Jocul- activitatea fundamentala a prescolarului

Jocul- activitatea fundamentala a prescolarului

In definirea jocului ca forma de activitate specifica pentru copilul de 1-6 ani si hotaratoare pentru dezvoltarea lui practica, exista o unanimitate de pareri. Pedagogia, psihologia, fiziologia sunt discipline ce se ocupa, printre altele si de observarea, descrierea si explicarea jocului, cautand sa stabileasca natura, indicand locul lui in planul vietii.

In incercarea de a determina functia biologica a jocului, unii autori il considera descarcarea unui surplus de forta vitala. Altii sunt de parere ca orice fiinta vie, cand se joaca, manifesta un spirit de imitatie congenital.

Aceste teorii incearca sa raspunda, in principal, la intrebarea din ce cauza si in ce scop se practica jocul si prea putin la ce este jocul in sine si ce inseamna el pentru jucatori/toare aceste explicatii avand factor comun finalitatea biologica a jocului.

Teoria lui Lazarus explica jocul ca mijloc de satisfacere a necesitatii de repaus si recreere. Explicatia este simplista si ingusteaza aria de manifestare a comportamentului ludic al copilului, pentru care jocul este activitatea fundamentala.

Teoria surplusului de energie, ca teorie de explicare a jocului, a fost elaboarta de       Fr. Schiler, la care adera si H. Spencer, dar practica a dovedit ca, in cele mai multe cazuri, copiii nu se joaca numai pentru a consuma energia de care dispun ei jucandu-se si cand sunt obositi sau in covalescenta.

Numeroase contraverse a starnit teoria lui Karl Gross, care porneste de la un punct de vedere exclusivist biologic, indentificand jocul copilului cu cel al animalelor, ca manifestare a instinctelor primare. El considera ca deosebirea dintre jocul animalelor si cel al copilului se exprima in primul rand in durata lor, straduindu-se sa demostreze ca jocul isi are in sine insusiri si un scop anume: pregatirea pentru viata.

Intr-o si mai mare masura, Stanley Hall cauta sa arate ca jocul isi are cautare in sine insusi. Conducandu-se dupa teoria biogenetica a lui Hackel " ontogeneza repeta filogeneza", Hall sustine ca in joc se reproduc schemele de actiune ale stramosilor nostri indepartati, dupa ordinea sedimentarii lor in ereditatea umana. Se intelege ca la cea mai simpla confruntare cu fenomenul real al jocului si conditiile lui actuale, teoria lui Hall este serios zdruncinata.

Carr a cautat sa atenueze aceste exagerari, afirmand ca jocul 2 purifica" natura umana de reminescentele ei primitive si prin insusirea formelor organizate si culte de actiune o adapteaza conditiilor vietii sociale (1, pag.55)

Potrivit teoriilor enumerate mai sus, jocul este un mijloc de dezvoltare a instinctelor si predispozitiilor mostenite, motivatia lui constituind-o inclinatia inascuta a copilului de a actiona.

Pentru a deveni atractiv, pentru a trezi interesul, jocul trebuie sa fie original, sa fie creat de copil insusi. Numai jocurile care sunt produsul imaginatiei si sunt accesibile copilui devin distractive si contribuie la dezvoltarea lor psihica.

S-a afirmat adeseori, ca in viata prescolarului jocul indeplineste acelasi rol ca si munca in viata adultului. Altfel spus, jocul este practica prescolarului, temeiul dezvoltarii sale.

Al. Rosca si A. Chircev arata ca jocul constitue tipul fundamental de activitate a copilului prescolar, datorita faptului ca sub influeta lui se formeaza, se dezvolta si se restructureaza intreaga lui activitate psihica.

Pedagogia moderna scoate in evidenta caracterul constient al jocului, in joc copiii isi propun, intotdeauna, un anumit scop, elaboreaza un plan isi aleg mijloacele potrivite pentru realizarea lui, invata sa invinga obstacole pentru atingerea scopului propus, se desprind sa fie perseverenti, li se dezvolta spiritul organizatoric.

Prin joc se realizeaza educatia viitorului om in actiune, asemanarile si deosebirile dintre joc si munca, precum si raporturile dintre cele doua forme de activitate.

Asa cum afirma Jean Chateau, jocul face legatura cu munca, este o "punte aruncata intre copilarie si varsta matura." (2, pag.5)

Numerosi autori subliniaza importanta jocului ca tip de activitate fundamentala si definitorie a perioadei prescolare. O contributie importanta si utila, o are acel joc care stimuleaza la maximum activitatea copilului.

Jocul este esenta si ratiunea de a fi a copilariei. Prin joc copilul aspira la conditia de adult. Jocul socializeaza, umanizeaza. Jocul are o insemnatate decisiva pentru istoria psihologica a individului, " il pregateste pentru viitor satisfacand nevoi prezente", spune Edouard Claparede. (3, pag. 51).

Jocul este o parghie foarte puternica a invatarii, deoarece, asa cum sustine J. Piaget, " copilul care se joaca isi dezvolta perceptiile, inteligenta, tendinta de a experimenta instinctele sale sociale. ( 12, pag. 58)

J. Piaget a explicat jocul ca un proces de asimilare, care comporta o functie dubla, pe de o parte, in timpul joculi, are loc o asimilare de impresii si reactii, ceea ce duce la dezvoltarea prin functionalitate, iar pe de alta parte asimilarea presupune antrenari si organizari de natura mentala. " Toate metodele de educare a copiilor mici cer sa li se furnizeze acestora material bogat corespunzator, pentru ca, jucandu-se, ei sa reuseasca sa asimileze realitatile intelectuale, care, fara acestea, raman exteriaore inteligentei copilului.(12, pag.58)

De aceea, prin intermediul jocului, in care se manifesta conduite specifice, se elaboreaza scheme de actiune practica si mentala ce stimuleaza procesul dezvoltarii.

