succesiune, de transformare, de relatie, de dezvoltare. Exista si aspecte ale activitatii intelectuale, cele ce tind de operativitatea gandirii. Din acest punct de vedere unii autori (J. Piaget) considera ca dupa 6-7 ani, se organizeaza operatii intelectuale inca orientate concret. Ele cuprind grupuri de operatii care dispun de forme de reversibilitate, adica posibilitatea folosirii concomitente a sensului direct si invers a anticiparii rezultatului, efectuarii unor corectii, in plan mintal, cum ar fi: clasificarile, scrierile, corespondentele. In afara de operatii de acest gen exista grupuri de operatii specifice, ce se realizeaza in zonele unui domeniu determinant (gramatica, aritmetica, geografia). In aceasta perioada a micii scolaritati se formeaza aspecte mai consistente ale stilului cognitiv. Scolarul mic mai poate fi supus influentei iluziei momentane in raportarea la cantitati ca urmare a insuficientei eliberari de sub dominatia nemijlocita a campului perceptiv.

J. Bruner atribuie jocului ca forma de activitate instructiv-educativa o deosebita importanta pentru dezvoltarea intelectuala, deoarece combinatiile de materiale precum si orientarea in ansamblul caracteristicilor aparute in desfasurarea jocului, pot determina folosirea ulterioara a materialului respectiv ca instrument in rezolvarea problemelor. Exista de asemenea si servicii educative cu caracter recuperativ folosite cand unii copii manifesta lene (fata de invatatura, de activitatile de cooperare). A treia categorie de sarcini educative se refera la invatare. Copiii trebuie sa-si formeze un regim de viata rational si igienic.

In procesul de invatamant se dezvolta operatiile de gandire absolut indispensabile oricarei activitati intelectuale: analiza si sinteza, comparatia, abstractizarea si generalizarea, clasificarea si concretizarea logica. Experienta scolii si cercetarile moderne de psihologie dovedesc ca posibilitatile scolarului mic, resursele lui intelectuale sunt mai bogate decat se considera anterior.

Prin procesul invatarii se grabeste maturizarea functiilor analitice, sintetice ale creierului si, implicit dezvoltarea perceptiei, a memoriei si a limbajului, copilul isi insuseste cunostinte, priceperi si deprinderi, modalitati de gandire si comportamente sociale. O invatare pe baza de procedee rationale grabeste atat maturizarea functiilor sistemului nervos central si a analizatorilor, cat si dezvoltarea proceselor intelectuale. Acestea la randul lor cresc randamentul invatarii. Nu orice invatare are rol formativ, ci numai aceea bazata pe motivatie, pe intelegere si structurarea logica a cunostintelor, pe problematizare, cercetare si descoperire, pe formarea unor capacitati si abilitati intelectuale. Jocurile in activitatile de invatare dezvolta capacitatile intelectuale, fac trecerea treptata de la concret la abstract si ajuta la specializarea operatiilor gandirii (logice, creatoare), de analiza, sinteza, se consolideaza cele patru operatii pentru rezolvarea mai rapida a exercitiilor si problemelor.

Gandirea devine mai productiva ca rezultat al cresterii gradului de flexibilitate si mobilitate, al utilizarii diferitelor procedee de activitate mintala.

Tot atat de adanci sunt si transformarile care se produc in dezvoltarea limbajului scolarului mic. Pana la intrarea in scoala, limba este asimilata in practica nemijlocita a vorbirii. In scoala insa, limba devine un obiect de invatamant organizat, sistematic. Alaturi de forma orala care se perfectioneaza continuu in procesul de invatamant, un rol important in dezvoltarea constienta a limbajului atat ca mijloc de comunicare cat si ca instrument de gandire, de asimilare a cunostintelor ii revine limbajului scris. In ceea ce priveste limbajul oral, una din laturile lui importante este conduita de ascultare. Cu prilejul rezolvarii problemelor de aritmetica, desenand sau privind o imagine, scolarul mic invata treptat sa asculte explicatiile invatatorului si sa mearga "pe urmele" indrumatorilor si rationamentelor sale.

In cursul micii scolaritati se formeaza capacitatea de citit-scris si aceasta impulsioneaza progresele limbajului. Copilul capata cunostinte despre structura morfo-semantica a cuvintelor. Dezvoltarea limbajului se face si in contextul altor activitati scolare de munca, desen, istorie, observare a naturii, cu prilejul carora copilul face cunostinta cu o noua terminologie care variaza de la un domeniu la altul.

