DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA F

DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA F

FAMILIE

Toata lumea are impresia ca stie ce inseamna familia: ceva ce pare sa descinda direct
din ordinea naturii, ceea ce ii confera caracterul unui dat universal, cel putin in forma
sa elemental, de tip conjugal, definita prin unirea, recunoscuta din punct de vedere
social, dintre un barbat si o femeie care traiesc impreuna cu copiii lor. Este adevarat, de
altfel, ca aceasta forma se intilneste atit la popoarele cele mai dezvoltate, cit si la cele
primitive (cum ar fi celebrul exemplu al populatiei vedda din Ceylon, ai carei'membri
traiesc practic goi in adaposturi sapate in stinca, dar fiecare familie elemental, departe
de a se amesteca cu celelalte, se limiteaza, dimpotriva, la spatiul care ii revine). Celula
conjugala elemental este unitatea de baza atit a familiilor conjugale poligame, in
cazul carora mai multe unitati de acelasi fel au unul si acelasi partener, cit si a familiilor
asa-zis ramificate, care se intilnesc in numeroase p'arti ale lumii si pe care societatile
occidental le-au cunoscut sub forme si denumiri diverse. In cazul acestora, regula
impune coexistenta sub acelasi acoperis si aceeasi autoritate a multiple celule conjugale
inrudite, repartizate pe mai multe generatii si'dupa mai multe linii colaterale, prin
raportarea la un stramos comun. ' '

Este insa interesant de constatat ca, desi vitala, esentiala si aparent universal, institutia familiala nu beneficiaza, ca de altfel nici casatoria, de o definitie riguroasa. Dictionarul Littre da cel putin sase definitii diferite ale familiei; definitia principals consta in opozitia stabilita intre familie si casa, prin aceea ca familia inseamna "ansamblul de indivizi de acelasi singe care traiesc impreuna", iar casa reprezinta succesiunea si transmiterea in timp. Astfel, pentru dictionarul Littre, locuinta comuna si legaturile de singe sint principalele criterii care definesc familia.

In Encyclopaedia Britannica, familia este caracterizata prin locuinta comuna, cooperare economica si reproducerea prin adultii de sex opus, dintre care cel putin doi intretin relatii sexuale admise social. Familia reuseste sa satisfaca astfel nevoile esentiale: sexualitate, procreare, supravietuire economica, identificare personals si colectiva, cresterea si educarea descendentilor.

Pentru K. Gough,'familia este "un cuplu'casatorit sau orice alt grup de adulti inruditi care coopereaza atit economic, cit si in cresterea copiilor si care impart o 'rezident'a comuna" (1975: 52). Aceasta institute specific umana reclama, pornind de la o baza biologica particulars (faptul ca estrul revine lunar si ca femeile sint constant receptive la acesta), un anumit numar de conditii prealabile esentiale pentru a putea functiona: prezenta continua a unui mascul, interzicerea incestului, care aduce in relatia dintre grupuri si in casnicie o diviziune a sarcinilor intre sexe, recunoasterea relatiei de paternitate legala, oricare ar fi realitatea legaturii biologice care uneste sotul - ba'rbatul din cadrul familiei - cu copiii sotiei sale.

Insistind asupra conditiilor sale de emergenta - recunoasterea sociala necesara unirii a doi parteneri sexuali, procreatori si care coopereaza economic, locuinta comuna, legaturile de singe sau transmiterea in timp -, devine vizibila conturarea unui model care tinde sa precizeze la ce serveste familia, celula de baza a oricarei societati, fara

insa a putea furniza o definitie universal corecta, care sa nu fie deloc tautologica: familia serveste la nasterea de copii in virtutea reproducerii societatii, iar organizarea sociala impune obligativitatea schimbului si deci constituirea de familii, care nu s-ar putea perpetua fara aceasta obligativitate.'

Acestea fiind zise, daca familia conjugala este practic universal, ea reprezinta, cum afirma C. Levi-Strauss, "mai degraba un echilibru instabil intre extreme decit rezul-tatul unei nevoi permanente si constante exprimind exigentele cele mai profunde ale naturii umane" (1956). Ea poate lua citeodata forme neobisnuite, care se opun diverselor definitii propuse: legaturile libere ale nayarilor, unde femeile intretin relatii sexuale, cel mai adesea pasagere, cu barbati alesi de ele si care nu au nici un fel de drept asupra progeniturilor lor, chiar daca exista o casatorie rituala si fictiva care uneste mai degraba doua grupuri cu ascendenta liniara decit doi indivizi; casatoriile asa-zise "intre femei", care nu implica relatii homosexuale, ci in care o femeie, de obicei sterila sau la virsta menopauzei (la nueri), sau o comercianta bogata (la yoruba), detine un statut masculin si ocupa in cadrul familiei o functie economica si autoritara fata de sotiile fecundate de catre barbatii din anturajul lor; "casatoriile-fantoma", unde un barbat este reprezentantul unui defunct pe linga o sotie, familia astfel constituita fiind administrate in numele defunctului, iar genealogia copiilor fiind stabilita prin raportare la acesta etc.

Daca unirea conjugala stabila si recunoscuta dintre un barbat si o femeie nu exista pretutindeni in forma generala cunoscuta de noi, aceasta se intimpla din cauza ca nu avem de-a face cu o nevoie naturala. Nimic de altfel nu este fondat biologic in aceasta institutie, nici chiar raportul mama - copii (nu peste tot mama biologica este cea care isi alapteaza si isi creste copiii). Sexul, identitatea partenerilor, paternitatea fiziologica nu sint exigente' absolute. Ceea ce conteaza este legalitatea, adica nu o caracteristica naturala, ci'una eminamente sociala.

Nu exista nici o societate lipsita de o institutie care sa raspunda mai mult sau mai putin acestor exigente, indeplinind aceleasi functii, dar se pune intrebarea de ce societatile actuale sau trecute au resimtit necesitatea crearii acestei institutii artificiale si care' sint constringerile suficient de puternice care fac sa existe in organizarea familiilor din intreaga lume, dincolo de variantele mentionate mai sus, un anumit aer comun, am spune noi.

In afara de legalitate, elementul comun ce impune peste tot o forma stabila si reglementata a raporturilor sexuale este prestarea de servicii reciproce intre soti, dupa repartizarea sarcinilor intre sexe care nu mai este fondata pe imperative fiziologice. Fiind arbitrara, ea face ca cele doua sexe sa fie dependente unul de celalalt si deci contribuie la stabilirea unei relatii durabile intre indivizi. Contractului de intretinere i se asociaza regularizarea prestatiilor sexuale, familia intemeiata pe casatorie fiind locul privilegiat al reproducerii, fara'sa existe insa o legatura necesara, in mod logic, intre aceste doua ordini de fapte : intretinerea reciproca, gratificarea sexuala si reproducerea. Contracte de acest tip ar fi putut fi incheiate intre consangvini, omenirea fiind in acest caz populata de grupari inchise, ostile una alteia si recurgind la forta pentru a-si procura parteneri, daca acestia le-ar fi lipsit la un moment dat. Aceasta constatare, care tine de variabilele demografice, arata ca nici o forma stabila de societate n-ar fi fost posibila pe asemenea baze. Societatea a trebuit sa se construiasca opunindu-se consangvinitatii.

In timp ce aparatul simbolic al limbajului incepea sa capete forma, in diversele lor puncte de emergenta si supuse acelorasi necesitati, grupurile umane isi elaborau solutii structural asemanatoare, deoarece toate se supuneau legii posibilitatilor limitate: o reglementare a raporturilor sexuale ; recunoasterea unui principiu de filiatie clasificind indivizii grupului in apti si inapti pentru casatorie; punerea la punct a principiilor de alianta fondate pe interzicerea incestului; in sfirsit, in scopul stabilizarii raporturilor dintre indivizi, diviziunea sexuala a sarcinilor intervine pentru a-i face dependenti unul de celalalt in interiorul grupului, in virtutea respectivelor incapacitati, determinate in mod artificial.

Rezulta ca in orice societate contractul de alianta intre grupuri consangvine guvernate de o regula de filiatie este fundamentul minim al unei societati stabile; casatoria este instrumentul acestui contract, iar femeile reprezinta elementul reproducator. Familia presupune cooperarea intre grupuri distincte de consangvinitate pentru a se putea perpetua generatie dupa generatie: din doua familii rezulta o a treia. Familia permite societatii sa existe pe baze relativ pasnice, sa functioneze, sa se reproduca. Ea face aceasta implicit, deoarece prin insasi existenta ei, si regasim aici tautologia de pornire, familia este o simpla reactie, concrete, elemental, la nevoile societatii.

F. HERITIER-AUGE

. BURGUIERE A., KLAPISH-ZUBER C, SEGALEN M., ZONABEND F. (ed.), 1988, Histoire de la famille, 2 vol., Armand Colin, Paris. - EVANS-PRITCHARD E.E., 1945, Some Aspects of Marriage and the Family among the Nuer, The Rhodes Livingstone Institute, Livingstone. 1957, Kinship and Marriage among the Nuer, Clarendon Press, Oxford. - DUBY G., LE GOFF J. (ed.), 1977, Famille et parente dans l'Occident medieval, Ecole Francaise de Rome. 1975, Finie la Famille ? Traditions et nouveaux roles, Autrement, Dossier nr. 3. - GOODY J., 1983, The Development of Family and Marriage in Europe, Cambridge University Press, Cambridge (trad. fr. L'evolution de la famille et du mariage en Europe, Armand Colin, Paris, 1985). -GOUGH K, 1975, "Origin of the Family", in Reiter A.R. (ed.), Toward an Anthropology of Women, Monthly Review Press, New York - Londra: 51-76. - LEVI-STRAUSS C, 1956, "The Family", in H.L. Shapiro (ed.), Man, Culture and Society, Oxford University Press, New York (trad. fr. "La famille", in Le regard eloigne, Plon, Paris, 1983). - MURDOCK G.P, 1949, Social Structure, The Free Press, New York (trad. fr. De la structure sociale, Payot, Paris, 1972). - RADCLIFFE-BROWN R.B., FORTES M. (ed.), 1950, African Systems of Kinship and Marriage, Oxford University Press, Londra (trad. fr. Systemes familiaux et matrimoniaux en Afrique, PUF, Paris, 1953). - SAHLINS M., 1959, "The Social Life of Monkeys, Apes and Primitive Man", in J.N. Spuhler (ed.), The Evolution of Man's Capacity for Culture, Wayne State University Press, Detroit. - SCHNEIDER D.M., GOUGH K. (ed.), 1961, Matrilineal Kinship, University of California Press, Berkeley - Los Angeles - Londra.

FEMINISTE (STUDIILE ~) SI ANTROPOLOGIA

Spre sfirsitul anilor '60 a inceput sa ia amploare in rindul stiintelor umane un cimp de cercetari'inter- sau pluridisciplinare, denumite in mod curent women's studies, studii "facute de/despre femei". Mai mult sau mai putin integrate, tolerate sau reprimate in universitati si institute de cercetare, in functie'de atitudinea fiecarei tari (si destul de putin reprezentate in Franta), women's studies isi manifesta dinamismul prin diverse asociatii, profesionale sau nu, prin conferinte nationale sau internationale, prin colectii si reviste specializate, prin institute de cercetare - inclusiv in alte tari decit cele dezvoltate (de exemplu in India). Daca sintagma "studii feministe" este mai putin folosita, din motive tactice sau ideologice, istoriceste vorbind, ea este totusi cea mai justificata: impulsul de pornire a acestor lucrari este legat in mod obiectiv de (re)nas-terea si impactul miscarilor de emancipare a femeilor atit in tarile occidentale, cit si in lumea a treia. Asa cum analiza intreprinsa de Marx asupra raportului proletariat -capital, determinate de o viziune critica a organizarii sociale, este diferita de descrierile lui Villerme sau Le Play privind "conditia proletara", tot astfel si studiile feministe difera de lucrarile anterioare relative la '"conditia feminina".

In toate disciplinele, prima faza a constat intr-o critica epistemologica a tendintei sexiste a stiintei si in punerea sa in relatie cu structurile de oprimare a femeilor in societatile, mai ales in cele occidentale, care o produc: studiile feministe sint astfel una din ramurile, nu indeajuns de bine cunoscute, ale sociologiei cunoasterii.

Evidentierea androcentrismului (male bias) gindirii stiintifice era cu atit mai necesara in antropologie, cu cit, reprezentind un discurs produs de un anumit tip de societate, ea este de asemenea un discurs despre societati, "diferite" desigur, insa deseori la fel de androcentrice (de unde o intensificare a celor doua ideologii). Numeroase studii au aratat ca, oricare-ar fi domeniile de referinta si orientarile teoretice ale autorilor,

exista anumite mecanisme de minimalizare a femeilor, atit in stringerea de date, cit si in interpretarea acestora:

1)    La nivelul observatiei, unele activitati ale femeilor fie nu sint mentionate sau nu sint descrise, fie sint subapreciate. De exemplu, un studiu "global" si minutios va indica durata construirii (de catre barbati) unui adapost pentru ciini, nu insa 'si timpul de alaptare si ingrijire a copiilor de catre femei. Alte studii vor lua in considerare consumul energetic'din timpul alaptarii, nu insa si pe cel din timpul sarcinii (sau invers), sau vor neglija subnutritia femeilor in compara'tie cu barbatii. Studiile asupra inrudirii privile-giaza casatoriile primare in defavoarea casatoriilor secundare, in interiorul carora femeile aplica totusi strategii proprii, uneori in contradictie cu normele structural. De asemenea, nu vor fi avute in vedere nici schimburile comerciale dintre femei, in ciuda importantei lor nu numai materiale, ci pentru ansamblul sistemului socio-simbolic.

2) La nivelul teoretizarii din perspectiva etnologica a "faptelor", viziunea andro-centrica inconstienta, care guverneaza deja spatiile libere din cadrul observatiei, poate fi descoperita'prin analiza ambiguitatilor si 'contradictor din interiorul textelor, datorate unei utilizari selective a datelor asupra sexelor. Exista contradictii intre date si concluzii, de exemplu in caracterizarea unor societati ca fiind "pastorale", desi munca agricola a femeilor este recunoscuta ca esentiala. Exista contradictii intre p'remisele teoretice si concluzii, de exemplu in polemicile dintre autorii marxist'i privind existenta sau nu a unei exploatari de clasa in societatile precapitaliste: unele definitii prealabile ale termenilor "clasa" si "exploatare" ar fi trebuit sa se aplice, logic, datelor asupra raportului economic dintre barbati si femei, daca acesta n-ar fi fost exclus in mod aproape sistematic din orice consideratie de clasa. In plus, analizarea raporturilor de productie dintre barbati si femei ar permite o viziune diferita asupra relatiilor dintre primii nascuti si mezini (de sex masculin), problems ce se afla in centrul d'iscutiei.

3) Limbajul serveste in acelasi timp si drept masca pentru particularizarea sau marginalizarea femeilor. Terminologiile sau formularile "generale" au in mod constant un referent masculin (ceea ce adesea le face imposibil de aplicat unui subiect feminin) -si aceasta chiar si atunci cind sint aparent neutre/simetrice : acest lucru poate antrena, de exemplu, in cimpul relatiilor de rudenie si de alianta, obliterarea mecanismelor in care diferenta dintre sexe este operatorie. S-a putut demonstra totodata, folosindu-se metode lingvistice de analiza a enuntarii, ca barbatii sint construiti ca [+ animat, + uman], iar femeile fie ca [+ animat, - uman], fie ca [- animat].

