Stilul si strategia didactica didactic

Stilul si strategia didactica didactic

1. Stilul didactic- definitie, caracterizare,tipologie

Factori determinanti ai stilului didactic

3. Strategia didactica: caracterizare, tipologie

1. Stilul didactic - definitie, caracterizare, tipologie.

In sensul larg al cuvantului, notiunea de stil desemneaza maniera personala de a face ceva. Fiecare persoana se caracterizeaza printr-un mod specific de a comunica, de a se comporta, de a se imbraca, ceea ce pune in evidenta stilurile pe care le intalnim in toate aspectele vietii noastre. Stilurile, arata M.Kramar, in cele mai diferite domenii de activitate sociala (stiintific, artistic, literar, pedagogic etc.) reflecta "utilizarea competentelor profesionale, influentand exprimarea lor" (M.Kramar, p.19)

Cadrele didactice personalizeaza activitatea de predare si de aceea vorbim de diferite stiluri didactice.

Ausubel si Robinson definesc stilul didactic drept "un numar de trasaturi idiosincratice legate intre ele, care caracterizeaza comportamentul profesorului" (Ausubel,Robinson,1981,p.542)

Ioan Cerghit subliniaza intr-o maniera foarte sugestiva: "Stilurile sunt cele care dau expresie gandirii, conceptiei, inteligentei, imaginatiei constructive; se leaga de modul in care profesorrul isi exprima aptitudinile si atitudinile, competentele si capacitatile sale; se leaga deci, de o anumita expresivitate pedagogica personala, de un mod de a fi si de a face care tinde sa capete stabilitate in timp. Si care tradeaza un anumit simt al umanului, o vocatie si o cultura a predarii, reactii si atitudini personale, elemente de noutate si de originalitate, de maiestrie pedagogica adaugate comunicarii obiectivelor generale". (Cerghit, p.261)

D. Potolea caracterizeaza stilul prin:

este asociat comportamentului

- se manifesta sub forma unor structuri de influenta si actiune

prezinta o anumita consistenta interna, stabilitate relativa

- apare ca produs al personalizarii principiilor si normelor care definesc activitatea instructiv-educativa

Tipologia stilurilor

Exista o diferentiere a stilurilor in doua planuri: (realizata de D.Potolea)

In plan vertical:

A.     stiluri individuale care dau identitate fiecarui profesor

B.     stiluri grupale care exprima unitatea de atitudini, de gandire si de actiune a unor colectivitati de cadre didactice

C.     stiluri generalizate, reprezentand modalitati generale de conducere educationala cu valoare de strategii

In plan orizontal, stilurile se configureaza dupa schimbarile promovate de fiecare profesor in jurul variabilelor interne ale procesului de invatamant

I.Cerghit enumera stilurile didactice prezentate in literatura de specialitate:

Academic/discursiv (centrat pe transmitere,comunicare) sau euristic (axat pe stimularea cautarii, experimentarii, cercetarii, descoperirii)

Rational (bazat pe argumentatie stiintifica si evaluare sistematica, pe deliberare logica intr-o perspectiva temporara asteptata)/ intuitiv (axat pe intuitie, imaginatie, pe cunoastere de sine, emotionala, pe spontaneitate, maiestrie pedagogica, cu sentimentul prezentului)

Inovator (cu deschidere spre nou, spre inventie, creatie, originalitate,ingeniozitate)/ rutinier (rigid, cu inclinatie spre repetitie, dogmatic)

Informativ / formativ

Productiv (bazat pe gandire divergenta,critic,producere de nou) / reproductiv

Profund / superficial

Independent (cu initiativa, intreprinzator, depaseste dificultatile) / dependent

Expozitv/ socratic (cu preferinta pentru dialog)

Descriptiv / dialectic

Analitic /sintetiuc

Autoritar (centrat pe dirijare riguroasa)/ centrat pe autonomie (independenta conferita elevilor, pe spontaneitatea lor)

