Teorii fundamentale (ereditarismul, ambientalismul, epigenetismul piagetian)

Teorii fundamentale (ereditarismul, ambientalismul, epigenetismul piagetian)


Relatia ereditate-mediu-educatie. Interactiunea factorilor dezvoltarii umane

Este usor de dedus ca personalitatea este o permanenta constructie, rezultanta a influentelor ereditare, sociale, educative.

Conceptia referitoare la tripla conditionare a aparut la jumatatea acestui secol si s-a format pe baza rezultatelor cercetarii stiintifice.

In literatura de specialitate opiniile cu privire la dezvoltarea personalitatii accepta existenta a trei sau chiar patru factori care influenteaza fundamental: ereditatea, mediul, homeorhesisul
epigenetic si educatia .

In ceea ce priveste relatia ereditate-mediu, interactiunile sunt evidente. Individul poseda un genotip, unul individual si un potential de formare (epigenetic) preponderent psihic. Subliniem faptul ca in raport cu acest potential epigenetic educatia, factorii de mediu pot actiona cu mai mica sau mai mare libertate.

Prin urmare ereditate favorabila asociata cu mediu favorabil genereaza sanse de formare/dezvoltare - cel putin teoretic - ridicate.

Cand unul dintre termenii relatiei e deficitar, defavorizant, sansele scad in diferite grade, in functie de contexte concrete.

Sa retinem ca "mediul declanseaza si actualizeaza predispozitiile naturale, astfel incat dezvoltarea diferitelor procese si insusiri psihice este rezultanta a confruntarii lor; se considera ca rolul mediului este mai pregnant in ceea ce este individual si personal decat in ceea ce este tipic, care depinde mai mult de substratul ereditar transmisibil pe cale genetica" .

Interactiunea dintre ereditate si mediu genereaza fenotipul (care reda exprimarea particulara a genotipului si a potentialului epigenetic in conditii concrete de mediu) . Din "jocul" acestor factori se formeaza si dezvolta personalitati care se pot adapta social, se pot integra in mediul sau, dimpotriva, nu o pot face.

Relatia ereditate-educatie presupune o dubla implicatie:

• deficientele ereditare implica limitari in educatie inducand, astfel, necesitatea unor influente pedagogice speciale (atat cat e posibil,uneori);
• potentialitatile ereditare supramedii implica, de asemenea, necesitatea asistentei educationale speciale; in principiu - potentialul ereditar este stimulat printr-o educatie adecvata.

Introducem in aceasta relatie factorul "homeorhesisul epigenetic" pentru a sublinia ca influentele mediului si educatia corelate pe fondul ereditar sunt fundamentale. Un mediu inadecvat si o educatie improprie cresc riscul retardarii individului. Totodata, suprainfluentarea socioeducationala poate duce la dereglari fizice si/sau psihice.

In relatia educatie-mediu problema se pune din punctul de vedere al concordantei/neconcordantei influentelor care pot genera efecte la nivelul personalitatii adesea greu controlabile sau chiar necontrolabile. Situatia devine mai complexa daca vom considera ca unele dintre ele sunt inconstiente. Incercand sa reunim intr-o singura ecuatie care, de fapt, simbolizeaza procesul real - vom sublinia ca interdependentele, interactiunile lor sunt extrem de complexe.

Pentru educator este esential ca toate aceste conditii ale educatiei nu pot fi separate: ele se combina, se intrepatrund. Nu putem concepe conditia interna fara cea externa care sa o ajute in
realizarea potentialilor ei: ereditatea isi manifesta predispozitiile numai in conditii concrete, externe ei. De la nastere la maturitate copilul trece printr-un proces de crestere si maturizare care se realizeaza in etape succesive si coerente, in functie de anumite legi ale devenirii umane:

• legea ontogenezei (dezvoltarea organismului individual repeta evolutia speciei umane),
• legea umanizarii (copilul devine om daca este invatat sa fie om, prin mecanismul transmiterii si asimilarii valorilor culturii si civilizatiei),
• legea interactiunii biopsihice (dezvoltarea fiziologica si psihica a copilului este o dezvoltare interdependenta),
• legea socializarii sau a adaptarii (comportamentul uman se adapteaza la schimbarile de mediu astfel ca insusirile pe care adultul le dobandeste sunt transmise generatiilor viitoare),
• legea autonomiei constiintei umane.

Toti acesti factori biologici, psihologici, socioculturali sunt la fel de importanti caci personalitatea este rezultanta interactiunii lor.

Teoriile ereditariste ( ineiste)

Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii in devenirea fiintei umane, avandu-si originile in cercetarile biologilor. Adeptii acestei teorii sunt: Platon, Confucius, Schopenhauer, Lombroso, Herbert, Spencer, Szondi, s.a.In viziunea lor ereditatea determina orice evolutie a omului.