Piaget surprinde si caracterizeaza caracteristici principale ale jocului, in raport cu regulile morale, studiind insusirea regulilor jocului, modul in care copiii isi reprezinta caracterul lor obligatoriu, pe care le respecta in functie de varsta si de dezvoltarea lor intelectuala.

In conceptia lui Erich E. Geissler, jocul este o activitate caracterizata prin placere si se prezinta ca o desfatare a vietii. El este dominat de " caracterul temporal al bunei dispozitii", in totala opozitie cu " caracterul temporal al grijii" ( 19, pag.19). In timpul jocului se manifesta, de fiecare data si o echilibrare armonioasa a contrastelor, cum ar fi acelea dintre cerinta si putinta, dintre ordine ( regulile jocului) si libertate. In joc se manifesta latura " sanatoasa a lumii", motiv pentru care Schiller considera omul cu adevarat om numai atunci cand se joaca.

Deci, in conceptia lui Geissler, jocul apare ca o modalitate de refugiu al copilului din temporalitatea grijii in temporalitatea bunei dispozitii. Acest sentiment al timpului este propiu celui care se joaca.

Jocul il transpune in prezent, el se petrece numai in temporalitatea prezentului. Jocurile il elibereaza de legaturile cu trecutul si, prin trairea momentului, il determina sa uite viitorul. Prezentul este timpul sau, in care traieste exclusiv tot timpul jocului.

La copil, angajarea in situatia de joc este dictata de o reala necesitate. Prin joc, copilul isi insuseste cunostintele cu privire la profesiuni, activitati, conduita umana. Jocul este o scoala a vietii, care stimuleaza capacitatea de a trai, o activitate complexa care reflecta lumea si societatea.

Dupa cum spune pedagogul rus K. Usinski, in " Omul ca obiect al educatiei", copilul actioneaza mai intens in cadrul jocului decat in realitate.

Jocul-ca activitate specific umana si ca activitate fundamentala a copilului pescolar a fost stiintific explicat si de teoreticienii L. S. Vigotski si A. N.Leontiev. Acestia remarca lupta ce se duce pe plan imaginar intre trebuintele copilului de a actiona in lumea obiectuala si operatiile cerute de fiecare actiune in parte sau intre dorinte si posibilitati. " Copilul insusi rezolva contradictia respectiva, pe calea jocului, a jocului creat de el."(19,pag.19).

La copil, angajarea in situatia de joc este dictata de o reala necesitate, la baza fiind nevoie de actiune. Pentru el, jocul este un lucru fizic, este " intelepciunea vietii lui". In joc, se dezvolta contradictia dintre posibilitatile copilului si cerintele, modelele de actiune impuse de ambianta. El este obligat ca, imitand operatii si obiecte, sa fixeze reprezentari, sa generalizeze relatii interumane si interobiectuale, sa opereze transferuri, sa simuleze in acord cu gandirea si imaginea sa.

Ca fin psiholog, E. Claparede explica jocul ca modalitate de derivare prin fictiune. Urmarirea libera a unor scopuri fictive, iata caracterul propriu al activitatii ludice, care nu pentru a atinge un scop, indeplinim actiunea, ci, dimpotriva ne propunem un scop pentru a avea prilejul sa indeplinim actiunea: scopul nu este decat un pretext pentru desfasurarea activitatii.

" Functia jocului este de a permite individului sa-si realizeze eul, sa-si manifeste personalitatea, sa urmeze pentru un moment linia interesului sau major, atunci cand nu o poate face prin activitati serioase, jocul pregateste viitorul, satisfacand nevoi prezente".(3,pag.72).

La toti teoreticienii psihologiei jocului se desprinde ideea comuna a conflictului care se duce pe plan psihologic intre nevoia copilului de a se adapta la mediu si posibilitatile sale psiho-fizice limitate de care dispune la varsta la care se afla, iesirea din aceasta situatie fiind lumea jocului.

Se stie ca, in gradinita, jocul este imbinat la tot pasul cu formele muncii accesibile prescolarului.

A ne pune intrebarea " De ce se joaca copilul?", inseamna a ne intreba de ce este copil. Aproape orice activitate este joc pentru copil, anticipand conduitele superioare. Un copil care nu stie sa se joace reediteaza imaginea unui mic batran. Prin joc copilul pune in miscare trasaturile inerente structurii sale, se dezvolta functiile latente, incat " fiinta cea mai dezvoltata este cea care se joaca cel mai mult".(7,pag.220-221).

Istoria jocului infantil, este istoria personalitatii care se dezvolta si a vointei care se formeaza treptat. Impotriva unor tendinte extremiste de a transforma educatia prescolara intr-un invatamant de tip scolar, jocul a fost, este si va ramane un instrument de autoafirmare a eului, este forma de activitate conducatoare in dezvoltarea psihica a copilului.(6).

In joc si prin joc se realizeaza cunoasterea realitatii, se exerseaza functiile psiho-motrice si socio-afective, jocul este deci agent al transmiterii experientei si al socializarii. Jocul are evident si un rol de a se bucura, destinde, delecta si de a crea confort spiritual, de a compensa tensiunile si nelinistile individului.

Intr-o acceptiune larga, jocul este fenomen de cultura, spune Jean Husing, si are anumite trasaturi: " jocul este libertate/jocul nu este o viata obisnuita, ci o iesire din ea/ jocul se izoleaza din viata obisnuita in spatiu si timp/jocul creaza ordine/-alteritatea si secretele jocului se exprima in deghizare."(18, pag.42)