Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri

Chirurgie veterinara

STERILITATEA LA FEMELELE ANIMALELOR DOMESTICE

Animale



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Balie Herculane - specii de animale
ANIMALELE DE BLANA - CRESTEREA ANIMALELOR CARNIVORE CU BLANURI PRETIOSE
Cresterea ramelor - Metoda de crestere
PLAN HACCP PENTRU UN ABATOR DE BOVINE
TEHNOLOGIA CRESTERII GAINILOR - EVOLUTIA CRESTERII PASARILOR
Pesti nemaivazuti adusi la suprafata de tsunami
PLANTELE SI ANIMALELE DIN DESERT CU POZE
Poze cu caini - imagini catei
STERILITATEA LA FEMELELE ANIMALELOR DOMESTICE

TERMENI importanti pentru acest document

STERILITATEA LA FEMELELE ANIMALELOR

DOMESTICE

Consideratii generale. Reproducerea sau inmultirea animalelor, una din trasaturile importante ale mamiferelor, este alcatuita dintr-o serie de procese biologice care , in final, duc la formarea, dezvoltarea si nasterea unor fiinte noi. Procesele normale datorita carora ia nastere o noua fiinta sunt: gametogeneza, fecundatia si gestatia. Cind in evolutia lor unul din aceste procese este tulburat, functia de reproducere este intrerupta temporar sau definitiv, in raport de agentul etiologic si de gradul dereglarii produse.

Tulburarile aparatului genital, mascul sau femel, produse de o serie de factori interni sau externi, constituie principalele cauze de intrerupere a functiei reproducatoare, cunoscute sub denumirea de sterilitate. In raport de gradul tulburarii, sterilitatea poate fi : temporara si definitiva

Sterilitatea temporara ( infecunditate sau infertilitate). Este caracterizata prin incapacitatea limitata a animalului de a se reproduce. Fiind o tulburare reversibila, prin inlaturarea cauzelor care au produs-o, functia de reproducere isi reia activitatea in limite normale.

Sterilitatea definitiva. Este forma de tulburare cea mai grava a functiei de reproducere, caracterizata prin incapacitatea nelimitata a animalului de a se reproduce. Fiind o tulburare ireversibila, animalele care prezinta forma de sterilitate trebuie neaparat indepartate de la reproducere.

Prin varietatea si multitudinea formelor in care evolueaza, sterilitatea produce pagube importante atit direct, prin lipsa de produsi, cit si indirect , prin impiedicarea fluxurilor de crestere si exploatare, care se soldeaza cu imposibilitatea satisfacerii livrarilor de carne, lapte , lina etc.

In conditiile zootehniei moderne, intre productie si reproductie exista o strinsa corelatie : tulburarile de reproducere, in speta sterilitatea , aduc prejudicii realizarii parametrilor planificati in productia animaliera ; nu este mai putin adevarat ca desfasurarea normala a functiei de reproducere , tradusa prin procente ridicate de fecunditate si prolificitate, este conditionata , in foarte mare masura , de baza materiala , respectiv de baza furajera corespunzatoare calitativ si cantitativ, de adaposturi igienice , de mecanizarea principalelor procese zootehnice, de intretinere etc.

Realizarea optima a principalilor indici de reproductie duce la obtinerea numarului de produsi planificat si , prin acestea, la livrarea constanta a tineretului destinat fie pentru completarea efectivului- matca , fie pentru femele de exploatare, in directia productiei de carne, lina etc.

Pentru reducerea pierderilor economice datorate infecunditatii se folosesc metode moderne de investigatie, care sa duca la punerea unor diagnostice cit mai precise si la instituirea unor tratamente eficace, ieftine si usor de aplicat.

Sterilitatea este conditionata de o serie de factori : specie , sex, virsta, alimentatie , conditii de exploatare , rasa , dirijarea proceselor de reproducere , starea sanitar- veterinara. Frecventa sterilitatii este mai ridicata la femele decit la masculi, iar pe specii , bovinele si cabalinele detin primele locuri. Factorii care produc sterilitatea sunt destul de variati si actioneaza asupra organelor genitale fie in timpul dezvoltarii lor ontogenetice , fie mult mai tirziu , producind tulburari morfo-functionale mai mult sau mai putin grave.

Clasificarea sterilitatii. Asupra clasificarii diferitelor forme de sterilitate exista controverse , atit din cauza greutatilor obiective de a cunoaste cauzele determinante, cit si datorita faptului ca aceleasi cauze pot fi privite si interpretate din mai multe unghiuri de vedere. S-au facut numeroase clasificari pe baza manifestarilor clinice , pe criteriul leziunilor , pe baza evolutiei tulburarilor. Tinind seama de cauzele care o determina si de originea ei , majoritatea specialistilor clasifica sterilitatea in : genetica( congenitala ), dobindita si senila.

II.1. STERILITATEA CONGENITALA

Alaturi de numerosi factori anatomo-patologici , tulburarea functiei de reproducere poate fi zdruncinarea fondului genetic. Sterilitatea congenitala ( sau genetica) include toate formele de sterilitate la mascul si femele, datorita ‘‘imperfectiunilor’’ sau anomaliilor de la nivelul aparatului genital , survenite in cursul vietii intrauterine ; in aceasta perioada produsul de conceptie este tribular factorilor intrinseci (ereditari) si factorilor extrinseci reprezentati de conditiile de mediu.

Cerneke (1967), analizind mecanismele fiziopatologice ale tulburarilor de diferentiere sexuala , arata ca factorii letali pusi in evidenta la animale se pot manifesta din momentul formarii zigotului pina la aparitia maturitatii sexuale.

Barker denumeste genele si factorii letali care pot sa produca tulburari de diferentiere sezuala, ‘‘factori de sterilitate’’. Majoritatea cercetatorilor sustin ca in etiologia sterilitatii congenitale pe primul loc se situeaza modificarile cromozomilor sexuali , care determina alterarea procesului de gonadogeneza si , implicit , a procesului de biosinteza hormonala.

