Boala splinei marmorate a fazanilor

(Marble spleen disease of pheasants - engl., Marmormilzkrankheit des Fasans - germ.,

La maladie de la rate marbr e - fr.)

Boala splinei marmorate a fazanilor (BSMF) este o boala infectocontagioasa virotica a fazanilor, manifestata clinic prin simptome necaracteristice, iar morfopatologic prin congestie, edem pulmonar si splenomegalie cu aspect marmorat.

Boala a fost descrisa pentru prima data, in anul 1966 in crescatorii de fazani, in Italia, de catre Mandelli si col., ulterior a fost semnalata si in alte parti ale lumii, cum ar fi SUA, Canada, Australia si in multe alte tari din Europa (11), inclusiv in Romania. Boala produce pierderi prin mortalitate si tararea efectivului.

Etiologie

Agentul etiologic al BSMF face parte din aceeasi specie virala cu agentul enteritei hemoragice virale a curcilor, respectiv Turkey adenovirus A tip 3, de care poate fi deosebit antigenic numai cu ajutorul anticorpilor monoclonali. Mai este cunoscut si sub numele de Adenovirusul 1 al fazanilor.

Se cultiva pe culturi celulare splenice de curca, fara a produce efect citopatic. Cultivarea se mai poate face pe celule limfoblastoide B de curca, infectate in prealabil cu virusul bolii lui Marek si pe culturi celulare preparate din leucocite recoltate din sangele periferic de la curcile SPF (13).

Virusul are o rezistenta remarcabila la factorii fizico-chimici din mediu, ceea ce-i permite sa reziste de la un an la altul in crescatoriile de fazani.

Caractere epidemiologice

Sunt receptivi fazanii de crescatorie, receptivitatea cea mai mare avand-o fazanii cu varsta cuprinsa intre 3-8 luni. Boala a putut sa fie reprodusa experimental si la fazanii adulti.

Sursele de infectie sunt reprezentate de pasarile bolnave, care elimina virusul prin jetaj si fecale. Pasarile trecute prin boala elimina virusul prin oua. Boala se transmite vertical prin oua si orizontal, pe cale digestiva si respiratorie.

Boala evolueaza endemic cu o morbiditate ce poate ajunge la 100%, incidenta maxima fiind in lunile august-septembrie. In timp, boala dispare de la sine, avand tendinta sa reapara in anul urmator, in aceeasi perioada.

Studiind cauzele mortii la fazanii adulti in intervalul 1995-1997, Pennycott, constata ca boala splinei marmorate a fost diagnosticata in putine situatii, mai mult de jumatate din pierderile de la fazani datorandu-se traumelor aparatului reproducator sau problemelor asociate cu reproductia (53).

Tabloul clinic

Dupa o perioada de incubatie de 2-3 luni, uneori mai lunga, boala poate sa evolueze supraacut, fara simptome clinice, pasarile fiind gasite moarte in voliere. In evolutia clinica se constata ca fazanii sunt abatuti, somnolenti, prezinta dispnee si mor prin asfixie. Procentul de mortalitatea este maxim in a patra si a cincia zi de boala, iar dupa 14-15 zile de evolutie, boala inceteaza. In final pierderile se situeaza intre 3-15%, uneori chiar mai mult, daca intervin factorii de stres.

Aproximativ 50% din fazanii din efectivul infectat fac forme asimptomatice, care duc insa la tarare, scaderea in greutate, urmata de instalarea unei imunitati solide.

Tabloul morfopatologic

Leziunea patognomonica este situata in splina, aceasta este marita in volum de 2-4 ori, are aspect marmorat, prezentand zone de necroza albicioase, alternand cu zone de tesut normal (75). Leziunea splenica este marcanta in intervalul 6-10 zile din momentul infectiei (26).

Pulmonii sunt congestionati si edematiati. Ficatul si rinichii sunt distrofici (75). Cordul poate sa prezinte pe suprafata petesii.

Histopatologic, in splina se constata focare de necroza si incluzii intranucleare in celulele reticulare splenice. Celuele reticuloendoteliale sunt hiperplaziate.

Diagnostic

Boala se suspicioneaza in baza datelor epidemiologice (sezon, varsta), a semnelor clinice si mai ales a leziunilor.

Pentru confirmare se recurge la examenul histopatologic. Virusul poate fi identificat prin tehnica de imunodifuzie in gel de agar, cu ser specific antiadenovirus. Ca antigen se foloseste extractul salin din splina.

Profilaxie

Profilaxia generala se bazeaza pe respectarea tehnologiilor de crestere la fazani, evitarea factorilor de stres etc.

Imunoprofilaxia consta in utilizarea de vaccinuri care contin tulpini total avirulente de virus, sau tulpini atenuate (72). Vaccinul se recomanda a fi administrat la tot efectivul, in apa de baut, la varsta de 5-6 saptamani, pentru ca fazanii sa poata beneficia de anticorpi pe perioada de maxima receptivitate. Se considera ca fazanii astfel imunizati sunt protejati pentru toata viata.

Combatere

Teoretic, la fazanii clinic sanatosi din efectivele imbolnavite s-ar putea administra cu rezultate bune ser de convalescent, dar masura este greu de pus in practica.

In focar se recomanda un tratament colectiv cu antibiotice sau chimioterapice, in apa sau in furaje pentru prevenirea complicatiilor bacteriene secundare, data fiind actiunea imunosupresoare a virusului.