Cercetarea stiintifica

Cercetarea stiintifica este inseparabila de cunoasterea stiintifica. In acest sens putem afirma ca o cercetare stiintifica autentica apare si se dezvolta odata cu stiinta ca domeniu independent al cunoasterii stiintifice.

Cele doua domenii se conditioneaza reciproc, intemeindu-se una pe cealalta. Cercetarea dintr-un anumit domeniu reprezinta "motorul" stiintei respective, componenta dinamica, a carei stagnare determina trecerea domeniului in latura istorica.

In evolutia cercetarii filosoful Cl. Bernard (citat de Enachescu, 2005) desprinde trei etape:

etapa sentimentala - care a produs religia, aici sunt cuprinse personalitati ca Giordano Bruno, Leonardo Da vinci, Galileo Galilei, N. Copernic, J. Newton si altii;

etapa rationala - care a produs filosofia, cand si-au desfasurat activitatea savanti ca R. Descartes, Charles Darwin, H. Jackson etc.;

etapa experimentala - care a produs stiinta propriu-zisa.

Munca de cercetare stiintifica este, in esenta, o activitate creativa, ceea ce implica impunerea amprentei personale si de aceea incercarea de a stabili norme valabile pentru orice studiu este, oarecum, riscanta. Cei care realizeaza cercetarea stiu ca personalitatea lor se exprima in rezultatul acesteia si mai putin in metodologia utilizata pentru obtinerea rezultatelor.

Munca de cercetare nu se incheie odata cu rezolvarea problemei. Pentru ca cercetarea efectuata sa-si atinga scopul trebuie ca solutiile obtinute sa fie utilizate in practica, iar pentru aceasta este necesara transmiterea rezultatelor celor care au nevoie de ele.

Deoarece creeaza noutati, cercetarea stiintifica porneste de la cunoscut la necunoscut. O lucrare stiintifica nu poate aspira la elucidarea completa a adevarului obiectiv, de aceea ea trebuie sa se limiteze la un scop precis, sa satisfaca o necesitate teoretica sau practica.

Inceputul unei cercetari este marcat de identificarea unei dificultati, a unei probleme, iar inlaturarea dificultatii sau rezolvarea problemei constituie scopul cercetarii.

Cercetarea reprezinta un ansamblu de activitati si rezultatul acestora desfasurate cu intentie, deliberat, in mod sistematic si ordonat pentru acumularea si prelucrarea de date (informatii) intr-un anumit domeniu al realitatii si pentru utilizarea concluziilor in vederea realizarii unui progres in cunoasterea si practica acestui domeniu (Epuran, 1995).

Tipuri de cercetare

Cercetarea se poate clasifica dupa diferite criterii:

A. Dupa raportul cu realitatea: stiintifica; teologica, filosofica.

B. Dupa obiectivele acesteia: fundamentala, aplicativa, tehnologica;

C. Dupa domeniul in care este efectuata: pedagogica, sociologica, psihologica, tehnica, cliinca etc.;

D. Dupa numarul de domenii si originea informatiilor: unidisciplinara; multidisciplinara; multidisciplinara.

A. Cercetarea stiintifica se deosebeste de celelalte tipuri prin modul de abordare a obiectului, prin metodele utilizate. Ea are ca obiectiv producerea unor cunostinte necesare rezolvarii unor probleme, cu toate ca acestea (cunostintele) pot apare si in urma unor descoperiri intamplatoare.

Cercetarea teologica urmareste sa demonstreze adevarul textelor sacre. Aceasta nu se poate realiza de o persoana care nu are credinta. Verificarea unor informatii din perspectiva teologica este greu de realizat fara credinta din partea celui care e efectueaza. Cu suficienta credinta se poate atribui valoare de adevar unor informatii rezultate din cele mai variate si stranii cunostinte.

Cercetarea filosofica incearca demonstrarea adevarului prin mijloace logice, dar deoarece probleme filosofice sunt de natura metafizica si non-empirice, aceste mijloace nu pot fi dublate de o investigatie stiintifico-empirica.