La varsta scolara mica pot aparea si unele erori de pronuntie si scriere care pot fi inlaturate cu timpul prin munca de predare-invatare cat si prin activitatea recuperatorie. La limba romana jocurile ajuta la corectarea deficientelor de vorbire, pronuntarea corecta a sunetelor, silabelor, cuvintelor, dezvoltarea si imbogatirea vocabularului, aplicarea corecta a semnelor gramaticale. Ca sarcini se urmareste dezvoltarea auzului fonematic, pronuntarea corecta a cuvintelor sub aspect morfologic, exprimarea logica, coerenta si intelegerea aspectului semantic a tuturor cuvintelor. Stimulati fiind in gasirea mai multor solutii in combinarea cuvintelor pentru a realiza o comunicare, implicit se realizeaza si probleme ale acordului, alegand forme care se potrivesc situatiei date. Aceste tipuri de exercitii contribuie la formarea capacitatilor de exprimare a ideilor in propozitii, rezultat observat in verbalizarea independenta a celor percepute din tablourile, plansele folosite la lecturi, lecturi dupa imagini sau povestiri citite.Transformari importante se produc si in dezvoltarea memoriei. Scolarul mic retine in general mai usor formele, culorile, intamplarile decat definitiile, demonstratiile, explicatiile. Uneori el memoreaza mecanic, nu logic, memoreaza cuvinte, nu idei, pune pe acelasi plan ideile principale cu cele secundare. Importante de cunoscut pentru invatator sunt calitatile memoriei: volumul, mobilitatea, rapiditatea, trainicia, promptitudinea la memorare, conservare si reactualizare, calitati ce pot fi modelate, educate si perfectionate la niveluri performantiale superioare, mai ales ca la aceasta varsta creste considerabil volumul memoriei si se imbogatesc indicatorii trainiciei si rapiditatii memorarii diferitelor continuturi. Invatatorul il ajuta sa memoreze voluntar, intentionat logic.

Intr-o foarte stransa legatura cu gandirea si limbajul se afla imaginatia. Cu cat copilul este mai evoluat pe plan mintal, cu cat poseda mai multe notiuni si un vocabular activ mai bogat, cu atat imaginatia lui va avea mai multe elemente, mai mult material pentru a construi, pentru a crea. Este foarte mult solicitata imaginatia reproductiva, copilul fiind pus adesea in situatia de a reconstitui imaginea unor realitati.

In stransa legatura cu imaginatia reproductiva se dezvolta imaginatia creatoare. Ascultand o poveste, scolarul mic este capabil sa si-o reprezinte transformator, introducand modificari in desfasurarea subiectului. Formele creative ale imaginatiei scolarului mic sunt stimulate de joc si fabulatie, de povestire si compunere, de activitatile practice si muzicale, de contactul cu natura si de activitatile cu munca.

Asadar in perioada micii scolaritati, imaginatia se afla in plin progres, atat sub raportul continutului cat si al formei. Comparativ cu varsta prescolara, ea devine insa mai "critica", se apropie mai mult de realitate, copilul insusi adoptand acum fata de propria imaginatie o atitudine circumspecta, de autocontrol. Jocul constituie polul extern de asimilare a realitatii de catre eul copilului si el contine o doza de imaginatie creatoare care va constitui motorul intregii gandiri viitoare si chiar a ratiunii.

Astfel, imaginatia este o conditie (o cauza) a gandirii si totodata un rezultat al ei. La inceputul scolaritatii mici, imaginatia prezinta un continut redus, dar o data cu inaintarea in varsta si ca rezultat al muncii scolare, ea devine mai bogata, capata caracter critic si manifesta aspecte creative.

Restructurari ale proceselor si fenomenelor reglatorii

Motivatia copilului pentru scoala se constituie ca o sinteza de factori externi (observarea si imitarea de catre copil a modelelor exterioare) si interni (dorinta copilului de a deveni scolar), sustinuta de multiplele lui cunostinte despre scoala si despre ocupatia de scolar.

