Jocul - dominanta a varstei prescolare

Studiile moderne de psihologia dezvoltarii, pedagogie prescolara si scolara, psihosociologie, care abordeaza problematica jocului din perspective variate si care au adus contributii valoroase pentru intelegerea valentelor complexe ale conduitei ludice admit in unanimitate si sustin cu argumente specifice faptul ca in copilaria mica si mijlocie jocul constituie tipul fundamental de activitate, adica forma de activitate care sustine in cel mai inalt grad dezvoltarea psihica, prin antrenarea psihomotorie, senzoriala, intelectuala si afectiva. (Claparde, E., 1924; Chateau, J., 1967, Piaget, J., 1973, Vagotski, L.S., 1971, Huizinga, J. 1970 Rosca, Al., Chircev, A., 1962, Schiopu, U., 1970 s.a.).

Recunoasterea unanima a valentelor formative ale jocului se continua in planul teoriei pedagogice cu stabilirea modalitatilor didactice optime de valorificare a acestui potential, dar si cu incercarea de recuperare a dimensiunii ludice a fenomenului educational (Stan, C., 2000). In pedagogia si practica educationala prescolara s-au facut pasi importanti in acest sens. Acestia s-au materializat intr-o repetata afirmare in documentele scolare a obligativitatii preponderentei jocului ca forma de organizare a activitatilor instructiv-formative si metoda de atingere a finalitatilor (Metodologia de aplicare a planului pentru invatamantul prescolar, paragr. 11, 12, Ghidul de aplicare a programei, 2000, pg. 20, 25, Regulamentul de organizare si functionare a invatamantului prescolar, Art. 44). Demersuri sustinute, teoretice si practice s-au facut si in sensul anularii mentalitatii, din pacate inca prezenta la unele cadre didactice si parinti ai copiilor prescolari, conform careia jocul ar fi doar o activitate de recreere, o activitate ce in gradinita trebuie apreciata numai prin prisma a ceea ce copilul a invatat in urma ei sau o activitate ce isi gaseste utilitatea in afara gradinitei, mai ales in familie (vezi: Paun, E., Molan, V., Iucu, R., 2002, pg.22-23), prin explicitarea naturii jocului la varstele mici si prin instrumentarea metodologica a cadrelor didactice.

Analiza care urmeaza privind jocul si conduita ludica se inscrie in aceeasi directie a unei pledoarii pentru exploatarea la maxim in procesul educational din gradinita a valentelor formative ale acestui tip de activitate umana.

1. Natura jocului ca activitate fundamentala a prescolarilor

Jocul este activitatea care da specific prescolaritatii. El isi gaseste motivatia si implinirea in sine insusi. Spre deosebire de munca, jocul nu are ca finalitate obtinerea unor bunuri materiale, iar spre deosebire de invatatura, nu tinteste in mod explicit obtinerea de noi cunostinte sau alte produse ale invatarii.

Jocul apare la toti copiii si, cu o frecventa mai mica si o semnificatie intrucatva diferita, este prezent si la adulti. Dar, daca pentru acestia din urma jocul constituie cel mai adesea o forma de divertisment, pentru copil el nu este nicidecum o distractie. El este in esenta o modalitate de investigatie si cunoastere a lumii reale, o pre-invatare (L.S. Vagotski, J.Piaget, Berlyne, H. Wallon), un spatiu de satisfacere a dorintei firesti de manifestare si independenta (S. Freud), un mijloc de comunicare (G. Bateson). Implicarea in joc a prescolarului este totala. El isi antreneaza spontan si voluntar in joc toate posibilitatile fizice, intelectuale, afective, jocul reprezentand astfel, un mijloc de realizare de sine (E. Claparede) si de formare a eu-lui (J. Chateau).

Dincolo de aceste caracteristici, jocul este o sursa de placere, deoarece el presupune eliberare de realitatea constrangatoare si libertate de reflectare si transformare in maniera personala a acesteia. Jocul incepe si se incheie, el este limitat in timp si spatiu, ceea ce confera celui implicat un sentiment de securitate. Jocul creeaza o ordine in realitatea dezordonata, are inclinatia sa fie frumos si presupune placerea data de succes. (Huizinga, J., 1998, pag. 50-51).

Rezumand, putem spune ca jocul devine la varsta prescolara o conditie importanta pentru evolutia sa ulterioara, iar lipsirea de joc, sau de resursele necesare desfasurarii lui (timp, spatiu, oportunitatea de a repeta temele de joc, jucarii, aprobarea si asistenta adultului) determina aparitia unor carente in dezvoltarea personalitatii, chiar daca lipsa jocului a fost compensata de abordarea altor forme de educatie. Studiile asupra consecintelor deprivarii de joc a copiilor cu deficiente ofera o serie de dovezi in acest sens (Lerner, J. W., Lowenthal, B., Egan, R., 1998, Cook, R.E., Tessier, A., Klein, D., 2000, Schiopu, U., 1970).

La varsta prescolara, jocul este o realitate permanenta. Copilul de 3-6 ani se joaca cea mai mare parte a timpului si pe masura cresterii si dezvoltarii joaca sa ia forme din ce in ce mai complexe si diverse, influentand si subordonand toate celelalte actiuni de viata, interese si preocupari. Jocul prescolarilor obtine astfel un caracter multiactionala, activitatea practica, invatarea, hranirea sau imbracarea, luand forma unei conduite ludice. Manifestarile de joc au acum un caracter dinamic, ele evoluand si obtinand caracteristici noi si forme variate si interesante. Din perspectiva pedagogica, jocul este considerat un mijloc de instruire, o forma de educatie, o modalitate pedagogica-terapeutica, avand astfel o varietate de semnificatii de natura constructiva.