B. Cercetarea fundamentala are drept scop intelegerea fenomenelor din natura si societate, stabilirea unor noi legi stiintifice cu scopul largirii bazei teoretice a unei discipline. O lucrare de cercetare fundamentala porneste de la identificarea unei dificultati teoretice, de exemplu observarea unui fenomen nou, neexplicat, a unor aspecte neelucidate. Principalul caracter al acestei forme de cercetare este patrunderea mai adanca in tainele legilor naturii si societatii, obtinerea si acumularea de informatii despre structura materiei, despre desfasurarea si mecanismul unor fenomene. Lucrarile care au la baza o cercetare fundamentala se valorifica, in mod obisnuit, prin comunicarea si publicarea rezultatelor obtinute.

Cercetarea aplicativa preia rezultatele cercetarii fundamentale, urmarind realizarea unei aplicatii practice si solutionarea unor probleme care apar in activitatea economica, sociala, educativa etc. O cercetare aplicativa se lanseaza in urma gasirii unor dificultati de natura practica, pe care le elimina aplicand rezultatele cercetarii fundamentale deja realizate. Aceasta se concretizeaza printr-o munca de creatie, de concepere si experimentare a unor noi produse si tehnologii capabile sa asigure satisfacerea nevoilor aparute recent sau satisfacerea la un nivel superior, imbunatatirea celor deja existente. Lucrarile de cercetare aplicativa se valorifica prin brevete de inventie, modele si instalatii experimentale, precum si prin lucrari publicate care cuprind rezultate teoretice sau modele de proiectare.

Dezvoltarea tehnologica urmareste realizarea si optimizarea unor procedee tehnologice noi, folosind pentru aceasta rezultatele cercetarii aplicate si ale unor experimente organizate in mod special. Scopul sau este imediat si consta in sporirea cantitativa si optimizarea calitatii productiei (de exemplu, scaderea pretului de cost). Cercetarea tehnologica sau de dezvoltare este strans legata de practica domeniului. Caracterul sau esential este acela de aplicare in practica a noutatilor tehnice, iar valorificarea sa se face prin asimilarea in productie a produselor si a noilor tehnologii.

Definirea formelor de cercetare arata stransa legatura si faptul ca, pentru asigurarea procesului economic si social, este necesara dezvoltarea tuturor formelor de cercetare. Mijloacele materiale alocate (finantarea) pentru efectuarea fiecarui tip de cercetare nu sunt egale de la un tip la altul, deoarece trecerea se face in cascada. Adica o simpla cercetare fundamentala sta la baza unui numar mare de lucrari de cercetare aplicativa, iar o cercetare aplicativa poate genera mai multe lucrari de cercetare tehnologica. Avand in vedere acest aspect, ca si faptul ca cercetarea tehnologica contribuie direct la imbunatatirea productiei materiale, acesteia i se aloca cea mai mare cota din sumele investite, iar cercetarii fundamentale i se aloca cel mai putin, de obicei.

Un exemplu care sa ne convinga de adevarul enuntat mai sus o reprezinta o serie de cercetari si descoperiri ale savantului roman George Constantinescu, care si-a desfasurat activitatea la inceputul secolului XX. In acea perioada G. Constantinescu era inginer pe un santier de exploatare petroliera si a observat ca una dintre pompele de extractie functiona fara un "rezervor tampon umplut cu aer", fara de care la vremea respectiva se considera ca pompa respectiva nu ar fi functionat. De fapt, pompele erau prevazute cu acest rezervor deoarece atunci se stia ca lichidele sunt perfect incompresibile (nu se deformeaza sub actiunea presiunii), iar daca pompele nu erau prevazute cu acest rezervor, care contineau aer si care este un gaz compresibil, conductele se vor sparge (vor exploda), deoarece nu se mai prelua presiunea lichidului.

