" Cuplul contemporan si problematica educatiei copilului prescolar in familie"

Istoria vie a umanitatii, sub dimensiunile sale biologica, psihologica, socioculturala, economica si politica apartine familiei, coexistentei barbatului si a femeii, a relatiilor dintre ei, a relatiilor cu copiii. Familia s-a dovedit a fi una din cele mai vechi si stabile forme de comunitate umana, cea care asigura perpetuarea speciei umane, evolutia si continuitatea vietii sociale, iar istoria evolutiei familiei nu este altceva decat istoria dezvoltarii si modificarii

rolurilor conjugale.

Familiile din societatile contemporane, au suferit in ultimele decenii transformari profunde. Schimbarile care au intervenit in interiorul ei sunt atat de importante, incat si termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, el tinzand sa acopere astazi realitati diferite de cele caracteristice generatiilor precedente. Familia este cea mai fidela posesoare a traditiilor si a valorilor nationale. Ea este una din cele mai conservatoare  (in sensul bun al cuvantului) segmente ale societatii. Contrar acestei idei, familia a devenit tot mai sensibila la toate transformarile petrecute in societate. De exemplu, una din functiile traditionale, cea de ingrijire a varstnicilor este pe cale de disparitie, iar functia de socializare a copiilor, este impartasita cu alte institutii sociale. Schimbarea statutului social al femeii prin implicarea ei in activitati profesionale extrafamiliale determina noi configuratii ale raporturilor dintre cei doi parteneri, in sensul unor redefiniri ale rolurilor acestora. Astfel, aparitia si proliferarea carierei profesionale si a traiectoriei sociale feminine au complicat destul de mult relatiile interpersonale, in general, cu partenerul de viata, in special.

Asupra cuplului, cariera profesionala a femeii ridica probleme de o alta natura. In primul rand, exista tendinta ca femeia sa se concentreze foarte mult asupra carierei si sa ignore la fel de mult viata de familie. Daca aceasta tendinta este valabila si pentru barbat, situatia devine critica pentru functionalitatea familiei ca institutie sociala. Gradul de implicare in viata de familie depinde de perceptia asupra modificarii rolurilor, in conditiile existentei carierei profesionale la unul sau ambii parteneri. Astfel, atunci cand unul dintre parteneri este concentrat mai mult asupra carierei, celalalt trebuie sa preia o parte din sarcinile domestice ale partenerului, dar preluarea poate fi formala sau angajanta.

O alta situatie interesanta ar fi aceea ca in familiile cu dubla cariera, cand sotul si sotia si-au inceput carierele profesionale in acelasi timp, succesul rapid al unuia poate deveni o problema majora pentru celalalt.

Familia devine din ce in ce mai mult un loc de refugiu afectiv ca reactie la conditiile stresante ale mediului exterior. Deci, familia si-a pierdut mult din caracterul ei de institutie sociala. Cuplul este mai mult interesat de satisfacerea propriilor interese si mai putin de realizarea sarcinilor pe care societatea le atribuie institutiei familiale. Aceasta noua perspectiva a indus schimbari majore la nivelul functiilor familiale, deoarece perturbarile manifestate la nivelul uneia dintre ele au avut un impact direct si asupra celorlalte.

Problematica organizarii vietii de familie si a consecintelor ei functionale, a evolutiei rolurilor masculine si feminine apare in lucrarile ganditorilor antici si a celor renascentisti, iar o data cu constituirea sociologiei ca stiinta, familia a reprezentat un obiect de studiu privilegiat. Daca la inceput, cercetarea familiei s-a facut in cadrul unor modele etnolingvistice si istorice, ulterior familia a devenit obiectul unor studii analitice, de ordin psihologic, sociologic, psihosocial, sexologic si psihopatologic, tinzand sa fie definita in termeni de comunicare si intercomunicare interpersonala. Dar abia incepand cu anii '60, si pana in prezent, cercetarile sociologice au cunoscut o dezvoltare fara precedent. Aceasta se datoreaza faptului ca in ultimele decenii, familia a suferit mutatii profunde in ceea ce priveste structura si functiile sale.

