MANAGEMENTUL FINANCIAR DIN SISTEMUL DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR

MANAGEMENTUL FINANCIAR DIN SISTEMUL DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR

DEFINITII ALE MANAGEMENTULUI FINANCIAR

Managementul financiar este un concept foarte vast, de aceea s-au dat mai multe definitii:

a) Definitia procesuala - parcurgerea etapelor de proiectare a bugetului de venituri si cheltuieli, construire a bugetului, planificarea activitatilor educationale cu nominalizarea resurselor folosite, utilizarea informatiilor de audit, control intern, inspectie scolara - pentru revizuirea bugetului si aplicarea masurilor corective.

b) Definitia centrata pe efecte - utilizarea economica, eficienta si efectiva a resurselor de care dispune scoala, pentru realizarea obiectivelor educationale.

c) Definitia sistemica: realizarea controlului optimal al intrarilor, a iesirilor si a parametrilor interni pentru maximizarea efectelor educationale si a valorii produselor educationale furnizate de scoala.

Managementul financiar in educatie mai poate fi definit ca o aplicare a inspiratiei, imaginatiei si empatiei pentru imbunatatirea scolii, iar un management inteligent al finantelor si resurselor are nevoie de:

o viziune clara a scopului scolii, spre ce se indreapta, bazata pe o filozofie coerenta si un set de valori;

o focalizare precisa pe rezultate, in asa fel incat rezultatele sa fie pe masura cheltuielilor;

o abordare analitica si integratoare a problemelor si situatiilor;

capacitatea unei gandiri creatoare.[2]

2. MANAGEMEMENTUL FINANCIAR EDUCATIONAL

La mijlocul anilor 1970, s-a pus pentru prima data problema existentei unui buget propriu pentru fiecare scoala in parte, alcatuit de catre persoane din scoala, si executat tot de catre acestea, ideea a fost considerata atunci aproape nebuneasca. Peste tot in lume - cu cateva exceptii - scolile au fost mentinute "intr-o tara a minunilor" in care nu stiau care le sunt costurile anuale si nu erau responsabile decat de o foarte mica parte din fondurile pe care le primeau. Aceasta stare de lucru inca se mai mentine la noi, desi inca de la inceputul anilor 1980 ideea delegarii financiare a prins repede in Canada, S.U.A., Australia, Olanda, Marea Britanie, etc.

Invatamantul a devenit o sursa majora a competitivitatii pe piete. De calificarile pe care institutiile de invatamant la asigura depinde direct si esential valoarea produselor, care se vor concretiza in generatia viitoare de specialistii de care vom beneficia.

Din pacate insa la noi in tara, institutiile de invatamant - cu precadere cele de nivel preuniversitar de invatamant - nu dispun inca de o reala autonomie financiara, ceea ce face ca ele sa fie legate din punct de vedere decizional de Inspectoratele Scolare, sau prin intermediul acestora de Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Cu toate acestea un management financiar eficient in invatamant trebuie sa gǎseasca permanent noi masuri de incurajare a acelor masuri, a acelor actiuni menite sa duca la o utilizare eficienta a resurselor alocate, sa acorde autonomie in utilizarea resurselor financiare si sa identifice caile de diversificare a surselor de finantare in domeniul educational. In acest plan, autonomia si flexibilitatea sporita in dirijarea resurselor intre diferitele categorii de bugete este o practica deja larg utilizata in tarile dezvoltate.

