OAMENI SI LOCURI

OAMENI SI LOCURI

Circuland pe soseaua internationala Bucuresti-Timisoara la jumatatea distantei dintre orasele Craiova si Drobeta Turnu Severin , resedintele judetelor Dolj si Mehedinti, se afla oraselul Strehaia.Pe un drum comunal aproape paralel cu soseaua amintita, te apropii de o localitate rurala al carei prim sat se gaseste la o departare de 4,5 km. de Strehaia.Drumul continua in aceeasi directie si ne conduce spre satul de centru al comunei Voloiac, care poarta acelasi nume.

Comuna Voloiac din judetul Mehedinti are o suprafata de 50 km patrati si este amplasata in partea de mijloc a Podisului Husnitei, unitate de relief a Piemontului Getic, care este marginit la nord de Subcarpatii Getici iar la sud de Campia Romana. Are o larga deschidere spre civilizatia urbana reprezentata prin orasele Drobeta Turnu Severin la o distanta de 53 km.,Motru din judetul Gorj ,la o distanta de 32 km. si chiar spre orasul Craiova, nu inainte de a trece prin orasul Filiasi prima poarta urbana a judetului Dolj pe soseaua internationala Europa 70.

Comuna Voloiac cuprinde opt sate componente ca urmare a impartirii administrativ teritoriale din 16 februarie 1968.Acestea sunt :Voloiac -centru de comuna,Valea Buna , Lac, Voloiecel,Ruptura,Titirigi, Cotoroaia si Sperlesti.Dintre acestea satul Sperlesti a fost adaugat in urma ultimei impartiri teritoriale la comuna Voloiac, el facand parte pana atunci din comuna Cervenita, actualmente sat al comunei Prunisor.

De altfel dupa impartirea administativ-teritoriala din 1968, comuna

si-a marit aria de cuprindere geografica adaugand la teritoriul sau in afara satului Sperlesti si satele Ruptura, Voloiecel, Cotoroia si Titirigi prin desfiintarea fostei comune Ruptura.Trebuie sa remarcam la capitolul pierderi teritoriale doar satul Olac, astazi Valea Ursului apartinand comunei Tamna.

Cu privire la vecinii comunei acestia sunt:la est este orasul Strehaia aflat la 6 km. fata de limita de rasarit a satului de centru (Voloiac), la vest comuna Prunisor, la S-E comuna Greci, la N-V comuna Cazanesti, la N comuna Corcova iar la sud comuna Tamna.

Dintre comunele cu care se invecineaza putem spune ca Prunisorul si Corcova depasesc comuna Voloiac ca intindere, numar de sate si bineinteles populatie. Relieful comunei Voloiac este tipic zonei deluroase, dealurile avand o inaltime medie cuprinsa intre 350-400 m .Aproape toate dealurile au fost bine impadurite, localitatea beneficiind de suprafete consistente de padure, fiind mai mult decat suficiente pentru satisfacerea nevoilor satenilor.

Paradoxal este faptul ca suprafetele de padure au fost mai bine conservate, pazite si ingrijite pana in 1986, data pana la care s-au aflat in administratia Sfaturilor Populare (Primariilor comunale), care au avut angajati padurari comunali in atributiile lor intrand in mod expres grija pentru 'aurul verde' al comunei.

Taierile se faceau in mod planificat fiind atribuite lemne numai locuitorilor comunei, la cerere si cu plata convenabila.Odata cu preluarea padurilor comunale de catre Ocoalele Silvice a inceput un fel de 'dezastru ecologic' local.De la comuna Voloiac prin protocol in anul 1986 Ocolul Silvic Corcova (nou infiintat) a preluat padurea comunala in suprafata de 486 ha.

Dupa aceasta data au inceput taierile masive, necontrolate si abuzive chiar ajungandu-se ca foarte mari cantitati de masa lemnoasa sa fie scoasa in afara localitatii, luand cale spre cumparatori ocazionali.Nu de putine ori satenii au fost pusi in situatia sa nu poata sa-si procure lemne deoarece vanzarile se faceau de la Ocolul Silvic Corcova solicitantilor din orasul Strehaia si localitatile invecinate.

In special dupa revolutia din 1989 defrisarile masive s-au accentuat facand ca foarte multe paduri sa-si piarda densitatea.O opozitie totala si inexplicabila s-a intampinat din partea Ocolului Silvic Corcova in stabilirea suprafetelor ce trebuiau restituite fostilor detinatori legali de padure, in timp ce pentru acestia se propuneau mai mult maracinisuri si tufarisuri, reprezentantii Ocolului isi rezervau padurile cele mai reprezentative, ca si cum aceste paduri n-ar fi provenit la acest Ocol de la comuna Voloiac.

Componenta litografica a acestor dealuri este asemanatoare cu cea a Podisului Getic, avand aceeasi geneza sunt formate din depozite sedimentare de origine marina cu stratificatie orizontala, asezate pe fundamentul cristalin al Platformei Moesice ce se intinde pana la o linie ce porneste de la sud de Strehaia- Slatina- Urziceni-Pecineaga etc.Dealurile mai importante din perimetrul comunei poarta denumiri locale: Dealul lui Nuica(NUICA), Dealul Mare, Dealul Vaii Bune, Dealul Scoarta, Dealul Mina etc.

Pe vaile ce despart longitudinal dealurile cu pante domoale, coborand spre N sau spre S sunt asezate satele comunei.Dat fiind relieful deluros, circulatia intre sate este greoaie , soseaua ocolind pe la capul dealurilor, dar locuitorii folosesc caile mai directe de acces, potecile colinare.Spre a evidentia acest lucru dam ca exemplu faptul ca locuitorii din satele Ruptura si Voloiecel ca sa ajunga in satele Cotoroia si Sperlesti folosesc mult mai des potecile sau drumurile de tarla decat drumul comunal care ocoleste prin satul de centru Voloiac, distanta fiind de 10-14 km.

Asemenea lor procedeaza si locuitorii celorlalte sate care folosesc cararile sau potecile ce traverseaza dealurile scurtand in acest fel distantele cu foarte multi km.Privitor la clima tinutului , ea este temperata cu usoare influente mediteraneene, temperaturi negative se inregistreaza 2-3 luni pe an, zilele de iarna nu sunt la fel de geroase.Sunt ierni in care temperatura aerului nu coboarǎ saptamani de-a randul sub 0 grade.Vara temperatura aerului se ridica uneori la 30-33 grade la umbra.Vantul dominant austrul , care bate dinspre S-V in toate anotimpurile .este un vant uscat, iarna aduce ger iar vara caldura si seceta.

Regimul de precipitatii este influentat de clima si altitudine, media precipitatiilor ajungand la 600-7000 mm /an.Cantitatile cele mai mari cad la sfarsitul primaverii si inceputul verii (mai-iunie), cand intreaga tara se afla sub influenta maselor de aer oceanic, producandu-se uneori seceta, cum au fost in perioadele de seceta din anii 1934,1946,1948,1952,1987,1991.Seceta din 1991 a afectat mai mult partea de sud a judetului Mehedinti , unde proprietarii terenurilor cu culturi calamitate au fost despagubiti printr-o hotarare a guvernului.Si in comuna Voloiac seceta si-a lasat amprenta fiindca productiile au fost foarte mici la toate culturile cu toate eforturile depuse de sateni pentru a efectua la timp lucrarile agricole.

Reteaua hidrografica a comunei se compune din cateva paraie care au o directie de curs de la V la E. Ele strabat vaile dintre dealurile ce incadreaza satele comunei , fiind numite 'matca' a satelor respective.Paraul Cotoroia izvoraste de pe dealurile satului Cotoroia , curge pe o distanta de 13 km. pana la confluenta cu raul Motru si colecteaza pe aceasta distanta paraiele din satele Ruptura, Voloiac, Valea Buna.El are un regim variabil de scurgere, debitul lui fiind foarte mic, ramane ca un paraias vara ori seaca complet.Cu multi ani in urma in perioada topirii zapezilor sau a caderii unor ploi abundente paraul isi iesea din albie inundand suprafete restranse de terenuri agricole, dar cum in ultimii ani seceta a fost predominanta in tinuturile acestea matca paraului a secat definitiv.Lunca paraului este ingusta pana la 600-800 m.

Un alt parau care face parte din reteaua hidrografica a comunei Voloiac este Cervenita, denumire de origine slava, insemnand 'apa rosie'.Ea strabate o albie ingusta si nisipoasa intre Dealul Voloiacului si Dealul Husnitei.In trecut revarsarile Cervenitei aveau repercursiuni asupra ogoarelor si livezilor din vatra satului Lac.

