DERMATITA NODULARA VIRALA

DERMATITA NODULARA VIRALA

(Dermatitis Nodularis - lat., Lumpy Skin Disease - engl., Dermatose Nodulaire des Bovides - fr

Dermatita nodulara virala (DNV) este o boala infectioasa specifica bovinelor, caracterizata prin febra, eruptie cutanata si limfadenita, cu evolutie in general benigna la animalele adulte, dar grava la tineret.

Istoric

DNV a fost descrisa pentru prima data de McDonald si Morris in sudul Africii, in anul 1931, sub numele de pseudourticarie. In anul 1945 Le Roux a descris-o sub numele de lumpy skin disease (boala nodulara a pielii).

In legatura cu numele bolii, de-a lungul timpului s-au manifestat serioase neconcordante in literatura de specialitate din diverse tari, ceea ce a creat posibilitatea unor confuzii.

In literatura de specialitate de limba franceza aceasta boala a fost si este cunoscuta sub numele de dermatose nodulaire contagieuse sau dermatose nodulaire des bovides sau maladie nodulaire cutanee des bovides (57). In literatura de limba germana a fost denumita initial knopvelsiekte sau hautknotenkrankheit (38), dar apoi s-a adoptat denumirea englezeasca a bolii de lumpy skin disease (3).

In literatura de specialitate din limba romana a fost descrisa cand sub numele de dermatita nodulara (4, 13) sau de dermatoza nodulara contagioasa (70), sub influenta literaturii franceze, cand sub numele de dermatita nodulara virala (32, 60), intr-o traducere aproximativa a denumirii din limba engleza, in incercarea de a evita confuzia cu boala descrisa sub numele de dermatita nodulara (27) cu etiologie probabil micobacteriana.

Avand in vedere ca in prezent aceasta boala este cunoscuta aproape pretutindeni in lume sub numele de lumpy skin disease, inclusiv in toate documentele tehnice ale OIE, dar si posibilitatea confuziei cu dermatitele de alte etiologii, probabil ca ar fi preferabila denumirea adoptata in titlul acestei prezentari, daca nu chiar adoptarea denumirii din limba engleza, ca atare, asa cum o gasim      si in literatura germana.

Raspandire si importanta

Multa vreme cantonata in cateva tari din sudul Africii, DNV este astazi extinsa spre nord, pana la nisipurile sahariene, exceptand doar cateva tari africane. Cele mai recente tari afectate de DNV au fost Kuweitul, in 1986, Egiptul in 1988, Israelul in 1989, Mauratius, Mozambic si Senegal in 2001, unele dintre acestea redevenind apoi indemne, ca urmare a masurilor drastice de combatere care au fost intreprinse (20, 71).

DNV este considerata una dintre cele mai importante boli infectioase ale animalelor, aflata permanent sub observatia OIE, care a inclus-o in Lista A, printre cele mai atent supravegheate 15 boli ale animalelor.

Prezenta bolii intr-un efectiv determina pierderi economice concretizate in principal prin mortalitate la tineret, pierdere in greutate, scaderea productiei de lapte, deprecierea pieilor, predispunerea la alte imbolnaviri, infertilitate, avorturi etc.

Etiologie

Agentul etiologic al DNV este un virus din fam. Poxviridae, genul Capripoxvirus. Prototipul virusurilor recunoscute ca agenti etiologici ai DNV sunt virusurile de tip Neesling. Acestea sunt virusuri de dimensiuni mari, de 170-260/300-450 nm, care se cultiva pe membrana corioalantoida a embrionilor de gaina sau pe diferite tipuri de culturi celulare, producand efect citopatic si incluzii intracitoplasmatice oxifile. Nu prezinta pluraritate antigenica si sunt foarte strans inrudite antigenic cu virusul variolei ovine, de care nici nu pot fi deosebite prin testele serologice obisnuite (20).

Sunt virusuri foarte rezistente la actiunea agentilor fizici si chimici. Temperatura de 55C le distruge in doua ore, iar cea de 65C in 30 min. Mediul intens alcalin sau intens acid le distruge. De asemenea, le distruge formolul 1%, eterul 20%, fenolul 2% si unii detergenti (71). Au o rezistenta remarcabila in mediul ambiant. In tesuturile cutanate necrozate si uscate rezista cel putin 33 de zile (20).

Inoculate experimental la bovine, virusurile de tip Neethling produc leziuni cutanate nodulare, fara tendinta de generalizare, care se elimina in timp.