Prezentate sintetic, acestea subsumeaza o serie de functii care sunt complementare si consistente cu cele ale fenomentului educational in ansamblu (dupa Stan, C., 2000) :

Functia adaptativa, ce se manifesta prin asimilarea realitatii fizice si sociale si prin acomodarea eu-lui la realitate. In joc, copilul prescolar transpune impresii dobandite in mediul extern, fizic si social, reusind astfel sa interiorizeze realitatea si sa se adapteze la un nivel primar cerintelor acesteia. Pe parcursul varstei copilariei mijlocii se poate observa o crestere a capacitatii copilului de a transpune rapid si coerent in joc elemente ale realitatii: roluri, conduite, atitudini, obiecte, si de a prelucra si reflecta cu o mai mare profunzime si in contexte ludice diverse (jocuri cu subiect si roluri) aspecte mai ample ale mediului inconjurator. Daca,, la inceputul varstei prescolare, trairea realitatii prin joc este totala, in sensul in care copilul nu distinge intre situatia reala si cea imaginara, pe masura ce copilul devine constient de propria lui persoana si de modelul pe care il imita, el cele doua planuri al realitatii si al fictiunii se delimiteaza, aceasta neinsemnand ca implicarea in jocul ce transpune impresii reale este mai superficiala. Dimpotriva, jucandu-se copilul experimenteaza roluri ce se suprapun cu propriul eu si se exerseaza pe el insusi ca agent activ si nu doar reactiv al mediului, fapt ce ii va asigura treptat adaptarea si intelegerea lumii reale si premisele pentru trecerea fireasca de la copilarie la adolescenta si maturitate.

Aceasta functie a jocului este larg recunoscuta. Astfel, Freud si colaboratorii sai considera ca repetarea experientelor reale in joc, este o modalitate de obtinere a controlului asupra unor evenmente dureroase, Erikson considera jocul drept o metoda prin care copiii isi organizeaza si integreaza experientele de viata, iar Piaget si reprezentantii scolii piagetiene arata ca jocul este mijlocul esential al copiilor de stapanire a realitatii.

Functia formativa. Jocul este un mobil al dezvoltarii cognitive, afectiv-emotionale, psihomotorii si de modelare a personalitatii. Cunoasterea prin experienta directa, pe care o asigura jocul, presupune implicarea capacitatilor perceptive, a abilitatilor de reactie, a capacitatilor de rationare, si a posibilitatilor de comunicare, ce sunt exersate si imbogatite in plan calitativ si cantitativ. In fata problemelor adesea reale pe care le impune jocul, copiii au ocazia de a-si exersa capacitatea de analiza a posibilitatilor de rezolvare si de punere in practica a solutiilor optime, astfel incat jocul sa poata continua.

Functia informativa. Prin intermediul jocului, copilul achizitioneaza informatii, notiuni, concepte necesare intelegerii si integrarii lumii reale. Investigand realitati fizice diverse, copilul manipuleaza, alege, ordoneaza, clasifica, masoara, se familiarizeaza cu proprietatile diverselor lucruri si dobandesc cunostinte despre greutate, duritate, inaltime volum, textura, categorii, serii si familii de obiecte, legile lumii fizice). In reflectarea realitatii sociale, el exerseaza statusuri, roluri, limbaje si reguli specifice, a caror invatare sistematica, necontextualizata ar fi in mare parte imposibila la aceasta varsta.

Functia de socializare este concretizata in exersarea prin joc si asimilarea in plan comportamental a exigentelor vietii sociale. Majoritatea tipurilor de joc si in special cele de cooperare, de competitie sau de rol presupun relationare, adaptare a actiunilor proprii la acelea ale unui partener de joc, asumare a responsabilitatii propriului comportament si respectarea conventiilor comportamentale impuse de situatie. Jocul ii ofera copilului ocazii numeroase de explorare a unor concepte precum cel de libertate, implicat in multe din activitatile ludice. Copiii au ocazia sa experimenteze implicatiile pe care libertatile personale le au in sfera responsabilitatilor.

Un aspect important al socializarii prin activitatea ludica este tendinta copilului de a-si apara si a-si afirma individualitatea, alaturi de nevoia sa de a se integra social. Obligat de contextul ludic sa se dedubleze si sa interpreteze roluri diverse, prescolarul mare ajunge sa-si formeze un sens al identitatii proprii si sa acumuleze elemente ale imaginii de sine, lucru facilitat tocmai de ocaziile, oferite de joc, de analiza a sinelui din perspective variate.

Functia de relevare a psihicului. Copilul transpune in joc trairi, sentimente, intentii neimplinite in real, impresii, temeri, ganduri, atitudini, conflicte intrapsihice sau interrelationale. Ele sunt astfel accesibile parintilor si educatoarei care observa jocul copilului, felul in care acesta isi alege subiectul, resursele materiale, partenerii, felul in care se implica in roluri si continutul pe care il da acestora, si au astfel ocazia sa constate atat manifestarile incipiente ale intereselor, aptitudinilor acestuia, cat si nivelul dezvoltarii psihofizice si eventualele tulburari sau disfunctii survenite in dezboltarea personalitatii sale. Jocul este un generator excelent de autocunoasterea capacitatilor proprii si de construire a increderii in sine si fortele proprii.

3. Evolutia jocului la varsta prescolara

Varsta prescolara este o perioada de evolutie dramatica a conduitei ludice, deoarece acum are loc o diversificare si o aprofundare a categoriilor de joc abordate, care nu se mai regaseste in nici o alta perioada de varsta. Noile valente pe care jocul le primeste sunt datorate, dincolo de factorul dezvoltarii si maturizarii psihofizice, de posibilitatile sporite de relationare, de noile experiente acumulate, de stimulii suplimentari pentru joc, toate oferite odata cu intrarea copilului in gradinita.

Directiile de evolutie a activitatilor ludice la prescolari sunt:

diversificarea formelor de joc;

evolutia elementelor structurale ale jocului si modificarea structurii jocului in ansamblu prin aparitia de noi elemente: subiectul, scopul, regulile, rolurile;

evolutia comportamentului de relationare pe parcursul activitatii ludice;

evolutia capacitatii copilului de a disocia intre planul real si cel imaginar pe parcursul jocului;

Vom analiza in continuare evolutia jocului in perioada copilariei mijlocii, luand drept criteriu natura principalelor elemente ale jocului: relationarea, scopul, subiectul, regulile, rolurile si atitudinea fata de jucarie.