Din punct de vedere patogenetic , factorii cromozomali de penetratie , prin actiunea lor , pot schimba numarul specific de cromozomi ( poliploidie) , pot tulbura chimismul cromozomal (metabolismul ADN) sau pot tulbura structura gametilor ( ‘‘stignes’’). De asemenea , o serie de factori de mediu ( externi sau interni ) pot modifica unele structuri moleculare ale cromozomilor ( mutatii), iar accidente ale meiozei sau ale primelor diviziuni ale zigotului sunt in masura sa modifice formula cromozomala fie sub aspectul ei numeric ( aneuploidiile , mozaicismele ) , fie sub aspectul unor modificari morfologice ale cromozomilor. Aceste modificarii tulbura informatia cromozomala normala autozomala sau gonozomala , fapt ce are repercusiuni negative asupra structualizarii gonadei si , implicit, asupra intregului complex de sexualitate.

Forma de sterilitate congenitala mai des intilnita este intersexualitatea.

Intersexualitatea

Este o disgenezie gonadala caracterizata prin existenta pe acelasi individ , incomplet manifestate , atit a caracterelor sexuale mascule , cit si a caracterelor sexuale femele ; coexistenta caracterelor sexuale opuse se manifesta , obisnuit , sub forma dominarii unuia dintre ele , individul semanind somatic cu unul din sexe si numai in rare cazuri caracterele au intensitati egale.

Intersexualitatea este cauzata de informatii genetice alterate , capabile sa induca pe parcursul evolutiei ontogenetice tulburari morfo-functionale mai mult sau mai putin grave. Intersexualitatea se poate manifesta sub multiple si variate forme , de cele mai multe ori fiecare ‘‘intersex’’ prezentind particularitatea sa proprie. Cele mai frecvente forme de intersexualitate sunt : freemartinismul ; ovotestisul sau ovariotestisul ; psaudo-hermafroditismul etc.

Freemartinismul. Este o anomalie congenitala caracterizata prin prezenta pe acelasi individ a organelor genitale femele si mascule, incomplet dezvoltate. Anomalia se intilneste la unele femele cu gestatie gemelara, in cazuri de gemeni bivitelini ( biovulari) de seze diferite, care au un singur corion si, uneori, chiar o singura alantoida, legati prin conexiuni vasculare interplacentare.

Intersexul freemartin prezinta urmatoarele caracteristici mai importante : gonadele au aspect de testicul , sunt reduse in volum, iar pe sectiune prezinta tubi seminiferi fara spermatozoizi, in schimb glanda diastematica este foarte dezvoltata ; nu se observa structura ovariana si nici foliculi de Graaf ;slaba dezvoltare a segmentelor care deriva din canalele Muller ( oviduct-uter- vagin ), in opozitie cu segmentele aparatului genital care deriva din canalele Wolf ( vezicule seminale, canale deferente, canalele Gartner) ; organele genitale externe sunt, de asemenea, modificate : vulva este mica, clitorisul de cele mai multe ori dezvoltat si asemanator cu un penis rudimentar, dirijat in sus ( ceea ce face ca in timpul mictiunii urina sa fie proiectata in sus si inapoi, sub forma unui jet), mamela este atrofiata ; fenotipic, feemartinul are infatisarea unui mascul castrat ; prin examinarea cariotipului s-a pus in evidenta cromatina sexuala, care este caracteristica sexului feminin, ceea ce confirma sexul genetic al acestor animale ; freemartinii manifesta un accentuat instinct genezic, si pusi in apropierea femelei incearca sa efectueze monta.

Diagnosticul la animalul adult se precizeaza prin examen clinic extern : infatisarea animalului, aspectul vulvei si al clitorisului ; prin examen intern, se constata dezvoltarea incompleta a organelor genitale interne. Explicatia stiintifica a freemartinismului a fost formulata de catre Lillie (1917), care sustine ca, prin intermediul anastomozei vasculare care se instaleaza la nivelul corionului comun, singele circula de la un embrion la altul si, in consecinta, fiecare individ primeste hormonii elaborati de gonadele partenerului de sex opus. Intrucit la mascul gonadele se diferentiaza mai de timpuriu, influenteaza dezvoltarea embrionului femel si determina inversiunea sexuala, care evolueaza in sensul gonadei mascule. Structural, se constata aparitia inca de la inceputul acestui proces a atrofiei foliculilor primordiali si inlocuirea lor cu tubi seminiferi. Gonada femela nu poate influenta gonada mascula a partenerului opus, deoarece diferentierea elementelor interstitiale endocrine ale ovarului se dezvolta mult mai tirziu.

M. Vandenplasche (1966) considera ca freemartinismul se datoreste cromozomilor sexuali. Conform teoriei acestui autor cromozomi sexuali inhiba dezvoltarea gonadelor femele si a canalelor Muller, deoarece la mamifere sexul homogametic este mai labil decit cel heterogametic si, in consecinta, gradul de inhibitie sau de masculinizare depinde de momentul instalarii anastomozei vasculare.

Profilaxie. In scop profilactic, se recomanda indepartarea de la reproducere a junincilor provenite din fatari gemelare in care partenerul este de sex mascul.

Ovotestisul sau ovariotestisul. Este un ‘‘ intersex’’ la care testiculul si ovarul sunt contopite, formind corp comun. In majoritatea cazurilor individul are mai mult infatisarea si unele manifestari caracteristice sexului mascul, datorita predominantei tesutului testicular care este dispus intotdeauna in zona medulara, deasupra tesutului ovarian situat in regiunea corticala. De obicei , comportamentul indivizilor cu ovariotestis este alternant (cind de mascul, cind de femela ), sau au comportare simultana caracteristica ambelor sexe.

II.2. STERILITATEA DOBINDITA

Apare in timpul perioadei sexuale a femelei si se caracterizeaza prin existenta unor tulburari la nivelul aparatului genital, care intrerup temporar sau definitiv capacitatea de reproducere. Aceasta forma de sterilitate poate fi cauzata de factori lezionali, cu localizare la diferite segmente ale aparatului genital sau poate fi provocata de factori de alta natura ( alimentari, igienici, de exploatare, endocrini), fara existenta unor stari morbide diagnosticabile. De asemenea, in unele cazuri, pot fi etichetate ’’ sterile’’ femelele al caror aparat genital functioneaza normal si care, din cauza unor erori de diagnostic sunt trecute in aceasta categorie.


In principal, sterilitatea dobindita este determinata de tulburari ovariene sau uterine fie ca urmare a unor leziuni primare , fie consecinta unor tulburari neuro-endocrine sau metabolice ale organismului.

