FUNCTIONALISMUL

FUNCTIONALISMUL

1. DELIBERARI TERMINOLOGICE

Functionalismul constituie atat o metoda, cat si o doctrina. Cum adjectivul este deseori gresit aplicat, cateva precizari sunt necesare. Astfel, vom numi functionalist:

Un principiu de metoda, guvernand reasezarea sistematica a faptelor ce urmeaza a fi descrise si interpretate in context.

Oricare explicare a unui fenomen social prin exigente de functionare presupuse a apartine intregului din care face parte sau provine;

O orientare teoretica generala care face din utilitate resortul intim al oricarei gandiri.

Prin urmare, vom putea numi functionala o metoda (analiza functionala) si vom folosi termenul de functionalist pentru a caracteriza teoriile de acest tip.

Analiza functionala consta, astfel, in tratarea oricarui fapt social din perspectiva relatiilor pe care le intretine, in sincronie, cu alte fapte sociale, in interiorul unui ansamblu care nu este epistemologic necesar sa fie complet structurat.

"Functia" presupune interdependenta. Se admite ca o societate este formata dintr-un numar de elemente identificabile, si ca aceste elemente corespund unei configuratii logice. Evidentierea relatiilor dintre aceste elemente, care nu sunt obligatoriu de utilitate reciproca, duce la intelegerea fiecaruia dintre ele. Practic, dupa principiul aristotelic, functionalismul presupune intelegerea partii prin intreg: o teorie functionalista va consta intr-un corp de doctrina care, pornind de la premisa ca exista relatii de corespondenta functionala intre faptele sociale, ajunge la concluzii generale privind natura societatii.

In sens radical, functionalismul presupune trei postulate:

Unitatea functionala a societatii (elementele constitutive sunt fiecare functionale pentru sistemul social in intregime, acesta din urma fiind privit ca intru-totul organizat);

Postulatul functionalismului universal (toate elementele constitutive ale unei societati ar exercita o functie anume);

Postulatul necesitatii (fiecare element constituie o parte indispensabila a ansamblului societatii).

Cum notiunea de functie joaca de fiecare data un rol explicativ, ea marcheaza multe teorii din stiintele sociale, iar functionalismul reprezinta o doctrina tentanta. In insasi fundamentele sale, ideea de functie sustine puternic esafodajul disciplinei antropologice, inca din secolul de structurare a acesteia. Unele din caracteristicile doctrinei functionaliste explica usor aceasta popularitate:

Functionalismul admite ca omul poate face obiectul unei stiinte pozitive, dupa modelul determinist din stiintele naturii;

El recurge masiv la analogia biologica pentru a explica socialul, bazandu-se in general pe similitudini de organizare;

Functionalismul se apropie de o conceptie unitara a lumii sociale (presupune existenta unor legi de functionare identice pentru fiecare societate), devenirea fiind progresiva;

Intregul" capata primat ontologic si explicativ asupra partilor;

Functionalismul reprezinta cazul cel mai caracteristic pentru "holismul metodologic" (E. Gellner), presupunand ca structurile sunt anterioare indivizilor, ii preced si sunt explicative in raport cu acestia;

Inspiratia sa este net anti-istorica refuzul unei perspective diacronice implicind un decret epistemologic: antropologia este o stiinta, istoria nu.

Privind acest din urma refuz, trebuie avut in vedere ca societatile studiate nu intra, conventional, in campul de interes al istoriei ca disciplina. Mai mult, subliniem aici, functionalistii cred ca o societate surprinsa sincron si studiata functional contine efectiv in sine toate elementele intelegerii sale, ceea ce nu este cazul societatilor studiate de istorie.

Originea functionalismului din antropologie trebuie cautata in ideile unor teoreticieni ai secolului ai XIX-lea, ca Herbert Spencer si Auguste Comte, care enunta principiul identitatii dintre lumea organica si cea sociala. Ei aplica, de altfel, o metafora mai veche, invocata initial de Platon, in Republica. Ceea ce asigura premisele functionalismul nu este atat ideea, cat modul in care cei doi autori o interpreteaza: pentru ei, nu numai ca fenomenele sociale sunt intim relationate - fapt constatabil empiric -, ca insasi existenta lor se explica prin rolul functional pe care il joaca in "organismul social".       Epistemologic, se ascund aici doua ipoteze intercolerate: pe de o parte, societatea este asimilata cu o totalitate, cu un sistem ale carui elemente sunt toate interdependente; pe de alta, o inexplicabila finalitate interna asigura reproducerea intregului sistem. Deducem de aici sa functionalismul se bazeaza pe un "holism metodologic" (societatea este inteleasa ca intreg - engl. whole=intreg), dar si pe o conceptie finalista a cauzalitatii sociale.