Aceasta greseala era pentru multi oameni lipsita de semnificatie, dar nu si pentru o minte pregatita si dornica sa explice fenomene noi. Pornind de la aceasta observatie intamplatoare, care poate fi primul pas spre o descoperire importanta, G. Constantinescu a efectuat cercetarea fundamentala, intr-un laborator improvizat, cu mijloace proprii, care la condus la descoperirea sonicitatii (stiinta care se ocupa cu transmiterea puterii in medii solide si lichide). Rezultatele acestei cercetari fundamentale au stat la baza a peste 120 cercetari aplicative, concretizate prin tot atatea brevete de inventii (diferite tipuri de pompe si motoare sonice, perforatoare, injectoare si chiar dispozitive sonice de calcul). Una dintre primele cercetari aplicative, efectuate tot cu mijloace proprii, a fost cea privind dispozitivul sonic de tragere cu mitraliera printre palele elicei de avion, in anul 1915. Aceasta cercetare a atras atentia amiralitatii britanice, care a investit, in acea perioada, 5000 lire sterline pentru dezvoltarea tehnologica in aceasta directie. Pe baza brevetului initial au fost asimilate in productie si au ramas in dotarea armatei britanice pana in 1939.

Iata cum o singura cercetare fundamentala, efectuata cu mijloace modeste, a stat la baza a peste 120 de cercetari aplicative si cum o singura cercetare aplicativa, dusa la bun sfarsit cu cheltuieli suportate de un particular, a generat alte dezvoltari tehnologice, dar care nu s-au mai putut face fara investitii importante.

Dar relatiile dintre cele trei tipuri de cercetare nu sunt in toate cazurile atat de simple si directe, asa dupa cum se observa si in figura 1 (dupa Florea, 1983).

Selectionarea si formularea temei

de cercetare

Alegerea si formularea temei este un aspect deosebit de important pentru cercetator, deoarece inafara faptului ca trebuie sa cunoasca tipul de cercetare pe care o utilizeaza., trebuie sa stie si ce rezultate i se cer, ce anume trebuie sa gaseasca.

Un alt motiv pentru care selectarea problemei este importanta, este si faptul ca in functie de aceasta se planifica urmatoarele etape ale cercetarii, se stabilesc mijloacele necesare, metodele adecvate etc. De multe ori formularea precisa si corecta este mai importanta decat rezolvarea ei, care poate fi o chestiune de utilizare a unor formule matematice sau a unor metode specifice, pe cand formularea ei incorecta ar putea face solutionarea problemei imposibila. Definita foarte pe scurt, o problema de cercetare reprezinta ceea ce trebuie aflat (cautat) folosind diferite procedee (metode) stiintifice. Aceasta definitie nu este numai sumara ci si incompleta, deoarece subliniaza doar ca tem de cercetare trebuie sa aiba un obiectiv, un tel care trebuie solutionat in mod stiintific. Ori, in afara de obiective, problem trebuie sa contina si o serie de conditii sau restrictii cu ajutorul carora se poate aprecia daca obiectivul a fost atins si cat de bine s-a realizat.

Niciodata o lucrare de cercetare nu pleaca de la zero, in sensul ca la inceput sunt necesare cateva informatii si date, care si ele trebuie sa fie cuprinse in lucrare.

Enuntul temei de cercetare trebuie deci, ca contina obiectivul, insotit de conditiile pa care trebuie sa le indeplineasca si de anumite informatii necesare pentru formularea corecta a problemei. Aceste elemente componente esentiale pentru formularea corecta a problemei nu se aleg aleatoriu ci dupa anumite principii, pe care vi le vom prezenta in continuare.

Obiectivele problemelor de cercetare se pot grupa in mai multe categorii, specifice:

Pentru cercetarea fundamentala:

a)      - descoperirea si explicarea unor fapte si fenomene noi, prin observare, experimentare sau cercetare teoretica;

b)      - interpretarea originala a unor fapte sau fenomene cunoscute sau descoperite recent, pentru a se confirma sau infirm a o ipoteza;

c)      - stabilirea unor relatii intre fenomene cunoscute sau recent descoperite;

Pentru cercetarea aplicativa:

a)      - verificarea posibilitatilor de realizare practica a unor produse si tehnologii nai prin studii teoretice si experimentale, testarea unor noi modele functionale;

b)      - elaborarea unor metode noi de proiectare sau produse si tehnologii existente;

c)      elaborarea unor metode noi de organizare si conducere a activitatilor economice, sociale, pedagogice;

Pentru cercetarea de dezvoltare:

a)      - proiectarea produselor si tehnologiilor noi;

b)      -- realizarea prototipurilor pentru produsele noi

c)      -- optimizarea produselor si tehnologiilor deja existente.

