MIXOMATOZA

Mixomatoza

(Myxomatosis Cuniculi - lat.; Infecious Myxoma of Rabbits - engl.; Myxomatose des Kaninchen - germ.; Myxome Infectieus de Sanarelli - fr.

Mixomatoza este o boala infectioasa virotica foarte grava a iepurilor, in special a celor domestici si a unor specii de iepuri salbatici, caracterizata in principal prin tumefierea mucoaselor si prezenta de pseudotumori, numite mixoame, preponderent la nivelul pielii capului si a organelor genitale.

Istoric si raspandire geografica

Descrierea mixomatozei a fost facuta pentru prima data de Sanarelli, in 1898, care a semnalat-o la iepurii salbatici din Uruguai. Ulterior a fost semnalata si in Brazilia, Mexic si California. Se pare ca in Australia si Europa a ramas insa necunoscuta in prima jumatate a secolului XX, desi exista si opinii conform carora ar fi fost semnalata si in aceste tari, dar fara sa se extinda.

In anul 1859, 12 perechi de iepuri au fost introdusi in Australia si eliberati in natura, cu scopul diversificarii faunei locale. In decurs de mai putin de un secol, acestia se inmultisera insa atat de mult, incat au devenit o calamitate pentru agricultura, numarul lor ajungand in 1950 la aproximativ 600 de milioane. Intrucat metodele clasice utilizate pentru stoparea inmultirii lor se dovedisera ineficace, in 1920 s-a pus, pentru prima data, problema recurgerii la o metoda biologica de combatere a fenomenului, constand in diseminarea deliberata in populatia de iepuri a doua boli specifice, cunoscute ca devastatoare pentru iepuri, respectiv a mixomatozei si a bolii hemoragice. Din spirit de precautie, pentru evitarea unui posibil dezastru ecologic, preparativele necesare trecerii la actiune au durat pana in anul 1950, cand au fost infectati iepurii salbatici din 5 localitati diferite de pe valea raului Murray.

Contrar asteptarilor, infectia s-a raspandit insa numai intr-o singura localitate, acolo unde - asa cum s-a dovedit mai tarziu - se intruneau toate cele trei conditii indispensabile aparitiei unei epidemii de mixomatoza: prezenta simultana a unei specii de iepuri receptivi la mixomatoza, prezenta unei suse virulente de virus mixomatos si prezenta anumitor specii de artropode, in principal de tantari, capabili sa transmita in mod eficient virusul. Ultima conditie a fost aceea care a fost intrunita numai intr-una din cele 5 incercari.

Ulterior boala s-a raspandit, totusi, pe cea mai mare parte a teritoriului australian, rezultatul fiind acela ca, in rastimp de numai doi ani, populatia de iepuri, domestici si salbatici fiind decimata in proportie de aproximativ 85%, (in unele regiuni 99%) ajungandu-se la sub 100 milioane de iepuri, in unele regiuni a fost aproape exterminati (64).

Cu ocazia unui studiu facut in anul 1957, deci dupa 7 ani de la infectia deliberata de pe valea raului Murray, s-a constatat ca populatia de iepuri se refacuse in proportie de 50%. Cercetarile au aratat ca aceasta s-a datorat, pe de o parte, scaderii virulentei virusului, iar pe de alta parte, cresterii rezistentei populatiei de iepuri fata de infectia cu virusul mixomatozei.

Istoria s-a repetat in anul 1952 in Europa cand, un proprietar francez, deranjat de pagubele pe care i le faceau iepurii de vizuina, inmultiti peste masura, a recurs la acelasi procedeu, ca in Australia, reusind sa distruga aparent toti iepurii de vizuina de pe proprietatea sa. Din nefericire insa, difuzarea mixomatozei nu s-a oprit la hotarele proprietatii sale, difuzand in continuare si cuprinzand, in rastimp de cateva luni intreg teritoriul Frantei, de unde a trecut in Belgia, Olanda, Germania, Anglia, Spania si, in cele din urma, in toata Europa, inclusiv in tara noastra, unde a fost semnalata pentru prima data de Garoiu si col. in anul 1963, in Banat (21, 42, 44, 64).

Importanta economica

Importanta economica a mixomatozei este foarte mare, deoarece se caracterizeaza prin morbiditate si mortalitate extrem de ridicate, care s-a constatat ca nu se limiteaza doar la iepurii de vizuina, cum se credea, ci afecteaza si alte specii de iepuri, salbatici si domestici, de crescatorie, in randul carora face ravagii. In focarele noi, in lipsa imunoprofilaxiei, omoara aproape toti iepurii, desfiintand practic crescatoria. Aceasta duce la descurajarea crescatorilor, care arareori se incumeta sa mai infiinteze un alt efectiv.