Trebuie subliniat ca aceste supozitii speculative sunt complet straine gandirii biologice: in paradigma neo-darwinista, chiar daca orice organism este adaptat mediului sau, selectia naturala permite ignorarea oricarei interpretari de tip functionalist. Astfel, pentru biologia moderna, desi organismele constituie in mod necesar sisteme functionale capabile sa se reproduca prin intermediul codului genetic (altfel ar fi amenintate cu disparitia), ele pot include elemente disfunctionale. Cu toate acestea, ele raman in continuare viabile, iar, in timp, la scara istoriei, se transforma, prin intermediul mutatiilor succesive aleatorii. Acest lant de mutatii, dintre care sunt retinute doar cele compatibile cu supravietuirea si reproducerea fiintelor vii, favorabile sau nefavorabile adaptarii la mediu, nu are, in sine, nici o finalitate.

De altfel, notiunea de finalitate nu se aplica decat produselor inteligentei umane, care are ca obiectiv realizarea unor sisteme functionale, a caror existenta se explica prin intermediul functiei pe care o indeplineste. Or, este fundamental eronat sa credem ca societatile si organismele sunt facute pentru functionare, afirmatie echivalenta cu cea conform careia muntii si apele au destinatia de a servi drept granite intre state! Non-sensul acestei afirmatii fusese deja evidentiat de E. Durkheim, cu un secol in urma: "a arata la ce foloseste un fapt nu inseamna sa explici cum s-a nascut el, nici cum de este asa cum este, deoarece intrebuintarile care i se dau presupun proprietatile specifice care il caracterizeaza, dar nu le creeaza. Nevoia pe care o avem de lucruri nu face ca ele sa fie intr-un fel sau altul, si, in consecinta, nu aceasta nevoie le poate scoate din neant si le poate oferi existenta" (1895).

La randul sau, Edmund Leach (1963) constata ca intrebuintarea functionalista a notiunii de "functie" constituie un echivoc logic: ea acopera doua categorii distincte, faptele observate, ca si finalitatile presupuse de aceste functii.

Paradoxul epistemologic al functionalismului este atat de evident, incat nici un autor din secolul XX nu l-a sustinut pana la capat. Nu este mai putin adevarat ca acest mod de gandire este de obicei prezent - dar exista si multe variante intermediare, ca marxismul - la autorii care se opun explicatiilor de tip istoricist (sau istorist). Prin istoricism intelegem aici credinta in existenta unor legi generale ale istoriei, care ar lamuri natura fenomenelor sociale, fara a mai apela la istoricitatea lor esentiala. Evolutionismul constituie un caz tipic: in aceasta directie de gandire, a explica inseamna a generaliza; el neaga caracterul unic al fenomenelor sociale si istorice, care sunt reduse la scheme generale cu pretentii de universalitate. Or, criticile recente, provenind atat din antropologie, cat si filozofie, sociologie sau istorie sunt unanime in a afirma ca fenomenele sociale nu sunt inteligible decat in contextul configuratiilor istorice, unice, de care apartin. Istoricitatea esentiala a acestor fenomene limiteaza drastic posibilitatea de a enunta, cum fac stiintele experimentale, legi universale, desprinse de context spatio-temporal.

2. FUNCTIONALISMUL LUI BRONISLAW MALINOWSKI

Kaspar Bronislav Malinowski, nascut la Cracovia (1884), era fiul unui distins profesor de lingvistica si folcloristica.      Doctor in stiinte exacte la Cracovia, urmeaza apoi studii de psihologie si economie. Va deveni ulterior profesor la celebra London School of Economics si la Yale, in S.U.A. Contributiile sale metodologice sunt decisive, fiind considerat chiar si astazi drept unul din fondatorii antropologiei stiintifice. Cele mai cunoscute lucrari ale sale sunt The Dynamics of Culture, o culegere de 13 articole si, mai ales, The Argonauts of Western Pacific, monografie asupra bastinasilor din insulele Trobriand.