Apartinand unor orientari conceptuale diverse, sub aspectul analizei specificului si functiilor familiei, au fost intreprinse numeroase cercetari privind rolul de sot si sotie. Toate aceste cercetari incearca sa explice modul de functionare a familiei, care sunt etapele prin care trece un cuplu, care sunt rolurile sotului si ale sotiei, care sunt relatiile ce se stabilesc intre membrii ei. Cercetatorii romani Iolanda Mitrofan, Maria Voinea si Petru Ilut au efectuat un sir de studii privind viata de familiei.

Sociologia analizeaza traditionalitatea ca o componenta de baza a vietii sociale, a sociabilitatii. Ea este prezenta in toate sferele si nivelele de organizare a societatii, in procesele de socializare si manifestare a personalitatii actorilor sociali. Traditionaliatea indica un tip distinct de institutii sociale, obisnuinte si obiceiuri, moduri de a actiona, a simti si a gandi care sunt 'mostenite din trecut'. Dar traditionalitatea nu reprezinta numai amintiri din trecut, ea este continuarea trecutului in prezent si ca atare amintirile sunt la fel de actuale ca si relatiile date in experienta prezentului. La randul ei, familia traditionala are o serie de trasaturi, cum ar fi loialitatea fata de familie care e mai presus de interesul propriu, femeia e subordonata ca sotie si ca mama, copiii de ambele sexe au roluri precise, prestabilite, sunt incurajate ca valori supunerea, conformismul.

Cercetarea familiei traditionale a reliefat ca valoarea focala a stilului de viata o constituie autoritatea. In general, autoritatea implica raporturi de inegalitate. Din acest punct de vedere, in familia traditionala raporturile de inegalitate sunt foarte mari si unidirectionale, si aceasta datorita faptului ca femeia este supusa. Rolurile sunt distribuite in functie de ierarhie, conformism, putere. Acestea definesc un stil de viata a familiei ce consacra superioritatea parintilor asupra copiilor, varstnicilor asupra tinerilor, a barbatilor asupra femeilor, a fratilor mai mari asupra celor mai mici etc. Autoritatea barbatului este rar pusa sub semnul intrebarii pentru ca asa se perpetueaza modelul, preluat prin imitatie, si orice atitudine de negare a acestuia duce la etichetare, marginalizare, stigmatizare.

Opusa, dar nu totalmente, familiei traditionale este familia moderna. Modernitatea este diferita sau chiar opusa perceptiilor traditionale, referindu-se la produse ale culturii, institutii, forme de organizare  sociala, moduri de comportare. Societatea moderna este mereu in schimbare, iar in momentul in care modul de viata traditional e inlocuit de unul mult mai complex, avansat tehnologic, modernitatea apare ca efect al acestor schimbari. Prin contrast, familia moderna se bazeaza pe individualism ca valoare (ceea ce explica cresterea spectaculoasa a numarului divorturilor si toleranta din ce in ce mai mare fata de acest fenomen social, femeia capata independenta economica, copiii au un mai mare control asupra propriului destin.). Pe langa avantajele aduse de modernitate oamenii trebuie sa faca fata unor noi provocari, unor noi conflicte si dezavantaje.

Valorile familiei moderne intemeiaza un stil de viata distinct de cel al familiei traditionale: autoritatii i se substituie ca valoare focara cooperarea. Si ea este sustinuta de valori ca: egalitatea, schimbarea, comunicarea. Familia moderna se caracterizeaza printr-o accentuata flexibilitate a structurii de autoritate si putere. Nu mai exista un model unic, dominant, in care barbatul decide, atat in privinta hotararilor care vizeaza viata conjugala, cat si a celor care privesc relatia parentala, asa cum se intampla in traditionalitate. Relatia moderna surprinde reciprocitatea puterii si autoritatii, pe diferite nivele si in diferite intensitati, in contextul mai general al unui egalitarism afirmat si, tot mai des, pus in practica. Plecand de la aceste considerente si analizand actualele tendinte, ca o alternativa la aceste stiluri de viata, putem aprecia ca, in viitor, valoarea focala ar fi individualitatea, sustinuta de competitie, nonconformism, singuratate. Autoritatea si puterea in familia moderna se afla intr-un permanent proces de constructie si reconstructie, in functie de negocierile ce au loc intre parteneri, de atitudinile si comportamentele acestora vis-a-vis de rolurile pe care le indeplinesc in familie si de statusurile ocupate in afara ei.

