CERAMICA

CERAMICA

Mi-am ales tema"Ceramica de- a lungul timpului"deoarece mi se pare interesant istoria ceramici, modul in care a aparut aceastra, in ce parti ale tari gasim ateliere de cramica, la ce ne este foloisitoare, de cine era lukrata aceasta si modul in care era lucrata, clasificarea ei.

La inceput vasul iera facut dintr-un lut amestecat cu pleava si uscat la soare.Folosirea focului pentru coacerea vaselor si diversificarea acestora intr-o larga varietate de forma si marimi marchiaza etape superioare in structura comunitati umane sedentare.

Interesanta este si aparitia preocupari pentru aspectul estetic al vasului, omul incepe sa picteze pe vas diferite forme, in diverse culori.

Alaturi de vase utilitare simple, sau creat peste tot si vase zoomorfe sau antro pomorfe, unele din iele destinate doar ritualelor religioase.

Putine sunt compartimentele culturii noastre populare in care filonul traditional sa se manifeste cu vigoare si prospetimea pe care le releva domeniul ceramicii. Situat la cumpana dintre mestesug ai arta inca din cele mai vechi timpuri, olaritul se bucura si astazi de o larga pretuire. Cantecul tainic al rotii olarului isi poarta biruinta prin vremuri, lasandu-se deslusit doar de cei

"Sortiti sa-nmoaie si sa coaca lutul,

Ca niste zmei intarziati si blanzi,

Cu fete prelungite in cimpoaie,

Arhaici insi, isi poarta pe sub plai

Un vis fragil prin zilele greoaie".

Este frantura de gand in care Lucian Blaga i-a incrustat, pentru eternitate, pe cei ce practica acest mestesug" de la-nceputul cel dintai". Nu se putea o mai buna situare in timp, daca avem in vedere ca olaria se inscrie in randul artelor celor mai vechi, generate de binomul homo-humus.Sa nu uitam ca in mentalitatea populara cretia divina a fost imaginata, la multe popoare, ca o arta ceramica. Omul primordial nu era decat o bucata de lut insufletita, numele lui Adam fiind pus in relatie cu termenul adamah, insemnand in ebraica "pamant rosu", "argila".

Recunoscand inca din zorii umanitatii puterile generatoare de viata ale elementului teluric, olarii au fost investiti adeasea cu atribute demiurgice, iscand forme noi din pasta amorfa. Și daca insusi omul, in viziunea atator cosmogonii, nu-i decat fructul modelarii divine din huma initiala, nu este greu de banuit respectul cu care au fost priviti de la inceput olarii, in arta carora magicul si profanul se impleteau la tot pasul.

Legendele romanesti spun ca olarii si-au dobandit mestesugul de la Dumnezeu , numai ca, neavand suflare divina, au pus vasele la ars pentru a dainui. In credintele stravechi trebuie cautata sorgintea metaforei ce identifica recipientul de argila cu trupul uman, figura de stil atat de indragita si valorizata in cele mai de seama creatii ale liricii universale.

Intr-adevar, modelandu-si vasele, olarii sunt preocupati ca acestea sa aiba siluete cat mai frumoase. Le fac apoi gura sau rost, le contureaza cu grija buzele , numite si usne, le subtiaza mijlocul, pe care se vor odihni bratele(torti), ba le imbodobesc si cu ochii ce te privesc adesea din transparenta smaltului. La Binis, Caras-Severin, urcioarele se numesc carcege si au la gat un ornament marunt, numit "margelele carceagului", iar in partea de jos unul mai lat, caruia i se spune "poalele carceagului".

Prin urmare, transferul vital intre argila si om, pe care il descoperim uneori in opera marilor poeti, nu trebuie sa surprinda catusi de putin. Motivul fragilitatii existentiale este exprimat in chip firesc, prin aceasta dubla metamorfoza a lutului in om si a omului in lut:

Incet, cu voce murmurata,

Lutul i-a spus olarului:

Candva am fost si eu ca tine, nu uita,

Framanta-ma!

O, mi-amintesc, odata."( Omar Khayyam).

