JOCUL - FORMA DE EVALUARE A LIMBAJULUI UTILIZAT IN ACTIVITATILE DIN GRADINITA

JOCUL - FORMA DE EVALUARE A LIMBAJULUI UTILIZAT IN ACTIVITATILE DIN GRADINITA

Dupa cum am prezentat anterior dezvoltarea limbajului copiilor de varsta prescolara parcurge cateva etape ce coincid cu dezvoltarea proceselelor psihice intelectuale. De aceea evaluarea limbajului este un proces stiintific ce presupune recurgerea la instrumentele cu care opereaza , in mod obisnuit stiinta. Caracterul stiintific al acestei actiuni evaluative este asigurat de :

caracterul permanent si sistematic ;

utilizarea a cat mai multor procedee de cunoastere a fiecarui copil ;

comunicarea si relationarea pozitiva intre educator si copil .

Ca aceste conditii sa poata fi respectate , educatorul va evalua competentele lingvistice si de comunicare ale copiilor urmarind:

debitul verbal, fluenta si coerenta vorbirii;vorbeste cu sine cu voce tare, vorbeste cu obiectele, cu jucariile, cu animalele etc.;

- vorbeste monoton, timid, prea tare, prea incet, chiar soptit, rezervat, vesel, etc;

- prezinta tulburari de vorbire;

continutul vorbirii - vorbeste doar despre sine sau despre ceilalti;

- pune intrebari si este interesat de lucruri si fenomene;

- este curios in privinta evenimentelor si persoanelor din proximitatea sa etc.

are teme preferate de discutie - povetsti, papusi, filme, plante, razboi, crime etc.;

mimica este saraca, discreta, dar expresiva, intensa- la nivelul buzelor, ochilor, etc.;

gestica este expresiva, stereotipa, exploziva etc.;

pantomimica aspecte posturale si atitudinale .

Toate       aceste aspecte pot fi evaluate daca activitatile se deruleaza sub forma de joc, pentru ca , dupa cum stim, jocul este activitatea fundamentala a copilului la acesta varsta, prin joc el isi exprima sentimente, se manifesta liber, dirijat de reguli stabilite de el sau in acord cu dorintele lui.

S-a constatat ca actul comunicarii este un proces complex si presupune educarea unor capacitati comunicative care sunt total distincte de capacitatile de vorbire , dar indispensabile unele fata de aletele. De modul cum educatorul reusete sa transmita mesajele catre copil depinde dezvoltarea lui intelectuala si cum este si firesc dezvoltarea limbajului, intre cei doi parteneri de comunicare se afla un raport dinamic, fiecare devenind pe rand cand emitator , cand receptor.

Buna intelegere a acestor raporturi este esentiala pentru elaborarea unei bune strategii educative pe latura dezvoltarii capacitatilor comunicative. De cele mai multe ori avem tendinta sa apreciem un copil care vorbeste mult dar nu trebuie sa uitam ca a vorbi nu e totuna cu a comunica. Vorbirea se poate centra doar pe actul emiterii de mesaje. In mod concretul, copilul care vorbeste mult neintrerupt, nu inseamna ca are competente de comunicare mai bune decat un copil care tace. Dimpotriva, copilul care tace comunica multe lucruri despre sine: ca nu aude sau ca aude deficitar; ca este timid si ca se teme sa se exprime sau ca este revoltat si ca refuza dialogul; ca isi construieste cu greu raspunsul sau ca nu stie ce ori cum sa raspunda.

Se intelege ca lista intelesurilor pe care le-ar putea dobandi tacerea ar putea continua. Educatorul trebuie sa aiba abilitatea sa le descifreze corect si sa tina seama de aceste semnificatii.

De aceea in evaluarea comunicarii si implicit a limbajului copiilor , educatorul trebuie sa tina seama de faptul ca a transmite ceva nu este totuna cu a comunica. A comunica este o relatie bilaterala intre emitator si receptor, iar a transmite un mesaj este o relatie unilaterala de la emitator la receptor. Acest fapt trebuie luat in seama in actul evaluarii de catre educatoare cand formuleaza cerinte trebuie sa le verifice daca acestea au fost corect receptate, daca au fost intelese : in ce masura raspund ele trebuintelor copilului ori doar il solicita sa se supuna neconditionat ? Cunoasterea raspunsurilor la astfel de intrebari o ajuta pe educatoare sa inteleaga psihologia copilului cu care lucreaza si sa intre intr-o relatie de comunicare autentica cu el.