Femeile sint astfel reduse la "non-vizibilitate", pe doua planuri: ca actante sociale, chiar ca fiinte umane si ca grup constituit social. Ceea ce se coreleaza cu "supra-vizi-bilizarea" lo'r in calitate de fiinte mai naturale decit barbatii: naturalismul care sustine conceptualizarea femeilor a impiedicat, pe de o parte, analiza sociologica a procrearii si a maternitatii si, pe de alta parte, analiza economica a muncii femeilor (si deci productia in ansamblu), privilegiind de exemplu sarcinile lor productive (inclusiv "reproducerea producatorilor") in defavoarea raportului acestora cu mijloacele de productie (controlate in general de catre barbati), atit in interiorul, cit si in exteriorul grupului domestic".

Pe scurt, se constata o asimetrie in tratamentul metodologic acordat celor doua sexe si o absenta a integrarii sau o integrare inadecvata a femeilor atit in modelele teoretice, cit si in descrierile empirice ale formatiunilor sociale. (Pentru o prezentare mai detaliata a acestor studii critice, cf. Mathieu, 1985.)

Anumite probleme de interes general (stiinta, ideologie si structuri sociale ; ideologie dominanta si categorii dominate) sau proprii disciplinei (raportul cognitiv si politic al etnologului'cu terenul sau) sint astfel reactualizate de women's studies. Daca critica feminista implica initierea de noi studii asupra femeilor, aceasta se intimpla pentru a contrabalansa tendinta androcentrica si pentru a ajunge la o antropologie a sexelor si a societatii globale. Dac'a aceste lucrari sint efectuate in principal de catre femei, aceasta

nu se intimpla in virtutea vreunui fundament biologic, ci in calitatea lor de membre ale unui grup oprimat pe baza criteriului sexual: experienta minoritara poate conferi distantare in raport cu viziunea androcentrica si acuitate in perceperea modalitatilor de oprimare din alte societati (depasind atit un relativism cultural comod, cit si un etnocentrism orb). Acest fapt nu invalideaza cunostintele masculine in exercitarea puterii: pozitia, in acelasi timp obiectiva si subiectiva, a etnologului in cimpul raportu-rilor dintre sexe in societatea proprie reprezinta unul din cadrele sociale ale cunoasterii. Aceste studii permit de asemenea luarea in considerare a "punctului de vedere" al femeilor in privinta societatilor (inclusiv prin analiza formelor alienate ale acestuia). In sfirsit, ele implic'a si un aspect deontologic: prin scrierile si atitudinea sa pe teren (acorda sau nu atentie parerii femeilor despre opresiunile la care sint supuse, rezistentei lor, pretentiilor acestora), ce grup sexual privilegiaza etnologul ? Antropologia aplicata intra si ea in discutie, deoarece ia parte la "planul de dezvoltare" (Rogers, 1980) care inrautateste conditiile de munca si viata ale femeilor, anihilind unele forme de auto-nomie a acestora sau intarind structuri'patriarhale deja existente.

Fie ca vedem intre feminism si antropologie o relatie dificila (Strathern, 1987) sau o posibila alianta (Dagenais, 1987), exista, dincolo de consensul asupra androcentris-mului, o diversitate de pozitii teoretice, in reinterpretarea datelor si in orientarea noilor cercetari. Aceasta diversitate reflecta diferitele niveluri ale criticii androcen-trismului si tendintele interne din miscarile feministe, insa aminteste de asemenea divergenele de analiza a antropologiei'precedente.

1)   Unele studii, de inspiratie functionalists si chiar traditional, vad in ideologia androcentrista a majoritatii societatilor mai degraba un efect de suprafata si insista asupra puterii "reale", desi mai putin vizibile, a femeilor in complementaritatea sexelor (conceputa ca simetrica sau asimetrica). In acest punct intervin definitiile puterii, statutului, autonomiei etc. Insa se pune problema de a sti daca femeile au "putere" si valoare doar in domeniul ce le este atribuit sau au asupra barbatilor si asupra societatii puterea de decizie finala si globala pe care acestia o au asupra'femeilor si a societatii.

2) O alta tendinta, in prelungirea lucrarilor lui Engels, care se numeste ea insasi feminist-marxista in Statele Unite, se preocupa de conditiile de aparitie a inegalitatii dintre sexe, in functie de contextele socio-istorice: schimbarea modurilor de productie, formarea claselor, a statului, destructurarile datorate colonizarii, capitalismului etc. Fara a nega dominatia masculina in numeroase societati, ea afirma existenta societatilor egalitare din punct de vedere sexual, mai ales in cadrul societatilor de vinatori--culegatori, fapt intens contestat (Leacock, 1978).

3)   Daca primele doua orientari incearca sa "vizibilizeze" femeile in analiza relatiilor "dintre" sexe, o a treia tendinta isi propune mai degraba sa ilustreze oprimarea femeilor prin insasi construirea diferentei sociale dintre sexe. De inspiratie "radicala", mate-rialista sau "marxiana" (mai curind decit marxista), aceasta subliniaza necesitatea depasirii unei viziuni fixiste asupra sexelor, intemeiata pe o conceptualizare naturalista a femeilor si pe ideea unei "naturalitati" a procrearii si a diviziunii sexuale a muncii. Aceasta orientare nu vede "universalitatea" (in stadiul actual al cunostintelor) subordo-narii femeilor ca fiind ineluctabila si se raporteaza la mecanismele sociale, materiale si ideale, ale diferentierii, care definesc dialectic cele doua categorii sau "clase" de sexe: modalitatile de control masculin asupra muncii, sexualitatea si constiinta femeilor.

in general - si depasind opozitiile dintre autoare (autori), inclusiv in interiorul tendintelor prezentate aici simplificat -, studiile feministe au pus problema conceptului de "sex", sistematizind notiunile de "gen" (gender) si "sex social", ceea ce a dus la noi cercetari in antropologia simbolica in privinta variabilitatii dispunerilor cognitive ale categoriei sexuale in functie de diferitele societati.

N.-C. MATHIEU

. ARDENER S. (ed.), 1975, Perceiving Women, Malaby Press, Londra. 1977, ^Women's Issue", in Critic of Anthropology, 3, 9-10. - DAGENAIS H., 1987, "Methodologie feministe et anthropologie : une alliance possibile", in Anthropologie et societes, 11, 1: 19-44. - ETIENNE M., LEACOCK E. (ed.), 1980, Women and Colonization. Anthropological Perspectives, J.F. Bergin Publication - Praeger, New York. - LEACOCK E., 1978, ^Women's Status in Egalitarian Society: Implications for Social Evolution", in Current Anthropology 19, 2: 247-275. -MATHIEU N.-C, 1985, -Critiques epistemologiques de la problematique des sexes dans le discours ethno-anthropologique", raport pentru UNESCO, Lisabona. 1985 (ed.), L'arrai-sonnement des femmes. Essais en anthropologie des sexes, Editions de l'EHESS, Paris. -MOORE H.L., 1988, Feminism and Anthropology, Polity Press - Basil Blackwell, Cambridge -Oxford. - ROGERS B., 1980, The Domestication of Women. Discrimination in Developing Societies, Kogan Page, Londra. - ROHRLICH-LEAVITT R. (ed.), 1975, Women Cross-Culturally. Change and Challenge, Mouton, Haga - Paris. - ROSALDO M.Z., 1980, "The Use and Abuse of Anthropology: Reflections on Feminism and Cross-cultural Understanding", in Signs: Journal of Women in Culture and Society, 5 (3): 389-417. - ROSALDO M.Z., LAMPHERE L., 1974, Woman, Culture and Society, Stanford University Press, Stanford, California. -SCHLEGEL A., 1972, Male Dominance and Female Authonomy. Domestic Authority in Matrilineal Societies, Human Relations Area Files Press, New Haven. - STATHREN M., 1987, "An Awkward Relationship: the Case of Feminism and Anthropology", in Signs: Journal of Women in Culture and Society, 12, 2 : 276-292. - WEINER A.B., 1976, Women of Value, Men of Renown: New Perspectives in Trobriand Exchange, University of Texas Press, Austin - Londra (trad. fr. La richesse des femmes ou comment l'esprit vient aux hommes [Iles Trobriand], Le Seuil, Paris, 1983).

► Sexe (Diferentierea ~lor)

FEUD (activitati razboinice de tip razie, intreprinse in scop de razbunare, la unele popoare din nordul Africii) -> Mediteraneana (Lumea ~). Razbunare (Sistem de ~)

FICTIUNI SI MITURI ETNOLOGICE

Fictiunea este adeseori intilnita in cimpul etnologiei si face parte din istoria acesteia, la fel ca si exotismul. Apare de multe ori ca un risc, ca ceva ce trebuie evitat, ca o greseala, insa de asemenea ca o tentatie. Comica, inspaimintatoare sau inselatoare, legata de gindirea mitica, ea scapa notiunii de "gen". Sub forma de ipoteza sau de scenariu, joaca insa un rol operator in teorie. Astfel, etnologii, in diverse momente si la diverse niveluri, intr-o maniera difuza sau punctuala, se confrunta cu totii cu tema fictiunii.

Continuatoare a povestirilor de calatorie, in paginile carora falsificarile nu sint deloc rare (Adams, 1980; Weil, 1984; Keay, 1985), etnologia a fost adesea victima informatorilor sai (Melville, 1952) sau a manifestat indulgenta in privinta minciunilor oficiale (Hobsbawm, Ranger, 1983). In mod exceptional s-a intimplat ca etnologia sa-si construiasca, punind toate elementele la un loc, un personaj-cheie, providential, care serveste la punerea in valoare a teoriilor autorului: descrierea "fenomenologica" a vrajitoriei facuta de Carlos Castaneda probabil ca apartine chiar acestui gen.

Lasind la o parte aceste cazuri extreme, fictiunea si etnologia merg mina in mina si nu se opun decit rareori ca domeniu al minciunii, respectiv al adevarului. Imaginarul face parte din lumea reala; din aceasta cauza, etnologul este adesea pus in situatia de a capta semnele acestuia si de a le studia.

Pe linga popoarele legendare, ca amazoanele si patagonezii, utopia, contra-utopia si povestirea moralista au dat nastere unui catalog impresionant de popoare imaginare (Versins, 1972 ; Gudalupi, Manguel, 1981). H. Michaux, in Voyage en Grande Carabagne (1967) se proiecteaza ca etnolog al triburilor pe care le inventeaza. Numerosi autori de la Homer incoace, printre care Swift si literatura stiintifico-fantastica, au fost supusi tentatiei acestei "etnologii conjuncture". Ii amintim, in epoca moderna, pe Jules Verne

cu Le village aerien, R. Messac cu Valcretin, R. Queneau cu Saint-Glinglin (1948), Vercors cu Les animaux denatures sau, mai aproape de zilele noastre, J.J. Saer cu L'ancetre (1987). Toate aceste scrieri tin de mitul bunului salbatic sau de reversul sau complice, salbaticul cel rau. Ele nu se fondeaza pe o observatie efectiva, ci - presupunind "faptul social total" - pe manipularea parametrilor. Ele sint, oarecum, niste simulari etnologice, ceea ce nu le rapeste nimic din valoarea lor artistica.

De ce ar fi fantezia un unghi mort in cimpul antropologiei ? Romanelor al caror erou principal este etnologul (v. scurta recenzie din Firth, 1964), vin sa li se adauge romanele scrise de catre etnologi, lingvisti si preistorici: Umbre pe soare (1956) de C. Oliver, Pdmtntul rdmtne (1980) de G. Stewart, Bariera Santaroga (1979) si Steaua si biciul (1973) de F. Herbert, Fixarea (1974) de I. Watson, Mtna stinga a tntunericului (1971), Deposedatii (1975) si Numele lumii este pddure (1979) de U. Le Guin, fiica lui A.L. Kroe'ber, Ctntecul cochiliei Kalasai (1973) de B. Villaret, Cei de nicdieri (1988) de F Carsac, Mormtntul soarelui (1986) de P. Laburthe-Tolra si Cei care impart lumea (1985) de P. Dibie.

Antropometrie, anchetari, chestionare. Etnologia si politia, in absenta unei motivatii comune, se intilnesc pe terenul tehnicilor : s-au gindit la acest lucru mai multi scriitori de formatie umanista. Printre reusite, ii citam pe T. Hillermann, excelent observator al rezervatiilor indiene (zuni, navajo,' hopi) si pe R. Van Gulik, eminent orientalist, impre-una cu celebrul sau judecator Ti. Acestei'categorii de cercetari i se poate asocia foarte bine recentul val de filme turnate in interiorul etniilor si al minoritatilor sau produse de specialisti in domeniu ca J. Rouch, precum si tentativa lui P. Brook, cel ce a pus in scena povestirea etnologului C. Turnbull, Iks. '

In sens invers, etnologia priveste cu jind inspre fictiune. I-ar placea intr-adevar sa posede capacitatea polifonica si farmecul acesteia. Uniune intre arta si stiinta, intre tehnica si talent, intre abordarea contrastiva si comprehensibilitatea rafinata, ea si-ar dori sa evoce la modul ideal, fara a o vesteji, frumusetea societatilor marunte si a ordinilor generalizate. Insa cum sa imprumute ubicuitatea romancierului fara sa triseze ? Un inceput de raspuns se gaseste probabil in Naven, unde G. Bateson, luind in considerare mai multe viziuni, ofera trei puncte de vedere diferite asupra acelu-iasi ritual (Bateson, 1971). M. Mauss, care nu era un sustinator fervent nici al subiectivismului, nici al etnologiei narative, spunea in prima sa lectie din Manuel d'ethnographie : "Sociologia si etnologia descriptiva iti cer sa fii in acelasi'timp cartograf, istoric, statistician si de asemenea romancier capabil de a evoca o intreaga societate" (Mauss, 1967 : 8). '

J. MEUNIER

. ADAMS P.G., 1980, Travellers and Travel Liars (1660-1800), Dover Publications, New York. - BATESON G., 1936, Naven, Stanford University Press (trad. fr. La ceremonie du Naven, Editions de Minuit, Paris, 1971). - FIRTH R., 1964, "Anthropology in Fiction (An Image of Fieldwork)", in Rain, 64. - GUDALUPI G., MANGUEL A., 1981, Guide de nulle part et d'ailleurs, Editions du Fanal, Paris. - HOBSBAWM E., RANGER T, 1983, The Invention of Tradition, Cambridge University Press, Cambridge. - KEAY J., 1985, Explorers Extraordinary, John Murray - BBC, Londra. - MAUSS M., 1967, Manuel d'ethnographie, Payot, Paris. - MELVILLE H, 1952, Taipi, Gallimard, Paris. - THOMAS L.-V, 1979, Civilisations et divagations, Payot, Paris. - VERSINS P., 1972, Encyclopedie de l'utopie et de la science-fiction, LAge d'Homme, Paris. - WEIL F, 1984, "La relation de voyage: document anthropologique ou litteraire?", in B. Rupp-Eisenreich (ed.), Histoire de l'Anthropologie (XVI^e-XIXe siecles), Klincksieck, Paris : 55-65.