Imperativ (exigent) / indulgent

Afectiv (empatic)/ distant

Autocontrolat / spontan

Solitar / de echipa

Axat pe profesor / axat pe elev

Elaborat / neelaborat

Motivant / nemotivant

Vechi /nou

Previzibil / imprevizibil ( Cerghit, p.268)

Dupa gradul de control, dirijare a actiunii s-au impus trei stiluri, conform studiilor lui Lewin, Lippitt si White cu privire la influentele conducerii "autoritariste", democratice si laissez-faire:

a.       autoritar

b.      democratic

c.       permisiv sau liber

Stilul autoritar se caracterizeaza prin controlul activitatii de catre profesor, mentinand elevii in postura de executanti. Profesorul este cel care domina si isi asuma responsabilitatea predarii si invatarii, el fiind cel care lauda si critica, incurajeaza sau pedepseste.

Stilul democratic este cel care reuseste un echilibru in relatia profesor elev.

Stilul permisiv este opusul celui autoritar. Profesorul se remarca prin roluri "pasive", printr-un nivel scazut al exigentelor pedagogice.

Fiecare dintre stilurile mai sus mentionate prezinta atat avantaje cat si dezavantaje. De exemplu, stilul autoritar duce la formarea spiritului de disciplina, la insusirea unor deprinderi fiind indicat la clasele mici si la disciplinele exacte. Principalul dezavantaj il prezinta faptul ca, stilul autoritar promoveaza conformismul, lipsa initiativei.

Stilul liber incurajeaza dezvoltarea creativitatii, a spontaneitatii fiind indicat la disciplinile artistice.

In practica aceste stiluri nu se intalnesc in forma lor pura, mai curand este vorba despre stiluri mixte cu o anumita dominanta. Eficienta unui anumit stil didactic trebuie apreciata in functie de disciplina predata, nivelul clasei, particularitatile psiho-individuale ale elevilor etc.

Prezentam mai jos o analiza comparativa intre stilul didactic democratic si cel autoritar (Kramar, p.124)

2.Factori determinanti ai stilului didactic.

In ceea cepriveste factorii determinati ai stilurilor didactice s-au contuirat patru perspective explicative:

a. Abordarea / perspectiva ideografica. Pentru reprezentantii acestei perspective (G.W.Allport, D.P.Ausubel, B.O.Smith etc.) stilul isi are originea in structura psihologica personalitatii profesorului. Astfel, stilul ar fi produsul "ecuatiei personale" a personalitatii profesorului.

b. Abordarea nomotetica . Reprezntantii acestei perspective spun ca ceea ce conteaza nu sunt factorii de personalitate, ci modul efectiv de actiune ales, criteriile si normele pe care acesta se intemeiaza. Stilul e produsul a ceea ce facem si cum facem.

c. Abordarea contextuala. Aceasta perspectiva atrage atentia asupra faptului ca nici o conduita didactica nu poate fi separata de contextul in care se produce.

d. Abordarea integrativa. Aceasta perspectiva este sustinuta de numerosi specialisti in stiintele educatiei (Getzels, Potolea, Cerghit) si admite faptul ca sursele stilului trebuie cautate deopotriva, atat in structura personalitatii (subiectivitatea profesorului) in realitatea obiectiva (constituita din activitaea didactica propriu-zisa), cat si din contextul in care evolueaza actul predarii.

Stilul ar fi rezultatul integrarii si maximizarii raportului dintre caracteristicile de personalitate a profesorului, cerintele conduitei didactice si particularitatile situationale.

Acestea pot fi redate cu ajutorul formulei:

S= f (PxNxM);

P= particuaritatile persoanlitatii profesorului

N= Normativitatea personalizata

M= mediu

Strategia didactica: caracterizare, tipologie

Strategia didactica este unul din "instrumentele definitorii" ale activitatii didactice. De aceea cunoasterea modului de elaborare, desfasurare si evaluare a strategiei didactice este o conditie necesara pentru eficienta oricarei activitati didactice.