Teoriile ereditariste exagereaza rolul ereditatii, inlaturand rolul modelator al celorlalti factori: mediul social si educatia. Sunt teorii pesimiste, in opozitie cu conceptia educabilitatii, fapt ce diminueaza rolul real si demonstrat al educatiei si mediului social.

Conceptiile ereditariste au inspirat teoriile extremiste care afirmau superioritatea unor rase fata de altele.

Teoriile ambientaliste

Reactiile la ideile/teoriile ereditariste (ineiste) au fost puternice. A aparut curentul ambientalist care isi are originea in rezultatele cercetarilor stiintifice din biologie. Marcanta (si astazi) e contributia lui J. B. Lamark (1744-1829) - autorul primei teorii evolutioniste care ofera si o explicatie stiintifica a evolutiei. Ambientalismul (reprezentant, spre exemplu, de Helvtius, Diderot, J. Locke, D. Hume dar si de B. F. Skinner sau J. Watson) absolutizeaza rolul si ponderea factorilor sociali (socioeducationali) in dezvoltarea individului negand sau desconsiderand semnificatia ereditatii.

Curentul a fost sustinut mai ales de sociologi, dar implicatiile absolutizarilor au "atins" si psihologia si teoriile educatiei. De la pesimismul pedagogic generat de ineism s-a alunecat intr-un optimism exagerat de tipul "educatia poate totul"

Spre deosebire de ereditaristi, reprezentantii acestor teorii: Locke, Rousseau, Helvetius, Watson, Diderot, afisau o incredere absoluta in puterea si valoarea factorilor socio-educationali :

• mediul
• educatia

Ei neaga rolul ereditatii. Desi s-au situat la poli opusi, reprezentantii teoriilor ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat in sustinerea ideilor lor din rezultatele unor cercetari apartinand domeniului biologiei:

• teza transformista a lui Jean Baptiste Lamarck, ce sustinea ca in evolutia vietuitoarelor, mediul detine rolul fundamental.
• teoria ereditatii dobandite : achizitiile obtinute prin experienta de catre membrii unei specii s-ar fixa in memoria genetica si ar fi transmise apoi de la ascendenti la descendenti.

Pe pozitiile conceptiei ambientaliste se situeaza si intemeietorii pedagogiei moderne, (Comenius si Pestalozzi) dar si reprezentantii behaviorismului contemporan(Skinner, Brunner si altii).

In epoca noastra, conceptia ambientalista cu privire la educabilitate a fost sustinuta indeosebi de catre sociologi, care vedeau in educatie unul din factorii cei mai importanti pentru stabilirea echilibrului social. Considerau educatia drept o socializare metodica a tinerei generatii, socializare care trebuie realizata in conformitate cu imperativul social. De asemenea sunt incluse si unele curente pedagogice pedocentriste (Key, Montessori, Tolstoi) care sustineau ca trebuie sa lasam copilul sa se dezvolte in mod liber, in cadrul mediului ambiant, conform trebuintelor si aspiratiilor sale.

Limitele celor doua tipuri de teorii : ambientaliste si ereditariste, constau deci, in absolutizarea rolului unui anumit grup de factori in formarea si dezvoltarea personalitatii umane, negandu-i pe ceilalti.

Teoria dublei( triplei) determinari

Cu intentia de a depasi caracterul nestiintific si unilateral al celor doua orientari mentionate, unii cercetatori (Democrit, Diderot, Herzen, si altii ), au adoptat o pozitie de mijloc. Ei sustin atat rolul ereditatii, cat si al mediului socio-cultural, deci si educational, in interactiune; considerand, asa cum am aratat mai sus, ca in dezvoltarea personalitatii contribuie trei factori, atunci se poate vorbi de teoriile triplei determinari - ereditatea, mediul, cel social indeosebi si educatia, aceasta din urma avand un rol precumpanitor in dezvoltarea personalitatii,recunosteau interactiunea celor trei factori : ereditate, mediu, educatie in procesul formarii fiintei umane.

Teoria triplei determinari evidentiaza adevarul ca personalitatea este o unitate biopsihosociala, rezultat al interactiunii celor trei factori - ereditate, mediu si educatie. Ea constituie conceptia pedagogica stiintifica despre dezvoltarea personalitatii, care a contribuit si va contribui la dezvoltarea si perfectionarea educatiei si invatamantului.

Cercetarile viitoare din stiintele despre om vor aduce noi clarificari asupra personalitatii umane.