FILIATIE

Termenul de "filiatie" desemneaza legatura de rudenie dintre un copil si tatal si mama sa. Aceasta legatura universal considerata ca bilaterala este supusa la diverse constrin-geri colective ce guverneaza reproducerea biologica si socializarea indivizilor. Existentei

acestei legaturi ii sint asociate atitudini afective, comportamente conventionale si o cunoastere sociala care se exprima prin proceduri juridice si rituale, care au drept scop intrarea in societate a fiecarui nou-nascut si determinarea statutului parintilor sai. Caracterul social al relatiei de filiatie apare'in mod evident in diferenta pe care o fac majoritatea societatilor intre o legatura genealogica (genitor si genitoa're/progenitura) si una de paternitate si maternitate sociala sau juridica, ce permite atribuirea unui statut parental altor persoane decit genitorii. Natura acestor doua relatii si raporturile dintre ele s-au aflat in centrul unei dezbateri antropologice (Barnes, 1974; Fortes, 1969; Scheffler, 1974; Schneider, 1984, la fel Beattie, Gellner, Needham).

Situatiile de genitor, genitoare si progenitura nu trimit la o coordonata genetica asumata'social, ci reprezinta statute atribuite indivizilor pe baza conceptiilor locale referitoare la procreatie. Acestea din urma pot varia de la o cultura la alta si se pot indeparta considerabil de modelul stiintific (interventie non-umana, posibilitatea mai multor genitori etc.). Cu exceptia citorva cazuri echivoce (insulele Trobriand, Yap, unele societati australiene), toate so'cietatile considers, intr-un mod sau altul, ca genitorul si genitoarea contribuie cu componente substantiale sau spirituale necesare reproducerii. Din aceasta cauza, "legaturi inalienabile" (H.W. Scheffler), ireversibile si exclusive, exista intre fiecare fiinta umana si cel putin inca doua altele, un barbat si o femeie: toate terminologiile de rudenie diferentiaza pozitiile genealogice ale genitorului si genitoarei.

O alta persoana (fizica sau morala) decit genitorul sau genitoarea poate primi un statut parental la nasterea copilului sau ceva mai tirziu. Diverse proceduri permit crearea unei legaturi pseudo-parentale de filiatie (filiatie sociala, spiritual, "educativa" etc.) sau realizarea unei substitutii (adoptie, levirat,' sororat, epiklerat-ul din Grecia antica etc.) care poate interveni in diverse situatii: sterilitatea cuplului, absenta moste-nitorului (cel mai adesea de sex masculin), necesitatea de a oferi unui copil (pertinenta unei distinctii intre filiatia legitima si cea nelegitima), un statut indispensabil exerc'i-tarii anumitor drepturi (capacitate civila, drept de transmitere, de succesiune etc.).

Cel mai adesea, filiatiei ii este asociat atributul de legitimitate. Datorita preponderentei pe care o acorda relatiei juridice, unii antropologi (Malinowski, 1930 ; Radcliffe-Brown, 1950 ; Goodenough, 1970), evocind "principiul legitimitatii" (B. Malinowski) si constrin-gerile psiho-biologice la care este supus procesul de socializare a copiilor, definesc filiatia pornind exclusiv de la institutia casatoriei. Numai conceperea unui copil in interiorul casatoriei ar acorda un statut parental in adevaratul sens al cuvintului. Totusi sint numeroase societatile in care casatoria nu confera neaparat sotului drepturi in genetriam, adica asupra progeniturii sotiei, independent de identitatea genitorului. Prezumtia curenta, care face din sot genitorul copiilor sotiei sale nu exclude posibilitatea ca un genitor, altul decit sotul, sa poata obtine drepturi de paternitate sau sa i se impuna un statut paternal. Unui genitor i se poate permite sa-si recunoasca un copil nascut in urma unor relatii premaritale, sau acestuia din urma sa se autolegitimeze la un moment dat. In general blamata, conceperea unui copil inainte de casatorie sau de catre un alt genitor decit sotul (casatoria de tip levirat, "casatoria-fantoma", "casatoria intre femei" etc.) este uneo'ri considerata drept o practica legitima si chiar indicata. Desi, in general, statutului de parinte social i se acorda un loc central, recunoasterea genitorului (sau a genitoarei) nu este niciodata pe deplin obliterata. Interzicerea incestului si sanctiunile pe care le antreneaza incalcarea acestei reguli vizeaza atit parintii "naturali", cit si parintii "sociali". Relatia dintre cuplul genitor - genitoare si progenitura constituie in definitiv elementul fundamental al relatiei de filiatie.

Orice ansamblu genitor - genitoare - progenitura (unica sau multiply, oricare ar fi definitia acesteia impusa de codul cultural al unei societati, este "produs" de doua alte ansambluri avind aceeasi configuratie, genitorul si genitoarea fiind si ei, la rindu-le, progenituri: aceasta serie recurenta constituie baza "genetica" a genealogiei care, astfel inteleasa, reproduce pina la identificare, generatie dupa generatie, aceleasi tipuri de relatii: genitor - genitoare, parinti - copii, tata - copil, mama - copil, veri fara diferen-tiere sexuala, de acelasi sex, de sex opus etc. Relatia genealogica decurge din acelasi tip

de tratare ca si relatia de filiatie si trebuie sa diferentieze universul genetic de cel genealogic, cu o grija cu atit mai mare cu cit acesta se preteaza la combinatii "verticale" (inlantuiri unifiliative, generatii, descendente, serii de procreari feminine etc.) care se pot dezvolta ca sisteme de constituire si diferentiere a grupurilor, dar si ca sisteme cognitive. Universul genealogic "social"'decurge din doua principii de organizare: un principiu de reproducere sociala, caruia ii sint atasate sistemul de filiatie si sistemul matrimonial (sau de alianta), si un principiu cognitiv, caruia ii revine sistemul de rudenie ca ansamblu de enuntari, de desemnari si de atitudini.

R. HASTEROK

. BARNES J.A., 1974, "Genitor: Genetrix: Nature: Culture?", in J. Goody (ed.), The Character of Kinship, Cambridge University Press, Cambridge. - EVANS-PRITCHARD E.E., 1945, Some Aspects of Marriage and Family among the Nuer, The Rhodes - Livingstone Institute, Livingstone. - FORTES M., 1969, Kinship and the Social Order, Aldine, Chicago. -GOODENOUGH W.H., 1970, Description and Comparison in Cultural Anthropology, Aldine, Chicago. - LEACH E.R., 1966, Rethinking Anthropology", in E.R. Leach, Rethinking Anthropology, The Athlone Press, Londra: X-XX (trad. fr. Critique de l'anthropologie, PUF, Paris, 1968). - LOUNSBURY F.G., SCHEFFLER H.W., 1971, A Study in Structural Semantics: The Siriono Kinship System, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey. - MALINOWSKI B., 1930, Parenthood the Basis of Social Structure", in V.F Calverton si S.D. Schmalhausen (ed.), The New Generation, Allen & Unwin, Londra : 113-168. - RADCLIFFE-BROWN A.R., 1950, ..Introduction", in A.R. Radcliffe-Brown, D. Forde (ed.), African Systems of Kinship and Marriage, International African Institute, Londra (trad. fr. Systemes familiaux et matri-moniaux en Afrique, PUF, Paris, 1953). - SCHEFFLER H.W., 1972, "Kinship Semantics", in Annual Review of Anthropology, 1: 309-328. 1974, "Kinship, Descent and Alliance", in J.J. Honigmann (ed.), Handbook of Social and Cultural Anthropology, Rand McNally, Chicago. - SCHNEIDER D.M., 1984, A Critique of the Study of Kinship, University of Michigan Press, Ann Arbor.

FIRTH Raymond

Nascut in 1901 in Noua Zeelanda, Raymond Firth studiaza economia la Auckland. In 1924 soseste in Marea Britanie pentru a-si pregati, la London School of Economics, studiul asupra industriei carnii congelate in Noua Zeelanda. Dupa primele sale lucrari despre economia insulelor Trobriand si kula, B. Malinowski tocmai fusese numit pro-fesor in cadrul respectivei scoli. Sub influenta acestuia si a lui R.H. Tawney, istoric al capitalismului, Firth se va'reorienta spre etnologie. '

In 1927 sustine o teza despre "The Primitive Economics of the New Zealand Maori", bazata pe surse scrise. In 1928, Firth pleaca spre Tikopia, in Insulele Solomon, unde realizeaza o munca de teren de o calitate exceptional. De altfel, se va intoarce aici in 1952, 1966 si 1973. In 1932 este numit lecturer la London School of Economics, in 1935 reader, iar in 1944 devine professor, inlocuindu-l pe Malinowski.

In 1939, Firth soseste la Trengganu, sat de pescari din Malaiezia, angajati in economia de piata. In 1940, invazia japoneza il sileste sa se intoarca in Marea Britanie, unde, in serviciul Intelligence Service al Amiralitatii, va intocmi sinteze asupra insulelor din Pacific. Revenit in Malaiezia in 1947, va fi din nou intrerupt din munca de insurectia comunista. Reintors in 1963, constata ca modificari tehnice esentiale, necesitind nume-roase investitii, au bulversat organizarea pescuitului, supusa din ce in ce mai mult raporturilor capitaliste. Pina la pensionarea sa in 1968, Firth conduce departamentul de antropologie din cadrul London School of Economics, dirijind in acelasi timp o ancheta asupra relatiilor de rudenie in mediul urban, in principal la Londra. In 1944, anticipind disparitia imperiilor coloniale, contribuise la fondarea lui Colonial Social Research Council, devenit apoi Social Science Research Council, principalul organism de finantare a cercetarii antropologice engleze. In 1973 devine Sir Raymond Firth.

Opera lui Firth reprezinta unul din monumentele etnografiei moderne. Sapte din cartile sale analizeaza societatea din Tikopia sub toate aspectele ei - relatii de rudenie

(1936), economie (1939), religie (1940, 1967, 1970), istorie si traditii (1961), schimbarile recente din societate (1959), limba si gindire (1985) -, reconstituire remarcabila a unei societati polineziene traditionale in'care generatiile de conducatori, concentrind princi-palele functii religioase, politice si economice, se'afla, datorita acestui fapt, la o distanta ireductibilS de oamenii de rind. '

Firth a initiat cercetari privind modalitatile de credit si economisire in societatile rurale (1964) si a avut participat intens la dezbaterile asupra obiectului antropologiei economice (1965). Formalist", deoarece in societatile primitive indivizii aleg intre mai multe obiective si mai multe modalitati de intrebuintare a resurselor limitate, el urmeaza totusi demersul "substantivist",'atunci cind analizeaza economia din Tikopia. Ideea central's este aceea ca structurile si evenimentele nu sint niciodata complet integrate in sisteme inchise. Coerenta functional a sistemelor nu este decit partiala si provizorie, de unde critica pe care o a'duce functionalismului lui Malinowski si structura-lismului lui E.E. Evans-Pritchard si C. Levi-Strauss. "Organizarea" unei societati difera de "structurile" sale si le depaseste (1951), ea este un proces - o idee fundamentals inca prea putin pusa in p'ractica, p'rin care Firth se apropie de Marx, pe care il cunostea de altfel prea putin, pronuntindu-se cam in graba ca teoria acestuia asupra valorii si exploatarii muncii este ce'va foarte abstract. Ateu fiind, el are tendinta sa considere religia drept o iluzie a lumii reale, fara a explica insa de ce realul este reprezentat si vazut in mod iluzoriu. Acordind o foarte mare atentie microistoriei societatilor pe care le studiaza, Firth nu isi pune problema de a sti daca aceste istorii sint convergente sau divergente cu altele si daca sint antrenate sau nu in evolutii mult mai vaste, cu un sens bine determinat. Analizind insa exploatarea omului, Firth o condamna in numele unui "umanism socialist" (1986).

M. GODELIER

► 1929, Primitive Economics of the New Zealand Maori, Routledge, Londra. (1936), 1961, We, the Tikopia: A Sociological Study of Kinship in Primitive Polynesia, Allen & Unwin, Londra. (1939), 1965, Primitive Polynesian Economy, Routledge, Londra. (1940), 1967, The Work of the Gods in Tikopia, Athlone Press, Londra. (1946), 1966, Malay Fishermen: Their Peasant Economy, Routledge, Londra. (1951), 1971, Elements of Social Organization, Watts, Londra. 1956 (ed.), Two Studies of Kinship in London, Athlone Press, Londra. 1959, Social Change in Tikopia: Re-study of a Polynesian Community after a Generation, Allen & Unwin, Londra. 1961, History and Traditions of Tikopia, The Polynesian Society, Wellington, New Zealand. (1964), 1969, Essays on Social Organization and Values, Athlone Press, Londra. 1964 (coed. Yamey B.S.), Capital, Savings and Credit in Peasant Societies: Studies from Asia, Oceania, the Caribbean and Middle America, Allen & Unwin, Londra. 1967, Tikopia Ritual and Belief, Allen & Unwin, Londra. 1970, Rank and Religion in Tikopia: A Study in Polynesian Paganism and Conversion to Christianity, Allen & Unwin, Londra. 1973, Symbols: Public and Private, Allen & Unwin, Londra. 1985, Tikopia-English Dictionary, Auckland University Press. 1986, "Famine : the Anthropological Account", in Economic and Political Weekly, 21 (36).

FOLCLOR

Termenul de "folclor" a fost propus in 1846 de catre W.S. Thoms, pentru a inlocui expresia "antichitati populare", intrebuintata pina atunci. "Cuvint compus de origine saxona", in opinia inventatorului sau, acesta semnifica "ansamblul cunostintelor populare" (the Lore of the People), ansamblu constituit din credinte, obiceiuri, superstitii, traditii, ritualuri, literatura orala. Adoptat foarte repede in Anglia, termenul a avut nevoie de mai mult timp pentru a se impune in Franta. Interesul pentru productiile populare dateaza in Europa din secolul al XVIII-lea, fiind suscitat de miscarea pre-romantica si de opozitia fata de rationalismul hegemonic al Luminilor, care'incepea sa se contureze. Publicarea intre 1760 si 1765 a Fragments of Ancient Poetry Collected in the Highlands of Scotland and Translated from the Gaelic or Erse Language - celebrul

"fals" al lui Ossian, al carui succes in Europa a fost enorm si a carui impostura a fost cu greu acceptata - evidentiaza un gust inedit pentru poezia populare. Fiecare tara a Europei a inceput sa doreasca sa-si adune traditiile populare. Astfel, aceasta'opera fabricata s-a aflat la originea cercet'arilor aprofundate, dintre care cele mai notabile au fost cele ale fratilor Grimm (Kinder-und Hausmarchen, 1812-1822; Deutsche Sagen, 1816-1818). Intiia eflorescenta a folclorului este marcata de nationalism. Acesta este in particular cazul Frantei, unde se creeaza in 1804 Academie Ce'ltique, inlocuita in 1815 de Societe Royale des Antiquaires, care se afla la originea primei culegeri de traditii populare (obiceiuri, ritualuri, credinte, dialecte).