Inainte de a termina consideratiile referitoare la ceea ce trebuie "sa cercetam" trebuie reamintit faptul ca cercetarea este orientata spre necunoscut. Iar selectarea problemei, ca si documentarea nu se sfarseste inainte de inceperea lucrului in sine. Activitatea de cercetare este o munca ce lanseaza informatii noi, de aceea este o mare greseala sa se ignore aparitiile si descoperirile recente, ca si inceperea cercetarii inainte de parcurgerea completa a literaturii de specialitate.

Creatia - proces inseparabil de cercetare

Modul cum creeaza, cum reusesc sa ajunga la marile descoperiri si inventii sai capodoperele de arta, i-a preocupat din totdeauna pe oamenii de stiinta. In ultimele 5 decenii, dupa ce s-a recunoscut ca fiecare inovare de succes, descoperire etc, porneste de la o idee creatoare si ca aparitia acestor idei este necesara intr-un ritm tot mai accelerat pentru a asigura progresul societatii, studiul capacitatii de creatie a devenit sistematic si intensiv. S-a ajuns astfel la definirea creativitatii ca o capacitate de a imagina ceva nou, original, util pentru societate si la recunoasterea faptului ca, prin structura lor, toti oamenii sunt creativi. In ceea ce priveste mecanismul gandirii creatoare nu s-a ajuns la un consens de opinii. Modelele imaginate ale actului creator sunt destul de multe, dar toate au un numitor comun si anume capacitatea de a genera metode practice de stimulare a creativitatii. Unul dintre cele mai recunoscute modele de creatie este "modelul cibernetic" al gandirii noastre. Acest model repartizeaza functii diferite emisferelor cerebrale. Astfel emisfera dreapta, unde se afla centrii perceptiei spatiale, a capacitatii de sinteza, precum si perceptia valorilor artistice, functioneaza ca o "cutie opaca", iar cea din stanga, unde se afla centrii auzului, a senzatiilor motorii, a capacitatii analitice, functioneaza ca o "cutie transparenta". In procesul gandirii, se considera ca ele functioneaza ca doua sisteme cibernetice clasice, cu "intrari" si "iesiri" la ambele capete.

Procesele din "cutia transparenta" constau dintr-o succesiune de secvente bine determinate, constient percepute. Se observa ca in acest caz se analizeaza problema, se alege un algoritm de rezolvare si se rezolva problema, utilizand algoritmul stabilit. Deci acest tip de gandire este asemanator unui calculator numeric. Procesele care se petrec in "cutia opaca", in interiorul careia nu se poate vedea, se desfasoara, de fapt, in subconstient. Aceste tip de gandire, desi are un mecanism inca necunoscut, aste cel care produce ideile creatoare. Momentul in care "cutia opaca " intra in functiune si apare solutia problemei cercetate, este aproape la fel de dificil de prestabilit ca si procesele din interiorul cutiei. Pentru a va lamuri cum este posibil acest lucru, va vom oferi un exemplu concret al modului cum a functionat "cutia opaca" a unui om de stiinta (dr. Theodore Marton). Th. Marton lucra la o echipa de cercetare care avea de rezolvat modul de legatura dintre astronaut si nava in spatiul cosmic. Sigur ca nu ar fi fost nici o problema daca nu existau doua conditii de baza: legatura trebuia sa fie elastica in unele momente si rigida in alte situatii. Toate eforturile facute de echipa, de combinare rationala a diferitelor elemente, facute cu ajutorul "cutiei transparente" nu i-au condus la nici o solutie. Solutia a fost gasita de cercetatorul amintit in timp ce isi distra copilul cu un caine jucarie cu picioarele confectionate din margele asezate pe o sfoara. Cand sfoara era incordata picioarele erau rigide si cainele statea in picioare, cand sfoara era lasata libera sirul de margele era flexibil si catelul cadea. Pornind de la aceasta idee, a fost realizat un cordon de legatura format din mai multe elemente cuplate, strabatute de un cablu central.

procesul de creatie

acest proces reprezinta un dialog continuu intre cele doua emisfere cerebrale, un schimb de informatii prelucrate succesiv de cele doua sisteme. Majoritatea specialistilor au ajuns la un numitor comun, respectiv faptul ca procesul de creatie se desfasoara in patru etape, relativ distincte.