Olarul autentic este o personalitate complexa. El intruneste mai intai calitatile unui geolog empiric, apt sa descopere si sa combine cele mai bune surse de materie prima. Este un tehnolog desavarsit in pregatirea si prelucrarea pastei, a colorantilor si a smalturilor, in construirea cuptoarelor si in stapanirea secretelor arderii argilei. In fine, este un artist sensibil , capabil sa modeleze contururi armonioase , sa coloreze motivele decorului, sa imagineze compozitii rafinate.

Mai mult sculptori decat artizani, olarii faureau la inceput forme de lut umed, utilizand suporturi de nuiele sau paie maruntite. O tehnica arhaica de realizare a ceramicii constand in modelarea sulurilor de argila pe o roata de mana, primitiva, s-a practicat la noi pana nu demult in cateva aseazari(Deda, Pietris, Morareni) de pe Valea Muresului. Peretii vaselor erau grosi, iar pasta prezenta destule imperfectiuni. De aceea, imediat ce erau scoase din cuptor, oalele se cricaluiau, adica se puneau intr-o covata cu o fiertura de tarate de grau, pentru a li se micsora porozitatea.

Drumul parcus de acest stravechi mestesug artistic ramane insa tulburator de lung si de sinuos: de la cultura Vadastra pana la misterioasele vase-hora din civilizatia cucuteniana, de la olaria neagra, austera, traco-dacica, si pana la ceramica policroma de origine meridionala, greaca si romana, de la simplitatea formelor monumentale ale vaselor si pana la delicatele urcioare de factura bizantina, in care desenul sgrafitat se imbina armonios cu smalturile azurii, violacee sau brun-roscate.

Olaria actual adin tara noastra pastreaza nealterate elementele de continuitate, ilustrate de ceramica neagra de traditie dacica, rosie nesmaltuita, de sorginte romana, si, in fine, de cea smaltuita(sgrafitata sau nu), de inraurire bizantina. Trasaturile stilistice mixte stau la baza repertoriului de forme si motive ornamentale. Mai constante au fost formele, deoarece multe tipuri de vase functionale s-au stabilizat de timpuriu, corespunzand perfect scopului pentru care au fost create. Este calea permenentizarii traditiei, a desavarsirii unor marci de identitate, a triumfului perfectiunii in ingemanarea utilului cu frumosul.

Cele trei categorii de ceramica schitate mai sus sunt delimitate in functie de procesul de ardere. Ceramica neagra se obtine din aceeasi pasta ca si ceramica rosie, numai ca , in cazul celei dintai, arderea este incomplecta, numita si reducatoare sau inoxidanta.

Lutul i-a spus olarului:

Putine sunt compartimentele culturii noastre populare in care filonul traditional sa se manifeste cu vigoarea si prospetimea pe care le releva domeniul ceramicii. Situat la cumpana dintre mestesug si arta inca din cele mai vechi timpuri, olaritul se bucura si astazi de o larga pretuire. Cantecul tainic al rotii olarului isi poarta biruinta prin vremuri, lasandu-se deslusit doar de cei

''Sortiti sa-nmoaie si sa coaca lutul,

Ca niste zmei intarziati si blanzi,

Cu fete prelungite in cimpoaie,

Arhaici insi, isi poarta pe sub plai

Un vis fragil prin zilele de oaie.''

Este frantura de gand in care Lucian Blaga i-a incrustat, pentru eternitate, pe cei ce practica acest mestesug''de la-nceputul cel dintai''. Nu se putea o mai buna situare in timp, daca avem in vedere ca olaria se inscrie in randul artelor celor mai vechi, generate de binomul homo-humus.

Sa nu uitam ca in mentalitatea populara creatia divina a fost imaginata la multe popoare, ca o arta ceramica. Omul primordial nu este decat o bucata de lut insufletita, numele lui Adam fiind pus in relatie cu termenul adamah, insemnand in ebraica''pamant rosu'', ''argila''.

Recunoscand inca din zorii umanitatii puterile generatoare de viata ale elementului telluric, olarii au fost investiti adesea cu attribute demiurgice, iscand forme noi din pasta amorfa. Si daca insusi omul in viziunea atator cosmogonii, nu-i decat fructul modelari divine din huma initiala, nu este greu de banuit respectul cu care au fost poriviti de la-nceput olarii, in arta carora magical si profanul se impleteau la tot pasul.