Uneori folosirea excesiva de catre adult a mijloacelor motivatiei externe poate sa conduca la efecte negative. Motivatia interna activeaza procesul de asimilare a cunostintelor intr-un mod continuu. Ea se naste atunci cand invatatorul asigura stimularea si mentinerea intr-o permanenta stare a vioiciunii si curiozitatii cognitive a copilului. Jocurile reprezentand o forma de invatare accesibila, placuta si atractiva ce corespunde particularitatilor psihice varstei, au rolul de a motiva si stimula copiii mai ales in clasele incepatoare cand inca nu si-au format interese pentru invatare.

Deoarece elevii intampina dificultati in invatare, jocul didactic vine in sprijinul lor, fiind impletit cu invatatura. Jocul didactic prin gradul inalt de angajare al elevului in activitatea de invatare, constituie una din formele de invatare cu cele mai bogate efecte educative, un bun mijloc de activizare si stimulare a scolarilor mici. Oricare lectie in care apare un joc didactic, reduce gradul de oboseala si starneste interesul.

La varsta scolaritatii mici, copiii au trebuinta de explorare, de informare, de documentare. Valorificand aceasta "deschidere" invatatorul ii poate cultiva atasamentul fata de scoala si invatatura, dragostea si interesul pentru cunoastere.

Statutul de scolar face ca la aceasta varsta copilului sa i se rezerve o noua pozitie. Afectivitatea scolarului mic este influentata atat de sarcinile de invatare propriu-zise, cat si de relatiile interpersonale din cadrul colectivitatii scolare. Se dezvolta astfel, atat emotiile si sentimentele intelectuale, precum si emotiile morale si estetice. Invatarea organizata rational ofera copilului perspectiva reusitei, devine atragatoare, placuta, contribuind la atasamentul fata de munca intelectuala si fata de scoala. Continuturile de invatare incep sa-i apara ca fiind interesante prin ele insele. Apare curiozitatea intelectuala, dorinta de a afla, de a cunoaste cat mai mult.

Copiii trebuie sprijiniti pentru a intelege si a-si insusi corect continutul notiunilor si normelor care stau la baza sentimentelor morale. Este necesar sa li se explice, la nivelul lor de intelegere, apeland la situatii practice de viata ce inseamna din punct de vedere moral binele si raul, frumosul si adevarul, curajul si lasitatea, cinstea si necinstea.

La inceputul micii scolaritati, volumul atentiei este inca redus, copiilor fiindu-le greu sa prinda simultan in campul atentiei explicatiile verbale si tablourile intuitive, actiunile pe care le fac ei si cele inteprinse de colegii lor, desfasurarea propriu-zisa a actiunii si rezultatul ei. Scolarii mici intampina greutati in a-si consolida voluntar atentia de la ceea ce este superficial, imediat, situativ spre ceea ce este esential la obiect.

Dintr-o atentie spontana, instabila, atrasa mai mult de forma, miscarea si culoarea obiectelor, se ajunge ca sub indrumarea invatatorului, elevii sa-si formeze o atentie voluntara, fiind astfel capabili sa urmareasca un timp mai indelungat o explicatie chiar daca aceasta nu are suport concret. In ceea ce priveste prelungirea perioadei de mentinere optima a atentiei voluntare, invatatorul o poate realiza prin respectarea urmatoarelor conditii:

-stabilirea clara si precisa a scopurilor activitatilor de instruire-invatare ;

-reliefarea semnificatiilor si efectelor pozitive ale activitatii scolare;

-organizarea si structurarea adecvata a ambiantei psihosociale si de microclimat din mediul scolar;

-programarea etapelor activitatii si precizarea momentelor mai dificile, de mare incarcatura si incordare voluntara, intelectuala, afectiva;

-diminuarea sau anularea factorilor perturbatori ai actului de invatare proveniti din mediul extern ori intern.

Invatatura alaturi de joc si de unele activitati usoare desfasurate in afara scolii contribuie intr-o mare masura si la dezvoltarea vointei copilului, la formarea aptitudinilor si talentelor, la formarea caracterului. Procesul de invatamant ii pune in fata sarcini din ce in ce mai dificile, cerinte tot mai mari fata de comportare si de aceea efortul este mai usor sustinut cand se folosesc si jocuri, cand intre joc si invatare se intind punti de legatura. Tocmai in aceasta lupta pentru a inlatura sau a invinge greutatile se formeaza vointa copiilor, capacitatea lor de efort, perseverenta, stapanirea de sine. Vointa "iradiaza" larg in cuprinsul personalitatii copilului.