Prima etapa o reprezinta pregatirea, in care se acumuleaza cunostinte, se invata problema, se strang date semnificative, in legatura cu aceasta ti se cauta solutii pe cale rationala. aceasta etapa presupune un efort voluntar al "cutiei transparente" de alegere, analiza, si combinare a informatiilor continute de problema sau aflate de cercetator prin documentare sau cercetare teoretica si experimentala. Uneori acest efort poate fi incununat de succes si rezolvarea problemei, chiar daca nu este esential noua, sa fie deja aflata. Daca la sfarsitul pregatirii nu s-a gasit nici o solutie capabila sa indeplineasca toate conditiile problemei, urmeaza o a doua etapa.

Urmatoarea etapa, incubatia, este o etapa mai lunga sau mai scurta, plina de iluzii si dezamagiri, cand la prima vedere ai impresia ca nu se intampla nimic. In realitate, aceasta etapa este caracterizata de activitatea intensa a "cutiei opace" careia i s-au transferat informatiile acumulate si prelucrate de "cutia transparenta", dar si alte informatii preluate din memoria inactiva sau achizitionate aleatoriu. Pe parcursul acestei perioade cercetatorul isi poate utiliza "cutia transparenta" pentru acumularea altor date sau pentru rezolvarea altor probleme. Daca, totusi, incubatia se prelungeste si nu apare nici o solutie, nici o idee noua, se recomanda sa se reia pregatirea, sa se revizuiasca lucru efectuat, reluand astfel transferul de informatii dintr-o parte in cealalta. De multe ori revenirile sau dovedit de multe ori fructuoase, justificand pe deplin eforturile depuse. Activitatea depusa de emisfera dreapta din timpul incubatiei, odata terminata, urmeaza un scurt moment care, datorita importantei sale esentiale, este denumita etapa iluminarii. Iluminarea consta in transferul produsului creatiei ("cutiei opace"), solutia sau ideea noua, catre "cutia transparenta". Astfel noutatea realizata se prezinta gandirii constiente, unde este consemnata si supusa unei noi etape.

Verificarea - este etapa de evaluare critica, de validare a ideii prin confruntare cu conditiile impuse de formularea problemei. aceasta verificare se poate efectua pe cale teoretica sau experimentala si poate fi, de multe ori, un proces lung si laborios, in care solutia sufera, de obicei, transformari si imbunatatiri importante.

Alte tipuri de cercetare. Daca adoptam alte puncte de vedere din care analizam cercetarea vom putea gasi si alte tipuri. Astfel, cercetarea poate fi de granita, la frontiera de confluenta a doua stiinte, avand posibilitatea sa foloseasca si sa lege intre ele cunostintele din ambele ramuri. Numeroase descoperiri si aplicatii noi au fost realizate in acest teren, al interdisciplinaritatii, tendintele actuale fiind de abordare a temelor de catre echipe alcatuite din specialistii mai multor domenii.

Cercetarea extensiva si intensiva sunt inca doua modalitati de abordare a necunoscutului, exemplificand cu stiintele naturii, in care cercetarea extensiva vizeaza largirea inventarului de cunostinte asupra vietii, iar cea intensiva adancirea intelegerea ei (vietii) prin explicare.

In orice cercetare se imbina in doze variate tendintele analitice si sintetice.

Cercetarea poate avea niveluri diferite, de la cercetarea de tipul observational, efectuata de naturalist, la cercetarea de tip cantitativ, mai restransa, dar mai rafinata.

Cercetarea operationala

Este necesar sa mai amintim o forma de cercetare moderna si anume cea operationala,   care utilizeaza in mod deosebit metodele matematice si urmareste conducerea coordonatoare a investigatiei prin integrarea activitatilor unor centre cu diferite competente de decizie si executie si acre sunt deosebit functional sau pe trepte ierarhice diferite. Cercetarea operationala este o cercetare complexa, care inglobeaza mai multe tipuri de cercetare - ca intentionalitate - cu metode si tehnici din cele mai diverse si coordonate prin metode stiintifice matematice. Cercetarea operationala isi propune sa abordeze in mod rational si sistematic probleme legate de conducerea sistemelor, stabilind deciziile care sigura intr-un anumit sens, rezultatele cele mai bune in raport cu informatiile disponibile.