Paraul Husnita cu un curs aproape permanent margineste la sud comuna Voloiac , varsandu-se in raza orasului Strehaia in raul Motru.Lunca Husnitei este mult mai larga ajungand pana la 1200-1500 m.Din cauza revarsarilor unele portiuni din lunca ramaneau o buna parte a anului sub apa, pentru acest motiv au fost efectuate partial lucrari de canalizare.

Solurile zonei sunt soluri brun-roscate de padure sau argiluvisoluri cu un continut redus de humus 2-5 %.Ele au o textura grea, mult argiloase cu permeabilitate foarte redusa.Din cauza precipitatiilor au fost spalate sarurile din primul orizont ingramadindu-se in orizontul B, care s-a argilizat, cel superior capatand o culoare cenusie.

Aceste soluri au o fertilitate redusa, care este imbunatatita prin administrarea de ingrasaminte chimice si naturale.Pe anumite portiuni sunt frecvente alunecari de teren, de aceea au fost executate in perioada anilor 1968-1970 lucrari de terasare pe dealul satului Lac, plantandu-se o suprafata de 50 ha. vita de vie nobila, iar pe dealul satului Valea Buna s-a plantat o suprafata de 40 de ha cu pomi fructiferi in majoritate pruni.

Plantatia de vie din apropierea satului Lac a apartinut fostului I.A.S. Tamna pana in anul 1991, cand o data cu aplicarea Legii 18 a fondului funciar a fost desfiintata iar terenul redat fostilor proprietari .Livada de pomi fructiferi din satul Valea Buna a apartinut fostului C.A.P. 'Viata Noua' din satul Voloiac a carei productie era mai putin decat satisfacatoare datorita si faptului ca nu se efectuau lucrarile de ingrijire la timp si de catre oameni calificati.

Punandu-se in aplicare prevederile Legii 18/1991 suprafata pomicola a fost impartita locuitorilor care detineau teren conform registrelor agricole din anii 1951-1955;1956-1958;1959-1962.

In ceea ce priveste vegetatia ne situam in zona paduroasa , subzona stejarului .In acesta subzona predomina speciile de stejar din care cel mai raspandit este gorunul, apoi stejarul pedunculat, cerul, garnita.In asociatie cu stejarul cresc si alte specii ca ulmul, carpenul,frasinul, teiul si chiar fagul care coboara din etajul imediat superior.In afara acestora se mai intalnesc si diferiti arbusti ca: alunul, cornul, sangerul, macesul etc.De asemenea pe teritoriul comunei cu peste 20 de ani in urma au fost facute impaduriri cu salcami pe dealurile din satele Ruptura, Valea Buna si Cotoroia dar suprafetele destul de mici nu au permis completarea tuturor golurilor de padure.

Alaturi de vegetatia spontana pe vaile dintre dealuri se cultiva graul si porumbul ca principale culturi, iar in perioada de existenta a C.A.P.-urilor erau suprafete cultivate si cu plante tehnice: in, floarea-soarelui, sfecla de zahar, tutun, mazare etc.

Desi productiile nu erau cele scontate, obligativitatea de a cultiva asemenea plante ducea la diminuarea terenurilor adecvate culturii graului si porumbului.

Pe pantele insorite ale tuturor dealurilor din satele apartinatoare comunei este larg raspandita cultura vitei de vie dar pe parcele inguste de aproximativ 7-10 ari.In ultimii ani mai ales pana in decembrie 1989 si chiar dupa aceea, locuitorii au plantat vie in apropierea locuintelor in terenuri intravilane.

In vegetatia tinutului se resimte influenta climatului mediteraneean dovedita de existenta unor arbori si arbusti caracteristici acestui tip de climat cum sunt: liliacul, gutuiul, caisul, piersicul, nucul, ciresul etc.In anumite zone ale comunei in timpul primaverii vegetatia se dezvolta mai devreme cu 12-14 zile si aceasta ca o explicatie a situarii mai aproape de zona mediteraneeana.Fauna apartine zonei de vegetatie si de clima in care se incadreaza aceasta.Astfel padurile sunt populate cu diferite mamifere: lupul, vulpea, veverita, iepurele, bursucul, mistretul, caprioarele.Dintre acestea prezenta mai mare si-o fac simtita mistretii care, din pacate distrug culturile satenilor.

Traiesc si reptile: soparla, sarpele, broasca testoasa si felurite insecte.Exista si pasari caracteristice zonelor impadurite ca: gaita, cinteza, turtureaua, mierla neagra, cucul, pupaza, pitigoiul, randunica,barza.Acestea isi pastreazs cuiburile ani de-a randul , plecand toamna si intorcandu-se primavara.Se constata in ultimii ani aparitia fazanilor care pot fi intalniti in apropierea padurilor si in zonele invecinate cu maracinisuri si ierburi inalte.

Flora melifera bogata (salcam, tei, floarea soarelui si flori de camp diferite), a permis din timpuri stravechi indeletnicirea locuitorilor cu cresterea albinelor.In toate satele comunei sunt gospodari care se preocupa de cresterea albinelor, avand de la 5-6 pana la 100 de stupi.Acestea au fost caracteristicile fizico-geografice ale comunei Voloiac care au influentat preocuparile locuitorilor , care in majoritate au fost si sunt agricultori si crescatori de animale.S-a observat in ultimii 4-5 ani o crestere masiva a efectivelor de animale, in special a bovinelor , ovinelor, si porcinelor, existand familii care au in curte 2-3 vaci cu lapte , boi pentru tractiune, foarte multe oi si porci.

Parca numarul caprinelor a mai scazut , explicatia putand fi aceea ca o data cu repunerea in drepturi a proprietarilor de pamant grija pentru recolta si mentinerea pomilor fructiferi, a arborilor si arbustilor din apropierea locurilor de munca a facut ca multi detinatori ale acestor patrupede sa renunte la ele.De asemenea se poate spune ca numarul cabalinelor este in crestere pentru faptul ca ele reprezinta un mijloc mai rapid si eficace de transport si tractiune.De aceea au aparut si parcele insamantate cu lucerna,trifoi, ovaz necesare intretinerii acestora.

DENUMIREA SI FORMAREA SATELOR

Tinand seama de insemnatatea actuala a satelor comunei , ca sat de centru,Voloiacul este cea mai importanta dintre asezarile sale.

Din pacate, izvoarele istorice cu privire la perioada sa veche , circumscrisa istoriei medievale si chiar primei jumatati a celei moderne, sunt foarte sarace.

Se admite ca prima atestare documentara a satului Voloiac este documentul din 8 ianuarie 1571, in fapt, un zapis prin care  Piucul fiul Sarbului din Lubnic, cumpara ocina de la Stanciul, fiul lui Parvul din acelasi sat. 

Numele satului apare in varianta Voluiac, alaturi de alte asezari din vecinatate :Lubnic (astazi Lumnic),Peri, Degerati,Ruptura s.a. din care proveneau martorii actului.

De la aceasta data, timp de peste doua secole si jumatate, stirile documentare cu privire la Voloiac lipsesc.La 8 aprilie 1832, el este mentionat in 'catastihul' intocmit in secret de subcarmuitorul plasii Motru, urmare a poruncii Marii Dvornicii a Tarii Romanesti; din martie acelasi an, in randul satelor aflate in stapanire mosneneasca- boiereasca; la aceasta data, alaturi de partea mosneneasca o alta parte a satului se afla in stapanirea Satrarului D, Izvoranul si a vatafului Iancu Enescu.In anul urmator, la 3 august satul Voloiac este mentionat din nou in 'lista ' privind mosiile boieresti si manastiresti aflate in plasa Motru, precum si cu privire la modul cum isi indeplineau locuitorii clacasi datoriile catre proprietari.La 31 august 1836, satul apare in 'foaia aratatoare' de intinderea mosiilor din plasa Motru, intocmita de subcarmuitorul plasii pentru Ocarmuirea Judetului Mehedinti, dupa care, pana la jumatatea secolului trecut , o alta mentiune dateaza din anul 1845.

Dintre satele componente ale actualei comune Voloiac, cea mai veche atestare documentara o au Cotoroaia si Valea Buna.Ambele apar in documentul din 3 august 1514, dat la Arges de Neagoe Basarab  lui Manea, lui Micul, lui Pavel, lui Marco, lui Dragomir, lui Pobrat, lui Sofica, lui Lupeiu, lui Iubu, lui Brata, lui Dragomir (altul decat cel dinainte), lui Musat si lui Baiul - toti cu fii lor,' ca sa fie Coturuia de la gura Valei Bune in sus si Valea Buna toata , pana in ocina lui Fiat , pentru ca le este veche si dreapta ocina si dedina'.In documentul din 27 ianuarie 1575, dat in Bucuresti de Alexandru al II-lea Mircea vv., satul este mentionat in varianta Cotoruia, fiind intarita stapanirea asupra sa si a altor sate, Musei, Voicai si Neacsei, fiicele lui Stoica, pentru ca le era 'veche si dreapta ocina si dedina'. La 6 mai 1577 acelasi domnitor , tot in Bucuresti, facea danie lui Necula vataf si fiilor lui 'ocina la Cotoruia'.