Epigenetismul piagetian

Orientarile ereditariste si cele ambientaliste - aparent de neconciliat - au fost totusi, depasite incepand cu secolul al XVIII-lea cand naturalistul C.F.Wolff lanseaza (in1975 termenul de "epigeneza" si ideea existentei asupra individului, "dupa geneza". Epigenetismul e valorificat abia astazi. In termeni contemporani e vorba despre un "mecanism structural - organic care regleaza procesele de crestere si dezvoltare la nivelul interactiunilor dintre individ si mediu. El stabileste nu numai caile, ci si limitele dezvoltarii" . Studiile de psihologie genetica, de psihologia invatarii (J. Piaget, J. S. Bruner, P. I. Galperin), au demonstrat ca prin "influente educative speciale se poate accelera" dezvoltarea prin succesiunea mai rapida a stadiilor psihogenetice. De retinut ca aspectul este inca problematic .

In literatura de specialitate opiniile cu privire la dezvoltarea personalitatii accepta existenta a trei sau chiar patru factori care influenteaza fundamental: ereditatea, mediul, homeorhesisul epigenetic si educatia .

In ceea ce priveste relatia ereditate-mediu, interactiunile sunt evidente. Individul poseda un genotip, unul individual si un potentialde formare (epigenetic) preponderent psihic . Subliniem faptul ca in raport cu acest potential epigenetic educatia, factorii de mediu pot actiona cu mai mica sau mai mare libertate .

Prin urmare ereditate favorabila asociata cu mediu favorabil genereaza sanse de formare/dezvoltare - cel putin teoretic - ridicate.

Cand unul dintre termenii relatiei e deficitar, defavorizant, sansele scad in diferite grade, in functie de contexte concrete.

Interactiunea dintre ereditate si mediu genereaza fenotipul (care reda exprimarea particulara a genotipului si a potentialului epigenetic in conditii concrete de mediu) . Din "jocul" acestor factori se formeaza si dezvolta personalitati care se pot adapta social, se pot integra in mediul sau

Relatia ereditate-educatie presupune o dubla implicatie: deficientele ereditare implica limitari in educatie inducand, astfel, necesitatea unor influente pedagogice speciale (atat cat e posibil, uneori); potentialitatile ereditare supramedii implica, de asemenea, necesitatea asistentei educationale speciale; in principiu - potentialul ereditar este stimulat printr-o educatie adecvata.

Respectarea stadialitatii evolutiei umane/individuale este esentiala.In relatia educatie-mediu problema se pune din punctul de vedere al concordantei/neconcordantei influentelor care pot genera efecte la nivelul personalitatii adesea greu controlabile sau chiar necontrolabile. Situatia devine mai complexa daca vom considera ca unele dintre ele sunt inconstiente. Incercand sa reunim intr-o singura ecuatie care, de fapt, simbolizeaza procesul real - vom sublinia ca interdependentele, interactiunile lor sunt extrem de complexe.

Pentru educator este esential ca toate aceste conditii ale educatiei nu pot fi separate: ele se combina, se intrepatrund. Nu putem concepe conditia interna fara cea externa care sa o ajute in realizarea potentialilor ei: ereditatea isi manifesta predispozitiile numai in conditii concrete, externe ei. De la nastere la maturitate copilul trece printr-un proces de crestere si maturizare care se realizeaza in etape succesive si coerente, in functie de anumite legi ale devenirii umane: legea ontogenezei (dezvoltarea organismului individual repeta evolutia speciei umane), legea umanizarii (copilul devine om daca este invatat sa fie om, prin mecanismul transmiterii si asimilarii valorilor culturii si civilizatiei), legea interactiunii biopsihice (dezvoltarea fiziologica si psihica a copilului este o dezvoltare interdependenta), legea socializarii sau a adaptarii (comportamentul uman se adapteaza la schimbarile de mediu astfel ca insusirile pe care adultul le dobandeste sunt transmise generatiilor viitoare), legea autonomiei constiintei umane s.a.

Toti acesti factori biologici, psihologici, socioculturali sunt la fel de importanti caci personalitatea este rezultanta interactiunii lor.

Din perspectiva viziunii epigenetice, trebuie sa luam in considerare urmatorii factori ai dezvoltarii si formarii umane atat in teoria cat si in practica educatiei:

• ereditate;
• mediul;
• educatia
• homeorhesis-ul epigenetic.

Introducem in aceasta relatie factorul "homeorhesisul epigenetic" pentru a sublinia ca influentele mediului si educatia corelate pe fondul ereditar sunt fundamentale.

Homeorhesis-ul epigenetic este mecanismul structural-organic care regleaza procesele de crestere si dezvoltare la nivelul interactiunilor dintre individ si mediu. El stabileste nu numai caile, ci si limitele dezvoltarii. Caracteristicile de varsta si stadiile de dezvoltare intelectuala trebuie respectate cu strictete in procesul formarii. Orice sfidare a normelor homeorhetice este primejdioasa si are drept consecinta aparitia unor efecte secundare nescontate care, de regula, antreneaza maladii imposibil de tratat .