ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

COLEGIUL UNIVERSITAR ECONOMIC BUCURESTI

REFERAT

EDUCATIA PERMANENTA

Conceptul de educatie permanenta

Educatia permanenta este un proces de perfectionare a dezvoltarii personale, sociale si profesionale pe durata intregii vieti a indivizilor, in scopul imbunatatirii calitatii vietii atat a indivizilor, cat si a colectivitatii lor.

Aceasta este o definitie comprehensiva si unificatoare care include invatarea formala, nonformala si informala pentru dobandirea unui orizont de cunoastere care sa permita atingerea celui mai inalt nivel de dezvoltare posibil in diferite stadii si domenii ale vietii. Educatia permanenta este in relatie directa cu dezvoltarea individuala si progresul social. Din aceasta cauza idei cum sunt "a invata sa fii" si "o societate a invatarii" sau "o societate educativa" sunt asociate cu acest concept.

Din punct de vedere individual Lengrand descrie educatia permanenta ca reprezentand "Orientarea spre unitate, coordonare si continuitatea dezvoltarii personalitatii conduce spre elaborarea programei si instrumentelor de educatie care dezvolta in permanenta interactiunea dintre trebuinte si lectiile de viata profesionala, de exprimare culturala, de dezvoltare generala sau alte diverse situatii prin care fiecare individ se perfectioneaza si se desavarseste pe sine insusi". Deasemenea si Jessup afirma ca educatia permanenta "este o stare, o calitate a societatii care se manifesta ea insasi in atitudini, in relatii si in organizarea sociala".

Este greu de conceptualizat educatia permanenta in ansamblu datorita complexitatii acestei notiuni, astfel ca in literatura de specialitate s-a incercat definirea ideii pornind de la anumite aspecte. De aici au rezultat anumite caracteristici:

educatia permanenta incearca sa vada educatia in totalitatea ei;

se refera la modelele de educatie formala, nonformala si informala;

incearca sa integreze si sa articuleze toate structuriile si stadiile educatiei atat pe vericala (in timp) cat si pe orizontala (in spatiu).

Cu toate acestea obiectivele educatiei permanente nu pot fi realizate decat tinand seama de urmatorii factori:

posibilitatea de invatare;

motivatia;

educabilitatea.

Educatia permanenta pleaca de la premisa ca oricare ar fi situatia, o scoala inchisa intre ziduri, izolata de nevoile si resursele comunitatii locale si rupta de problematica lumii contemporane, nu este in masura sa rezolve nici problemele individului si nici pe cele ale societatii in care traieste individul.

Situatia actuala a educatiei permanente

Astazi educatia permanenta a devenit pana la un anumit punct daca nu o realitate macar un ideal pentru politica educationala. In multe tari, conceptele educatiei permanente au fost puse in practica in masura diferita in diverse domenii. Este un fapt general-acceptat ca procesul educatiei nu prebuie sa fie limitat la perioada adolescentei si copilariei, ci trebuie sa includa intreaga viata in relatie cu activitatea profesionala. Totusi in aceasta directie se fac prea putine demersuri deoarece acest proces presupune o reorganizare completa a sistemului educational.

Un motiv imperativ al punerii in practica a educatiei permanente este continua dezvoltare tehnico-stiintifica ce solicita o permanenta actualizare a calificarilor profesionale.

Totusi, politica educationala contemporana mentine monopolul educational al scolii. In aceste circumstante, discrepanta dintre nevoile educationale ale societatii moderne si natura limitata a sistemului scolar devine tot mai evidenta.

Promovarea educatiei permanente, ca principiu susceptibil de a orienta o reforma a sistemului educativ, se sprijina pana in prezent numai pe doua categorii de argumente: exigentele dezvoltarii societatii si nevoile individului care doreste sa se adapteze si sa se afirme. Aceste argumente sunt importante si valabile, dar in ultimul timp a aparut o a treia categorie de argumente: problematica lumii contemporane, a carei natura si amploare depasesc limitele si posibilitatile unei anumite tari sau ale unui grup de tari.