La 21 mai 1583, din aceeasi cetate de scaun, Mihnea Turcitul vv.facea , la randul sau, danie lui Radu de la Runcu si fiilor sai 'ca sa-i fie ocina la Iarcea si la Cotoruia si la Selistiuta, insa partile fratelui sau Stoica, toate, oricate se vor alege de peste tot hotarul, pentru ca le-a cumparat Radul de la fratele lui Stoica, pentru 1500 aspri gata'. In anul urmator la 8 iunie , din Targoviste Petru Cercel vv. poruncea lui Cozma si fiilor lui ca sa le fie 'ocina la Cernaia si la Coturuia, partile tatalui lor vitreg, anume Micleus, toate, cate se vor alege din camp si din padure si din apa si de peste tot hotarul, pentru ca ii sunt vechi si drepte ocine si dedine'.La 27 mai 1589, Mihnea Turcitul, revenit la domnie , intarea din Bucuresti, lui Stepan, vataf din Cernaia si fiilor lui, intre altele, cumparatura a doua ogoare 'de la Stanila si de la Dragomir si de la Laudat, un ogor in gura Selistei, la Cotoruia, cu 400 aspri ' si respectiv, 'de la Lupul si de la Dragomir un ogor, tot la Cotoruia cu 400 aspri gata'.

Alaturi de Cotoroaia , o atestare la fel de veche are si satul Valea Buna, ambele fiind prezente in documentul din 3 august 1514 de la Neagoe Basarab si cel din 8 iunie 1596 de la Mihai Viteazu. In afara de acestea, Valea Buna este mentionata si mai tarziu in 1739 in actul de judecata in divan facuta de Constantin Mavrocordat vv. in pricina Vladaienilor cu

Manastirea Tismana.De asemenea, mosia Valea Buna apare si in 1838, la 19 septembrie , cand impreuna cu mosia vecina, Cernaia, constituia obiect de disputa intre mosnenii cernaieni si Manastirea Strehaia, iar la 20 august 1845, sunt mentionate satul si hotarul Valea Buna, in jalba popei Eftimie din acest sat care avea pricina de hotar cu Dumitrasco Dobriciu si fratele sau Raducanu.

La randul sau, satul Ruptura este atestat pentru prima oara in documentul din 15 iunie 1543, dat la Targoviste de Radu Paisie lui Detco mare armas, soacrei lui Neacsa si jupanitei lui Calea, prin care i se intarea stapanirea asupra unor sate si mosii in Oltenia, intre care si Ruptura.La 8 ianuarie 1571, Ruptura apare in zapisul de cumparatura al lui Peicul, fiul Sarbului din Lubnic, documentul de prima atestare a satului Voloiac.In documentul din 8 octombrie 1593, intre martorii actului, apare si 'Dobroi din Trupatura ' satul fiind, foarte probabil , Ruptura si citat intr-un context in care apar localitati invecinate sau din zona: Degerati, Tamna, Prunisor,

Gorunovita (azi Gornovita), Cazanesti, Severinesti si Ciusi. La 29 august 1599, de la Targoviste, Mihai Viteazul poruncea ' sa-i fie lui Dumitru si jupanitei lui, Catalina, ocina in Ruptura, din partea socrului sau, Stanciul, jumatate , de peste tot hotarul. De asemenea, este foarte probabil ca si Rupturi, din documentul datat la 19 mai 1639, de la Matei Basarab sa fie de fapt, Ruptura de la Mehedinti, domnul poruncind ca Necula, parcalab de curte, sa-si ia niste rumani ai sai din Rupturi si sa-i duca in satul Corcova.

Alte mentiuni mai tarzii ale satului sau mosiei sunt din 15 februarie 1817, 5 august 1821, 3 mai si 19 noiembrie 1834. in 'catastihul' din 8 aprilie 1832 al subocarmuirii plasii Motrul, pe care l-am mai citat, Ruptura- de altfel , si toponimul este semnificativ- apare in randul satelor aflate in stapanire mosneneasca.In 'lisa' din 3 august 1833, intocmita de aceeasi autoritate administrativa cu privire la mosiile boieresti si manastiresti din plasa Motru, intre care aveau cea mai intinsa stapanire la Ruptura era citat C.Dima.In 'foaia aratatoare' din 31 august 1836,satul si mosia Ruptura erau reconfirmate integral ca proprietate mosneneasca.De aici incolo, alte mentiuni documentare asupra carora se va reveni infatiseaza satul in diferite ipostaze specifice evolutiei sale economice si sociale.

Satu Lacu este atestat pentru prima data in vremea lui Mihai Viteazul la 12 august 1596, acesta intarea, intre altele, lui Lupul paharnic si fiilor lui cumparaturile facute ' de la fiul lui Lepadat si de Lupul din Lacu, pentru 3500 aspri de bani gata'.

Acelasi Lupul, ajuns intre timp mare paharnic i-a intarit stapaniri

in Lacu si Radu Mihnea, in 1613, dupa cum urmeaza: 'si iar in Tamna au cumparat jupan Lupul paharnicul de la Lupul, feciorul lui Lapadat din Lacu partea lui toata insa in hagniv, de peste tot hotarul drept 7000 aspri gata'.

Satul este mentionat de asemenea in apoi in timpul stapanirii austriece, pe harta lui Friedrich Schwartz si in memoriile generalului von Bauer din 1778, in acest din urma izvor fiind numit catun al comunei Voloiacu. In fine, in prima jumatate a secolului al XIX-lea Lacu apare ca hotar , la 15 ianuarie 1827, la 2 mai 1832 si la 23 iunie 1862, iar in 'catastihul' din 8 aprilie 1832 si in 'foaia aratatoare din 31 august 1836 satul si mosia omonime sunt inregistrate ca stapanire mosneneasca.

Cat priveste celelalte sate ale comunei- Sperlesti,Titirigi si Voloiecel- mentiuni referitoare la acestea sunt aproape cu totul inexistente .Doar Sperlesti apare (in forma Sparlesti), intr-o jalba din 19 noiembrie 1824 a lui Ion Ruptureanu din satul Ruptura in care se plangea caimacanului Craiovei pentru moara Matusii de pe apa Husnitei in mosia manastirii Strehaia, moara cumparata cu 4 ani inainte de la Dumitru Gasparoi at Sperlesti , de la Iovit Simache si altii cu care avea acum prigonire. 

Realitati istorice in zona

Epocile straveche si veche ale zonei in care se afla comuna Voloiac si satele sale componente sunt aproape necunoscute astazi, datorita unui interes redus din partea cercetarii stiintifice.De altfel constatarea este valabila pentru o zona mai intinsa a Podisului Strehaiei, unde descoperirile nu lipsesc cu totul, dar sunt departe de a avea bogatia si spectaculozitatea altora din zona sud-vestica a judetului Mehedinti.

In pragul epocii moderne,comunitatile umane componente ale satelor actualei comune Voloiac se aflau in plin proces de evolutie.Acest proces a imbracat aspectele specifice asezarilor de mosneni, cum de mult se constituisera satele Ruptura,Lacu, Cotoruia,si, partial,Voloiacul.

In aceste conditii, aceste localitati nu vor cunoaste framantarile sociale intalnite in satele aservite, dar vor cunoaste, in schimb tendintele tot mai puternice de iesire din devalmasie.Nu intamplator , acum , s-a infaptuit hotarnicia mosiei Cotoroaia, la cererea mosnenilor Cotoroieni, care au solicitat despartirea de mosnenii ierceni si gazboviceni, nu intamplator acum s-au inregistrat atatea iesiri si conflicte legate de alegerea hotarelor curelelor de mosie, iar unii mari stapanitori de pamant, in special cei manastiresti, s-au aflat la originea unora dintre aceste conflicte.

Din cauza saraciei izvoarelor documentare, este greu de reconstituit in ce mod au evoluat aceste comunitati umane in prima jumatate a secolului al XIX-lea, pentru a da configuratia satelor de mai tarziu.Din acest punct de vedere, exista intrebari care ar trebui sa capete raspuns; de pilda, tipul de sat, vatra lui, miscarea locuitorilor , diferentierea in interiorul comunitatilor mosnenesti; evolutia organizarii administrative etc.