Noul sistem de finantare a invatamantului preuniversitar se bazeaza pe prevederile formulate ale Legii Finantelor nr. 72/1996 si ale Legii Contabilitatii nr.82/1991. Elementele sale de noutate au fost generate de prevederile OG nr. 138 din septembrie 1999, ale Legii Invatamantului nr. 84/1995, iar apoi de HG 538/2001, Legea privind finantarea invatamantului preuniversitar. Prin aceasta legislatie, invatamantul romanesc in materie de organizare in sistemul de administrare si finantare se apropie si devine compatibila cu cea din tarile dezvoltate. Fiecare unitate de invatamant este obligata sa-si desfasoare activitatea pe baza unui buget propriu de venituri si cheltuieli, in conditii de echilibru si autonomie financiara. Sumele provenite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se aloca unitatilor de invatamant sub urmatoarele forme:

- finantare proportionala cu numarul de elevi, care se asigura prin bugetul de stat, prin bugetul MEC pentru cheltuielile de personal, manuale scolare si cheltuieli de perfectionare a personalului didactic;

- finantare complementara, asigurata prin bugetele locale si din veniturile proprii realizate in conditiile legii de catre unitatile de invatamant preuniversitar de stat, destinate acoperirii necesarului de cheltuieli de intretinere si gospodarire, materiale si servicii, reparatii curente si reparatii capitale, lucrari de investitii, aprobate potrivit legii, inclusiv pentru racordari la reteaua de gaze naturale, alimentare cu apa sau alte lucrari privind imbunatatirea scolii.[3]

CONCEPTELE FUNDAMENTALE ALE MANAGEMENTULUI FINANCIAR EFICIENT

In acest capitol voi arata cateva concepte economice fundamentale, farǎ de care intelegerea esentei managementului financiar nu este posibila. In primul rand am in vedere cei trei E: Economie, Eficienta, Efectivitate.

Economia :

Poate fi definita ca o utilizare responsabila a resurselor, evitarea resursei si o buna gospodarire. Implica evitarea cheltuielilor sub un minim rezonabil sau de un tip speculativ. Exemple:

Repararea echipamentelor mai degraba decat noi achizitii;

Actiuni inspre diminuarea cheltuielilor - deci a sumelor - din factura telefonica;

Achizitionarea de echipamente numai dupa o atenta examinare a pietei, negocieri pentru obtinerea de facilitati suplimentare;

Aranjamente eficiente pentru pastrarea bunurilor si evitarea pierderilor.[5]

Eficienta

Eficienta reprezinta indeplinirea cat mai completa a obiectivelor specifice sau a standardelor, cu un raport cheltuieli/rezultate cat mai mic posibil. Exemple:

Un sistem de incalzire care aduce fiecarei incaperi temperatura dorita;

Un sistem de securitate care detecteaza eficient prezenta intrusilor;

Un sistem administrativ si functionaresc care asigura scolii cu promptitudine resursele materiale si personalul necesar;

Un orar si o distribuire a personalului care utilizeaza cat mai bine timpul profesorilor, un curriculum care raspunde cat mai bine la nevoile de instruire ale elevilor si cerintele pedagogice avand satisfacuti parametrii de contact (raport nr.elevi/nr. profesori, incarcare orara pe zile) in mod comparabil cu cea mai buna practica in scolile de acelasi judet.

Eficienta costurilor: se refera la situatiile: X este mai eficient decat Y deoarece obtine o mai mare eficienta la acelasi cost sau aceeasi eficienta la costuri mai scazute. Exemple:

Un sistem modern de incalzire asigura aceeasi incalzire cu costuri mai mici de combustibil;

Angajarea unui administrator competent poate conduce la economii si rezultate ce depasesc cu mult cheltuielile salariale pentru persoana respectiva;

Intretinerea periodica a cladirilor previne costuri mari cu reparatii ce vor surveni pe termen lung;

Achizitionarea de echipament de calitate, mai scump decat modelele similare existente pe piata, dar avand multiple avantaje in exploatare (aplicand sanatosul principiu: "sunt prea sarac pentru a cumpara lucruri ieftine").

Efectivitatea

Efectivitatea reprezinta indeplinirea cat mai completa a scopurilor si obiectivelor cu acordarea unei atentii speciale modului in care realizarea acestor obiective si obiectivele insasi sunt corespunzatoare si satisfac nevoile organizationale identificate.