Repere importante cu privire la gradul de implicare sociala a copilului in activitatea de joc ofera un studiu, devenit clasic in domeniu, al lui M. Parten (1932), care identifica sase tipuri de joc, din analiza carora se poate deduce o tendinta evolutiva a naturii si amplorii relationarii copiilor, desi fiecare din tipurile de joc descrise poate fi intalnit si in paralel cu oricare din celelalte, si chiar poate deveni o constanta in conduita ludica a unor copii. Acestea sunt:

a)      jocul fara implicare (unoccupied play) - copilul nu se angajeaza in relatii interpersonale, isi petrece timpul privindu-i pe ceilalti sau urmarind orice stimul ii atrage atentia la un moment dat, desfasoara activitati fara un scop bine determinat (mutarea unor obiecte, plimbarea dintr-un punct spre altul). Unii dintre copii se angajeaza in comportamente de auto-stimulare (leganarea pe scaun);

b)      jocul solitar (solitary independent play) - copilul se joaca singur, cu jucarii de cele mai multe ori altele decat cele utilizate de copiii din apropiere. Desi se afla in proximitatea altor copii, nu face nici un demers de interactiune cu acestia. Uneori pare ca nici nu constientizeaza prezenta unui alt copil ce se joaca in apropiere;

c)      jocul observativ (outlooker play) - copilul observa jocul altor copii, ocazional le vorbeste sau le pune o intrebare, insa nu se implica efectiv in joc;

d)      jocul paralel (parallel play) - copilul se joaca singur, in apropierea altor copii, dar nu cu ei; desi jucariile sale sunt identice sau asemanatoare cu a celor din apropiere, copiii nu interactioneaza in joc. Uneori se privesc reciproc pentru momente scurte, insa nu coopereaza, iar daca unul din copii abandoneaza jocul, altul (altii) il priveste cum se indeparteaza sau chiar abandoneaza si el activitatea;

e)      jocul asociativ (associative play) - copiii se joaca unii cu altii, schimba jucarii, se angajeaza in activitati similare, dar nu par a se juca acelasi joc. Preocuparile lor sunt mai degraba legate de interactiune, decat de activitatea comuna: copiii nu isi impart roluri, iar activitatile lor nu sunt coordonate si nu au finalitate comuna;

f)        jocul cooperativ (cooperative play) - copiii se angajeaza intr-o forma organizata de joc, in care rolurile sunt clar stabilite, membrii grupului sunt constienti de apartenenta lor la grupul de joaca si coopereaza pentru indeplinirea anumitor sarcini stabilite de comun acord. Acum apar si relatiile intre grupele de joc, pentru procurea unor materiale necesare, sau pentru fuzionarea grupelor, cand unul din jocuri se destrama. Relatiile care apar intre copii in acest tip de joc depind de subiectul, regulile si rolurile jocului, de pozitia copilului in joc (lider sau subordonat) si sunt de doua categorii: relatii functionale, nemijlocite, cerute de organizarea jocului si de coordonarea lui pe parcurs si relatii de joc, mijlocite de rolul sau tema activitatii ludice.

Desi in legatura cu aceasta clasificare a lui Parten se pot stabili relationari intre varsta copilului si comportamentul de joc predominant (copiii de 2-3 ani se angajeaza mai des in jocul solitar si observativ, in timp ce copiii mai mari prefera jocurile asociative si cooperative), este cert faptul ca primele categorii de joc continua sa apara si la prescolarii mari, de cele mai multe ori cu alte semnificatii decat cele legate de lipsa de socializare (ex.: jocul observativ a noului venit inainte de intrarea efectiva in joc, jocul solitar pentru un copil concentrat pe un lucru de mare interes pentru el) si, de asemenea, forme ale jocului ce presupune interactiune pot aparea la anteprescolari si prescolarii mici, cu stimulare adecvata din partea adultului. Totusi, utilizata nuantat, aceasta scala a evolutiei comportamentului interactiv in joc constituie pentru practica educationala un reper pentru identificarea eventualelor probleme de relationare ale copiilor.

Conturarea scopului in cadrul jocului este una din trasaturile specifice varstei prescolare (Schiopu, U., 1970), care cunoaste si ea o evolutie pe parcursul acestei perioade. Astfel, copiii de 3-4 ani nu isi propun un scop al jocului. Conduitele de joc isi gasesc implinire in ele insele. Ulterior scopurile sunt implicite, latente sau se contureaza pe parcursul jocului. Asa se explica in acest interval de varsta instabilitatea asupra unui subiect de joc si lipsa de coordonare a actiunilor de joc in vederea atingerii unei finalitati. Copiii de 5-6 ani devin treptat capabili sa prefigureze o finalitate a jocului si chiar sa stabileasca un plan in vederea atingerii acesteia, ceea ce implica stabilirea anumitor conventii de joc, a unui demers coerent al activitatii ludice. Interesul pentru rezultatul final al jocului creste treptat si de aceea, punerea de acord a actiunilor si adaptarea conventiilor prestabilite se face si pe parcursul activitatii, in vederea finalizarii temei propuse.

Tema si subiectul sunt componente principale ale jocului, a caror caracteristici evolueaza pe parcursul prescolaritatii. Tema este ideea centrala a jocului, preluata din sfera realului, in jurul careia se organizeaza subiectul, adica o anumita ordine a actiunilor ludice. In analiza evolutiei temei jocului la prescolari, sunt de interes urmatoarele variabile: sfera de provenienta a temei, frecventa temei in raport cu varsta, sexul, mediul cultural si diversitatea temelor abordate. In plus fata de acesti factori, in evolutia subiectului variaza calitatea integrarii actiunilor izolate intr-o succesiune coerenta.

Astfel, in jocurile copiilor de 3-4 ani se reflecta impresii puternice din viata cotidiana, sursa predilecta de selectie a temelor fiind mediul familial si al gradinitei. Temele reflecta actiuni izolate (ex.: merg cu masina), subiectul prezentand in general actiuni intre care nu se creeaza o legatura fireasca. Actiunile de joc redau cu relativa acuratete situatii reale, contributia copilului la nuantarea situatiei de joc fiind minima. In acest interval de varsta, diferentierea pe sexe a preocuparilor de joc este inca putin ilustrata.

In partea a doua a perioadei prescolare, pe masura dezvoltarii psihofizice generale, a cresterii preocuparii pentru scopul si rezultatul final al jocului, si a dezvoltarii capacitatii de relationare, temele de joc reflecta actiuni complexe si de mai mare intindere in timp, ce nu tin doar de experienta directa traita, ci si de impresii si sugestii oferite de programele TV, relatarile celorlalti sau lecturile ascultate. Desfasurarea jocului poate integra mai multe teme care contribuie la largirea si sporirea complexitatii jocului. In plus, este evidenta cresterea capacitatii copilului prescolar de a alimenta jocul pe parcurs prin suplimentarea sau ajustarea rolurilor sau propunerea schimbarii succesiunii actiunilor.