Daca la varsta prescolara se pun bazele unor serii de deprinderi motorii implicate in activitatea de autoservire, acestea continua sa se intareasca si in cursul micii scolaritati cand incep si formarea unor categorii de deprinderi si priceperi legate de nevoile, tipul de activitati si relatii in care este incadrat copilul. Astfel in procesul insusirii scrierii si citirii, se formeaza deprinderea de a folosi corect componentele grafice si sonore ale cuvintelor, la aritmetica, operand cu cantitatile se formeaza deprinderea de a masura, deprinderea de calcul numeric iar pe parcursul unitatilor de invatare ce cuprind notiuni de geometrie sau de geografie se formeaza deprinderea de manuire a unor instrumente de lucru: linia, compasul, harta, globul, busola. Jocurile si intrecerile sportive creeaza conditii proprice pentru formarea unor automatizari.

Pe substratul acestor deprinderi, cu evidente componente motorii, se formeaza ulterior deprinderile si priceperile intelectuale: de numarare, analiza si sinteza mentala, de rezolvare a problemelor.Insusirea cunostintelor, formarea deprinderilor este insolubil legata de joc si la varsta scolara mica. Ele sunt strans legate de actiunea cu obiectele. Copilul transforma in joc activitatile programate, nu urmareste intrutotul indicatiile invatatorului, nu prezinta interes pentru rezultatele activitatii. Aceasta particularitate psihologica impune introducerea elementului de joc pentru a capta mai usor atentia copiilor, a-i antrena la o participare cat mai activa.

Procesul de insusire a cunostintelor, de formare a priceperilor si deprinderilor, in perioada micii scolaritati devine o forma speciala de activitate a copilului, distingandu-se din toate celelalte forme ale activitatii sale.

In scoala se formeaza nu numai priceperi si deprinderi ci si obisnuinte cum ar fi cea ce vizeaza comportarea in societate. Este vorba de conduita civilizata, corecta si reverentioasa ale carei temelii sunt puse din perioada prescolara si pe care scoala prin activitatile de invatare si joc le cultiva sistematic.Transformarea deprinderilor in obisnuinte are loc doar prin intermediul procesului instructiv-educativ. Acesta contribuie in egala masura la formarea si cultivarea deprinderilor, priceperilor si obisnuintelor.

Dezvoltarea personalitatii scolarului mic

Perioada cuprinsa intre varsta de 9 si 12 ani este considerata de Paul Osterrieth ca "maturizarea copilului", caracterizandu-se prin dezvoltarea dimensiunii interioare, a unui inceput de autonomie si autodeterminare. "Departe de a fi numai faptura sociala si excesiv gregara descrisa de unii, copilul este cineva care vrea sa fie el insusi, sa aiba originalitatea sa proprie." Noile imprejurari de viata, datoriile si obigatiile de scolar influenteaza puternic procesul de formare a personalitatii.

Temperamentul, latura dinamico-energetica a personalitatii, deriva dintr-un anumit tip de sistem nervos. El "este o realitate psihologica grefata pe o realitate biologica, naturala si se moduleaza, capatand anumite nuante emotionale, suporta toate influentele dezvoltarii celorlalte componente superioare ale personalitatii si dobandeste o anumita factura psihologica. "

In scolaritatea mica, copiii se disting printr-o mare diversitate temperamentala. Intalnim copii preponderent colerici sau flegmatici, preponderent sangvinici sau melancolici. In cadrul activitatilor instructiv-educative, depistand si cunoscand portretele temperamentale ale elevilor, aspectele pozitive si limita fiecaruia, se poate facilita interventia avizata, diferentiata si flexibila a invatatorului in scopul unor compensari temperamentale. Personalitatea este dupa cum afirma psihologul Alain Lieury "nu doar o chestiune de temperament ci depinde de invatarea sociala, de ajustari, prin intarire si observatie in functie de situatii) "

Mica scolaritate este perioada in care incepe structurarea laturii relational - valorica a personalitatii, organizarea trasaturilor caracteriale, conturarea unor dominante. Acum se pun bazele dimensiunii cognitiv-morale a caracterului. Campul interactional se imbogateste si se diversifica, acest stadiu fiind denumit si "varsta sociala". La formarea personalitatii copilului de varsta scolara mica, pe langa instruirea scolara, contribuie si colectivul scolar.