Exemple:

Imbunatatirea performantelor (in raport cu indicatorii de performanta), cum ar fi rezultate mai bune ale elevilor in urma examinarilor (dar numai in masura in care imbunatatirea nu se datoreaza unor factori externi, cum ar fi nivelul mai bun de cunostinte ale elevilor ce intra in scoala);

Imbunatatirea atitudinii si comportamentului elevilor; relatii mai bune cu parintii si comunitatea;

Imbunatatirea spatiului ce inconjoara scoala.

In afara celor 3 E, este utila cunoasterea parametrilor adoptati din sectorul productiei de bunuri si servicii. Dintre acestia subliniez: productivitatea, valoarea adaugata, valoarea psihologica.

Productivitatea

Productivitatea nu este un termen specific scolii si educatiei. Totusi, conceptul de crestere a rezultatelor pentru fiecare unitate de intrare (de exemplu unitate monetara, ore/profesor, ore/elev) este important. Aplicand acest concept, putem considera ca scoala este mai productiva decat alte institutii daca:

furnizeaza aceleasi educatii (din punct de vedere cantitativ si calitativ) la un cost mai redus. Nu este nici un avantaj pentru un proces sa fie mai scump decat trebuie. Daca este, se blocheaza oportunitatea efectuarii altor cheltuieli posibile.

furnizeaza o educatie mai buna, la acelasi cost - imbunatatirea rezultatelor pentru aceleasi intrari.

reducerea timpului alocat (aceeasi educatie intr-un timp mai scurt). Aceasta poate elibera timp pentru unitatile aditionale de curriculum sau pentru alte activitati.

Productivitatea este un concept important si probabil va deveni si mai important pe viitor. Dar, in acest moment, exista putine posibilitati de a masura productivitatea sau cresterea acesteia din cauza absentei standardelor de dotare, de finantare, pentru utilizarea timpului personalului, etc.

Valoarea adaugata

Este un proces strans legat de cel de productivitate. In conditiile dezvoltarii analizei multicriteriale a rezultatelor obtinute la teste si examene de catre elevi va fi posibil sa fie facuta evaluarea valorii adaugate pe baza experientei, competentelor insusite de catre elevi la scoala. Masurarea valorii adaugate va incuraja scolile sa caute strategii alternative, mai eficiente sub aspectul costurilor si a criteriilor de valoare adaugata.

Valoarea psihologica

Valoare psihologica se refera la masura in care rezultatul obtinut merita investitia (de bani dar si de efort, de cunoastere). Desi in invatamant interesele diferitelor grupuri sunt foarte diferite sub aspectul constientizarii, responsabilitatii, rolului, participarii si implicarii in bugetare si management financiar, acest principiu este totusi familiar din viata de zi cu zi. Mereu ne punem intrebari simple, cum ar fi "cat costa?", "mi-am cheltuit oare banii cum trebuie", care ne ajuta sa eliminam din comportamentul nostru atitudini nerealiste si daunatoare. Mai mult, asemenea unui celebru om de afaceri, ar fi bine sa ne mai intrebam -macar din cand in cand - "Daca erau banii mei, i-as fi cheltuit oare astfel?" - mai ales avand in vedere ca cei 50 de ani de comunism ne-au invatat ca banii "publici" sunt, de fapt, ai nimanui.

4 DIMENSIUNEA STATEGICA A FINANTARII INVATAMANTULUI IN CADRUL ECONOMIEI NATIONALE DIN ANUL 1990-2006

Scoala de toate gradele are ca obiect fundamental educarea, instruirea si formarea spirituala, pregatirea pentru o munca social - utila a fiecarui membru al societatii.

Ca parte a sistemului de ansamblu al societatii, scoala este produsul acelei societati si, in aceeasi masura, unul dintre factorii esentiali ai schimbarii si dezvoltarii acesteia. Schimbarile produse in sensul si intensitatea dezvoltarii societatii cer, in mod necesar, modificari si in sistemul de invatamant, adica, in continutul si modul lui de organizare si conducere, in politicile si formele concrete de sustinere materiala si economico - financiara. Necesitatea schimbarilor, a dezvoltarii si modernizarii invatamantului de toate gradele sunt determinate ca ritm, amploare dinamica schimbarilor din societate.