Partial , unele aprecieri s-au si facut pe marginea acestor intrebari ,efortul meritand a fi continuat nu numai pe baza informatiilor documentare, dar si a traditiei, atata cata se mai conserva.

Sub acest aspect , o realizare remarcabila priveste satul Lacu, avand ca autori pe 2 dintre fii sai, Protopopescu C A si Victoria C. Protopopescu.Data fiind asemanarea dintre comunitatile romanesti din zona, unele consideratii de o anume generalitate pot fi extinse si asupra satelor vecine.

S-a constatat, mai intai , in legatura cu satul Lacu, ca acesta a dat expresie asezarilor mosnenesti din regiunile de deal.Constatarea este valabila si pentru celelalte sate mosnenesti: Ruptura, Cotoruia si chiar Voloiacul.De altfel , intre Lacu sI Voloiac se afla dealul numit de sateni 'Dealul Voloiacului', trecut pe hartile silvice sub numele 'Dealul Lacului'.In zona sunt si alte asemenea inaltime- de pilda- 'Dealul Husnitei', dupa numele apei din vecinatate,de regula dispuse de la Est la Vest, facand dificila circulatia pe directia Nord-Sud, peste culmile lor, cu altitudini de 150-230 m.

In cazul Lacului, configuratia terenului pare sa explice si etimologia numelui , posibil de legat de locul,din partea de vest a satului, unde se adunau apele raului Cervenita in anotimpurile de tranzitie.

Pe de alta parte ,satele zonei au fost sate compacte, implicand un cadru de viata in care intrau vatra, zona de padure - cu siguranta,bogata in vechime- zona din jurul vetrei ,destinata muncilor agricole si impartita intre mosneni si partea din jurul casei.

Comunitatile omenesti au fost cu exceptii asupra carora s-au facut referiri , libere de-a lungul intregii lor istorii.Chiar numele satului Ruptura pare sa evidentieze aceasta situatie, prin legatura cu termenul de 'ruptas', care desemna o categorie fiscala privilegiata, platitoare a darilor prin sistemul 'ruptei' sau 'ruptoarei', adica printr-o tocmeala sau invoiala facuta, prin buna intelegere, cu visteria tarii.

Este greu de spus in ce masura vetrele initiale ale satelor au ramas aceleasi pana in epoca moderna si chiar pana astazi.La Lacu pare sa se fi produs o oarecare deplasare, satul fiind 'coborat in lungul dealului' dupa cum spune un autor pe baza hartii lui Spechit din 1790.Este posibil sa se fi deplasat doar o parte a satului ramanand relativ stabila partea cu mahalaua Mertestilor, precum si partea unde se afla biserica si scoala.Deplasarile similare s-au produs, mai mult ca sigur, in limite relative, si la Ruptura,

Voloiac si cele doua Cotorui, sub efectul masurilor de scoatere la linie a satelor,initiate o data cu introducerea regulamentului organic si finalizate in vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza.Ca deplasarile si chiar scoaterea la linie s-au produs iin limite relative,se subintelege din configuratia terenului zonei.Sub acest aspect, pe buna dreptate, s-a remarcat ca vetrele satelor erau , de regula , pe vale, sau nu prea departe de vale,'fiindca vatra satului se aseza in locurile unde era apa, pe cat se poate de-a lungul unui rau,parau, ca atare gospodariile nu puteau fi asezate sus pe deal, ci aproape de limita de jos a coastei.'

Cat priveste organizarea zonelor din afara vetrei satelor,o semnificatie aparte a avut situatia suprafetei agricole.Aceasta era repartizata in loturi sau 'campuri lungi', dupa cum era si terenul, despartite prin haturi maracinite, apoi prin semne de hotar care, la nevoie, erau reinnoite.Aceste loturi se numeau 'Curele de pamant' -cele mai late- iar cele inguste 'fisteici de pamant', grupate si stapanite, ca in toate satele de mosneni, dupa mosii, dupa spita de neam sau dupa inrudirea neamurilor.Dintre neamurile cele mai cunoscute in zona au facut parte neamul Enestilor (la Voloiac), Rupturenii (la Ruptura),Cotoroienii si Iercenii (la Cotoruia), Pegulestii (Pegulanii) la Lacu si altele.Cam de pe la jumatatea secolului al IX-lea , dar mai ales in a doua jumatate pana spre 1900,stapanirile unora din aceste neamuri au inceput sa suporte infiltrari din partea unor straini de neam, expresie a disolutiei obstii si a transformarilor de tip capitalist ale regimului proprietatii.Astfel, reprezentanti ai Enestilor de la Voloiac au ajuns la Lacu, la Voloiac s-a impamantenit Costache Tapardea, originar de prin partile Motrului, altii au venit din zone chiar mai indepartate :Filigenii, de pilda , veniti de la Filiasi. Costache Tapardea este amintit chiar de Ion Ionescu de la Brad, in cunoscuta sa lucrare despre agricultura judetului Mehedinti.Se spune despre el ca poseda o suprafata intinsa de pamant, atat in Voloiac cat si in Lac- motiv pentru care urmasilor lui li s-a mai spus si Laceni - si ca pornise de jos, ca functionar, ridicandu-si pana la urma o frumoasa gospodarie, exemplu de urmat pentru restul locuitorilor.

In a doua jumatate a secolului al nouasprezecelea, pe masura cresterii populatiei si a schimbarii sensibile a mentalitatilor , in interiorul vechilor neamuri au patruns elemente alogene, mai ales in linie barbateasca si chiar de stare sociala mai proasta, cu conditia stiintei de carte.In acest fel spita neamurilor s-a improspatat.

Despre una dintre familii din Lacu,Mihart, din mahalaua Mertesti, traditia a retinut ca era cunoscuta de pe vremea fanariotilor si ca avea increderea acestora.Este probabil ca ea sa fi dat numele mahalalei.De asemenea, tot in raza acestui sat, in limitele hotarului sau, au intrat si curele de pamant ale locuitorilor din satul Valea Ursului, pendinte astazi de comuna Tamna cu timpul , s-a ajuns la mixtare, s-au facut schimburi si vanzari-cumparari de terenuri, realizandu-se un anume amestec al neamurilor si familiilor.In fine, tot la Lacu , catre 1900, in hotarul si pe trupul sau de mosie, la sud de sat, peste Dealul Husnitei, in rasaritul actualei comune Tamna, s-a constituit satul Olacu, nume sugestiv, care poate sa dea, cum am spus, o directie etnologica privind numele satului din care s-a desprins si a carui mahala a fost la inceput.

Dar in epoca moderna, comunitattile omenesti din satele aflate aici in atentie nu s-au reformat sa-si raporteze existenta la propriul cerc de referinta.Aceste sate au avut cunostinta de mersul general al istoriei romanesti si, in consecinta cu imperativele diverselor momente istorice, au participat la ele, alaturi de intreaga comunitate nationala.

E drept, fiind vorba de sate libere, nu se vor inregistra aici confruntari sociale bazate pe mase largi si subsumate luptei pentru pamant.Cu toate acestea, la 1821, sub steagul lui Tudor Vladimirescu, va participa si capitanul de panduri Iancu Enescu din Voloiac.

Acesta a strans din Voloiac si din satele vecine circa 1000 de panduri cu care s-a atasat, oarecum fortat, oastei norodului condusa de Tudor, sperand sa-si recupereze bunurile confiscate ceva mai inainte de cei inrolati sub steagul revolutiei.La un moment dat, nevoind sa raspunda de faradelegile pandurilor de sub comanda sa, era sa fie spanzurat de Tudor Vladimirescu, la Golesti, fiind salvat in ultima clipa de comandantul artileriei revolutionare.Scapat de la moarte a fugit in Transilvania de unde s-a intors dupa infrangerea revolutiei.A murit la 23 februarie 1847, fiind inmormantat in tinda bisericii din Voloiac.

Despre o eventuala participare a unor locuitori de aici, intr-un fel sau altul, la revolutia de la 1848, nu sunt stiri documentare.Putem presupune, insa, ca ,in cursul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, voloiecenii si cei din satele invecinate au adoptat o pozitie favorabila celui de-al doilea domn al Unirii, asa cum au facut-o toti mehedintenii.Din pacate, documentele referitoare la reforma agrara din 1864 in Mehedinti- actul fundamental prin care Cuza a ramas de-a pururi in constiinta satenilor mehedinteni, si nu numai a lor, s-au pierdut si astazi nu putem sti cu exactitate cum si in ce masura s-a dat pamant unor locuitori care, prin traditie, erau mosneni si, prin urmare, detinatori ai unor suprafete de pamant.Partial, se stie ca satul Voloiacul platea, inca, si la 1875-1876, ramasite din sumele stabilite ca rascumparare pentru suprafete acordate prin reforma agrara.La Lacu, au fost improprietarite 11 familii, respectiv pe mosia lui Pasare@ Lapadat Croitoru, Ghita Iovan si Parvu Gamean ; pe mosia lui Enescu :Maria Valceanu, Dumitru Mitroi, Constantin Corfaru, Marin Gh.Mitroi, Gheorghe Cucu,Lascu Ion , Ursein Buzatu si un alt Ursein, din ei, sapte cu bratele si patru cu boi.

