Scoala fiziocrata

Scoala fiziocrata

Istoria gandirii economice desemneaza prin termenul scoala fiziocrata un grup de ganditori iluministi francezi, aparut in preajma anului 1760, grupati in jurul figurii reprezentative a lui Francois Quesnay (1694-1774), medicul personal al regelui Frantei, Ludovic al XV-lea. Etimologic, termenul fiziocrat provine din alaturarea a doua cuvinte de origine greaca phsis tradus insemnand natura si, respectiv, kràtos care inseamna putere, prin urmare termenul fiziocratie poate fi interpretat drept puterea naturii. Acest termen nu a fost ales la intamplare, el a fost inventat de catre Pierre Samuel Dupont de Nemours[1] 1739-1817) avand rolul de desemna opozitia fiziocratilor fata de ideile promovate de sistemul mercantilist care supralicitau rolul industriei si comertului neglijand, intr-o mare masura, importanta pamantului, sau a naturii in general, la dezvoltarea economica.

Scoala fiziocrata poate fi caracterizata apeland la o serie de caracteristici specifice dintre care enumeram:

• Opozitia fata de conceptia mercantilista conform careia industria si comertul sunt principalele ramuri ce contribuie la dezvoltarea economica a statului. In viziunea fiziocratilor, natura si in primul rand pamantul reprezinta principala forta productiva a unei economii, mai mult decat atat, adeptii fiziocratiei sustin ca numai activitatea ce implica utilizarea pamantului este singura activitate ce poate asigura obtinerea produsului net.

• Credinta in capacitatea de autoreglare si de functionare corecta a pietei fara interventii externe. Fiziocratii considerau ca ordinea pietei este o ordine providentiala asigurata de divinitate si ca orice interventie din exterior si mai ales din partea statului va avea ca efect dereglarea acestei ordini bine determinate. Ordinea naturala a pietei este o ordine superioara celei sociale deoarece, in viziunea fiziocratilor, prima rezulta prin manifestarea divinitatii in timp ce a doua este rezultatul interventiei umane. Adeptilor scolii fiziocrate li se atribuie de altfel si sintagma laissez-faire[2] devenita celebra de-a lungul istoriei gandirii economice, in acest mod ei incercand sa promoveze un sistem economic liber ce are capacitatea sa functioneze de la sine nefiind astfel necesara interventia guvernamentala in scopul reglarii eventualelor dezechilibre. In acest fel, gandirea fiziocrata se afla in opozitie totala cu mercantilismul ce promova interventia directa a statului in activitatea economica.

Unul dintre cei mai de seama fiziocrati ce a incercat sa aplice teoria fiziocrata in practica economica a fost Anne-Robert-Jacques Turgot (1727-1781), ministru de finante (controleur general) al regelui Ludovic al XVI-lea in perioada 1774-1776. In calitatea pe care o detinea Turgot a incercat sa revigoreze sistemul economic francez promovand legi care aveau drept scop liberalizarea economiei. Printre masurile aplicate de Turgot pot fi enumerate:

Eliminarea sistemului de munca gratuita in folosul statului (denumit corvee)

Desfiintarea sistemului de bresle

Eliminarea unor taxe si tarifuri

Introducerea impozitului unic (una din masurile favorite ale fiziocratilor) asupra proprietarilor de terenuri

Masurile promovate de Turgot l-au facut pe acesta extrem de impopular in randul celor ce aveau capacitate de decizie in cadrul statului (in principal nobili si proprietari de terenuri) drept pentru care acesta a fost demis din functia pe care o detinea iar mare parte din masurile sale au fost retractate.

• Viziunea de ansamblu asupra sistemului economic. Fiziocratii percep activitatea economica sub forma unui circuit in care au loc activitati de productie, consum si schimb, activitati ce determina aparitia unor fluxuri circulare de bunuri si, respectiv, monetare. Francois Quesnay, unul dintre reprezentantii de seama ai scolii fiziocrate, este, de altfel, primul economist[3] ce incearca sa sistematizeze printr-o reprezentare schematica activitatea economica. In acest sens Quesnay publica Le Tableau conomique (Tabloul economic) lucrare aparuta in trei editii in anii 1758, 1759, 1760 (in lucrarea lui Victor de Riqueti, Marquis de Mirabeau, L'ami des hommes, ou Trait de la population (Prietenii oamenilor, sau Tratat asupra populatiei -t.a) partea a VI-a ). Scopului Tabloului economic (prezentat in anexa) este acela de a reprezenta sintetic activitatile ce au loc in cadrul unei economii. In functie de activitatea economica pe care o desfasoara, Quesnay distinge trei mari clase de agenti economici: clasa proprietarilor (detinatori de terenuri, suverani, stipenditari); clasa productiva (fermieri si muncitori agricoli) si clasa sterila (mestesugari si comercianti). Analizand relatiile de productie si de schimb dintre cele trei clase Quesnay ajunge la concluzia ca singura clasa ce este capabila sa obtina produs net este cea a cultivatorilor de terenuri, adica clasa proprietarilor.

