STRUCTURA GENERALA A VOCABULARULUI LIMBII ROMANE CONTEMPORANE

STRUCTURA GENERALA A VOCABULARULUI LIMBII ROMANE CONTEMPORANE

Vocabularul (sau lexicul) unei limbi reprezinta totalitatea cuvintelor din acea limba. In cazul celor mai bogate limbi moderne dimensiunea vocabularului poate atinge cateva sute de mii de cuvinte, daca se includ termenii tehnici, regionalismele, toponimele etc. Fondul principal, compus din acele cuvinte intelese si folosite frecvent de vorbitori, se numeste vocabularul de baza sau fundamental al limbii. Restul cuvintelor formeaza vocabularul secundar.[1]

Vocabularul unui vorbitor este o mica parte vocabularului limbii respective, compusa din acele cuvinte pe care le cunoaste vorbitorul.[2] Dimensiunea acestui vocabular difera semnificativ intre diversele categorii de vorbitori si depinde de nivelul de educatie si de inteligenta al acestora. In functie de gradul de utilizare vocabularul oricarui vorbitor se divide in doua parti:

vocabularul activ, care se compune din cuvintele folosite efectiv de vorbitor in exprimare;

vocabularul pasiv, cuprinzind cuvintele pe care vorbitorul le intelege, dar nu le foloseste decit accidental.[3]

COMPONENTELE VOCABULARULUI
I. VOCABULARUL FUNDAMENTAL (FONDUL PRINCIPAL LEXICAL) cuprinde aproximativ 1.500 de cuvinte cunoscute si utilizate de toti vorbitorii de limba romana si este format din:
a)  cuvinte foarte vechi (mostenite sau imprumutate din alte limbi);
b) cuvinte folosite frecvent in vorbire;
c) cuvinte cu mai multe sensuri (polisemantice);
d)  cuvinte care intra in componenta unor locutiuni sau expresii specifice limbii romane.

Cuvintele care compun vocabularul fundamental al limbii romane denumesc:
- parti ale corpului omenesc: cap, ochi, gura, picior,brat etc;
- alimente: apa, lapte, paine, branza, carne etc;
-  obiecte de stricta necesitate si actiuni frecvente:casa, masa, a manca, a merge, a face, a respira, a sta, a locui etc.
- pasari si animale (in special domestice): pui, gaina,caine, pisica, porc, vaca, oaie, cal etc;
- arbori si fructe: castan, plop, stejar, mar, par -pere,nuc - nuca, cais - caisa etc;
- grade de rudenie: mama, tata, fiu, fiica, bunic etc;
- zilele saptamanii: luni, joi, duminica etc;
-  momente ale zilei, anotimpuri, luni: dimineata,iarna, iunie etc;
- culori folosite des: alb, negru, rosu, verde etc;
- conjunctii, prepozitii, numerale: dar, si, peste, trei,mie etc.

II. MASA VOCABULARULUI cuprinde restul cuvintelor (aproximativ 90% din totalul cuvintelor) si este compusa din:
- arhaisme;
- regionalisme;
- elemente de jargon si de argou;
- neologisme;
- termeni tehnici si stiintifici.

1. Arhaismele sunt cuvinte, expresii, fonetisme, forme gramaticale si constructii sintactice care au disparut din limba comuna si sunt de mai multe feluri:

. arhaisme lexicale - cuvinte vechi, iesite din uz fie din cauza ca obiectul sau profesia nu mai exista, fie ca au fost inlocuite de alte cuvinte: ienicer, caimacam, paharnic, logofat, bejanie, opait, coliba etc.
.  arhaisme fonetice - cuvinte cu forme vechi de pronuntare, iesite din uzul actual: pre, a imbla, mezul etc;
. arhaisme gramaticale - forme gramaticale vechi si structuri sintactice invechite:
* morfologice: aripe, inime, iernei, palaturi etc.;
* sintactice: Gazeta de Transilvania;

Regionalismele sunt cuvintele si formele de limba specifice vorbirii dintr-o anumita regiune: barabula (cartof), curechi (varza), dada (sora mai mare), samadau (porcar), sabau (croitor), cucuruz (porumb);

.   regionalisme fonetice - forme cu circulatie restransa a unor cuvinte de uz general: barbat (barbat), deste (degete), gios (jos), frace (frate) etc;

3.  Elementele de jargon sunt cuvinte sau expresii din alte limbi, intrebuintate de anumite persoane cu intentia de a impresiona si a-si evidentia o pretinsa superioritate culturala:   bonjour,   madam',   O.K.,   week-end,   look.

Elementele  de  jargon  au  fost  adesea  satirizate   de Alecsandri si Caragiale pentru ilustrarea snobismului personajelor.

