Diversitatea jocului la varsta prescolara

Diversitatea jocului la varsta prescolara.

Jocul capata forme din cele mai variate si in anii prescolaritatii el atinge perfectiunea. Varietetea foarte mare a jocurilor, se lasa greu incorporata intr-o schema satisfacatoare.

Exista modele de claificare a jocurilor mai simple si mai complexe, dupa un criteriu sau mai multe, avand la baza scheme de sondaj longitudinal sau traversal.

Quarat vorbeste de trei categorii de jocuri: jocul cu caracter ereditar (lupta, urmarire, vanatoare), jocuri de imitatie privind activitatea umana inclusiv ale vietii de fiecare zi. In aceasta categorie de jocuri sunt incluse si jocuri incepand cu cele cu prastia, cu arcul si terminand cu jocurile de-a familia, de-a vizita si jocurile de imaginatie. Este foarte greu de facut o astfel de clasificare, deoarce unele jocuri, numite ereditare, sunt de fapt preluate prin imitatie de copiii mai mici de la copiii mai mari.

Edouard Claparede, inspirandu-se din lucrarile lui K. Gross, a clasificat jocurle astfel: jocuri ale functiilor generale si jocuri ale functiilor speciale, considerand in esenta ca intereseaza directia formativa mai pregnanta, incluse in diferite tipuri de jocuri.

In prima categorie Claparede a inclus in subgrupe jocurile senzoriale, jocurile motorii si jocurile psihice.

Prin jocurile senzoriale, Claparede a grupat toate tipurile de jocuri care antreneaza capacitatile intelectuale. Asa ar fi jocurile cu trambite fluiere, cutii cu muzica, etc.

Jocurile motorii antreneaza, mai ales indemanarea, coordonarea miscarilor, agilitatea. Asa ar fi jocul cu mingea, gimnastica, aruncatul cu prastia.

Jocurile psihice le inparte in: jocuri intelectuale si afective. Primele solicita o activitate intelectuala complexa, antreneaza gandirea, jocurile de tipul crampeie ritmate si rimate, judecata si inversiunea ca in ghicitori si enigme, imaginatia ca in jocurile cu subiect, curiozitatea, etc.

Jocurile afective sunt si ele diferite, dupa Claparede. Mai diferite sunt acele tipuri de jocuri afective, in care sunt antrenate emotii subtile, ca in desen, modelaj, muzica, pictura.

Autostapanirea in jocurile cu inhibitie este trecuta in categotria jocurilor psihice afective, deci autostapanirea contine numeroase elemente volitive. Jocurile de inhibitie constau intr-o oprire voluntara, o reprimare a miscarilor.

In categoria jocurilor care exerseaza unele functii speciale, E. Clapared include 5 categorii mai importante de jocuri: jocuri de lupta, jocuri de vanatoare, jocuri sociale, jocuri familiale, si jocuri de imitatie.

Aceasta categorie este discutabila mai ales prin faptul ca pe masura ce copilul creste, modul a se educa incorporeaza intr-un singur joc majoritatea categoriilor considerate ca fiind distincte.

Pe de alta parte, este greu de plasat in aceasta clasificare un joc cu reguli, ca de pilda cel de abilitate, in care sunt antrenate momente de gandire, de tensiune, explozii de socializare. Acesta dificultate apare in jocul cu papusile, sau in jocul cu bile, jocurile de-a constructia etc.

N. Stern, psiholog structuralist, a impartit jocurile in: jocuri individuale (determinate de factori interni) si jocuri sociale (dterminate de factori externi). Prima categorie se poate surprinde la toate varstele si are caracteristici din ce in ce mai complexe. A doua categorie se supune aceleiasi legitati, deosebirea dintre ele constand in solicitarea de reactii solidare sau de grup.

Aceasta clasificare nu poate explica psihologic cum se conjuga influentele externe cu dezvoltarea interna a individului, dialectica permitandu-ne sa consideram evolutia jocului ca un rezultat al interactiunii factorilor cu cei externi.

Jean Piaget, referindu-se la aceasta schema de clasificare, subliniaza ca e foarte dificil de a stabili granite intre jocurile simbolice si individuale si jocurile simbolice cu mai multi parteneri.