Caractere epidemiologice

Sunt receptive la infectia naturala taurinele, zebu si bubalinele domestice. Antilopele Oryx si Impala sunt sensibile la infectia experimentala dar rolul lor, ca si al altor biongulate, in epidemiologia bolii, ca posibil rezervor de virus, nu a fost demonstrat. Cert este ca nu au fost inregistrate cazuri clinice la aceste specii in decursul epidemiilor care au afectat taurinele (20). Omul nu este receptiv.

Cele mai sensibile sunt rasele cu constitutie fina, femelele lactante si tineretul, in special exemplarele subnutrite.

Sursele de infectie si caile de transmitere sunt numai partial cunoscute. Un anumit consens exista in recunoasterea rolului de agenti transmitatori unor specii de insecte hematofage. Dar boala apare si in celelalte sezoane, cand acestea lipsesc si cand transmiterea se face, probabil, prin intermediul surselor secundare de infectie, contaminate cu saliva, cruste, secretii, sau alte materiale virulente provenite de la animalele bolnave. Nu a fost identificat un anumit vector animat, de prezenta caruia sa fie legata aparitia si difuzarea bolii, dar, pe baza observatiilor epidemiologice, un posibil rol mai insemnat se atribuie unor specii de tantari, din genurile Culex si Aedes si de muste, din genurile Stomoxys si Biomyia. Tot pe baza unor asemenea observatii se considera ca, contactul direct dintre animale joaca un rol minor in difuzarea bolii (20, 71).

Au existat focare de DNV in care sursa de infectie nu a putut fi deloc identificata.

Dinamica epidemiilor de DNV este variabila. Uneori evolueaza ca o veritabila epidemie, cu mare putere de difuzare, alteori insa difuzeaza lent, cu imbolnaviri sporadice.

Tabloul clinic

Perioada de incubatie este de 1-5 saptamani in infectia naturala si de 1-3 saptamani in cazul infectiei experimentale.

Tabloul clinic al bolii variaza intre evolutii inaparente si evolutii foarte grave, cu mers acut, subacut sau cronic.

La debutul bolii se instaleaza febra, anorexia, salivatia si jetajul, la care se adauga, dupa 48 de ore, eruptia cutanata nodulara pe bot, gat, periocular, piept, coapse ca si pe restul corpului, dar si pe mucoasa nazala si bucala. Nodulii sunt durerosi, duri la palpare, circumscrisi, cu diametrul de 0,2-5 cm, situati profund in grosimea pielii si extinzandu-se pana in derm, tesutul subcutanat si chiar pana in muschi, iar pe sectiune sunt slaninosi, de culoare galbuie. Aparitia nodulilor este insotita de regula de o limfonodita regionala pronuntata si persistenta.

Adesea nodulii se necrozeaza si continutul lor se elimina in timp de 7-8 zile, lasand in loc leziuni crateriforme, care se vindeca in timp de 20-90 de zile.

La locul leziunilor vindecate raman cicatrici persistente. La animalele adulte terminarea bolii este vindecarea, in aproape toate cazurile, mortalitatea nedepasind 1-2 % dar, la tineret, evolutia este mai grava, uneori chiar foarte grava. Au fost observate focare in care s-a inregistrat o frecventa foarte ridicata a cazurilor cu evolutie maligna, cu eruptie masiva atat pe piele cat si pe mucoase, cu edeme subcutanate intinse si cu complicatii secundare bacteriene, in care mortalitatea a atins 75% din animalele imbolnavite. In astfel de cazuri se pot inregistra si alte manifestari ca: schiopaturi, din cauza inflamatiei tendoanelor, sinoviilor si tecilor vaginale, sau a edemelor articulare, precum si mamite, avorturi, endometrite postavortive, sterilitate, diverse manifestari aleatorii cauzate de infectiile secundare. In astfel de cazuri cu evolutie grava, daca nu survine moartea, vindecarea se produce anevoie, in rastimp de 2-6 luni, leziunile mai pot fi finalizate timp de inca unu sau doi ani (20).

Diagnostic

In zonele endemice de DNV diagnosticul se stabileste clinic, de catre practicieni, dar daca suspiciunea de DNV apare intr-o tara indemna, diagnosticul trebuie confirmat cu certitudine prin examen de laborator, in care scop se executa: examenul histologic al tesutului lezionat si izolarea si identificarea virusului.

Atat pentru examenul histologic, cat si pentru examenul virusologic, se preleveaza prin biopsie fragmente de tesut din leziuni cutanate nodulare recente. Modul de prelevare, mediul de transport si conditiile de temperatura si pH care trebuie asigurate sunt in detaliu precizate in manualul de standarde pentru teste de diagnostic si vaccinuri al OIE (69).