Ceva mai multe lucruri stim despre participarea satelor in discutie la razboiul pentru independenta Romaniei.Astfel, la colectele care s-au facut pentru sustinerea efortului de razboi, Ruptura a contribuit cu chila de grau si 11 chile de porumb, iar Voloiacu cu 5 chile de grau si 14 chile de porumb.De asemenea in lista de subscriptii in bani figureaza si 35de locuitori din Ruptura, care au dat 57 lei si 50 bani, precum si 42 de locuitori din Voloiac care au contribuit cu 69 de lei si 85 bani.

Au fost si contributii de sange.Din Ruptura au murit in razboiul independentei caporalul Constantin Iacobescu, in lupta din 12 ianuarie 1878, si soldatii Ion Caprescu, Ion Ceausescu,Melaichie Chirculescu,Constantin Ruptureanu si Ion Saracin .Acestia au facut parte din regimentele 1 linie,2 linie,4 linie,8 linie si 1 artilerie .Tot in lupta din 12 ianuarie 1878, a fost ranit si soldatul Petre Margine, din aceeasi comuna, incorporat in regimentul 4 linie.De la Voloiac, au murit soldatul Gheorghe Cherciu, din regimentul 4 linie si soldatul Manea Holtea, din batalionul 1 geniu.In anul 1928 cand s-a facut o recenzare a veteranilor din 1877-1878 care mai erau in viata, in Ruptura mai traia veteranul Dumitru Pozdarie iar in Voloiac veteranul Mihai Clement.

Un anumit ecou in zona Voloiacului a avut si marea rascoala a taranilor din 1908.Rascoala a cuprins si unele sate ale actualei comune LACU,Voloiacu, de pilda, respectiv pe cele mai apropiate de comuna Tamna, unul din centrele rascoalei in Mehedinti.

Din Lacu au participat la rascoala , pe mosia lui Enache Ioanid-Potarca : Ghita Filigeanu, Gh.filigeanu (Cotoi), Nae Filigeanu, Mihai St. Popescu, Gheorghe I.Popescu, Nicolae Popescu, Ion L.Popescu, Nastase Zarculea, Ion Clement, Gh.Tupan, D.Tanasoiu si N.Ghimis.

Nae si Gh.Filigeanu au indemnat pe cei din Lac sa atace casa Tapardea, insa n-au ajuns la o actiune propriu-zisa din cauza prezentei armatei la Tamna.In plus primarul din Voloiac, Enescu, a luat masuri de prevenire a rascoalei, constituind o garda din randul satenilor mai instariti pentru paza patulelor.In pofida acestui fapt, au fost totusi , ridicati si dusi pe slep la Turnu Severin, unde au stat aproape 90 de zile :Mihai St.Popescu , Gh.L.Popescu, N.Popescu, Nastase Zarculea, Ion L.Popescu, Ion Clement.Au murit cand au venit acasa Gh.L.Popescu si Ion Clement.

Razboiul reintegrarii neamului a constituit un alt moment in care , impreuna cu intreaga suflare romaneasca, satele Voloiacului de astazi au adus o contributie de nesters.Jertfa lor s-a inscris in jertfa mehedintenilor pentru formarea statului national roman unitar ,cifrata la 12.632 ostasi din care 93 de ofiteri.

Daca participarea satelor Voloiacului de astazi la primul razboi mondial este atat de clar pusa in lumina de documentele de arhiva, nu acelasi lucru putem spune despre participarea la al doilea razboi mondial.Desi in constiinta locuitorilor, chiar si a acelora din generatii mai tinere, s-a intiparit bine, din cele auzite, aceasta participare, din pacate, ea nu poate fi sustinuta documentar, pe baza informatiilor din arhivele locale.Cu toate ca in perioada razboiului au fost preocupari din partea autoritatilor de a se intocmi evidenta cu cei disparuti, pentru a le cinsti memoria, nu s-au putut identifica, in arhivele judetene, documente cu privire la Voloiac si chiar la plasa Motru din care aceasta facea parte.Un singur documentdin 8 ianuarie 1942 intocmit de autoritatile administrative comunale, consemneaza numele ranitilor, invalizilor si mutilatilor de razboi existenti la acea data in raza comunelor din palsa Motru.La Ruptura figurau : Mihalaiche Morman, Gheorghe Titiriga, Gheorghe Caprarescu, Marin Cremenescu, Ion Saman, iar la Voloiac :Ioan Bolof,Mihai Varzariu si Mihai Budihala.

ETNOGRAFIA ZONEI

Comunitatile umane relativ izolate, satele din raza actualei comune Voloiac , ca si colectivitatile mosnenesti, constituie vetre de civilizatie romaneasca.Este drept, nu vom intalni aici elemente spectaculoase de cultura populara ca in satele de munte, insa vestigii ale unui mod de viata traditional, cu un anumit specific local nu pot fi cu totul ignorate, cu toate ca cercetari de profil etnografic care sa cuprinda si aceasta zona nu s-au facut pana acum, dupa stiinta noastra.

Amintirile batranilor satelor, din pacate foarte putin consemnate in documente si in culegeri, documentele insasi, piesele ce se mai pastreaza in unele case permit cristalizarea unor reprezentari ce se inradacineaza in trecut pana catre jumatatea secolului al XIX-lea.

In centrul universului rural si de la noi, ca si de oriunde pe intreg teritoriul tarii , s-a aflat gospodaria taraneasca, o gospodarie intemeiata pana in plin secol XX pe o civilizatie a lemnului atotcuprinzatoare.Lucrurile din lemn folosite in ograda sateanului sunt o marturie a inventivitatii, vredniciei si priceperii lui.

Imaginea acestei gospodarii si a familiei taranesti, adanc intiparita in memoria generatiilor , cu masa rotunda de lemn asezata in centrul odaii si cu scaunele, tot din lemn, rotunde, dispuse in jurul ei, se inscrie si in icoana mentala a satelor de aici.

Se manca din scafa, o strachina de lemn, unde se punea mancarea pentru toti membrii familiei.

Lingurile erau din lemn, fiind folosite pana nu demult.Apa se aducea si se pastra intr-o plosca scobita, si ea,in lemn.

Restul inventarului casnic isi afla obirsia tot in lemn : furca de tors, fusele, razboiul de tesut, andrelele, scarile pentru sa,blidele pana si o parte din plugurile de arat, inca se bazau , mai ales, pe lemn.

Uneori, se gaseau si cani metalice si ulcioare din ceramica sau farfurii .

Alaturi de plosca, apa se mai transporta cu troci, cand oamenii plecau la muna campului,sau pastrau in ele semintele pentru rasaduri.

Din lemn erau si solnitele pentru sare.O lingura mare servea la umplerea vedrei cu apa sau de baut.Uneori apa si bauturile se pastrau in butoiase mai mici, in bardace.

Vatra de regula, avea nelipsitul test pentru paine , malai, azima si chiar mancaruri mai alese, gatite de sarbatori.

Interiorul cerea, in toate cazurile, o odaie pentru lucrurile mai bune, odaia buna.Se pastra aici lada de zestre, o scoarta veche sau mai multe, dupa caz, haina cu gaitane, camasile cusute cu arnici, valnicele ce se pastrau la sarbatori, vopsite, toate in culori pe baza de ierburi si coji de copac, braciri si braie, stergare, unele special tesute pentru a fi puse la icoana, peschire pastrate de femeile mai in varsta.

Marile sarbatori religioase ocazionau desfasurarea spectacolelor traditionale in aceste situatii, imbogatiti mereu de-a lungul timpului si cu izvoare in vechime : vicleiul, steaua, colindul, capra, sorcova, plugusorul, vasul cu grausor, toate legate de datini tinute din mosi-stramosi.Se stie ca, in vechime steaua si vicleiul erau in intregime construite si pictate , adevarate revarsari de imaginatie, de tineri talentati ai satului si impodobite cu beteala de4 la muierile casatorite in acel an.Ulterior, s-a folosit hartia multicolora, sarbatorile de Craciun si anul nou ca si cele de Pasti cu incondeiatul oualor, prilejuind o adevarata efervescenta si a industriei in materie.In ajunul Craciunului, de pilda , se nastea o veritabila concurenta in lucratul si imbracatul papusilor de viclei, cu care colindau flacaii satului, jucandu-le dupa un scenariu si un ritual mostenit de la inaintasi.