Existand un rezervor natural de virus, reprezentat de unele specii de iepuri salbatici, ca cei din genul Sylvilagus, care se infecteaza si conserva virusul intraspecific, fara a face forme evolutive letale, mixomatoza planeaza ca o permanenta amenintare asupra iepurilor de crescatorie si a iepurilor de vanat, susceptibili la boala.

Prevenirea si combaterea mixomatozei prin restrictii de circulatie si masuri imunoprofilaxice antreneaza alte pierderi cauzate, la urma urmelor, tot de mixomatoza.

Etiologie

Agentul etiologic al mixomatozei, numit Mixoma virus, este un virus incadrat in fam. Poxviridae, subfam. Chordopoxvirinae, genul Leporipoxvirus.

Este un virus de forma paralelipipedica, cu dimensiuni de 150-300 nm, care poseda capsida si ADN dublu catenar. Se cultiva pe culturi de celule renale de iepure, hamster, veverita sau fibroblaste de embrioni de gaina, pe care produce efect citopatic, reprezentat in principal de prezenta incluziilor intracitoplasmatice. Se poate cultiva si pe embrioni de gaina.

Are o rezistenta mare fata de agentii fizici si chimici, precum si o conservabilitate in conditiile naturale ale mediului ambiant, comparabila cu a celorlalte poxvirusuri, desi, in conditii de uscaciune este mai putin rezistent (37).

In organism, virusul Mixoma este distrus in special de imunitatea mediata celular, dar, in urma infectiei naturale sau artificiale, se dezvolta si anticorpi specifici.

Caractere epidemiologice

Din cate se cunoaste pana in prezent, se pare ca receptivi fata de mixomatoza sunt numai iepurii, de diverse specii.

Cei mai receptivi sunt iepurii domestici si salbatici din genul Oryctolagus. Toate speciile de iepuri domestici sunt foarte receptivi, dar numai unele specii de iepuri salbatici fac boala. Lepus europeus (iepurele de camp, comun, european) este rezistent la boala. De asemenea, iepurii din genul Sylvilagus nu se imbolnavesc, dar se infecteaza si conserva un timp virusul, fiind considerati rezervorul natural al bolii, iar mixomatoza, datorita lor este o boala cu focalitate naturala.

Transmiterea bolii de la animalul bolnav, sau sanatos clinic dar purtator asimptomatic (timp de 30 zile) la un animal sanatos se face in mod curent prin intermediul artropodelor, intre care cei mai eficienti transmitatori sunt insectele. Sunt incriminate, astfel, diverse specii de tantari, purici, muste, dar si unii acarieni.

De notat ca numarul speciilor considerate posibili agenti transmitatori este foarte mare, deoarece nu este vorba de agenti transmitatori activi (virusul ne multiplicandu-se in organismul lor), ci de o transmitere mecanica, rolul agentilor transmitatori fiind de vectori pasivi (25). Desi este mai putin frecventa, transmiterea mixomatozei poate fi facuta in mod pasiv si de catre personalul ingrijitor, care manipuleaza iepuri bolnavi sau obiecte contaminate (25).

Modalitatile de transmitere enuntate mai sus sunt eficiente in difuzarea bolii in cadrul efectivului, de la un animal la altul, dar si la distanta, spre alte crescatorii, insa mai rar la distante mai mari de 1,5 km.

Prin transferul de iepuri infectati, bolnavi sau asimptomatici, mixomatoza poate fi transmisa la mari distante.

Mixomatoza este o boala cu mortalitate foarte ridicata, care atunci cand apare intr-un teritoriu pentru prima data, dupa un lung interval de timp, poate atinge 90-95% din efectiv, morbiditatea fiind aproape egala cu mortalitatea si cu letalitatea, difuzarea epidemiei in teritoriu producandu-se relativ rapid. Ulterior, virulenta virusului scade si rezistenta iepurilor creste, pierderile putand sa coboare pana in jurul a 50%, in efectivele infectate.

Patogeneza

Perioada de incubatie obisnuita este de 5-15 zile.

