Nicolae II

NICOLAE II este urmarit de ghinion inca de la incoronare si are o evolutie nefasta in istoria monarhilor. Se naste in familia Romanov, fiind primul din cei sase fii ai tarului Alexandru III si al imparatesei Maria Feodorovna (fosta principesa de Dagmar a Danemarcei). Primeste o educatie severa, avand un program riguros dublat de o existenta lipsita de comoditati. Impreuna cu fratii sai traiesc in cel mai modest fel cu putinta: dorm in paturi de fier, au o alimentatie simpla si fac instructie militara severa. Invata limbi straine (considerate a fi necesarul pe care trebuia sa-l aiba orice principe pentru a fi perfect in lume), scrima, calaria si tirul. Are o fire timida, marcat fiind in permanenta de imaginea tatalui sau- impunatorul tar Alexandru III. Nicolae era vazut ca fiind prea bland de catre durul si pretentiosul sau tata care, data fiind moartea sa prematura, nu si-a pregatit fiul pentru conducerea vastului imperiu.

Pana sa se indragostesca de principesa Alix de Hessa Darmstadt, una dintre nepoatele reginei Maria, cea care ii va deveni ulterior sotie, Nicolae II a avut o relatie amoroasa cu o tanara balerina- Matilda Kschesinska, despre care se spune ca l-ar fi scapat cat de cat de timiditate.

La 18 mai 1896 Nicolae si Alexandra se incoroneaza la Moscova. La festivitatile de incoronare au participat oameni din toate provinciile imperiului, cei mai multi dintre ei fiind saracii orasului, care vroiau sa profite de marea pomana facuta cu aceasta ocazie. Astfel ca din  miile de persoane prezente la eveniment aproape 2000 au fost calcate in picioare si au murit in imbulzeala iscata la ceremonie. Nicolae a aflat despre catastrofa mai tarziu in aceiasi zi si a vrut sa anuleze festivitatile care urmau, dar a fost convins sa nu faca asta de rude si de sfetnici. Multi au vazut decesele ca pe o prevestire nefasta. Nicolae nu era pregatit suficient sa domneasca dupa moartea neasteptata a tatalui sau. Logodna sa cu Printesa Alix s-a facut doar cu putina vreme inainte de moartea tatalui sau, iar casatoria s-a facut la scurta vreme dupa funeralii. Nicolae a trebuit sa faca fata imediat sarcinii de a fi autocrat al Rusiei intr-o perioada de maxima agitatie politica.

Imediat dupa incoronare face numeroase vizite: lui Franz Joseph in Viena, reginei Danemarcei, reginei Victoria, tarului in Paris (cea mai importanta, dat fiind ca era prima vizita a unui tar rus in Franta, dupa crearea Antantei). Are relatii incordate cu kaiserul Germaniei, Wilhelm II, cei doi avand firi total opuse.

Domnia lui Nicolae a fost un lung sir de dezastre, in primul rand militare: inceputul este marcat de razboiul cu japonezii, din 1905, cand rusii sufera o usturatoare infrangere, urmeaza primul razboi mondial si o serie intreaga de framantari interne: greva generala din Petersburg, grevele muncitorilor din mai multe orase mari ale Rusiei, dublate de revoltele taranesti din Kursk, Orel, Cernigova. In octombrie 1905 greva generala cuprinde Rusia. Nicolae II da o proclamatie la 17 octombrie 1905, prin care transforma tara intr-o monarhie semiconstitutionala, sperand ca astfel sa mai potoleasca spiritele. Tulburarile nu se opresc, insa, iar prapastia dintre tar si poporul sau devine din ce in ce mai adanca. Tentativa lui de a liberaliza absolutismul, garantand o serie de libertati (de ex. legile, pentru a fi votate, trebuiau sa treaca prin Duma) parea a fi sortita esecului.

O figura importanta pe scena politica a Rusiei este Stolipin , primul ministru al tarului dupa 1906, personaj controversat, urat deopotriva si de dreapta si de stanga politica - din motive opuse, evident - un antirevolutionar convins si un sustinator moderat al autocratismului. A fost omul care a reusit sa amelioreze situatia existenta atunci in Rusia, prin dezvoltarea economica, sociala, culturala a tarii si prin refacerea relatiilor externe. Stolipin a fost un politician abil, avea planuri ambitioase de reforma. Acestea cuprindeau facilitarea imprumuturilor pentru populatia saraca de la sate, pentru a le permite sa cumpere pamant, cu intentia de a forma o clasa sociala de agricultori loiali coroanei. Planurile sale au fost impiedicate de conservatorii de la curte care aveau mai multa influenta pe langa imparat. Din pacate el cade victima revolutionarilor rusi, in anul 1911 fiind asasinat in timp ce se afla la un spectal de teatru in Kiev.

Nicolae II mentine relatiile politice cu mariele puteri: incheie aliante cu Anglia si  Franta, semneaza acordul de la Posdam (in schimbul recunoasterii dreptului Germaniei de a-si construi o cale ferata spre Bagdad), imbunatateste relatiile cu Japonia, prin incheierea tratatelor din 1907 si 1910.