Avand in vedere schimbarile intervenite in trecerea de la traditionalitate la modernitate, se considera ca societatea contemporana impune generalizarea a trei tipuri de femei :

1) Femeile care adopta o orientare "masculina". Prefera ocupatiile rezervate barbatilor, manifesta opozitie fata de relatiile erotice si fata de casatorie. Daca intra, totusi, in asemenea relatii, le perturba prin straduinta de a-si impune dominatia, de a fi superioare partenerului. Le putem numi femei agresive.

2) Femeile care nu refuza rolul lor feminin, dar care constientizeaza ca sunt inferioare barbatilor, osandite sa joace un rol secundar. Ele isi indeplinesc rolul mai mult din obligatie si mereu incearca sa schimbe cate ceva, in lupta cu ele insele si cu ceilalti, nerenuntand usor, chiar daca intampina dificultati. Le putem numi femei izolate.

3) Femeile care nu vor sa-si schimbe rolul, pentru ca nici nu constientizeaza ca se poate acest lucru. Ele isi indeplinesc rolul stiut, convinse fiind ca aceasta este menirea lor. In ceea ce fac pun pasiune, valorizeaza uneori excesiv iubirea si devotamentul. Le putem numi femei docile.

Pe de alta parte, se considera ca parteneriatul modern implica existenta a trei tipuri de barbati:

Barbatul care accepta noul rol si il efectueaza din convingere, punand pasiune in tot ce face si creand conditiile unei relatii functionale, bazate pe intelegere si respect reciproc. Ii putem numi barbati docili.

Barbatul care nu accepta noul rol, dar il efectueaza fara convingere, implicandu-se atat cat relatia sa nu devina disfunctionala. Ii putem numi barbati izolati.

3) Barbatul care nu accepta noul rol si nici nu il efectueaza, considerand ca relatia de tip traditional e indicata pentru functionalitatea cuplului. Ii putem numi barbati agresivi.

Aceste trei tipuri de barbati pot fi raportate la cele trei tipuri de femeie, prezentate anterior.

Cuplul constituit din barbat agresiv - femeie agresiva este caracterizat prin conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune crescuta, ce prezinta mare potential dizolvant si psihopatogen pentru unul sau ambii parteneri.

Cuplul constituit din barbat agresiv - femeie izolata este caracterizat prin conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune moderata, ce are o evolutie instabila, cu tendinta de deteriorare a esentei relatiei conjugale, dar cu mentinerea structurii de cuplu intr-o formula de pseudoconjugalitate.

Cuplul constituit din barbat izolat - femeie agresiva este caracterizat prin conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune moderata, ce are o evolutie instabila, cu tendinta de deteriorare a esentei relatiei conjugale, dar cu mentinerea structurii de cuplu intr-o formula de pseudoconjugalitate.

Cuplul constituit din barbat izolat - femeie izolata este caracterizat prin conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune crescuta, ce prezinta potential dizolvant semnificativ, care nu totdeauna se finalizeaza cu separarea sotilor, dar faciliteaza dezvoltarea dizarmonica a relatiei conjugale.

Cuplul constituit din barbat docil - femeie izolata este caracterizat prin conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune moderata, ce prezinta potential dizolvant scazut.

Cuplul constituit din barbat izolat - femeie docila este caracterizat prin conflictualitate latenta, continua, cu tensiune moderata. In acest cuplu, conflictualitatea planeaza deasupra relatiei ca urmare a unui grad de frustrare reciproc intretinut

Cuplul constituit din barbat docil - femeie agresiva este caracterizat prin conflictualitate latenta, continua, cu tensiune scazuta, ce favorizeaza efortul de acomodare reciproca, producand corectii permanente ale conduitelor interactionale pe linia sincronizarii lor.

Cuplul constituit din barbat agresiv - femeie docila este caracterizat prin conflictualitate latenta, intermitenta, cu tensiune moderata, ce faciliteaza acomodarea interpersonala, datorita caracterului ei de stimulare reciproca prin forme agreabile cum ar fi: ironia, persiflarea etc.