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, scoala antropologica engleza, mai mult sau mai putin urmata de folcloristii francezi, se straduieste sa confere fundamentari teoretice folclorului ca disciplina. A. Lang, bazindu-se pe luc'rarile lui E.B. Tylor, propune in 1884 urmatoarea definitie: "Folclorul reuneste si compara ramasitele popoarelor stravechi, superstitiile si povestile care s-au transmis, ideile care traiesc in vremea noastra, insa nu apartin timpului nostru". Folclorul vizeaza "ramasitele civilizatiilor moarte, incrustate intr-o civilizatie vie". El nu ia in considerare decit arhaismele.'

Prima jumatate a secolului al XX-lea va fi martora, printr-o miscare simetrica si inversa, la declinul creditului acordat cercetarilor folclorice si la ascensiunea interesului manifestat fata de popoarele neeuropene, interes stirnit de anchete de teren, lungi si minutioase. Aceasta metoda va fi apoi aplicata in Europa, permitind studierea a ceea ce folclorul ignora in mod deliberat: ansamblul contextului social si cultural. Ideologia arhaizanta a folclorului ca disciplina a fost cea care a dus la discreditarea sa. In schimb, materialele folclorice exista inca, iar studierea acestora poate beneficia de teorii si de metode contemporane (lingvistica, antropologie structural, psihanaliza). Desi termenul a disparut din limbajul stiintific, faptul ca exista productie de folclor nu poate fi negat, indata ce doua culturi, una dominanta, cealalta dominate, coexista.

N. BELMONT

. BELMONT N., 1986, Paroles paiennes. Mythe et folklore des freres Grimm a P. Saintyves, Imago, Paris. - COCCHIARA G. (1951), 1971, Storia del folklore in Europa, Boringhieri, Torino. - DUMONT L., 1951, La Tarasque, Gallimard, Paris. - DUNDES A., 1965, The Study of Folklore, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey. 1975, Analytic Essays in Folklore, Mouton, Haga - Paris. - SAINTYVES P., 1923, Les Contes de Perrault et les recits paralleles, Nourry, Paris. - SEBILLOT P., 1908, Le Paganisme contemporain chez les peuples celto-latins, Doin, Paris. - VAN GENNEP A., 1924, Le folklore, Stock, Paris. 1937-1958, Manuel de folklore francais contemporain, 9 vol., Picard, Paris. - VARAGNAC A., 1948, Civilisation traditionelle et genres de vie, Albin Michel, Paris.

FORTES Meyer

Antropolog britanic, Meyer Fortes s-a nascut la Bristown (provincia Cape, Africa de Sud) in 1906, din parinti evrei emigranti din Rusia. De formatie psiholog, el va ajunge etnograful minutios al populatiei tallensi (din Ghana, fosta Gold Coast) si teoreticianul societatilor segmentare nestatale. Dupa B. Malinowski si A.R. Radcliffe-Brown, Fortes a fost si el unul din reprezentantii de o notorietate incontestabie ai scolii de antropologie sociala britanica si unul din fondatorii antropologiei politice.'Dupa o prima cercetare de teren (din 1934 in 1938) la tallensi, sub egida lui International African Institute, revine in Gold Coast pentru a conduce West African Institute (1944-1946); intreprinde cu aceasta ocazie o vasta anchete asupra populatiei asante (centrul Ghanei), populatie matriliniara, organizata in regat. In 1950, Fortes obtine o catedra de antropologie la Universitatea din Cambridge. Moare in acest oras in 1983.

Inca de la primele sale scrieri, Fortes se impune, impreuna cu prietenul sau E. Evans-Pritchard, ca teoretician al sistemelor politice africane (1940), evidentiind indeosebi rolul pe care il joaca in interiorul acestora grupurile de filiatie. Lui ii revine meritul de a fi aratat felul cum, intr-o societate fara putere centralizat'a, toate relatiile

sociale se ordoneaza in functie de sistemul genealogic, tip de paradigma ce permite gindirea raporturilor politice, juridice si rituale. Bogatia si precizia materialelor folosite au facut posibile mai multe reelaborfiri critice, numarul acestora demostrind pozitia privilegiata in literatura clasica etnologica pe care au dobindit-o in scurt timp de'la aparitie scrierile sale. Aportul teoretic al lui Fortes se masoara insa si in studierea fenomenelor religioase. Cercetarile sale (1950) privind raporturile dintre sistemul genealogic, pe de o parte, cultul stramosilor si riturile legate de notiunea de "destin individual", pe de alta, au marcat o etapa'important in dezvaluirea o'rdinii simbolice a relatiilor de rudenie. Si in acest domeniu, Fortes lucreaza tot in maniera comparatista si instaureaza schimburi fecunde (1965) cu scoala franceza de etnologie africanista.

D. LIBERSKI

► 1945, The Dynamics of Clanship among the Tallensi: Being the First Part of Analysis of the Social Structure of a Trans-Volta Tribe, Oxford University Press, Londra. 1949, The Web of Kinship among the Tallensi: The Second Part of an Analysis of the Social Structure of a Trans-Volta Tribe, Oxford University Press, Londra. 1949, "Time and Social Structure: An Ashanti Case Study" in M. Fortes (ed.), Social Structure: Studies Presented to A.R. Radcliffe--Brown, Clarendon, Oxford. 1959, (Edipus and Job in West African Religion, Cambridge University Press, Cambridge (trad. fr. (Edipe et Job dans les religions africaines, Mame, Tours, 1974). 1962 (1940) (coed. Evans-Pritchard E.E.), African Political Systems, Oxford University Press, Londra (trad. fr. Systemes politiques africains, PUF, Paris, 1964). 1965 (coed. Dieterlen G.), African Systems of Thought, Oxford University Press, Londra.

. GLUCKMANN M., 1963, "An Advance in African Sociology", in M. Gluckmann, Order and Rebellion in African Tribal Society, Cohen & West, Londra. - KEESING R.M., 1970, "Shrines, Ancestors and Cognatic Descent: The Kwaio and The Tallensi", in American Anthropologist, 72 : 755-775. - WORSLEY P.M., 1956, "The Kinship System of the Tallensi: A Reevaluation", in Journal of the Royal Anthropological Institute, 86 : 37-75.

FRANTA

1. Antropologia franceza

Mult timp antropologia franceza s-a caracterizat printr-o absenta a identitatii doctrinale stricto sensu, spre deosebire de alte scoli nationale care, inca de la formarea cunoasterii antropologice in tarile respective sau cu ocazia remanierilor conceptual ale acesteia, s-au vazut etichetate, datorita predominantei unui sistem interpretativ, prin adaugarea sufixului -ism la o notiune-cheie: evolutionism si functionalism in Marea Britanie, difuzionism in Germania, culturalism in Statele Unite etc. Ezitarile in privinta ter-menului ce urma sa fie folosit in Franta pentru a desemna cercetarile antropologice -etnografie, etnologie sau antropologie, cuvinte care au fost pe rind incercate, in functie de epoca - redau foarte bine aceasta nesiguranta a identitatii teoretice si absenta suveranitatii epistemologice.

Istoria antropologiei franceze a fost adeseori prezentata prin intermediul indi-vidualitatilor (E. Durkheim, M. Mauss, L. Levy-Bruhl, M. Leenhardt, M. Griaule), a fost perceputa din perspectiva filiatiilor, a cooperarilor sau "complicitatilor" intelectuale Cdurkheimienii", "elevii lui Mauss", "scoala lui Griaule" etc.) care au dus mai mult la identificarea unor "familii intelectuale" decit a scolilor teoretice propriu-zise, si, in sfirsit, a fost raportata la citeva stereotipuri legate de un asa-zis caracter national: gustul pentru speculatie si literatura, intelectualismul, dispretuirea empirismului, care impreuna ar explica insc'rierea tirzie a antropologiei franceze in cercetarile de teren.

Chiar daca s-ar lua in considerare doar delimitarea pe capitole a tratatelor sau manualelor consacrate istoriei antropologiei, s-ar observa ca in majoritatea cazurilor sub calificativul frangaise apare si este apoi examinata antropologia franceza (Lowie, 1937; Mercier, 1966; Poirier, 1968); aceasta se intimpla fie pentru ca se doreste astfel sublinierea originalitatii sale - in rest foarte rar explicitata, de obicei prin raporturile

continue pe care le-ar fi avut cu lumea artelor si a literelor (Levi-Strauss, 1947), fie ca se doreste sa se insiste asupra specificitatii sale intelectuale, rezultata din legaturile intretinute cu traditia filosofica (Lowie, 1937), din preocuparile sale teoretice, chiar din "teoreticismul" sau (Copans, 1974), si din obiectul sau predilect: sistemele de repre-zentare (Voget, 1975; Laplantine, 1987), fie in sfirsit ca se incearca sa se semnaleze intirzierea sau "provincialismul" acesteia, asa cum nu au ezitat sa o faca insisi fondatorii antropologiei in Franta (Mauss, 1913 ; Levy-Bruhl, 1925 ; Rivet, 1936). ' '

In ciuda unei lungi traditii de reflectare asupra naturii umane, a institutiilor sociale si a alteritatii culturale (Raison, 1979), Franta a fost una dintre ultimele mari puteri occidentale - si coloniale - care si-a creat un invatamint etnologic specializat si dotat cu un corp de etnologi profesionisti. Cauzele acestei situatii trebuie cautate in configuratia speciala pe care a cunoscut-o cimpul cunoasterii antropologice in Franta. In timpul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, acesta este divizat intre diverse institutii, adesea opace unele fata de altele, unele subordonind cercetarea etnologica propriu-zi'sa unor discipline sau problematici privite ca fiind mai generale si mai bine inzestrate conceptual, ca de exemplu biologia, filosofia, sociologia sau chiar istoria si geografia.

Societati savante precum Societe d'Ethnographie sau Societe des Americanistes, scoli specializate cum ar fi Ecole des Langues Orientales Vivantes sau Ecole Coloniale, misiuni de explorare sau de evanghelizare, actiuni coloniale au initiat sau au patronat studii etnografice riguroase; prin intermediul unor personalitati influente, acestea au impulsio-nat chiar cercetarile asupra unor arii culturale precise: este cazul lui M. Delafosse, profesor din 1901 la Ecole des Langues Orientales Vivantes, in domeniul africanismului, al lui M. Leenhardt, trimis in 1901 in Noua Caledonie de catre Societe des Missions Evangeliques din Paris, in domeniul oceanismului, si al lui P. Rivet, care din 1901 pina in 1906 s-a aflat in Ecuador ca medic militar al Mission Geodesique Francaise, in domeniul americanismului. Insa cunoasterea antropologica in Franta s-a dezvoltat in principal in interiorul a doua mari cadre'intelectuale si institutionale distincte, care au fost, daca nu antagonice, cel putin neutre unul fata de altul timp de aproape o jumatate de secol.

Primul din aceste 'cadre - cel dintii care a aparut, evidentiindu-se mai mult in plan academic prin aparitia in 1855 a unei catedre de antropologie la Museum National d'Histoire Naturelle, prin fondarea in 1875 de catre P. Broca a Ecole d'Anthropologie din Paris si, in 1878, a Musee d'Ethnographie de la Trocadero - inscrie cercetarea etnologica intr-o problematical hotarit naturalista, supunindu-se obiectivelor si metodelor acesteia: studierea faptelor de cultura, considerate in principal sub aspectul lor tangibil (obiecte, unelte, arme, podoabe, habitate etc.), nu este disociat de cel al faptelor naturii; si, mai mult, ea vine in sprijinul cercetarilor, masurarilor si clasificarilor operate in cadrul anatomiei si biologiei umane comparate. In ciuda denumirii restrictive sub care este cunoscut de acum inainte acest curent - antropologie fizica -, aportul sau, totodata documentar si metodologic, la demersul etnologic propriu-zis, este departe de a fi neglijabil. Punind accentul pe semnele materiale ale culturilor si - in proiectul sau mai teoretic si mai totalizant decit de atunci incoace: fondarea unei veritabile "istorii naturale a omului" - pe interfetele natura/cultura, acesta trebuia nu numai sa permita reinnoirea abordarii muzeologi'ce in etnologie (concretizata prin fondarea, in 1937, a Musee de l'Homme), ci in primul rind sa dezvolte domenii de cercetare specializate in care sa coexiste discipline decurgind din stiintele naturii, cultura si limbaj, asa cum isi dorise P. Broca in 1859, in proiectul sau de antropologie generala.'Asa s-a intimplat in cazul tehnologiei comparate, al etnobotanicii si al etnomuzicologiei in care si-au lasat mai tirziu amprenta A. Leroi-Gourhan, A.G. Haudricourt si A. Schaeffner. '

Al doilea cadru intelectual de dezvoltare a antropologiei in Franta se defineste prin traditia filosofica si, in interiorul acesteia, prin curentul pozitivist si sociologic la'dezvol-tarea caruia au contribuit operele lui A. Comte si, mai apoi, ale lui E. Durkheim. Recunoasterea omului ca fiinta sociala, enuntarea a ceea ce s-a numit principiul specificitatii faptelor sociale au avut drept efect nu numai exprimarea increderii in caracterul stiintific al obiectului social si elaborarea de reguli pentru observarea si analiza acestuia,

ci si emanciparea din punct de vedere institutional a stiintei, ce avea drept scop explicarea sa. Erau definite atit cimpul si metodele sociologiei, cit si, in interiorul acesteia, rolul etnologiei. Spre deosebire de proiectul lui P. Broca, asocierea dintre cele doua discipline a fost privita mai cu seama din perspectiva raporturilor de solidaritate si nu din cea a raporturilor de complementaritate sau sprijin. Calificata uneori drept Isociologie primitiva", cercetarea etnologica era necesara pentru insasi exersarea gindirii sociologice, fiind chiar o etapa a acesteia. Cum aminteste C. Levi-Strauss (1947), analiza etnografica a fenomenelor sociale "trebuia si putea sa'duca la o sinteza explicativa, care ar arata felul cum formele moderne provin din forme mai simple". Societatile exotice, considerate primitive, unde trebuiau sa fie observate aceste forme elementa're ale vietii sociale si culturale - societati investite de atunci cu o anterioritate nu atit istorica, cit logica -, deveneau obiectul de studiu privilegiat al anchetei etnologice, in detrimentul societatilor traditionale si rurale europene, a caror analiza a fost de fapt lasata in seama folcloristilor, a membrilor scolii lui Le Play sau a unor autori care au ramas indelung izolati, asa cum s-a intimplat cu E. Nourry (Saintyves) sau A. van Gennep.