Unele marturii ale batranilor retin si alte obiceiuri locale demne de mentionat. De pilda, s-a pomenit ca ,in vechime ''Dealul Voloiacului '' , la poalele caruia se aflau gospodariile satenilor din Lacu ,inainte de iesirea la linie ,fusese acoperit cu pasuni si cu livezi de meri ,peri ,ciresi ,pruni ,nuci ,si vii ,trecute ,de altfel , si in harta lui Spechet .Batranii povesteau de existenta a numeroase pivnite in aceste locuri situate in afara satului .Aici se pastra bautura -vinul si tuica -,se pastra chiar si hrana si oricine putea intra , din cei care erau trecatori , puteau manca ,bea ,dupa care plecau mai departe . Era o necinste daca cel care trecea nu se oprea la pivnita ta ca sa se ospateze .Pivnitele inchise erau sparte ,ca pedeapsa ,pentru gestul de a le incuia ,dandu-se drumul la vin care ,se spune curgea in unele situatii pana in sat.

INVATAMANTUL DIN COMUNA VOLOIAC

Inceputurile invatamantului in satele comunei Voloiac sunt legate de inceputurile invatamantului public din satele Tarii Romanesti. Dupa cum se cunoaste, primele scoli publice satesti din Muntenia s-au infiintat in anul 1838.

Nu avem stiri documentare despre stiinta de carte sau despre metode si forme de invatamant anterioare anului 1838.

Primele scoli din raza Voloiacului de astazi au luat fiinta in luna noiembrie 1838, in satele Lacu, Ruptura si Voloiac.

La 10 noiembrie 1838 a luat nastere scoala din Lacu avand drept candidat de invatator pe Gheorghe Negulescu si o populatie scolara de 17 elevi. Din pacate, nu cunoastem, ca si in cazul multor altor scoli din aceasta generatie, cum a evoluat ea mai departe. Putem banui, ca, asa cum se intampla in satele de mosneni, unde ,,frecventa scolara medie era mai scazuta'', si aici n-a existat un indemn deosebit pentru urmarea cursurilor, consecinta a mentalitatilor din lumea satului si a greutatilor materiale cu care se confrunta scoala in general. De asemenea, daca nu s-a desfiintat mai devreme, putem fi siguri ca scoala din Lacu si-a incetat existenta, la interventia autoritatilor, sub pretextul propagandei revolutionare duse de invatatori. Dupa acest moment, scoala din Lacu a stat inchisa, ca toate scolile din Tara Romaneasca. In anul 1857 cand au fost redeschise multe din aceste scoli, cea din Lacu nu a figurat printre ele. Copiii din acest sat mergeau sa invete carte la scolile din Ruptura si din Voloiac, lucru pe care l-au facut pana in anul 1908 cand,probabil, scoala din Lacu s-a reinfiintat. In anul scolar 1908-1909, era invatator aici Constantin I. Popescu, scoala avand 4 clase primare si un efectiv de 74 elevi. Dintre acestia, 33 au ramas nescolarizati ,scoala a functionat in asa-numita ,,casa imparateasca'' si in ,,casa de sfat'', pana in anul 1934, cand s-a mutat intr-un local propriu, unu, construit din lemn. Terenul pe care a fost ridicata scoala a fost cu totul nefericit ales, la margine de drum, ,,boierul'' Tapardea-Bica avand la fereastra scolii oborul de inchis vite, in loc sa ofere terenul necesar pentru constructie, locul scolar si celelalte dotari prevazute, de altfel, de legislatie.

Scoala din Voloiac a luat fiinta la 14 noiembrie 1838, la patru zile dupa cea din Lacu, in prima perioada a existentei a avut aceeasi soarta ca si predecesoarea sa, cu deosebirea ca s-a reinfiintat mai devreme, respectiv in anul 1857, sub conducerea invatatorului Iancu Enescu. Dupa toate aparentele, din acest moment, ea n-a mai avut momente de intrerupere, intr-o perioada relativ lunga primind si copii din Lacu. Evolutia scolii in perioada 1857-1890 este greu de reconstituit, daca nu imposibil, din partea pierderii integrale a arhivei sale, nici pentru perioada 1890-1838 nu putem afla prea multe referinte, intrucat din acesti ani nu avem decat matricole scolare. Pe baza acestora, s-a constatat ca, in 1890-1891 scoala avea ca invatator pe I. Draghici (numit si Nitulaiche). Cursurile cuprindeau 4 clase primare, efectivele scolare numarau 56 de elevi din care 33 au promovat, iar 23 au ramas repetenti. In anul scolar 1937-1938, populatia scolara atinsese 126 de elevi, repartizati in 7 clase, iar invatator era C. Draghici. In fine, in 1948, in anul reformei invatamantului, cursurile erau urmate de 170 elevi, din clasele I-VII, sub conducerea invatatorului Ion Enescu. Saracia informatiilor documentare si bibliografice nu ne permite sa stim in ce conditii materiale a functionat scoala o lunga perioada de timp, practic, pana spre sfarsitul perioadei interbelice. Din unele surse identificate in fonduri documentare judetene, rezulta, totusi, ca scoala din Voloiac a functionat, dupa 1900, intr-un local al sau, greu de localizat astazi, devenit impropriu. Dupa 1900, Primaria comunei a cumparat materialul lemnos necesar pentru construirea unui local de scoala cu doua clase. In anul 1921, localul primariei a luat foc, neputandu-se salva nimic din materialul de constructie, nemaiavand vecini primaria s-a mutat in localul scolii, iar aceasta a fost mutata intr-un spatiu cu chirie, intr-o casa cu doua camere. In anul 1923 Prefectura judetului a dispus ca materialul lemnos procurat de atata timp pentru scoala din Voloiac si ramas nefolosit sa fie tranferat comunei Severinesti tot pentru scoala. Doi ani mai tarziu, in 1925, Primaria Voloiac s-a mutat intr-un local propriu, nou, construit si cu material recuperat din vechea cladire a scolii. Aceasta ramanea pe mai departe, in aceeasi situatie precara. Abia in anul 1939, din cauza gravitatii imprejurimilor, administratia comunei a intervenit la prefectura judetului, printr-un memoriu justificativ, solicitand sprijin pentru construirea neintarziata a unui local cu doua sali de clasa. Se arata ca alta solutie devenise de neales, comuna neavand alte localuri si nici case potrivite si igienice pentru inchiriere, iar scoala nu mai putea functiona in case care lasau de dorit ,,din toate punctele de vedere. In aceste circumstante s-a intocmit un proiect in baza a doua ordine ale Tinutului Olt, in 1939 si in 1940, pentru o cladire cu doua sali de clasa si locuinta pentru director. Se estima un prt de circa 520.000 lei, ridicat pentru acele vremuri, mai ales datorita scumpirii excesive si permanente a materialelor de constructie. Demersurile au continuat si in anii urmatori, in martie 1942 Prefectura Mehedinti acordand o suma de 200.000 lei destinate exclusiv constructiei scolii. In acelasi an scolar, 1942-1943, s-a intocmit dosarul cu actele de licitatie pentru executia localului, cand o noua estimatie a situat valoarea constructiei la suma de 228.000 lei. Licitatia a fost adjudecata de subinginerul Mihail Vitcu, dupa care s-a trecut la constructie, in anii grei ai razboiului, sub primariatul lui Traian Camenita.

In anul 1948 prin reforma invatamantului, ca si celelalte scoli de acelasi grad, scoala din Voloiac a devenit scoala elementara de 7 ani, Director era Ana Florea.