Afectiuni ovariene

Activitatea functionala a ovarelor poate fi tulburata de o serie de factori nocivi, cu repercusiuni mai mult sau mai putin grave asupra parenchimului ovarian :agenti infectiosi ; procese inflamatorii : tulburari trofice ; tulburari endocrine ; disfunctii. In raport de natura agentului etiologic, de patogenitatea lui si de durata de actiune asupra organului , activitatea functionala a ovarului poate fi dereglata, sistata temporar sau abolita definitiv.

Tulburarile trofice ale ovarelor. Se produc la nivelul parenchimului ovarian si se traduc prin dereglarea si chiar sistarea ciclurilor sexuale, ca urmare a insuficientei neuro-endocrine hipotalamo-hipofizo-ovariene.

Hipoplazia ovariana. Forma cea mai simpla de tulburare trofica, este caracterizata prin reducere in volum a ovarelor, insotita de alterarea morfo-functionala a acestora.

Etiologie. Cauzele care determina hipoplazia ovariana dobindita sunt: dereglari hormonale; masaje ovariene; enucleerea corpului galben; furajarea carentata; tratamente hormonale defectuos conduse; stabulatie prelungita; lipsa repausului mamar.

Simptome. Ciclurile sexuale sunt neregulate la inceput, pentru ca ulterior sa dispara. Caldurile sunt slab exteriorizate. Prin exploratie transrectala la femelele de talie mare, se constata ca ovarele sunt reduse in volum, au consistenta elastica, fara formatiuni evolutive pe suprafata lor. Pe sectiune in zona corticala, se pot pune in evidenta foliculi ovarieni in stadii incipiente de dezvoltare ( primari , secundari ), lipsind foliculii maturi si corpii galbeni progestativi.

De obicei, in hipoplazia ovariana dobindita tractusul genital nu sufera modificari in comparatie cu hipoplazia ovariana congenitala, la care tractusul genital este hipoplazic, iar instinctul genezic este abolit complet. Hipoplazia ovariana dobindita este o tulburare reversibila, iar prin inlaturarea cauzelor care au produs-o, cit si prin instituirea unui tratament judicios condus, functia de reproducere poate fi recuperata. Se recomanda masaj utero-ovarian si administrarea de substante hormonale : ser gonadotrop pentru maturarea foliculilor ovarieni, asociat cu gonadotropina corionica, pentru asigurarea ovulatiei si formarii corpului galben.

Atrifia ovariana. Este o forma grava de tulburare trofica ce se caracterizeaza prin distrugerea totala a parenchimului ovarian datorita proliferarii masive a tesutului conjunctiv. Ovarele atrofice sunt mult reduse in volum, indurate, netede sau cu usoare denivelari pe suprafata. La examenul histopatologic se constata predominanta tesutului conjunctiv dens, care a inlocuit complet tesutul parenchimatos. Intrucit este o tulburare ovariana ireversibila, nu se recomanda tratarea ei.

Pentru prevenirea tulburarilor trofice ale ovarelor se recomanda asigurarea unei furajari echilibrate, evitarea traumatizarii ovarelor in timpul masajelor sau enucleerii corpului galben , administrarea rationala a substantelor hormonale.

Corp galben persistent. Este o tulburare descrisa numai la bovine, caracterizata prin mentinerea pe ovar a corpului galben functional, de aceeasi marime, forma, consistenta, timp de 21-25 zile, fara ca femela sa fie gestanta. Prin prezenta pe ovar, peste limitele fiziologice admise, corpul galben impiedica manifestarea normala a ciclurilor sexuale, determinind o stare de anafrodizie, uneori foarte prelungita. Depistarea relativ usoara, prin examen transrectal, a unui corp galben pe ovar face ca de multe ori aceasta formatiune sa fie considerata corp galben persistent ( sau patologic ) la vacile care prezinta anestru sau alte tulburari ale aparatului genital. Printr-un examen sumar, sau pe baza unei anamneze eronate se poate pune un diagnostic gresit ( si nu de corp galben persistent ), care atrage dupa sine un tratament costisitor si indelungat. Efectuarea unor tratamente necorespunzatoare, mai ales cu substante hormonale, duce de cele mai multe ori la dereglarea sau blocarea ciclurilor sexuale. Aceste cazuri de diagnostic si tratament eronate impun examenul prin exploaratie transrectala, de trei ori, la intervale de 8-10 zile, pentru precizarea diagnosticului.

Etiologie. Principalele cauze care duc la persistenta corpului galben sunt : afectiuni uterine ; dezechilibru endocrin ; furajare carentata ; stabulatie prelungita. Tulburarea s-a intilnit, de asemenea, la vacile bune producatoare de lapte, fiind incriminati si in acest caz factori endogeni.

Sectiune printr-un ovar cu corp galben persistent, la vaca

Corpul galben persistent exista pe ovar in toate cazurile de piometrita, fetus macerat sau mumifiat si , in majoritatea cazurilor, de endometrita purulenta cronica (Wohanka, P. Popescu si colaboratorii, I. Dumitrescu). In aceste cazuri impiedicarea functiei luteolitice a endometrului, ca si atonia uterina, determina mentinerea o perioada indelungata de timp a corpului galben pe ovar.

Lesbouyeres, Trimberger, Lunca si colaboratorii, arata ca afectiunea se datoreste unui dezechilibru hormonal adenohipofizar, prin existenta unui prag ridicat de LH si LTH fata de FSH care se gaseste in cantitate insuficienta. Autorii citati sunt de parere ca, in majoritatea cazurilor, cauzele acestui dezechilibru rezida in : stari de subalimentatie ; alimentatie deficitara in principii nutritivi, in saruri minerale si in vitamine ; conditii necorespunzatoare de adapostire ( grajduri neigienice, stabulatie prelungita). Afectiunea poate aparea si la vacile cu mari productii de lapte.

Bhattacharya arata ca un loc important in aparitia corpului galben persistent il ocupa afectiunile uterine provocate de avort embrionar sau fetal ( cu retinerea fetusului), retentii placentare, endometrite, piometrite. De asemenea, autorul a intilnit aceasta tulburare la vacile cu productii ridicate de lapte al caror organism este supus la mari solicitari, mai ales in primele saptamini dupa parturitie, cind nu este complet restabilit.