Legendele romanesti spun ca olarii si-au dobandit mestesugul de la Dumnezeu, numai ca, neavand suflare divina, au pus vasele la ars pentru a dainui. In credintele stravechi trebuie cautata sorgintea metaforei ce identifica recipientul de argila cu trupul uman, figura de stil atat de indragita si valorizata in cele mai de seama creatii ale liricii universale. primele

intr-adevar, modelandu-si vasele, olarii sunt preocupati ca acestea sa aiba siluiete cat mai frumoase. Le fac apoi gura sau rost, le contureaza cu grija buzele, numite si usne, le subtiaza mijlocul, pe care se vor odihni bratele(torti), ba le imbodobesc si cu ochi ce te privesc adesea din transparenta smattului. La Binis, Caras-Severin, ulcioarele se numesc carcege si au la gat un ornament marunt numit ''margelele carceagului'', iar in partea de jos unul mai lat, caruia I se spune''polele carceagului''.

Prin urmare, transferal vital intre argila si om, pe care il descoperim uneori in opera marilor poieti, nu trebuie sa surprinda catusi de putin. Motivul fragilitatii existentiale este exprimat in chip firesc, prin aceasta dubla metamorfoza a lutului in om si a omului in lut:

''incet cu voce murmurata,

dva am fost si eu ca tine, nu uita

Framanta-ma!

O, mi-amintesc o data.(Omar Chayyam).

Olarul autentic este o personalitate complexa. El intruneste mai intai calitatile unui geolog empiric, apt sa descopere si sa combine cele mai bune surse de materie prima. Este un tehnolog desavarsit in pregatirea si prelucrarea pastei, a colorantilor si a smalturilor, in construirea cuptoarelor si in stapanirea secretelor arderii argilei. In fine, este un artist sensibil, capabil sa modeleze contururi armonioase, sa colorize motivele decorului, sa imagineze compozitii rafinate.

Mai mult sculptori decat artizani, olarii faureau la inceput forme de lut umed, utilizand suporturi de nuiele sau paie maruntite. O tehnica arhaica de realizare a ceramicii, constand in modelarea sulurilor de argila pe o roata de mana, primitive, s-a practicat la noi pana nu demult in cateva asezari(Deda, Pietris, Morareni)de pe Valea Muresului. Pereti vaselor erau grosi, iar pasta prezenta destule imperfectiuni. De aceea, imediat ce erau scoase din cuptor, oalele se cricaluiau, adica se puneau intr-o covata cu o fiertura de tarate de grau, pentru a li se micsora porozitatea.

Perfectionarea rotii olarului a desavarsit puritatea formelor si a diversificat tipologia vaselor. Drumul parcurs de acest stravechi mestesug artistic ramane insa tulburator de lung si de sinuos :de la cultura Vadastra pana la misterioasele vase-hora din civilizatia cucuteniana, de la olaria neagra, austere,traco-dacica, si pana la ceramica policroma de origine meridionala, greaca si romana, de la simplitatea formelor monumentale ale vaselor si pana la delicatele urcioare de factura bizantina, in care desenul sgrafitat se imbina armonios cu smalturile azurii, violace sau brun-roscata.

Olaria actuala din tara noastra pastreaza nealterate elementele de continuitate, ilustrate de ceramica neagra de traditie dacica, rosie nesmaltuita, de sorginte romana, si, in fine, de cea smaltuita (sgrafitata sau nu), de inraurire bizantina. Trasaturi stilistice mixte stau la baza repertoriului de forme si motive ornamentale.

Una dintre cele mai vechi tehnici, cu o vechime de cateva mii de ani, o constituie tehnica de modelare a ceramicii din suluri de lut, tehnica folosita in mod curent in comuna primitive si frecvent intrebuintata la traci, sau mai prcis la triburile lor balcanice si carpatice. La ceramica dezvelita in statiunile dacice se disting sulurile de lut din care se modela, cum se poate vedea limpede pe un vas aflat la muzeul din Piatra Neamt.

Pentru documentarea evolutiei istorice a tehnicii de modelare, tot atat de importanta este si ceramica de la Dinogetia. Aici fundul vasului se confectiona separat, sulul de lut, prins prin apasare de fund, servind numai pentru modelarea peretilor. Acest procedeu s-a conservat pana astazi in ceramica populara romaneasca.