Viata de colectiv determina pe fiecare elev sa tina seama de interesele grupului, sa tina la onoarea clasei si a scolii, sa inteleaga semnificatia sociala a modului sau de comportare, a succeselor si insucceselor sale. Creste indicele de socializare a copilului si se amplifica sansele de integrare in viata sociala. Cooperarea, intrajutorarea, intrecerea influenteaza asupra personalitatii copilului si activitatii lui. Sub indrumarea invatatorului elevul incepe sa se simta treptat membru al colectivului, incepe sa se intereseze de comportarea colegilor, de succesele lor, de semnificatia lor pentru colectivul respectiv, pentru clasa lor. Jocul, ca forma de activitate instructiv educativa dezvolta spiritul de independenta, formeaza atitudini pozitive fata de munca si conduce la sesizarea unor abateri in comportamentul anumitor copii. In cadrul colectivului, elevul isi formeaza trasaturile personalitatii: hotararea, cinstea , disciplina, constiinciozitatea in activitate.

Invatatorul este cel care trebuie sa creeze un cadru adecvat in care copiii gasesc cel mai bun climat psihologic si social de manifestare si de dezvoltare a propriei lor personalitati. Antrenat in joc, in calitate de coparticipant la propria formare, copilul este sprijinit sa dobandeasca metodele si caile accesibile lui de cunoastere, pentru ca, pe temeiul acestei conditii importante, el sa poata invata "orice cunostinte de care are nevoie".

In acelasi sistem organizat de munca si invatare, in stransa legatura cu activitatea pe care o desfasoara se dezvolta aptitudinile. Una din aptitudinile generale care se dezvolta la aceasta varsta este aptitudinea de a invata. Este vorba de de o anumita dezvoltare generala a copilului concretizata in pregatirea acestuia pentru confruntarea cu ceea ce urmeaza ulterior sa invete, cu receptivitatea la solicitarile invatarii, cu strategiile generale - de gandire, imaginatie, memorie - care vor facilita accesul la sarcini din domenii diferite si care se constituie in castiguri pe planul inteligentei. Inteligeta este un "aliaj" de procese logice imaginative, verbale, un complex de actiuni si scheme operationale care permit elevului sa faca fata cu succes solicitarilor si situatiilor mai complexe.

Treptat invatarea incepe sa fie preferata altor activitati si sa devina sursa de bucurii si satisfactii. Din inclinatia si aptitudinea generala pentru invatare, se desprind si se dezvolta elementele unor aptitudini specializate cum ar fi cele: matematice, literare, plastice si muzicale. Deosebit de importanta este, mai ales pentru scolarii mici, functia stimulativa si educativa a evaluarii. Aceasta se obtine cel mai bine in regimul psihologic al unei evaluari formative, care functionand impreuna cu modelul unei invatari formative, concura la modelarea elevilor, a capacitatii de a invata succesual, adica a desfasurarii unui proces de invatare care datorita modului ei de organizare si functionare, faciliteaza reusita scolara, obtine interese, sustine succesul scolar.

O dimensiune psihica integratoare a profilului personalitatii umane o reprezinta creativitatea, care exprima disponibilitatea procesuala a elevului de a cauta si produce valori, produse originale pentru sine si pentru societate. Invatatorul trebuie sa foloseasca adecvat procesul instructiv-educativ, diferite metode si procedee pentru dezvoltarea creativitatii elevilor.

Cunoasterea acestor particularitati anatomo-fiziologice dar mai ales a celor psihice ale copiilor de varsta scolara mica este de o mare importanta pentru invatator. Activitatea scolara se desfasoara in bune conditii numai daca se porneste de la cunoasterea trasaturilor individuale ale fiecarui copil. Pentru a-i dezvolta personalitatea elevului trbuie sa stii care-i sunt posibilitatile, sa cunosti realitatea asupra careia vei actiona si pe care iti propui sa o transformi.

Nivelul si volumul cunostintelor care se transmit elevilor, numarul exercitiilor pentru formarea deprinderilor, cantitatea si durata efortului cerut la lectii si in activitatile extrascolare trebuie sa corespunda posibilitatilor pe care le au elevii si celor pe care le are fiecare elev in parte. Cunoscand particularitatile varstei scolare mici invatatorul poate alege mijloacele educative cele mai potrivite pentru dezvoltarea lor. Daca el stie prin ce se caracterizeaza memoria, imaginatia, gandirea, sentimentele, vointa elevilor, va tine seama de aceste particularitati si in activitatea sa.