Examenul histologic evidentiaza leziunile microscopice caracteristice si prezenta incluziilor intracitoplasmatice.

Izolarea primara a virusului se poate face cel mai bine pe culturi testiculare de miel de diverse rase dar, in mod deosebit se preteaza rasele europene specializate pentru productia de lana (69). Aproximativ in ordinea descrescanda a sensibilitatii, izolarea virusului DNV se mai poate face pe culturi de celule testiculare de bovine, culturi de celule renale de ovine sau bovine.

Pe culturi celulare virusul DNV produce efect citopatic in termen de 2-10 zile, ceea ce permite identificarea virusului prin seroneutralizare.

Dupa ce a fost izolat pe culturi celulare, virusul DNV poate fi cultivat si pe MCA a embrionilor de gaina in varsta de 7-9 zile. Multiplicarea virusului pe MCA poate fi demonstrata prin IF, electronomicroscopic sau in sectiuni histologice colorate prin metoda cu hematoxilina-eozina, care releva prezenta incluziilor acidofile dispuse intracitoplasmatic.

Diagnosticul de DNV poate fi stabilit si prin evidentierea prezentei virusului in citoplasma celulelor din nodulii cutanati cu ajutorul reactiei de imunofluorescenta directa.

Statusul imunolgic al unui efectiv privind DNV poate fi controlat fie prin reactia de seroneutralizare a virusului pe culturi celulare, fie prin reactia de imunofluorescenta indirecta.

Diagnosticul diferential in DNV trebuie sa aiba in vedere in primul rand telita ulcerativa herpetica cu virus herpetic de tip 2 (Allerton), dermatita nodulara si farcinul bovin (ambele cu etiologie bacteriana) si hipodermoza. Virusurile de tip Allerton au fost candva suspicionate de unii ca ar contribui chiar la etiologia DNV, alaturi de virusurile Neethling, dar ulterior s-a convenit ca virusurile herpetice de tip Allerton produc o afectiune doar asemanatoare cu NDV, numita pseudo - lumpy skin disease, care se deosebeste in principal prin faptul ca nodulii cutanati nu au tendinta de eliminare in timp.

Profilaxie     

Pentru prevenirea aparitiei bolii, legislatia sanitar veterinara a majoritatii tarilor indemne de DNV prevede interdictia importului de taurine, carne si piei de taurine din tarile in care DNV exista. OIE a inclus DNV pe lista A la pozitia A₇, in randul celor 16 boli infectioase ale animalelor a caror prezenta in teritoriu este monitorizata prin raportari permanente, iar Legea Sanitara Veterinara 60/1974 o considera o boala supusa declararii oficiale obligatorii si carantinarii de gradul I.

In caz de aparitie confirmata a bolii, bovinele bolnave si cele suspecte de contaminare se lichideaza in conditii speciale de supraveghere sanitara veterinara si prevenire a difuzarii bolii.

In tarile in care DNV este endemica nu se merge pe asemenea masuri radicale, deoarece acestea s-ar putea dovedi inutile, implicand costuri suplimentare nejustificate, pe fondul existentei unui rezervor natural de virus inca insuficient cunoscut si controlat, care poate determina in orice moment reaparitia bolii.

De-a lungul timpului, in aceste tari au fost utilizate mai multe tipuri de vaccinuri, preparate dupa diverse formule, rezultatele cele mai bune fiind obtinute cu vaccinurile preparate din tulpini de tip Neethling atenuate prin pasaje succesive pe culturi celulare sau pe culturi celulare si oua embrionate. In lipsa acestora se foloseste uneori un vaccin contra variolei ovine, care produce un anumit grad de imunitate incrucisata contra DNV.

In tarile in care DNV este endemica se aplica masuri complexe de combatere, care includ vaccinarea bovinelor sanatoase, sacrificarea sau tratarea animalelor bolnave cu antibiotice, pentru diminuarea pierderilor cauzate de infectiile secundare, aspersarea de substante insecticide pentru distrugerea agentilor transmitatori, dezinfectii, limitarea miscarii animalelor etc. Dintre acestea, dezinsectiile repetate, de la care s-ar putea astepta cele mai bune rezultate, au inconvenientul ca distrug nu numai tantarii implicati in transmiterea DNV, dar si o mare varietate de alte artropode, in special insecte, determinand astfel grave dezechilibre ecologice.