Ideea ca educatia trebuie sa se deschida problematicii lumii si sa evolueze catre invatarea continua nu este nici noua si nici recenta (J.A. Comenius, de exemplu, ca reforma educatiei ar fi trebuit sa mearga mana in mana cu o reforma a societatii umane in general). Cu toate acestea, timp de secole, atat problematica viitorului si viitorul colectivitatii umane, cat si ideea unei educatii permanente nu au fost altceva decat subiecte filosofice.

In concluzie, pentru a deveni o sursa utila si utilizata pentru o reformare a curriculum-ului, problematica lumii contemporane trebuie sa fie: a) identificata si evaluata continuu din punctul de vedere al nevoilor si resurselor fiecarei colectivitati nationale si ale fiecarei regiuni; b) exprimata in termeni de obiective, continuturi si metode de educatie permanenta.

Nevoi si cereri de educatie permanenta

Individul trebuie sa invete sa aleaga si sa exerseze o activitate care ii asigura existenta, satisfacerea nevoilor sale materiale si a dorintei de realizare personala. El trebuie sa primeasca, de asemenea, o educatie care sa-i permita sa se perfectioneze si sa se adapteze la activitatile profesionale noi. Educatia este inteleasa in general ca un mijloc de ascensiune sociala si ca, pentru multi, ea ofera inainte de toate diplome sau competente si asigura un statut social, odata cu posibilitatea exercitarii unei meserii. Educatia permanenta trebuie sa garanteze in plus, fiecaruia, adaptarea la evolutia meseriei si atitudinea corespunzatoare in fata ofertei de serviciu.

O alta categorie de nevoi educationale umane abia incepe sa suscite cereri cu toata importanta ei, ea ramane inca neglijata: este vorba de adaptarea individului la activitatile si al evenimentele varstei, la diferitele perioade ale vietii.

Nevoile de educatie ale individului in viata sa personala se pot completa cu cele care privesc viata familiala: educatia copiilor, gestiunea bugetului, procurarea si intretinerea bunurilor materiale.

Totusi, personalitatea unui adult nu se schimba atat de usor, iar, pentru a fi un lucru realizabil, educatia adultului va fi pregatita de la varsta copilariei si a adolescentei pentru insusirea valorilor si atitudinilor adecvate. In aceasta consta o trasatura esentiala a educatiei permanente: este un proces global.

Aceste nevoi sunt deopotriva individuale si sistemice in sensul ca ele concura la realizarea obiectivelor societatii carora le corespund adeseori anumite necesitati individuale.

In viata sa in societate, omul trebuie mai intai, si, poate, inainte de toate, sa fie capabil sa comunice, sa exprime, sa asculte, sa citeasca, sa scrie.

O alta nevoie de educatie privind comunicarea, capata, de cativa ani o importanta tot mai mare: este vorba de cunostintele in materie de mijloace audio-vizuale. Radio-ul, televiziunea, benzile desenate, afisele si imaginile in general constituie mijloace de comunicare din ce in ce mai raspandite, pe care trebuie sa le inveti pentru a profita de ele.

Un caz particular si important de nevoie educationala a individului in raport cu viata in societate este cel al persoanelor sau grupurilor care simt dificultatile integrerii in grupul social mai larg in care traiesc. Multi imigranti se gasesc in aceasta situatie si au nevoie sa invete limba si obiceiurile tarii in care se gasesc; handicapatii sociali si delicventii au deasemenea nevoie sa invete sa se insereze intr-o societate, iar experienta a aratat foarte clar ca educatia nu este numai o solutie umana a delicventei, dar si, in anumite limite cel putin, o solutie sociala.

Omul trebuie sa invete sa participe la viata comunitatii; educatia cetateanului si initierea in viata politica sunt nevoi sistemice importante care trebuie sa faca obiectul educatiei permanente.

Progresul in domeniul mijloacelor de comunicatie ca si prodigioasa dezvoltare a contactelor si a schimburilor de idei intre tarile lumii a creat o realitate apropiata conceptelor de comunitate internationala si de societate umana.

O societate trebuie, sa transmita, sa faca, sa traiasca, sa se anime si sa-si imbogateasca patrimoniul cultural. Educatia este o ocazie privilegiata de insusire a unei culturi si de reflectie asupra produselor sale.