ANEXA

Tabloul economic al lui Quesnay

Quesnay distinge trei categorii de agenti economici:

I.            Clasa proprietarilor:

a.       Nobili

b.      Suveran

c.       Proprietari de terenuri

d.      Stipenditari (colectori de taxe)

II.         Clasa productiva:

a.       Fermieri. Acestia joaca rolul de intreprinzatori agricoli - angajeaza factori de productie, vand productia obtinuta, platesc renta proprietarilor de pamant

b.      Muncitori agricoli - isi ofera capacitatea de a munci fermierilor

III.       Clasa sterila:

a.       Mestesugari (industriasi) - produc bunuri industriale

b.      Comercianti - sunt considerati de Quesnay ca provenind din exterior, nu produc in tara respectiva, ei doar participa la schimburi

EXEMPLU

Consumul

Pentru a putea supravietui si a-si desfasura activitatea agentii economici trebuie sa consume anual, in folosul lor personal, doua categorii de bunuri:

• Bunuri agricole - produse de fermieri
• Bunuri industriale - produse de mestesugari

dupa cum urmeaza:

Nobilii, suveranul proprietarii de pamant, stipenditarii consuma anual:

300 unitati bunuri agricole (u.b.a)

300 unitati bunuri industriale (u. b. i)

Total: 300 u.b.a + 300 u.b.i

Fermierii consuma anual:

150 unitati bunuri agricole (u.b.a)

150 unitati bunuri industriale (u. b. i)

Total: 150 u.b.a + 150 u.b.i

Muncitorii agricoli consuma anual:

150 unitati bunuri agricole (u.b.a)

150 unitati bunuri industriale (u. b. i)

Total: 150 u.b.a + 150 u.b.i

Mestesugarii consuma anual:

150 unitati bunuri agricole (u.b.a)

150 unitati bunuri industriale (u. b. i)

Total: 150 u.b.a + 150 u.b.i

Comerciantii consuma anual in tara respectiva

150 unitati bunuri agricole (u.b.a)

Total: 150 u.b.a

Productia

Cei ce produc in cadrul sistemului economic imaginat de Quesnay sunt intreprinzatorii agricoli si cei industriali, cu alte cuvinte:

Fermierii care pentru a putea produce 1500 unitati bunuri agricole (u.b.a) consuma anual:

300 unitati bunuri agricole (u.b.a) sub forma de stocuri provenite din anul anterior dar care trebuie refacut anual fiind necesar pentru asigurarea semintelor si a hranei pentru animale

150 unitati bunuri agricole (u. b. a) sub forma de salariu in natura acordat muncitorilor agricoli

Total: 300 u.b.a + 150 u.b.a

Mestesugarii care pentru a putea produce 750 unitati bunuri industriale (u.b.i) consuma anual:

300 unitati bunuri agricole (u.b.a) sub forma de materii prime

150 unitati bunuri provenite din import (u. b. imp) sub forma de capital circulant

Total: 300 u.b.a + 150 u.b.imp

Prin conventie se presupune ca o unitate bun agricol (1 uba) este egala cu o unitate bun industrial (1 ubi) si ambele valoreaza o unitate monetara (1 um). De asemenea o unitate bun din import valoreaza tot o unitate monetara (1 um).

Fluxul bunurilor

150 ubimp

In momentul realizarii productiei atat fermierul cat si mestesugarul retin o parte din volumul produsului pentru a-si satisface propriile trebuinte (fermierul retine 600 uba astfel : 150 uba pentru consum personal; 150 uba sub forma de salariu in natura platit muncitorului agricol; 300 uba pentru a reface stocul, mestesugarul retine 150 ubi pentru consumul personal) iar productia ramasa este vanduta prin intermediul pietei.

Fluxul monetar

150 um

In urma vanzarii productiei obtinute si a efectuarii cheltuielilor necesare se observa ca numai fermierul obtine un vrnit mai mare decat cheltuielile, ceea ce Quesnay a denumit produit net (produs net). Numai ca, in cele din urma, acest venit net nu ramane in posesia fermierului si este redistribuit, prin intermediul rentei catre proprietari.