Cercetarea operationala a aparut in timpul celui de al II-a razboi mondial din nevoia cooperarii dintre armatele de uscat, aviatie si marina, realizata pe baza unei astfel de cercetari, in care sau stabilit principii generale care acum au aplicatii mult mai largi si in alte domenii. Complexitatea fenomenelor biologice si sociale din care fac parte si activitatile de educatie fizica si sport reclama tot mai mult munca in echipe formate din specialisti de diferite calificari, care realizeaza cercetari multidisciplinare si chiar interdisciplinare, acestea din urma conduc la dezvaluirea unor noi aspecte, pe care cercetarile mono sau pluridisciplinare nu pot sa le evidentieze. Cercetarea operationala urmareste sa furnizeze cat mai multe informatii, obtinute prin prelucrarea stiintifica a unor date primare in vederea luarii unei decizii de cea mai buna calitate relativ la o problema precizata. Ea este un sistem de lucru pentru specialistul oricarui domeniu, avand la baza conlucrarea disciplinei respective cu unele discipline matematice proprii acestui tip de cercetare.

Caracteristicile acestei metode rezulta din cele spuse mai sus si pot fi enumerate astfel:

reprezinta aplicarea metodelor stiintifice;

este realizata de o echipa interdisciplinara;

este orientata spre obtinerea unor solutii care sa serveasca cat mai bine organizatiei in ansamblu.

Ca metodologie cercetarea operationala urmareste sa scoata in evidenta operatiile care definesc functionarea unor sisteme dinamice concrete. Ea are un caracter aplicativ si pentru utilizarea ei au fost stabilite urmatoarele stadii de cercetare:

formularea problemei;

constructia modelului;

obtinerea solutiei optime;

testarea modelului si evaluarea solutiei;

implementarea si actualizarea solutiei.

In domeniul activitatilor sportive consemnam inceputurile unor cercetari interdisciplinare asupra performantei sportive ale caror rezultate s-au aplicat partial in asistenta stiintifica a sportivilor.

metoda si metodologie

Metoda este definita ca modalitatea de obtinere a anumitor rezultate in cunoasterea teoretica si cea practica. Termenul provine din limba greaca veche, in care "methodos" inseamna cale, drum, mod de expunere si indica totalitatea demersurilor prin care omul reuseste sa cunoasca un anumit fenomen, sa produca un obiect sau sa provoace deliberat modificari in realitatea materiala obiectiva.

La momentul actual filozofia si logica stiintei stabilesc cu precizie si in detalii locul metodei in cunoasterea si cercetarea stiintifica. In general, orice metoda, fie ea metoda de cunoastere sau metoda de productie industriala, implica cunoasterea legilor obiective pe baza carora apar procedee sau sisteme de procedee pentru cunoastere si actiune practica. Legile cunoscute reprezinta latura obiectiva a problemei, iar procedeele de cercetare si transformare a fenomenelor constituie latura subiectiva a acesteia. Fiind legata de subiect, de cel care o aplica, metoda nu este independenta de lumea obiectiva, din contra, numai pe baza legaturii cu obiectul, pe baza cunoasterii legilor acestuia ea este un mijloc de progres in cunoastere si actiune.

Metoda face parte din stiinta, fiind latura cea mai activa a acesteia, modalitatea dobandirii cunoasterii stiintifice. Din multimea aspectelor sub care poate fi privita stiinta se desprinde si acela al stiintei ca activitate de cercetare, in care apar pe prim plan nu cunostintele ci metoda prin care au fost obtinute. Cunostintele din sfera stiintei constituie mijlocul, unealta de dobandire a noi cunostinte, asa cum este utilizata tehnica in productia materiala. Regulile dupa care opereaza metoda sunt reguli standard, riguroase, uniforme si relativ constante. Intrucat ele reprezinta modalitati de actiune au un caracter automat si rational, iar daca prezinta variatii, acestea sunt strict delimitate.

Metoda, a carei aplicare permite rezolvarea majoritatii cercetarilor, poarta denumirea de "metoda stiintifica" si presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

Definirea problemei care trebuie rezolvata;

Formularea unei ipoteze care sa ofere o solutie posibila a problemei;

Stabilirea metodelor de cercetare care vor fi utilizate pentru verificarea ipotezei emise;

Formularea concluziilor cu privire la validitatea ipotezei precum si folosirea ei pentru solutionarea problemei.