Fiind in principal de natura teoretica, acesta este curentul care, intr-o masura mult mai mare decit precedentul, urma sa imprime formarii cunoasterii antropologice in Franta fizionomia sa originala. R. Lowie (1937) a fost unul dintre primii care si-a dat seama de aceasta: "[In Franta] nu etnografia a fost cea care a stimulat teoria culturii si, prin intermediul ei, alte discipline. Dimpotriva, studiul de teren a fost in cele din urma stimulat de filosofie". Aceasta stimulare poate fi observata mai ales in obiectele de investigatie pe care si le-a fixat antropologia franceza si prin care in prezent o disting un mare numar de autori: examinarea sistemelor de'gindire, de reprezentare si de clasificare (E. Durkheim, M. Mauss, H. Hubert, R. Hertz, M. Granet), luarea in calcul a mitologiilor si cosmogoniilor (M. Leenhardt, M. Griaule), recunoasterea existentei unor logici si mentalitati distincte sau chiar opuse (L. Levy-Bruhl)'. Studierea religiilor .primitive", prin intermediul catedrei de "religia popoarelor fara scriere" din cadrul Ecole Pratique des Hautes Etudes (Sectiunea a V-a) unde s-au succedat pe rind Mauss, Leenhardt si Levi-Strauss, si al celei de "etnologie si sociologie religioasa" pe care a ocupat-o R. Bastide la Sorbona, a devenit astfel piatra de temelie a reflectiei antropologice in Franta. Toate aceste orientari decurgeau din conceptia durkheimiana asupra faptelor sociale, atit "lucruri", cit si "reprezentari" si, dincolo'de aceasta, din viziunea comtiana asupra "aventurii umane", care punea fictiunea la inceputurile societatii (Canguilheim, 1983). Aceasta viziune se regaseste de altfel, intr-o maniera implicita, indaratul optiunilor metodologice ale "scolii lui Griaule" (M. Griaule insusi si G. Dieterlen): privilegiind analiza "fabulelor" - cosmogonii, mitologii -, ea ajunge sa deduca din acestea aspectele organizarii sociale.

De-abia in 1925, o data cu crearea pe linga Universitatea din Paris a unui institut de etnologie, diversele curente ce marcasera constituirea stiintei antropologice in Franta se reunesc in vederea legitimarii academice a disciplinei si a profesionalizarii sale: din 1926, la Sorbona se emite un certificat de etnologie, avind doua optiuni (litere si stiinte). insasi cariera membrilor comitetului sau director dovedeste, in mod exemplar, atit importanta egala ce le-a fost recunoscuta atunci acestor curente, cit si dorinta de reunire a acestora: L. Levy-Bruhl era filosof, M. Mauss sociolog, nepot si elev al lui Durkheim, P. Rivet, specialist in antropologie fizica. Daca Rivet poate fi considerat principalul artizan al acestei institutionalizari care, la Musee d'Ethnographie de la Trocadero unde a fost numit director in'1928, s-a manifestat la initiativa sa, printr-o concentrare a dispozitivelor documentare si didactice (prin crearea in 1929 a bibliotecii din cadrul Musee d'Ethnographie de la Trocadero, in 1926 a colectiei "Travaux et Memoires de l'Institut d'Ethnologie"), Mauss avea dotarea teoretica necesara pentru a fi adevarata sursa de inspiratie intelectuala a acesteia si pentru a face din Institut d'Ethnologie un veritabil centru de cercetare. Totusi, nici gustul sau pentru concret, nici grija sa de "a activa" prin intermediul anchetei etnografice - cadrul conceptual lasat mostenire de catre Durkheim (Dumont, 1983) - si nici metodele de teren pe care le preconiza in cursurile sale nu

au fost de-ajuns sau nu au reusit, la momentul respectiv, sa impuna etnologiei o metodologie unitara si prin urmare nici sa ii confere o reala independents intelectuala. Oricit de mare a fost prestigiul marilor misiuni etnografice organizate de Institut d'Ethnologie si Musee d'Ethnographie de la Trocadero (cum ar fi misiunea Dakar-Djibouti intre anii 1931-1933 sau cele trimise in continuare in tinuturile locuite de dogoni), tipul de cercetare etnologica pe care l-au efectuat a ramas eteroclit, perpetuind traditia enciclopedica a "calatorilor naturalisti". Dupa Griaule - sub coordonarea caruia s-au derulat majoritatea acestor misiuni si care, in 1943, a fost primul titular al unei catedre de etnologie generala la Sorbona -, etnologia se caracteriza mai ales printr-un "conglo-merat de discipline", etnologul printr-o suma de competente (Griaule, 1957) si nu printr-un cimp, un obiect, o metoda care sint totusi coordonatele unei stiinte si pe care Durkheim si Mauss le-au definit cu exactitate pentru sociologie. Aceasta idee relua de fapt si adapta etnologiei conceptia pe care Broca si, dupa el, Rivet o aplicasera antropologiei asa-zis generale, si ea considerata un "conglomerat de discipline". De aici se poate deduce ca din reunirea incercata in 1925, curentul "antropologic" a fost cel care, cel putin pe planul modelului metodologic, a ramas dominant si a restrins domeniul etnologiei'la inregistrarea si colectarea faptelor de traditie (Mercier, 1967); perspectiva muzeologica, a carei implinire o reprezinta Musee de l'Homme, da acestora o anumita legitimitate.

Abia la sfirsitul razboiului ponderea lui Mauss va fi simtita cu adevarat, chiar daca unii din elevii sai (in special A. Metraux, M. Leiris, G. Devereux, D. Paulme si A. Schaeffner) ii intuisera deja de la mijlocul anilor '30 intreaga valoare teoretica si metodologica. Atentia acordata operei sale de catre Levi-Strauss in 1950 a fost determinants (Levi-Strauss, 1950). Iluminata de cunostintele pe care acesta - ca de altfel si Mauss la timpul sau - le avea in domeniul antropologiei anglo-saxone, precum si in cel al teoriei lingvistice, imbogatita de un amplu studiu asupra sistemelor de rudenie unde fusesera retinute indeosebi'intuitiile teoretice ale lui Granet privind pozitivitatea interzicerii incestului si fusese reexaminat principiul reciprocitatii emis de Mauss in Essai sur le don, aceasta lectura i-a permis lui Levi-Strauss ca, adunind fragmentele acestei opere dispersate, sa opereze o remaniere conceptual si institutional fara precedent in istoria antropologiei franceze. Atribuindu-i acesteia un cimp (societatile "reci"), un obiect (gindirea simbolica), o metoda (analiza structural) si un program (studiul invariantelor), Levi-Strauss i-a conferit o autonomie epistemologica ce urma sa se concretizeze prin crearea in 1959 la College de France, a Laboratoire dAnthropologie Sociale si, in 1960, a revistei L'Homme. Sub egida unuia si in paginile celeilalte se vor dezvolta - urmind o problematic unitara ce se folosea pentru descoperirea regulilor de dispunere a jocului social si care autoriza comparatiile de teren - cercetari cu obiective precise: sistemele de rudenie, mitologiile, formele de schimb si modurile de dominatie. Toate fiind bazate pe o intensa munca de teren, de ordin empiric si in acelasi timp documentar, care va integra aportul antropologiei anglo-saxone, ele vor da un nou impuls domeniilor de studiu geografic, cum ar fi, in special, americanismul sau europe-nismul, o data cu crearea in 1961 a revistei Etudes rurales. Desemnata inca de atunci sub o noua denumire - antropologie sociala -, etnologia franceza tocmai isi conferise o identitate doctrinala: structuralismul.

Argumentele ideologice (respingerea disparitiei in timp a subiectului si a istoriei, afirmarea necesitatii ca etnologul sa se implice in politicile de decolonizare,'mai apoi in cele de dezvoltare) si intelectuale sint cele pe care un alt curent de gindire, reprezentat indeosebi prin G. Balandier si P. Mercier, le va opune de la mijlocul anilor '60 structura-lismului. Inspirindu-se din opera lui Mauss si sprijinindu-se pe interpretarea data de G. Gurvitch faptului social total, acest curent refuza diferentierea in societati "reci" si societati "calde", in consecinta delimitarea intre sociologie si antropologie sociala, refuz ce se va manifesta cu precadere in politica editoriala a publicatiei Cahiers internationaux de sociologie, fondata de Gurvitch si pe care Balandier o va conduce incepind cu anul 1965. Punind accentul pe conflictele sociale (si deloc pe echilibru), pe schimbarile si istorici-tatea obiectului social (nu pe regularitati si invariante), pe conditiile sociale de exersare

a anchetei etnografice - situatia colonials si neocoloniala - (si deloc pe experienta psihologica a etnografiei), acest curent cu rSdScini in principal in cimpul studiilor africaniste, a permis dezvoltarea unor domenii specializate ca antropologia politics, antropologia economics si chiar antropologia marxistS (C. Meillassoux, P.P. Rey, E. Terray), fapt la care, trebuie specificat, unii cercetStori care se gSseau in miscarea structuralists, legatS de programul pe care Levi-Strauss si-l fixase el insusi afirmind cS nu se interesa decit de suprastructuri, nu au rSmas insensibili (M. Godelier).

Paralel cu aceste douS curente, merits de asemenea sS fie semnalat demersul lui L. Dumont, care si-a desSvirsit formatia la Musee des Arts et Traditions Populaires intemeiat de G.H.'Riviere in 1937, fiind unul dintre primii care au realizat o anchetS de antropologie socialS in Franta (La Tarasque, 1951). Orientat la inceput spre studiul sistemelor de rudenie si al castelor, influentat de doctrina lui Mauss, instruit in cadrul antropologiei sociale b'ritanice (predS la Oxford incepind din 1951) si caracterizat atit prin vointa de a depSsi opozitiile binare, cit si printr-o criticS radicals a gindirii marxiste,'acest demers trebuia prin urmare sS impunS o conceptie holistS asupra culturii pornind de la care faptele de ierarhie si notiunea de individ sS fie reexaminate, sugerind astfel o nouS abordare a faptelor sociale primitive".

DacS dezbaterile care au opus aceste diverse curente de gindire dovedesc vitalitatea intelectualS si resursele polemice care, de la sfirsitul anilor '50 pinS la inceputul anilor 70, au caracterizat antropologia francezS, aceasta manifesta in acelasi timp un dina-mism didactic si dobindea o mare consideratie socialS si academics: crearea de noi centre de cercetare (cum ar fi Centre de Recherche sur l'Asie du Sud-Est et le Monde Insulindien - CEDRASEMI -, infiintat de G. Condominas in 1962) si de laboratoare, precum Laboratoire de Sociologie et de Geographie Africaines fondat de G. Balandier si G. Sautter in 1961 sau Laboratoire d'Ethnologie et Sociologie Comparative al Univer-sitStii din Nanterre care, creat de cStre E. de Dampierre in 1969, asociazS pentru prima oarS in Franta cercetarea etnologicS si predarea sa in universitSti); publicarea de noi reviste (Cahiers d'etudes africaines, Cahiers Sciences Humaines al ORSTOM); aparitia de colectii specializate ("Terre humaine", "Cahiers de l'Homme" etc.); publicarea unei serii enciclopedice (cele trei volume ale Encyclopedie de la Pleiade); diversificarea si multiplicarea cursurilor, seminariilor (mai ales in cadrul Sectiunilor a V-a si a VI-a de la Ecole Pratique des Hautes Etudes); in sfirsit, organizarea de noi centre de formare: alSturi de Centre de Formation S la Recherche Ethnologique (CFRE) infiintat pe lingS Musee de l'Homme in 1947 de cStre A. Leroi-Gourhan si care perpetua traditia didacticS si pluridisciplinarS de la Institut d'Ethnologie, vor lua avint demersuri pedagogice mai specializate si mai bine problematizate, cum ar fi Enseignement pour la Recherche en Anthropologie Sociale - Sectiunea a VI-a, Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPRAS) -, animat de membrii Laboratoire d'Anthropologie Sociale, sau Formation S la Recherche en Afrique Noire (FRAN), apSrutS in contextul divizSrii ariilor culturale (Sectiunea a VI-a, Ecole Pratique des Hautes Etudes) si condusS de cercetStorii de la Laboratoire de Sociologie et de Geographie Africaines. '

La sfirsitul celui de-al doilea rSzboi mondial, modalitStile de recrutare a etnologilor, dar si formele de finantare, de organizare si evaluare a cercetSrii antropologice in Franta fuseserS deja definite. Office de la Recherche Scientifique et Technique Outre-mer (ORSTOM) si Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) au fost primele astfel de cadre administrative si s-au folosit - ceea ce, incS o datS, diferentiazS antropologia francezS de alte scoli nationale - de cercetStori ce munceau zi-luminS. Totusi, dezvoltSrile teoretice si metodologice pe care disciplina trebuia sS le cunoascS in curind si care de atunci n-au incetat sS aparS, gratie unei lSrgiri a tematicii sale si a cimpului de investigatii, se pare cS nu au fost suficiente pentru a-i imprima acesteia o veritabilS autonomie institutionalS. Chiar numele pe care si astSzi continuS sS-l poarte sectia din CNRS care cuprinde majoritatea cercetStorilor si laboratoarelor de tehnologie din Franta - antropologie, etnologie, preistorie - pare sS perpetueze starea de dependents, de aceastfi data administrativ, pe care antropologia francezS o cunoaste incS de'la

inceputurile sale. La un alt nivel, ideologizarea divergentelor anilor '60, o perioada de maturitate intelectuala si epistemologica, si "mediatizarea" acestora, se pare ca au invitat la o mai mare prudenta privind uzul sufixului -ism, si, prin urmare, la o anumita masura in cautarea sau afirmarea unei identitati doctrinale. Constructiile apozitive care se folosesc de la jumatatea anilor 70 pentru a identifica pasii facuti de antropologia franceza si pentru a defini obiectele sale de investigare (antropologia relatiilor de rudenie, a bolii, a cuvintului, a simbolicului etc., si chiar antropologia mortii sau a "platitudinii") - si care tind sa se substituie traditional impartiri in arii culturale (africanism, americanism, oceanism etc.) - dovedesc aceasta atitudine precauta, manifestnd in acelasi timp o mai mare grija in privinta tehnicitatii in cercetarea antropologica. Probabil doar antropologia cognitiva, de formatie recenta in Franta, deja etichetata prin termenul de "cognitivism", ar fi in masura sa afiseze ambitii intelectuale de o amploare comparabila cu cea a structuralismului anilor''60. In concluzie, deseori considerate de catre autorii straini, in principal anglo-saxoni, o antropologie teoretica, antropologia franceza pare sa intimpine multe dificultati pentru a se defini din punct de vedere teoretic.

J. JAMIN

. COPANS J., 1974, Critiques et politiques de l'anthropologie, Maspero, Paris. - DUMONT L., 1983, Essais sur l'individualisme, Le Seuil, Paris. GRIAULE M., 1957, Methode de l'ethnographie, PUF, Paris. LAPLANTINE F, 1987, Clefs pour l'anthropologie, Seghers, Paris. - LEVI-STRAUSS C, 1947, "La sociologie francaise", in G. Gurvitch, La sociologie au XX^e siecle, PUF, Paris; 1950, .Introduction a l'oeuvre de Marcel Mauss", in M. Mauss, Sociologie et anthropologie, PUF, Paris. - LEVYBRUHL L., 1925, "L'Institut d'Ethnologie de l'Universite de Paris", in Revue d'ethnographie et des traditions populaires, 23-24: 1-4. -LOWIE R., 1937, The History of Ethnological Theory, Holt, Rinehart & Winston, New York (trad. fr. Histoire de l'ethnologie classique, Payot, Paris, 1971). - MAUSS M., 1913, "L'ethnographie en France et a l'etranger", in M. Mauss, (Euvres, t. III, Editions de Minuit, Paris, 1969. - MERCIER P., 1966, Histoire de l'anthropologie, PUF, Paris. - POIRIER J., 1968, "Histoire de la pensee ethnologique", in J. Poirier (ed.), Ethnologie generale, Gallimard, Paris. - RAISON T. (ed.), 1979, The Founding Fathers of Social Science, Scholar Press, Londra. - RIVET P., 1930, "Les donnees de l'anthropologie", in G. Dumas, Nouveau traite de psychologie, Alcan, Paris. - RIVET P., 1936, "Ce qu'est l'ethnologie", in L. Febvre (ed.), Encyclopedie francaise, Larousse, Paris. - VOGET F.W., 1975, A History of Ethnology, Holt, Rinehart & Winston, New York.