4. Elementele de argou sunt cuvinte sau expresii, folosite de vorbitorii unor grupuri sociale restranse, cu scopul de a nu fi intelesi: bistari (bani), curcan (politist), a ciordi (a fura), parnaie, mititica (inchisoare), misto (frumos sau batjocura), naspa (urat) etc.

5. Neologismele sunt cuvinte imprumutate recent din alte limbi:
.   limba  latina savanta:  colocviu,  biblic,  litera, fabula, pictura etc;
.  din limba franceza: monument, poezie, recamier etc;
.  din limba italiana: capodopera, spaghete, pizza etc;
. din limba germana: sortiment, stacheta, tact etc;
. din limba engleza: star, derbi, penalii etc
Imprumuturile neologice au prilejuit formarea unor dublete sinonimice: cutremur - seism; amanunt - detaliu; ceresc - celest; (a) banui - (a) suspecta; moarte - deces;
prapastie - abis etc

6.   Limbajul tehnic cuprinde cuvinte si expresii specifice unui domeniu al tehnicii: biela, bara de directie, cheie franceza;

7.  Limbajul stiintific cuprinde cuvinte si expresii folosite in diferite domenii ale stiintei: bisturiu, catgut, adjectiv, fotosinteza, electron, polinom etc.

1 CUVANTUL.  SENSUL CUVINTELOR IN CONTEXT

  Unitatea de baza a vocabularului este cuvantul care are:
  - o forma - totalitatea sunetelor sau  literelor din care este alcatuit;
  - unul sau mai multe sensuri.

  Sensul unui cuvant este dat de context,  deoarece, considerat izolat, cuvantul poate avea mai multe sensuri, dar intr-un  context anumit acesta are o singura semnificatie.[4]

CLASIFICAREA CUVINTELOR
  I. Dupa numarul de sensuri, cuvintele  sunt:
  .   monosemantice - cuvinte care au un  singur inteles: natriu, antibiotic, infarct, neuron;
  .  polisemantice - cuvinte cu doua sau mai  multe sensuri:

a iesi:
a rasari:
  A iesit un  ghiocel.

a se imprima:
  Am scris apasat si mi-a iesit si  pe partea cealalta.

a se desfasura:
  Spectacolul a iesit bine.

a realiza:
  Irinei i-a iesit o  compunere frumoasa.

a scapa:
  Mi-a iesit un  pantof din picior.

a parasi:
  El a iesit din  casa.

apleca:
  Maria a iesit in oras.

masa

obiect de mobila:
  Mi-am cumparat o masa ovala.

mancare:
  Am luat masa in oras.

ospat, petrecere:
  De ziua  lui a dat o masa mare.

cap:

parte a corpului:
  Si-a  pus o caciula pe cap.

extremitate:
  Cerseste la capul podului.

minte,  inteligenta:
  Cine n-are cap, vai de picioare.

conducator:
  Tudor    Vladimirescu   a   fost   capul  revolutiei  din 1821.

baie

camera  de baie:
  Ea a facut curatenie in baie.

cada:
  Apa din baie e fierbinte.

imbaiere,  spalare: Copiii fac baie in lac.

  II. Dupa legatura dintre sensul  lor si notiunile pe care le denumesc, cuvintele pot avea:

*sens:

1.  propriu:
a) de  baza
b)  secundar
  figurat

  1. Sensul propriu:
  a) Sensul propriu de baza este intelesul obisnuit al unui cuvant:
  El si-a rupt un picior, (parte a corpului  omenesc)
  Irina a bagat o  bomboana  in gura. (cavitate bucala)

b)   Sensul   propriu   secundar   rezulta   dintr-o asemanare si  depinde strict de context:
  Masina s-a lovit de piciorul podului.

El  a cazut intr-o gura de canal.

Sensul figurat este sensul  neobisnuit al unui cuvant, folosit pentru a forma o imagine artistica:

'Pe-un  picior de plai,

Pe-o gura de rai'

2 CLASIFICAREA CUVINTELOR DUPA  FORMA SI SENS

  Relatii semantice (de sens)  intre cuvinte:

1. SINONIMELE

ANTONIMELE

3. OMONIMELE

4. PARONIMELE

5. PLEONASMUL

6. CACOFONIA

1. SINONIMELE sunt cuvintele cu forma diferita si inteles identic sau foarte asemanator.
Un cuvant poate avea mai multe sinonime, formandu-se astfel o serie sinonimica:
adevarat - real - veritabil - autentic

Sursa principala a sinonimiei o constituie imprumuturile si de aceea multe sinonime sunt neologice: limpede/clar; amanunt/detaliu; moarte/deces; adanc/abis; cinstit/onest; (a) ingadui/(a) permite; (a) cere/(a) solicit a etc.