De astfel, orice joc se realizeaza, dupa J. Piaget, ca un spectacol in fata unui " socius imaginar".

Tinand seama de influentele jocurilor in planul dezvoltarii senzoriale, motrice-intelectuale si chiar afectiv-caracteriale, Charlotte Buhler a impartit jocurile in cinci grupe, care delimiteaza diferite calificative dar si unele diferente specifice.

Acestea sunt jocurile functionale senzorio-motorii, jocurile de fictiune si iluzie, jocurile receptive ( de consum, contemplare, participare pasiva, cum sunt jocurile cu elemente din povesti, jocurile de constructie si jocurile colective.

Aceasta clasificare a jocurilor este discutabila, grupa a treia de jocuri receptive fiind asimilata de alte categorii de jocuri, pe de alta parte, jocul de constructii este considerat de multi spacialisti ca un joc care face trecerea de la conduita ludica la conduita ocupationala.

O clasificare interesanta a jocurilor este cea facuta de O. Decroly, care are in vedere jocurile ce se raporteaza la dezvoltarea perceptiilor senzoriale si aptitudinea motorie. Aici sunt incluse jocurile vizuale, cum sunt: jocurile de culori, jocurile de forme si culori, distingerea formelor si directiilor.

Alte categorii de jocuri, dupa Decroly, sunt jocurile de initiere sistemica, jocurile ce se raporteaza la notiunea de timp, jocuri de initiere in lectura, jocuri de gramatica si de intelegere a limbajului.

Subliniind ca jocul este o activitate prin care se dezvolta copilul in conformitate cu etapele sale intelectuale marcate prin trei tipuri de structuri succesive ( scheme senzorio-motrice, scheme simbolice, socializate de gandire). J. Piaget clasifica jocurile in trei grupe.

a)  Jocuri exercitiu;

b) Jocuri simbolice;

c)  Jocuri cu reguli;

Fiecare din aceste grupe se impart in subgrupe.

J. Piaget imparte jocurile exercitiu in doua categorii polare:

Ø Jocuri senzorio-motorii sau de manuire ( manipulare);

Ø Jocuri de exercitare a gandirii: comunicarile verbale, discutiile spirituale.

Jocuri senzorio-motorii proprou-zise (sau manuire) se impart si ele in mai multe categorii.

Prima categorie este cea a jocurilor-exercitii simple, care faciliteaza insusirea unei conduite ludice, in care se trage, se impinge, se divide si se reconstitue gramezi, se apasa sau se invart butoanele etc.

O a doua categorie de exercitii poate fi reprezentata de jocurile de combinatii fara scop si se caracterizeaza prin faptul ca au in atentie dezmembrarea si reconstituirea de obiecte, reconstituire si combinare de noi miscari si exercitii functionale.

O a treia categorie in cadrul jocurilor senzorio-motorii de manuire, o constitue jocurile de combinatii de obiecte si actiuni cu scopuri.

Categoria jocurilor de exercitare a gandirii se poate clasifica dupa o schema asemanatoare.

Urmarind permanent jocurile copiilor, mi-am dat seama de marea lor valoare formativa       si, nu o data am fost uimita, de intensitatea cu care copiii se joaca in diferite activitati: este ca si cum ar fi niste mici cercetatori intr-un seviciu ce le face mare placere.

Este important de stiut insa, ca un copil, ca sa se poata juca, trebuie sa dispuna de anumite cunostinte, priceperi si deprinderi elementare.

Jocul este izvorul unor experiente cu rol formativ deosebit de mare.

Jocul-activitatea in jurul caruia greveaza intregul proces instuctiv-educativ, dezvolta nu numai campul psihologic, ci si angajarea inteligentei in situatii diverse, contribuind astfel la dezvoltarea activitatii psice a copiilor.

In acest sens, ca forma de activitate, jocul constitue cadrul organizatoric inedit de desfasurare a activitatii didactice.

In joc, copiii gasesc cel mai bun climat psihologic si social de manifestare si dezvoltare a propriei lor personalitati.