Evolutie.Corpul galben persistent, fiind un fenomen secundar ca efect al unei cauze primare de origine interna sau externa, se mentine pe ovar atit timp cit persista cauza care l-a generat. Astfel, in cazul in care corpul galben se mentine pe ovar, ca urmare a unei tulburari uterine ( piometrita, fat macerat sau mumifiat, endometrita cronica purulenta, corp strain introdus in utere ), el isi pastreaza atributele morfo-functionale initiale. Prin elaborarea progesteronului, corpul galben persistent determina starea de anafrodizie si, prin aceasta, dereglarea functiei clinice. Perioada de hiperluteinemie se mentine atit timp cit corpul galben isi pastreaza integritatea sa anatomica si functionala pe ovar.

Diagnostic. Pentru stabilirea diagnosticului este necesara examinarea transrectala, minutioasa, a vacilor, cu anafrodizie pentru a se urmari, prin examene repetate, marimea, forma , consistenta si topografia corpului galben, precum si modificarile de la nivelul uterului. Lucrarile de specialitate aparute in ultima vreme in acest domeniu au scos in evidenta necesitatea punerii unui diagnostic competent de ‘‘corp galben persistent’’ si pericolul pe care il prezinta instituirea unor tratamente eronate pe baza unor diagnostice gresite. Pentru evitarea punerii unui diagnostic eronat, majoritatea autorilor recomanda, asa cum s-a mai aratat, examinarea aparatului genital prin exploratie transrectala de 3-4 ori, la intervale de 8-10 zile, intr-o perioada de 21-25 zile. In cazul in care la vacile negestante sau la vacile dupa 60 zile de la fatare pe unul din ovare, dupa examene repetate, se gaseste un corp galben in acelasi loc, de aceeasi marime, forma si consistenta, acesta poate fi etichetat drept corp galben persistent. In cazul in care corpul galben persistent insoteste unele afectiuni uterine, prin examenele efectuate se constata si modificarii de forma, marime, consistenta si, eventual, de topografie ale uterului.

Tratament. Terapia preconizata pentru restabilirea functiei de reproducere cauzate de corpul galben persistent a fost in atentia practicienilor de multa vreme. Pentru impiedicarea elaborarii progesteronului s-a recurs fie la enucleerea corpului galben , fie la tratamente hormonale ; in majoritatea cazurilor, tratamentele preconizate s-au axat pe enucleerea corpului galben persistent. Faptul ca la numai citeva zile dupa enucleere majoritatea vacilor carora li s-a facut aceasta interventie intra in calduri, a condus la ideea ca acest tratament poate fi considerat ca indicatie majora in disparitia starii de anafrodizie si , implicit, in reluarea activitatii clinice a ovarului ( Clark, 1953 ; Rowson, 1959 ; Ermacenkov,1964 ).

Numeroasele cercetari intreprinse in acest domeniu nu au reusit totusi, pina in prezent, sa elucideze problema mult controversata atit cauzelor, cit mai ales a tratamentului anafrodiziei prin corpul galben persistent ; reluarea functiei de reproducere a fost obtinuta prin : tratament nespecific ; tratament medicamentos ; masajul ovarelor ; enucleerea corpului galben.

In aplicarea tratamentului nespecific, Schaetz (1952) si Gallina (1961) au obtinut rezultate bune, soldate cu reaparitia ciclurilor sexuale in urma regresiunii corpului galben persistent, prin inlaturarea cauzelor care au determinat instalarea lui pe ovar : imbunatatirea conditiilor de alimentatie si ingrijire, inlaturarea surmenajului, extragerea avortonului din uter, vindecarea tulburarilor uterine. Tratamentul medicamentos urmareste deblocarea ciclului sexual prin folosirea substantelor hormonale. Martens (1957), Rezanteva (1963), N. Lunca si colaboratorii, (1964), V.Otel (1966) recomanda administrarea gonadotropinei serice in cantitate de 25-30 ml (1200-1500 U.I.), asociata cu vitamina C ; in prealabil, pot fi administrate substante estrogene ( 10-15mg) ;recent, tratamentul corpului galben persistent da rezultate foarte bune cu PgF-2 alfa ; prin masajul ovarelor se urmareste marirea tonusului neurovegetativ in vederea reactivarii ciclului sexual (F. Popescu si colaboratorii, 1957 ; Kunst si colaboratorii, 1965 ; I. Dumitrescu, 1969 ) ; se recomanda masajul utero-ovarian timp de 3-4 minute, in 3 zile consecutiv si reluarea manoperei dupa un interval de 4-5 zile ; enucleerea corpului galben este un procedeu terapeutic practicat de multa vreme in stari de anafrodizie la vaci ; facuta incorect, apar : aderente intre ovar si ligamentul utero-ovarian sau intre ovar si pavilionul trompei ; obstruarea oviductului prin coaguli sau datorita traumatismelor ; traumatizarea parenchimului ovarian urmata de ooforita, consecutiva interventiilor brutale de enucleere ; infectii la nivelul ovarelor sau oviductelor, ca urmare a propagarii agentilor bacterieni din uter prin intermediul singelui.

Este absolut necesar ca animalele carora li s-a facut enucleerea corpului galben sa fie supravegheate citeva zile dupa acest tratament, pentru a se interveni la timp in caz de accidente postoperatorii. Succesul tratamentului depinde in mare masura de stabilirea etiologiei, precum si de alegerea solutiei terapeutice cele mai adecvate.

Profilactic, se recomanda aplicarea unui complex de masuri de furajare, intretinere si exploatare rationala, precum si de prevenire a unor tulburari ale tractusului genital. O atentie deosebita trebuie acordata perioadei post partum, pentru evitarea infectiilor puerperale cu tendinta de cronicizare. De asemenea, in cazuri de avort cu retinerea fetusului in cavitatea uterina, se va urmari extragerea avortonului, pentru ca involutia uterina sa se desfasoare normal. Prin pastrarea integritatii morfo-functionale a endometrului se asigura elaborarea luteolizinei, care are un rol hotaritor in regresia normala a corpului galben.

Chistii ovarieni (foliculari si luteinici). Sunt formatiuni veziculare patologice de diferite marimi, care apar pe ovar ca urmare a unor procese de natura exogena sau endogena.

Etiologie. Ca si in geneza corpului galben persistent, asupra etiologiei chistului ovarian parerile diferitilor cercetatori sunt foarte mult controversate, cei mai multi inclinind spre existenta unui dezechilibru endocrin.