Specificul si frecventa temelor reflecta acum caracteristicile experientelor de viata specifice unui mediu socio-cultural delimitat (ex.: mediu urban/rural).

Interesanta este evolutia privind constientizarea temei jocului de catre copilul prescolar, care integreaza urmatoarele etape (dupa Popescu, E., 1982 pag. 95): denumirea jocului dupa numele jucariei (cu papusa), denumirea jocului prin actiunile propriu-zise (imbrac papusa), denumirea jocului prin rolul pe care copilul il joaca (de-a mama); in grupele mari este evidenta detasarea rolului de tema, aceasta din urma fiind indicata prin locul in care este plasata actiunea (de-a scoala) sau prin finalitatea jocului (construim o cetate). O astfel de denumire a jocului indica evolutia spre activitati ludice care integreaza mai multe roluri cu atributii sincronizate,, in vederea atingerii finalitatii propuse.

Rolul este, deci, un element important in construirea subiectului jocului. In joc, rolul reprezinta un ansamblu structrat de conduite ludice, care redau: un status-rol social sau profesional (de-a medicul), un set de actiuni ce contribuie la realizarea finalitatii jocului sau, mai rar, caracteristicile unui obiect important in economia jocului (fantana, usa).

Evolutia jocului prescolarilor in privinta rolurilor pe care le integreaza, se reflecta atat in planul calitativ, al numarului de roluri in cadrul jocului si al cresterii stabilitatii copilului in performarea unui anumit rol, cat si in planul calitativ, al imbogatirii continutului rolului, al transformarii unor roluri mai putin atragatoare in roluri mai interesante prin asumarea din proprie initiativa de catre copil a unor atributii sau conduite suplimentare (Schiopu, U., 1970, 1997). Astfel, pentru copiii de grupa mica jocul cu roluri nu este o dominanta. Rolurile sunt putine, de cele mai multe ori singulare intr-o activitate ludica. Sunt preferate rolurile active, principale, bogate in continut si atribute, insa treptat copiii de 4-5 ani accepta si roluri cu sarcini mai monotone, pe care uneori reusesc prin initiative personale, sa le faca mai interesante. In jocul prescolarilor mari, alegerea rolurilor nu se mai face in mod individual, ci ea este subordonata finalitatii jocului sau unor conventii stabilite de comun acord. Data fiind manifestarea in continuare a preferintelor mai sus descrise, uneori este nevoie de interventia cadrului didactic pentru stabilirea consensului in distributia rolurilor. Actiunile pe care le presupune rolul dobandesc treptat un caracter conventional. Se produce acum fenomenul de transfer al actiunii materiale din experior spre interior, asa ca unele actiuni sunt inlocuite cu denumirea lor sau cu gestul prescurtat, insa nu sunt anulate, copiii find preocupati de coerenta subiectului si respectarea regulilor aferente rolurilor.

In perioada finala a prescolaritatii, odata cu evolutia generale a jocului, un fapt interesant este distributia de roluri si responsabilitati in grupul de joaca, nu doar la inceperea sau pe parcursul jocului, ci si in perioada de pregatire a sa, care uneori presupune adaptarea sau confectionarea de jucarii sau amenajarea spatiului de joaca.

In evolutia jocului la prescolari, un element specific este si aparitia regulilor si evolutia manierei de raportare a prescolarului la reglementarile interne sau externe care organizeaza si delimiteaza activitatile de joc. Preocuparea pentru regulile jocului si pentru stabilirea de noi reguli pentru activitatile ludice in desfasurare este una ce apare pe parcursul prescolaritatii, dupa 4 ani, cand copiii devin preocupati pentru concordanta cu realitatea transpusa in joc a actiunilor ludice si a succesiunii acestora si pentru desfasurarea jocului in ordine, fara manifestari precum: acapararea jucariior sau rolurilor de catre un singur participant sau nerespectarea conventiilor de joc ("ziceam ca"). Regulile externe sunt acceptate treptat ca necesare pentru asigurarea respectarii responsabilitatilor repartizate si a conduitelor civilizate in joc, iar regulile interne devin din ce in ce mai des o initiativa a copiilor (5-6 ani). Pe masura constientizarii sensului regulilor, respectarea acestora este perceputa drept obligatorie, lucru ce determina sanctionarea sau eliminarea din joc a celor care le incalca.

Un ultim domeniu de evolutie a jocului in perioada prescolara, pe care il analizam aici este acela al evolutiei manierei de raportare a copilului la jucarie, pentru care am luat ca reper studiul lui S. Hupp (1989) privind nivelele de dezvoltare a conduitei ludice. Conform acestui studiu, prima etapa de raportare a copilului la obiectele de joc tine de anteprescolaritate si este caracterizata printr-o interactiune cu obiectele si o actiune nediferentiata asupra lor (copilul bate in toate jucariile, le arunca sau le scutura). Criterile de alegere a jucariilor tin de colorit, forma, sunetul emis. Al doilea nivel, ce incepe in perioada anteprescolara, dar devine caracteristic si copiilor prescolari mici, este caracterizat prin interactiunea cu obiectele de joc intr-o maniera functionala, in sensul in care copilul alege jocul potrivit cu functiunile jucariei. In fapt, jocul este determinat acum de jucariile pe care copilul le are la indemana. Un pas inainte in evolutia raportarii la jucarie este facut odata cu achizitia de catre copii a deprinderii de a se juca organizat si de a stabili un curs si o finalitate a jocului. Dupa 5-6 ani, in general, jucaria nu mai constituie singurul mobil in stabilirea temei jocului, ea fiind subordonata acesteia si finalitatii jocului. Mai mult, procurarea jucariilor si confectionarea lor se face in functie de jocul ales. Criteriile de alegere a jucariilor tin acum de utilizatea acestora, dar si de posibilitatile de actiune ulterioara asupra lor (finisare, asamblare etc.). Adesea copiii recurg la substitute evocatoare ale jucariilor necesare jocului. Prescolarii mari sunt capabili sa renunte la o jucarie in favoarea altor copii sau sa foloseasca o jucarie pe rand intr-un grup de joaca.