Exista mai multe tipuri de sinonime:

 a) Sinonimele totale - sunt putine la numar si se stabilesc intre cuvinte vechi, regionale si cuvinte literare sau intre denumirile populare si termenii tehnico-stiintifici: inima=cord; cupru=alama; dalac=antrax; timp=vreme; repede=iute; varza=curechi; porumb=cucuruz, papusoi etc.

b) Sinonimele partiale - sunt cele mai frecvente si se realizeaza, de obicei, intre cuvinte vechi si cuvinte mai noi: bun=pretios, valoros, bland, gustos;
cuvant= discurs, cuvantare, vorba etc.
In cazul acestor sinonime nu se realizeaza o identitate a termenilor seriei sinonimice si se opteaza pentru unul dintre ele, in functie de particularitatile contextului.

Se poate stabili o relatie de sinonimie si intre o expresie si un cuvant sau intre doua expresii:
a baga de seama = a observa;
a o lua la sanatoasa = a fugi;
a se da de-a dura = a se rostogoli, a se da de-a rostogolul;
a-si lua nasul la purtare = a se obraznici, a i se urca la cap.

ANTONIMELE sunt cuvinte cu forma diferita si cu inteles  opus:
    mare # mic; inalt # scund; bun # rau;  sus # jos etc.

  .  Antonimia se poate realiza si cu ajutorul prefixelor (prefixe antonimice,  negative sau privative):

confirma # infirma;

inchide  # deschide;
  impacheta   #    despacheta;

cinstit   #   necinstit;

egal # inegal;

lipit # dezlipit  etc.

  .  Antonimia se realizeaza si intre un cuvant si o   locutiune:
  a opri # a da drumul

  Nota:
  Perechea de antonime trebuie sa  fie compusa din parti de vorbire de acelasi fel:
  substantive: bucurie  # tristete;

adjective:     bun # rau;

verbe: a  da # a lua;

adverbe:      sus # jos.

  Atentie!
  .  In cazul cuvintelor polisemantice, antonimia  se stabileste pentru fiecare sens mai important al cuvantului respectiv: drept  # nedrept; drept # stramb; drept # stang

  . La stabilirea perechilor antonimice este  bine sa nu se piarda din vedere sensul cuvintelor. De pilda, cuvinte ca nebun,  necurat, nevrednic nu sunt antonimele cuvintelor bun, curat,  vrednic.

3. OMONIMELE sunt cuvinte cu forma identica si acelasi corp  fonetic, dar cu inteles total diferit:
  Barca pluteste pe lac.
  Am dat cu lac pe unghii.
  Eu am o rochie noua.
  El a luat nota noua la  istorie.
  irina  poarta pantofi  cu toc.
  Ei au plantat langa poarta un brad.

  .   Omonimele care se scriu la fel se  numesc omografe, la unele fiind diferit accentul:
  acele/acele; copii/copii;
  .  Omonimele care se pronunta la fel, fiind  alcatuite din aceleasi sunete si la care nu difera nici accentul se numesc omofone:

mii
  - mii de roiuri de albine - numeral;
  -  mi-i drag de el -pronume + verb
car:
  -car ghiozdanul in spate - verb;

-cred c-ar vrea o prajitura - conjunctie + verb.

  Omonimele sunt de mai multe feluri:
  - lexicale;
  - lexico-gramaticale;
  - morfologice.

  a) Omonimele lexicale pot fi:
  - totale - omonimele  care au forme flexionare identice:
  leu / leu---------lei / lei
  Mai am  doar un leu in buzunar. Mai am doar doi lei in buzunar.
  De la circ a scapat un leu.  Am  vazut multi lei la Zoo.

- partiale - omonimele nu au  forme flexionare identice:
  Masa:
mese (de bucatarie)
  mase (de oameni)
  Banda:
  bande (de raufacatori)
   benzi (magnetice)

  b) Omonimele lexico-gramaticale sunt  cuvinte cu forma identica, dar care sunt parti de vorbire diferite:
  Noi:

- adjectiv:
  Am  caiete noi.
- pronume: Noi plecam imediat.

Noua:

- adjectiv: Am o rochie noua.

  - numeral: Am obtinut nota noua la istorie,

Poarta:

- substantiv: Am o poarta mare.
 
  - verb: El poarta o vesta  verde.

  Atentie!
  * A nu se confunda cuvintele polisemantice  cu omonimele care au si ele aceeasi forma si  intelesuri diferite. Deosebirea se face avandu-se in vedere urmatoarele: - omonimele  nu au legatura de sens intre ele: banca - din parc; banca -  unde se depun banii.

-cuvintele polisemantice au sensuri apropiate, fiind derivate din sensul primar:
    masa - obiect de mobilier;
    masa - mancare, ospat.