Chistii foliculari. Provin din degenerarea foliculilor ovarieni, cu pastrarea aproape intacta a anumitor structuri, de marimi si localizari diferite, in tesutul ovarian. Chistii foliculari prezinta o capsula relativ subtire, semitransparenta, in functie de marimea chistului, ce contine un lichid clar si seros in care se pune in evidenta ( prin examen de laborator) existenta de hormoni esterogeni. Chistii foliculari variaza ca marime de la dimensiunea unui bob de griu ( chiar mai mici) , pina la un cap de copil. Ca structura microscopica, se constata granuloasa formata dintr-un numar redus de celule mici, intunecate, cu nuclei in pignoza, dispuse pe o capsula mica, cu structura conjunctivo-fibroasa si care provin din teaca interna si din cea externa. La chistii foliculari mijlocii si mici, celulele tecii interne au o forma poliedrica sau ovala, cu nuclei mari, ovali avind cromatina dispusa sub forma unor retele fin granulate ; ovulul din interiorul chistilor foliculari este degenerat ( Boitor, 1970 ).

Chistii luteinici. Provin din degenerarea corpului galben. Marimea lor variaza de la o aluna la o castana. Capsula chistului luteinic este ingrosata si de nuanta galbuie. Lichidul cuprins in interiorul capsulei este de consistenta relativ viscoasa si de culoare galbuie. Prin examen histopatologic se constata ca zona granulara este formata din celule care sunt unele rotunde altele alungite, cu nucleu clar si cu granulatii ; aceste celule sunt inglobate intr-o masa fundamentala amorfa. Teaca interna are o structura mai aparte decit a corpului galben, fiind formata din celule mari epiteloide, cu nucleul central si cu citoplasma vacuolizata. In lichidul seros din interiorul chistului, prin examen de laborator, se pun in evidenta hormonii progesteronici. Uneori, cind chistul afecteaza numai un ovar, congenerul poate functiona normal si, in acest caz, ciclurile sexuale se desfasoara relativ obisnuit. Daca ambele ovare sunt chistice, functia de reproducere este definitiv compromisa.

Chisti ovarieni bilaterali la vaca.      Chisti ovarieni bilaterali la scroafa.

Evolutie. Prin secretia hormonilor estrogeni, chistii foliculari determina mentinerea femelei in stare de calduri prelungite( hiperexitatie genezica), care in final poate duce la nimfomanie ; chistii ovarieni luteinici, prin cantitatea de progesteron ridicata, dimpotriva produc abolirea treptata a libidoului, permanentizindu-se starea de anafrodizie.

Diagnosticul se bazeaza atit pe anamneza, cit si pe rezultatele examenului clinic, completat cu biopsia uterina. In chistii foliculari bilaterali femela prezinta o stare de hiperexitatie genezica prelungita ; prin exploratie transrectala se constata, in urma examenelor repetate, una sau mai multe formatiuni chistice pe ovare. Examenul biopsic pune in evidenta endometrul in faza foliculara. In chistii luteinici femela prezinta anafrodizie; prin biopsia endometrului se constata glandele uterine in faza profilerativ-secretorie. Daca afectiunea este unilaterala, aparatul genital poate functiona relativ normal.

Prognosticul. Femelele cu chisti ovarieni bilaterali, precum si cele cu chisti ovarieni vechi sunt excluse de la reproducere.

Tratamentul chistilor ovarieni este destul de dificil, mai ales cind nu se cunosc cauzele care i-au produs. La instituirea tratamentului trebuie sa se porneasca de la o medicatie de substitutie prin hormoni gonadotropi, in scopul restabilirii echilibrului neuro-hormonal. In cazul chistilor foliculari ovarieni se administreaza Gonacor asociat cu Progesteron, care duc in prima faza la inlocuirea chistului cu un corp galben provizoriu, al carui produs de secretie (progesteronul) normalizeaza treptat functia hipotalamo-hipofizara ( Wohanka, 1960). Unii autori recomanda inocularea intrachistica a progesteronului si testosteronului. Terapia chistilor luteinici se poate face, de asemenea, prin metode chirurgicale si hormonale. Dintre metodele chirurgicale, cea mai folosita este ‘‘spargerea’’chistilor prin compresiune pe cale transrectala. In tratamentul hormonal al chistilor luteinici se foloseste gonadotropina serica.

*

In tratamentul ambelor forme de chisti ovarieni, asocierea metodelor chirurgicale cu hormonoterapia da rezultatele cele mai bune. Pentru echilibrarea sistemului neuro-endocrin este absolut necesar ca tratamentul specific al chistilor ovarieni sa fie precedat de o furajare rationala, bogata in principii nutritivi, vitamine si saruri minerale, precum si de administrarea unor stimulente generale.

Anafrodizia. Numita si anestrus prelungit, reprezinta manifestarea starii de inactivitate ciclica a ovarelor, exteriorizata prin absenta caldurilor sau a dorintei de imperechere. Anafrodizia poate fi fiziologica si patologica.

Anafrodizia ( sau anestria ) fiziologica. Caracterizeaza anumite stari fiziologice si se instaleaza in timpul sau dupa anumite procese cu evolutie normala in organism. In cadrul anestriei fiziologice, se disting : anestria de gestatie cind, din cauza prezentei fetusului, activitatea ciclica a ovarului este blocata pe toata durata gestatiei ; anestria postpartum, intilnita la femele dupa parturitie, necesara pentru refacerea organismului si a echilibrului neuro-endocrin, in vederea reluarii functiei de reproducere. Durata anestriei postpartum difera in functie de specie, de productia de lapte, de intarcarea produsilor, de starea de intretinere a femelei. In medie, se considera ca durata anestrusului postpartum nu trebuie sa depaseasca 60 zile la vaca.

Anafrodizia (sau anestria ) patologica. Consta in lipsa manifestarii caldurilor, ca urmare a existentei unor tulburari morfo-functionale existente atit la nivelul ovarului (hipoplazie ovariana, atrofie ovariana, corp galben persistent), cit si la nivelul uterului (piometru, fetus macerat, fetus mumifiat, mucometru, endometrita purulenta cronica). Exista , de asemenea, unele afectiuni congenitale datorita carora femelele nu-si manifesta dorinta de impreunare : infantilismul ; anovaria.