I. Cerghit defineste strategia de instruire "ca un mod de abordare a predarii si invatarii, de combinare si organizare optima a metodelor si mijloacelor avute la dispozitie, precum si a formelor de grupare a elevilor, in vederea atingerii obiectivelor urmarite."

Conceptul de strategie didactica se bucura de mai multe acceptiuni care subliniaza complexitate acestuia si importanta intelegerii lui pentru practica didactica.

I.Cerghit analizand definitiile propuse conceptului de strategie didactica identifica urmatoarele acceptiuni:

strategia - un mod de gandire si actiune

strategia- structura procedurala

stretegia-tactica (reactie la reactiile elevilor, c niste solutionaripractice,metodice,promte si punctuale ivite pe parcurs)

strategia-inlantuire de decizii

strategia- rezultat al contopirii strategiei de predare si strategiei de invatare

Asa cum rezulta din acceptiunile de mai sus, problema strategiei didactice este o problema de competenta didactica, ce presupune cunostinte de specilitate dar si psiho-pedagogice care fundamenteaza alegerea unei strategii potrivite in functie de anumiti factori: disciplina predata, caracteristicile clasei de elevi, forma de organizare, materialele didactice avute la dispozitie etc.

Pentru a putea elabora o strategie cat mai adecvata specificului elevilor si diasciplinei pe care o preda, profesorul trebuie sa cunoasca elementele constitutive ale strategiei didactice. Acestea sunt (Panturu,2005, p.162):

obiectivele/finalitatile strategiei de instruire

subiectul si obiectul strategiei de instruire(cadrul didactic si elevul, fiecare cu rolurile si responsabilitatile sale; daca profesorul este managerul strategiei de instruire, cel care o proiecteaza, realizezaa si evalueaza, elevii sunt principalii beneficiari ai acesteia. Colaborarea dinte profesor si elevi se concretizeaza in rezultatele obtinute/competentele formate )

tipurile de activitati si continuturile strategiei de instruire (vom vedea in cele ce urmeaza ca aceste componente sunt decisive pentru formarea competentelor)

timpul alocat strategiei de instruire (timpul este una dintre resursele care conditioneaza calitatea instruirii)

metodele de instruire (sunt cele care reperzinta instrumentele de lucru ale profesorului cu elevii si care trebuie alese cu grija pentru a obtine ceea ce ne propunem)

mijloace de instruire (utilizarea unor mijloace de instruire noi pot stimula interesul pentru invatare- rolul calculatorului in a reda defectele de structura a lemnului, sau proiectarea realizata pe calculator nu mai necesita niciun comentariu)

formele de organizare a instruirii (frontal, pe grupe sau individual)

interactiunile si relatiile instructionale (aceste relatii care apar intre elevi si intre elevi si profesor definesc atmosfera psihologica a clasei, decisiva pentru invatare. Sa nu uitam faptul ca specialistii in stiintele educatiei subliniaza rolul stimulativ al emotiilor in invatare! Important este si stilul profesorului care imprima o anumita coloratura afectiva climatului invatarii)

deciziile instructionale

Fiecare dintre aceste componente are un rol hotarator in determinarea strategiei, cu atat mai mult cu cat intre aceste componente se stabilesc stranse legaturi.

Astfel, obiectivele strategiei de instruire care se deduc din competentele prezentate in programa, vor preciza tipurile de activitati si competentele pe care dorim sa le formam. Aceste continuturi si activitati insa nu se aleg prin ele insele, "rupte" de celelalte componente. In functie de timpul avut la dispozitie (una sau doua ore) de mijloace si materialele didactice avute la dispozitie, nu in ultimul rand in functie de potentialul si nevoile de formare ale elevilor si experienta profesorului, putem adapta continutul si tipurile de activitati pentru a obtine eficienta maxima posibila.

Subliniem inca o data faptul ca elaborarea strategiei de instruire este o problema complexa (de decizie) care presuoune responsabilitate si competenta didactica.