Cunoscand aspectele individuale ale elevilor sai, prin observarea activitatii si comportarii obisnuite ale elevilor, prin aplicarea de teste, prin convorbiri cu elevii, cu parintii, cu prietenii lor, prin studierea produsului activitatii (desene, compuneri), prin masurarea unor indici ai dezvoltarii fizice, invatatorul poate ajunge la o cunoastere profunda a fiecarui elev.

Cunoasterea elevului este un mijloc de a indruma concret si stiintific activitatea acestuia, de a face educatie "pe masura" individualitatii elevului.

La nivelul invatamantului primar, jocurile didactice reprezinta un mijloc eficient pentru invatarea activa, participativa.

"Indiferent in care parte a programului se foloseste jocul, daca este conceput, daca exista unitate intre continut si scop, sarcinile ce le au de rezolvat copiii sunt accesibile, acesta devine un mijloc de a-l dirija pe copil in invatare."

ORGANIZAREA SI DESFASURAREA JOCULUI DIDACTIC

Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii si gandirii scolarilor. Organizat si condus cu pricepere ajuta copilul la construirea unor structuri mentale, la dezvoltarea unor motivatii superioare, largeste orizontul de cunoastere, consolideaza si sistematizeaza cunostintele, priceperile, deprinderile de exprimare corecta, coerenta, logica si expresiva, imbogateste, corecteaza si activeaza vocabularul copiilor, influenteaza dezvoltarea personalitatii lor.

Aceste jocuri ne ajuta sa organizam activitatea intelectuala a copiilor in forme cat mai placute, atragatoare, accesibile, ele corespund particularitatilor de varsta ale prescolarilor, iar elementul didactic pe care il contin stimuleaza interesul si curiozitatea epistemica a copilului.

In acest sens Jean Chateau specifica: "Cine spune joc spune totodata efort si libertate, o educatie prin joc trebuie sa fie o sursa atat de efort fizic cat si de bucurie morala. Tocmai aceasta placere morala trebuie s-o transpunem in educatia noastra daca vrem ca ea sa completeze activitatea spontana a jocului. In acest scop, trebuie sa-i propunem copilului obstacole pe care sa vrea sa le invinga. In lipsa unor asemenea obstacole educatia isi va pierde intreaga savoare si nu va fi decat o hrana searbada si indigesta. "

Specificul jocului didactic consta in combinarea originala a elementului instructiv si al exercitiului cu activitatea de joc. El este creat si subordonat pedagogului.

Respectand principiile accesibilitatii si insusirii constiente si active a cunostintelor, jocurile didactice urmaresc mersul tuturor activitatilor, situandu-se fie inaintea lor pentru a le pregati, fie in urma lor pentru a verifica, sistematiza, integra cunostintele. Jocurile care urmaresc fixarea cunostintelor se planifica, dupa activitatile in care au fost predate.

Aceeasi grija trebuie avuta si in cazul jocurilor care urmaresc verificarea cunostintelor - ceea ce priveste jocurile care au drept scop imbogatirea vocabularului, despartirea cuvintelor in silabe, vor fi planificate in raport cu celelalte activitati , astfel incat sa se asigure transmiterea gradata a cunostintelor, cresterea treptata a cerintelor.

De exemplu - acele jocuri care au ca scop completarea unor propozitii eliptice de subiect, vor fi planificate, organizate inaintea jocurilor care au ca scop completarea unor propozitii eliptice de predicat.

Desfasurarea metodica a jocului didactic este o conditie esentiala in obtinerea eficientei functiilor formative ale acestuia, a obiectivelor stabilite.