Afectiuni ale cailor genitale

Sunt cauze frecvente de infecunditate si sterilitate, influentind desfasurarea proceselor de reproducere prin : scaderea viabilitatii spermatozoizilor sau distrugerea acestora din cauza secretiilor patologice existente la nivelul diferitelor segmente ; existenta unor obstacole ( tumori, aderente, sinechii, obstrurari) care fac imposibila deplasarea gametilor si, in urma fecundatiei, a zigotului in caile genitale ; incapacitatea endometrului de a asigura conditii normale de nidatie si dezvoltare zigotului ( nereceptivitatea la stimulii endocrini la stimulii nervosi, procese inflamatorii si supurative ).

De cele mai multe ori, mai ales in cazul leziunilor nedecelabile clinic, diagnosticul afectiunilor cailor genitale este greu de stabilit, si in consecinta boala este greu de tratat, ceea ce face ca proportia acestor categorii de afectiuni sa fie destul de ridicata (45-70 .

Tulburarile oviductelor. In procesul fecundatiei, oviductele joaca un rol important justificat prin: captarea ovulului, prezenta gametilor masculi si femeli, asigurarea conditiilor optime de intilnire a spermatozoidului cu oviductul.

Afectiunile oviductului poarta denumirea genetica de salpingite. Acestea sunt inflamatii ale oviducului care , de cele mai multe ori, prin evolutie, duc la obstruarea lumenului oviductului si la compromiterea definitiva a femelei pentru reproducere.

Etiologie. Salpingitele pot fi provocate de diferiti factori : infectii cu agenti bacterieni nespecifici, ca urmare a retentiilor placentare, metritelor, piometrului, acest tip de salpingita se intilneste, de obicei, la vaca ; obstrurarea lumenului oviductului in urma unor procese infectioase de origine peritoneala. In aceste cazuri are loc atit lipirea franjurilor oviductului, cit si aderente intre peritoneu, ovar si pavilionul trompei ; coagulii care se formeaza in urma enucleerii corpului galben la vaca pot duce la obstruarea lumenului oviductului si la formarea aderentelor, mai ales cind enucleerea se face in mod brutal ( I.Dumitrescu, 1969 ) ; utilizarea solutiilor prea concentrate sau timp indelungat in spalaturile uterine, dupa parturitie, se soldeaza de multe ori cu aderenta sau chiar cu obstruarea oviductului.

Diagnosticul salpingitelor este posibil la vaca prin exploratie transrectala, si numai in cazul in care modificarile salpingite sunt intr-un stadiu avansat. Procedeele aplicate in medicina umana, cum sunt : histero-salpingografia cu substante de contrast, insuflarea de aer sau introducerea de lichide pentru a constata permeabilitatea tubara nu sunt folosite in medicina veterinara.

Prognosticul este de cele mai multe ori grav, intrucit in cazul acestor afectiuni au loc : scleroza mucoasei, aderentele peretilor oviductului sau aderente intre pavilionul trompei si oviduct, care fac imposibila migrarea ovulului si procesul fecundatiei. In cazul salpingitei unilaterale, procesul de migrare a gametilor si a zigotului in cavitatea uterina are loc numai de partea oviductului sanatos.

Tratamentul salpingitelor nu da rezultate concludente. In scop preventiv se recomanda tratarea afectiunilor uterine si evitarea traumatizarii oviductelor in timpul exploratiilor transrectale la vaca si interventiile pe ovare.

Afectiunile uterului. Uterul, ca parte componenta a aparatului genital, indeplineste un rol deosebit de important in desfasurarea proceselor de reproducere, concretizat prin trecerea spermatozoizilor catre oviduct, nidarea zigotului, dezvoltarea produsului de conceptie pina in momentul parturitiei cind, datorita contractiilor miometrului, fetusul este expulzat in mediul exterior. De asemenea, echilibrul endocrin estrogen-progesteronic joaca un rol important in stadiile urmatoare ale gestatiei, dupa formarea placentei. Dupa cum s-a aratat, una din cauzele importante ale mortalitatii embrionare o constituie tulburarile endometriale. Afectiunile uterine pot fi localizate la nivelul cervixului si al uterului.

Inflamatiile cervixului ( cervicitele). Cervicitele sunt inflamatii ale cervixului, ca urmare a traumatizarii mucoasei cervicale, de cele mai multe ori in timpul parturitiei. Leziunile superficiale se pot vindeca chiar inainte de sfirsitul perioadei puerperale, in timp ce leziunile profunde ale cervixului dau tulburarii grave ; in urma infectiei, trec in stadiul cronic, complicindu-se cu endometrite. In functie de evolutie, cervicitele pot determina stenoze insotite de hipertrofia sau atrofia cervixului. De multe ori cervicitele se produc in urma propagarii procesului infectios din vagin ( calea ascendenta) sau prin difuzarea infectiei din cavitatea uterina ( calea descendenta ). Cervicitele constituie un obstacol mecanic in ascensiunea spermatozoizilor catre segmentele superioare ale aparatului genital, iar secretiile cervicale mucopurulente si pH-ul carvical modificat actioneaza nociv asupra spermatozoizilor ( Fl. Seiciu, 1972 ; M.Rosu, 1972 ).

Inflamatiile uterului ( metritele). Se intilnesc la majoritatea speciilor, indeosebi la vaca si iapa, avind un rol deosebit de important in etiologia diferitelor forme de infecunditate si sterilitate. Metritele, care provoaca infecundiate si sterilitate la femele, provin din cronicizarea afectiunilor endometriale acute care nu au fost tratate, sau la care tratamentul instituit nu a dat rezultate concludente.

Etiologie. Cauzele care favorizeaza aparitia endometritelor sunt : traumatizarea mucoasei uterine in timpul interventiilor obstreticale ; retentiile anexelor fetale ; subinvolutia uterina ; dezechilibrul estrogeno-progesteronic ; spalaturi uterine repetate cu solutii antiseptice iritante ; efectuarea insamintarilor artificiale in conditii neigienice. In afara de aceste cauze, la aparitia metritelor mai concura factori alimentari si de intretinere care, debilitind organismul, favorizeaza exaltarea patogenitatii germenilor saprofiti din caile genitale. Factorii determinanti, incriminati in declansarea endometritelor, sunt agenti microbieni: stafitococi, streptococi, Vibrio foetus, Brucella abortus, Mycobacterium tuberculosis etc.


