Tactul pedagogic

TACTUL PEDAGOGIC

Tactui pedagogic reprezinta o aptitudine generala a subiectului educatiei/educatorului obiectivata în comportamentul acestuia, adaptabil permanent la calitatile celor educati si la conditiile mediului scolar si extrascoîar.

Formarea si cultivarea tactului pedagogic presupune realizarea unui 'aliaj al experientei si al unor însusiri psihologice constând în oportunitatea interventiilor si în modul adecvat de exercitare a influentei educative' (vezi Dictionar de pedagogie, 1979, pag.449).

Experienta didactica asigura formarea si cultivarea tactului pedagogic în masura în care angajeaza perfectionarea proiectului pedagogic în contextul unor circuite de conexiune inversa pozitiva care stimuleaza (re)orientarea rapida a activitatii în functie de comportamentului celui educat, de reactiile mediului intern si extern, de solutiile manageriale dezvoltate.

Calitatile psihologice ale educatorului definesc o anumita maiestrie pedagogica, apreciata ca o premisa dar si ca o consecinta a tactului pedagogic. Aceste calitati vizeaza capacitatea de: a opera cu procedee adecvate în situatii pedagogice noi; a reactiona în sens empatic la problemele conflictuale care apar în colectiv sau în raport cu un elev, parinte, profesor etc; a perfectiona proiectul pedagogic, mesajul pedagogic, repertoriul comun profesor-elev la niveluri de creativitate superioara; a valorifica integral informatiile obtinute în procesul de formare initiala si continua (logica învatarii, psihologie scolara, pedagogie generala, sociologia educatiei, metodica, practica pedagogica în specialitate, activitati educative, actiuni de instruire îormala-nonformala).