E greu sa fii scolar

E greu sa fii scolar

Pentru unii copii, a fi scolar reprezinta o grea incercare: programa incarcata , teme cu duiumul, stres.

Mediul scolar difera considerabil de cel familial, din care provine copilul: orare ferme, invatare zilnica, un colectiv de copii cu comportamente variate. Totul implica solicitari si asumare de responsabilitati: trebuie insusite roluri si statute deiferite de cea de acasa. De aceea copilul prea dependent de familie se adapteaza greu si uneori drumul sau este mai anevoios si mai stresant decat al celorlati.

La aceasta etapa, prioritatea aspectelor formative asupra celor informative are semnificatii deosebite, stiind ca eficienta invatarii depinde de trenul psihologic pe care se aseaza cunostintele, de modul cum este pregatita asimilarea lor.

Fara a trece in plan secund maturizarea fizica si psihica, consider maturizare sociala un indicator definitoriu din perspective scolarizarii optime. Viitorul elev trebuie sa aibe capacitatea de a se supune unor norme, reguli, sa-si formeze unele deprinderi de comportare civilizata, o anumita independenta comportamentala si afectiva. Un eveniment deosebit in viata fiecarei familii reprezinta sau ar trebui sa reprezinte intrarea copilului in clasa I. In aceste momente de emotie este fericit copilul care a fost introdus treptat in colectivitate, comparative cu cel care trebuie sa intre in competitie cu mai multi rivali "Copilul dependent nu este capabil sa se afirme prin procesul de invatare, de multe ori nereusind nici macar sa se implice in acest proces, fara a discerne ceea ce este important pentru el.

Din cauza lipsei de incredere, el intra intr-o stare de panica si anxietate ori de cate ori ii sunt retrase suportul extern si ajutorul. Mai mult, lipsa increderii de sine poate determina formarea unei imagini gresite despre copil, datorita modului sau de a reactiona-devine mai lent cand doreste sa realizeze o sarcina noua sau, pur si simplu, renunta atunci cand acesta este mai dificila. Diminuarea atentiei fata de sarcinile scolare si tendinta de a cauta ajutor extern pot fi insotite, atunci cand subiectul este mai dificil, de tendinta de a da vina pe ceilalti pentru propriul insucces.

Neancrederea in sine reprezinta unul dintre factorii cei mai importanti ai esecului scolar. La inceperea scolii, pentru a indeparta toate aceste probleme, atat familia, cat si cadrele didactice trebuie sa abordeze in asa fel copilul independent, neancrezator incat acesta sa "achizitioneze" incetul cu incetul sentimentul increderii in sine, in propria gandire. Acest lucru se poate realiza treptat, uneori chiar anevoios, dar mergand numai pe principiul pasilor mici.

Independenta in actiune nu apare in mod spontan. In consecinta, adultii nu trebuie sa se cufunde intr-o asteptare pasiva si nici sa persevereze in ignorarea nevoii de ajutor, de sprijin resimtite de copil. Primul pas pe care orice adult trebuie sa-l parcurga in relatia sa cu copilul dependent este a-l face sa se simta in siguranta, de a-l ajuta sa abordeze sarcinile de invatare. In aceasta etapa trebuie sa-i oferim copilului spre rezolvare sarcini cu posibilitati limitate de alegere, pentru a-i forma sentimental de persoana ce poate actiona fara suport extern.

Daca dorim sa-i stimulam initiativa, nu trebuie sa uitam cu a-l invata sa invete, nu inseamna sa-l invatam sa scrie, sa citeasca sau sa socoteasca.      Acest proces implica, in primul rand, motivarea copilului pentru a gasi placere in a invata, de a da atentie altora, de a lucra pentru recompense mai indepartate. Adultul nu trebuie sa apara doar ca o sursa de informatie, ci si ca "un ghid" pentru fiecare pas al procesului de invatare. In vederea realizarii acestui deziderat va trebui ca, la inceput, sa-l obisnuim pe copil cu directionari clare, precise, care sa-i confere incredere si siguranta. Modalitatile de prezentare a instructiunilor trebuie sa fie extrem de variate, astfel incat, copilul sa fie edificat.

Daca, o data initiala rezolvarea unei sarcini, acesta se gaseste in dificultate, sugerez "pasii" care ar putea fi urmati.

-revederea elementelor realizate cu succes;

-dialogul adult-copil cu privire la ceea ce trebuie facut pe mai departe, cum si de ce;

-modelarea de catre adult a rezolvarii in intregime a noii sarcini.