In Romania anilor 1990, necesitatea unor schimbari fundamentale in continutul procesului instructiv - educativ si aplicarii unor noi mecanisme si politici economice de sustinere a modernizarii si dezvoltarii invatamantului a fost amplificata de:

nevoia de inlaturare a decalajelor care despart Romania de tarile bogate si dezvoltate din punct de vedere al economiei si al structurilor sociale, politice, juridice, de educatie;

necesitatea cresterii gradului de competitie pe plan international al economiei romanesti;

cresterea gradului de stabilitate economica si de securitate prezenta si viitoare a Romaniei;

multiplicarea contractelor stiintifice si culturale cu tarile avansate ale lumii;

realizarea obiectivelor de integrare a Romaniei in randul statelor dezvoltate din punct de vedere economic si in organismele internationale de securitate si aparare regionala si mondiala.

Procesul de modernizare a continutului, structurii si calitatii invatamantului romanesc dupa anul 1990 a presupus si cere in continuare un efort financiar deosebit. Acest efort se impune a fi cu atat mai mare cu cat, se stie ca pana in 1989, fiind considerata activitate neproductiva, invatamantul a functionat intr-o stare de subfinantare.

Pana in 1989 sursele de finantare a invatamantului proveneau de la bugetul central si bugetele locale ale statului, din veniturile ministerelor si intreprinderilor economice, din activitatea de cercetare si microproductie a unitatilor de invatamant si, o parte insignifianta, de la comitetele cetatenesti de parinti si din activitati culturale. Aceasta finantare, cu mult sub necesarul de fonduri pentru invatamant asigura un nivel al costului mediu pe elev si student care situa Romania pe ultimele locuri in Europa.

Alocarea fondurilor s-a realizat centralizat de la minister sau consiliile judetene, iar in administrarea scolilor, directorilor le ramanea doar pozitia subalterna de indeplinire a sarcinilor formulate de "organele superioare de partid" si transmise lor, direct sau prin inspectoratele scolare.

Criza economica grava in care s-a aflat Romania in anii de dupa 1989, gradul de saracie a populatiei, pierderile realizate la cele mai multe din marile intreprinderi si slaba organizare in plan economic a organelor puterii locale, au facut ca, practic, in termeni reali, sursele de finantare a invatamantului sa se micsoreze continuu.

Reducerea surselor de finantare au fost insotite de fenomenele risipei, coruptiei si indisciplinei economico - financiare, generate de intelegerea gresita a democratiei in actul de conducere si autonomiei in administrarea fondurilor, de scaderea autoritatii organelor ierarhice superioare si de control financiar, de prea desele schimbari operate in conducerea unitatilor scolare si, nu in ultimul rand de lipsa unor actiuni energice, coerente, de modernizare a sistemului legislativ, economico - financiar si de conducere a invatamantului.

Cu toate acestea, nu pot fi negate demersurile intreprinse inca din 1990 de conducerile succesive ale ministerului pentru modernizarea managementului administrativ al scolilor si diversificarea surselor de finantare.

HG 521/10.05 1990 prevedea ca: baza materiala se asigura de ministere, alte organe centrale sau locale care organizeaza institutia de invatamant dupa cum urmeaza:

gradinite, de catre ministere, alte organe centrale sau locale;

scolile primare, gimnaziale si institutiile de invatamant superior de catre Ministerul Invatamantului;

liceele, scolile profesionale, complementare de ucenici, postliceale si de maistri de catre ministere si alte organe centrale sau locale.

In anii 1991 - 1992 prin preluarea de catre Ministerul Invatamantului a bazei materiale a tuturor liceelor industriale (cu exceptia liceelor militare si de transporturi C.F.R) si acestea vor fi finantate de la bugetul de stat prin acest minister. Practic prin aceste acte se restrange sfera surselor de finantare a invatamantului. Sursele bugetului de finantare a invatamantului sunt completate insa cu altele, din pacate greu de cuantificat din cauza sistemului defectuos de evidenta.