Antrenat in joc, in lasitatea sa de coparticipant la propria formare, copilul este sprijinit sa dobandeasca metodele si caile de cunoastere accesibile lui, astfel putand cuceri noile cunostinte de care au nevoie.

Datorita continutului, formei si functionalitatii sale specifice, jocul nu se poate confunda cu alta forma de activitate si nici nu se poate fi suplinit de o alta.

In joc, copilul isi dezvolta capacitatea potentiala de a actiona logic, de a depasi stadiul simplei manipulari a obiectelor si de a prefera jocul propriu-zis, cu subiecte si roluri.

Prin activitatile de joc se produc doua categorii de schimbari in continutul si structura proceselor cognitive.

Pe de alta parte, prin joc, copilul dobandeste noi cunostinte despre mediul inconjurator, formandui-se o serie de actiuni mintale, ce duc la dezvolarea perceptiilor , memoriei, reproducerii voluntare, generalizarii si abstractizarii.

Pe de alta parte jocul favorizeaza dezvoltarea imaginatiei a capacitatii de a crea sistemul de imagini, generalizare despre obiecte si fenomene, precum si de a efectua diverse combinari mintale cu imaginile respective.

Venind in contact nemijlocit cu obiectele pe care le foloseste in joc, copilul invata sa perceapa si sa observe variatele lor insusiri ( forma, marime, greutate, culoare).

Toate aceste insusiri actioneaza asupra analizatorilor( vizual, motric, tactil) si astfel copilul este pus in situatia de analiza, compara si sintetizeaza. Deci in cadrul jocurilor se dezvolta si gandirea copiilor.

Legat de celelalte procese de cunoastere prin joc se perfectioneaza si se dezvolta limbajul copilului sub cele trei aspecte: fonetic, lexical, gramatical.

Prin comunicare in timpul jocului, copilul, devine capabil sa fixeze subiectul, rolul si sa indeplineasca sarcina didactica.

Alaturi de cele mentionate mai sus, se realizeaza si latura morala. Pe langa faptul ca in timpul jocurilor, copilul isi insuseste cunostintele din diferite domenii, el isi formeza totodata reprezentari si notiuni despre relatiile sociale dintre oameni, traieste emotii si sentimente morale, i se dezvolta calitaile si vointa de caracter.

Fara indoiala, insa, acumularea de cunostinte si dezvoltarea unor insusiri morale ( solicitudinea, curajul, solidaritatea in grup, cinstea, sinceritatea, stapanirea de sine, perseverenta), se produc numai in conditiile unei influente bine orientate, a unei indrumari rationale a jocurilor din partea adultilor.

Pedagogul poate educa la copil calitatile morale, invatandu-l sa respecte si sa se comformeze regurilor jocului.

Pe langa cele aratate mai sus, jocurile constitue elementul principal de realizare a sarcinilor educatiei fizice a prescolarilor. Miscarile pe care le fac in timpul jocurilor creeaza conditii favorabile pentru desfasurarea optima a proceselor metabolice, intesifica functiile aparatului respirator si circulator, ridicand astfel tonusul vital al organismului.

De regula, copilul nu se joaca singur, el se combina cu alti copii. Aceasta combinare presupune raporturi de comunicare in cursul carora se intalnesc si se confrunta diverse opinii, se iau decizii cu privire la roluri si la interpretarea lor.

Deci, o buna desfasurare a jocurilor reclama cooperare si coordonarea actiunilor individuale. In aceste procese copiii se interinfluenteaza psihic si isi modeleza comportamentele, unii dupa altii, jocul devenind astfel sursa de socializare si de integrare in grupa indiviului.

Reunind aceste aspecte, putem spune ca jocul se inscrie intre doua coordonate: una care asigura conexiunea cu modelele sociale si deschide in fata copilului orizontul larg al cunoasterii si al invatarii si alta care asigura conexiunile individuale si deschide orizontul larg al comunicarii si al plamadirii raporturilor interpersonale.

Rezulta de aici ca: cunoasterea, comunicarea si invatarea sunt inerente jocului.

In anii prescolaritatii, jocurile sunt de trei categorii. Jocuri de creatie, de miscare, jocuri didactice.