Nevoile sistemice functionale

Nevoile functionale ale natiunilor pot fi de doua tipuri: realizarea obiectivelor economice sau a obiectivelor sociale, unde intra si nevoia de educatie.

Nevoia de educatie cea mai evidenta in problemele dezvoltarii o constituie, fara indoiala, formarea de profesionisti competenti in toate sectoarele care participa la expansiunea economica a tarii.

Nevoia sistemica creeaza o cerere de servicii care contribuie la satisfacerea nevoilor individuale, de la nivelul cel mai elementar (nevoi de subzistenta) pana la nivelul cel mai ridicat (nevoi de desavarsire).

Nevoia sistemica de educatie permanenta se poate manifesta in trei modalitati:

a)     vacanta unui post existent sau potential

b)    inadecvarea pregatirii celui care ocupa sau vizeaza un post

c)     evolutia competentelor necesare in post

Aceste modalitati privind nevoia reclama forme diferentiate de educatie permanenta: o pregatire initiala si o perfectionare, o "reciclare".

Atunci cand este vorba de educatie permanenta, si mai cu seama in ceea ce priveste adultii, se constata mai curand o convergenta intre cererea exprimata de persoane si nevoile sistemice; problema rezida mai curand in saracia ofertei fata de nevoile individuale si sistemice.

Obiectivele educatiei permanente

Obiectivele conventionale

Prima grupa de obiective contine teluri care sunt deja binecunoscute si expuse pe larg, fie in contextul educatiei permanente, fie in alt context. Acestea include insusirea de priceperi si deprinderi sociale fundamentale (citirea, calculul aritmetic si notiuni rudimentare de mentinere a sanatatii si igienei) ca si deprinderi practice elementare. Obiectivele de acest tip nu necesita nici o explicatie din cauza caracterului lor foarte familiar si din cauza faptului ca - desi importante - ele prezinta totusi doar o semnificatie generala pentru educatia permanenta.

Obiectivele de importanta centrala

Stabilitatea intrapsihica. Schimbarea reprezinta un aspect major al vietii moderne. Obiectivul il constituie necesitatea de a educa indivizi care sa aiba un simt puternic si stabil al identitatii personale, ce le va permite sa reziste la posibilele efecte daunatoare ale schimbarii. Cu cat este mai mare amenintarea schimbarii externe, cu atat este mai mare necesitatea de stabilitate interna.

Vigoarea emotionala. Multe dintre conditiile speciale ale vietii moderne stimuleaza dezvoltarea cognitiva sau intelectuala, dar ofera putine posibilitati pentru exprimarea starilor emotionale. Rezultatul este o tendinta de separare a functionarii cognitive si cea afectiva. Educatia permanenta isi propune reintegrarea celor doua tipuri de functionare.

Mentinerea entuziastmului. Educatia permanenta implica evolutia si dezvoltarea continua, flexibilitatea, curiozitatea si dezvoltarea creatoare. Aceasta necesita un entuziastm permanent in fata noului.

Capacitatea de optiune responsabila. Oamenii trebuie sa fie capabili sa faca fata alternativelor care se afla in concurenta sau in conflict si sa-si asume responsabilitatea de luare a deciziilor.

Angajarea sociala. Educatia permanenta leaga invatarea de procesele cotidiene ale vietii sociale si profesionale.

Depasirea propriilor realizari. Una din principalele angajari pe care trebuie sa le efectueze fiecare persoana este aceea de a continua sa se perfectioneze neincetat prin adoptarea realizarilor sale anterioare drept criteriu de comparatie in vederea unui progres ulterior.

Insusirea si reinnoirea cunostintelor. In termeni cognitivi, telul educatiei permanente este insusirea continua si reinnoirea cunostintelor. Acest scop necesita dezvoltarea unor cunostinte generale si a unor capacitati fundamentale pentru viata, ca si dezvoltarea competentelor tehnice si profesionale.

Obiectivele instrumentale ale educatiei permanente

"Invatarea" de a invata. Se accentueaza importanta insusirii de capacitati de gandire generale bazate mai degraba pe patrunderea structurii cunoasterii si pe familiarizarea cu limbajele si cu logica sa decat pe insusirea unor unitati specifice de informatie.