Dintre aceste surse enumeram:

veniturile provenite din programele Tempus;

valuta ramasa la dispozitia unitatilor de invatamant superior din taxele studentilor straini;

ajutoarele, donatiile in bani si materiale primite din strainatate de unitatile de invatamant preuniversitar - in special casele de copii si unitatile de invatamant special, dar si de scolile generale si licee;

veniturile din inchirierea spatiilor de invatamant temporar disponibile;

veniturile din taxele de scolarizare si admiteri, etc.

Ca urmare a faptului ca aceste resurse capata un caracter de continuitate si sunt recunoscute prin Hotarare de Guvern (taxe de scoala si de admitere) sau Ordine ale Ministerului Invatamantului (venituri din inchirierea spatiilor disponibile) ele vor fi consemnate in HG 283/21.06.1993 si in invatamant. La articolul 80 din Hotararea de Guvern se prevede: "Finantarea cheltuielilor unitatilor de invatamant de stat se asigura:

de la bugetul de stat prin Ministerul Invatamantului pentru cifra de scolarizare aprobata;

de la bugetul fondului special constituit din veniturile proprii realizate din activitatea practica a elevilor si studentilor, taxe de scolarizare si din alte venituri;

din fondurile proprii ale agentilor economici sau din alte resurse, pentru invatamantul complementar, profesional, tehnic de maistri si postliceeal de specialitate, pentru clasele cu care s-au incheiat contracte de scolarizare, luandu-se in calcul toate cheltuielile de instruire, inclusiv salariile personalului didactic, costurile de administratie si bursele elevilor.." [9]

Continutul acestui articol reflecta politica practicata in toate tarile dezvoltate ale lumii, de antrenare la efortul financiar a fortei de munca, a tuturor factorilor interesati: statul, institutia de invatamant, elevii si studentii precum si agentii economici ce vor folosi forta de munca pregǎtita in scoli si universitati.

Ca si concluzie pot spune ca in primi 5 - 6 ani de la revolutie constatam ca, pe de o parte s-a renuntat la finantarea unitatilor de invatamant de la bugetele locale si ale ministerelor, iar pe de alta parte, s-au extins sursele de finantare din afara bugetului prin activitati de microproductie si servicii, introducerea sistemului de taxe, cercetare stiintifica, credite externe, etc.

Pentru depasirea starii de criza din anul 1996, a finantarii invatamantului preuniversitar s-a creat un nou sistem legislativ care sa extinda aria de participare a diferitilor parteneri sociali la sustinerea procesului de invatamant.

Noul sistem de finantare a invatamantului a fost conturat de Legea Invatamantului nr.84/1995 cu modificarile si completarile ulterioare si Legea Finantelor nr.72/1996 si de alte acte normative. Legea Invatamantului a inclus in continutul ei prevederi menite sa asigure:

recastigarea de catre unitatile de invatamant a statutului de proprietar al bunurilor pe care le detin, le-au detinut sau le vor dobandi ulterior;

finantarea invatamantului de la bugetul de stat sa se faca in limitele a cel putin 4% din PIB;

implicarea comunitatilor locale in alocarea de resurse financiare suplimentare pentru invatamant;

utilizarea integrala de catre unitatile de invatamant, a veniturilor pe care le obtin, fara varsaminte de la buget si fara a afecta volumul alocatiilor bugetare;

diversificarea resurselor propii de venituri;

cresterea competentei si autonomiei ordonatorilor terti de credite in angajarea cheltuielilor pentru nevoile unitatilor pe care le conduc, in conditiile stabilite de lege;

repartizarea/alocarea fondurilor pe unitati in functie de nivelul sau specificul institutiei avand ca baza de calcul cuantumul din bugetul de stat ce revine unui prescolar, elev sau student;

alocarea fondurilor de investitii in functie de prioritatile strategice ale dezvoltarii invatamantului;

transparenta in operatiunile de alocare a fondurilor de executie bugetara.[10]

Folosirea, timp indelungat si fara o revizuire cu adevarat a practicilor de colectare a fondurilor, farǎ o fundamentare reala si dominanta de arbitrariu nu a facut decat sa adanceasca starea de criza financiara a sistemului de invatamant preuniversitar, in ultimii ani, si sa genereze tensiuni sociale care au consumat, inutil, timp si nervi. Un exemplu ar fi aici numeroasele miscari sindicale ale salariatilor din invatamant care nici azi nu s-au solutionat inca.