L.Vlasceanu propune sase parametrii de constructie a strategiei:

organizarea elevilor

organizarea continutului

modul de prezentare-asimilare a cunostintelor

frecventa,continuitatea interventiilor profesorului

modul de programare a exercitiilor aplicative

natura probelor de evaluare

D.Potolea propune o schema de orgnizare strategiei didctice cu urmatorii parametrii

Pentru a evidentia mai bine aspectele specifice vom analiza tipurile de strategii descrise in literatura pedagogica.

Astfel, unul din criteriile folosite in clasificarea strategiilor este reprezentat de logica gandirii, rezultand urmatoarele tipuri de strategii:

strategii inductive

strategii deductive

strategii analogice

strategii transductive

strategii mixte.

La elevii din clasele mai mari pot fi utilizate strategiile deductive, ce reprezinta un demers descendent al gandirii de la principii teorii la fapte / cazuri concrete.Instudiul literturii bine venite sunt si strategiile anlogice sau trnsductive, care fac apel la experient, intuitia, imaginatia elevilor .

Un alt criteriu folosit in clasifcarea strategilor didactice tine de gradul de dirijare/nondirijare al invatarii:

strategii algoritmice (imitative, explicativ-reproductive, explicativ-intuitive, algoritmice,  progranate)

strategii nealgoritmice (explicativ-investigative, conversativ-euristice, descoperirea independenta, problematizante, observarea investigativa, inductiv-experimentale, creative)

strategii mixte

In acord cu un invatamant formativ, centrat pe competente se impune utilizarea strategiilor nealgoritmice sau activ-participative.

Aceasta strategie (activ-participativa) este indicata deoarece are efecte formative evidente nu numai in plan cognitiv (deoarece ii antreneaza pe elevi intr-un efort de cautare, de selectare, analiza si comparatie a informatilor) dar si in plan social (dezvolta spiritul de colaborare, de comunicare eficienta cu colegii) si chiar personal (elevii lucrand impreuna cu colegii isi pot constientiza propriile resurse, posibilitati si limite; pot fi resurse de invatare pentru alti colegi sau pot invata de la altii)

De asemenea frecvent folosite sunt strategiile mixte, mult mai usor de adaptat specificului temei de studiat, al mijloacelor didactice avute la dispozitie si la specificul elevilor. Acestea combina intr-un mod fericit explicatiile profesorului cu activitatea independenta a elevilor, dirijarea profesorului cu momente de creativitate ale elevilor. In acest caz competenta profesorului de a organiza si fructifica efectele formative ale situatiei de invatare este decisiva.

Bineinteles ca nu exista o "reteta" a unei strategii eficiente in sine. Profesorul prin experienta si competenta sa este cel care stabileste modul cel mai adecvat de desfasurare al activitatii tinand cont de o serie de "factori critici"ce stau la baza elabararii strategieide instruire (Panturu, p.160):

tipurile de obiective vizate

nivelulde scolaritate: primar, gimnazial, particularitatile grupului de elevi

tipurile de elevi din colectivele respective sub aspectul: natura motivatiei scolare, capacitati intelectuale, stil cognitiv, factori de personalitate

natura disciplinei de invatamat/ structura sa logico-teoretica

timpul avut la dispozitie

echipamente si materiale necesare

particularitatile cadrului didactic

Iata ca adoptarea unei anumite strategii didactice este o problema de responsabilitate si competenta, cu atat mai mult cu cat, in contextul reformei invatamantului, trebuie sa avem in vedere formarea unor competente , a atitudinilor si valorilor fata de scoala, viata, munca.

Bibliografie:

I. Cerghit, 2002, Sisteme de instruire alternative si complementare. Structuri, stiluri si strategii, Ed. Aramis, Bucuresti

2. M. Kramar, 2002, Psihologia stilurilor de gandire si actiune umana, Polirom, Iasi

3. S. Panturu, 2002, Elemente de teoria si metodologia instruirii, Ed. Univ. Transilvania, Brasov