Analiza realizata mai sus asupra evolutiei jocului in elementele sale principale releva faptul ca acumularile in privinta unui aspect al jocului au implicatii pentru celelalte elemente si pentru configurarea jocului in ansamblu. Am preferat aceasta abordare doar din motive didactice, fiind constienti de determinarile reciproce existente intre diversele elemente structurale ale conduitei ludice.

Jocul la varsta prescolara este o activitate de complexitate crescanda, cu valente formative incontestabile. Cunoasterea de catre adultul educator sau parinte a reperelor de evolutie a jocului in aceasta perioada de crestere si acumulari fundamentale ii asigura acestuia un plus de competenta in actiunea de organizare si mediere a jocului prescolarilor.

4. Clasificarea jocurilor la varsta prescolara

Asa cum am aratat deja, varsta copilariei mijlocii se remarca printr-o spectaculoasa dezvoltare a naturii jocului, pe fondul achizitiilor majore ale copilului in planul capacitatilor psihofizice. Manifestarile ludice devin din ce in ce mai variate si complexe, in acest interval de varsta conturandu-se cele mai interesante tipuri de joc.

In studiile de psihopedagogia jocului se regasesc numeroase incercari de integrare a activitatilor ludice in categorii de sinteza, preocuparea specialistilor pentru clasificarea tipurilor de joc fiind constanta, indiferent de perspectiva teoretica din care fiecare dintre acestia a analizat fenomenul de joc. Diversele clasificari prezente in literatura de specialitate difera prin studiul reflectat: longitudinal, transversal si prin criteriul de clasificare utilizat. Sunt cunoscute astfel clasificari care au drept criteriu rolul formativ al jocului, caracterul de complexitate, aptitudinile necesare, numarul de parteneri implicati.

In studiul de fata vom lua drept criteriu de clasificare natura activitatii atrenate in joc, in functie de care se pot stabili doua mari categorii de joc:

jocul de creatie

jocul cu reguli     

care au la randul lor variante specifice. Ne-am oprit asupra acestei clasificari, prezenta in literatura psihopedagogica, pentru ca ea integreaza elemente ale clasificarii piagetiene dupa cele trei structuri genetice in functie de care evolueaza jocul: exercitiul, simbolul si regula, dar si pentru ca o atare clasificare este utila in activitatea instructiv-formativa concreta.

4.1. Jocul de creatie

Aceasta categorie de activitati ludice include jocurile in care tema, subiectul si regulile jocului sunt alese de copii. Ele redau aspecte ale realitatii fizice si sociale, impresii acumulate de copii in urma unor experiente directe sau imaginare ale acestora. Transpunerea realitatii va fi facuta cu mai multa sau mai putina acuratete, in functie de calitatea reprezentarilor de care dispune copilul si de resursele materiale disponibile.

Jocurile de creatie pot fi exprimate atat ca o creatie cu obiecte si materiale, categorie ce integreaza jocurile de constructii cat si ca o creatie prin rol, in aceasta subgrupa putand fi identificate doua variante de joc: jocuri cu subiecte alese din viata cotidiana (jocurile de convietuire sociala: de-a mama si de-a tata, de-a doctorul, de-a magazinul) si jocuri cu subiecte din basme si povesti (de-a Scufita Rosie).

Jocul de constructii

Atitudinea creatoare in jocul de constructii se manifesta in activitatea de utilizare a unei varietati de materiale pentru configurarea unor reproduceri bidimensionale sau tridimensionale, aproximative sau fidele ale unor obiecte reale. In activitatile organizate sau libere, jocul de constructii poate lua forma elaborarii unei constructii originale, a reconstituirii unui model prezentat anterior sau a constructiei dupa model. In primii ani ai prescolaritatii copilul se concentreaza asupra obiectului construit caruia ii acorda o semnificatie pe parcursul constructiei sau ulterior. Activitatile de constructie nu au unitate, elementele construite fiind adesea prezentate disparat, copilul nefiind preocupat pentru crearea unor relationari intre acestea. Pe masura inaintarii in varsta, prescolarul tinde sa acorde importanta sporita semnificatiei constructiei, care este stabilita la inceputul actiunii si este considerata treptat mai importanta decat aceasta. De aici si preocuparea prescolarului mare pentru rezolvarea cu acuratete si originalitate a sarcinilor de constructie. Evolutia este evidenta si in ceea ce priveste alegerea temei jocului, care devine mai complexa, dar si in atentia acordata detaliilor.

Intr-o analiza longitudinala, etapele jocului de constructii sunt:

familiarizarea cu materialele si tema jocului. Copilul nu construieste insa manipuleaza materialul de constructie: cuburi, rozete, nisipul, pietrele;

deconstructia si constructia de siruri si turnuri;

construirea podurilor;

inchiderea unor figuri;

crearea de structuri estetice;

reprezentarea in joc a unor obiecte reale;

constructia in grup, cu o tema comuna.

Jocul de constructii implica la randul sau raportarea la aspecte ale realitatii, ce vor fi supuse unei actiuni de analiza si sinteza necesare transpunerii lor in modele construite, demers cu certe valente formative pe planul cunoasterii si al dezvoltarii abilitatilor cognitive.

Prin caracterul sau mai puternic finalist, jocul de constructii ii ofera copilului satisfactia indeplinirii unei sarcini si a aprecierii produsului obtinut. Adesea acest produs devine un stimul pentru continuarea activitatii de joc; jocul de constructie poate pregati cadrul pentru un joc de creatie cu roluri.

In formele mai complexe, prin rigurozitatea pe care o impun si prin centrarea pe produs, jocurile de constructii contribuie la familiarizarea copilului cu specificul activitatii de munca.

Jocurile de creatie prin rol

Sursele de preluare a temelor si rolurilor in jurul carora se tese subiectul jocului sunt realitatea inconjuratoare si mediul fictional al povestilor. Jocurile cu subiecte din viata cotidiana reflecta prin continut experientele directe traite de copil, dar si cele dobandite prin observatie sau relatare. Jocurile cu subiecte din povesti sunt mai pretentioase, ele implicand adesea crearea unei atmosfere speciale sau redarea trasaturilor unor personaje cu care copiii sunt putin familiarizati (lupul, vrajitoarea). Ca atare, aceste jocuri impun reproducerea creatoare a imaginilor artistice si a actiunii personajelor.