Politicile in acest domeniu al rezolvarii problemelor din invatamant prezinta numeroase contradictii:

actiunea de redobandire a bunurilor detinute de scoli pana in 1989 s-au desfasurat lent si fara rezultatele scontate;

universitatile, scolile nu au dobandit inca titlul de proprietate asupra bunurilor pe care le detin;

prevederea potivit careia alocatiile bugetare pentru invatamant trebuie sa fie minimum 4% din PIB a ramas un deziderat continuu;

participarea la finantarea invatamantului a comunitatilor locale si agentilor economici este nesemnificativa datorita incapacitatii acestora de a-si rezolva in primul rand propriile probleme economice si financiare;

autonomia financiara inscrisa in legile pe care le-am mentionat a fost si este aplicata limitat datorita unor cauze de ordin obiectiv si subiectiv;

directorii scolilor arondate centrelor de executie bugetara (peste 25000 de unitati) nu au putut exercita competentele conferite de lege, ca ordinatori tertiali de credite;

in invatamantul preuniversitar nu a existat un sistem coerent de calcul al costurilor medii/elev pe tipuri de unitati de invatamant, nici chiar pe unitatile care intocmesc bugete proprii de venituri si cheltuieli;

volumul fondurilor alocate unitatilor de invatamant a fost stabilit cu mari intarzieri si s-a calculat pe baza unor costuri medii care au reprezentat nu nevoile reale, ci posibitatile bugetului de stat;

desi Legea Finantelor Publice presupune normarea diferitelor categorii de cheltuieli, in prezent in intregul nostru invatamant nu au mai existat norme materiale de consum. Cu exceptia criteriilor de normare a personalului didactic, pentru celelalte categorii de cheltuieli, necesarul de fonduri solicitat s-a calculat dupa criterii aproximative, iar nivelul fondurilor repartizate a fost determinat, in ultima instanta, nu de nevoile reale, ci de volumul creditelor bugetare primite si de bunavointa ordonatorilor secundari si a celui principal de credite.

Pentru depasirea limitelor aplicarii prevederilor referitoare la finantarea si administrarea fondurilor unitatilor de invatamant este nevoie de eforturi sustinute pe cel putin trei directii:

perfectionarea cadrului legislativ;

o actiune concreta si consecventa de aplicare unitara a legii;

o temeinica pregǎtire profesionala a directorilor de scoli si a personalului de specialitate din domeniul economico - financiar.

5. FINANTAREA INVATAMANTULUI PUBLIC IN ULTIMII ANI

Dupa aparitia Ordonantei de Urgenta nr.329/2001, ale carei prevederi au impus descentralizarea finantarii invatamantului preuniversitar de stat, au aparut normele metodologice de aplicare a acestei Ordonante. Miscarea hotarata catre descentralizare financiara a delegat autoritatea finantarii scolilor de catre consiliile locale, a fost insotita astfel de prevederi ce identifica si modul de alocare a resurselor financiare.

Cu toate ca aceastǎ lege a fost buna, ea nu a fost lipsita de probleme, si anume:

insuficienta fondurilor pentru asigurarea finantarii complementare la nivelul consiliilor locale;

necesitatea unor cheltuieli de capital mare pe fondul slabei capacitati financiare a consiliilor locale;

lipsa de experienta la nivelul consiliilor locale privind specificul finantarii unitatilor de invatamant;

lipsa de flexibilitate in acest moment la nivel local la alocarea fondurilor salariale;

unele abuzuri comise de autoritatile locale in respectarea Legii Invatamantului si Statutului Personalului Didactic.