Scoala din Ruptura a luat, si ea, fiinta in 1838, la 19 noiembrie. Prima perioada de functionare a durat zece ani, apoi scoala a fost reinfiintata in 1857. Peste trei ani, ea va fi amintita de revizorul scolar B. Dimitrescu in legatura cu desfasurarea, in aprilie, 1860, a examenelor scolare de sfarsit de an. Cu acest prilej, revizorul scolar facea, nu numai la Ruptura, constatari cu privire la situatia scolii in general. Se mentiona ca examenele avusesera loc ,,in toate scolile comunale'' iar la ele au fost poftiti ,,a fi de fata '' parintii elevilor si alti sateni, cu scopul de a cunoaste si ei ,,sporul '' realizat de scoala sateasca. Intre observatiile facute de revizor, cele mai multe aveau in vedere starea localurilor si atitudinea satenilor fata de scoala. El arata ca ,, mai toate scolile '', in privinta localurilor, erau intr-o ''stare mizerabila'' si ca ''in multe locuri'' satenii erau inca ''patrunsi de folosul invataturii''. In anul cand erau facute asemenea constatari, despre scoala din Ruptura se vorbea si cu privire la dansurile si premiile primite de elevii silitori. Aici institutorul superior Ion G. Ruptureanu, mai mult ca sigur originar din Ruptura, a oferit fiecarui scolar cate o carte. Spre sfarsitul secolului al IX-lea salariul invatatorului scolii atingea suma de 570 lei anual. Din aceasta suma 300 lei erau bani primiti efectiv, la care se adauga 48 lei scutire de dari fata de stat, 30 lei scutire fata de comuna, 192 lei scutire la claca si 2 kg in bucate (1 kg avea 35 duble).

Sanatatea si credinta

Situatia sanitara a satelor din zona Voloiac a constituit fara indoiala multa vreme aspectul cel mai vulnerabil al existentei locuitorilor de aici. In aceasta directie, au concurat mai multi factori: saracia cronica a acestor sate si a intregii zone, saracia tarii chiar si evolutia inceata a serviciilor sanitare sau, poate, impenetrabilitatea lor in domeniul rural, mentalitatile populatiei de aici, lipsa cadrelor de specialitate, izolarea satelor, etc. Toate aceste cauze au determinat o stare de ramanere in urma, care nici astazi nu poate fi considerata complet elucidata.

Progresele s-au facut incet, fiind parca impiedicata de un destin inscris in insasi fiinta oamenilor.

Nu se poate spune ca autoritatile au neglijat complet situatia sanitara a locuitorilor, dar au facut si ele cat au putut. Procesele -verbale de inspectie a primariilor, incheiate incepand cu anul 1908 de cand se pastreaza documentele Primariei Ruptura - evidentiaza grija pentru depistarea bolilor epidemice si a epizootiilor. La 4 august 1908, de pilda in Ruptura a fost identificat un caz de angina difterica la o fata din sat, careia i s-a incercat aplicarea unei inoculatii de ser preventiv, insa, cu toata insistenta,

s-a opus atat bolnava cat si familia ei. Opozitia a fost si mai mare la sugestia de a o duce la spital. In conditiile date, s-a dispus izolarea bolnavei si evitarea contactelor de catre vecini cu cei din familia ei. Pentru a se vedea calitatea personalului sanitar, vom adauga ca, in cele din urma, bolnava a fost transportata la spitalul din Strehaia, constatandu-se ca avea, de fapt, amigdalita flegmonoasa.

Cu alta ocazie, agentul sanitar al cercului Strehaia a constatat, la sesizarea moasei din Ruptura, existenta, in satele Cotoroia si Sperlesti, a 21 de cazuri de stomatita. Bolnavii au fost tratati cu purgative si li s-au dat instructiuni privind hrana.

S-a constatat ca una din cauzele bolilor de stomac, mai ales in satele mentionate, era apa ce curgea pe mijlocul satului si era infectata in tot cursul ei.

Dupa primul razboi mondial, autoritatile comunale au luat masuri pentru constructia de fantani. Toate satele comunei Ruptura au avut fantani amenajate pe terenuri achizitionate prin donatii sau prin vanzare-cumparare. De asemenea, cu ocazia inspectiilor sanitare, pe cat s-a putut, s-au dat instructiuni in legatura cu igiena si tratarea unor boli mai usoare si cu frecventa ridicata.

Un mare handicap a fost absenta totala a oricarui cadru medical cu pregatire de specialitate. In aceasta situatie, populatia de aici a fost arondata celor mai apropiate spitale din zona. Un chestionar din 1941, completat pentru satul Cotoroaia de Jos insa valabil si pentru satele din vecinatate, evidentia ca cel mai apropiat medic de sat se afla la 8 km., cea mai apropiata farmacie se afla la 18 km., cel mai apropiat spital la 12 km., cel mai apropiat medic veterinar la 12 km., cel mai apropiat agronom la 12 km. - toate aceste institutii si personal de specialitate aflandu-se in resedinta plasii , orasului Strehaia.

In conformitate cu Legislatia administrativa, in perioada interbelica s-au instituit regulamentele de edilitate si salubritate, care au urmarit impunerea unei anumite discipline din partea populatiei in materie de curatenie a gospodariilor si a satului. Din pacate, asemenea regulamente, de multe ori, au ramas litera moarta neurmarite in privinta aplicarii si lipsite de sanctiunile necesare pentru a le face eficiente.

N-a fost intamplator, deci, ca au aparut si epidemiile, lasand la o parte cazurile izolate constatate de agentii sanitari aflati la inspectie. Cel mai des s-au manifestat epidemiile de febra palustra, tuse convulsiva, prima cu o perioada de maxima extindere in anii 1936-1940. Dupa al doilea razboi, la sfarsitul deceniului al cincilea, rujeola a reaparut, fara sa cuprinda o masa de oameni mai mare, la Voloiac.

De asemenea, in 1938, pe fondul masurilor initiate de autoritatile sanitare, Primariile Ruptura si Voloiac au emis ordonante prin care obligau pe cei cu boli venerice sa se trateze. Absenta unor situatii cu privire la acesti bolnavi pare sa arate ca in raza celor doua comune nu existau asemenea bolnavi. Faptul este posibil, daca se ia in seama ca recensamantul din 1930, ca si documentele de arhiva, evidentiaza ca in satele pendinte de Ruptura si de Voloiac nu erau persoane divortate.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial s-a incercat, in conditii grele, sa se mentina o stare sanitara satisfacatoare. Inspectiile facute releva ca aspectele sanitare au constituit un capitol separat de atentie. De regula, s-a constatat ca starea de curatenie a comunei era satisfacatoare. In anumite momente, comuna n-a avut cantitatile necesare de var, petrol si ulei mineral pentru efectuarea deparazitarilor. Personalul de specialitate lipsea cu desavarsire. De pilda, se preciza, intr-un proces-verbal de inspectie ca ,,de agent veterinar nu se poate vorbi deoarece comuna un atare functionar n-a vazut". Din anul 1945, unele preocupari pe linie sanitara au fost trecute pe seama unui comitet sanitar, intemeiat la nivelul primariei, din functionari comunali, insa si acesta a ramas un organism formal.

Dupa razboi, in raza comunelor Ruptura si Voloiac au aparut, pentru prima oara in istoria lor, cateva institutii de profil. In anul 1951, in Lacu a fost infiintata o casa de nasteri, in casa familiei Tapardea-Bica, institutia deservita de o moasa permanenta, originara din Ruptura. In anul 1968 casa de nasteri a fost desfiintata. Dupa reorganizarea teritoriala din acelasi an, la Voloiac au fost construite un dispensar uman, in anul 1974, iar in anul urmator, un dispensar veterinar. Cazurile importante si problemele majore privind sanatatea s-au rezolvat si se rezolva si acum, asa cum s-a facut de zeci de ani, prin Spitalul Orasenesc Strehaia, aflat, din fericire, doar la 10 km. departare de centrul de comuna.

Actele de cultura si civilizatie, in sens modern, au patruns greu in satele avute in atentie. Ele au evoluat in stransa legatura cu starea locuitorilor si cu factorii, deja mentionati care au influentat si starea sanitara si celelalte laturi ale standardului lor de viata. Sunt de asemenea, factorii care au jucat un rol, de multe ori, negativ in aparitia si afirmarea scolii. Stiinta de carte fiind rara, mai ales pana la sfarsitul secolului al IX - lea, si faptele de cultura si nivelul de civilizatie - evident nu civilizatia in acceptia traditionala sau, poate, chiar si ea - au avut de suferit.

Este sugestiv, in acest sens, ca in chestionarul satelor din 1906 se mentioneaza ca in acel moment se aflau doar 7 persoane pe raza satelor Voloiacului abonate la publicatiile timpului. Este greu de spus ce reprezinta aceasta cifra la vremea respectiva, dar, oricum, poate este util sa spunem ca in alte sate situatia era mai buna.

Nu existau, de asemenea, asociatii sau societati cu caracter cultural, biblioteci satesti, in afara celor constituite pe langa scoli, si acelea - ne putem imagina - foarte modeste.

In acelasi chestionar se preciza ca singurele manifestari culturale desfasurate erau sezatorile improvizate de elevi , la care participau, insa si satenii.