Ca antropolog, va reactiona tocmai impotriva abordarilor de tip istoricist, considerand ca fundamentul antropologiei este ancheta exhaustiva de teren, in stil monografic. Or, exhaustivitatea implica, din necesitati metodologice, studiul unei comunitati de mici dimensiuni, in care etnologul urma sa se "scufunde", in incercarea de a se izola de propria societate. El invata limba indigenilor, traieste ca ei si impreuna cu ei, cu scopul de a descrie cultura respectiva "in intregul ei si sub toate aspectele", raportand "structura, legea si principiul revelate in fiecare dintre aceste aspecte [.] la un singur mare ansamblu coerent". Prin urmare, chiar metoda lui Malinowski arata ca acesta concepea fiecare societate ca un tot functional, alcatuit din elemente interdependente.     

Daca antropologul dorea sa surprinda punctul de vedere al indigenului, "raporturile sale cu viata, . viziunea sa despre lumea sa", holismul metodologic se impune de la sine: o trasatura culturala nu poate fi studiata izolat, caci ea capata sens tocmai prin relatia pe care o intretine cu celelalte elemente constitutive ale ansamblului caruia ii apartine. Conceptia lui este completata de o viziune, daca nu "finalista", cel putin "utilitarista" asupra culturii: aceasta are functia de a raspunde nevoilor primare ale fiintei omenesti (alimentatie, reproductie, hrana), dar sta la originea nevoilor derivate, a caror satisfacere este permisa de existenta institutiilor. Spre exemplificare, institutia casatoriei raspunde, pe de o parte, unor necesitati primare, cum ar fi dorinta de siguranta afectiva, sau aceleia ca individul sa-si asigure o descendenta, dar si unor necesitati derivate, care trimit la necesitatea organizarii vietii sociale. In acelasi fel, tehnicile vizeaza satisfacerea unor nevoi primare, dar imperfectiunea lor genereaza o neliniste, care, la randul ei, isi afla raspuns in magie. Aceasta intervine in orice domeniu si actiune al carui rezultat nu este in intregime si cu fermitate controlat de om. Astfel, magia, in sine irationala, devine rationala ca institutie, regland afectivitatea si satisfacand nevoia de echilibru psihic, armonie si optimism.

Preocupat indeosebi de aspectele operationale si pragmatice ale analizei etnografice, Malinowski tinde sa faca din economie baza sistemului social si elimina treptat tot ceea ce el considera drept "ideal", devenit o forma de patologie culturala, irelevanta pentru explicarea sistemului.

Paradoxal, daca proiectul initial al lui Malinowski era de a studia fiecare societate in unicitatea ei, el va derapa curand catre generalizari si simplificari tot mai arbitrare, bazate tocmai pe universalitatea nevoilor "primare" si "derivate", pe care le postuleaza si care sunt aplicabile, in fond, celor mai diverse societati si obiceiuri.

Lvi-Strauss va denunta din nou pericolul truismului care planeaza asupra functionalismului. El remarca, in primul rand, absenta corelatiei dintre folosirea magiei si incertitudinile care rezulta din limitele cunostintelor tehnice. Mai mult, "ceea ce intereseaza etnologul nu este universalitatea functiei, care este departe de a fi sigura, [.] ci faptul ca datinile sunt variabile". Si incheie: "O disciplina al carei prim scop, daca nu singurul, este analizarea si interpretarea diferentelor, scapa de orice problema daca nu tine cont decat de asemanari. Dar, in acelasi timp, ea pierde orice modalitate de a distinge generalul la care tinde de banalul cu care se multumeste".

3. STRUCTURO-FUNCTIONALISMUL

. Durkheim si A. R. Radcliffe-Brown au sustinut o directie functionalista mai moderata. Dupa ei, o functie nu ar putea predetermina institutia capabila sa o indeplineasca, iar institutia nu ar putea fi caracterizata doar prin caracterul ei functional.

. Durkheim, evreu din Alsacia, a ramas in istorie ca fondator al sociologiei franceze. El a redactat o opera cu vizibile tendinte antropologice si foarte influenta teoretic, iar activitatea sa nu poate fi restransa la studiul societatilor moderne. Ca si Malinowski, Durkheim introduce holismul metodologic in sociologie, proclamand ireductibilitatea intregului social. Ca un corolar, el considera ca societatea il transcende pe individ si in determina in mod esential comportamentul. Desi se apropie de functionalism, in teoria lui Durkheim, functia nu insemna decat contributia constatabila in mod obiectiv a unei institutii sociale, si nu cea cautata explicit. Functia devenea, astfel, o simpla "cauza eficienta" a institutiei. Ea ar ajuta la indeplinirea anumitor procese (adaptare, integrare sau continuitate a formelor de organizare).