Legea Invatamantului nr. 84/1995, republicata si OG nr.138/1999 au deteminat primele masuri concrete de proiectare si aplicare a noului sistem de finantare a invatamantului preuniversitar.

Noul sistem are in vedere realizarea a trei strategii:

Descentralizarea sistemului de finantare prin antrenarea comunitatilor si organismelor locale ale puterii la transformarea surselor de finantare, dezvoltarea si intretinerea bazei materiale a scolilor din sistemul invatamantului preuniversitar de stat.[13]

Efectele descentralizarii:

a.       descentralizarea conduce la apropierea de consumator, face posibila intarirea controlului local, a participarii si implicarii locale;

b.      se diminueaza riscul initiativelor: daca un program sau o initiativa esueaza, acesta afecteaza un numar mai mic de copii; daca initiativa are succes poate fi generalizata;

c.       cresterea riscului ca politicile sectoriale in domeniu sa fie gresit intelese si aplicate; apare necesitatea instruirii aprofundate a factorilor de decizie, intr-un cadru unitar, pentru ca acestia sa aiba o viziune comuna.

Transferul la nivelul directorilor de scoli a responsabilitatiilor legale privind intocmirea bugetelor de venituri si cheltuieli, constituirea resurselor financiare si realizarea executiei bugetare;

Elaborarea si aplicarea unor forme de finantare a unitatilor de invatamant pe baza costurilor medii pe elev/prescolar.

In perioada ianuarie - septembrie 2000 au fost parcurse primele etape ale aplicarii noului sistem de finantare in invatamantul preuniversitar.

In acest sens:

au fost elaborate si transmise la inspectoratele scolare Metodologia de aplicare a prevederilor Legii Invatamantului si O.G. nr.138/1999 pentru finantarea invatamantului preuniversitar;

au fost elaborate formule de alocare a creditelor bugetare pentru cheltuielile de personal pe baza costurilor pe elev - prescolar;

in luna aprilie 2000 inspectorii generali si contabilii sefi de la ISJ au participat la un seminar avand ca obiectiv cunoasterea continutului normelor noului sistem de finantare si etapele ce trebuiesc parcurse pentru aplicarea lui;

incepand cu luna iunie 2000 creditele bugetare pentru cheltuielile de personal se repartizeaza pe judete in functie de elevi si costuri medii pe elev;

in lunile iulie - august colectivul tehnic al C.N.F.I.P.S. impreuna cu D.G.F. din minister au analizat cererile de credite catre inspectoratele scolare comparativ cu datele rezultate din aplicarea formulei de finantare aplicand corecturile de vigoare, acolo unde era cazul;

in luna iulie, un grup de experti ai Know How Fund din Marea Britanie impreuna cu membrii colectivului tehnic al C.N.F.I.P.S. si cu specialisti din M.E.C.si Ministerul Finantelor Publice au analizat sistemul de finantare preuniversitar din Romania;

in luna septembrie 2000 un expert al Bancii Mondiale, domnul Jose Pablo Arelallno a analizat stadiul aplicarii acestui sistem pentru a formula autoritatilor romane sugestii de imbunatatire.

in luna septembrie 2001 C.N.F.I.P.S a organizat la Buzau un seminar privind stadiul aplicarii noului sistem de invatamant preuniversitar, cu acest prilej a fost stabilit sistemul de indicatori de fundamentare a finantarii cheltuielilor de personal in anul 2001 - 2002.[16]

Daca ar fi sa concluzionam putem spune ca noul sistem de finantare a fost acceptat si insusit de conducerile inspectoratelor scolare dar formula de finantare a fost aplicata la nivel de minister, inspectoratele scolare au repartizat in continuare creditele bugetare pentru cheltuielile de personal folosind sistemul de finantare bazat exclusiv pe cererea de credite.

Personalul de specialitate de la centrele de executie bugetara si din scoli nu cunoaste din pacate inca mecanismul noului sistem de finantare si nu stapaneste tehnica folosirii calculatorului.