Redefinirea criteriilor de evaluare a teoriilor stiintifice

Redefinirea criteriilor de evaluare a teoriilor stiintifice

Privind istoria stiintei ca o succesiune de paradigme marcata de momente de continuitate in cadrul stiintei normale si de discontinuitate in cazul revolutiilor stiintifice, Th Kuhn atribuie conceptului de paradigma anumite conotatii sociale , valorice sau de convingeri impartasite de membrii unei comunitati stiintifice date. Prin aceasta,el incearca o depasire a contradictei dintre valorile si criteriile atemporale ale epistemologiei si cele care asigura consensul tacit al grupului disiplinar pe calea reconsiderarii unor teorii ale stiintei.Mai exact,este vorba de intelegerea unor aspecte ce vizeaza comportamentul oamenilor de stiinta fata de noutatile teoretice si faptice pe care filosofii stiintei le califica,pur si simplu, abateri de la normele ce definesc cercetarea stiintifica autentica.

Preocupat de procesul prin care o mare teorie sau o paradigma sunt inlocuite, Kuhn sugereaza o lista a caracteristicilor unei bune teorii stiintifice pe care , sustine el , le vor accepta adeptii tuturor paradigmelor.Este interesant de observat ca el introduce , in afara argumentelor epistemologice si o serie de elemente de ordin sociologic ce rezulta din modul in care comunitatea stiintifica concepe paradigma si valorile din cadrul acesteia.Dupa Kuhn(1982,p.361-362), baza de discutie pentru alegerea unei teorii cuprinde urmatoarele cinci criterii fundamentale :

O teorie trebuie sa fie precisa , adica in cadrul domeniului sau , consecintele ce pot fi deduse din ea ar trebui sa fie in concordanta probata cu rezultatele experimentelor si observatiilor existente.

O teorie trebuie sa fie consistenta nu numai din punct de vedere intern sau cu sine insasi,ci si cu alte teorii acceptate,aplicabile la aspecte correlate ale naturii.

Teoria trebuie sa aiba o sfera larga de aplicabilitate;principial,consecintele teoriei ar trebui extinse mult dincolo de observatiile particulare,de legile sau subteoriile pentru care fusese destinata initial sa le explice.

O teorie ar trebui sa fie simpla, ordonand fenomene care, in absenta ei, ar fi individual iyolate si, ca multime,confuse;

O teorie trebuie sa fie fructuoasa pentru cautarile noii cercetari; ea ar trebui sa includa noile fenomene sau relatiile anterior neremarcate, printre cele deja cunoscute.

Kuhn preconizeaza ca aceste criterii pot fi folosite in practica stiintifica pentru ca sunt in general acceptate de comunitatea oamenilor de stiinta. Tot el atrage atentia ca aceste criterii nu sunt fundamentate pentru ca nu exista nici o cale logica pentru a le justifica.

Daca aceste criterii nu sunt justificate, faptul ca ele sunt folosite,inseamna doar ca exista un pattern al deciziilor si nu ca deciziile sunt intemeiate."In acest sens,este probabil ca Th.Khun sa fi ajuns la pozitia sa non-rationala,spune Newton-Smith, printr-o reactie disproportionata la afirmatia frecvent facuta ca nu exista algoritm pentru alegerea teoriei, ca nu exista nici o regula de descoperit care sa faca posibil, prin aplicare mecanica, un raspuns definit intr-un timp infinit la intrebarea, care teorie din alte cateva, o preferam "(1994, p.148).De altfel, in reflectiile sale despre obiectivitate, evaluare si alegerea teoriei, Kuhn insusi recunoaste ca experienta oamenilor de stiinta nu are o justificare logica pentru valorile pe care ei le sustin si ca astfel de valori sunt, in parte, invatate din experienta respectiva si evolueaza odata cu ea.

In contextul acelorasi preocupari,Kuhn incearca sa formuleze un raspuns la intrebarea,daca exista progres in cunoasterea stiintifica si daca, din acest punct de vedere, revolutiile stiintifice constituie un progres.In cercetarea normala progresul este indiscutabil atata timp cat membrii comunitatii stiintifice sunt de acord asupra fundamentelor unei discipline.