Afectiunile uterine cronice, care constituie cauze frecvente de infecunditate si sterilitate, sunt mai des intilnite la vaca, atit datorita particularitatilor morfo-functionale ale aparatului genital, cit si conditiile necorespunzatoare de ingrijire si exploatare. In acest sens, Albrechtsen ( citat de N.Lunca si colaboratorii), apreciaza ca sterilitatea la vaca este produsa in proportie de 90% de afectiunile uterine. In afectiunile uterine cronice sterilitatea se produce prin : distrugerea spermatozoizilor de catre secretiile toxice din uter ; imposibilitatea nidatiei din cauza alterarii endometrului, care determina tulburari morfo-functionale ale placentei, urmate de avort.

Formele cele mai frecvente care determina infecunditatea sunt : endometrita catarala cronica si endometrita purulenta cronica.

Endometrita catarala cronica. Are o forma de manifestare greu decelabila clinic, intrucit modificarile uterine nu se pot sesiza la examenul transrectal si nici prin semne depistabile la examenul clinic.

Etiologie. Flora microbiana banala, reprezentata de streptococi, stafilococi, germeni piogeni etc., determina un catar cronic al mucoasei uterine, cu actiune patogena putin exaltata, insa suficienta pentru a modifica chimismul si caracterul secretiilor glandelor uterine. De obicei afectiunea apare fie ca o consecinta a endometritelor acute, fie provocata de flora microbiana depusa in uter in timpul montei sau al insamintarii artificiale cu sperma infectata cu diferiti agenti microbieni.

Simptome.De obicei cicluri sexule se desfasoara normal ca durata, intensitate si succesiune, constatindu-se, uneori, o scurtare a ciclului cu citeva zile. La examenul aparatului genital prin exploratie transrectala uterul este usor marit in volum, cu o motilitate fata de uterul normal. La examenul vaginal cu speculum se constata intredeschiderea gitului uterin prin care se scurge mucusul de calduri ‘‘ coafat’’ cu mici flocoane albicioase cu puroi. Dealtfel, mucusul de calduri se elimina pe la comisa inferioara a labiilor vulvare este crescut cantitativ si are un aspect opalescent, in compozitia lui gasindu-se uneori putine striuri sanguine. Dupa o evolutie de 3-4 luni afectiunea se poate vindeca spontan sau poate evolua in endometrita purulenta cronica.

Diagnosticul se stabiliteste greu din cauza absentei semnelor patognomonice. Numai examinarea atenta a mucusului de calduri si examenul bacteriologic al acestei secretii ( daca este posibil ) poate conduce la stabilirea corecta a diagnosticului. Insamintarea repetata a femelelor ( cu endometrita catarala cronica ), in majoritatea cazurilor, nu este insotita de fecunditate, fiind necesara instituirea unui tratament corespunzator.

Tratamentul se poate institui numai in timpul estrusului, cind lumenul cervical este intredeschis. Se recomanda instalarea intrauterina a unei solutii cu streptominica, penicilina sau, daca este cazul, a unui antibiotic cu spectru mai larg : aureociclina, teramicina, sigmamicina—sub forma de suspensie uleioasa.

Endometrita purulenta cronica. Constituie o afectiune uterina grava intilnita mai frecvent la vaca. Se caracterizeaza prin modificari evidente ale mucoasei uterine, insotite de eliminarea unor cantitati variabile de puroi.

Simptome. Prin examenul clinic extern se constata ca starea generala a femelei nu este modificata. Pe la comisura inferioara a vulvei se elimina cu intermitenta o secretie mucopurulenta, cu miros fetid. Eliminarea mucopuroiului este cu mult mai mare cind femela sta culcata, din cauza compresiunii viscerelor abdominale asupra uterului. Prin examenul transrectal se constata ca uterul este marit in volum, cu peretii ingrosati, in stare de hipotomie. Topografic, uterul este deplasat spre marginea anterioara a pubisului, prezentind in partea craniana a coarnelor uterine o usoara fluctuatie din cauza acumularii mucopuroiului. Cervixul este indurat si deplasat anterior. La examenul cu speculul vaginal ‘‘ floarea involta’’ este edematiata si congestionata, iar din cervixul intredeschis se elimina mucopuroi de culoare alba-galbuie si de consistenta cremoasa. De obicei boala are o evolutie de lunga durata, infectia propagindu-se ascendent catre oviducte. Pe ovar se gaseste, in majoritatea cazurilor, corpul galben persistent care, prin secretia de progesteron, blocheaza ciclurile sexuale, femela prezentind o stare de anafrodizie prelungita.

Diagnosticul se stabileste pe baza modificarilor uterine constatate prin exploratie transrectala, prin examinarea mucopuroiului eliminat, cit si pe baza anestriei prelungite.

Prognosticul este rezervat sau grav din cauza evolutiei prelungite a bolii, deoarece de obicei au loc alterari ireversibile ale endometrului si modificarea chimismului secretiilor uterine.

Tratament. Prin instituirea tratamentului se urmareste restabilirea activitatii ciclice a aparatului genital, aseptizarea cavitatii uterine si refacerea endometrului. In acest scop, se preconizeaza tratamentele combinate care se realizeaza prin : enucleerea corpului galben persistent ; masaj utero-ovarian timp de 1-2 minute, repetat 3-4 zile ; aseptizarea cavitatii uterine prin folosirea antibioticelor cu spectru larg.

Preventiv, se vor efectua tratamentele imediate si adecvate tuturor formelor de endometrite acute care, prin evolutia lor, pot trece in forme cronice constituind, in cea mai mare masura, cauze de infecunditate la femele.

Piometrita. Este o metrita purulenta cronica ce se caracterizeaza prin acumularea unei cantitati mai mari sau mai mici de puroi in cavitatea uterina, ca urmare a inchiderii canalului cervical. Piometria poate fi urmarea unei metrite purulente cronice sau mucometrului infectat, sau cauzat de un embrion macerat, ca urmare a unei mortalitati embriofetale.