Cuplul constituit din barbat docil - femeie docila este caracterizat prin conflictualitate latenta, intermitenta, cu tensiune scazuta, ce evolueaza rapid catre asimilare interpersonala, partenerii preluand si asimiland reciproc puncte de vedere initial diferite.

Exista anumite elemente de specificitate care diferentiaza cele doua sexe ( Ciuperca, 1997), ca sa nu mai vorbim ca, de la un cuplu la altul, exista deosebiri in ceea ce priveste rolurile asumate, in functie de particularitatile persoanelor si relatiei respective.

Factori au determinat flexibilizarea raporturilor de putere in cuplul modern.

In primul rand, emanciparea femeii, bazata in special pe cresterea nivelului de cultura si informare, emancipare care nu neaparat a diminuat implicarea sexului feminin in activitatile traditionale, ci a ridicat pretentiile vis-a-vis de posibilitatile barbatului de a se implica in ceea ce trata, pana nu demult, cu pasivitate si indiferenta. In al doilea rand, independenta economica a femeii este un factor care a generat constientizarea ideii potrivit careia raporturile de putere nu mai pot fi unidirectionale, in conditiile in care femeia nu mai este intretinuta de barbat si poate singura sa-si asigure subzistensa si sa ia decizii in nume propriu, fara teama de a fi supusa reprosurilor sau abandonata. In al treilea rand, implicarea tot mai accentuata a femeii in viata sociala a dus la ruperea acesteia de universul ingust al familiei si la largirea orizontului ei privind rolul si locul femeii in relatia de cuplu. Astfel, cu cat este mai mare numarul de relatii interpersonale, altfel spus cu cat este mai deasa reteaua sociala a membrilor unui cuplu, cu atat este mai mare probabilitatea ca repartitia autoritatii si puterii in respectivul cuplu sa fie egalitara. Dimpotriva, cu cat este mai mica aceasta retea sociala, cu atat creste probabilitatea aparitiei unui model unidirectional de putere si autoritate (in special de la barbat catre femeie). Cum societatea contemporana implica, ca o nevoie sociala, o crestere a relatiilor interpersonale, e de presupus ca flexibilizarea autoritatii se va generaliza intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat. Nu in ultimul rand, devalorizarea sentimentului in relatia de cuplu a provocat importante reasezari in structura de autoritate si putere. Femeia, independenta economic, isi permite cu o mai mare larghete sa experimenteze relatii diverse, in contextul dorintei de a se realiza si a evolua pe plan profesional. In acelasi timp, barbatul, din teama de a nu fi dezamagit sau parasit, ori - pur si simplu - din nevoia de a cuceri, incearca sa nu se implice emotional si sentimental prea mult, sa nu creeze o stare de dependenta fata de partenera. In general, cuplul sfarsitului de secol XX minimalizeaza valoarea sentimentului, fapt care are repercusiuni asupra distributiei autoritatii si puterii in relatia dintre cele doua sexe. Lipsa sentimentului implica, pe undeva, si lipsa dominatiei, pentru ca existenta relatiei functional-sexuale implica, ea insasi, o renuntare la autoritate si putere, acceptandu-se deliberat echilibrul decizional.

Fiecare om isi pune la un moment dat problema daca a avut sau nu o copilarie fericita. Parintilor le revine cea mai mare responsabilitate in legatura cu fericirea copilului lor. Copilul are o mare nevoie de un climat familial si social armonios, de afectiune, de o buna apreciere, de sprijin moral, de ocrotire, de recunoastere si stimularea capacitatilor sale, de intelegere.

Venirea pe lume a unui copil este un prilej de bucurie. Parintii isi pun mari sperante in el, isi fac planuri pentru cand va creste, isi investesc toate resursele Educatia este un proces complex, caracteristic nu doar copilariei si adolescentei, ci si intregii vieti.

In mod normal, individul are de invatat tot timpul, pana la adanci batraneti. Modul in care este crescut cineva este definitoriu pentru intreaga sa evolutie in viata. Bazele personalitatii umane sunt puse de timpuriu. Toata lumea cunoaste importanta primilor sapte ani de acasa. Un copil se poate dezvolta normal si armonios doar daca primeste o educatie corespunzatoare. Deficientele in modul de crestere se rasfrang nefast asupra integrarii prezente si viitoare in societate.

