Caracteristicile mobilierului pictat romanesc

Caracteristicile mobilierului pictat romanesc

Mobilierul pictat romanesc a fost preluat mai mult in zonele apropiate celor sasesti sau unguresti si pictura facuta pe piesele de mobilier romanesc este mai libera, fara a fi foarte stilizata si prelucrata dupa anumite tipare.

In Transilvania, mestesugul pictarii mobilierului a fost practicat mai intai in cadrul breslelor sasesti pana in secolul al XIX-lea. Initial pictura pe lemn era realizata pentru decorarea galeriilor si stranelor din bisericile calvine si protestante sau pentru casele orasenilor instariti. Dupa disparitia breslelor au luat nastere centre romanesti de mobilier pictat cum ar fi cele de la : Rasinari si Sasauti de langa Sibiu si cele brasovene de la Sacele si Moeciu de Sus . Spre deosebire de alte zone din Europa, unde se lucra mobilierul pictat , cum ar fi cele din Austria, Bavaria sau Saxonia si unde predominau din punct de vedere tipologic dulapul inalt si lada, piesele de mobilier pictat executate in Transilvania erau adaptate spatiului specific interiorului locuitelor din aceasta zona. Astfel, mobilierul pictat din Transilvania prezinta o varietate destul de mare prin diversitatea pieselor executate : dulapuri inalte ( armaroaie), dulapuri de perete, coltare, lazi de zestre , blidare, cuiere etc. Se remarca si realizarea unor piese , foarte des intalnite, cum ar fi dulapurile de colt cu nise ascunse, care aveau numai usile la nivelul peretilor, sau dulapuri suprapuse , cu scopul de a economisi spatiul. De asemenea, apar si cuierele de grinda ,care se intindeau deasupra banchetelor pe toata lungimea peretelui, dar si multe obiecte mici decorative, casete de diferite forme si marimi, sfesnice, fructiere, pahare, rame de oglinzi, platouri. Mobilierul pictat aparea si in biserici , ca de exemplu la tamaiernite, scaune cu spatar de strana, candelabre, cruci , sfesnice si panouri pictate.

Lada pentru haine lucrata dulghereste o fost piesa cea mai frecvent intalnita si cu o arie larga de raspandire. Decorul variat al lazilor a dus la caracterul specific pentru diferite centre mestesugaresti, cum ar fi lazile executate in centrele de la Fundata - Bran, incheiate in "coada de randunica", se sprijina pe partile laterale pana la podea pentru a crea impresia sprijinirii pe picioare. Cele mai vechi lazi de acest tip au fost realizate in secolul al XVIII-lea, fiind mai putin finisate, pentru ca apoi in secolul urmator sa fie executate la Sighisoara si Medias si puternic comercializate, fapt care a dus la o larga raspandire a lor in mediul rural.

In zona Rupea, satele Saschiz, Boia si Cata, precum si la Rasinari , langa Sibiu alt tip de piese reprezentative in secolele XVIII-XIX au fost dulapurile blidar. O alta piesa cu larga raspandire in casele transilvanene este lavita cu spatar, care se aseza de-a lungul peretilor si era prevazuta cu o lada pentru depozitare , motiv pentru era numita banca infundata. Unele lavite erau extensibile , putand fi folosite si pentru dormit.

Mestesugul mobilierului pictat se practica in ateliere si se mostenea in cadrul familiei. In unele centre se lucrau piese de mobilier numai pentru zona respectiva, cum ar fi centrul de la Rasinari, dar alte centre isi comercializau produsele in targuri. In acest fel , de exemplu asa-numitele "lazi de Brasov" s-au raspandit pana la Dunare in Moldova si pana in Bulgaria. Pe langa piesesle de mobilier pictat apar si foarte multe obicte mici din lemn incrustate si pictate cum ar fi: casete, fructiere, ouare, pahare, farfuri prezente in case, dar si panouri, sfesince si lampi ce imopdobeau bisericile.

Dupa cum se poate observa, traditia mobilierului pictat nu este caracteristica artei populare romanesti , dar a fost preluata de la mesterii sasi si pictura a fost adaptata conceptiei specifice artei populare romanesti capatand un loc bine definit in contextul european. Colorarea mobilierului a fost practicata inca din Evul Mediu in Transilvania, nordul Moldovei si la sud de Carpati, dar avea rolul secundar de a pune in evidenta decorul sculptat sau incizat. In secolul al XVII-lea se practica frecvent acoperirea cu un fond de culoare a mobilierului peste care apoi se picta decorul.

Mobilierul pictat in centrele romanesti se deosebea de cel sasesc. De exemplu, in zona Rasinari se pictau motive florale pe fond verde si mai tarziu albastru, la Bran si Moeciu se lucra un mobilier cu motive avimorfe si pomi pe fond verde oliv. Treptat, fondul a devenit tot mai colorat, pana in secolul XIX, cand acest mestesug atinge apogeul.

Decorul policrom apare si la unele piese produse in centrele de ladari din sudul Carpatilor sau in centrele din nordul Moldovei, dar aici motivele colorate sunt doar simple motive geometrice sau pete de culoare, realizate in tonuri vii si aplicate peste scrijelituri.