De la poarta de intrare a virusului, reprezentata de locul intepaturii din piele, cauzata de insecta, virusul difuzeaza spre limfonodurile regionale si de aici in sange, prin intermediul caruia ajunge in toate tesuturile, dar de multiplicat, avand o afinitate deosebita fata de dermul anumitor regiuni, se va multiplica in principal virusul ajuns in pielea din regiunile oculara, nazala, auriculara, anala si genitala, unde se formeaza leziunile caracteristice numite mixoame care, din punct de vedere histopatologic sunt niste pseudotumori.

Cauza mortii nu este bine cunoscuta. Se crede ca, in buna parte, cauza mortii o reprezinta insuficienta respiratorie datorata infectiilor pulmonare secundare, adesea produse de Pasteurella multocida.

Tabloul clinic

Dupa perioada de incubatie, care variaza in limite destul de largi, de la cateva zile la cateva saptamani, primul simptom care se poate observa de regula este conjunctivita.

De la inceput se instaleaza febra si anorexia. In continuare, evolutia poate imbraca una din formele nodulare, obisnuite, sau forma anodulara, mai rara.

Forma nodulara (clasica) se numeste astfel datorita formatiunilor tumorale cu aspect de noduli, care se formeaza in grosimea pielii, cu anumite localizari de electie. In forma nodulara evolutia poate fi acuta, subacuta sau benigna (57).

Boala incepe cu aparitia jetajului si a secretiilor conjunctivale, la inceput seroase, apoi mucopurulente, urmate de edemul tesutului conjunctiv subcutanat din regiunea capului, mai ales a botului si cu formarea tumoretelor localizate frecvent pe bot, urechi si periocular care, impreuna cu edemul subcutanat, imprima capului un aspect leonin (de cap de leu).

In faza imediat urmatoare se pot observa localizarile perianale si perigenitale.

In ultima faza nodulii tumorali se pot generaliza (membre, torace), animalul este slabit si frecvent prezinta tulburari respiratorii grave.

In forma acuta moartea survine in marea majoritate a cazurilor in 2-10 zile (25, 57).

In forma subacuta mixoamele sunt putin numeroase, durata bolii este de 2-4 saptamani in care timp animalele slabesc si prezinta tulburari respiratorii. Terminarea bolii poate fi fie moartea, fie vindecarea. In ultimul caz tegumentul care acopera mixomul se crustizeaza si apoi se elimina, odata cu tesutul pseudotumoral.

Formele benigne, intalnite la animale mai rezistente genetic sau la iepurasii care provin din mame imune, se caracterizeaza prin evolutie usoara cu stare generala nemodificata, cu putine tumorete, localizate mai ales pe cap, care se necrozeaza si apoi se descuameaza rapid. Terminarea bolii este vindecarea, in majoritatea cazurilor.

Forma anodulara debuteaza tot cu conjunctivita si jetaj mucopurulent, ca si formele nodulare, la care se pot adauga blefarita si dispnee, cateodata papule discrete pe urechi. La femele mai poate sa survina avortul sau sterilitatea. In toate cazurile complicatiile bacteriene sunt frecvente. In toate formele de mixomatoza, la examenul sangelui se poate constata o puternica leucocitoza, pe seama neutrofilelor si monocitelor (57).

Tabloul morfopatologic

La descrierea cadavrului se gasesc putine leziuni caracteristice. Splina poate fi marita in volum, limfonodurile tumefiate, tesutul conjunctiv subcutanat, in special la nivelul localizarilor de electie ale tumoretelor, poate fi edematiat, iar in grosimea pielii se poate observa prezenta tumoretelor, de diverse dimensiuni, cu aspect caracteristic, neaderente la tesutul subiacent, cu suprafata de sectiune omogena, galbuie, gelatinoasa, avand zona periferica intens vascularizata.

Limfonodurile, pulmonii, gonadele si alte organe pot fi congestionate. Cand intervin infectiile secundare, in special cu Pasteurella, se gasesc si leziunile de pneumonie fibrinoasa.

In sectiunile histologice executate din formatiunile pseudotumorale se pot evidentia celulele mixomatoase, specifice, elemente figurate sangvine si substanta fundamentala, traversata de o retea de fibrile fine, in ochiurile careia se gasesc elementele celulare sangvine si celulele specifice, multipolare. Acestea din urma sun celule de dimensiuni mari, stelate, cu nucleu mare si cromatina dispusa periferic si cu citoplasma granulara.

Celulele epiteliale, epidermice si ale mucoasei conjunctivale, sufera o degenerare balonizanta si prezinta incluzii oxifile intracitoplasmatice specifice, numite incluziile Splendore.