Eficienta lui depinde de interesul, receptivitatea si spiritul de creativitate ale invatatoarei, reflectate in:

pregatirea permanenta si intensiva in vederea cunoasterii jocului sub toate aspectele, in scopul organizarii si dirijarii sigure, degajate, a desfasurarii lui, adoptarii acestuia la particularitatile clasei;

asigurarea participarii active, independente sau in echipe a copiilor pe mai multe planuri: obiectual, verbal sau mintal;

asigurarea orientarii in tema in mod diferentiat, in functie de sarcina didactica si complexitatea temei;

gradarea efortului intelectual al copiilor;

diferentierea sarcinilor didactice in functie de particularitatile individuale ale copiilor: timiditate, lipsa de incredere in fortele proprii, dificultati de exprimare, copii dotati;

asigurarea unei structuri variate, care sa stimuleze interesul si dorinta copiilor de a participa la activitatile de joc;

folosirea acelor metode si procedee, care contribuie cel mai eficient la realizarea scopului propus;

folosirea corecta, coerenta si expresiva a limbajului adecvat situatiei;

acordarea ajutorului necesar copiilor care intampina greutati (si nu numai) pe parcursul activitatii.

Jocul didactic contribuie intr-o mare masura la stimularea curiozitatii de a dobandi noi cunostinte si placerea de a rezolva diferitele probleme puse in joc. Totodata, ele cultiva obisnuinta muncii intelectuale, a independentei in actiune, pregatind copilul pentru activitatea de tip scolar - pentru invatatura. Jocul didactic il deprinde pe copil cu respectarea regulilor, cu inhibarea dorintelor si a tendintelor contrare acestora. Imbinarea armonioasa a elementelor de instruire cu cele de joc favorizeaza aparitia unor stari emotive, prielnice stimularii si intensificarii proceselor de cunoastere, a muncii intelectuale, a formarii unor trasaturi morale si a unor deprinderi de munca independenta.

Asigurarea deplinei corelatii intre elementele structurale specifice:

- continutul jocului

- sarcina didactica (scopul urmarit)

- actiunea de joc

- regulile jocului

este problema de baza impusa de metodologia si tehnica organizarii jocului didactic.

Neglijarea unuia dintre aceste patru elemente structurale ale jocului dauneaza bunei sale desfasurari.

Prin actiunile sau elementele de joc, trebuie sa intelegem calea sau mijloacele folosite pentru a antrena pe copil sa coopereze la realizarea continutului si sarcinilor didactice cuprinse in joc. Ele trebuie sa fie in asa fel alese, incat copilul sa aiba mereu sentimentul ca se joaca si ca nu are de rezolvat o anumita sarcina impusa din afara. Cu cat actiunile jocului vor fi mai antrenante , cu atat rezultatele vor fi mai bune.

Copiii integrati in actiunile jocului vor fi capabili sa depuna eforturi neasteptate pentru indeplinirea sarcinii date.

Ca urmare, actiunile si elementele de joc trebuie sa fie stabilite cu precizie si strict delimitate, sa fie subordonate neaparat temei, sa fie interesante, pentru a capta si mentine interesul copiilor pe tot parcursul desfasurarii jocului. Surpriza, care trezeste curiozitatea copiilor si dorinta de a cunoaste si actiona, elementul de ghicire, care face apel la reprezentarile si cunostintele anterioare, stimuland astfel memoria si imaginatia copiilor, intrecerea care constituie un mijloc de a educa una din calitatile gandirii si anume rapiditatea ei, concentrarea tuturor fortelor ratiunii in vederea rezolvarii problemei, miscarea care ii pune pe copii in situatia de a actiona intr-un anumit sens in vederea dezlegarii problemei, constituie modalitatile folosite de obicei pentru a realiza scopul propus.

Importante sunt si regulile jocului didactic. Ele constituie elementul organizatoric principal al jocului, tinand de aspectul sau exterior.

Regulile - sunt cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca jucatorii, ele dirijeaza si organizeaza jocul copiilor, obligandu-i sa actioneze intr-un anumit fel.

Regulile jocului delimiteaza deci activitatea copiilor, dezvolta si organizeaza actiunile de joc, ducandu-le spre realizarea temei, a sarcinilor didactice.

Regulile pot indeplini functii diferite. Unele lamuresc copiilor continutul jocului si ii pun in actiune, altele vizeaza realizarea sarcinilor didactice.

Momentul de instruire al jocului didactic este concretizat in sarcina didactica ce se cere sa fie rezolvata de copii, pentru atingerea scopului propus. Prin intermediul ei, copiii invata sa-si fixeze atentia, sa-si stapaneasca instabilitatea, sa faca un efort.

Daca regulile constituie aspectul exterior, organizatoric al jocului, sarcinile didactice reprezinta continutul lui.