Singurul asezamant de oarecare greutate a fost Banca Populara ,,Ruptura" infiintata in linia Hasetiana si care a deservit toate satele din zona, inclusiv cele pendinte de Voloiac.

Totodata, in perioada celui de-al doilea razboi mondial, pe langa primarii si in colaborare cu scoala, au functionat o cantina si un comitet de patronaj, care s-au ocupat de ajutorarea populatiei sarace.

Nici Ruptura si nici Voloiacul n-au avut, pana la 1944, camine culturale comunale. In anul 1943, in cele doua comune s-au constituit in acest sens, comitetele de initiativa, dar lucrurile n-au fost duse pana la capat din motive lesne de inteles.

O anumita revigorare a acestei activitati s-a inregistrat dupa razboi, cand au fost infiintate caminele culturale ale comunelor Ruptura si Voloiac. In anul 1962 s-a construit chiar si o cladire speciala pentru camin, la Voloiac, de 250 de locuri. Aici s-au putut organiza spectacole, actiuni culturale si, in general, toate activitatile circumscrise festivalului national ,,Cantarea Romaniei", dupa inaugurarea acestuia.

In aceasta perioada, au fost ridicate si alte dotari cu valori mai ales social-economica, asa cum au fost: magazinul satesc din Valea Buna, in 1965, magazinul universal din Ruptura, in 1972, o moara comunala, in 1973 si inca un magazin universal, in Voloiac, in 1976. Totodata, in 1970, a fost introdusa reteaua electrica comunala.

Miscarea sportiva, completamente absenta pana in anii socialismului, s-a dezvoltat, in special, in randurile scolarilor. Astfel, la Voloiac s-a inchegat o echipa de oina, a scolii generale, care din 1977 incoace n-a lipsit de la finalele pe tara ale acestei discipline sportive.

Institutia de veche si populara traditie si specific national, biserica, este atestata documentar in satele comunei Voloiac de la sfarsitul secolului al XVIII -lea. Fara indoiala, insa, existenta ei s-a confruntat cu insasi viata comunitatilor umane din aceste sate, de la constituirea lor aici, fara ca biserica sa apara, din pacate, in documente.

Dupa informatiile documentare si bibliografice cunoscute pana astazi, cel mai vechi asezamant religios din zona pare sa fie biserica din Lacu, a carei aparitie traditia o situeaza in anul 1701. Se pare ca ea ar fi fost in partea de N-E a satului, in zona gospodariei de astazi a lui Nae Croitoru (Masa). In mod sigur biserica era din lemn, fiind reconstruita, tot din lemn, in 1808, iar apoi renovata, in 1830, de locuitorii satului. In anul 1926, a fost reconstruita din caramida pe locul, sau in apropierea locului, unde se afla cea din lemn.

Din secolul al XVIII-lea, este atestata documentar si biserica din Ruptura. Ea apare in documente, sub hramul Sf. Dumitru, in anii 1790, 1802 si 1816, fiind construita, probabil, de Tudor Capitan, Matei mare capitan sau Dimitrie capitan. La 1882, biserica era inca din lemn, in traditia ortodoxa, in plan triconic, acoperita cu tabla. Alaturi se afla clopotnita, tot din lemn, acoperita cu tabla, avand clopot din bronz. In acest an, biserica a primit prin donatie, fara acte, de la Barbu Ruptureanu, un teren de 1156 mp., evaluat la 2000 lei, in 1939, situat in partea de rasarit a comunei si vecin in toate partile cu proprietatea lui V.N. Ruptureanu. La rasarit de biserica, fusese plasat cimitirul satului. In anul 1937 in inventarul bisericii, figurau, intre altele: doua evanghelii, doua liturghii, doua octoiluri, o cazanie, un apostol ,,vechi", un triod, 12 mineie, doua policandre, un ceaslov mare, un potir, doua sfesnice mari de lemn, sase sfesnice mici, un sfesnic de alama, o cadelnita, un policandru cu sase lumini, un steag, o masa acoperita cu panza si prosop, doua strane de lemn, un tetrapod, un jet, opt candele si alte obiecte de mai mica importanta folosite la savarsirea cultului. In total averea bisericii era apreciata la suma de 132.057 lei, din care mobila 108.000 lei, mobila veche.

Biserica din Voloiac dateaza din primul deceniu al secolului al XIX-lea. Constructia ei a fost inceputa de boierul Mihai Iavoranul si a fost terminata de fiii sai si de familia Enescu. Cum am mai spus, aici si-a aflat odihna vesnica capitanul Iancu Enescu, la moartea sa, in 1836, dupa o viata agitata si cu momente de cumpana. In comparatie cu monumentele de cult din zona, biserica din Voloiac este cea mai impunatoare, fiind trecuta, dupa primul razboi mondial, pe lista monumentelor istorice. In 1941 cand s-a zvonit ca Voloiacul va fi trecut, administrativ, de comuna Ruptura, in memoriul de protest adresat de locuitorii Voloiacului prefecturii judetului, existenta bisericii ca monument istoric a fost argument de baza in cererea ca Voloiacul sa ramana comuna de sine statatoare.

Cat priveste celelalte sate, biserica a mai avut si Valea Buna, din anul 1816, insa, alte stiri despre ea nu avem.

De asemenea, si Cotoroia si-a avut biserica sa, a carei intemeiere n-o putem fixa cu exactitate. Din formularul-chestionar privind bunurile imobiliare din Vechiul Regat si Basarabia, apartinand comunelor, tinuturilor si statului, document completat de administratiile comunale in anul 1939, rezulta ca biserica din Cotoroaia era, in acest an, proprietara unui teren situat in satul Cotoroaia de Sus, in suprafata de 3 ha.:terenul provenea din improprietarirea de la ceea ce inseamna ca biserica putea sa fie mai veche decat jumatatea secolului trecut. In acelasi document, se mai preciza ca satul avea biserica din caramida si beton, construita in 1881, evaluata la suma de 510.435 lei. Sub aspect arhitectonic biserica se inscria in linia traditionala. Pe terenul bisericii se mai aflau construite scoala comunala si un grajd comunal, ambele imprejmuite ca si curtea bisericii, cu uluca. In anul 1937, in inventarul bisericii din Cotoroaia figurau: un chivot, doua cruci de metal, doua sfesnice de metal, doua mese de brad, doua strane, o botezatoare de arama, un clopot mare, un iconostas, un clopot mare, doua policandre de alama, o icoana, 12 mineie, o evanghelie, un apostol, o psaltire, un ceaslov, o cazanie, un liturghier, un penticostar, un triad, cimitirul in suprafata de 2500 mp' situat la rasarit de biserica si alte obiecte necesare savarsirii slujbelor. Averea totala a bisericii era de 478.000 lei, din care avere imobila 345.430 lei, iar avere mobila 138.570 lei.

Sub aspectul credintei, populatia satelor Voloiacului de astazi a fost, din vechime, crestina otodoxa. Putinele in formatii identificate in documentele administrative de arhiva, precum si in datele publicate cu ocazia recensamantului populatiei din decembrie 1930, nu lasa sa intrevada existenta, pana la al doilea razboi mondial, a vreunei secte religioase. Aparitia acestora s-a produs mai ales in ultimul deceniu, fara a atinge insa o cuprindere deosebita. Populatia, fiind usor imbatranita, a receptat in limite reduse fenomenul sectelor, ramanand consecventa credintei traditionale.

In ultimii 5 ani, sub efectul revigorarii actiunii bisericii si al redobandirii, la nivel general, a unora din atributele sale de alta data, si in satele comunei Voloiac se inregistreaza o redesteptare a interesului si a sentimentului de apropiere fata de biserica insa, dupa opinia mea, este prematur, deocamdata, sa ne pronuntam asupra sinceritatii si asupra profunzimii fenomenului.

B I B L I O G R A F I E

ARHIVE :

Arhivele Statului Drobeta Turnu Severin fondurile :

Consiliul Popular al Comunei Voloiac

Sfatul popular al Comunei Ruptura

Sfatul Popular al Raionului Strehaia

Subocarmuirea Plasii Motru

Scoala Primara Voloiac

Tribunalul Judetului Mehedinti

Istoria invatamantului din Romania. Compendiu,1971, Bucuresti, Editura Didactica Si Pedagogica

Pajura C., Istoria scoalei primare Mehedintene, 1940, Turnu Severin,

Protopopescu ,C.A.,Protopopescu,Victoria C.,Satul Lacu-File de cronica

In "Mehedinti -Cultura si Civilizatie", vol.IV, 1982,Drobeta Turnu Severin.

Andrei ,Nicolae,Parnuta, Gh. Istoria invatamantului din Oltenia Vol.II, 1981,Craiova,Scrisul Romanesc.