  * Unele cuvinte sunt polisemantice in anumite contexte si omonime in altele. De exemplu, cuvantul masa. In  situatiile de mai sus, este polisemantic, dar este omonim cu  sensul de multime: in fata catedralei era o masa de oameni.

4. PARONIMELE sunt cuvinte cu forma aproape identica (uneori difera un singur  sunet) si cu sensuri diferite.

Pronumele este o parte de vorbire. Fiecare om are un nume si  un prenume. Complementul este de mai multe feluri. Ei i-am facut un compliment.

  Atentie!
  * Criteriul dupa  care o pereche de cuvinte e considerata pereche paronimica este cel al  atractiei (confuzie paronimica). Vorbitorul foloseste cuvantul uzual in locul  celui mai putin cunoscut, evidentiindu-si in felul acesta gradul de incultura.

conflicte familiare in loc de conflicte familiale
(familiar = intim, apropiat; familial = legat de familie)  
 localitatea    originala   in   loc   de   localitatea originara             
(original = deosebit, aparte; originar -  de origine)

5. PLEONASMUL este o greseala de exprimare, care consta in folosirea alaturata  a unor cuvinte sau a unor constructii cu acelasi inteles:

a aduce aportul        
  cobaii de experienta
  a avansa inainte        
  contrabanda ilegala
  averse de ploaie         
  a cobori  jos
  baba  batrana            
  concluzie finala
  caligrafie frumoasa             
  conducere  manageriala
  cel mai superior         
  a conlocui laloialta
  a cere o solicitare               
  a conlucra impreuna
  a contine in cuprins
  copartener
  a dainui permanent
  a ecraniza un film
  genunchiul  piciorului
  hemoragie de sange
  a ingheta de frig
  mijloace mass-media
  perioada de  timp
  persuasiune convingatoare
  a poposi pentru odihna
  a prefera mai bine
  (5) procente la suta
  a ramane in continuare
  a relua din nou
  a  repeta inca o data
  a rescrie iar
  a reveni din nou
  scurta alocutiune
  a urca sus
  a urma in  continuare
  vestigii trecute

6. CACOFONIA este sonoritatea suparatoare a unor silabe alaturate, de multe  ori cu tenta vulgara. Utilizarea virgulei intre cele doua silabe nu este  eficienta, asadar nu este recomandabila, pentru ca sunetele respective raman  alaturate in continuare.

Evitarea cacofoniei se face prin intermediul  catorva parti de vorbire, cum ar fi: decat, drept, faptul ca, asemenea, intrucat (in loc de pentru ca), articole proclitice ori pur si simplu reformuland  enuntul.

Cele mai frecvente cacofonii sunt: la/la; sa/sa; ca/ca;  ca/ce(ci); ca/ca; cu/co; ca/co; ca/cu; ca/cand; cii/ru; pul/a.

De exemplu:
  -Astazi  facem ora de chimie la laborator./ Astazi facem ora de chimie in  laborator.
  -Aceasta este o politica care enerveaza electoratul. / aceasta politica enerveaza  electoratul.
  -A intocmit  o analiza economica care nu se bazeaza pe realitate. / A  intocmit o analiza economica fara sa se bazeze pe realitate.
  -Regret ca_colegii mei  nu sunt de acord. / Regret ca nu sunt de acord colegii mei.
  -Sunt deprimat, pentru ca caut de mult o solutie. /Sunt deprimat, intrucat caut de mult o solutie.

-De data asta pleca catre exterior.  / De data asta pleca spre exterior.
   -Ca consilier are noi  responsabilitati. I In  calitate de consilier are noi responsabilitati.

-Locuinta lui este la fel ca casa mea.  / Locuinta lui este asemenea casei mele.

-A fost desemnat ca candidat la  Senat. / A fost desemnat drept candidat la Senat.
-Trebuie ca cineva sa  raspunda. / Trebuie sa raspunda cineva.
-Am venit cu rugamintea de  a-mi motiva absentele. / Va rog sa-mi motivati absentele. / Am rugamintea sa-mi motivati absentele.

-Cu timpul a inteles  toate problemele. / In timp, a inteles toate problemele.
 -In timpul acesta vorbea  profesorul. / in  acest timp, vorbea profesorul.
-Tipul acela nu-mi place/ Acel tip nu-mi place.

  *Antonimul pentru cacofonie este eufonie, care inseamna  succesiune armonioasa de sunete, efect auditiv placut.

*Norma literara condamna folosirea  lui ca si (sau a lui ca, virgula) in loc de ca pentru evitarea cacofoniilor (si cu atat mai mult cand acest pericol nu  exista), in constructii de tipul ca si consilier/ ca, virgula, consilier  - care pot fi inlocuite prin constructii directe precum 'a fost  numit consilier' sau 'l-a luat drept consilier' ori 'in calitate de consilier'.[5]