Simptome. Starea generala a animalului este nemodificata, datorita faptului ca virulenta germenilor se atenueaza pina la disparitie, ca urmare a procesului de fagocitoza. Reinfectarea continutului uterin nu este posibila, deoarece gitul uterin ramine inchis si nu permite trecerea agentilor microbieni din vagin. Piometrita este mai frecvent intilnita la vaca si mai rar la alte specii. Prin exploratie transrectala se constata ca ambele coarne uterine sunt marite in volum si simetrice, au peretii subtiati, lipsiti de elasticitate si sunt fluctuante. Pe unul din ovare se palpeaza corpul galben persistent care insoteste tot timpul aceasta afectiune. Datorita persistentei corpului galben persistent pe ovar ciclul sexul este blocat, femelele prezentind anafrodizie prelungita.

Diagnosticul. Lipsa caldurilor poate fi considerata o anestrie fiziologica, drept urmare a presupusei stari de gestatie. Piometrita se poate confunda cu starea de gestatie in primele 3-4 luni. Prin exploratie transrectala atenta se poate face o deosebire neta datorita lipsei placentoamelor, absentei fatului si pulsatiilor nespecifice ale arterei uterine medii.

Prognosticul este rezervat, datorita proceselor degenerative care se produc la nivelul endometrului.

Tratamentul urmareste eliminarea colectiei si aseptizarea uterului. In acest scop se recurge la enucleerea corpului galben persistent si la administrarea repetata de 10-12 mg sintofolin. Comcomitent, se face tunelizarea digitala a canalului cervical in vederea drenarii continutului uterin. Dupa deschiderea gitului uterin se efectueaza, cu multa atentie, masajele repetate ale uterului si se administreaza epidural substante ocitocice pentru intensificarea motilitatii uterine in vederea eliminarii continutului. Aseptizarea se realizeaza cu ’’ bujii’’ de entozon si nitrifuran, in asociere cu suspensii uleioase de antibiotice ( streptomicina, neomicina, reveriv).

II.3. STERILITATEA DE NATURA ALIMENTARA

In afara de factorii lezionali care determina un procent ridicat de infecunditate si sterilitate, nutritia animalelor constituie un factor esential in desfasurarea proceselor de reproducere. Prin numeroase observatii si cercetari s-a stabilit existenta unei strinse corelatii intre carentele alimentare cauzate de aportul alimentar nesatisfacator si o serie de tulburari ale aparatului genital, care duc la infecunditate si sterilitate. Foarte multe lucrari de specialitate au scos in evidenta rolul deficientelor alimentare care se pot datora atit supraalimentatiei, cit mai ales alimentatiei carentate in substante nutritive, saruri minerale, vitamine.

Sterilitatea prin supraalimentatie. Supraalimentarea animalelor destinate reproductiei, la care se adauga lipsa de miscare a acestora, duce la ingrasarea excesiva, urmata de hipofunctia ovariana. Supraingrasarea animalelor determina in general uzura precoce a organismului, tulburari hepatice, autointoxicatii digestive. Hammond arata ca la animalele prea grase se constata o scadere a excitabilitatii sexuale, o slaba manifestare a apetitului sexual, calduri linistite, uneori anovulatorii,anestrie prelungita. Prin exploratie transrectala, la vaca se constata ca ovarele sunt marite in volum, aplatizate, fara formatiuni evolutive pe suprafata lor. De multe ori in ligamentele din jurul ovarelor este depozitata grasime, care poate impiedica procesul ovulatiei. Pe sectiune se constata infiltratia grasa a ovarului, cu foliculi ovarieni ramasi in stadiul de crestere sau de foliculi cavitari. Pentru disparitia fenomenelor consecutive supraalimentatiei se recomanda diminuarea ratiilor, alimentatie bazata mai ales pe furaje verzi si un regim zilnic de miscare.De asemenea, se recomanda masaje transrectale utero-ovariene, pentru troficizarea aparatului genital.

Sterilitatea prin subalimentatie. Hranirea animalelor destinate productiei cu ratii care contin totii principii nutritivi in proportii normale, dar si cantitati mai reduse decit necesarul organismului, conform starii fiziologice si a necesitatilor productive, este urmata de tulburari ale intregului corp in general si ale sferei genitale in special. Subalimentatia tineretului femel duce la slaba dezvoltare a aparatului genital ( hipogenitalism ), aparitia intirziata a pubertatii, hipofunctia gonadotropa adenohipofizara ( Bertrand, 1968 ; Gh. Drugociu si colaboratorii, 1968 ; Aehnelt,1968 ). La femelele adulte se constata tulburari in ovogeneza, desfasurarea anormala a ciclurilor sexuale, lipsa libidoului, calduri linistite, anestrie prelungita dupa parturitie ; in cazul in care fecundatia a avut loc se produce : mortalitatea embrionara, fatari distocice, retentia invelitorilor fetale, subinvolutie uterina, persistenta pe ovar a corpului galben, formarea de chisti ovarieni.

In vederea restabilirii functiei de reproducere se recomanda alcatuirea judicioasa, cantitativa si calitativa, a ratiilor, incepind cu tineretul destinat pentru reproducere. N.Gluhovschi si colaboratorii recomanda, in asemenea cazuri, stimularea hormonala cu substante gonadotrope, in special la tineretul cu pubertate intirziata.

Sterilitatea cauzata de furaje alterate. Hranirea animalelor de reproductie cu furaje alterate datorita fermentarii, mucegairii etc. este o cauza frecventa de infecunditate , atit prin leziunile produse la nivelul aparatului genital, cit mai ales prin avorturile pe care le provoaca in diferite perioade ale gestatiei. Alimentatia excesiva cu furaje fermentate prea acide determina dezechilibru Ca/P. Numerosi cercetatori au constatat tulburari grave ale functiei de reproducere prin hranirea femelelor cu furaje infestate cu mucegaiuri : Fusarium sporotrichoides, Aspergillus fumigatus,Candida albicans.

Fuzariotoxicoza,produsa prin furajarea femelelor cu Fusarium sporotrichoides, care se dezvolta pe stiuletii de porumb, determina tulburari grave ale sferei genitale caracterizate clinic prin : tumefierea labiilor vulvare, congestia puternica a mucoasei vaginale si uterine, acumulare de secretie seroasa in cavitatea uterina, in unele cazuri degenerescenta foliculilor ovarieni urmata de procese proliferative si chiar de scleroza ovarelor. Din cauza leziunilor amintite se produce dereglarea ciclurilor sexuale, stari de hiperestrogeniemie, iar in cazul ca fecundatia are loc femelele avorteaza de obicei in prima perioada a gestatiei.



Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 3445
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site