Copilul este supus permanent unor influente din partea celor cu care vine in contact. Inca de timpuriu este indrumat cum sa se gandeasca si cum sa se comporte. Fiecare parinte incearca sa indrume primii pasi in viata ai copilului asa cum crede el de cuviinta. Nu exista parinti perfecti si nici educatie perfecta. Fiecare parinte comite greseli mai mult sau mai putin grave. Cu cat greselile sunt mai fracvente si mai grave, cu atat mai afectata va fi personalitatea copilului, iar integrarea viitoare in viata si societate se va face mai greu. Rezultatul unei educatii corecte este copilaria fericita, iar mai tarziu integrarea foarte buna in viata.

Indeplinirea eficienta a meseriei de parinte presupune cunoasterea stilurilor parentale cu toate avantajele si dezavantajele care decurg in urma adoptarii acestora. Stilurile parentale nu se gasesc in 'stare pura ' ; o persoana poate oscila intre doua sau chiar mai multe stiluri parentale, in functie de personalitatea sa, de dispozitia de moment, de conjunctura sau de momentul evolutiei copilului.

 Stilul Indulgent 

Stilul indulgent se caracterizezaza prin aceea ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea el, fara a-I impune prea multe restrictii. Filozofia de viata a parintelui care adopta acest stil este 'Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit'. Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate la drepturile altora, se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifeste caldura si interes in tot ceea ce face copilul iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare.

Aceasta atitudine Ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta, marcanta, originala. El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine.Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii.

Copilului crescut intr-o maniera indulgenta, ii va fi greu sa inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere ; de aceea, foarte multi dintre adulti, el poate fi considerat obraznic sau chiar copil-problema. Parintii se pot astepta ca in curand el 'sa preia controlul familiei' in sensul ca nu va mai face decat ceea ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi. Parintele va fi 'depasit'.

 Stilul Autoritar 

Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza prin faptul ca ii cere copilului sa respecte cu strictete, fara sa comenteze, regulile impuse. Aceste reguli au o valoare absoluta, iar cea maimica greseala este urmata de pedeapsa. Filozofia adoptata este 'Nimic nu e mai sus de lege !'. Din aceasta cauza parintele nu se mai simte obligat se raspunda intrebarilor suplimentare.

Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o razvratire. Parintele este rece si detasat fata de copil, impunand respectul muncii si al efortului. Stilul autoritar il invata pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica ; ii dezvolta simtul critic, il invata sa devina perfectionist. Copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa devina maleabil, sensibil la dorintele altora ; el va fi neiertator cu cei care gresesc. Acest copil va intampina      dificultati in realizarea unei comunicari eficiente ; va fi frecvent lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme in permanenta ca ar putea gresi. Pentru el  a gresi  e sinonim cu 'a fi un ratat'. Aceste trasaturi reflecta diminuarea stimei de sine.

 Stilul Indiferent 

Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Filozofia de viata pe care o sugerea za este :  In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insusi'.

Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. El poate avea o stima de sine scazuta, poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un puternic complex de inferiortate. Spre deosebire de copilul crescut autoritar, copilul indiferent se va baza doar pe experienta dlui de viata. Dupa ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema sa primeasca sfaturi referitoare la cum trebuie sa se comporte, el va fi dispus sa asculte. Din cauza lipsei de afectiune, copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic, mai pragmatic. Unii se grabesc sa-l catalogheze ca fiind un copil fara suflet, de gheata, fara sa banuiasca ca prejudiciul afectiv pe care il resimte il determina sa se ghideze dupa principiul 'Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab'.

 Stilul Protector 

Parintele protector este aparent un parinte model ; el este extrem de atent la nevoile copilului, se dedica cu toata fiinta meseriei de parinte. Prioritatea lui este sa-I ofere copilului securitate, deoarece constientizeaza ca un copil este o fiinta foarte fragila, care are nevoie in permanenta de sprijin si protectie. Educatia pe care I-o da copilului se cladeste in jurul ideii ca 'Nu tot ce zboara se mananca', si are grija sa-si invete copilul ca in primul rand sa fie precaut si rezervat fata de tot ce vine din afara sferei familiei.