2. Cercetdrile asupra Frantei

Cercetarile antropologice asupra Frantei au luat cu adevarat fiinta in momentul cind cercetatorii au incercat sa aplice cunoasterii societatii si culturii acestei tari metodele de analiza si de ancheta care constituie apanajul etnologiei exotice, provocind astfel o ruptura clara fata de traditiile de studiu de pina atunci. Aceasta cotitura este recenta in istoria disciplinei, dat fiind ca se poate considera ca ea a survenit o data cu publicarea in 1951 a lucrarii lui L. Dumont, La Tarasque, in care se propune pentru intiia oara o analiza structural "a actiunilor, reprezentarilor si figuratiilor" constitutive ale unei serbari populare ce se desfasoara intr-un sat din sudul Frantei. Exista si inainte o etnologie a Frantei, insa aceasta era facuta de istorici si geografi (L. Febre, F. Vidal de la Blanche etc.) sau era opera folcloristilor sau a muzeografilor (A. Van Gennep, A. Varagnac, G.H. Riviere etc.). Acestia din urma, printre care Saintyves si P. Sebillot, sprijinindu-se in mare parte pe lucrfiri de eruditie sau pe insemnari ale cal'atorilor de la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, au intemeiat ceea ce se numeste in mod curent domeniul artelor si traditiilor populare. Din aceasta perspectiva, erau privilegiate anchetele indirecte, facute pe baza unor chestionare alcatuite in prealabil, pe regiuni vaste, la scara marilor diviziuni administrative si al caror scop era, pe linga realizarea de inventare sistematice de date sub forma de atlase folclorice sau de cataloage, analiza variatiilor acestora in spatiu si timp.

Etnologii formati in metodele de gindire si anchetare ale disciplinei antropologice au modificat remarcabil peisajul cercetarilor asupra Frantei. Renuntind la marile programe documentare, ei au adoptat abordarea monografica' si au ales drept cadru de studiu comunitatea rurala care, dupa M. Maget, reprezinta un mediu de intercunoas-tere ce permite observarea optima a ansamblului de semnificatii traite avind valoare colectiva. Aceasta schimbare de perspectiva a fost insotita de'o modificare a proble-maticilor si tehnicilor de investigatie. Ancheta a inceput in maniera etnografiei clasice, prin observarea directa a actantilor vietii sociale, conform preceptelor observatiei participative. Se impunea sa fie regasite, prin alegerea unor terenuri bine delimitate si a unor obiecte de studiu suficient de indepartate de schemele de gindire ale culturii careia ii apartine etnologul, atit distantarea ce caracterizeaza activitatea etnografica, cit si viziunea totalizatoare proprie demersului antropologic. Intr-o prima faza a lucra-rilo'r s-a ajuns la realizarea unui important ansamblu de monografii care puneau accentul, in functie de situatie, pe studierea raporturilor dintre individ si comunitate, in prelungirea antropologiei'culturale nord-americane (Bernot, Blancard', 1953; Wylie, 1957), pe analiza componentelor vietii satesti (Pelras, 1966) sau chiar pe schimbarile sociale ce afecteaza comunitatile rurale. Alte cercetari au urmarit fenomene sociale bine definite, cum ar fi marginalitatea in marile metropole (Petonnet, 1968; Monod, 1968), vinatoarea cu capcane ca practica traditionala (Jamin, 1974), cultul sfintilor (Bensa, 1978) sau vrajitoria in zonele impadurite din vestul Frantei (Favret-Saada, 1977). Aceste studii, orientate esential insa nu exclusiv asupra societatii taranesti, se afla la baza unei reflectii asupra posibilelor probleme teoretice si metodologice ale antropologiei lumii moderne.

De altfel, in aceasta perspectiva s-au inscris, incepind cu anii '60, o serie de cercetari pluridisciplinare, la scara comunitatii locale sau a micro-regiunii. Asa s-a intimplat in cazul cercetarilor intreprinse incepind cu 1961 in Bretania, la Plozevet (Burguiere, 1975), unde s-au reunit intr-o reflectie asupra notiunii de "izolat" antropobiologisti, etnologi, sociologi si demografi. In aceeasi categorie intra studiile asupra regiunii Aubrac, initiate in 1964, in care realizarea unui inventar detaliat al datelor de ordin lingvistic, ecologic, economic si etnografic, cit si evidentierea unor puternice retele de emigrare au subliniat limitele unei abordari monografice clasice. Putin mai tirziu, Chatillonnais a devenit locul anchetelor pluridisciplinare, printre care se detaseaza studiul etnologic asupra satului Minot. Acesta, facut intr-un cadru colectiv, insa in care fiecare din participante si-a conservat expresia individuals (Pingaud, 1978; Verdier, 1979 ; Zonabend, 1980 ; Jolas, 1982), a scos la iveala legaturile dintre ponderea istoriei, determinarile geografice, viata sociala si gindirea simbolica, propunind in acelasi timp in planul metodei o cale de urmat in scopul inscrierii faptului social regional in'rindul societatilor complexe de tip occidental. In sfirsit, incepind cu anul 1974, masivul Baronnies din Pirinei a fost spatiul unor anchete diverse vizind analizarea relatiilor dintre teri-toriu, societate si configuratia particulars a grupului domestic (Chiva, Goy, 1981).

In aceasta perioada ia amploare un intreg ansamblu de cercetari privind cultura materiala, in primul rind etnotehnologia, care si ele isi insusesc un cadru de analiza restrins (Lemonnier, 1980), insa fara a se indeparta de perspectiva istorica, atit de necesara in acest domeniu (Parain, 1979).

De un deceniu incoace, pe linga abordarea monografica devenita traditionala in etnologia Frantei, si-au facut aparitia noi modalitati de cercetare, mai putin riguros localizate si mai formalizate, cadrele lor problemati'ce si teoretice alaturindu-se celor ale antropologiei generale. Unele dintre acestea se straduiesc sa demonstreze impor-tanta functiei simbolice sau locul pe care il ocupa relatiile de rudenie in structurarea cimpului matrimonial, in relatie cu diversele sisteme succesorale care s-au perpetuat in provinciile franceze; altele se dedica intelegerii fenomenului politic in intreaga lui complexitate sau analizei mecanismelor memoriei, perceptiei si reprezentarii timpului in culturile locale supuse amprentei istorice a societatii globale.

in ciuda aportului incontestabil al acestor cercetari in cunoasterea etnologica a societatilor de tip modern, multe domenii ramin inca neexplorate. Prin incercarile sale monografice, chiar problematizate tematic, etnologul nu isi asigura mijloacele de a cuprinde dintr-o privire specificitatile si de a sesiza discontinuitatile caracteristice unei societati moderne precum Franta. Desigur, astazi se intelege mai bine cum opereaza, de exemplu, vrajitoria in zonele impadurite din vest, dar nu se poate inca explica de ce asemenea comportamente si credinte exista aici si nu in alte parti, in regiuni apropiate geografic si situate in acelasi context istoric si economic. In acelasi timp, daca cercetarile efectuate in prezent asupra formelor de alianta matrimoniala au permis evidentierea faptului ca societatile complexe se inscriu intr-un continuum logic, insa non-evolutiv, cu societatile avind un sistem de rudenie elementar sau semicomplex, totusi nu se poate inca delimita, din lipsa lucrarilor comparative si a tehnicilor de studiu convenabile, ansamblul proceselor sociale, economice si demografice care isi exercita influenta asupra alegerilor matrimoniale. In ciuda diversificarii semnelor de intrebare pe care le ridica, a multiplicitatii abordarilor retinute, a investigatiilor mai subtile si a preciziei anumitor rezultate obtinute, cercetarile antropologice intreprinse in ultimii'treizeci de ani asupra Frantei nu au permis realizarea unei viziuni globale asupra societatii franceze. Relatiile cu istoria, ba cautate, ba respinse, vor da probabil solutii epistemologice pentru pro-blemele cu care se confrunta astazi cercetarile antropologice asupra Frantei.

F. ZONABEND

. ABELES M., 1989, Jours tranquilles en 89. Ethnologie politique d'un departement franqais, Odile Jacob, Paris. - BENSA A., 1981, Les saints guerisseurs du Perche-Gouet, Institut d'Ethnologie, Paris. - BERNOT L., BLANCARD R., 1953, Nouville, un village franqais, Institut d'Ethnologie, Paris. - BURGUIERE A., 1975, Bretons de Plozevet, Flammarion, Paris. -CHIVA I GOY J (ed ) 1981 Les Baronnies des Pyrbnbes ; t I Maisons mode de vie sociBtB ; t. II, Mai , sons, espace, famille, EHESS, Paris. - CHIVA I., JEGGLE U. (ed.), 1987, Ethnologies en miroir. La France et les pays de langue allemande, Editions de la Maison des Sciences de l'Homme, Paris. - CLAVERIE E., LAMAISON P., 1982, L'impossible mariage. Violence et parente en Gevaudan XVII-XIXe siecles, Hachette, Paris. - 1970-1982, L'Aubrac. Etude ethnologique, linguistique, agronomique et economique d'un etablissement humain, CNRS, Paris. - DUMONT L., (1951) 1987, La Tarasque. Essai de description d'un fait local d'un point de vue ethnographique, Gallimard, Paris. - FAVRET-SAADA J., 1977, Les mots, la mort, les sorts, Gallimard, Paris. - JAMIN J., 1974, La tenderie aux grives chez les Ardennais du plateau. Essai d'ethnobiologie, Institut d'Ethnologie, Paris. - JOLAS T., 1982, "La part des hommes. Une societe de chasse au bois", in Etudes rurales, 87-88 : 345-356. - JOLAS T., PINGAUD M.-C, VERDIER Y, ZONABEND F., 1990, Une campagne voisine. Minot, un village bourguignon, Editions de la Maison des Sciences de l'Homme, Paris. - LEMONNIERP, 1980, Les salines de l'Ouest. Logique technique, logique sociale, Editions de la Maison des Sciences de l'Homme - PUF, Paris - Lille. - MAGET M., 1962 (1953), Ethnographie metropoli-taine: guide d'enquete directe des comportements culturels, Editions du CNRS, Paris. -MONOD J., 1968, Les Barjots: essai d'ethnologie des bandes de jeunes, Christian Bourgois,

Paris MORIN E 1967 Commune en France La metamorphose de Plodemet Fayard

Paris . . - PARAIN C. , , 1979, Outils, ethnies et developpement historique, Editions , Social Paris. - PELRAS C, 1966, Goulien, commune rurale du Cap Sizun (Finistere). Etude d'ethnologie globale, Masson, Paris. - PINGAUD M.-C, 1978, Paysans en Bourgogne. Les gens de Minot, Flammarion, Paris. - SEGALEN M., 1985, Quinze generations de Bas-Bretons. Mariage, parentele et societe dans le pays bigouden Sud 1720-1980, PUF, Paris. - VERDIER Y., 1979, Facons de dire,facons de faire. La laveuse, la couturiere, la cuisiniere, Gallimard, Paris. - WYLIE L., 1957, Village in the Vaucluse, Harvard University Press, Cambridge (trad. fr. Un village du Vaucluse, Gallimard, Paris, 1979). - ZONABEND F, 1980, La memoire longue. Temps et histoires au village, PUF, Paris.

FRATRIE (FRATRIE) Parentale (Sisteme ~) 2 - Genealogie

FRATRIE (PHRATRIE) Clan. Trib

FRAZER James George

Antropolog britanic, James George Frazer s-a nascut in 1854 la Glasgow, intr-o familie scotiana instarita de religie presbiteriana. Facindu-si studiile la Universitatea din Glasgow, incepind din 1869, tinarul Frazer se intereseaza in mod deosebit de studiul limbilor clasice. In 1874 intra la Trinity College (Cambridge); acolo studiaza dreptul pentru a indeplini dorinta tatalui sau, insa nu va exercita niciodata vreo profesie juridica; in 1879 sustine o teza despre Platon. Frazer va descoperi insa antropologia la Glasgow, citind Primitive Culture a lui E.B. Tylor, aparuta in 1871. Intilnirea cu W. Robertson-Smith, care va deveni prietenul sau, este decisiva pentru orientarea stiintifica si formatia intelectuala a lui Frazer, care invata de la colegul sau mai virstnic sa considere sistemele religioase drept productii istorice, independent de orice intrebare asupra veridicitatii lor. Robertson-Smith ii cere lui Frazer sa redacteze pentru a noua editie a Encyclopaedia Britannica (1888) articolele "Tabu" si "Totemism": cel de-al doilea va constitui punctul de plecare pentru cele patru mari volume din Totemism and Exogamy (1910). De acum incolo, Frazer se dedica cu totul redactarii unei opere gigan-tice, rezumat al cunostintelor timpului sau in materie de mituri, credinte si rituri. In 1896 se casatoreste; sotia sa, mai tinara decit el cu un an, este o frantuzoaica vaduva, care isi va consacra restul vietii carierei si operei sotului sau, traducindu-i in franceza numeroase lucrari. Innobilat in 1914, Frazer cunoaste onorurile si gloria si datorita activitatii neobosite a sotiei sale,. In 1931 incepe sa-si piarda vederea; moare la Cambridge in 1941; Lady Frazer se stinge la citeva ore dupa el.

Desi a fost un om retras, Frazer acorda multa importanta adunarii de date: a scris un manual de ancheta etnografica (1889, reed. 1907) si a intretinut o corespondents sustinuta cu numerosi cercetatori de teren. Din opera sa va fi remarcat in primul rind ciclul Golden Bough (Creanga de aur), vasta fresca la care a lucrat fara intrerupere de la sfirsitul anilor 1880 pina in 1935 : o prima versiune (1898) cuprinde doua volume, a doua editie (1900) cuprinde trei, a treia, publicata intre 1911 si 1935, douasprezece; o editie prescurtata apare in 1922; un al treisprezecelea volum apare in 1935, sub titlul Aftermath.

In timpul vechii Rome, la Nemi, pe Monte Albano, se gasea un sanctuar al carui preot, "regele padurii", era un sclav fugar, care-si obtinuse sacerdotul ucigindu-l pe predecesorul sau. De ce sclavul trebuie, inainte de a comite crima, sa rupa o ramura dintr-un copac plantat in incinta sanctuarului, la fel ca Eneas care trebuia sa rupa o "creanga de aur" inainte de a intra in regatul mortilor? Aceasta este intrebarea care da nastere anchetei, conferind o relativa coerenta unui ansamblu disparat de studii in care Frazer, aflat adesea in ipostaza de pionier, abordeaza teme multiple care se afla si astazi in centrul reflectiei antropologice : regalitatea "sacra" si uciderea rituala a regelui, totemis-mul, notiunea de "tabu", tapul ispasitor etc. Restul operei este departe de a fi neglijabil. Totemism and Exogamy este perimata; insa Folklore of the Old Testament (1918), The Magical Origins of Kings si alte lucrari de mai mica importanta ramin viabile.