Metodologia unei stiinte reprezinta sistemul celor mai generale principii ale investigatiei, ale cercetarii, deduse din sistemul legilor generale obiective stabilite de aceasta stiinta in domeniul sau. Alaturi de principiile normative metodologice se vor afla si metodele concrete, asa numitele metode particulare si procedeele si tehnicile aferente lor si care constituie modalitatea manipularii unor complexe sau sisteme in vederea descoperirii noului. Metodologia poate fi considerata ca fiind ansamblu metodelor folosite intr-o stiinta. Termenul de metodologie este folosit si pentru a indica stiinta despre metode, acea parte a filozofiei care se ocupa cu studiul teoretic al metodelor stiintifice - in acest sens, metodologia este doctrina metodei sau teoria unei metode, dupa unii autori.

Metode de cercetare

Pornind de la faptul ca metoda provine din sistemele obiective create de stiinta in ansamblu sau de diferitele stiinte particulare, este firesc sa constatam o multime de metode, unele se aplica in mai multe stiinte, altele numai intr-una.

Ampla dezvoltare a stiintelor in cea de a doua jumatate a secolului nostru a determinat restructurarea filozofica a acestora. Atat sub aspectul de teorie asupra metodelor, cat si ca ansamblu al metodelor de cercetare, metodologia stiintei postuleaza unitatea metodelor de cercetare, dincolo de deosebirile dintre metodele pe care le utilizeaza diferitele stiinte particulare.

Unitatea metodelor ca si unitatea stiintei provine din unitatea materiala a lumii, din legitatile obiective ale fenomenelor lumii materiale, legitatile pe care fiecare dintre stiintele particulare le descopera si le formuleaza sunt legitatile sistemului lumii materiale.

Clasificarea metodelor

Aparitia permanenta a noi domenii de investigatie si a noi stiinte a produs unele reconsiderari in privinta metodelor de cercetare, unele stiinte transferand altora denumirea metodelor lor, care in fond sunt puncte de vedre din care este privita si cercetata realitatea unitara a lumii. La ora actuala denumirile stiintelor particulare nu au delimitarea rigida dinainte si nici nu exclusivitatea metodelor proprii.

Constituirea stiintelor de granita a fost insotita de un masiv imprumut de metode, care utilizate in anumite directii noi, cu alte cerinte s-au desavarsit si au devenit mai eficiente pentru insasi domeniile de origine. Poate ca este imposibil de precizat domeniile de origine, dar oricum observatia este metoda a stiintelor despre natura, experimentul apartine in mod deosebit chimiei, de unde s-a transferat si in biologie si mai tarziu in psihologie, iar ancheta este prin excelenta o metoda a stiintelor sociale. Numarul metodelor este foarte mare, deoarece fiecare domeniu isi creeaza propriile instrumente de investigatie.

Astfel metodele de cercetare se impart in:

metode cu caracter general:

m. istorica;

m. studiului de caz;

m. matematica;

m. modelarii. 

metode, procedee si tehnici de investigatie (metode particulare):

m. observatiei;

m. experimentala;

m. anchetei;

m. studierii documentelor.

metode de analiza si interpretare:

m. logica;

m. statistico-matematica;

m. comparativa

Caracterul multi - si pluridisciplinar al unor cercetari va determina folosirea metodelor din mai multe stiinte particulare, acest lucru ducand la sporirea substantiala a eficientei investigatiei. In domeniul activitatilor corporale sunt utilizate in mod firesc metode ale pedagogiei, fiziologiei, psihologiei, sociologiei, biomecanicii, medicinii si inca alte stiinte sau discipline, in functie de tema propusa si de directiile in se urmareste cunoasterea fenomenelor. Avand in vedere faptul ca omul in miscare si fenomenele care il caracterizeaza trebuie studiate nu numai din multiple puncte de vedere dar si unitar metodele diferitelor stiinte particulare sunt grupate in ceea ce numeste "metoda complexa", cerinta de baza a cesteia fiind coordonarea lor in scopul propus in cercetare.