Jocurile inspirate de textul povestilor pot lua forma unor jocuri dramatizari in care rolurile sunt interpretate fie de copii, fie de papusile de teatru. Organizarea unui teatru de papusi ii permite copilului detasarea de un rol anume si asumarea responsabilitatii de organizator, regizor al punerii in scena a povestii.

Asa dupa cum am aratat anterior, jocul de creatie inregistreaza o evolutie si o imbogatire de la un an la altul. Daca la inceputul varstei prescolare copilul reda actiuni izolate, isi asuma roluri fara sa le dea o semnificatie sociala sau fara o motivatie interna, treptat copilul va trece spre jocuri cu roluri care presupun redarea unor aspecte mai complexe, legate de caracteristicile personajelor interpretate (actiuni analoage, atitudini, exprimari verbale si nonverbale, folosirea unor instrumente specifice etc.) si care sunt integrate in activitati ce presupun interactiune si cooperare si converg catre o finalitate prestabilita.

Pe tot parcursul jocurilor de creatie, comportamentul copilului, de simbolizare constienta si inconstienta a realitatii este larg ilustrat. Prin jocul de creatie se stabileste o relatie specifica intre copil si realitate, pe care copilul nu o copiaza mecanic. Situatia de joc este un spatiu de:

asimilare a caracteristicilor unor obiecte, situatii, roluri sociale;

incorporare a evenimentelor trecute si de completare a realitatii;

compensare a realitatii prin satisfacerea prin joc a unor tendinte si nevoi a caror indeplinire este imposibila in realitate;

anticipare a unor situatii reale si a consecintelor lor;

retraire a unor situatii reale si exersare a modalitatilor de stapanire a lor.

4.2. Jocul cu reguli

Jocul cu reguli se constituie incepand cu perioada prescolara si se desavarseste in perioada scolara mica. Fie ca sunt inventate sau adaptate de participantii la joc sau formulate de educator, fie ca sunt impuse prin traditie, sau de normele morale, regulile jocului sunt conventii cu privire la un mod de a proceda si de a interactiona social (precizeaza miscarile si actiunile si restrictioneaza asupra anumitor miscari si actiuni) pe parcursul activitatii ludice. Prin interiorizare, unele dintre ele tind sa devina principii de conduita in joc si viata reala.

Ca si in cazul jocurilor de creatie, si pentru categoria jocurilor cu reguli se pot delimita jocuri in care pe prim plan se afla miscarea si jocuri centrate pe stimularea intelectuala si antrenarea proceselor psihice. O categorie aparte a jocurilor cu reguli o constituie jocurile didactice, care isi propun, in finalitati de dezvoltare psihofizica mai clar conturate.

Jocurile de miscare

Acest tip de jocuri corespund dinamismului specific copilariei si satisfac in cea mai mare masura nevoia de miscare a prescolarilor. In general, aceste jocuri se bazeaza pe respectarea unui set de reguli prestabilite si pe performarea unor miscari specifice. Spre deosebire de etapa anterioara de varsta, in perioada prescolara, aceste miscari sunt incadrate intr-un context, in jocuri de miscare ce reflecta fragmente din viata reala, presupunand cel mai adesea imitarea unor miscari, atitudini si relatii din viata oamenilor si animalelor (ex.: "Lupul si oile", "Hotii si vardistii", "Ratele si vanatorii") - jocuri de miscare cu subiect. Contextualizarea miscarilor are loc si in jocurile cu text si cantec, in care copiii se organizeaza in cerc sau hora, iar existenta textului sau a cantecului asigura o interpretare mai expresiva a rolului impus de text si executarea mai corecta a miscarilor(ex.: jocuri cu degetele). In aceeasi categorie a jocurilor de miscare se integreaza si jocurile fara subiect a caror scop principal este exersarea indemanarii si agilitatii motrice. De cele mai multe ori acestea primesc un caracter competitiv, desfasurandu-se sub forma intrecerilor.

Indiferent de forma pe care o iau, jocurile de miscare exercita un important rol formativ in planul dezvoltarii psihofizice a prescolarilor. Impunand respecarea unor reguli de miscare, ele contribuie la sporirea preciziei si coordonarii miscarilor generale si fine. Integrand valentele formative in plan intelectual ale jocurilor care presupun prelucrearea datelor unei situatii sau sarcini de lucru, jocurile de miscare contribuie in plus la conturarea unui comportament de joc bazat pe corectitudine si perseverenta. Copilul invata sa isi subordoneze tendintele, interesele si trairile proprii intereselor de grup, fixate prin regulile jocului, ceea ce implica exersarea stapanirii de sine, a altruismului si spiritului de echipa.

Jocurile didactice

Jocul didactic este o forma de activitate accesibila copilului, prin care se realizeaza o parte din sarcinile instructiv-formative ale activitatilor obligatorii, dar si a celor alese, intr-o atmosfera distractiva, antrenanta si motivanta.

Valoarea practica a jocului didactic consta in faptul ca in procesul desfasurarii lui, copilul are ocazia sa-si aplice cunostintele dobandite in diverse tipuri de activitati, sa isi exerseze priceperile si deprinderile in cadrul unei activitati placute, in care sarcina si conditiile de invatare sunt stabilite de cadrul didactic, dar elementul ludic este prezent prin integrarea unor momente de surpriza, asteptare, incercare a capacitatilor personale si intrrecere intre copii.

Jocurile didactice pot imbraca forma unor jocuri de miscare; parcurgerea de catre copii a unor trasee identice, intr-o intrecere, sdau a unor jocuri sportive combinate cu jocul de creatie: jocuri concurs in care copiii indeplinesc rolul unor personaje ("Dacii si romanii").