Progresul cunoasterii prin revolutii stiintifice pune problema unor criterii,in raport cu care putem inregistra evolutii in procesul trecerii de la o paradigma la alta.Desi admite ideea de progres,Kuhn considera ca in urma unei revolutii stiintifice lista problemelor pe care stiinta trebuie sa le rezolve nu va inceta sa creasca. El manifesta insa retineri fata de evaluarea progresului in raport cu o limita ideala spre care tinde o stiinta anume. Kuhn califica o asemenea conceptie despre progres ca fiind, mai degraba, teleologica. Cu toate acestea, el refuza sa se considere un relativist, notand ca este posibil sa ajungem la o baza obiectiva de evaluare a progresului.

Principial vorbind, daca teoriile actuale sunt superioare celor pe care le-am inlocuit, inseamna ca ele reusesc sa rezolve mai multe probleme si sa explice un numar mai mare de fenomene sau sa realizeze predictii mai precise. Kuhn adimte ca, progresul stiintific n-ar putea fi conceput ca proces de apropiere de un " adevar" preexistent, datorita dependentei acestuia de limbaje si contexte istorice. O asemenea conceptie reiese clar si din modul in care formuleaza termeni precum : paradigma, exemple comune, cunoastere tacita, cercetare normala, anomalie, ruptura de comunicatie, conversiune, incomensurabilitate etc. marcati de o pronuntata conotatie psihologica si sociologica.

Caracterul oarecum vag al acestor notiuni, lipsa de precizie si claritate a reconstructiei istorice propusa de Th. Kuhn, ca si seria de concesii facute relativismului explica, intre altele, critica din partea lui Popper si a discipolilor sai, dar si din partea reprezentilor curentului istorist din teoria stiintei, care pun la indoiala posibilitatea de generalizare a modelului sau si lipsa concordantei acestuia cu istoria reala a stiintei.Este apoi de observat ca relativismul sau cognitiv a fost criticat atat de epistemologi, care i-au reprosat introducerea in explicarea stiintei a unor factori asa zisi " irationali", cat si de sociologi care i-au reprosat ca nu a dezvoltat suficient analiza sociologica a cunoasterii stiintifice. Pe de alta parte, reiese ca dincolo de exagerari, constructia reala a stiintei este dirijata si de alti factori decat cei degajati de reconstructiile traditionale ale stiintei, fapt ce situeaza teoria lui Kuhn in zona unui rationalism moderat sau temperat (cf. Newton-Smith, 1994).

De buna seama discutiile si controversele in legatura cu cercetarile lui Thomas Kuhn nu s-au epuizat si, in nici un caz, nu au clarificat toate implicatiile in mod temeinic. De exemplu, in cazul a doua teorii competitive, To cea veche si T1 cea noua, To era de fapt inconjurata de contraexemplele pe toata perioada functionarii ei, iar la inceputul functionarii teoriei T1,contraexemplele apasa asupra ei si mai tare. De asemenea,cercetarile istoriografice arata ca teoria T1 nu inglobeaza toate faptele pe care To le-a inglobat, fiecare paradigma avand setul ei de fapte specifice.In aceste conditii, teoria lui Kuhn duce atat la negarea posibilitatilor de testare obiectiva a paradigmelor datorita neexistentei unei baze experimentale cu care teoria sa fie confundata , cat si la negarea selectiei teoriilor stiintifice pe temeiul unei cresteri in continut empiric.

Concluyia principala ce se poate desprinde din demersul sau este ca , unitatea "interna" a stiintei si istoria "externa" a cunoasterii stiintifice nu se pot realiza decat din perspectiva abordarii, in acelasi timp,logice si sociologice a acestui proces complex si, nu de putine ori , contradictoriu.Prin urmare, putem admite ca in cauterea unor criterii obiective de evaluare a cunoasterii stiintifice trebuie avute in vedere acele componente socio-culturale ale dezvoltarii ei , care, sub aspectul valorilor, intra in actele de acceptare a teoriilor. In cele din urma, fara aceste componente, logica latenta a dezvoltarii stiintei, precum si corelatia dintre conditionarea "interna" si cea "externa" a dezvoltarii ei nu pot fi pe deplin intelese.