Orice educator cu experienta stie ca a-l determina pe copilul prescolar sa vorbeasca este mai usor decat a-l invata sa asculte sau sa taca. Cu toate acestea, ambele componente sunt esentiale intr-o relatie de comunicare corecta si completa. Aceste aspecte sunt importante atat in relatia educator-copil cat si in cea copil-copil.

Pentru a determina copiii prescolari sa devina buni ascultatori, am organizat in cadrul activitatilor educative o serie de jocuri care soliciatau copilul in realizarea unor antrenamente metacomunicative in cadrul carora unele reguli de joc purtau numele de "asculta-l pe .(Bogdan)" .

La "Intalnirea de dimineata" am purtat o discutie libera cu copiii , prilej cu care am aflat ca Bogdan a fost la Delfinariu. Am folosit acest prilej pentru a provoca un antrenament metacomunicativ. L-am rugat pe Bogdan sa povesteasca colegilor lui ce a vazut la Delfinariu. Pe masura ce povestea am intervenit cu intrebari de genul "Cand ai plecat?"; "Cu cine ai fost la Delfinariu?"; "Cum il chema pe delfin?".

Dupa cateva astfel de intrebari le-am propus copiilor sa faca si ei acelasi lucru. Pentru a le trezi interesul le-am promis ca cei care pun cele mai multe si mai frumoase intrebari vor fi recompensati.

Lui Bogdan i-am sugerat sa aprecieze care este cea mai interesanta intrebare.

Situatia astfel creata il pune pe copilul povestitor in postura de a vorbi, dar si de a asculta intrebarile copiilor- pentru a aprecia pe cea mai interesanta ,iar pe copiii in postura de a formula intrebari ( atitudinea activa) nu doar in postura de simplii ascultatori ai relatarii copilului .

Pentru dezvoltarea capacitatilor lor comunicative, copiii trebuie adusi in situatia de a reflecta asupra relatiei cu interlocutorul .

Intr-un act evaluativ       educatoarea ar putea urmarii gradul de atingere a urmatorilor indicatori ai comunicativitatii care pot fi identificati prin observarea comportamentului copilului in timpul jocului :

Vorbirea : fluenta verbala reda lejeritatea, usurinta vorbirii; claritatea exprimarii ideilor; coerenta/inteligibilitatea constructiilor verbale;

Capacitatile de relationare : initiativa relationarii; calitatile de ascultator; atitudinea interogativa(frecventa intrebarilor pe care le adreseaza);

Atitudinea fata de interlocutor : toleranta/ingaduinta;dimunare;supusenie;

Atitudinea fata de relatia de comunicare : disponibilitatea de a comunica (placerea de a comunica cu ceilalti);blocaje, dificultati de comunicare.

Am afirmat ca acesti indicatori ar putea fi identificati pentru ca exista riscul ca unele trasaturi comportamentale sa fie greu de identificat, altele pot fi inselatoare, de aceea utilizarea acestora trebuie facuta cu multa precautie. Acest lucru poate genera confuzii in ceea ce priveste evaluarea achizitiilor limbajului si a comunicarii copiilor uneori este posibil ca unele manifestari comportamentale , mai sus prezentate, sa anunte o anumita precocitate pentru ca, intr-un moment imediat urmator, sa nu se mai confirme o astfel de apreciere.

In acelasi fel, unele manifestari comportamentale care apar ca semnale ale unei intatzieri mintale pot fi infiormate ulterior de o evolutie spectaculoasa a-a cum se cunoaste cazul lui Lucian Blaga -care a renuntat la mutenia din primii ani ai copilariei, in jurul varstei de patru ani, pentru a face din exprimare       o geniala profesiune de credinta.

Pentru ameliorarea comportamentului comunicativ al copilului , este bine de stiut ca atitudinea de interlocutor se invata si ca, in linii generale, ea presupune:

1)- a sti cum sa asculti;

2)- a asculta pana la capat ;

3)- a arata interes fata de tema de discutie propusa;

4)- a arata interes fata de punctul de vedere al celuilalt;

5)- a tine seama de punctul de vedere al celuilalt.

Cu siguranta ca un copil de varsta prescolara nu detine astfel de achizitii, dar comportamentul lui intr-o relatie de comunicare poate fi orientat/dirijat/constientizat pentru a prefera un asemenea mod de a interactiona.