Diagnostic

In formele nodulare clasice diagnosticul poate fi stabilit numai pe baza datelor epidemiologice, a aspectului clinic si a caracterului lezionar, care sunt de cele mai multe ori concludente, fara a mai fi necesare alte examene pentru confirmare.

Unele confuzii cu fibromul lui Shope sau cu variola ar putea surveni numai in formele benigne, cand numarul sau dimensiunile mixoamelor sunt foarte reduse sau daca se gasesc in fazele de crustizare-decrustizare.

Mai problematic este diagnosticul clinic al formelor anodulare, respiratorii, in care confuzia se poate produce mai ales cu coriza sau cu pasteureloza.

In general, sezonul cald, morbiditatea si mortalitatea ridicate precum si prezenta tumoretelor sunt principalele elemente care pledeaza pentru diagnosticul de mixomatoza. Daca aceste elemente sunt neconcludente, se poate recurge pentru confirmare la:

examenul histologic pentru evidentierea incluziilor specifice in epiteliul conjunctival (in formele nodulare);

examenul hematologic;

izolarea virusului pe culturi celulare, embrioni de gaina sau prin transmitere experimentala la un iepure sanatos.

Principala boala fata de care trebuie facut diagnosticul diferential - fibromul lui Shope - este o boala cu morbiditate mult mai redusa si cu alt aspect al leziunilor cutanate. Pasteureloza se poate confunda uneori cu forma anodulara de mixomatoza si poate sa prezinte edeme ale tesutului conjunctiv subcutanat, dar nu prezinta niciodata leziuni cutanate care sa se asemene cu mixoamele. Variola, rara la iepuri, se deosebeste prin caracterul leziunilor cutanate.

Prognostic

Atat prognosticul medical cat si cel economic sunt grave.

Tratament

Nu exista tratament eficace.

Profilaxie si combatere

Masurile generale sunt de mare importanta in prevenirea aparitiei mixomatozei. Se are in vedere in mod deosebit evitarea posibilitatilor de introducere a virusului in efectiv, cum ar fi: achizitionarea de iepuri aparent sanatosi, necarantinati, proveniti din zone si efective infectate, contactul cu iepuri cu situatie necunoscuta cu ocazia expozitiilor, targurilor etc., cumpararea de piei sau alte produse provenite din efective infectate. Chiar in conditiile respectarii celor de mai sus, boala poate fi introdusa in efectiv de catre artropode, care sunt greu de controlat, precum si de catre persoane contaminate.

Din aceste considerente, vaccinarea contra mixomatozei apare ca inevitabila. In lipsa acesteia, o ferma profilata pe cresterea iepurilor este sortita esecului. Practica a demonstrat ca, chiar si in fermele de iepuri care au beneficiat de constructii si facilitati speciale pentru evitarea introducerii virusului, mai curand sau mai tarziu mixomatoza a aparut.

In unele tari din lume, inclusiv in tara noastra, au fost omologate doua tipuri de vaccinuri contra mixomatozei:

un vaccin viu heterolog, constituit din virusul fibromului lui Shope, inrudit antigenic cu virusul mixomatozei, care previne intr-o anumita masura infectiile asimptomatice si in mare masura imbolnavirea clinica, cu pierderile corespunzatoare, conferind imunitate pentru aproximativ 6 luni (42, 44);

un vaccin omolog, viu, preparat din tulpini atenuate de virus mixomatos, care confera o imunitate mai puternica si de mai lunga durata, dar care comporta si anumite riscuri, din care cauza este mai putin utilizat pe plan mondial decat vaccinul heterolog.

Ambele vaccinuri se pot aplica numai in crescatorii.

Au fost experimentate si o serie de vaccinuri inactivate, dar fara rezultate satisfacatoare.

In caz de aparitie a bolii intr-o crescatorie, se declara boala oficial si se instituie carantina de gradul II. Se impune eutanasia intregului efectiv, cu distrugerea cadavrelor prin ardere sau ingropare, urmata de dezinfectia generala a adaposturilor si ustensilelor si de dezinsectii, obiectivul principal devenind evitarea transmiterii bolii pe orice cai, spre alte efective.

Pentru fermele sau crescatoriile specializate, in caz de aparitie a mixomatozei, Stanescu si col. (42) recomanda lichidarea numai a primului lot infectat, in momentul aparitiei primelor cazuri, plus masuri severe de profilaxie generala si vaccinarea de necesitate urgenta a restului loturilor inca sanatoase.

Repopularea fermelor lichidate in intregime se admite numai dupa 30 de zile de la lichidarea ultimului lot imbolnavit si a efectuarii dezinfectiei finale.