Prin sarcinile didactice ale jocului, invatatoarea are posibilitatea sa conduca in mod activ dezvoltarea copilului, sa dirijeze activitatea mintii lui, sa-i organizeze atentia indreptand-o spre un anumit scop, sa-i disciplineze si sa-i conduca gandirea spre rezolvarea anumitor probleme.

Regulile si sarcinile jocului sunt intr-o stransa corelatie. Cu cat sunt insusite mai bine, cu atat jocul devine mai interesant si sarcinile mai usor de realizat.

Dupa cum am aratat, esenta si specificul jocului didactic consta in intrepatrunderea si interactiunea celor patru elemente constitutive, cat si echilibrul dintre sarcina didactica si actiunea de joc. Ponderea mai mica sau mai mare a uneia dintre cele doua componente poate duce la denaturarea jocului.

Tinand seama de faptul ca, la varsta scolara gandirea este concret intuitiva, se recomanda ca cea mai mare parte a jocurilor didactice sa se desfasoara cu material didactic.

Materialul didactic intrebuintat trebuie sa indeplineasca anumite cerinte:

sa fie practice, rezistente, usor de manuit;

sa fie estetice, dar in acelasi timp, adoptate cerintelor (tonuri vii, calde, sa nu fie stridente sau slab colorate);

materialul utilizat sa fie curat.

Materialul didactic poate imbraca diferite forme si poate cuprinde cele mai diverse obiecte, daca acestea mijlocesc cu succes rezolvarea sarcinii didactice.

Principalele momente - etape care trebuie respectate in desfasurarea jocurilor, sunt: (organizarea activitatii si desfasurarea activitatii)

Introducerea in activitate, care cuprinde:

- captarea atentiei;

- actualizarea cunostintelor;

- enuntarea sarcinilor (si a temei).

Dirijarea invatarii:

- expunerea regulilor;

- explicarea, demonstrarea jocului;

- jocul de proba;

- executarea jocului de catre copii

- reluarea jocului prin diferite variante (marirea

sarcinii);

- obtinerea performantei.

Incheierea activitatii (aprecieri, evidentieri).

Se poate realiza prin intermediul unei convorbiri, a unor ghicitori, cu ajutorul aparitiei surpriza a personajelor dintr-o poveste, prezentarea materialului sub forma de surpriza etc.

In desfasurarea jocului se acorda o deosebita atentie calitatii, care se constituie ca o rezultanta a mai multor factori.

- activizarea corecta (prompta) a cerintelor;

- schimbarea lor corecta din punct de vedere gramatical;

- rapiditatea inchegarii raspunsului;

- intonatia adecvata;

- modelarea intensitatii vocii.

Pe parcursul jocului se accentueaza caracterul de intrecere, care poate fi frontal intre toti copiii, sau intre doua, ori mai multe echipe. Este bine sa se impuna exersarea vorbirii fiecarui copil in parte, incurajarea lui pe planul gandirii si al exprimarii orale (cu voce tare).

O problema deosebit de importanta de care trebuie sa tina seama orice invatatoare, se refera la faptul ca jocul, impune o pregatire foarte serioasa. Improvizatia bazata pe inspiratia de moment in materie de joc este la fel de daunatoare ca si in cazul unor experiente efectuate la intamplare.

Prin desfasurarea jocurilor didactice, am constatat ca activitatea sistematica, gradata, realizata prin descoperire, problematizare, munca independenta duce la insusirea corecta a limbii romane si a cunostintelor necesare pentru integrarea cu usurinta in activitatea scolara.

O conditie pentru a putea atinge acest scop - pe langa aceea a alegerii judicioase a jocului de la caz la caz, este posedarea de catre copiii - carora ne adresam, a cunostintelor pe care jocul didactic le presupune. In caz contrar, acesta nu-si mai atinge scopul.

Pentru faptul ca permite dozarea efortului in functie de complexul particularitatilor individuale pe care il prezinta, in momente succesive, fiecare copil (ritm personal, cunostinte, temperament, nivel de dezvoltare a diferitelor laturi ale personalitatii) si, deci, pentru faptul ca se pot adapta multiplelor cazuri concrete, jocurile didactice constituie unul dintre mijloacele educative cele mai bine adaptate varstei scolare.

Daca acest mijloc este manuit cu maiestrie, el poate da rezultate excelente.