Alfred Reginald Radcliffe-Brown este considerat cel mai important reprezentant al curentului de gandire structuro-functionalist. Licentiat in antropologie la Cambridge, a desfasurat cercetari de teren mai ales in Australia, dar a adus disciplinei si importante contributii teoretice. A predat la universitatile din Cape Town, Sidney, Oxford, Chicago.

In linii generale, el se va plasa in opozitie cu linia boasiana si difuzionista, incercand sa sustina spiritul stiintific al antropologiei: explicatiile sale trebuie sa fie bazate pe legi. Si in opinia sa, functionarea organismului social depinde de buna functionare a partilor sale constitutive. Radcliffe-Brown considera ca, pentru viata sociala, exista trei aspecte ale adaptarii sistemului:

Adaptarea la mediul natural (ecologica);

Structurile institutionale prin care se mentine o viata sociala ordonata, asigurindu-se ceea ce Spencer numeste cooperare;

Adaptarea culturala, procesul prin care individul dobandeste deprinderi si trasaturi mentale, pregatindu-l pentru viata sociala si pentru participarea la ea.

Toate cele trei aspecte permit studiul analitic si comparativ al intregului sistem. Ideile sale vor constitui o parte importanta a arsenalului teoretic functionalist, desi Abordarea sa, puternic influentata de Durkheim, se deosebeste, in puncte importante, de cea a lui Malinowski.

In primul rand, el respinge total utilitarismul si psihologismul acestuia, argumentand ca, daca institutiile sociale sunt raspunsuri la nevoi psihologice, acestea sunt, reciproc, create sau "filtrate" de educatie si de viata sociala, prin urmare tezele lui Malinowski pot fi oricand inversate. Altfel spus, se poate sustine, de exemplu, ca nu magia in sine este un raspuns la neliniste navigatiei in larg, ci ca practica magica si credintele asociate ei fac navigatia in larg nelinistitoare.

Desi conceptia sa ramane la fel de holista, Radcliffe-Brown se arata mai putin ostil istoriei: functia unei activitati sociale este de a contribui la "mentinerea permanentei structurale", adica la reproducerea structurii sociale, inteleasa ca ansamblu de relatii stabilite intre membrii unei societati. Aceasta reproducere nu imbraca insa un caracter de necesitate, din moment ce "o societate, in cursul istoriei sale, isi poate modifica tipul structural fara sa-i decline permanenta".

Criticile aduse conceptiei generale functionaliste au fost numeroase (ele priveau mai ales holismul, pozitivismul si refuzul istoriei), partea utila a acestui curent fiind, mai degraba, meritele metodologice.

Reprosurile fundamentale s-au focalizat asupra inconsistentei sale epistemologice, din doua puncte de vedere. In primul rand, functionalismul da ca explicatie tocmai ceea ce se cuvine a fi inteles, adica existenta unor procese auto-organizatoare, care asigura reproducerea, intotdeauna imperfecta, a sistemelor sociale, conditie fundamentala a insasi existentei lor. Cum remarca C. Lvi-Strauss (1958), "Sa spui ca o societate functioneaza este un truism; dar sa spui ca totul intr-o societate functioneaza este o absurditate".

Cel mai mare dezavantaj al acestea teorii ramane cel ca, din moment ce societatile sunt delimitate intre ele si se afla in echilibru sistemic, teoria nu poate oferi o imagine a tensiunilor, contradictiilor si, in general, a schimbarilor sociale. Daca logicile sociale sau ale organismelor vii au, pana la un punct, caracter sistemic, este pentru ca insasi existenta acestor sisteme sociale sau organice implica "functionarea" lor. Spre deosebire de sistemele mecanice insa, atat societatile, cat si organismele, sunt sisteme complexe si auto-organizatoare, care tolereaza un anumit numar de disfunctii sau contradictii, unele mostenite, astfel ca nu se reproduc identic si se afla intr-o continua transformare.

In al doilea rand, functionalismul ingreuneaza intelegerea societatilor umane din perspectiva proceselor si evenimentelor istorice.

Functionalismul, completat de elemente neo-evolutioniste, a avut un impact important si in arheologie, cu deosebire prin activitatea New Archaeology, directie care a investit cu o autoritate deosebita rolul adaptarii sistemice la conditiile de mediu. Ca si in antropologie, sub nomenclatura de procesualism, aceasta scoala - populara indeosebi in arheologia americana si britanica, dupa 1960 - s-a concentrat asupra proceselor de adaptare ecologica si functionala, periferizand interesul cultural-istoric traditional pentru explicatiile difuzioniste, in favoarea inovatiilor indigene.