Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri

Chirurgie veterinara

Papagalul Rosella - Hranirea papagalilor Rosella

Animale



+ Font mai mare | - Font mai mic



Papagalul Rosella - Platycercus eximius

Platycercus eximius

Vestit pentru penajul sau de un colorit fascinant, papagalul Rosella - Platycercus eximius - este o pasare de companie des intalnita si indragita. Originara din Australia si Tazmania, Rosella se distinge prin capul si pieptul rosii, cu pete albe pe obraji. Penele de pe spate sunt negre marginite cu galben, abdomenul este galben, aripile si penele laterale din coada sunt albastre iar restul cozii este de culoare verde inchis. Ciocul este alb-gri. Papagalii Rosella ating dimensiuni de 25-38cm si traiesc aproximativ 15ani (uneori mai mult).



In habitatul lor natural papagalii Rosella, zburatori excelenti, traiesc in stoluri de 8-20 de indivizi si prefera spatiile deschise, campurile, lanurile si regiunile cu tufisuri. Semintele, mugurii, florile, nectarul, fructele si insectele alcatuiesc dieta lor in natura. Acesti papagali obisnuiesc sa "atace" lanurile si livezile de fructe ale fermierilor. Papagalul Rosella este monogam, femela construind cuibul si clocind ouale, masculul fiind cel care ii aduce de mancare.

Diferentierea sexului unui Rosella este dificila. In general femelele au coloritul mai putin intens, ciocul si capul mai mici decat masculii si prezinta o dunga alba sub aripi. Totusi, aceste indicii nu sunt valabile in toate cazurile, singurele metode complet eficiente de determinare a sexului fiind metoda chirurgicala si analiza ADN. Si stabilirea varstei unui Rosella este dificila. In general, puii sunt asemanatori cu femelele si au ciocul galben sau orange.

Ca pasari de companie, papagalii Rosella sunt cautati pentru penajul lor spectaculos, pentru trilurile melodioase si pentru inteligenta lor. Totusi, ei nu sunt pasari usor de imblanzit si daca nu au fost obisnuiti de mici cu omul le va fi greu sa se adapteze. Nu sunt pasari foarte afectuoase si pot manifesta comportamente agresive. Au o personalitate foarte puternica, iubesc sa zboare si sunt ideal de tinut in voliere, unde isi pot exersa aptitudinile fara a avea contacte umane foarte frecvente. Zborul lor este deosebit de frumos si fascinant de urmarit. Rosella scoate triluri melodioase (in special masculul) si poate fi invatata sa vorbeasca sau sa imite diferite sunete (totusi, acest lucru nu este o certitudine, depinde de fiecare pasare in parte). Papagalul Rosella isi va pastra intotdeauna o latura putin salbatica insa, cu rabdare, dragoste si dresaj constant veti putea descoperi in el un animal de companie deosebit de inteligent si fascinant. Angajamentul de crestere al unuia sau mai multor papagali Rosella nu trebuie luat cu usuratate, odata achizitionat, animalul va trebui ingrijit cu responsabilitate.

De-a lungul timpului s-au selectionat mai multe varietati ale papagalului Rosella: lutino (penaj galben), lutino-scortiosoara (penaj galben-scortisoara), rubino, pastel, albastru, galben, argintiu etc.

Papagalul Rosella nu trebuie gazduit in colivii sau voliere impreuna cu alte specii de papagali deoarece este agresiv. Nu asezati colivia sa nici macar alaturi de colivia altei specii, Rosella va ciupi chiar si printre gratii. El poate deveni agresiv chiar si cu alte exemplare de Rosella. Ideal este sa aveti o pereche pe care sa o gazduiti intr-o colivie foarte mare sau intr-o voliera. Nu este recomandat sa imperecheati subspeciile si varietatile intre ele intrucat puii care rezulta pot fi neviabili sau pot dezvolta un colorit urat.

Hranirea papagalilor Rosella

Papagali Rosella

Nutritia echilibrata si variata a papagalilor Rosella (Platycercus eximius) este secretul cresterii lor cu rezultate foarte bune. Desi pasari foarte rezistente, majoritatea problemelor de sanatate pe care le pot dezvolta acestia se datoreaza unei alimentatii defectuoase. In habitatul lor natural, papagalii Rosella au o alimentatie constituita din: seminte, muguri, flori, nectar, fructe si mici insecte. In Australia si Tazmania aceste pasari sunt de multe ori considerate daunatoare de catre fermieri, intrucat se aduna in stoluri si "ataca" recoltele si livezile.