Opera sa a avut un destin paradoxal. A contribuit mai mult decit oricare alta la impunerea antropologiei in cultura occidentala: Kipling, Tennyson, Pound, Yeats, Joyce, D.H. Lawrence, T.S. Eliot, Wittgenstein au gasit in ea material care le-a alimentat inspiratia sau reflectia. Freud a folosit datele adunate de Frazer pentru a studia totemismul si, urmindu-i exemplul, G. Roheim a reluat dintr-un punct de vedere psiha-nalitic temele frazeriene. Continuind sa fie citita, opera lui Frazer a avut, printre antropologi, o functie de cataliza critica. Ea nu poate fi ignorata; perimindu-se insa foarte repede din punct de vedere teoretic, era de asteptat ca antropologii sa se demar-cheze mai mult sau mai putin radical de ea, cum o vor face curind H. Hubert si M. Mauss (1902-1903), care critica teoria frazeriana a magiei "simpatice" si a "legilor" sale: legea "similitudinii" (magia homeopatica) si legea "contagiunii", dar si conceptia evolutionists conform careia omenirea ar fi cunoscut in mod succesiv o virsta a magiei, apoi o virsta

a religiei, inainte de a se lasa in puterea stiintei. Pina in prezent, antropologii, cei britanici mai ales, nu mai sfirsesc sa-si omoare in mod simbolic tatal, care nu inceteaza sa renasca, cum o arata, de exemplu, permanenta interesului antropologilor pentru analiza fundamentelor simbolice ale suveranitatii, incepind cu studiul lui E.E. Evans--Pritchard despre "regalitatea divina" la populatia shilluk (1948) pina la lucrarile recente ale unor cercetatori precum A. Adler, L. de Hesch sau J.-C. Muller, care sint tot atitea omagii, explicite sau nu, aduse marelui inaintas.

N. BELMONT, M. IZARD

► 1910, Totemism and Exogamy. A Treatise on Certain Early Forms of Superstition and Society, Macmillan, Londra. 1911-1915, The Golden Bough. A Study in Magic and Religion ; t. I, The Magic and the Evolution of Kings; t. II, Taboo and the Perils of the Soul; t. III, The Dying God; t. IV, Adonis, Attis, Osiris; t. V, Spirits of the Corn and of the Wild; t. VI, The Scapegoat; t. VII, Balder the Beautiful, 12 vol., Macmillan, Londra (trad. fr. Le cycle du rameau d'or; t. I, Le roi magicien dans la societe primitive ; t. II, Tabou et les perils de l'ame ; t. III, Le dieu qui meurt; t. IV, Adonis, Attis et Osiris ; t. V, Esprits des bles et des bois ; t. VI, Le bouc emissaire; t. VII, Balder le magnifique, 12 vol., Paul Geuthner, Paris, 1925-1935; reed. Le rameau d'or, 4 vol., Robert Laffont, Paris, 1981-1984. 1913-1924, The Belief of Immortality and the Worship of the Dead, Macmillan, Londra. 1918, Folklore in the Old Testament. Studies in Comparative Religion, Legend and Law, Macmillan, Londra (trad. fr. dupa versiunea prescurtata din 1923, Le folklore dans l'Ancien Testament, Paul Geuthner, Paris, 1924). 1920, The Magical Origins of Kings, Macmillan, Londra (trad. fr. Les origines magiques de la royaute, Paul Geuthner, Paris, 1920).

. ACKERMAN R., 1987, J.G. Frazer: his Life and Work, Cambridge University Press, Cambridge. - DOWNIE R.A., 1970, Frazer and the Golden Bough, Victor Gollancz, Londra. -LEACH E.R., 1966, "Frazer and Malinowski. On the Founding Fathers-.", in Current Anthropology VII (5): 560-576 (trad. fr. in L'unite de l'homme et autres essais, Gallimard, Paris, 1980). - MALINOWSKI B., 1944, "Sir James George Frazer. A Biographical Appreciation", in A Scientific Theory of Culture and Other Essays, The University of North Carolina Press, Chapel Hill (trad. fr. in Une theorie scientifique de la culture, Maspero, Paris, 1968). -RADCLIFFE-BROWN A.R., 1952, "Taboo", in Structure and Function in Primitive Society, Cohen & West, Londra (trad. fr. in Structure et fonction dans la societe primitive, Editions de Minuit, Paris, 1969).

FROBENIUS Leo

Antropolog german, fiu al unui ofiter prusac, Leo Frobenius s-a nascut la Berlin in 1873 si a murit la Frankfurt pe Main in 1938. Frobenius este interesat foarte de timpuriu de studiul civilizatiilor africane si incepe sa adune elementele unui imens fisier, care va constitui fondul documentar initial al Institutului de Morfologie Culturala, creat in 1922 la Miinchen, transferat la Frankfurt in 1925 si devenit Institutul Frobenius la moartea fondatorului sau. In 1894, Frobenius publica un scurt studiu asupra socie-tatilor secrete din Africa. Din 1898, tonul considerat prea categoric al lucrarilor sale Die Masken und Geheimbunde Afrikas (Mastile si societatile secrete din Africa) si Der Ursprung der afrikanischen Kulturen (Originea'civilizatiilor africane) nemultumeste mediile universitare, cu care Frobenius va avea intotdeauna relatii incordate. Universi-tatea din Frankfurt ii propune sa tina o serie de cursuri in 1926 si, in 1932, fara sa-i ofere o catedra, il numeste profesor onorific. Aceasta relativa ostracizare nu inceteaza sa provoace uimire, caci,'departe de a fi eterodoxe in contextul antropologiei germane a epocii, conceptiile lui Frobenius privind istoria culturala a Africii, de inspiratie orga-nicista, nu se indeparteaza de cele ale unui mare numar de confrati ai sai, mai ales in privinta ideii unei evolutii ciclice a civilizatiilor: in 1904, in cursul unei sedinte a Societatii de Antropologie din Berlin, F Graebner si B. Ankermann, primul ocupindu-se de Oceania, celalalt de Africa, isi exprimasera de altfel acordul cu tezele lui Frobenius, ceea ce confera un statut academic teoriei sale despre "cercurile culturale" (Kulturkreisen).

Din 1904 in 1932 (cu o intrerupere intre 1916 si 1925), Frobenius intreprinde mai multe calatorii de studiu in Africa, ajungind astfel in Africa de Nord, in Nubia, Eritreea, in Africa de Vest (Senegal, Mali, Liberia, Burkina Fasso, Togo, Nigeria), in Camerun, Zair si Africa Australa. In Nigeria, unde efectueaza anchete la populatiile yoruba, nupe, yunkun si tiv si la diverse grupuri din podisul Adamaoua, descoperirea artelor din Benin - ceramics arsa, bronzuri, statui de piatra - il face pe Frobenius sa-si revizuiasca total optica asupra civilizatiilor africane, a caror evolutie o asociaza cu raspindirea influentelor mediteraneene in cartea sa Und Afrika sprach (1912-1913); in 1933, Kulturgeschichte Afrikas prezinta starea finala a analizelor sale.

Calator neobosit, cu o dorinta de lucru nestapinita, desi in mica masura vizionar, avind mai mult inclinatie pentru realizarea de sinteze ample decit pentru colectarea de date etnografice, autor al unei opere considerabile (cuprinzind si cele douasprezece volume din seria Atlantis, care apar intre 1921 si 1928), Frobenius este un spirit cu neputinta de clasificat, lucrarile sale sint marcate de dorinta de a pune bazele unei conceptii unitare a civilizatiei africane, care ar acorda un loc de prim rang expresiei plastice. Antropolog contestat, eminent reprezentant al unei Volkerkunde adesea criticata in zilele noastre, Frobenius este si unul dintre marii "descoperitori" europeni ai Africii. De asemenea, el este fondatorul celei mai prestigioase institutii antropologice germane.

M. IZARD

► 1898a, Die Masken und Geheimbunde Afrikas, Leipzig. 1898b, Der Ursprung der afrikanischen Kulturen, Berlin. 1899-1901, Probleme der Kulture, Berlin, 4 vol. 1912-1913, Und Afrika sprach. Bericht iiber den Velauf der 3. Reiseperiode der DIAFE in den Jahren 1010-1912, 3 vol., Berlin. 1921-1928, Atlantis Volksmarchen und Volksdichtungen Afrikas, 12 vol., Jena. 1925-1929, Erlebte Erdteile, Frankfurt pe Main, 7 vol. 1932, Schicksalskunde im Sinne des Kulturwerdens, Leipzig (trad. fr. Le destin des civilisations, Gallimard, Paris, 1940). 1933, Kulturgeschichte Afrikas. Prolegomena zu einer historischen Gestaltlehre, Zurich (trad. fr. Histoire de la civilisation africaine, Gallimard, Paris, 1936).

. FROBENIUS L., 1933, Ein Lebenswerk aus der Kulturwende, dargestellt von seinen Freunden und Schulern, Leipzig. - HABERLAND E. (ed.), 1973, Leo Frobenius 1873/1973. Une anthologie, Franz Steiner, Wiesbaden. - ITA J.M., 1972, "Leo Frobenius in West Africa History", in Journal of African History, 13 (4): 673-688. - NIGGEMEIER H., 1955, Kultur-philosophie und Kulturpsychologie von Leo Frobenius, Tubingen. - ZWERNEMANN J., 1969, "Leo Frobenius et la recherche scientifique sur les civilisations africaines", in Notes et documents voltaiques, 2 (3): 27-42.

FUNCIAR (REGIM ~)

Un regim funciar este un ansamblu de dispozitii ce guverneaza relatiile dintre indivizi si grupuri in ceea ce priveste statutul si dreptul de folosinta asupra pamintului. Regulile relative la regimul solului formeaza sisteme de beneficii si obligatii, de "drepturi combinate" (B. Malinowski) de o mare diversitate in timp si spatiu. Aceste drepturi nu provin initial din instanta juridica legala, elaborata tirziu'de catre statele moderne, ci din reguli'cutumiare cu mult anterioare constituirii acestora.

In vechea societate europeana, ca si in societatile de drept nescris, conceptul de proprietate eminenta, cu titlu, asupra pamintului - property - nu exista, si nici cel de posesiune exclusiva - ownership. Batrinii sau sefii repartizeaza teritoriul'comunitatii intre familii sau clanuri, o parte raminind pentru folosinta comuna; cimpiile sint fie redistribuite periodic - la germani, la incasi, in mir-ul rusesc, in Orientul Mijlociu musulman si in zona impadurita a Africii -, fie incredintate unui grup familial, in acest caz devenind acestea ereditare: vechiul Mexic, Asia musonica, China, Melanezia, Europa medievala (unde va aparea alleu-l transmisibil, desprins din procedura de arendare). Dreptul celui ce defriseaza, care se uneste in mod simbolic cu pamintul printr-un sacrificiu initial, este 'in foarte multe cazuri fundamental. Astfel, tezele lui Locke, bazindu-se pe o forma de posesiune dobindita prin munca, se apropie, dincolo de ipoteza

"comunismului primitiv" avansata de catre H.S. Maine, de afirmatiile lui R.H. Lowie vizind existenta unei posesiuni familiale proprii: pasunile de iarna ale kirghizilor, "districtele" indienilor vinatori, paminturile ingradite ale agricultorilor din vechiul Mexic sint citeva asemenea exemple.

Drepturile asupra pamintului tin de functionarea de ansamblu a sistemului social. Repartitia si valorificarea depind in primul rind de elementele constitutive fundamentale, materiale si ideale, ale oricarei societati posedind un teritoriu: ecologie, demografie, tehnologie, atitudini in privinta alimentatiei si a muncii, ideologie reli-gioasa si sistem de autoritate adesea impletite, relatii de rudenie si solidaritate. Variabilitatea acestor elemente si a formelor lor de interconexiune de la o societate la alta impiedica stabilirea de corelatii convingatoare intre tipurile de regim funciar si tipurile de societate. Modelele de valorificare si sistemele economice de baza - vinatoare si cules, pastorit, agricultura - nu pot fi puse in paralel, majoritatea societatilor practicnd moduri asociate de gestionare a resurselor alimentare, aflate in interferenta unele cu celelalte.

Dreptul de exploatare a pamintului decurge deci initial din apartenenta la un grup de rudenie localizat. Stabilirea ierarhiilor genealogice, cit si interventia fortelor exte-rioare impun, prin credinta sau prin forta, in locul obiceiurilor care privilegiau paritatea in interiorul colectivitatii, relatii contractual inegalitare. Astfel, in societatile taranesti cu circuite de schimb 'restrinse, valorificarea solului este guvernata de imbinarea, adesea in cadrul aceluiasi spatiu, a doua mari principii: gestiune comunitara si reparti-zare familiala, niveluri de exploatare ierarhizate si oprimarea proprietarilor. In America tropicala, haciendas si estancias - amintind de 'latifundia din antichitatea romana -, dintre care, la inceputul secolului al XX-lea, multe au trecut din proprietatea familiala in proprietatea societatii, sint girate de intendenti care folosesc drept salariati peones minifundiari, iar in mod cu totul ocazional colonisti, ce pretind in schimbul zilelor de munca dreptul de exploatare a unei parcele de pamint. Totusi comunitatile supuse mentin in interiorul lor repartitia pe neamuri si intrajutorarea. In societatile monarhice sau feudale din Orientul Apropiat, din Sud-Estul asiatic, ca si in Japonia sau Madagascar, inegalitatea funciara se bazeaza pe dominatia politico-religioasa a familiilor "nobile". in India, drepturile asupra pamintului se distribuie atit pe axa puterii regale teritoriale, cit si pe cea a relatiilor de subordonare dintre caste : aglomerarea tributurilor de incasat il apasa intr-atit pe taranul dator, incit se ajunge la distrugerea proprietatii sale, prin repetata cedare drept amanet a cite unei bucati de pamint. Aceasta multitudine de confiscari fractionate aminteste de acea saisine p'reluata din dreptul franc, prin care, in perioada feudala, se obtineau din aceeasi bucata de teren beneficii de provenienta diversa. Si in Europa Centrals si de Est de la sfirsitul secolului al XIX-lea predomina un regim inegalitar: nobilii si comerciantii stapinesc marea majoritate a pamintului, lucrat de mici proprietari salariati sau de iobagi obligati, dupa cum se exprima Engels, la o "a doua serbie" ; in Marea Britanie, ariile denumite enclosures accentuasera concentratia funciara, insa cel putin garantau drepturile si bunastarea fermierilor.