Interinvatarea. Un obiectiv major este sporirea capacitatii de a invata cu si prin alti oameni, fie in scoala sau in familie, fie la locul de munca sau in grupuri recreative, in cluburi si societati.

Sporirea educabilitatii.

Pentru realizarea unei bune educatii permanente sunt necesare si alte capacitati, si anume abilitatea de a evalua si cea de a schimba si imbunatati. Aceste calitati alaturi de cele doua precedente pot fi denumite "educabilitate".

Invatarea autodirijata. Invatarea particulara din partea individului constituie o cerinta importanta. Invatarea nu trebuie sa fie limitata la scolaritate sau la conducerea de catre alte persoane. Ea trebuie sa depinda si de optiunea si de responsabilitatea fiecarui individ. El trebuie sa identifice in mod constient necesitatile de invatare si setul de obiective ale invatarii si sa le urmareasca fie prin invatarea individuala, fie prin cea in grup.

Mijloacele educatiei permanente

Comnunicatiile si mass-media

Necesitatea sistemelor de comunicatie. Educatia permanenta necesita descentralizarea si dispersarea experientelor educative, astfel incat ele sa fie eliberate de marginirea lor fizica, si anume scolile. Ea necesita si mijloace de integrare a informatiei, cum sunt munca, activitatile culturale, timpul liber si scoala. O alta necesitate importanta este transferul informatiei de la persoana la persoana.

Rolul limbajului. Pentru a face ca informatia sa fie abstracta si simbolica, eliberandu-se astfel de evenimentele fizice care stau la baza ei, sunt necesare sisteme eficace de simboluri. Dintre acestea, cel mai important este limbajul. Pentru realizarea educatiei permanente este necesar ca sistemele de comunicatie sa fie extrem de eficiente.

Rolul mass-mediei. Educatia permanenta implica tehnici de transmitere a informatiei afara de traditionalul contact "fata in fata". In consecinta, mass-mediei ii revine un rol important deoarece ea permite o distributie larga a informatiei si inlatura necesitatea ca toti elevii sa se afle in clase formale. Ea permite, de asemenea, comunicatia prin modalitati alternative, ca imaginea. Prin mass-media, informatia poate fi prezentata intr-o forma extrem de abstracta unui public dispersat in diverse locuri. Ea face posibila utilizarea proceselor de invatare informala si a surselor de informare care nu sunt accesibile din punct de vedere fizic, de exemplu, prin selectarea si accentuarea anumitor aspecte educative ale vietii de fiecare zi a societatii, sau prin descrierea trecutului sau a viitorului societatii. Mijloacele de comunicare permit contactul cu surse de invatare care sunt indepartate din punct de vedere geografic.

Modalitati de invatare

In afara invatarii dirijate, asa cum exista ea in mod curent in invatamantul conventional, educatia permanenta necesita anumite procese de invatare speciale. Ele includ autoinvatarea, interinvatarea, autoevaluarea, evaluarea cooperativa si educabilitatea sporita. Toate acestea crest eficienta invatarii auto-dirijate.

Implicatii asupra programei scolare

Tot mai mult se sustine ideea ca procesul de scolarizare, in sensul structurarii planificate a cunostintelor va fi nevoit tot mai mult sa ia in considerare atat integrarea orizontala cat si cea verticala a functiilor psihice. Scoala va trebui orientata spre educatia permanenta.

Prioritati de urmat in scoli

In acceptiunea lui Biggs este absolut necesar ca individul sa fie educat astfel incat:

sa aiba informatii sau sa fie capabil sa localizeze informatia

sa aiba deprinderi intelectuale care sa poata fi generalizate la nivel inalt

sa posede strategii generale pentru rezolvarea problemelor

sa-si stabileasca propriile obiective

sa-si poata evalua rezultatele propriei invatari

sa fie motivat adecvat

sa aiba o imagine de sine adecvata

Profesorul pentru educatia permanenta

Profesorul, traind el insusi intr-o societate in schimbare va trebui sa se adapteze si sa se acomodeze continuu. El trebuie sa se comporte in asa fel incat sa die un model de educatie permanenta pentru elevii sai. In procesul de facilitare a invatarii autoorientate, in crearea atitudinilor pozitive fata de invatare si in alte fenomene similare, educatia permanenta vede profesorul ca fiind un consultant in educatie, un specialist in metode de invatare sau un coordonator al activitatii de invatare. Profesorul nu va imparti pur si simplu cunostinte in forma rezumata, cunostinte care au fost selectionate pentru ca ele contin exact ceea ce are nevoie un elev. El va ajuta elevii sa-si stabileasca propriile trebuinte de invatare, sa-si evalueze propriile lor resurse si solutii pe care le propun si sa invete in felul cel mai bun pentru ei.