Jocurile didactice care urmaresc explicit dezvoltarea psihica pot fi si acestea foarte variate. Iata o posibila clasificare a acestora, dupa criteriul ariei psihofizice exersate (adaptata dupa J. Moyles, 1989):

h    Jocul psihomotor ce vizeaza dezvoltarea mobilitatii generale si fine:

Jocuri de constructie/ dezasamblare;

Jocuri de manipulare/coordonare;

Jocuri de stimulare senzoriala: de discriminare cromatica, muzicale;

Jocuri de miscare creativa (dansul);

Jocuri de catarare, escaladare;

h    Jocul de stimulare intelectuala:

Jocuri lingvistice: de comunicare, gramaticale, de exersare a ascultarii, de cuvinte;

Jocuri de cunoasterea mediului: de explorare, investigatie, rezolvare de probleme;

Jocuri logico-matematice: cu numere si numarare, de comparare, analiza, descriere, clasificare, de perspicacitate;

Jocuri de creativitate: de imagerie mintala, de reprezentare estetica;

h    Jocul de dezvoltare socio-emotionala:

Jocuri de comunicare, cooperare;

Jocuri de autocontrol: de imobilitate, de tacere;

Jocuri de empatie: interpretarea unor povesti, redarea unui personaj, imitatie;

Jocuri de prezentare de sine;

Jocuri de competitie;

Jocuri terapeutice;

Categoriile de joc clasificate mai sus primesc in practica educationala valente organizatorice si formative specifice in functie de nivelul de dezvoltare al copiilor, jocurile didactice trebuind sa vizeze zona proximei dezvoltari si sa tina cont de linia generala a evolutiei prescolarilor in activitatea ludica. Alte criterii de adaptare a tipurilor de joc didactic sunt: finalitatea mai generala urmarita, particularitatile individuale si de grup ale copiilor, nevoile lor de cunoastere. Detaliind asupra acestui ultim criteriu, trebuintele de cunoastere ale prescolarilor pot fi pe deplin intampinate in jocul didactic, daca acest este riguros gandit si organizat, educatoarea fiind in acelasi timp preocupata pentru diferentierea si individualizarea sarcinilor de joc. Trebuintele de cunoastere si actiune ale prescolarilor se pot manifesta in directii variate:

nevoia de a exersa, persevera, imita, controla, a obtine incredere im fortele proprii;

nevoia de a achizitiona noi cunostinte in domenii de interes, de a exersa deprinderi fizice si intelectuale si de a obtine competente specifice;

nevoia de a gandi si crea original;

nevoia de a investiga, cauta, explora neingradit;

nevoia de a comunica, a pune intrebari, a interactiona cu ceilalti, a avea momente de reculegere si reflectie;

nevoia de a se prezenta pe sine si de a-si evalua posibilitatile si limitarile;

nevoia de a se angaja in activitate in ritmul propriu.

Conducerea jocurilor didactice

Spre deosebire de jocul liber, ca activitate aleasa si organizata de copii, jocul didactic este un tip de joc directionat spre indeplinitarea anumitor finalitati prestabilite. Aceasta caracteristica presupune o sustinuta implicare a cadrului didactic din gradinita in proiectarea, organizarea si desfasurarea eficienta a activitatilor de joc didactic.

Proiectarea jocului didactic presupune din partea educatoarei proiectarea elementelor de structura a jocului. Jocul de natura didactica are o structura specifica, in care se integreaza:

Scopul didactic al jocului, dat de finalitatea instructiv-formativa urmarita. Acesta trebuie formulat, facandu-se referire directa la obiectivele specifice ariei de continut in care se inscrie continutul jocului.

Sarcina didactica a jocului reprezinta problema de gandire si/sau actiune pusa in fata copilului (a compara, a descrie, a ghici, a indica, a masura, a parcure un traseu).

Sarcina didactica se regaseste in formularea cerintei jocului si trebuie indicata clar, in termeni operationali. Cuprinzand la varstele mai mici un singur aspect de continut sau un singur element de actiune, pentru prescolarii mari, sarcina jocului poate fi mai cuprinzatoare, indicand actiuni complexe, pentru indeplinirea careia copiii sa fie pusi in situatia de a decide o strategie de rezolvare. In oricare din situatii, insa, sarcina jocului trebuie astfel formulata incat sa antreneze intreaga personalitate a copilului( nu doar posibilitatile intelectuale, ci si cele afectiv-emotionale), iar acest lucru se poate face prin preocuparea educatoarei de a pastra si spori caracterul ludic al activitatii. Elementele de joc ale activitatii trebuie sa fie prezente nu doar ca momente de relaxare sau recompensa finala(aplauze, festivitate de premiere), ci ca mijloc de rezolvare a sarcinii de joc: intrecere, momente de tensiune, momente de decizie etc.

Continutul jocului este alcatuit din ansamblul cunostintelor si capacitatilor obtinute in diversele activitati instructiv-formative, care sunt activate in functie de sarcina jocului care presupune reactualizarea, completarea, aplicarea lor practica. Sarcina educatoarei este aceea de a solicita in cadrul jocului nu doar activitati de recunoastere sau reproducere a informatiei pe care copiii au achizitionat-o, ci si activitati de reorganizare a cunostintelor pentru sarcini de rezolvare de probleme sau aplicative. Oricum, la un continut identic, educatoarea poate gandi sarcini diferentiate si chiar individualizate. Gradul de complexitate al sarcinii jocului trebuie sa fie optim, astfel incat cerinta jocului sa motiveze si sa sustina desfasurarea actiunii.

In proiectarea jocului didactic, educatoarea trebuie sa formuleze regulile jocului, astfel incat ele sa fie aplicabile pentru intreg jocul si pentru toti participantii la joc, chiar daca sarcinile acestora de joc sunt diferentiate. Regulile jocului trebuie sa vizeze asigurarea unui comportament corect si disciplinat pe parcursul activitatii, dar au si rolul de a descrie cadrul de rezolvare a sarcinii jocului; de aceea ele trebuie sa restrictioneze comportamentul copiilor intr-o masura care sa asigure caracterul incitant al jocului (ex.: o echipa de jucatori nu poate continua jocu pana nu primeste raspunsul corect de la o alta echipa).

In ceea ce priveste asigurarea materialului de joc, educatoarea are sarcina de a gandi si elabora materialele necesare indeplinirii sarcinii jocului (jetoane, fise, ,jucarii, echipamente), care sa fie adecvate particularitatilor de varsta si individuale ale copiilor si in acelasi timp stimulativ si diferit de materialele folosite in activitatile de invatare comune.