Pe parcursul intregii noastre intre actiuni cu copilul, un loc deosebit de important il detine aprobarea sociala, care are menirea motivarii, a dinamizarii, a deprinderii lui cu ceilalti in procesul realizarii independente a unor actiuni cu semnificatie pentru sine. Recompensarea sociala trebuie realizata si ea gradat; la inceput luand copilul pentru comportamentele bune, independente de ceea ce dorim sa realizam, apoi pentru initierea unor sarcini de invatare, in vederea atingerii obiectivului propus. Desi exista mai multi adulti care nu au incredere in metoda laudei, ea poate fi deosebit de eficienta atat in familie cat si la scoala. Am observat ca orice copil raspunde foarte bine la incurajarea autentica venita mai ales din partea celor pe care el ii iubeste, ii respecta, doreste sa-i multumeasca.

Un alt pas in desprinderea copilului din dependenta       fata de ceilalti consta in a-l invata cum sa rezolve problemele, cum sa gandeasca cu privire la ce are de facut, sa invete ca incercarile sale de a lua decizii sunt adecvate si ca deciziile se bazeaza pe descoperirea elementului esential. Este indicat sa purtam multe dialoguri cu copilul dependent despre alegerile simple din cadrul unei sarcini sau despre alegerea intre sarcini. Dialogul va avea la baza intrebari clare, precise: "Vei face asa sau asa?", "Cum ai putea proceda altfel?", "Cum este indicat sau cum procedezi?"

Imediat dupa ce copilul a invatat cum sa-si rezolve problemele, va trebui sa inceapa sa-si evalueze alegerile. Este de preferat sa folosim raspunsuri mai putin evaluative, care sprijina in egala masura eforturile de achizitionare a independentei si ce anume rezulta din alegerile facute de el. Ii putem aprecia o idee: "Copilul dependent poate sovai, nesiguranta fiindu-i caracteristica, oferind o alta solutie. In astfel de cazuri "adultul ii va puncta": aceasta este o alta parere; dar daca vei proceda astfel, ce se poate intampla dupa aceea?" Adultul este adesea tentat sa faca evaluari generale de tipul "Este bine" sau "Nu este bine", care insa, de obicei, mentin doar credinta ca el are nevoie de suport extern.

De multe ori , acolo unde adultul nu are succes, se poate folosi metoda asocierii copilului cu un altul:"Cuplul" format trebuie sa aiba la baza relatii de complementaritate. Copilul care poate da si primi in acelasi timp este cel mai indicat in lucru cu copilul dependent. In nici un caz nu sunt indicate asocierea lui cu perfomerul grupului, care-l va coplesi cu personalitatea lui "plina de calitati, descurajandu-i initiative. In cazul succesului, in aceste situatii ii vom intari increderea in sine, lasandu-l sa lucreze singur, oferindu-i, in acelasi timp, perspectiva ajutorului in viitor, in caz de dificultate. Imediat ce a desprins folosirea propriei gandiri pentru a decide "ce sa faca", parintii si invatatorii trebuie sa-i creeze cat mai multe ocazii de a face alegeri. Se pot folosi diferite tipuri de labirint, prin care copilul traseaza drumurile ce il duc la magazine. Pot fi vizionate filme si citite povestiri care sa reflecte diferite moduri de a actiona, pot fi prezentate povestiri cu final aleternative sau doar inceputul unor povestiri cu final alternative sau doar inceputul unor povestiri misterioase, carora copilul sa le ofere finaluri posibile.

In toti acesti pasi parcursi independenta achizitionata trebuie mentinuta, lucrul realizabil daca vom retine ca orice copil se dezvolta echilibrat prin incurajare si prin dezaprobare, prin lauda si recompense mai mult de cat prin pedeapsa.

Integrarea copilului in noua activitate depinde de actul pedagogic al invatatorului, arta de a castiga de la inceput nu atat respectul bazat pe severitatea, cat sentimentele de recunostinta si dragoste pentru ajutorul dat copilului ca sa depaseasca dificultatile sarcinilor scolare. Nimic nu e simplu cand e vorba de copil si educatie, ne reaminteste Piaget: drama pedagogiei, ca de alt fel si a medicinei si a multor stiinte care tin in acelasi timp de arta si de stiinta, consta, intra-devar, in faltul ca metode cele mai bune sunt si cele mai dificile.