Uneori protectia acordata copiilor este exagerata, parintii devin vesnic ingrijorati, vad catastrofe si calamitati la fiecare colt de strada. Cand isi vad copilul plangand, ei devin agitati, creand fara sa-si dea seama, mai multa tensiune. Atunci cand apare o problema, parintii exagerat de protectori se grabesc sa caute vinovatii si sa tina morala, fapt care duce la scaderea eficientei rezolvarii conflictului si a invatarii unor reguli de disciplina. Asemeni parintilor autoritari, accepta greu situatia in car ecopilul incepe sa-si dezvolte independenta, insa ei nu creaza conflicte, ci intra in panica, se cconsuma. Atunci cand sunt mici, copiii care au parinti exagerat de protectori pot manifesta tulburari ale somnului, si ale regimului alimentar, precum si stari de frica nejustificate.. O data cu trecerea timpului, copilul se simte din ce in ce mai sufocat, si are tendinta de a se indeparta de parinti ; el gaseste ca este dificil sa comunice direct cu parintele despre problemele personale , de teama ca acesta nu-l va intelege si se va ingrijora.

 Stilul Democratic 

Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului sa fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care sa fie aplicate consecvent si urmate de totii membrii familiei. Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea importanta, ci omul este pe primul loc. Parintele care imbratiseaza stilul democratic se ghideaza dupa principiul  Toti suntem egali in fata lui Dumnezeu  si este impotriva ideii  Unii sunt mai egali decat altii .

Parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei, insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a se impune o disciplina riguroasa, a-l invata pe copil sa respecte reguli si sa indeplineasca eficient sarcinile care I se dau.

Parintele care are un stil parental democratic este suficient protector pentru a-I oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru a-l sprijini atunci cand situatia o cere, insa este suficient de intelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale. El incurajeaza copilul sa fie independent, respectandu-I opiniile, interesele si personalitatea.

Manifesta caldura fata de copil, il apreciaza, il considera un membru responsabil al familiei. Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional care va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii, isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va manifesta creativitate, initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala. Ca urmare a incurajarilor si a increderii care I se acorda, copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine, care ii va permite sa obtina eficienta si productivitate in actiunile intreprinse.

Respectul pentru om, cultivat in stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, avand curajul sa-si exprime punctul de vedere. Pe masura ce va creste, independenta care I s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care I se potriveste mai bine, sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care I se potriveste mai bine, sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor. Un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar. El ar putea fi considerat 'bleg', pentru ca nu va executa prompt sarcinile care I se dau, sau dimpotriva, 'impertinent' pentru ca 'discuta' ordinele.

La fel cum fiecare cuplu si membru al cuplului prezinta avantajele si dezavantajele sale asa si fiecare stil parental are avantaje si dezavantaje, mai mult decat atat, in timp ce uii parinti considera anumite valori ca fiind calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte ('razvratire', 'comentarea ordinelor').

O persoana apartinand ori cuplului trditional ori celui modern sau a combinatiei dintre ele, poate avea mai multe stiluri parentale, in functie de diferiti factori ; de asemenea, e bine de stiut ca intr-o familie, fiecare dintre parinti poate avea propriul stil parental, care uneori se completeaza cu cel al partenerului, iar alteori se dovedeste a fi incompatibil, ajungand sa dezorienteze copilul si sa-I creeze un climat afectiv nefavorabil dezvoltarii armonioase.

Parintele trebuie sa isi identifice stilul /stilurile parentale adoptate si sa cunoasca consecintele aplicarii acestora, atat pe cele pozitive, cat si pe cele negative.

BIBLIOGRAFIE

1. Ciuperca C. Cuplul modern: intre emancipare si disolutie, Alexandria, 2000

Mitrofan I. Cuplul conjugal-armonie si dizarmonie, Bucuresti, 1998.

Stanciulescu, E. Sociologia educatiei familiale, Iasi, Editura Polirom, 1998.

Voinea M. Familia si evolutia sa istorica, Bucuresti, 1978.

Voinea M. Sociologia familiei Bucuresti, 1993.

Dolean I. Meseria de a fi parinte, Bucuresti, editura Aramis, 2002

Bodo V. Ghid practic de educatie a copilului, Cluj Napoca, Editura Dacia, 2000