In afara Europei se intilnesc regimuri funciare intemeiate pe principiul general de accesibilitate la terenul agricol pentru toate grupurile (clan, familie). in Africa, relatia cu spatiul ocupat si pamintul cultivat se impleteste in mod natural cu ideea unei egale indreptatiri a gruparilor locale de a detine drepturi de folosinta asupra pamintului, independent de drepturile eminente, cu radacini in istorie, si in afara oricarei posibilitati de apropriere personals; "p5mintul nu se refuza niciodata", aceasta norma face sa predomine dreptul de folosinta cel mai recent; accesul la pamint se desfasoara pe alocuri in afara oricarei relatii comerciale : acesta nu numai ca nu se vinde, dar nici nu se imprumuta.

in Europa Occidentals, Codul civil inspirat de ideologia Revolutiei franceze promo-veazS accesul tuturor la pSmint si antreneazS dezvoltarea proprietatii agricole mici si mijlocii. in cimpiile centrale, colonistii instalati de marii proprietari nobili, dupa modelul prusac, in sate cu gestiune colectiva partiala amintind de mir, dobindesc libertatea de a cumpara pamintul si de a-l transmite. in Balcani, emanciparea

nationalitatilor duce la recuperarea paminturilor confiscate de Imperiul otoman: zadruga, proprietatea colectiva pe linie genealogica, va disparea in favoarea unei impartiri egale a loturilor intre mostenitori. Aceasta liberalizare a conditiei taranului, la sfirsitul secolului al XIX-lea, se afla probabil la originea sperantei'intr-un acces egalitar la paminturi noi, ceea ce conduce la migratii masive din Europa inspre tarile recent descoperite. Generalizarea impartirii pamintului in Europa permite perpetuarea utilizarii terenurilor de folosinta colectiva sau comunale, aflata in vigoare cu mult inaintea organizarii feudale; bazindu-se pe traditiile proprii, comunitatile teritoriale din vaile Alpilor si Pirineilor impiedica, cind este cazul, instalarea legalitatii nationale.

Dominatia coloniala a Europei duce, atit in Africa, cit si in Asia, Filipine si Indonezia, la confiscarea celor mai bune paminturi in scopul unei agriculturi comerciale. In Africa Occidental, Franta incearca sa instaureze, prin Inregistrare, mica proprietate fami-liala- notiune "romana", insolita aici. In Maghreb, amploarea luata de cadastrare, neglijindu-se primatul uzufructului musulman, permite constituirea marilor proprietati ale colonistilor. Paminturile cucerite de Marea Britanie revin Coroanei, care favorizeaz'a prin contracte de 999 de ani instalarea europenilor pe plantatiile din Kenya, Rhodesia, Africa de Sud, in timp ce in rezervatiile indigene dreptul de ocupatie se plateste printr-o renta anuala. O data cu sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, lumea politica a trebuit sa tina cont de aspiratia celor mai sarace societati rurale la un trai mai bun, trecind in primul rind la suprimarea structurilor funciare oprimante. Tarile lumii a treia, angajate in procesul de decolonizare o data cu inceputul anilor '50 (in cazul unor regiuni din Asia, Filipine si Indonezia), respectiv de la sfirsitul deceniului (in Africa), sau luptind de mai multa vreme deja pentru reforme agrare in America Latina, se vad acum confruntate fie cu modelul socialist, in care colectivizarea distorsioneaza raportul dintre agricultor si pamintul sau - astfel, China populara a trebuit sa reduca la o echipa controlul nucleului proprietatii destinat initial intregii comunitati -, fie cu modelul umanist al redistribuirii in beneficiul micilor proprietari funciari. '

Prescriptii si proscriptii vizind pamintul se numara si acum printre reprezentarile omniprezente ale vietii sociale, alaturindu-se celor ale rudeniei si puterii. De aceea, un studiu intercultural al sistemelor funciare ar trebui sa se bazeze pe terminologia si conceptele indigene, permitind astfel sa se distinga categoriile formale de realitatile pe care le acopera. Acceptia si modul de aplicare a regulilor ramin neclare, atita vreme cit sint raportate numai la sistemele de gindire ale civilizatiei europene occidental.

M.-C. PINGAUD

. BARRAL P., 1978, Les societes rurales du XXe siecle, Armand Colin, Paris. - GALEY J.-C, 1973, Les conceptions relatives a la tenure fonciere dans l'Inde avant l'Independance, Universite Paris X, Nanterre. - LE BRIS E., LE ROY E., LEIMDORFER F., 1982, Enjeux fonciers en Afrique noire, ORSTOM - Karthala, Paris. - LOWIE R., 1920, Primitive Society, Liveright, New York (trad. fr. Traite de sociologie primitive, Payot, Paris, 1935). - OURLIAC P., DE MALAFOSSE J., 1961, Histoire du Droit prive ; t. II, Les biens, PUF, Paris. - SHANIN TH. (ed.), 1971, Peasants and Peasant Societies, Penguin Books, Harmondsworth. - THORNER D., 1964, "L'economie paysanne, concept pour l'histoire economique", in Annales, Economies, Societes, Civilisations, (3): 417-432.

FUNCTIONALISM

Functionalismul poate fi considerat in acelasi timp o metoda si o doctrina (Gellner, 1987). Exista tendinta de a aplica adjectivul "functionalist" in mod nediferentiat: 1) unui principiu de metoda guvernind reasezarea sistematica a faptelor ce urmeaza sa fie descrise si interpretate in context;'2) oricarei explicari a unui fenomen social prin exigente de functionare presupuse a apartine intregului din care acesta provine ; 3) unei orientari generale a gindirii, care face din utilitate resortul ultim al oricarei societati si culturi. Pentru mai multa claritate, pare preferabil sa se utilizeze calificativul functional" pentru a desemna o metoda, analiza functional, si adjectivul functionalist" sa fie rezervat caracterizarii unor teorii, teoriile functionaliste.

Analiza functional constS in tratarea oricarui fapt social din perspectiva relatiilor pe care le intretine, in sincronie, cu alte fapte sociale in interiorul unui ansamblu'care nu este epistemologic necesar sS fie privit ca fiind complet structurat. Notiunea de "functie" trimite doar la ideea interdependentei relative a faptelor. LegSturile observa-bile in realitate nu sint promovate la rang de raporturi de determinare sau de legi de functionare. Functia nu este deci prevazuta cu un statut explicativ in sensul strict, ci in cel euristic al termenului. Dirijarea observatiei etnografice, precum si prezentarea rezultatelor sale in forma monografica respects preceptele metodei functional. Se admite ca o societate este formats dintr-un anumit numSr de elemente identificabile, cS aceste elemente nu sint dispuse la intimplare, ci urmeazS o anumitS logicS a configu-ratiilor, cS evidentierea relatiilor dintre aceste elemente - relatii care nu sint obligatoriu de utilitate reciproca - contribuie intr-o oarecare masura la intelegerea fiecaruia dintre ele. Codificarea cea mai riguroasa a unei etnografii functionale (functional ethnography) se datoreaza scolii antropologice englezesti din anii '30-'60 si indeosebi unuia din cei doi reprezentanti de seama ai ei, B. Malinowski. Prin urmare, ea nu a depasit in intregime schemele de gindire functionaliste. Totusi, nu orice studiu organizat dupa regulile metodei functional este si functionalist. '

O teorie functionalists constS dintr-un corp de doctrinS care, pornind de la constatarea cS exists relatii'de corespondents functional intre faptele sociale, ajunge la concluzii generale privind natura societStii. InsS nu toate teoriile functionaliste indeplinesc aceste conditii in egalS mSsurS. R.K. Merton (1957) a arStat cS func'tionalismul cel mai radical se intemeiazS pe insusirea a trei postulate: 1) Postulatul unitStii functional a societStii : fiecare element constitutiv al unei societSti ar fi functional pentru sistemul social in intregime, care este deci vSzut ca fiind intru totul organizat. 2) Postulatul functiona-lismului universal: toate elementele constitutive ale unei societSti ar exersa o functie anume. 3) Postulatul necesitStii: fiecare element constitutiv al unei societSti ar fi o parte indispensabilS a acesteia. Acesta este si punctul de vedere profesat in antropologie de cStre Malinowski (1926, 1944), ilustrat probabil in modul cel mai frapant prin expli-catia pe care acesta o dS practicii magiei la locuitorii insulelor Trobriand. E. Durkheim (1985) si A.R. Radcliffe-Brown (1952) sint mai moderati. Pentru acestia, o functie nu ar putea predetermina institutia capabilS sS o indeplineascS (argumentul mutatiilor si echivalentilor functionali), dupS cum nici institutia nu ar putea fi caracterizatS doar prin rolul sSu functional (argumentul vestigiilor). In cadrul teoriilor functionaliste, functia dobindeste un statut explicativ; predecesorii acestora (A. Comte si mai ales H. Spencer) ii confers sensul de finalitate cSutatS in mod deliberat; intrebuintarea sa avea deci trSsSturile unei ipoteze finaliste. O datS cu Durkheim, functia va desemna, sub formulSri diverse, contributia constatabilS in mod obiectiv (si nu cSutatS explicit) a unei institutii la indeplinirea anumitor procese : adaptare, integrare sau continuitate a formelor de organizare. In limbajul durkheimian, functia este numitS "cauz5 eficientS". Si deoarece se considers cS aceste procese trebuie realizate neapSrat, functiile eviden-tiate sint ridicate la rang de raporturi necesare avind valoare demonstrativs.

Anumite supozitii ale functionalismului, cel putin in formele sale temperate, acoperS exact argumentele'ce instituie posibilitatea unei analize sincronice a faptelor sociale. Asadar nu s-ar putea determina o datS exacts a aparitiei sale. Totusi, abia in secolul alXIX-lea, notiunea de "functie" va fi pusS in serviciul unui principiu de inteligibilitate a realitStii sociale. Acest principiu se inscrie astfel intr-o conceptie a stiintei sociale si a obiectului acesteia ce va continua sS marcheze diversele teorii care o vor aplica in antropologie. 1) Functionalismul presupune cS omul in societate poate face obiectul unei stiinte pozitive dupS modelul determinist al stiintelor naturii. 2) El recurge masiv la analogia biologicS pentru a explica socialul. FSrS a putea fi asociat organicismului care sustine identitatea de substantS dintre societate si organismul viu, functionalismul se sprijinS pe ipoteza cS exists similitudini de organizare intre cele douS ordini de fenomene. 3) Functionalismul se apropie de o conceptie unitarS a lumii sociale (toate societStile s-ar supune unor legi de functionare identice) si de o imagine a devenirii sociale ca tendinta progresiva. 4) El confera asadar intregului un primat ontologic si explicativ asupra partilor (respectiv societatii asupra indivizilor). Functionalismul este una din expresiile cele mai desavirsite a ceea ce epistemologii numesc holism meto-dologic (Gellner, op. cit.), adica punctul de vedere conform caruia "structurile ar preceda indivizii si ar fi explicative in raport cu acestia" (Boudon, 1979). 5) Principiul explicatiei functionaliste este de inspiratie anti-istorica. Refuzul istoriei este in acelasi timp o decretare epistemologica (antropologia trebuie sa fie o stiinta, ceea ce istoria, vazuta ca o cunoastere non-determinista si non-generalizanta, nu poate fi) si un principiu metodic (istoria societatilor pe care le studiaza antropologia, s-ar afla in afara cimpului ei de interes, insa o societate, surprinsa in sincronie, ar contine, cu conditia ca observarea sa fie intre-prinsa dintr-un punct de vedere functional, toate elementele necesare intelegerii sale).

Toate marile cimpuri de organizare a vietii sociale au constituit obiectul unui tratament de tip functionalist: intr-o prima etapa cu precadere viata familiala, economia si magia (Malinowski, Firth, Richards), apoi, sub influenta lui Radcliffe-Brown, relatiile de rudenie, organizarea politica si religia (Radcliffe-Brown, Fortes). Mai de curind, asa-zisa scoala de "ecologie culturala" din Statele Unite a reluat, intr-o forma radicala, modul de gindire functionalist.

Numeroase critici au fost aduse la adresa antropologiei functionaliste. Acestea sint diferite prin natura si scopuri, dupa cum se adreseaza fie fo'rmei sale generale de rationare sau diverselor convingeri (pozitivism, holism metodologic, refuz al istoriei) care o sustin, fie explicatiilor pe care le da fenomenelor sociale studiate. Lui C. Levi--Strauss (1958) i se datoreaza denuntarea cea mai lapidara a gindirii functionaliste: "Sa spui ca o societate functioneaza este un truism ; dar sa spui ca totul intr-o societate functioneaza este o absurditate". Cit despre Leach (1963), acesta a aratat ca intrebuin-tarea functionalista a notiunii de "functie" se intemeiaza pe un echivoc logic: ea acopera, intr-adevar, doua categorii distincte : faptele observabile si finalitatile presupuse. Poziti-vismul functionalist a fost pus in discutie de E.E. Evans-Pritchard (1962), care pretindea ca societatile sint "sisteme morale" si nu naturale si ca studiul acestora decurge mai degraba din genul interpretativ decit din cel explicativ. Optiunea anti-istorica a antropologiei functionaliste a fost condamnata atit de catre sustinatorii unei perspective "dinamice" (ca M. Gluckman), cit si de catre antropologii de inspiratie marxista: considernd societatile drept sisteme delimitate si aflate totodata in echilibru, functionalistii s-ar dovedi incapabili sa ofere o imagine a tensiunilor si contradictiilor efectiv observabile si, intr-o maniera mai generala, a schimbarii sociale. S-a subliniat, in sfirsit, ca problematicile functionaliste, ocupindu-se numai de proprietatile organizarii socialului, tind sa neglijeze dimensiunea semnificanta sau simbolica a acestuia (Sahlins, 1976). Sensul "subiectiv" al unei credinte sau al unui rit nu este epuizat de functia sa "obiectiva". A pretinde contrariul inseamna' a nega constituirea simbolica a starii societatii care reprezinta totusi ipoteza centrala a intreprinderii antropologice.

G. LENCLUD

. BOUDON R., 1979, La logique du social, Hachette, Paris. - DURKHEIM E., 1895, Les regles de la methode sociologique, Alcan, Paris. - EVANS-PRITCHARD E.E., "Social Anthropology, Past and Present" (Marret Lecture, 1950), in Essays in Social Anthropology, 1962, Faber & Faber, Londra. - GELLNER E., 1987 (1973), The Concept of Kinship and Other Essays, Basil Blackwell, Oxford. - LEACH E.R., "The Epistemological Background to Malinowski's Empiricism", in R. Firth (ed.), 1957, Man and Culture. An Evaluation of the Work of Malinowski, Routledge & Kegan Paul, Londra. - MALINOWSKI B., "Anthropology", in Encyclopaedia Britannica, Londra, ed. a 13-a ; (1944) 1960, A Scientific Theory of Culture, Oxford University Press, New York (trad. fr. Une theorie scientifique de la culture et autres essais, Maspero, Paris, 1968). - MERTON R.K., 1957, Social Theory and Social Structure, The Free Press, Glencoe (trad. fr. Elements de theorie et methode sociologique, Plon, Paris, 1965). - RADCLIFFE--BROWN A.R., 1952, Structure and Function in Primitive Society, Cohen & West, Londra (trad. fr. Structure et fonction dans la societe primitive, Editions de Minuit, Paris, 1968). -SAHLINS M., 1976, Culture and Practical Reason, University of Chicago Press, Chicago (trad. fr. Au coeur des societes. Raison utilitaire et raison pratique, Gallimard, Paris, 1980).