Majoritatea oamenilor considera ca alimentatia unui papagal trebuie sa fie alcatuita numai din seminte. Totusi, pentru a putea reproduce cat mai bine dieta naturala a Rosellei va fi necesar sa ii oferiti si vegetale (fructe si legume). Potrivite pentru Rosella sunt mixurile de seminte concepute pentru papagali si cele concepute pentru canari. Aceste tipuri de mixuri pot fi amestecate si oferite impreuna in acelasi bol sau separat. Puteti alege si varianta in care le oferiti, in boluri separate diferite tipuri de seminte: mei, ovaz, floarea soarelui, sofranel, in etc. Puteti incerca sa le suplimentati dieta si cu peletele specifice disponibile in magazinele de specialitate, intrucat acestea ii vor asigura o alimentatie echilibrata. Verificati prospetimea peletelor si mixurilor de seminte! Nu le oferiti papagalului daca sunt mucegaite sau infestate cu paraziti!

In afara de mixurile de seminte si de pelete, oferiti Rosellei si o varietate de fructe: mar, rodie, para, struguri, kiwi, mango, pepene, portocala, alune, banana, ananas, caisa etc. Dintre legume le puteti oferi: morcov, broccoli, sfecla, laptuca, napi, ardei gras, andive, telina, rosii bine coapte, castravete, conopida, vinete, boabe de porumb, mazare. Inainte sa oferiti legumele si fructele spalati-le bine, taiati-le in bucatele mici si evitati vegetalele care au fost tratate cu chimicale. Pasarile isi aleg hrana si in functie de aspectul si textura ei, nu numai de gust. Fiti inventivi atunci cand pregatiti masa papagalului dumneavoastra, tineti cont de culorile legumelor si fructelor!

Determinarea sexului la papagalii Rosella (Platycercus eximius)

Papagalul Rosella

Sexul unui papagal Rosella (Platycercus eximius) este de multe ori o necunoscuta, mai ales pentru cei mai putin experimentati in cresterea pasarilor de companie. Singurele metode sigure care pot determina sexul papagalului sunt: analiza ADN si metoda chirurgicala (endoscopica).

Exista insa si cateva indicii vizuale care ne pot ajuta sa ne dam seama ce sex are papagalul nostru. Aceste indicii sunt inca dezbatute de specialisti si nu prezinta siguranta de 100%. Ele sunt eficiente atunci cand aveti la dispozitie exemplare de ambele sexe pe care sa le puteti compara.

Masculii Rosella (chiar si puii) au in general capul si ciocul mai late decat femelele (studii recente indica latimea ciocului de circa 12,9mm la masculi si circa 10,5mm la femele). Femelele au capul mai rotund, pe cand masculii il au usor aplatizat. De asemenea, coloritul femelei (in special rosul) este mai putin intens si vibrant decat al masculului. Aceste amanunte sunt dificil de cuantificat daca nu avem posibilitatea sa vizualizam ambele sexe. Mai mult decat atat, fiecare papagal are profilul sau specific si nu toti papagalii vor creste pana la dimensiunile standard, asa ca de multe ori poate fi greu de stabilit vizual cu exactitate sexul unui Rosella.

Un alt indiciu poate fi constituit de o dunga alba situata pe partea interioara a aripilor femelei mature. Insa, aceasta dunga nu este prezenta in cazul mutatiilor de culoare si nu poate fi, deci, un indicator valabil in toate cazurile. Puii de ambele sexe prezinta aceasta dunga, insa masculii o pierd odata cu formarea penajului adult. Puii au coloritul mai putin intens decat al parintilor.

Daca nu doriti sa obtineti pui de la pasarile dumneavoastra sexul exemplarelor nu este important si nu trebuie sa influenteze dragostea cu care va inconjurati companionul. Chiar daca descoperiti la un moment dat ca papagalul dumneavoastra ar fi trebuit sa se numeasca Coco si nu Coca acest lucru nu trebuie sa va modifice comportamentul fata de pasare.

1 ceasca de faina de grau, 3/4 ceasca de malai, 1/4 ceasca de miere, 1/2 ceasca de porumb boabe in lichid din conserva, 1 ou, 2 lingurite de ulei, 3/4 ceasca fructe tropicale pasate, o lingurita de sare.
Amestecati bine ingredientele uscate intr-un vas. Adaugati malaiul la sfarsit. Puneti intr-un bol separat mierea, oul, uleiul. Amestecati si adugati la amestecul sec.Totul trebuie sa aiba o textura legata si compacta, dar nu foarte ferma. Adaugati daca e nevoie lichid din porumbul boabe.
Ungeti o forma si puneti amestecul care trebuie sa acopere jumatate din ea. Lasati 40min. la foc de 180 C. Painea va fi gata cind deasaupra va fi aurie si cand inauntru este seaca.
Sfaturi : se pastreaza foarte bine la congelator si merge ca hrana pentru papagali si pasari exotice. Servit in recipientul pentru biscuiti are succesul garantat !



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3598
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved