Mistretul - Sus scrofa

Mistretul - Sus scrofa

Biotopul. Mistretul este un animal de padure si doar exceptional traieste in stuf,

in plaur sau pe insule din Delta. Biotopul lui il constituie padurile intinse de foioase si

amestec, trupuri mici de padure densa, care ii asigura ghinda si jir si fructe de padure.

Arboretele de rasinoase ii ofera adapost, dar nu ii pot asigura hrana decat prin radacini si unele fructe de arbusti. In desisuri sta in timpul zilei, pe care le paraseste seara in cautare de hrana, pentru a reveni dimineata. Mistretii din Delta Dunarii sunt adaptati conditiilor acestei zone, unde consuma rizomi de stuf, de papura si alte plante acvatice. Temperatura scazuta din timpul iernii si stratul gros de zapada ii sunt nefavorabile, limitandu-i posibilitatile de hrana. In teritoriul pe care-l ocupa are nevoie de scaldatori mocirloase dar si de apa potabila. Vara este intalnit si in lanurile de cereale. Practic, arealul mistretului se intinde de sub golul de munte pana la tarmul marii, incadrandu-se in categoria mamiferelor cu raza mare de miscare. Se ataseaza unei anumite locatii numai in masura in care aceasta ii ofera conditii favorabile de hrana, adapost si liniste. In situatii nesatisfacatoare se deplaseaza la 30-40 km. si peste, in cautarea de conditii favorabile.

Densitatea optima la 1.000 ha in zonele de campie este de 3-4 exemplare, in terenuri cu bonitatea I-a si 0,2-1 in categoria a IVa; in zonele de deal si de munte, numarul optim de exemplare este de 7-8, iar la categoria a IV-a, 0,2-2.

Hrana. Mistretul este un animal omnivor si mananca aproape tot ceea ce este comestibil,

la suprafata si in sol. Hrana din sol o descopera dupa miros, pe care o scoate cu ratul sau prin scarmanare cu piciorul din fata, o alege superficial si o ingereaza in amestec cu pamant, folositor digestiei. Consuma verdeturi, lujerii unor specii forestiere, radacini, rizomi, tuberculi, fructe carnoase, nucoase si seminte forestiere, cereale si seminte agricole, anumite nevertebrate si vertebrate mici si mijlocii. In conditii extreme, consuma cadavrele animalelor mari, humusul si chiar putregaiul din sol. Din hrana vegetala, ghinda ocupa o proportie de 37%, semintele, plantele agricole 16%, cartofii 24%, frunzele si iarba, 9,5%, rizomii si bulbii, 3,5 %. Hrana de origine animala consta

din rame, insecte, daunatoare, melci fara cochilie, broaste, soareci, cartita, popandaii, hoituri de animale domestice sau salbatice. In acest sens, mistretul are un rol in combaterea biologica a ecosistemului forestier.

Vanarea. La vanatoare sunt admise metode de vanare cu sau fara caini speciali pentru vanatoarea de mistreti, panda si uneori dibuitul. In conditiile unei zapezi proaspete si pufoase se practica si metoda urmariri mistretului. Se folosesc armele lisa cu proiectile unice sau arme cu glont de la calibrul 6,5 x 57 in sus. Trofeul mistretului il constituie coltii, dar si blanurile si busturile naturalizate. Pentru vanatorii din zonele de dealuri, vanatoarea de mistreti este obiectivul principal, care da satisfactia si emotia tirului cu glont. In acest sens, in aceste zone este interesul de a spori cat mai mult efectivele de mistreti, dar care intra in contradictie cu interesele celor afectati de pagubele produse de acestia. De aceea, numai in acele zone in care efectivele reale se afla sub cele optime se poate popula, pe cale naturala, ceea ce presupune, asigurarea linistii si interzicerea vanatului pe o anumita perioada. Totodata, in asemenea cazuri, este necesar sa se asigure ogoare de hrana, in special de napi, cartofi, ovaz, iar iarna sa le fie administrata hrana complementara. La aceste actiuni se adauga si combaterea rapitoarelor mari si a cainilor hoinari. Desigur, inmultirea efectivelor de mistreti nu trebuie sa depaseasca pragul optim, pentru a nu se accentua pagubele provocate de acestia, ce nu pot fi suportate economic. Desigur, in zonele cu efective peste optim, in care pagubele produse devin insemnate, se impune selectionarea lor prin impuscare pana cand se atinge nivelul optim.

Pagubele provocate de mistreti sunt insemnate, ele afectand agricultura si silvicultura,

impiedicand regenerarea arboretelor si refacerea padurilor pe suprafete intinse. Importante prejudicii aduc pomiculturii si viticulturii.

Atitudinea omului. In scopul evitarii sau al diminuarii pagubelor cauzate se considera

eficiente urmatoarele masuri: mentinerea efectivelor la dimensiuni optime cantitative si structurale (varsta si sex); asigurarea linistii in paduri pentru a nu incita deplasarea lor spre alte locuri; cultivarea unor suprafete destinate asigurarii unei hrane suficiente sau prin hranirea complementara de catre om, inclusiv, in perioada de vara; alungarea acestor animale din locurile unde produc pagube, impuscarea, in ultima instanta, a unui exemplar, de preferinta purcel.