Succesul jocului didactic este asigurat si de stabilirea prealabila a grupelor de joc, si a succesiunii actiunilor de joc, dar si de organizarea spatiului de activitate.

Sarcinile educatoarei in ceea ce priveste conducerea jocului didactic se continua si pe parcursul derularii acestuia. Ele merg in sensul crearii atmosferei propice jocului in faza initiala si pe parcursul acestuia, prin observarea comportamentului copiilor si asigurarea respectarii regulilor, prin incurajarea participarii tuturor copiilor la joc, incurajarea manifestarii entuziasmului si al sustinerii in jocurile - competitie, temperarea unor tendinte negative si oferirea de feed-back permanent.

In prezentarea jocului, educatoarei ii revine rolul de prezentare a materialelor de joc, a caracteristicilor si functionarii acestora, sau a unor exemple de continut (ex.: o ghicitoare, propozitie, pereche de cuvinte de tipul celor ce vor fi utilizate), anuntare a titlului si scopului jocului, care se va face concis si pe intelesul copiilor. Denumirea jocului trebuie sa fie suficient de sugestiva, pentru a se putea face referire la ea pentru reglarea actiunii de joc (ex.: "Inventam cuvinte" si nu le copiem). De asemenea, explicarea si demonstrarea jocului ii revine tot educatoarei,care poate sa antreneze si unu-doi copii pentru ilustrarea activitatii. Acum educatoarea indica regulile jocului si se asigura ca toti copiii le-au inteles, precizeaza continutul jocului si principalele momente ale acestuia, atata cum se va folosi materialul pe parcursul jocului, distribuie roluri si responsabilitati, formuleaza cerintele ce trebuie satisfacute pentru a castiga si, eventual, criteriile de eliminare din joc. Apoi organizeaza executarea jocului de proba, pentru a se asigura ca elementele jocului au fost clar intelese. In functie de reusita probei, face recomandari ulterioare si corecteaza greselile tipice intalnite.

Pe parcursul desfasurarii jocului, educatoarea ofera asistenta copiilor, asigura materiale suplimentare, sau chiar participa efectiv ca jucator. Insa in aceasta ultima situatie educatoarea continua sa fie impartiala si in controlul deplin al situatiei, pentru a asigura astfel atmosfera de securitate emotionala necesara copiilor. La finalul jocului, face aprecieri cu privire la comportamentul copiilor, masura in care au fost respectare regulile si corectitudinea si originalitatea indeplinirii sarcinilor de joc. Eventual, gandeste impreuna cu copiii modalitati de continuare/complicare a jocului.

Dincolo de aceste sarcini de organizare si desfasurare a jocului, educatoarea va face o evaluare riguroasa a reusitei jocului din perspectiva didactica si va integra noile achizitii ale copiilor in contexte mai largi sau aplicative, in cadrul altor tipuri de activitati.

In organizarea activitatilor de joc didactic si, in general, pentru proiectarea activitatilor ludice in gradinita, educatoarea trebuie sa realizeze un bun echilibru intre ponderea activitatilor de joc si altor tipuri de activitati instructiv-formative din programul educational al copiilor.

De asemenea, tot ca o recomandare generala, educatoarea trebuie sa decida competent asupra gradului de implicare si directionare a jocului copiilor prescolari. Copiilor trebuie sa li se asigure timp pentru cautare si descoperire a solutiilor in cadrul activitatilor ludice in general, si a celor din gradinita in special. Caracterul particular al jocului din gradinita este dat de multitudinea de stimuli si solicitari pe care acesta il implica prin numarul mai mare de participanti la joc, prin materialele de joc care adesea nu sunt accesibile copiilor si acasa, prin prezenta permanenta a unei persoane competente si dispuse sa aprobe, asiste si sprijine jocul.

Intelegand importanta investigatiei si interactiunii libere, dar si a implicarii directe in jocul copiilor, educatoarea trebuie sa exerseze alternarea si completarea reciproca a jocului liber si directionat al copiilor.

Jocul liber poate fi dublat de momente de coordonare, implicare, evaluare si alimentat in urma unor momente de reorganizare si adaptare, pe care cadrul didactic le asigura.

Exercitii si aplicatii

In loc de concluzii, sintetizam principiile care trebuie sa ghideze atitudinea cadrului didactic si a parintilor fata de jocul prescolarilor:

Jocul trebuie acceptat si considerat important ca proces, si nu doar pentru eventualele sale produse (achizitii intelectuale, produse materiale);

Jocul nu este opus muncii;

Caracteristicile si calitatea jocului depinde intotdeauna de mediul, resursele sin contextul social in care acesta are loc;

Jocul este un prilej exceptional pentru invatare;

Jocul directionat de catre adult sau educator determina dezvoltarea copilului in zona proxima de competenta;

Parintele are dreptul sa ceara institutiei educationale organizarea unor activitati ludice care sa se detaseze calitativ si ca organizare de cele realizate acasa si are obligatia de a incuraja continuarea jocului constructiv al copilului si in mediul familial.

Caracterul si continutul jocului la varsta prescolara este dat de o serie de factori de influenta, dintre care, cei mai importanti sunt:

nivelul dezvoltarii intelectuale, sociale, si de conturare a constiintei de sine si de altul. Aceste variabile influenteaza modul de alegere a principalelor elemente ale jocului: subiectul, scopul, rolurile si regulile, modul de prezentare de sine ca individ apartenent al unui sex si a unui mediu cultural, gradul de intractiune cu ceilalti in timpul jocului, natura si amploarea implicarii in activitatea ludica, masura in care copilul face diferenta dintre fictiune si realitate in joc.

experienta de viata a copilului si impresiile oferite de mediul ambiant.

modelul relatiilor sociale dintre adulti, care este preluat si ilustrat in joc, atat din perspectiva comportamentului de rol, cat si al atitudinilor particulare ale adultilor semnificativi.

mediul, echipamenele si contextul in care are loc jocul. Asa cum am aratat deja, pentru a se angaja in joc, copilul are nevoie de asigurarea de catre adult a catorva conditii legate de timpul pentru activitatea ludica, spatiul si echipamentele necesare, un mediu stimulant, atat din punctul de vedere al oportunitatilor si sugestiilor de joc oferite, cat si din perspectiva atitudinii pozitive si suportive a adultilor fata de activitatea de joc.