Si in viata de familie Nicolae este urmarit de nenoroc. Sotia sa, dificila Alix, impinge la extrem starea de religiozitate, distragandu-l tot mai mult pe tar de la problemele politice. O situatie care a complicat mult viata familiei imperiale a fost chestiunea succesiunii. Alexandra i-a nascut lui Nicolae patru fiice mai inainte de a-l naste pe Aleksei, la  12 august 1904. Tanarul mostenitor al tronului era bolnav insa de hemofilie, care pe la vremea aceea era practic netratabila si ducea in mod invariabil la o moarte prematura. Datorita fragilitatii autocratiei din acel timp, familia imperiala a ales sa nu divulge nimic in afara palatului despre starea de sanatate a lui Alexei.

Disperata, Alexandra a cautatat ajutor pretutindeni, gasindu-l la un mistic, Grigori Rasputin. Se parea ca Rasputin putea sa-l ajute pe bolnav cand acesta avea hemoragie interna, iar Alexandra a devenit din ce in ce mai dependenta de acest vraci si de sfaturile lui, pe care imparteasa le accepta ca venind direct de la Dumnezeu.

Nicolae voia sa fie iubit de supusii sai. Daca ar fi fost lasat sa actioneze dupa cum credea el, ar fi putut accepta sistemul monarhic constitutional si ar fi devenit un imparat reformator. Influenta politicienilor reactionari, in principal a sotiei lui si a rudelor ei, (cu Rasputin in fundal), a facut acest lucru imposibil.

Izbucnirea primului razboi mondial, pe 11 august 1914, a gasit Rusia complet nepregatita si un inceput promitator s-a transformat rapid intr-un sir de infrangeri cutremuratoare. Nicolae a simtit ca era de datoria sa sa conduca personal armata si si-a asumat rolul de comandant suprem dupa eliberarea din functie a unchiului sau, Marele Duce Nicolae, dupa pierderea teritoriului care-i revenise Rusiei la ultima impartire a Poloniei. Eforturile imparatului de a supraveghea actiunile de pe front au lasat in mod inevitabil treburile de acasa in mainile imparatesei. Departe de opinia publica, Nicolae nu intelegea cat de suspiciosi erau oamenii de rand fata de Alexandra, o femeie care era nemtoaica prin nastere si victima a zvonurilor distructive despre dependenta ei de Rasputin. Un grup de curteni, profund nemultumiti de influenta nefasta pe care o avea Rasputin asupra efortului de razboi al Rusiei ca si asupra prestigiului monarhiei, l-au asasinat pe calugarul-vraci in decembrie 1916.

Inasprirea conditiilor de viata din spatele frontului si incapacitatea armatei de a mentine succesele militare temporare din iunie 1916 au dus la o serie de noi greve si tulburari in iarna care a urmat. La sfarsitul 'Revolutiei din februarie' din 15 martie Nicolae al II-lea a fost fortat sa abdice in numele sau si al tareviciului, in favoarea fratelui lui Marele Duce Mihail Alexandrovici. Acesta refuza tronul si si, astfel, trei secole de istorie a dinastiei Romanov s-au incheiat.

Guvernul Provizoriu a hotarat la inceput sa-i tina pe Nicolae, Alexandra si pe copii lor inchisi in resedinta imperiala, Palatul Alexandru. In incercarea de a-i indeparta din capitala si de a-i feri de posibile vatamari, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat in Siberia, in august 1917. Ei au ramas acolo pe durata Revolutiei din Octombrie, ca mai apoi sa fie mutati de guvernul bolsevic intr-un oras controlat de  Armata Rosie, Ecaterinburg. Tarul si familia sa, inclusiv tareviciul Alexei grav bolnav, precum si cativa servitori care ii insotisera, au fost impuscati in subsolul Casei Ipatiev de un pluton de executie bolsevic condus de Iacov Iurovski in noaptea de 16 spre 17 iulie 1918. Executia a fost justificata de avansarea catre Ecaterinburg a subunitatilor Legiunii Cehe in drumul lor de retragere din Rusia. Temandu-se ca Legiunea Ceha va cuceri orasul si-l vor elibera pe Nicolae, temnicerii lui bolsevici au hotarat lichidarea imediata a familiei imperiale. Dovezile ca aceasta executie s-a facut cu stiinta si cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe, multi istorici vazand in aceasta o razbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolsevic, Alexandr Ulianov, in urma tentativei esuate de asasinare a tarului Alexandru III in 1887.

Este sfarsitul fizic al Rusiei Imperiale. Crima a ingrozit intreaga lume, multi refuzand sa creada in realitatea ei. Secretul tinut asupra executiei si asupra ingroparii trupurilor a dus la zvonuri conform carora imparatul sau membri ai familiei lui ar fi fost inca in viata. Descoperirea osemintelor membrilor familiei Romanov, in anul 1992, a confirmat insa cutremuratorul adevar: niciun membru al familiei nu a supravietuit masacrului.