Educatia prescolara

Dezvoltarea timpurie afecteaza in mare masura formarea deprinderilor de invatare, activitatea intelectuala, comportamentul social, personalitatea si motivatia. Aceste tipuri de deprinderi nu necesita un proces de scolarizare formala; ele se pot dezvolta ca o parte a vietii insasi. Dupa Eggleston, deprinderea de baza care trebuie dezvoltata este limbajul, fiind instrumentul care permite oamenilor sa-si sistematizeze si sa-si faca cunoscute propriile idei, dorinte, ganduri si sentimente. Tot el accentueaza importanta primelor experiente de invatare in insusirea valorilor. Alte abilitati ce trebuie dezvoltate sunt capacitatea de calcul, deprinderea de a citii, spiritul de cooperare.

Educatia postscolara

Multe din eforturile de angajare a adultilor in continuarea invatarii au esuat adesea, in special in cazul acelora cu un nivel initial de scolarizare scazut. Unul din motivele cel mai des citate in acest sens este ca, de fapt, nu se creaza posibilitatile formale care sa permita cultivarea invatarii permanente in randul adultilor. Studiind aceste probleme Oldform sustine ca o programa educativa postscolara ar trebui:

sa ofere posibilitatea celor ce invata de a initia cercetari

sa ofere posibilitatea celor ce invata de a-si manifesta creativitatea si de a accepta raspunderea personala pentru aceasta

sa ofere posibilitatea specializarii idiosincratice (a potentialului aptitudinal propriu)

sa ofere posibilitatea dezvoltarii si recunoasterii unei mari diversitati de talente

Educatia prin munca

Candva, munca era cel mai evident si important loc in care se producea invatarea. Dar, dezvoltarea tehnico-stiintifica si tehnologica a facut ca educatia prin experienta profesionala sa fie ineficienta. In prezent este necesara o lunga perioada de pregatire formala pentru a putea practica la nivel inalt o meserie, in timp ce posibilitatile de munca pentru cei necalificati sunt tot mai putine.

Sustinatorii educatiei permanente afirma necesitatea elaborarii unei programe care sa cultive initiativa personala in vederea dezvoltarii si autoperfectionarii permanente. Dubin sustine importanta unei serii de factori aditionali printre care:

furnizarea de instrumente de autoevaluare

posibilitati de autoevaluare

instaurarea unui climat organizational favorabil creativitatii

cunoasterea proiectelor stimulative de munca prin care se promoveaza solutii aplicabile direct in productie la anumite probleme

interactiunea in grupul de semeni, in scopul promovarii schimbului de idei si informatii

Educatia in viata

Este sustinut faptul ca educatia implica mai mult decat simpla dezvoltare intelectuala si ca tot ceea ce genereaza interes si necesitatea de cunoastere este important. Recunoasterea deplina a acestei idei este un element major in teoria educatiei permanente. Curriculum-ul pentru viata implica atat ideea ca viata insasi este o uriasa sursa de invatare. Pentru ca indivizii sa invete eficient, societatea prin institutiie sale trebuie sa:

ii invete pe oameni sa foloseasca gandirea in viata

insufle oamenilor dorinta de a aplica cunostintele in practica

ii invete pe oameni cum sa aplice cunostintele in practica

ii ajute pe oameni cum sa gandeasca in interactiune cu altii

ii invete pe oameni cum sa realizeze schimbul de experienta sociala si culturala cu altii

ii invete pe oameni cum sa gandeasca, nu numai dupa reguli ale stiintei, ci si dupa cerinte ale vietii insasi

Bibliografie:

H. Robert Dave - Fundamentele Educatiei permanente

Luis D'Haimant - Reforme de invatamant si educatie permanenta

Jinga Ioan - Educatia Permanenta